Rectificare titlu de proprietate

Decizie 27 din 28.05.2020


Asupra recursului civil de faţă.

Prin sentinţa  civilă nr. X din 04.12.2019,  pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr. X/207/2019, s-a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată de instanţă din oficiu.

S-a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul C I, în contradictoriu cu  pârâtele COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI  DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR AGRICOLE ŞI FORESTIERE DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA S şi COMISIA JUDEŢEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR AGRICOLE ŞI FORESTIERE DE PE LÂNGĂ PREFECTURA O, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat apel apelantul reclamant C I, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin încheierea de şedinţă din data de 05.03.2020,  potrivit  dispoziţiilor art. 22 alin. 4  din Codul de procedură civilă, art. 152  și  art. 132 alin. 4  din același cod, instanţa a califica calea de atac în speţa dedusă judecăţii ca fiind recurs şi nu apel.

Prin notele de şedinţă depuse la data de 28.05.2020, într-o teză principală, având în vedere disp.art.480 alin.3 din C.proc.civ., constatând că prima instanţă in mod greşit a soluţionat cauza fără a cerceta fondul acesteia, recurentul reclamant solicită admiterea recursului şi, casând sentinţa, soluţionarea cauzei pe fond în sensul admiterii acţiunii, într-o teză subsidiară, solicită admiterea recursului şi, casând sentinţa, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Apreciază recurentul reclamant că soluţia instanţei de fond în sensul respingerii cererii sale prin invocarea din oficiu a excepţie necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti este greşită raportat la situaţia de fapt care rezultă din actele dosarului şi din poziţia procesuală a pârâtelor Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi forestiere de pe lângă Primăria S, şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi forestiere de pe lângă PREFECTURA O.

Instanţa de fond a apreciat că sunt incidente normele necompetenţei generale a instanţelor prin invocarea disp. art. 591 din Legea 18/1991. Recurentul reclamant susţine că statuările instanţei de fond sunt eronate raportat la prevederile art. 591 pct. 3 din Legea 18/1991, text care este de strictă interpretare.

Arată că procedura de îndreptare a erorilor materiale şi de rectificare a titlurilor de proprietate a fost aprobată prin ordinul nr. 700/2014 al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi stipulează la articolul 219 că rectificarea înscrierilor de carte funciară se face în condiţiile art. 907-908 din Codul civil.

Analizând dispoziţiile art. 907-908 din Codul civil se constată că incidenţa acestor prevederi este restrânsă la rectificarea înscrierilor de carte funciară, sens în care se indică aplicabilitatea doar la situaţia în care înscrierea din cartea funciară nu corespunde cu situaţia juridică reală a imobilului înscris sau notat în evidenţa de carte funciară.

În mod evident terenurile care sunt indicate în titlul de proprietate nr. X/87 emis la data de 07.09.1995 nu sunt înscrise în cartea funciară astfel încât dispoziţiile art.221 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.700/2014 nu constituie drept material incident în situaţia dedusă judecăţii ( „art.221 alin.2 Constituie eroare materială orice inexactitate cuprinsă într-o înscriere în cartea funciară sau în cuprinsul încheierii, care nu produce vreun efect substanţial, anume nu afectează existenţa, întinderea sau opozabilitatea dreptului înscris sau a faptului ori a raportului juridic. Nu constituie eroare materiala neconcordanţa dintre o înscriere şi situaţia Juridică reală dacă, potrivit legii, o asemenea neconcordanţa reprezintă caz de rectificare sau modificare a cărţii funciare.), susţinerile instanţei de fond încălcând şi dispoziţiile art. 908 din Cod civil, text care indică situaţiile în care se poate solicita rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii.

În drept, invocă dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 C.proc.civ..

Solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, respectiv cu răspunsul Comisiei Judeţene la cererea sa înregistrată sub nr. X/11.12.2019.

Intimatele  pârâte nu au formulat întâmpinare la dosar.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de recurs, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la înscrisurile de la dosar, tribunalul constată că recursul este  nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C.proc.civ. invocat de recurent, tribunalul reţine că potrivit acestui temei legal casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cu privire la acest motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, tribunalul reţine că potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii iar în considerente trebuie să cuprindă, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ.

Motivarea este, prin urmare, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie.

Instanţa de judecată trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut prin acţiune şi asupra tuturor mijloacelor ce au stat la temelia pretenţiilor ridicate de părţile unui proces. Cu alte cuvinte, motivarea nu poate fi în principiu implicită, ci trebuie să poarte asupra tuturor cererilor formulate şi, în general, asupra tuturor argumentelor de fapt şi de drept invocate. Altfel spus, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv, iar obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, instanţă care are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Astfel, tribunalul reaminteşte faptul că motivarea hotărârii nu este o problemă de volum ci una de conţinut. Astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa CEDO (cauza Albina contra României) obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez,  paragraful 81; Hotărârea Van der Hurk,  p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei, Cererea nr. 40.490/98, CEDH 2000-IX). Dimpotrivă, conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Prin urmare, motivarea hotărârii nu presupune un răspuns detaliat la toate argumentele părţilor însă se impune ca solicitările părţilor să fie efectiv examinate de către instanţă aceasta având obligaţia de a analiza şi răspunde acestora.

Or, în cauza de faţă, curtea reţine că hotărârea judecătorească recurată este motivată corespunzător cuprinzând aprecieri ale judecătorului fondului cu privire la obiectul dedus judecăţii, la apărările părţilor şi la mijloacele de probă invocate de acestea.

Prin urmare, tribunalul consideră că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C.proc.civ., invocat de recurent, tribunalul reţine că potrivit acestui temei legal casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 591 din Legea nr. 18/1991, republicată.

Astfel, potrivit textului legal indicat de recurent, „(1) Îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară.

(2) Rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei judeţene.

(3) Procedura de îndreptare a erorilor materiale şi de rectificare a titlurilor de proprietate va fi aprobată prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.”

Din adresele nr. X/15.11.2019 şi nr. X/27.11.2019, al căror conţinut nu a fost contestat de către recurent, rezultă că la cotorul titlului de proprietate aflat la OCPI O suprafaţa de 0,48 ha din T X, P 8, este menţionată, iar pentru suprafaţa de 0,1356 ha teren extravilan tarlaua este indicată corect.

Este evident astfel că în speță este vorba de o eroare de scriere, care trebuie rectificată de OCPI O.

De precizat că rectificarea titlurilor de proprietate poate presupune mai multe tipuri de modificări în aceste acte administrative.

Astfel, poate exista îndreptarea erorilor din titlurile de proprietate – dacă acestea se datorează transcrierii eronate pe titlul de proprietate a unora din informațiile din procesul-verbal de punere în posesie sau din alte documente care au stat la baza punerii în posesie. (art. 59 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 republicată și completată și art. 235 alin. 1 și 2 din Ordinul ANCPI nr. 700/2014).

Este vorba de erori materiale de transcriere în titlu – situație care presupune că procesele verbale de punere în posesie și celelalte documente care au stat la baza emiterii titlului sunt corect întocmite, fără greșeli, iar eroare este una simplă, materială, de transcriere.

Art. 235 alin. 1 din Ordinul ANCPI nr. 700/2014 enumeră asemenea posibile erori: erori de scriere a numelui și prenumelui față de procesul-verbal și anexe; erori cu privire la numărul de tarla/parcelă/unitate amenajistică/unitate de producție; erori cu privire la vecinătăți; erori cu privire la suprafețele parcelelor, fără modificarea suprafeței total atribuite, erori de identificare cadastrală – fără afectarea amplasamentului și a suprafeței – toate față de cele corect înscrise în documentele primare de reconstituire a dreptului.

În cazul existenței unor asemenea erori de transcriere – în condițiile în care documentele primare sunt corecte -, se procedează de oficiile de cadastru la corectarea lor, în sensul înscrierii corecte a datelor din documentele primare (fișa de punere în posesie și celelalte documente care au stat la baza punerii în posesie) – pe baza unei simple cereri și a unui referat de îndreptare eroare materială.

De aceea, argumentele recurentului, fundamentate pe dispoziţiile art. 219 şi 221 din Ordinul nr. 700/2014, nu pot fi primite de tribunal, întrucât această operațiune presupune existența unui alt tip de greșeli în cuprinsul titlului de proprietate, enumerate de art. 235 alin. 3 din Ordinul nr. 700/2014.

Este vorba de: modificări ale numărului de tarla/parcelă; modificarea numelui autorului dreptului, modificarea vecinătăților fără afectarea amplasamentului, modificarea suprafețelor parcelelor fără modificarea suprafeței totale. Asemenea erori ce trebuie corectate există și în documentația care a stat la baza emiterii titlului (procesul verbal de punere în posesie și celelalte documente inițiale).

Ori, atât timp cât cotorul titlului de proprietate este corect, fiind întocmit conform actelor premergătoare, rectificarea solicitată de reclamant este de competenţa OCPI O, soluţia instanţei de fond dovedindu-se a fi legală din această perspectivă.

Raportat la considerentele din precedent, în temeiul art. 496 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge recursul declarat de recurentul reclamant, ca nefondat.

 Data publicarii pe portal: 30.06.2020

Domenii speta