Violenta in familie

Sentinţă penală 64 din 06.03.2019


Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nr. 1771/P/2016 din data de  20/02/2018 înregistrat sub nr. ......./207/2018 pe rolul instanţei, a  fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul F.I.V.  pentru săvârşirea a trei infracţiuni de violenţă în familie, prev. de art. 199 alin. 1 C.P. raportate la art 193, alin. 2 C.P., respectiv o infracţiune de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 371 din Codul Penal, fiecare cu aplicarea art. 77 alin. 1, lit. a C.p. şi toate cu aplic. art. 38, alin. l din Codul Penal, art. 113, alin. 2 şi următoarele C.p.

Analizând materialul probator administrat în cauză Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 13.06.2016, Secţia 7 Poliţie Rurală Dăneasa a fost sesizată cu privire la un conflict ce a avut loc în data respectivă, pe timp de zi, respectiv pe strada S… din comuna Văleni, jud. Olt, între numiţii F.N., F.G., F.M., F.M., şi F.I.V., pe de o parte şi F.B., F.M. şi F.I.C., primii dintre aceştia agresându-i pe numiţii F.B., F.I.C. şi F.M. cu obiecte contondente şi ameninţându-i cu acte de violenţă, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică în zona respectivă.

 La data de 18.07.2016 s-a întocmit de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal rechizitoriul nr. 1437/P/2016 prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor F.N., F.G., F.M., şi F.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violente, prevăzute şi pedepsite de art. l93 alin. 2 C.p. şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzuta şi pedepsită de art. 371 din Codul Penal. De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor pentru săvârşirea a trei infracţiuni de „lovire sau alte violente", prevăzute şi pedepsite de art. l93 alin. 2 C.p., persoane vătămate fiind numiţii F.B., F.I.C., minorul F.M.,  respectiv o infracţiune de „tulburarea ordinii şi liniştii publice", faptă prevăzuta şi pedepsită de art. 371 din Codul Penal, fiecare cu aplicarea art. 77 alin. 1, literele a C.p. şi toate cu aplic. art. 38,alin. l din Codul Penal şi 113 şi următoarele C.p. faţă de numitul F.I.V., sens în care a fost înregistrat dosarul penal cu nr. 1771/P/2016.

Din probele administrate în cauză a rezultat faptul ca în data de 13.06.2016, inculpatii F.N., F.G., F.M., , împreună cu minorul F.I.V., împreună cu inculpata  F.M., au provocat scandal pe drumul public, pe str. Soarelui din comuna Văleni, judeţul Olt, ocazie cu care au tulburat grav ordinea şi liniştea publică, prin ameninţările adresate familiei persoanei vătămate F.B., ce locuia în apropierea caselor inculpaţilor. Ulterior, instigaţi fiind de către inculpata F.M., inculpaţii F.N., F.G., F.M. şi F.I.V., le-au aplicat, concomitent, multiple lovituri cu diferite corpuri contondente, (securi, furci, bate, greblă) persoanelor vatamate F.B., in varsta de 44 ani, F.I.C., in varsta de 24 ani si F.M., in varsta de 15 ani, cauzandu-le acestora suferinte fizice si provocandu-le leziuni traumatice.

Astfel, in cursul aceleaşi zile, in jurul orei 17.00, a existat un conflict verbal intre familia persoanei vatamate F.B., alcătuită din acesta si fii sai, F.I.C. si F.M., si familia inculpatului F.G., minorul F.I.V. şi inculpatului F.M., în dreptul barului numitului Radulescu din comuna Valeni, aceştia  adresandu-si amenintari verbale si injurii. La scurt timp revenind la domiciliu familia persoanei vătămate F.B., inculpaţii F.G., F.M., , F.N., F.M. si minorul F.I.V., au venit in dreptul locuintei persoanei vatamate F.B., situata la o distanta de circa 25-30 de metri fata de casele lor, avand asupra lor furci, sabii, topoare si ciomege, dând nastere unui conflict de amploare în plină stradă, conflict în vederea căruia inculpaţii F.G., F.N., F.M. şi F.I.V. au fost instigaţi şi susţinuţi de către inculpata F.M..

 Din probele administrate  a rezultat ca inculpatul F.N. l-a lovit cu furca pe persoana vatamata F.B., care a cazut la pamant, dupa care l-a lovit cu o sabie iar acesta din urma si-a pierdut cunostinta. Ulterior, inculpatii F.G., F.M., , si minorul F.I.V.,  l-au lovit in continuare pe persoana vatamata F.B., cu furci, ciomege, un topor si pietre. Totodata, s-a stabilit ca persoana vatamata F.I.C. a fost lovit cu securea de catre inculpatul F.G., cat si cu furcile de catre inculpatii F.N. si F.M., , respectiv minorul F.I.V.. De asemenea, s-a stabilit ca in timpul conflictului, inculpatul F.G. i-a solicitat fratelui sau, inculpatul F.N., sa-i dea o sabie pentru a-i taia urechea persoanei vatamate F.I.C., dupa care acesta din urma a cazut inconstient.

Cu privire la persoana vatamata F.M. s-a stabilit ca acesta a fost lovit cu furca in zona capului de catre inculpatul F.N., dupa care inculpatii F.G., F.M., , respectiv minorul F.I.V. l-au lovit pe acesta cu furcile si ciomegele.

Dovada leziunilor cauzate persoanelor vatamate F.I.C. şi F.B. a rezultat iniţial din cuprinsul fişelor de constatare preliminare, după care au fost întocmite rapoarte medico-legale cu nr.:

-1566/A1/263/11.07.2016, privind pe persoana vatamata F.B., din care au rezultat cu nr. de 60-70 zile ingrijiri medicale, ca urmare a loviturilor produse cu corpuri dure, cât şi faptul că leziunile menţionate nu au pus în primejdie viaţa persoanei vătămate ;

-1565/A1/262/08.07.2016 privind pe persoana vatamata F.I.C.,in care au fost stabilite un numar de 40-45 zile ingrijiri medicale, ca urmare a loviturilor produse cu corpuri dure, cât şi faptul că leziunile menţionate nu au pus în primejdie viaţa persoanei vătămate.

Dovada leziunilor produse persoanei vătămate F.M. a rezultat din  certificatul medico-legal nr. 532/A2/22.06.2016 privind pe persoana vatamata F.M., in care au fost stabilite un numar de 8-9 zile ingrijiri medicale.

Audiaţi în cauză, in faza de urmărire penală, martorii S.C., F.E., R.N., R.C., U.T.M., F.C. şi M.E., au confirmat situaţia de fapt expusă mai sus, o parte din aceştia fiind prezenţi în momentul săvârşirii faptelor şi o parte constatând producerea faptelor imediat după săvârşirea acestora, cât şi faptul că prin scandalul provocat de către inculpaţi li s-a provocat o puternică stare de temere, având în vedere faptul că inculpaţii au provocat mai multe scandaluri pe raza comunei Văleni, martorilor fiindu-le teamă de aceştia.

 Martora S.C., concubina persoanei vătămate F.B. şi mama persoanelor vătămate F.I.C. şi F.M. a susţinut că a fost prezentă la producerea evenimentelor şi a arătat faptul că prin frecvenţa scandalurilor produse de către inculpaţi persoanele din zonă sunt nevoite în repetate rânduri să utilizeze rute ocolitoare fiindu-le teamă de aceştia.

Martorii R.C., U.T.M., F.C. şi M.E. au arătat că au fost ameninţaţi de către inculpaţi pentru a fi determinaţi să nu relateze cele întâmplate.

Martorul R.C. a  arătat că a fost ameninţat de către F.G., F.I.V. şi F.M. .

Martorul U.T.M. a arătat că a fost ameninţată de inculpaţii F.M. şi F.G., în prezenţa inculpatului F.I.V..

Martorul F.C. a arătat că a fost ameninţat de către F.N. care i-a adresat injurii şi ameninţări cu moartea în scopul de a-l intimida.

Martora M.E. a fost ameninţată de către numitul F.I.V..

Audiat în cauză, inculpatul F.N. nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa. A arătat că a existat o situaţie conflictuală între familia sa şi familia persoanelor vătămate, că întregul conflictul s-a produs în faţa curţii sale, iar numiţii F.I.V. şi F.M. au fost singurii care i-au agresat respectiv F.M. l-ar fi lovit pe F.B. şi F.I.V. l-ar fi lovit pe F.I.C. cu un obiect contondent.

 De asemenea, acesta a arătat că a fost lovit cu furca în zona capului de către F.B., care la rândul său l-ar fi lovit şi pe F.G., apreciem însă că declaraţiile acestuia sunt nesincere în raport de materialul probator administrat în cauză.

Audiat în cauză, inculpatul F.G. zis ,,Gigel Mondialu” nu a recunoscut săvârşirea faptelor indicându-i de asemenea, doar pe F.I.V. şi F.M. ca fiind persoanele care i-au agresat pe cei din familia lui F.B.. Totodată, inculpatul a arătat că a fost lovit de către persoana vătămată F.B., apreciem însă că declaraţiile acestuia sunt nesincere nefiind coroborate cu alte mijloace de probă.

Audiată în cauză, F.M. nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa şi apreciem însă că declaraţiile acesteia sunt nesincere în raport de materialul probator administrat în cauză.

Audiat în cauză, inculpatul F.M. a recunoscut parţial săvârşirea faptei, în sensul că l-ar fi lovit cu o blană în zona capului pe persoana vătămată F.B.. Totodată, acesta a precizat că a existat o altercaţie şi între F.I.V. şi F.M., apreciem însă că declaraţiile acestuia sunt parţial nesincere nefiind coroborate cu declaraţiile martorilor.

Audiat în cauză, inculpatul F.I.V.a recunoscut parţial săvârşirea faptei, în sensul că l-ar fi lovit cu o bâtă în zona capului şi pe corp pe persoana vătămată F.C., până când acesta a căzut la pământ. Totodată, acesta a precizat că a existat o altercaţie şi între F.M., şi F.B., apreciem însă că declaraţiile acestuia sunt parţial nesincere nefiind coroborate cu declaraţiile martorilor. Cu ocazia audierii, inculpatul F.I.V. arată că regretă fapta comisă.

S-a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico-legală psihiatrică de către serviciul judeţean de medicină legală Olt, ocazie cu care s-a concluzionat faptul că minorul F.I.V. a avut capacitatea psihică de apreciere critică a faptelor sale cât şi asupra consecinţelor social-negative, considerând că, atât la data expertizării cât şi la data săvârşirii faptelor, discernământul a fost păstrat.

De asemenea, martorii B.I. şi R.A. au arătat că nu cunosc nimic cu privire la săvârşirea faptelor menţionate anterior.

Prin hotărârea Judecătoriei Caracal pronunţată la data de 01.02.2017 în dosarul nr. ...../207/2016, s-a dispus condamnarea inculpaţilor F.N., F.G., F.M., şi F.M. la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, respectiv măsura educativă a asistării zilnice, pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, hotărâre rămasă definitivă prin decizia Curţii de Apel Craiova din data de 22.06.2017.

Analiza obiectivă a mijloacelor de probă din prezenta cauză, respectiv: proces-verbal de consemnare a denuntului, plangerile si declaraţiile persoanelor vătămate F.B., F.I.C. si F.M., declaratiile martorilor anterior mentionati, proces-verbal de cercetare la fata locului, adresa Primăria Văleni nr. 1557/15.06.2016, rapoarte, respectiv certificate medico-legale, privind leziunilor traumatice provocate persoanelor vătămate F.B. F.I.C. şi F.M. confirmă situaţia de fapt astfel cum a fost expusă mai sus.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută in rechizitoriu, rezultă din următoarele mijloace de probă: Proces verbal consemnare plângere ; Proces verbal de cercetare la faţa locului şi planşe foto ; Plângere persoană vătămată: F.B. ; Declaraţie persoană vătămată: F. ; Fişă de constatare preliminară F. ; Raport de expertiză medico-legală ; Plângere persoană vătămată: F.I.C. ; Declaraţie persoană vătămată: F.I.C. ; Fişă de constatare preliminară F.I.C. ; Raport de expertiză medico-legală  ; Plângere persoană vătămată: Fieraru ; Declaraţie persoană vătămată: F.M. ; Certificat medico-legal F.M. ; Declaraţie martor: S.C. ; Declaraţie martor: R.N. ; Declaraţie martor: R.C. ; Declaraţie martor:U.T.M. ; Declaraţie martor: F.C. ; Declaraţie martor: F.E. ; Declaraţie martor: M.E.  ; Declaraţie martor: B.I. S. ; Proces verbal verificare imagini camere de supraveghere ; Adresă Primăria Văleni ; Declaraţie de suspect/inculpat:  F.N. ; Declaraţie de suspect/inculpat: F.G. ; Declaraţie de suspect/inculpat: F.M. ; Declaraţie de suspect/inculpat: F.M., ; Declaraţie de suspect/inculpat: F.I.V. ; Raport expertiză medico-legală psihiatrică .

Având în vedere faptul că instanţa de judecată, prin hotărârea de condamnare, a stabilit anumite sume de bani reprezentând daune de natură civilă în sarcina celorlaţi inculpaţi, urmează a se stabili dacă inculpatul F.I.V. va fi obligat, la rândul său, la plata unei părţi din daunele produse.

Constatând că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi că există probele necesare şi legal administrate, precum şi că cele trei infracţiuni de violenţă în familie, prev. de art. 199 alin. 1 C.P. raportate la art 193, alin. 2 C.P., respectiv o infracţiune de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 371 din Codul Penal, există, au fost săvârşite de inculpatul F.I.V. şi că acesta răspunde penal, în temeiul art. 327 lit. 1 lit. a C.p.p., s-a dispus de catre procuror trimiterea acestuia în judecată, în stare de libertate .

În procedura de Cameră Preliminară, cauza a fost înregistrată sub nr. 1102/207/2018/a1.

Judecătorul  de cameră preliminara  a constatat că rechizitoriul  cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral şi de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată şi la cheltuielile judiciare.

De asemenea, s-a constatat că nu au fost formulat cereri şi excepţii de către inculpat şi nici din oficiu nu se impun a fi invocate.

Prin încheierea camerei de consiliu nr. 68/03.04.2018, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară a  constatat legalitatea rechizitoriului cu nr. 1771/P/2016  din  data de 20/02/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal,  fiind respectate dispoz. art.328 C.p.p.; a administrării probelor  şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul F.I.V.  pentru săvârşirea a trei infracţiuni de violenţă în familie, prev. de art. 199 alin. 1 C.P. raportate la art 193, alin. 2 C.P., respectiv o infracţiune de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 371 din Codul Penal, fiecare cu aplicarea art. 77 alin. 1, lit. a C.p. şi toate cu aplic. art. 38, alin. l din Codul Penal, art. 113, alin. 2 şi următoarele C.p.

In cauză a fost fixat ca prim termen de judecată data de  26.04.2018, pentru cand au fost citate părţile.

 La data de 21.03.2018, Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova s-a constituit parte civila cu suma de 1262,65 lei reprezentand prejudiciu cauzat, respectiv cheltuieli de spitalizate ale părtii vatamate F.B..

La solicitarea instantei, avand in vedere ca inculpatul F.I.V.  este minor, a fost întocmit referatul de evaluare de catre Serviciul de Probaţiune Teleorman ( f. 47-50).

In cauză au fost luate declaraţii persoanelor vatamate F.M.,  F.I.C., F.B. care au declarat instantei ca se constituie părti civile in cadrul procesului penal.

Inculpatul F.I.V.  a fost audiat in şedinţa publica din 17.05.2018, declaratia acestuia fiind consemnată şi ataşată la fila 38 dosar, acesta recunoscand si regretand faptele pentru care a fost trimis in judecata.

La termenul din 07.06.2018, a fost audiata martora M.E., pe latura cvivilă, declaratia acesteia fiind consemnată şi ataşată la fila 71 dosar.

La termenul din 28.06.2018, a fost audiata martora U.T.M. , pe latura cvivilă, declaratia acesteia fiind consemnată şi ataşată la fila 77 dosar.

De asemenea, prin cererea depusă la dosar la data de 08.11.2018, Spitalul Clinic de Urgenţă Slatina s-a constituit parte civila cu suma de 2134,73 lei reprezentand prejudiciu cauzat, respectiv cheltuieli de spitalizate ale părtii vatamate F.B., suma de 3107,62 lei cheltuieli de spitalizate ale părtii vatamate F.I.C. si suma de 920,06 lei cheltuieli de spitalizate ale părtii vatamate F.M.. (f. 94-97).

În şedinţa publică din data de 29.11.2018, instanţa a procedat la reaudierea persoanelor vatamate F.B. si F.M., a căror declaratii au fost consemnate si atasate la dosar (f. 112,113) si F.I.C. ( fila 160).

De asemenea, a fost reaudiat inculpatul minor in sedinţa publica din data de 07.01.2019, ca şi-a mentinut declaratia dată anterior ( fila 146).

Instanţa a procedat la reaudierea martorilor pe latura civila M.E. si U.T.M. .

La solicitarea instantei, a fost înaintată fişa de cazier judiciar actualizata a inculpatului.

Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală,  precum şi probele administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti  şi apreciindu-le, în ansamblu  şi în urma evaluării tuturor conform art. 103 alin. 1 C.p.p.,  instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin rechizitoriului cu nr. 1771/P/2016  din  data de 20/02/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal,  a fost trimis in judecata inculpatul F.I.V.  pentru săvârşirea a trei infracţiuni de violenţă în familie, prev. de art. 199 alin. 1 C.P. raportate la art 193, alin. 2 C.P., respectiv o infracţiune de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 371 din Codul Penal, fiecare cu aplicarea art. 77 alin. 1, lit. a C.p. şi toate cu aplic. art. 38, alin. l din Codul Penal, art. 113, alin. 2 şi următoarele C.p.

În fapt, la data de 13.06.2016, Secţia 7 Poliţie Rurală Dăneasa a fost sesizată cu privire la un conflict ce a avut loc în data respectivă, pe timp de zi, respectiv pe strada Soarelui din comuna Văleni, jud. Olt, între numiţii F.N., F.G., F.M., F.M., şi F.I.V., pe de o parte şi F.B., F.M. şi F.I.C., primii dintre aceştia agresându-i pe numiţii F.B., F.I.C. şi F.M. cu obiecte contondente şi ameninţându-i cu acte de violenţă, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică în zona respectivă.

În drept, fapta inculpatului F.I.V., care, la data de 13.06.2016, a aplicat, alături de ceilalţi inculpaţi, respectiv F.N., F.G. şi F.M., , concomitent multiple lovituri cu diferite corpuri contondente, respectiv securi, furci din fier, bâte persoanelor vătămate  F.B. (45 de ani), F.I.C. (24) şi F.M. (15 ani), provocându-le acestora leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 60-70 de zile (pentru F.B.), 40-45 (pentru F.I.C.) şi 8-9 zile (pentru F.M.), tulburând astfel linişte şi ordinea publică în zona respectivă, cauzându-le o stare de temere persoanelor prezente, având în vedere săvârşirea de către inculpaţi a actelor de violenţă în loc public, pe timp de zi, în prezenţa mai multor persoane, întruneşte elementele constitutive a trei infracţiuni de violenţă în familie (având în vedere relaţia de rudenie de unchi-nepot între inculpat şi persoana vătămată F.B. şi veri primari între inculpat şi persoanele vătămate F.M. şi F.I.C.), prev. de art. 199 alin. 1 C.P. raportate la art 193, alin. 2 C.P., respectiv o infracţiune de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 371 din Codul Penal, fiecare cu aplicarea art. 77 alin. 1, lit. a C.p. şi toate cu aplic. art. 38, alin. l din Codul Penal, art. 113, alin. 2 şi următoarele C.p.

Fiind  audiat in cauza, inculpatul minor a recunoscut faptele aşa cum sunt  descrise în actul de sesizare .

Potrivit art. 374 alin. 4 CPP, până la începerea cercetării judecătoreşti inculpatul poate solicita  ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate in cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părti, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa.

Vinovăţia inculpatului este stabilită şi dovedită cu actele şi lucrările existente la dosar.

La individualizarea pedepsei, se vor avea in vedere gradul de pericol social al faptei săvârşite, modalitatea de săvârşirea a cestuia, precum şi persoana inculpatului, criterii de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de  art. 74 lit. a-g Cp.

Instanţa reţine că inculpatul este minor,  nu are antecedente penale,  acesta a avut o atitudine sincera in cursul cercetarii judecatoresti in sensul că  a recunoscut şi regretat faptele.

  De asemenea,  avand in vedere concluziile referatului de evaluare intocmit de catre Serviciul de Probatiune Teleorman, s-a concluzionat ca se impune aplicarea faţă de inculpat a unei masuri educative neprivative de libertate.

  Faţă de cele mai sus retinute, în baza art 114 cp rap la art 120 CP  cu aplicarea art 375 CPP şi 396 alin 10 CPP instanţa va aplica inculpatului minor F.I.V. măsura  educativă neprivativă de libertate a  asistării zilnice pe o perioadă  de 4 luni  pentru săvârşirea a trei infracţiuni de violenţă în familie, prev. de art. 199 alin. 1 C.P. raportate la art 193, alin. 2 C.P., respectiv o infracţiune de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 371 din Codul Penal, fiecare cu aplicarea art. 77 alin. 1, lit. a C.p. şi toate cu aplic. art. 38, alin. l din Codul Penal, art. 113, alin. 2 şi următoarele C.p.

În baza art. 121 alin 1 CP, va dispune ca pe durata executării măsurii educative neprivativă de libertate a  asistării zilnice inculpatul să se  supună următoarelor obligaţii:

-să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională.

-să nu depăşească fără acordul serviciului de probaţiune limita teritorială a României

-să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt la datele fixate de acesta.

Sub aspectul laturii civile, instanţa urmează să respinge  cererile formulate de părţile civile mai sus menţionate privind despăgubirile materiale ca nedovedite, deoarece din actele şi lucrările dosarului rezulta ca nu au fost facute dovezi privind cuantumul acestora.

Astfel, nu au fost depuse inscrisuri, iar marrorii audiati in cauza nu au precizat in niciun fel un cuantum estimativ al acestor cheltuieli.

In consecinţă, nu sunt indeplinite disp. art. 249 Cpc, potrivit caruia ,, cel care face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, in afara cazurilor anume prevazute de lege”.

În ceea ce priveste daunele morale solicitate, instanţa va obligă inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente F.G. şi F.M. la plata daunelor morale,  după cum urmează: către parte civilă F.B. -7.000 lei, către partea civilă F.I.C. -5.000 lei si către partea civilă F.M. -1.500 lei.

Apreciaza instanţa ca întradevar, ca părtile vatamate au suferit o vatamare a integritatii corporale ca urmare a zilelor de îngrijiri medicale, aşa cum rezulta din actele existente la dosar, dar şi o lezare a onoarei, demnitatii si prestigiului persoanelor vatamate, concretizate si in suferinţa psihică, cu efecte asupra stării de  sănătate  a acestora, ca urmare a agresiunilor directe exercitate de inculpat.

Instanţa  apreciaza ca sunt indeplinite in parte disp. art. 1357 C. civ. potrivit căruia, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Constata instanţa ca sunt îndeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia inculpatului.

In ce priveşte proba prejudiciului moral şi a legăturii de cauzalitate intre fapta ilicită şi prejudiciul, CEDO, a considerat că proba faptei ilicite este suficientă,urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate.

La aceasta se adaugă şi faptul că părţii vătămate i-au fost lezate onoarea,demnitate şi prestigiu, ceea ce o îndreptăţeşte  la acordarea daunelor morale.

Această cerere admisă in parte de instanţă este in concordanţă cu jurisprudenţa CEDO, respectiv prevederile art.41 privind satisfacţia echitabilă pentru prejudiciu moral.

Observă instanţa ca in ce priveste pe părtile civile acestea au beneficiat de despăgubiri materiale si daune morale si in baza sentinţei penale nr. 24/01.02.2017 definitivă prin decizia penală nr. 1114/22.06. 2017 pronunţată în dosarul nr ..../207/2016  la Curtea de Apel Craiova.

Constată că în ce priveşte cheltuielile de spitalizare solicitate de catre Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova şi  Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina  acestea au fost achitate prin s.p 24/01.02.2017 definitivă prin decizia penală nr 1114/22.06. 2017 pronunţată în dosarul nr ...../207/2016  la Curtea de Apel Craiova.

În ce priveste cheltuielile de judecata, instanţa va obligă inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente F.G. şi F.M.  plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, respectiv avocat N.E., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr 788/2018  desemnat  pentru inculpatul F.I.V. , în cuantum de 260 lei  se va avansa din  Fondurile Ministerului de Justiţie şi rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, respectiv avocat Vlaicu Sultana, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr 1056/2018  desemnat  pentru partea civilă F.M., în cuantum de 195  lei  se va avansa din  Fondurile Ministerului de Justiţie şi rămâne în sarcina statului.

Postat02.04.2019