Contestaţie la executare admisă la fond, cu consecinţa desfiinţării actelor de executare, inclusiv a încheierii de încuviinţare. Soluţie modificată în apel, în sensul respingerii contestaţiei la executare

Decizie *** din 14.12.2017


Prin sentinţa civilă nr. .../ZZ.LL.2017 pronunţată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria ... a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC A S.R.L., cu sediul ..., cu sediul ales în ... în contradictoriu cu intimata B S.R.L, cu sediul în ..., a anulat actele de executare silită efectuate in dosarul execuţional nr. .../2017 al BEJ C (inclusiv încheierea de încuviinţare silită nr. .../2017 pronunţată de Judecătoria ... în dosar nr. .../.../2017) şi a respins cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin cererea de executare silită înregistrată pe rolul BEJ C la data de ZZ.LL.2017, creditoarea B S.R.L. a solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. .../2015 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. .../.../2015, împotriva debitoarei A S.R.L. În cuprinsul cererii de executare silită, creditoarea a solicitat executarea silită a debitoarei până la concurenţa sumei de 384878,56 lei, apreciind că această sumă este exigibilă deoarece debitoarea şi-a pierdut beneficiul plăţii acesteia în rate lunare până în anul 2019.

Prin încheierea civilă nr. .../ZZ.LL.2017, pronunţată de Judecătoria ... în dosar nr. .../.../2017 s-a încuviinţat executarea silită împotriva debitoarei, prin toate modalităţile de executare silită prevăzute de lege, pentru recuperarea sumei de 384878,56 lei reprezentând debit şi 1500 lei reprezentând onorariu avocat, plus cheltuielile de executare silită ocazionate, în temeiul titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. .../ZZ.LL.2015 a Tribunalului Satu Mare pronunţată în dosar nr. .../.../2015.

În ceea ce titlul executoriu, instanţa a reţinut că acesta este reprezentat de o hotărâre de expedient prin care s-a consfinţit tranzacţia părţilor. Astfel, în cuprinsul dispozitivului hotărârii judecătoreşti, respectiv a tranzacţiei încheiate de părţi se arată faptul că debitoarea S.C. A S.R.L. datorează creditoarei suma de 482878,56 lei, sumă care urmează a fi achitată într-un număr de 45 rate lunare ce se vor achita până în ultima zi a fiecărei luni, începând cu data de 30.11.2015 şi până în data de 31.07.2019. În scopul garantării îndeplinirii obligaţiilor asumate prin tranzacţie, s-au constituit două ipoteci imobiliare asupra a două imobile aparţinând terţilor D, E si F. Potrivit art. 7 din tranzacţia părţilor “în cazul în care debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată a unei rate la termenul prevăzut la pct. 2, creditorul va avea dreptul să execute şi să valorifice de îndată, conform contractelor de ipoteca, garanţia imobiliară constituită potrivit prevederilor de la pct. 4 din prezenta pentru îndestulare până la concurenţa sumei datorate la momentul respectiv”.

Instanţa a constatat că a fost învestită cu o contestaţie la executarea silită însăşi, analizând astfel aspecte care ţin de certitudine, lichiditatea şi exigibilitatea creanţei.

În primul rând, instanţa a reţinut că prin tranzacţie nu s-a acordat un termen de graţie, aşa cum menţionează creditoarea, ci s-a prevăzut o modalitate de executare a obligaţiei, respectiv plata în rate a creanţei datorate. În cuprinsul tranzacţiei nu s-a prevăzut posibilitatea creditoarei de declarare scadentă a întregii obligaţii ca urmare a neplăţii unei/unor rate, cu consecinţa posibilităţii executării silite, prin toate modalităţile prevăzute de lege, pentru întreaga sumă datorată de debitoare. Instanţa a reţinut că la art. 4 din tranzacţia părţilor, cuprinsă în dispozitivul sentinţei civile nr. .../ZZ.LL.2015 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. .../.../2015, s-a menţionat în mod expres posibilitatea creditoarei de a executa şi valorifica de îndată, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de plată a unei rate, a garanţiilor imobiliare constituite, până la concurenţa sumei datorate la momentul respectiv, mai exact până la concurenţa sumei exigibile.

Instanţa a reţinut că în dosarul execuţional nr. .../2017 al BEJ C a fost încuviinţată executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege, executorul procedând la înfiinţarea popririi.

Operaţiunea de interpretare a clauzelor intervine doar în cazul clauzelor neclare, îndoielnice, a clauzele susceptibile de mai multe înţelesuri. În condiţiile în care, potrivit art. 4 din tranzacţia părţilor se menţionează în mod expres faptul că urmează a se executa garanţia imobiliară până la concurenţa sumei datorate la momentul respectiv, instanţa a reţinut că în mod greşit s-a încuviinţat executarea silită până la concurenţa sumei de 384878,56 lei reprezentând debit lei şi 1500 lei reprezentând onorariu avocat, actualizată de creditoare la data de 30.03.2017 la suma de 329549,21 lei. Instanţa a reţinut aşadar că creanţa pentru care s-a încuviinţat executarea silită (precum si cea actualizată de creditoare) nu este exigibilă conform art. 663 alin. 4 C.p.c.

Prin urmare, având în vedere faptul că creanţa menţionată în încheierea de încuviinţare a executării silite nu este exigibilă, instanţa a admis contestaţia la executare formulată, şi a anulat actele de executare silită efectuate în dosarul execuţional nr. .../2017 al BEJ C (inclusiv încheierea de încuviinţare silită nr. .../2017 pronunţată de Judecătoria ... în dosar nr. .../.../2017).

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa a reţinut că efectuarea unor asemenea cheltuieli nu a fost dovedită de către contestatoare, astfel încât a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat. În ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru, aceasta va fi restituită, la cerere, la momentul rămânerii definitive a hotărârii atacate, conform art. 45 alin. 1 lit. f din OUG 80/2013.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimata SC B SRL, solicitând, în temeiul art.480 alin.2 şi urm.NCPC, admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii contestaţiei la executare formulară de către contestatoarea-debitoare A SRL, menţinerea, ca temeinice şi legale, a tuturor actelor procedurale înfăptuite în dosarul de executare silită nr. .../2001 de către BEJ C, precum şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a încheierii de încuviinţare a executării silite nr. .../2017 în dosar nr. .../.../2017 pronunţată de către Judecătoria ...

În motivarea căii de atac exercitate apelanta arată că prin sentinţa chila nr. .../2015 a Tribunalului Satu More o fost consfinţită tranzacţia celor două societăţi creditoare şi debitoare. Încheierea tranzacţiei în dosarul nr. .../.../2015 al Tribunalului Satu Mare a avut la bază acordarea unui termen de graţie pentru plata debitului acumulat de către societatea debitoare A SRL întrucât suma reprezentând debitul depăşea contravaloarea a 100.000 euro, iar mandatarul (G) administratorului societăţii (H) debitoare a solicitat „păsuirea" pentru o perioada de timp pentru efectuarea plăţii, motiv pentru care s-a semnat la 08.07.2015 un acord de principiu între reprezentanţii societăţii creditoare şi reprezentantul mai multor societăţi debitoare reprezentate de către dl. G (înscrisul în copie certificată anexat).

În acest context, creditoarea a acceptat propunerea de tranzacţionare, în încercarea de recuperare în mod concret a sumei datorate de către debitoare, cu condiţia ca debitoarea sa asigure garantarea plăţii sumei datorate în cuantum de 482.872,56 lei, cu imobile cu valoare cel puţin egală care să aparţină societăţii sau unor terţi garanţi. În acest context, într-un final debitoarea a propus drept garanţie două imobile aparţinând unor peroane fizice, imobile situate în mun. Satu Mare asupra cărora s-a instituit individual ipoteca în favoarea societăţii creditoare pentru fiecare dintre imobile, scopul instituirii acestor ipoteci fiind posibilitatea valorificării oricăruia dintre imobile pentru îndestularea creditorului, înainte de oricare dintre termenele stabilite de părţi pentru efectuarea plăţii câte unei fracţii din datorie, dacă obligaţia de executare întocmai şi la timp nu va fi îndeplinită de către societatea debitoare.

Aşadar, cu bună-credinţă societatea creditoare a înţeles să creeze societăţii debitoare, până la proba contrară, facilitatea plăţii în rate a sumei totale datorată, evidenţiată la pct.1 al tranzacţiei.

Precizează că această tranzacţie a fost încheiată în contextul în care şi alte societăţi administrate în mod direct sau indirect de către numitul G şi soţia sa F (care are calitate de garant ipotecar în dosarul de executare prezent), prin semnarea unui înscris la data de 08.07.2015 în care au fost menţionate sumele datorate creditoarei B SRL, dar şi faptul că B SRL înţelege sa şteargă o datorie substanţială a debitorilor A SRL, I SRL şi J SRL.

În perioada ce a urmat comunicării sentinţei civile nr. .../2015 pronunţata de Tribunalul Satu Mare, societatea debitoare dând dovada de rea credinţa şi neglijenta culpabila în executarea contractului de tranzacţie, a efectuat plăţile în mod constant cu întârziere chiar şi de 10 zile sau mai mult, oricum numai după somarea telefonica sau prin email.

Desigur contractele trebuie executate cu buna credinţa, stare de fapt pe care creditoarea a menţinut-o până la formularea cererii de executare silita, având în vedere încălcarea repetata a convenţiei de plata la data fixa si acordarea cu buna credinţa a unor termene de graţie.

Învederează că prin sentinţa civila nr. .../2017, pronunţată în dosarul nr. ../2017 al Judecătoriei ..., ce face obiectul apelului de faţă, instanţa de fond analizând actele si lucrările dosarului a reţinut, în principal, că societatea creditoare nu a acordat un termen de gratie debitoarei, ci, din contră, o prevăzut o modalitate de executare efectiva a plăţilor, astfel instanţa reinterpretând motivul pentru care s-a încheiat tranzacţia, scopul încheierii acesteia, interesul părţilor în semnarea tranzacţiei, interesul părţilor dar şi înţelesul lingvistic al întregii tranzacţii, preluând motivarea contestatoarei, care, în mod fals, a susţinut că şi-a îndeplinit obligaţiile cu buna credinţa, în condiţiile în care aceasta nu şi-a îndeplinit în mod repetat la timp, obligaţia de plată, (în acest sens a depus corespondenţa electronică între reprezentanţii societăţilor).

Aşa cum rezulta din analiza logică şi gramaticală a dispozitivului titlului executoriu, fără putinţă de tăgadă este împrejurarea că, neîndeplinirea la timp şi întocmai a obligaţiei asumate de către debitoare dă posibilitatea creditoarei să-şi valorifice dreptul de a intra în posesia sumei de bani recunoscută ca debit la pct.1, din care evident să fie scăzute sumele deja plătite la termen sau chiar cu întârziere. În aceste condiţii părţile au înţeles să tranzacţioneze, expresia folosita: "suma datorată la momentul respectiv" reprezentând diferenţa între suma evidenţiată la pct.1 şi suma plătită deja. Aşadar exigibilitatea sumelor derivate din debitul total în valoare de 482.878,56 lei la data semnării tranzacţiei, este evidentă atât timp cât, pe de o parte, aceasta reprezenta cumularea valorilor a doua cauze aflate pe rolul Tribunalului Satu Mare anume: .../.../2015 şi .../.../2015, iar, pe de altă parte, valoarea imobilelor ipotecate care numai în contextul arătat a fost justificat să fie puse drept garanţie, la dispoziţia creditorului .

Obligaţia de plată a debitorului conform graficului cuprins la pct. 2 al tranzacţiei, unde se prevede în mod cert că plata tranşelor se va face până în ultima zi a fiecărei luni, nu în ultima zi a fiecărei luni calendaristice, arată că limita după care creditorul va putea avea dreptul să execute şi să valorifice deîndată garanţiile pentru îndestulare pentru suma datorata de debitor la acel moment, aceasta în mod firesc reprezentând diferenţa între debitul de 482.872,56 minus suma/sumele plătite anterior neîndeplinirii de către debitor, la timp a obligaţiei asumate. Aşadar suma datorată la momentul respectiv nu putea fi valoarea unei rate sau a două rate, ci diferenţa între suma totala evidenţiata la punctul 1 şi însumarea tranşelor plătite după semnarea tranzacţiei.

Susţine în continuare apelanta cu totală bună credinţă si responsabilitate că încălcarea în mod repetat şi nejustificat a convenţiei de îndeplinire la timp şi întocmai a obligaţiilor de către debitoare a condus la formularea cererii de începere a executării titlului executoriu reprezentat de sentinţa civila nr. .../2015 pronunţată de către Judecătoria ..., pe care creditoarea îl deţine.

Apreciază că instanţa de fond a interpretat în mod eronat împrejurarea că prin tranzacţie nu s-a acordat un termen de graţie debitoarei, ci s-a stabilit o modalitate de executare a obligaţiei. Apreciază că această interpretarea excede scopului pentru care părţile au tranzacţionat, scopului pentru care garanţiile aduse de către debitoare au fost sensibil egale cu valoarea debitului. O garanţie atât de valoroasa nu ar fi fost justificată în condiţiile în care părţile ar fi tranzacţionat o modalitate de executare a obligaţiei, care oricum nu a fost respectată de debitoare.

De asemenea, apelanta apreciază că instanţa de fond a interpretat în mod greşit voinţa părţilor, subliniind că "suma datorata la momentul respectiv" nu este reprezentată de suma pentru care s-a obţinut încuviinţarea executării silite, lăsând să se înţeleagă orice altceva, fără a indica în mod concret care ar fi fost de fapt suma exigibilă, per a contrario.

Desigur pentru a crea senzaţia de securitate a judecării cauzei, instanţa de fond a inserat în cuprinsul motivării şi faptul că "operaţiunea de interpretare a clauzelor intervine doar în cazul clauzelor neclare, îndoielnice, a clauzelor susceptibile de mai multe înţelesuri", or în situaţia în care creditorul apreciază că suma datorată la momentul respectiv are o valoare şi formulează cererea de începere a executării silite, motivat de faptul că încălcarea obligaţiei de plată la timp asumată de către debitor, a creat insecuritate în mod concret, în privinţa derulării cu buna credinţa a convenţiei cuprinse în titlul executoriu, amplu iar debitorul într-un mod absolut subiectiv si incorect a considerat că suma exigibilă "la momentul respectiv" este doar valoarea unei tranşe, era firesc ca instanţa judecătoreasca să verifice condiţiile reale ale exigibilităţii, lichidităţii şi certitudinii, să analizeze amplu şi detailat poziţia fiecăreia dintre părţi şi să concluzioneze motivate de realitatea contractuala.

Învederează împrejurarea că nu se justifică în niciun fel o posibilă atitudine a creditoarei de a accepta amânarea recuperării creanţei, în orice condiţii pentru încă trei ani sau mai mult, de la un debitor care s-a dovedit în mod cert şi de netăgăduit deja, de rea credinţa. Aşa cum rezultă din interpretarea situaţiei de drept şi de fapt a instanţei de fond, creditoarea ar fi trebuit să accepte comportamentul imoral al debitoarei, să-şi asume chiar mai mult de 3 ani calendaristici de pasivitate pentru recuperarea într-un final pe calea executării silite a sumelor care de fapt îi asigura fondul de comerţ, în condiţiile în care banii datoraţi reprezintă de fapt sume scadente încă din anul 2014.

O înţelegere concretizată în tranzacţie de felul celei înţelese de instanţa de fond, nu ar fi putut avea loc şi nici nu a avut loc între părţi, reaua credinţa a debitoarei rezulta chiar din cuprinsul contestaţiei la executare, în care susţine faptul că şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin convenţie cu aceasta omiţând să precizeze că obligaţiile nu au fost îndeplinite la timp. Deci, reaua credinţă a fost manifestată de către debitoare prin reprezentanţi cu nonşalanta, iar instanţa de fond tot cu nonşalanţă nejustificată a omis să analizeze această chestiune importantă, generatoare a pierderii beneficiului termenelor de graţie acordate debitoarei de a plăti o creanţă exigibilă în momentul tranzacţionării.

În plus, de acest aspect al imoralităţii debitoarei în executarea tranzacţiei, instanţa de fond a considerat în mod superficial şi injust faptul că ar fi fost justificat economic şi juridic pentru creditoare să solicite executarea silita o unei obligaţii de 7000 lei (cât reprezintă o tranşă de plată) prin valorificarea unei garanţii prin executare silită, a unui imobil (de exemplu) care valorează aproximativ 200.000 lei, în condiţiile în care:

1. creditoarea ar fi recuperat punctual 7000 lei, dar ar fi rămas descoperită în privinţa garanţiilor pentru plata celorlalte tranşe;

2. garantul ipotecar ar fi pierdut dreptul de proprietate asupra propriei locuinţe;

3. creditoarea nu ar mai fi putut beneficia de garanţii reale pentru executarea cu buna credinţa în continuare a contractului de tranzacţie;

4. debitoarea ar fi putut să refuze efectiv pe viitor executarea obligaţiilor, nefiind "jenata" de nici un fel de constrângeri

Aşadar părţile când au tranzacţionat nu au avut în vedere nici posibilitatea ca îndestularea creditoarei să devină reala după mai mult de 3-4 ani, nici posibilitatea ca pentru a suma derizorie în raport cu valoarea locuinţelor proprii garantele ipotecare să fie nevoite să ajungă în stradă, în situaţia în care creditoarea ar fi început executarea silită pentru neplata uneia dintre transele neplătite la timp.

În opinia apelantei o creanţa este exigibilă atunci când obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă, sau atunci când debitorul este decăzut din beneficiul termenului de plata. Insistă şi susţine apelanta că recunoaşterea debitului datorat creditoarei de către debitoare, a cuantumului acestuia a determinat in mod efectiv caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, iar termenul de graţie acordat de către creditoare cu condiţia îndeplinirii întocmai şi la timp a plăţilor, nu mai poate funcţiona, acest termen de graţie fiind încălcat, beneficiul debitoarei nu mai poate fi perpetuat, deoarece securitatea contractuala ar fi grav afectată, iar scopul pentru care tranzacţia a fost încheiată ar fi de neatins.

Apreciază că prin conduita vădit contrară bunei credinţe, debitoarea A SRL, numai prin încălcarea cu cea mai uşoara culpa a convenţiei de plata întocmai şi la termen, a fost decăzut din drepturile pe care creditorul cu buna credinţa i le-a acordat. De asemenea, apelanta apreciază că debitoarea a formulat contestaţia la executare abuzând de drepturile sale procesuale, prezentând o situaţie falsă cu rea credinţă.

În concluzie, faţă de toate aspectele netemeinice care au stat la baza pronunţării sentinţei apelate, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Prin note scrise, apelanta reiterează, în esenţă, motivele cuprinse în cadrul căii de atac exercitate.

 Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, tribunalul reţine următoarele:

Prin încheierea civilă nr. .../ZZ.LL.2017, pronunţată de Judecătoria ... în dosar nr. .../.../2017 s-a încuviinţat executarea silită împotriva intimatei - debitoarei, prin toate modalităţile de executare silită prevăzute de lege, pentru recuperarea sumei de 384.878,56 lei reprezentând debit şi 1500 lei onorariu avocat, plus cheltuielile de executare silită ocazionate, în temeiul titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. .../ZZ.LL.2015 a Tribunalului Satu Mare pronunţată în dosar nr. .../.../201, în cuprinsul tranzacţiei încheiate de părţi se arată faptul că intimata-debitoare contestatoare datorează apelantei creditoare suma de 482878,56 lei, sumă care urmează a fi achitată într-un număr de 45 rate lunare ce se vor achita până în ultima zi a fiecărei luni, începând cu data de 30.11.2015 şi până în data de 31.07.2019.

În scopul garantării îndeplinirii obligaţiilor asumate prin tranzacţie, s-au constituit două ipoteci imobiliare asupra a două imobile aparţinând terţilor D, E si F.

Potrivit art. 7 din tranzacţie “în cazul în care debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată a unei rate la termenul prevăzut la pct. 2, creditorul va avea dreptul să execute şi să valorifice de îndată, conform contractelor de ipoteca, garanţia imobiliară constituită potrivit prevederilor de la pct. 4 din prezenta pentru îndestulare până la concurenţa sumei datorate la momentul respectiv”.

 Cererea de executare silită a fost formulată în martie 2017 , la data de 30.03.2017 debitul actualizat era de 329.549,21 lei ,executarea silită a fost demarată sub forma înfiinţării popririi asupra conturilor debitoarei în cadrul dosarului execuţional .../2017-BEJ C.

 Instanţa de fond greşit a reţinut că creanţa pentru care s-a încuviinţat executarea silită (precum si cea actualizată de creditoare) nu este exigibilă conform art. 663 alin. 4 Cod proc.civ.

 Contrar opiniei instanţei de fond, tribunalul consideră că, prin interpretarea sistematică a clauzelor de la pct.2-7 din tranzacţie, rezultă posibilitatea creditoarei de a declara scadentă întreaga datorie existentă la momentul neplăţii unei rate cu consecinţa executării silite, prin toate modalităţile prevăzute de lege şi nu este vorba de exigibilitatea ratei neachitate (a unei singure rate).

 În mod expres în dispozitivul sentinţei civile nr. .../ZZ.LL.2015 s-a prevăzut posibilitatea creditoarei de a executa şi valorifica de îndată, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de plată a unei rate, garanţiile imobiliare constituite, până la concurenţa sumei exigibile. Prin faptul că în tranzacţie s-a prevăzut posibilitatea valorificării ipotecilor imobiliare nu exclude posibilitatea executării silite şi prin alte forme de executare aşa cum s-a încuviinţat executarea silită prin toate formele de executare prin încheierea nr. .../ZZ.LL.2017, pronunţată de Judecătoria ... în dosar nr. .../.../2017 pentru a evita executarea silită a imobilelor aparţinând terţilor garanţi.

Încuviinţarea executării silite s-a făcut pentru suma de 384.878,56 lei reprezentând debit şi 1500 lei onorariu de avocat debitul a fost stabilit la nivelul perioadei ianuarie 2017 conform graficului de plată a ratelor, depus de apelantă, s-a mai achitat în februarie 2017 o rată reprezentând 700 lei şi încă una de 700 în 09.03.2017, la data de 30.03.2017 apelanta creditoare a actualizat debitul la suma de 329.549,21 lei în dosarul execuţional nr. .../2017, data de la care nu s-a făcut dovada achitării în continuare a ratelor de către intimata debitoare, motiv pentru care, în baza art. 480 alin 2 Cod proc.civ., va admite apelul declarat, va schimba în tot sentinţa apelată şi va respinge contestaţia la executare formulată de intimata debitoare contestatoare.

Apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.