Legea 10/2001. Măsuri compensatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Persoană îndreptăţită la acordarea e măsuri compensatorii

Sentinţă civilă *** din 22.03.2017


Prin cererea înregistrată la instanţă sub dosar nr.de mai sus, reclamanta A a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B, ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea Dispoziţiei nr. .../ZZ.LL.2014 emisă de pârâtă ca fiind nelegală; să se dispună obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziţii motivate în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent reprezentând echivalentul bunurilor confiscate de către Statul Român de la antecesorii ei C şi D, părinţii bunicii sale, E (căs.cu F); să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

În motivare reclamanta arată că prin Notificarea comunicată pârâtului prin BEJ G, astfel cum a fost ea precizată, a solicitat pârâtului acordarea de despăgubiri, după cum urmează:

- pentru imobilul care s-a situat în ..., înscris în CF nr. ..., nr. top. ... a solicitat acordarea de despăgubiri materiale, conform Raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul tehnic ing. H,

- pentru imobilul înscris în CF nr. 2, conform Memoriului tehnic întocmit de ing. I, a solicitat despăgubiri pentru parcelele de sub nr. top. ... în suprafaţă de 50 mp şi de sub nr. top. ... în suprafaţă de 475 mp, în timp ce, pentru parcela de sub nr. top. ..., a solicitat despăgubiri pentru suprafaţa de 200 mp (ocupată în prezent de Blocul nr. X), iar pentru suprafaţa de 602 mp (ce apare ca fiind liberă) a solicitat restituirea în natură, pentru imobilul înscris în CF nr. 3 despăgubiri,

- pentru imobilul înscris în CF nr. 1, a solicitat restituirea în natură pentru terenul în suprafaţă de 560 mp din nr. top... ocupată de Blocul nr. X, pentru terenul în suprafaţă de 1.362 mp a solicitat restituirea în natură, pentru terenul în suprafaţă de 396 mp ocupat de Blocul nr. Y a solicitat acordarea de despăgubiri, iar pentru terenul în suprafaţă de 1.478 mp a solicitat restituirea în natură.

Faţă de cele de mai sus, reclamanta precizează faptul că pârâtul, deşi a descris sumar situaţia imobilelor ce fac obiectul notificării sale astfel cum a fost ea precizată, nicăieri în cuprinsul Dispoziţiei nr. .../ZZ.LL.2014 nu motivează din ce cauză a dispus respingerea notificării, făcând doar trimitere la faptul că, prin adresa nr. .../ZZ.LL.2013, ar fi solicitat completarea dosarului cu anumite înscrisuri lipsă şi că nu ar fi răspuns acestei solicitări, ceea ce nu este adevărat.

Chiar dacă nu ar fi răspuns solicitării pârâtului din adresa nr. .../ZZ.L.2013, reclamanta arată că acest lucru nu înseamnă, automat, că notificarea sa ar fi neîntemeiată sub toate aspectele şi privitor la toate bunurile care au fost confiscate antecesorilor ei.

Totuşi, reclamanta precizează faptul că, după cum va rezulta din probatoriul ce va fi administrat în cauză, cererea sa este în întregime întemeiată, iar pârâtul, în mod nelegal, a dispus respingerea Notificării sale înregistrată la instituţia pârâtă sub nr. .../ZZ.LL.2003.

Prin întâmpinarea formulată (fila 18), pârâtul B solicită respingerea acţiunii formulate de reclamantă ca fiind netemeinică şi nelegală.

În motivare pârâtul arată că prin acţiune, reclamanta solicită anularea Dispoziţiei .../2014 prin care s-a soluţionat notificarea acesteia privind imobilul situat în ... şi obligarea B la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul mai sus descris.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei la acordarea de despăgubiri pentru imobilul revendicat, pârâtul arată că potrivit prevederilor art. 50 ale Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România „sintagma "despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se înlocuieşte cu sintagma "măsuri compensatorii în condiţiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România".

Învederează pârâtul că B nu are calitate procesuală pasivă în acordarea de despăgubiri, ci doar de a propune o astfel de măsură, urmând ca despăgubirile să fie stabilite de comisia amintită mai sus, organizată în cadrul ANRP.

Menţionează că prin Dispoziţia nr. .../2014 contestată s-a respins notificarea reclamantei privind imobilul situat în ..., înscris în CF 1 sub nr.top ... întrucât nu s-au depus înscrisuri în susţinerea notificării. În conformitate cu prevederile art.32 alin.1 din Legea nr.165/2013 s-a solicitat reclamantei completarea dosarului cu înscrisuri prin care să facă dovada celor amintite mai sus, însă la această solicitare nu s-a dat răspuns în termenul legal de 90 (zile) - termenul a fost modificat la 120 zile. Legiuitorul a stabilit că acest termen este un termen de decădere, sens în care după expirarea acestui termen s-a procedat la soluţionarea notificării pe baza înscrisurilor aflate la dosarul aferent acesteia.

Arată că pentru imobilele înscrise în CF 2 sub nr. top ..., ... şi CF 3 nu s-a formulat notificare. În 2003, reclamanta a făcut o precizare la notificarea depusă, prin care a făcut trimitere şi la alte imobile decât cel notificat. Această precizare a fost depusă peste termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 (14.02.2002).

Precizează pârâtul că pentru admisibilitatea acţiunii, reclamanta trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiei care a constituit motivul respingerii notificării.

Pentru considerentele de mai sus, pârâtul solicită respingerea acţiunii.

În drept, art. 115 Cod de procedură civilă, precum şi dispoziţiile la care a făcut referire.

Prin precizarea formulată (fila 7 din dosar- vol.II), reclamanta învederează faptul că renunţă la solicitarea privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF nr. 2 deoarece, după cum a rezultat din probele administrate în cauză, acesta nu a aparţinut antecesorilor ei.

De asemenea, în ceea ce priveşte neconcordanţele semnalate de dl. expert J cu privire la imobilele înscrise în CF nr. 3 şi nr. 1, în condiţiile în care în cartea funciară a imobilelor înscrise în acestea, antecesorii ei apar ca fiind proprietari, reclamanta opinează că expertul este cel în măsură să clarifice situaţia respectivelor imobile, cu atât mai mult cu cât acesta nu a precizat în ce constau neclarităţile la care se referă.

Prin concluziile scrise de la dosar, reclamanta solicită anularea Dispoziţiei nr. .../ZZ.LL.2014 emisă de pârâtă ca fiind nelegală, să se dispună obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziţii motivate în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent reprezentând echivalentul bunurilor confiscate de către Statul Român de la antecesorii ei, C şi D, părinţii bunicii sale, E (căs. cu F), să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, cu reţinerea următoarelor aspecte:

După cum a arătat în cuprinsul cererii introductive astfel cum a fost ea precizată, prin Notificarea comunicată pârâtului prin BEJ G, astfel cum a fost ea precizată, reclamanta arată că a solicitat pârâtului acordarea de despăgubiri, după cum urmează:

- pentru imobilul care s-a situat în ..., înscris în CF nr. ..., nr. top. ... a solicitat acordarea de despăgubiri materiale, conform Raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul tehnic ing. H,

- pentru imobilul înscris în CF nr. 2, conform Memoriului tehnic întocmit de ing. I, a solicitat despăgubiri pentru parcelele de sub nr. top. ... în suprafaţă de 50 mp şi de sub nr. top. ... în suprafaţă de 475 mp, în timp ce, pentru parcela de sub nr. top. ..., a solicitat despăgubiri pentru suprafaţa de 200 mp (ocupată în prezent de Blocul nr. X), iar pentru suprafaţa de 602 mp (ce apare ca fiind liberă) a solicitat restituirea în natură, pentru imobilul înscris în CF nr. 3 despăgubiri,

- pentru imobilul înscris în CF nr. 1, a solicitat restituirea în natură pentru terenul în suprafaţă de 560 mp din nr. top... ocupată de Blocul nr. X, pentru terenul în suprafaţă de 1.362 mp a solicitat restituirea în natură, pentru terenul în suprafaţă de 396 mp ocupat de Blocul nr. Y a solicitat acordarea de despăgubiri, iar pentru terenul în suprafaţă de 1.478 mp a solicitat restituirea în natură.

Faţă de cele de mai sus, arată că pârâtul, deşi a descris sumar situaţia imobilelor ce fac obiectul notificării sale astfel cum a fost ea precizată, nicăieri în cuprinsul Dispoziţiei nr. .../ZZ.LL.2014 nu motivează din ce cauză a dispus respingerea notificării, făcând doar trimitere la faptul că, prin adresa nr. .../ZZ.LL.2013, ar fi solicitat completarea dosarului cu anumite înscrisuri lipsă şi că nu ar fi răspuns acestei solicitări, ceea ce nu este adevărat. Arată că şi dacă nu ar fi răspuns solicitării, acest lucru nu înseamnă, automat, că notificarea ar fi neîntemeiată sub toate aspectele şi privitor la toate bunurile care au fost confiscate antecesorilor ei.

Mai mult, după cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, reclamanta arată că cererea sa este în întregime întemeiată, iar pârâtul, în mod nelegal, a dispus respingerea Notificării sale înregistrată la instituţia pârâtă sub nr. .../ZZ.LL.2003. În acest sens, subliniază faptul că, pe lângă înscrisurile depuse la dosarul cauzei, şi expertiza topografică a relevat indubitabil faptul că imobilele ce fac obiectul notificării au aparţinut antecesorilor ei şi că acestea nu sunt libere, nu pot fi restituite în natură.

Astfel, reclamanta apreciază că cererea introductivă astfel cum a fost ea formulată şi precizată este întemeiată, pentru care se impune a fi admisă.

În altă ordine de idei, reclamanta arată că pârâtul, prin Dispoziţia nr. .../ZZ.LL.2014 a respins notificarea formulată pe motiv că nu ar fi depus înscrisuri doveditoare a cererii sale, după cum rezultă din copia dosarului notificării, pârâtul avea la dispoziţie copia tuturor înscrisurilor necesare soluţionării în sens pozitiv a notificării formulate şi, totuşi, acesta a respins-o într-un mod ce denotă rea-credinţă din partea pârâtului.

Mai mult, arată reclamanta, chiar şi prin întâmpinarea formulată în prezentul dosar, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii.

Per a conclusionem, reclamanta solicită admiterea cererii introductive potrivit petitului acţiunii şi obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate, constând în onorariul expertului şi onorariul de avocat.

Analizând actele şi lucrările dosarului , tribunalul reţine următoarele:

Prin dispoziţia nr. .../ZZ.LL.2014 a B s-a respins notificarea nr. .../2001, înregistrată sub nr. .../2003 privind imobilul situat în ... înscris în CF nr 1 nr top ... în temeiul art. 4, art 23 din Legea nr 10/2001 republicată cu modificările şi completările ulterioare, pentru necompletarea dosarului cu înscrisurile lipsă, solicitate de UAT notificată în cadrul mai multor  adrese emise reclamantei (filele 36-37).

Imobilul înscris în Cf nr 1 Satu Mare nr top ...; nr.top ...;nr top ... a fost expropriat de către Statul Român, proprietatea aparţinând antecesoarei reclamantei E, pe parcela nr.top era înscrisă casa situată în Str. ..., proprietatea lui F, iar parcela nr top ... a fost transcrisă în CF nr 4 Satu Mare. Fişa tehnică a imobilului situat în ... se află la fila 66 din dosar, casa fiind construită din cărămidă inclusiv fundaţia, planşeul din lemn ,învelitoarea acoperişului din ţigle, au fost construite şi anexe: bucătăria de vară, grajd coteţ de porci, pivniţă ,casa  împreună cu anexele au fost evaluate la 41.518,75 lei conform procesului verbal nr. ... din ZZ ianuarie 1979 F şi E sunt înscris la poz.18 din tabelul cuprinzând deţinătorii ale căror imobile s-au expropriat (fila 71), exproprierea a avut loc în baza Decretului nr.250/1974 emis de preşedintele RSR.

Din  adresa nr .../ZZ.02.2010 emisă de Ministerul Finanţelor Publice –DGFP, rezultă că instituţia nu dispune de evidenţe privind despăgubirile stabilite prin Decretul de expropriere nr 250/1974.

Conform actelor de stare civile depuse la dosarul cauzei (filele 26-35) rezultă că K tatăl decedat al reclamantei este fiul proprietarilor tabulari expropriaţi decedaţi, E decedată în 1988 căsătorită cu F decedat în 2001.

În baza certificatului de moştenitor nr. .../2001 emis de BNP ..., reclamanta  este unica moştenitoare a defunctului său  bunic F în calitate de nepoată de fiu în cota de 1/1parte .Tatăl reclamantei K a decedat în 1998 fila 35din dosar .

În baza art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 reclamanta  în calitate de moştenitoare a proprietarilor tabulari e persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în baza actului normativ mai sus reţinut. Conform raportului de expertiză tehnică  judiciară în specialitatea de topografie imobilul preluat abuziv de stat în baza art.2 alin 1 f din Legea nr 10/2001  a fost identificat de către expertul  J reţinând următoarele:

Imobilul înscris în CF nr 1 căruia în natură corespund terenurile identificate sub nr top ... categoria de folosinţă arător cu casa, str. ... având suprafaţa de 435 mp  din care suprafaţa de  127 mp este ocupată de blocul nr. Y, suprafaţa de 308 mp fiind ocupată de parcări, alei şi spaţii verzi; parcela nr.top ... categoria de folosinţă arător cu casa şi curte nr.47/a având suprafaţa de 1438 mp  din care suprafaţa de 287 mp e ocupată de construcţia propriu-zisă a blocului nr. Y suprafaţa de 1151 mp e ocupată de parcări, alei şi spaţii verzi; nr.top ... categoria de folosinţă arător având suprafaţa de 2093 mp din care suprafaţa de 463 mp este ocupată de construcţia popriu-zisă a blocului nr. X,1630 mp fiind ocupată de stradă, parcări, alei, spaţii verzi.

Imobilul înscris în Cf nr 1 nr.top ... căruia în natură îi corespunde teren arător în suprafaţa de 3093 mp  este ocupat de străzi, curţi construcţii cu case.

Din identificarea topografică rezultă că casa împreună cu anexele au fost demolate iar terenurile nu sunt libere fiind ocupate de blocuri, alei, spaţii verzi,  construcţii, nu e posibilă restituirea în natură a acestor imobile motiv pentru care tribunalul va admite în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta şi va dispune acordarea de măsuri compensatorii  în baza art.1 alin 2  raportat la Cap III din Legea nr 165/2013 pentru imobilele înscrise  CF nr. 1 şi CF nr. 3 conform dispozitivului prezentei decizii.

 Se va respinge cererea de acordare de cheltuieli  de judecată solicitate  de reclamantă, întrucât  notificarea  a fost soluţionată prin respingere din cauza lipsei înscrisurilor solicitate de unitatea administrativ – teritorială B, condiţiile în care  nu se poate  reţine culpa procesuală a pârâtului.