Divorţ. Stabilirea locuinţei minorului

Dezvoltarea armonioasă a unui copil presupune creşterea într-un mediu sigur, echilibrat emoţional, sub supravegherea cel puţin a unui părinte. Dezvoltarea armonioasă a copilului implică stabilitate, prezenţa şi afecţiunea părintelui. Din probele administrate în cauză instanţa de apel constată că apelanta asigură condiţiile necesare pentru ca minora să fie crescută în mod echilibrat şi asigură resursele necesare, inclusiv financiare, pentru creşterea corespunzătoare a acesteia. Revine în primul rând părinţilor obligaţia de a-şi creşte copilul şi în subsidiar, bunicilor sau altor persoane. Părinţii au nu numai obligaţia de a-şi creşte copilul, dar şi au acest drept şi se apreciază, în cazul de faţă, că părinţii nu trebuie înlocuiţi de bunici în creşterea minorei. Rezultă din ancheta socială efectuată la domiciliul intimatului că bunicii paterni sunt cei care, preponderent, au grijă de minoră

Prin sentinţa civilă nr. 969/06.06.2019 pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus s-a admis acţiunea formulată de reclamanta  Z.A.I., în contradictoriu cu pârâtul  Z.I..

S-a desfăcut din culpa ambelor părţi căsătoria încheiată între acestea la data de 15.08.2010 şi trecută în registrul stării civile al Primăriei Petrova, jud. Maramureş, sub nr.6.

S-a dispus ca reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de ,,B.", efectuându-se cuvenitele modificări în actele de stare civilă.

S-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorei Z.A.I., să fie exercitată de ambii părinţi.

S-a stabilit locuinţa minorei Z.A.I., la domiciliul pârâtului Z.I..

A fost obligată reclamanta să plătească în favoarea fiicei sale, minora Z.A.I., născută la data 15 septembrie 2012, o pensie lunară de întreţinere în cuantum de 290 lei/lună pentru perioada 24.08.2018 (data introducerii acţiunii)-31.12.2018 şi de 315 lei/lună de la data de 01.01.2019 şi până la majoratul minorei sau noi dispoziţii în acest sens.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 550 lei cu titlu cheltuieli parţiale de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Părţile s-au căsătorit la data de 15.08.2010, potrivit certificatului de căsătorie seria CE nr. 350011, căsătoria fiind înregistrată la Primăria Petrova, jud. Maramureş sub nr.6 (f.8).

Din căsătoria părţilor a rezultat minora Z.A.I., astfel cum reiese din certificatul de naştere emis de Primăria Sighetu Marmaţiei la data de 20.09.2012 (f.9).

Din probatoriul administrat a reieşit faptul că ambele părţi se fac vinovate de destrămarea căsniciei. Astfel, pe fondul comportamentului pârâtului, de dezinteres în ce priveşte relaţiile de familie, reclamanta a plecat de la domiciliul comun, iar în prezent locuieşte alături de un alt bărbat, dorind să-şi întemeieze o nouă familie, cum însăşi a arătat.

Pentru ca o căsătorie să fie armonioasă şi stabilă, ambele părţi trebuie să se implice deopotrivă în tot ceea ce presupune viaţa de familie, creşterea şi educarea copiilor, crearea unui climat familial adecvat, fiecare din soţi având atât drepturi, cât şi obligaţii în acest sens.  Respectul reciproc datorat de soţi unul altuia este esenţial pentru buna funcţionare a familiei, iar atunci când în cadrul acesteia apar neînţelegeri, ele trebuie rezolvate cu bună-credinţă, ceea ce nu s-a întâmplat în situaţia părţilor. Deşi au apărut probleme de comunicare şi înţelegere între ei, niciunul din cei doi soţi nu a făcut un efort pentru remedierea lor şi pentru a găsi soluţii, de comun acord, de rezolvare a acestora.

Instanţa a constatat că  raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, fiind incident motivul de divorţ prev. de art.373 lit. b din Codul civ.

Potrivit art.379 al.1 teza I  C. civ.:,, în cazul prevăzut la art. 373 lit. b, divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă  culpa ambilor soţi, instanţa va pronunţa divorţul din culpa lor comună..”

Din probatoriul administrat, s-a constatat că de destrămarea căsniciei se fac vinovaţi ambii soţi, astfel, faţă de considerentele arătate, instanţa, în baza art.379 al.1, teza a II a, C. civ. a dispus desfacerea căsătoriei din culpa comună a părţilor.

Având în vedere solicitarea reclamantei în acest sens şi disp. art.383 al.3 C. civ., s-a  dispus ca aceasta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de ,,B.”.

În ceea ce priveşte cererile accesorii cu privire la minora Z.A.I., s-au reţinut următoarele:

Potrivit art.396 C. civ. instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psiho-socială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi  ascultă, urmând a se pronunţa în conformitate cu prev. art. 931  din  C.pr.c.

Definită de art.483 al.1 C.civ. ca fiind ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului, autoritatea părintească aparţine în mod egal ambilor părinţi, aceasta trebuind exercitată numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, aşa cum statuează  al. 2 al aceluiaşi articol.

Art. 397 din Noul cod civil instituie regula potrivit căreia autoritatea părintească asupra copiilor minori, după divorţ, revine în comun ambilor părinţi.

Având în vedere aceste texte legale, instanţa a dispus ca autoritatea părintească asupra minorei Z.A.I., născută la data 15 septembrie 2012, să  fie exercitată  de către ambii părinţi.

Aşa cum reiese din disp.art. 488 C. civ., părinţii au îndatorirea de a creşte copilul în condiţii care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială în mod armonios, obligaţiile părinţilor faţă de minori fiind complexe, patrimoniale şi personal nepatrimoniale şi care ţin de asigurarea, de către ambii părinţi, a unui trai decent copilului, condiţiilor optime de viaţă şi învăţătură, echilibru emoţional, respect faţă de viaţa sa intimă, privată, faţă de demnitatea sa, părinţii trebuind, deopotrivă, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului.

Potrivit art. 496 C.civ., copilul minor locuieşte la părinţii săi, iar dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului, în caz de neînţelegeri între aceştia instanţa de tutelă fiind chemată să se pronunţe.

În cauză, reclamanta a solicitat ca locuinţa minorei să fie stabilită la mamă, arătând că doreşte să se ocupe de minoră şi are condiţii bune de locuit.

S-a reţinut însă că minora a locuit, până la despărţirea părinţilor ei, la Petrova, la locuinţa tatălui şi a bunicilor paterni, alături de care locuieşte şi în prezent, unde este bine îngrijită de tată şi bunici şi unde are condiţii bune de locuit, astfel cum reiese şi din ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtului.

Despărţirea în fapt a părţilor a afectat destul de mult echilibrul emoţional al minorei.  Având în vedere necesitatea acesteia de a avea şi de a i se asigura stabilitate, fără a fi mutată dintr-o localitate în alta, de la o şcoală la alta, instanţa a considerat că interesul superior al acesteia este ca, la acest moment, să aibă stabilitate, atât în ce priveşte locuinţa, cât şi în ce priveşte şcoala, colegii de şcoală, continuitatea procesului de învăţământ,  comunitatea în care trăieşte şi alături de care a trăit până acum. Minora se bucură de prezenţa permanentă a bunicilor, în orice moment, chiar şi atunci când pârâtul este plecat la muncă.

Reclamanta nu a făcut dovada că deţine o locuinţă personală corespunzătoare creşterii minorei, imobilul unde aceasta locuieşte în prezent, în Vişeu de Sus, fiind al actualului ei prieten. De asemenea, nu a arătat cu cine şi unde ar sta minora cât timp ea ar fi plecată la serviciu, cu atât mai mult pe perioada vacanţei.

Pe de altă parte, pârâtul se ocupă bine de minoră, aceasta este ataşată foarte mult de el şi bunicii paterni, minora îşi doreşte să locuiască în continuare alături de aceştia, dar şi să poată să-şi viziteze mama. În acest sens, s-a reţinut că pârâtul a permis ca reclamanta să-şi viziteze fiica, să o ia la ea şi să petreacă timp cu aceasta.

Faţă de toate aceste aspecte, considerând că la acest moment interesul superior al minorei impune ca aceasta să locuiască în continuare alături de tată şi bunicii paterni, în locuinţa în care a crescut şi a locuit până acum, instanţa a stabilit locuinţa minorei Z.A.I., născută la data 15 septembrie 2012, la locuinţa pârâtului.

Din disp. art. 402 al.1 C. civ. reiese că instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, iar potrivit art.499 Cod civil, tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională. În art.529 Cod civil se arată că întreţinerea se datorează potrivit cu nevoia celui ce o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti, întreţinerea datorată de părinte copilului său putând fi stabilită până la o pătrime din venitul său lunar pentru  un copil.

Având în vedere aceste prevederi legale, dar şi faptul că locuinţa minorei a fost stabilită la pârât, instanţa a obligat reclamanta să contribuie la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a minorei sub forma plăţii unei pensii de întreţinere.

Chiar dacă regula este aceea a executării obligaţiei de întreţinere în natură, în conf. cu disp. art. 530 alin.1 C.civ., instanţa a considerat că, în speţa de faţă, se impune ca această obligaţie să fie stabilită prin plata unei pensii de întreţinere în bani.

Potrivit contractului de muncă depus de reclamantă la dosar, aceasta este angajată la SC FABIANO LIFE SRL din Vişeu de Sus, având salariul minim pe economie, respectiv 1900 lei, care la acest moment este de 2080 lei brut, respectiv 1279 lei net (cu 1 persoană în întreţinere)

În temeiul  art. 529 alin 2, art. 530 alin.2  şi  art.532 alin.1 din  Codul  civil reclamanta a fost obligată să plătească în favoarea fiicei sale, minora Z.A.I., născută la data 15 septembrie 2012 o pensie lunară de întreţinere în cuantum de 290 lei/lună pentru perioada 24.08.2018 (data introducerii acţiunii)-31.12.2018 şi de 315 lei/lună de la data de 01.01.2019 şi până la majoratul minorei sau noi dispoziţii în acest sens.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, acestea fiind în cuantum de 1100 lei, reprezentând taxă timbru judiciar 100 lei şi onorariu avocaţial 1000 lei. Faţă de modalitatea de soluţionare a cauzei, instanţa a obligat pârâtul la plata parţială a acestor cheltuieli, respectiv 550 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal reclamanta Z.A.I. solicitând admiterea apelului, anularea în parte a hotărârii apelate în ceea ce priveşte stabilirea locuinţei minorei Z.A.I. şi plata pensiei de întreţinere pe seama acesteia, cu cheltuieli de judecată;

Hotărârea instanţei de fond este criticabilă din mai multe puncte de vedere.

Astfel, pârâtul a manifestat dispreţ faţă de instanţă prin lipsa de la proces, neformulând întâmpinare sau să depună dovezi că ar dori cu orice preţ ca minora să locuiască cu el. Nu şi-a exprimat această dorinţă deşi i-a fost îndeplinită fără ştirea lui.

A depus la dosar contract de muncă, fiind angajată şi a făcut dovada unui domiciliu stabil, urmând ca după divorţ să se recăsătorească, iar fata să locuiască cu ei şi nu cu bunicii paterni, aşa cum nefiresc a considerat instanţa, să despartă o fiică de mama ei.

A arătat apelanta că are suficiente argumente să considere decizia instanţei greşită privind stabilirea domiciliului la bunicii paterni, în primul rând pentru că pârâtul nu lucrează, nu a făcut dovada că obţine venituri, ceea ce denotă că fata este crescută din pensia bunicii care este mică, în jur de 600 lei şi nu acoperă cheltuielile cu întreţinerea minorei.

Ancheta socială a fost făcută tendenţios, angajatele de la primărie fiind în relaţii de prietenie cu familia Z., chiar rude, motiv pentru care concluziile sunt net favorabile pârâtului şi pentru influenţarea instanţei.

Aceste angajate induc în eroare instanţa când susţin că pârâtul este salariat, în realitate el are cai şi căruţă cu care câştiga ceva bani, sporadic.

A făcut deja toate demersurile pentru înscrierea minorei la şcoală, în oraşul Vişeu de Sus, tocmai pentru a-i asigura acesteia o educaţie mai bună. Singurul argument temeinic al instanţei este stabilitatea minorei la aceeaşi locuinţa pe motiv că ar fi afectată emoţional de despărţirea de prieteni, colegii de scoală, bunici.

Indiferent de argumentele instanţei, apreciază că mama nu poate fi despărţită de fiica ei.

Faptul ca nu are locuinţa proprie nu consideră a fi un impiediment, nici pârâtul nu a făcut dovada că ar avea, casa fiind trecută pe părinţii lui, el doar locuind acolo fără chirie.

Solicită instanţei de apel refacerea anchetei sociale ca fiind compromisă şi efectuarea unui raport de evaluare psihologică a minorei, instanţa neavând competenţa profesională necesară.

În drept, s-au invocat art.479-480 C.proc.civ.

Intimatul Z.I. nu a depus întâmpinare la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor din apel şi a dispoziţiilor legale incidente, instanţa reţine următoarele:

Sentinţa civilă a fost apelată cu privire la soluţia dată de prima instanţă cererilor accesorii de stabilire a locuinţei minorei şi de obligare la plata pensiei de întreţinere. Prin sentinţa civilă apelată prima instanţă de judecată a stabilit locuinţa minorei Z.A.I. născută la data de 15 septembrie 2012 la domiciliul pârâtului Z.I. şi a obligat reclamanta la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei. 

Este corectă susţinerea apelantei în sensul că pârâtul nu a formulat o cerere pentru stabilirea locuinţei minorei la domiciliul său, nu a exprimat o minimă poziţie procesuală în acest sens.

Potrivit dispoziţiilor art 919 alin 2 cod proc civ instanţa din oficiu, chiar dacă nu se solicită prin cererea de divorţ se pronunţă asupra exercitării autorităţii părinteşti, asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, precum şi cu privire la numele pe care îl vor purta soţii după divorţ.

Potrivit art 400 cod civil ce reglementează locuinţa copilului după divorţ:

(1) În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.

(2) Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.

Reclamanta apelantă a solicitat stabilirea locuinţei minorei la reclamantă şi obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere. Prima instanţă de judecată a apreciat ca fiind în interesul minorei să fie stabilită locuinţa acesteia la tată.

În dezacord cu prima instanţă de judecată, instanţa de apel reţine pe baza probelor administrate cu privire la locuinţa minorei şi obligaţia de întreţinere următoarele:

În raportul de anchetă socială efectuat de P.C. Petrova s-a reţinut dorinţa pârâtului ca locuinţa minorei să fie stabilită la acesta întrucât este ajutat de părinţi în procesul de creştere şi îngrijire a minorei. Din acest raport de anchetă socială rezultă că minora locuieşte numai cu tatăl acesteia, intimat în cauză, într-o casă construită în anul 1946 formată din două camere şi bucătărie, în suprafaţă de 43 mp, încălzită cu combustibili solizi, cu instalaţie de alimentare cu apă şi energie electrică (f. 37, d fond).

Din declaraţia martorului audiat în primă instanţă rezultă că apelanta reclamantă merge de trei ori pe săptămână în Petrova să o ajute pe minoră la teme, rezultă că fetiţa parcurge până la grădiniţă 3 km, rezultă că pârâtul intimat nu are un loc de muncă, are o căruţă cu care se întreţine (f. 49, d fond). Rezultă din declaraţia acestui martor care este persoana cu care apelanta locuieşte şi cu care are o relaţie că există disponibilitatea ca minora să fie crescută de către mamă şi prietenul acesteia.

Minora A.I. a fost ascultată de prima instanţă şi rezultă din declaraţie că este ataşată de ambii părinţi, iar opţiunea minorei este de a locui în Petrova. Este firească această opţiune în condiţiile în care minora a locuit aici în mod statornic.

Din planşa fotografică depusă la dosar în apel şi care nu a fost contestată rezultă că imobilul în care locuieşte actualmente minora este un imobil ce oferă condiţii modeste pentru locuit. 

Din ancheta socială efectuată în apel de Primăria comunei Petrova rezultă că intimatul nu este angajat, realizează venituri ocazionale, în cea mai mare parte a timpului minora locuieşte la bunici de care este ataşată şi care o îngrijesc corespunzător, de creşterea şi educarea minorei ocupându-se în special bunicii. Se menţionează în raport că bunicii paterni locuiesc foarte aproape de tată (f. 45).

Din raportul de anchetă socială realizat de Compartimentul Asistenţă Socială şi Autoritate Tutelară din cadrul Oraşului Vişeu de Sus rezultă că apelanta locuieşte împreună cu dl D.N.F. în Vişeu de Sus într-un imobil proprietatea acestuia, locuinţa este mobilată modern, este racordată la utilităţi, este curată, fiind oferite condiţii bune de locuit. Apelanta are un loc de muncă la restaurantul „Maya Cafe” din Vişeu de Sus. Conform raportului mama îndeplineşte condiţiile morale şi materiale pentru a asigura minorei un climat adecvat, propice unei dezvoltări armonioase (f. 42 şi urm).

Din declaraţia martorului audiat în apel rezultă că mama este implicată în creşterea minorei şi manifestă un interes constant în îngrijirea acesteia. A declarat martorul că apelanta merge în Petrova în fiecare săptămână. Despre intimat a declarat martorul că ştie din auzite că acesta lucrează cu calul şi consumă alcool (f. 50).

Potrivit art 2 alin 3 şi 4 din Lg 272/2004:

Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.

Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

În orice demers şi orice măsură pe care o autoritate o ia cu privire la un minor se are în vedere interesul superior al copilului.

Dezvoltarea armonioasă a unui copil presupune creşterea într-un mediu sigur, echilibrat emoţional, sub supravegherea cel puţin a unui părinte. Dezvoltarea armonioasă a copilului implică stabilitate, prezenţa şi afecţiunea părintelui. Din probele administrate în cauză instanţa de apel constată că apelanta asigură condiţiile necesare pentru ca minora să fie crescută în mod echilibrat şi asigură resursele necesare, inclusiv financiare, pentru creşterea corespunzătoare a acesteia. Revine în primul rând părinţilor obligaţia de a-şi creşte copilul şi în subsidiar, bunicilor sau altor persoane. Părinţii au nu numai obligaţia de a-şi creşte copilul, dar şi au acest drept şi se apreciază, în cazul de faţă, că părinţii nu trebuie înlocuiţi de bunici în creşterea minorei. Rezultă din ancheta socială efectuată la domiciliul intimatului că bunicii paterni sunt cei care, preponderent, au grijă de minoră.

Se constată că apelanta poate asigura condiţiile materiale pentru creşterea minorei chiar dacă aceasta în acest moment nu locuieşte într-o casă proprietate personală. Aceasta are un loc de muncă spre deosebire de intimat. Indubitabil apelanta este implicată în procesul de creştere a minorei, iar grija acesteia pentru fetiţă nu poate fi pusă la îndoială. 

Raportat la probele administrate, în împrejurările concrete ale cauzei, instanţa de apel constată că interesul superior al minorei este protejat prin stabilirea locuinţei copilului la mamă.

Ca urmare a stabilirii locuinţei minorei la mamă, va fi schimbată şi dispoziţia primei instanţe prin care a fost stabilită obligaţia de întreţinere în sarcina apelantei.

Potrivit art 499 cod civil:

„Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.

(2) Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinţii au obligaţia de a-i asigura condiţiile necesare pentru creşterea, educarea şi pregătirea sa profesională”.

Minorul are dreptul la întreţinere de la părinţii săi dacă se află în stare de nevoie, respectiv dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri (art 525 alin 1 cod civil).

Minora în vârstă de aproape 8 ani se află în stare de nevoie şi are dreptul la întreţinere de la părinţi.

Potrivit art 529 alin 2 cod civil:

Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.

Cuantumul obligaţiei de întreţinere se datorează potrivit cu nevoia creditorului (minora în prezenta cauză) şi cu mijloacele celui ce urmează a plăti întreţinerea (art 529 alin 1 cod civil). 

Reţinând din probele administrate că intimatul nu obţine decât venituri ocazionale context în care nu există un alt reper valoric pentru stabilirea pensiei de întreţinere decât venitul minim net pe economie. Raportat la acest venit net se va stabili obligaţia intimatului de a plăti pensie de întreţinere pentru minoră în cuantum de ¼ (prezumându-se că acesta poate obţine venituri) de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la majoratul minorei sau noi dispoziţii ale instanţei.

La stabilirea datei de la care intimatul este obligat să plătească pensia de întreţinere se are în vedere faptul că minora a locuit cu acesta de la data cererii de chemare în judecată (dată de la care se poate stabili obligaţia de întreţinere conform art 532 cod civil). 

Având în vedere cele expuse, în temeiul art 480 alin 2 cod proc civ apelul declarat va fi admis cu consecinţa schimbării sentinţei civile conform dispozitivului. 

În temeiul dispoziţiilor art 451 şi urm cod proc civ, se constată culpa procesuală a intimatului care va fi obligat să plătească apelantei suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxa judiciară de timbru. Alte cheltuieli de judecată nu au fost dovedite de apelantă în etapa procesuală a apelului.

Domenii speta

Spete similare