Cereri şi excepţii admise, în parte, în cadrul procedurii de cameră preliminară, în rejudecare, după casarea încheierii finale de cameră preliminară, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă

Sentinţă penală *** din 09.10.2017


Prin încheirea penală nr. 1/CCP din ZZ.LL.2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Oradea, în dosar nr. X/35/P/…, în baza art.425 ind.1 alineatul 7, puntul 1, litera b raportat la art.6 praragraful 1 din CEDO şi art.347 Cod procedura penală s-au admis contestaţiile formulate de inculpaţii A, C, D, E, F, G, H, I,  împotriva încheierii nr.2/JCP/ZZ.LL.2016 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Satu Mare în dosarul nr. …/…/…/a1, pe care o desfiinţează în întregime şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pe rolul Tribunalului Satu Mare cauza a fost înregistrată, în rejudecare, la data de ZZ LL 2016.

Urmare a deciziei de casare dispusă în cauză de Curtea de Apel Oardea, s-a procedat la reluarea procedurii de cameră preliminară, cu oferirea posibilităţii inculpatilor de a formula cereri si exceptii in cauză şi conferirea posibilităţii procurorului de a formula răspunsuri la acestea.

Examinând cererile şi excepţiile inculpaţilor C, D,  E¸ F, G, I, H, A, judecătorul de cameră preliminară prin încheierea pronunţată la data de ZZ.LL.2017 în baza art. 345 al. 2 C.pr.pen. a admis in parte cererile şi exceptiile formulate de inculpatii C şi D, şi in consecinţă:

A constatat nelegalitatea proceselor verbale de redare a activităţilor de supraveghere tehnică întocmite de procuror, pe care le-a indicat in dispozitivul acelei incheieri, dispunând in consecinţă excluderea lor din materialul probator, respingând  restul cererilor şi exceptiilor invocate de către  inculpati.

S-a dispus totodată  comunicarea acelei incheieri cu DIICOT, să comunice daca mentine dispozitia de trimitere in judecată ori solicită restituirea cauzei.

Motivarea soluţionării acestora se găseşte in expozitivul Incheierii penale pronunţate la data de  ZZ.LL.2017.

Prin aceeaşi Incheiere s-a dispus comunicarea incheierii DIICOT Serviciul Teritorial Satu Mare, să comunice daca mentine dispozitia de trimitere in judecată ori solicită restituirea cauzei, stabilind termen pentru comunicarea acestor relatii şi a dezbaterii in contradictoriu a celei de-a doua etape a camerei preliminare pentru data de ZZ LL 2017.

La termenul de judecată stabilit in vederea dezbaterii contradictorii a celei de-a doua etape a camerei preliminare, procedura de citare nu a fost indeplinită cu toate părţile, astfel încât s-a acordat un nou termen de judecată, pentru data de ZZ LL, dată la care, procurorul a exprimat oral faptul că îşi mentine dispozitia de trimitere in judecată a inculpatilor.

Judecătorul de cameră preliminară deliberând cu privire la împrejurarea ivită, respectiv mentinerea dispoziţiei de trimitere in judecată cu depăşirea celor 5 zile impuse de prevederile art. 345 al.3 C.pr.pen., a apreciat că formularea expresă a procurorului, în etapa dezbaterii contradictorii a celei de-a doua etape a camerei preliminare, acoperă neândeplinirea in scris şi cu depăşirea acestui termen a acestei obligatii, astfel că a constatat regularitatea actului de sesizare al instanţei, a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de  urmărire penală şi a dispus inceperea judecăţii.

Pentru a pronunţa acestă soluţie s-au avut in vedere următoarele aspecte:

Potrivit dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. c) teza II-a C. pr.pen., judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3) C. pr.pen. ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii.

În opinia judecătorului de cameră preliminară, termenul de 5 zile nu este un termen de decădere, reţinându-se că acest termen, prevăzut de art. 345 alin. (3) C.pr.pen. nu este un termen a cărui nerespectare să ducă la decăderea din exerciţiul dreptului şi la nulitatea actului făcut peste termen. Din analiza dispoziţiilor art 268 alin. (1) C.pr.pen., privind consecinţele nerespectării termenului se poate observa că aceste dispoziţii legale se referă la exercitarea unui drept. Or, organul judiciar nu exercită drepturi, ci îndeplineşte obligaţii legale. Aşadar, decăderea nu operează pentru actele efectuate de organele de urmărire penală cu depăşirea termenelor imperative ori de recomandare prevăzute de lege. Pe de altă parte, se impune şi precizarea că nerespectarea termenului de 5 zile menţionat nu este de natură a impune restituirea cauzei la procuror şi faţă de modificarea dispoziţiilor art. 346 C.pr.pen prin Legea nr. 75/28.04.2016, în sensul că în cazul prevăzut la alin. (3) lit. c) judecătorul de cameră preliminară se pronunţă prin încheiere în cameră de consiliu, cu citarea părţilor şi a procurorului. Or, dacă răspunsul procurorului este depus la dosar cu întârziere însă până la termenul de judecată fixat de judecător, cu citarea părţilor, conform prevederilor art. 346 alin. (41) C.pr.pen. nu se mai justifică restituirea cauzei la procuror pentru motivul prevăzut de art. 346 alin. (3) lit. c) teza a II-a C.pr.pen.

Judecătorul de cameră preliminară , în aprecierea naturii termenului de 5 zile prevăzut de art. 345 alin. (3) C.pr.pen. in sensul că acesta nu este un termen de decădere, a reţinut faptul că  prin îndreptarea neregularităților actului de sesizare nu se exercită de către reprezentantul Ministerului Public un drept, în sensul art. 268 alin. (1) C.pr.pen. ci o obligatie legală. Cum însă procedura de cameră preliminară se finalizează după dezbaterea contradictorie a aspectelor de legalitate referitoare la faza de urmărire penală, contradictorialitate asigurată prin citarea părților și subiecților procesuali principali, prezentarea verbală a punctului de vederea relativ la mentinerea dispozitiei de trimitere in judecată a fost apreciată ca fiind legală.

Judecătorul de cameră preliminară apreciază că  inițial, configurarea acestui termen de către legiuitor a fost neîndoielnic în sensul unui termen de decădere, însă s-a realizat în contextul în care procedura camerei preliminare nu era una contradictorie. Aprecierea  contrară are la bază jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 336/30 aprilie 2015), părţile având posibilitatea dezbaterii contradictorii, la termenul stabilit în acest sens, a aspectelor de legalitate cu privire la care procurorul a manifestat un punct de vedere. De asemenea, respectarea principiului egalității armelor în procedura camerei preliminare ar impune ca, dacă se recunoaște inculpatului posibilitatea de a exercita, în anumite condiții, dreptul procesual şi la un moment ulterior celui prevăzut de lege, aceeași posibilitate ar trebui recunoscută și pentru procuror.

În raport de aceste argumente, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că nu suntem în prezenta tardivităţii exprimării punctului de vedere cu privire la mentinerea dispoziţiei de trimitere in judecată, astfel că prin exprimarea orală realizată, nu se mai justifică restituirea cauzei la parchet.

Date fiind aprecierile mai sus exprimate, judecătorul de cameră preliminară urmează să constată regularitatea actului de sesizare al instanţei, respectiv Rechizitoriul nr. …/D/P/… data de ZZ.LL.AA al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Satu Mare, s-a dispus trimiterea în judecată a  inculpaţilor, a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, şi să dispună inceperea judecăţii faţă de toţi inculpatii.