Exercitarea autorităţii părinteşti. Argumente pentru stabilirea locuinţei minorului la unul dintre părinţi

Decizie 577/A din 31.10.2019


Tinând cont de limitele învestirii prin cererea de apel, Tribunalul apreciază că probaţiunea administrată a relevat împrejurarea că locuinţa minorului se impune a fi stabilită la mamă, doar astfel drepturile şi interesele sale legitime fiind în concordanţă cu principiul superior garantat de lege, aceasta fiind cea care s-a preocupat constant de bunăstarea acestuia, adaptându-şi inclusiv programul de muncă pentru a-I putea oferi minorului atenţia/ratamentul şi grija deosebită necesară raportat inclusiv la afecţiunea cu care a fost diagnosticat.

Prin sentinţa civilă nr. 1482 pronunţată la data de 16.05.2019, în dosarul nr. 1835/307/2017 a1 al Judecătoriei S.M., s-a admis  în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta P.D., împotriva pârâtului D.D.R.. S-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional D.D.R.. S-a dispus exercitarea în comun a autorităţii părinteşti de către părţi, în privinţa minorului D.D.C., născut la data de 11.02.2015. S-a stabilit locuinţa minorului D.D.C., născut la data de 11.02.2015, la pârâtul-reclamant reconvenţional D.D.R.. A fost obligată reclamanta P.D., să  contribuie  la cheltuielile de creştere, învăţătură şi pregătire profesională  a minorului D.D.C.,  prin plata  unei pensii de întreţinere lunară, în cuantum de 1635 lei echivalent sumei de 300 lire sterline, începând cu data de 11,07,2017 şi până la majoratul acestuia sau noi dispoziţii, iar pârâtul a fost obligat să execute obligaţia de a contribui la cheltuielile de creştere, învăţătură şi pregătire profesională  a minorului, în natură.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că minorul se află în prezent în îngrijirea efectivă a bunicii materne, care, a fost audiată ca martor.

Reclamanta este plecată din ţară, în Anglia de circa un an.

Pârâtul locuieşte în S.M..

Minorul este rezultat din relaţia de concubinaj a părţilor şi se află în nevoie având vârsta de 4 ani. În prezent nu petrece timp suficient şi efectiv cu părinţii săi.

Instanţa a reţinut că între părţi şi fiul lor trebuie să se menţină firesc şi neafectată de trecerea timpului, relaţia de afecţiune şi ataşament care este fundamentală, şi care asigură dreptul copilului de a fi crescut, îndrumat, educat şi sprijinit de ambii părinţi. Instanţa a avut în vedere nevoia minorului de a se bucura de grija şi afecţiunea directă a ambilor părinţi, pentru a nu suferi traume emoţionale ce i-ar putea afecta personalitatea în curs de formare.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Lafargue contra României; cauza Iosub Caras contra României; cauza Ignaccolo-Zenide contra României) s-a statuat că pentru un părinte şi pentru copilul său, a fi împreună, reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, chiar dacă relaţia dintre părinţi se destramă.

Este esenţial, ca părinţii minorului să permită reciproc, păstrarea unei relaţii de calitate şi strânsă cu acesta, fundamentată pe iubirea pe care minorul o poate primi de la mama şi tatăl lui.

Totodată, a fi părinte presupune o responsabilitate permanentă, iar în cazul în care aceasta nu este exercitată corespunzător, instanţa veghează la interesul superior a al copilului, stabilind obligaţii  în sarcina părţilor pentru a asigura îndestularea nevoilor minorului.

Dreptul/obligaţia părinţilor de a contribui la creşterea şi educarea minorului, trebuie să poată fi exercitat/ îndeplinit, pe cât posibil constant, fără intervale prea mari de timp care să separe minora de părţi, asigurându-se astfel păstrarea unei legături strânse, pe toată perioada creşterii şi nu o legătură formală, asupra căreia, trecerea timpului să-şi pună amprenta, cu consecinţa întreruperii continuităţii  nevoii copilului ca părinţii să  fie parte activă din viaţa lui.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 cod civil autoritatea părintească este ansamblul  de drepturi şi îndatoriri care privesc  atât persoana cât şi bunurile copilului şi  care aparţin în mod egal ambilor părinţi, aceştia răspunzând pentru creşterea copiilor lor minori.

Regula prevăzută de dispoziţiile codului civil este cea a exercitării autorităţii părinteşti de părinţi în comun şi ca atare, instanţa a admis această cerere şi a dispus ca autoritatea părintească în privinţa minorului D.D.C să fie exercitată în comun de părţi.

Raportat la disp. art.496 cod civil instanţa a reţinut că, în caz de neînţelegere a părţilor, instanţa de tutelă hotărăşte. Pe cale de consecinţă, reţinând considerentele expuse în precedent, pentru asigurarea unor condiţii optime dezvoltării minorului, instanţa a stabilit locuinţa minorului D.D.C., născut la data de 11,02,2015, la pârâtul-reclamant reconvenţional D.D.R..

Cu aplicarea disp. art. 525, 529 al.2, 532, 533 cod civil, reclamanta a fost obligată să plătească pe seama minorului o pensie de întreţinere lunară în cuantum de 1635 lei echivalent sumei de 300 lire sterline, începând cu data de 11.07.2017 şi până la majoratul acestuia sau noi dispoziţii. Pârâtul a fost obligat să contribuie la cheltuielile de creştere, învăţătură şi pregătire profesională  a minorului, în natură..

Raportat la cele expuse în precedent, acţiunea reconvenţională a pârâtului a fost respinsă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamanta P.D., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei instanţei de fond, în sensul admiterii în tot a acţiunii introductive.

În motivarea cererii de apel, reclamanta a arătat că, hotărârea instanţei de fond nu este în conformitate cu cerinţele dispoziţiilor art. 425 pct. b Cod procedură civilă, necuprinzând motivele de fapt pe care se întemeiază şi nici motivele pentru care solicitarea reclamantei a fost respinsă.

Criticile aduse hotărârii instanţei de fond sunt axate în principal pe aspectul soluţionării cauzei în detrimentul probelor administrate şi fără o motivare pertinentă a respingerii petitului de importanţă majoră pentru apelantă, respectiv stabilirea locuinţei minorului.

Intimatul nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, nu a dat curs invitaţiilor Direcţiei de Asistenţă Socială de a se prezenta în vederea efectuării anchetei psihosociale, nu este interesat de copil, solicitându-l doar formal. Cu toate acestea instanţa stabileşte locuinţa minorului la tată.

În cauză, instanţa de fond, în ciuda probelor administrate, care confirmă grija şi atenţia apelantei faţă de minor, pe de o parte, dar şi lipsa de interes a tatălui, pe de altă parte, hotărăşte să aducă minorul din Anglia, unde urmează cursurile la o grădiniţă specializată în problemele acestuia şi să-i stabilească locuinţa la tată, ale cărui capacităţi de a creşte un copil nu sunt verificate deloc, nefiind administrată nicio probă în acest sens.

Înainte de promovarea prezentului proces, apelanta a arătat că a delegat autoritatea părintească în favoarea mamei sale, cerere înregistrată sub dosar nr. 2915/307/2016.

În această perioadă, apelanta l-a vizitat pe minor lunar sau o dată la 2 luni, când stătea o perioadă mai lungă acasă, cu el.

În drept, apelanta s-a prevalat de dispoziţiile legale anterior citate.

În probaţiune, s-a solicitat proba cu înscrisurile.

Pentru cererea de apel, apelanta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.

Intimatul D.D.R. nu a formulat întâmpinare.

În apel, instanţa a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri.

Analizând cererea de apel prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a probaţiunii administrate, tribunalul apreciază că cererea de apel formulată este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a fost învestită cu cererea formulată de reclamanta P.D. în contradictoriu cu pârâtul D.D.R. având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti în comun asupra minorului D.D.C. respectiv de stabilire a locuinţei minorului la mamă în Marea Britanie.

Pârâtul a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat ca locuinţa minorului să fie stabilită la tată, reclamanta-pârâtă reconvenţional urmând a fi obligată la plata pensiei de întreţinere, în subsidiar pârâtul-reclamant solicitând stabilirea unui program de vizitare a minorului.

Judecătoria S.M. a admis în parte cererea principală, a admis cererea reconvenţională şi a dispus ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către cei doi părinţi, a stabilit locuinţa minorului la tată şi a obligat mama minorului să achite pensie de întreţinere.

Instanţa a reţinut în esenţă că minorul se află în grija bunicii materne, că mama minorului este plecată în Marea Britanie, iar tatăl minorului îi poate oferi acestuia condiţi optime pentru creşterea şi educarea acestuia.

Împotriva sentinţei anterior menţionate a declarat apel reclamanta-pârâtă.

Apelul este întemeiat.

Sentinţa ce face obiectul procedurii judiciare de faţă este rezultatul incorectei stabili a stării de fapt dedusă judecăţii, respectiv rezultatul greşitei interpretări a probaţiunii administrate.

Reevaluând probaţiunea administrată în cele două cicluri procesuale, Tribunalul reţine că este în interesul minorului ca acesta să aibă stabilită locuinţa la mamă pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Minorul D.D.C., în vârstă de 4 ani a rezultat din relaţia liber consimţită a părinţilor săi, fiind diagnosticat cu sindrom hiperkinetic, tulburare de opoziţie-sfidare, tulburări emoţionale şi întârzieri în achiziţia limbajului expresiv, conform scrisorii medicale a Spitalului Clinic de Urgenţă Pentru Copii Cluj Napoca de la fila 31 dosar fond, acesta având nevoie de un mediu familial suportiv, alimentaţie specială, tratament medicamentos şi psihoterapie.

Mama minorului a plecat la muncă în Marea Britanie în cursul anului 2016, iar autoritatea părintească asupra minorului a fost delegată conform dispoziţiilor legii 272/2004 bunicii materne.

Din declaraţiile martorilor audiaţi la fondul cauzei, Tribunalul reţine că minorul a fost îngrijit de către mama acestuia până la plecarea în străinătate, ulterior bunica maternă fiind cea la care minorul a locuit, tatăl acestuia vizitându-l o dată sau de două ori lunar, iar mama contribuind financiar la creşterea acestuia. Anterior tatăl minorului nu a dovedit preocupare deosebită în privinţa minorului şi nevoilor sale speciale. Mama a revenit în ţară periodic la intervale de 2-3 luni pentru 1-2 săptămâni pentru a se ocupa de minor, iar în anul 2017 a formulat plângere penală împotriva tatălui minorului pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie-neplata pensiei de întreţinere mai mult de 3 luni.

Mama minorului este angajată din anul 2017 în Marea Britanie, obţinând aprx. 26.000 Lire sterline anual, programul său de lucru este de 3 zile săptămânal pentru a putea avea grijă de fiul ei, împrejurare atestată de către angajator prin adresa depusă în apel. În prezent minorul locuieşte în Marea Britanie cu mama, mătuşa maternă şi verişoara lui, într-un imobil închiriat, beneficiind de sprijinul Child Developing team în orăşelul Hammersmith and Fulham, frecventând cursurile unei grădiniţe din aprilie 2018. Din referatul întocmit de reprezentanţii grădiniţei, reiese că minorul nu a pomenit numele tatălui în acest interval de timp, că la domiciliul mamei minorul beneficiază de condiţii foarte bune de locuit.

Tinând cont de limitele învestirii prin cererea de apel, Tribunalul apreciază că probaţiunea administrată a relevat împrejurarea că locuinţa minorului se impune a fi stabilită la mamă, doar astfel drepturile şi interesele sale legitime fiind în concordanţă cu principiul superior garantat de lege, aceasta fiind cea care s-a preocupat constant de bunăstarea acestuia, adaptându-şi inclusiv programul de muncă pentru a-I putea oferi minorului atenţia/ratamentul şi grija deosebită necesară raportat inclusiv la afecţiunea cu care a fost diagnosticat.

În ceea ce priveşte pensia de întreţinere, instanţa reţine că dreptul la întreţinere garantat de lege aparţine minorului acesta incluzând conform art. 499 Cod civil, obligaţia părinţilor de a-i asigura toate cele necesare traiului precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională. Art. 527 din acelaşi act normativ prevede că poate fi obligat la întreţinere acela care are mijloacele de a o plăti sau posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, la stabilirea obligeaţiei urmând a se ţine cont de alte obligaţii ale sale.

În cauză, pârâtul realizează venituri înregistrate în evidenţele ITM/Fisc la niveul sumei de 1450 lei în cursul anului 2017-brut.

Analizând coroborat starea de nevoie a minorului în vârstă de 4 ani şi situaţia pârâtului, instanţa reţine că nevoile materiale specifice vârstei acestuia sunt crescute, iar pârâtul se impune a face tot posibilul în vederea asigurării îndeplinirii acestora la nivelul maxim prevăzut de lege1/4-art. 529 Cod civil raportat la nivelul minim pe economie-2000 lei brut, aprx. 1200 lei net, astfel că acesta va fi obligat la plata sumei de 300 lei reprezentând pensie de întreţinere începând cu data introducerii acţiunii, 14.06.2017 şi până la majoratul minorului sau alte dispoziţii ale instanţei, dispoziţiile Codului civil.

Faţă de considerentele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Tribunalul va admite apelul declarat de apelanta P.D. în contradictoriu cu intimatul D.D.R., împotriva sentinţei civile nr. 1482/16.05.2019, pronunţată de Judecătoria S.M. în dosar nr. 1835/307/2017 pe care o va schimba în parte în sensul că va stabili locuinţa minorului D.D.C.,  născut la data de 11.02.2015 la mamă în Marea Britanie, va obliga pârâtul să achite în favoarea minorului suma de 300 lei reprezentând pensie de întreţinere începând cu data introducerii acţiunii, 14.06.2017 şi până la majoratul minorului sau alte dispoziţii ale instanţei, va respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional D.D.R. (cererea subsidiară a acestuia de stabilire a unui program de vizitare a minorului neputând fi analizată în cauză raportat la limitele învestirii instanţei de apel, pârâtul neformulând apel incident) şi va menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate în privinţa autorităţii părinteşti asupra minorului, dispoziţii ce nu au fost atacate de către părţile litigante, conform dispozitivului prezentei decizii.