Plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție

Plângere proces-verbal contravenție

Cuprins pe materii: 

Judecătoria Târgu Bujor, secţia civilă, sentinţa civilă  nr. 740/28.11.2018

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei G  la data de 04.07.2017 sub nr.  /2017 petentul I  A a formulat în contradictoriu cu intimatul IPJ G , plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție seria PGLX nr. 036132 din data de 18.06.2017.

În motivarea plângerii, petentul a susţinut că, la data de 18.06.2017, în timp ce se deplasa cu autoturismul cu numărul de înmatriculare IS- pe raza localității B din județul G , a fost oprit de un agent de poliție din cadrul Postului de poliție B  care i-a solicitat să prezinte actele la control. În continuare, a arătat că i-a prezentat lucrătorului de poliție toate actele solicitate cu excepția certificatului de înmatriculare al autovehiculului întrucât în acel moment nu l-a găsit.

A mai susținut petentul că, în timp ce agentul constatator întocmea procesul-verbal de contravenție, a găsit și prezentat lucrătorului de poliție certificatul de înmatriculare al autovehiculului însă, acesta din urmă i-a comunicat să solicite anularea procesului verbal în instanță.

Petentul a învederat și că a formulat obiecțiuni  solicitând să se consemneze în cuprinsul procesului verbal că actul solicitat a fost găsit.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001.

În probațiune, a fost solicitată proba cu înscrisuri, fiind atașate, în copie (f. 10) și proba testimonială.

Prin încheierea de ședință din data de 23.01.2018 instanța a admis cererea petentului de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei și sub forma acordării unui avocat din oficiu.

La data de 19.03.2018 intimata I.P.J. G  a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Galați. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că procesul verbal contestat îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și că  susținerile petentului nu sunt conforme cu realitatea faptică.

În drept, au fost evocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

În probațiune, a fost solicitată proba cu înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr.  4666/03.08.2018 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei G  şi a fost declinată cauza spre competentă soluţionare către Judecătoria T  B.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria T  B sub nr. /2017  la data de 21.08.2018.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal contestat s-a aplicat petentului I  A  o amendă contravenţională în sumă de 870 lei şi un număr de 6  puncte penalizare pentru săvârşirea contravenţiei prev. de disp. art. 101 alin. 1  pct. 18 din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că la data de 18.06.2017, a condus  auto W Transporter  cu numărul de înmatriculare IS- , pe raza localității B din județul G, fără a avea asupra sa documentele de bord.

Petentul a semnat procesul verbal declarând că a găsit ulterior actul.

Procesul verbal este încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 din OG nr. 2/2001 şi nu conţine vicii de fond sau de formă de natură să atragă nulitatea acestuia.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanţa constată că în OG nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forţa probatorie a procesului verbal de constatare a contravenţiei, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din OG nr. 2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă, se reţine de regulă că procesul verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie iar în temeiul art. 249 Cod procedură civilă, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din cuprinsul procesului verbal.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cărei jurisprudenţă a devenit obligatorie pentru instanţele interne odată cu ratificarea Convenţiei Europene şi care se aplică cu preeminenţă  faţă de dispoziţiile dreptului intern potrivit art. 20 alin. 2 din Constituţia României) în cazurile Anghel contra României din 4 octombrie 2007 şi Telfner contra Austriei, din martie 2001, a apreciat faptul că materia contravenţională aparţine domeniului penal, acuzatul – contravenient  beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, sarcina probei contrare revenind acuzatorului, respectiv organului constatator. Dar, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, 7 octombrie 1988).

Forţa probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa, 7 septembrie 1999).

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, Hotărârea din 4 octombrie 2007.

Având în vedere aceste principii, instanţa reţine că procesul verbal de constatare a contravenţiei beneficiază de o prezumţie relativă de veridicitate, permisă de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură condiţiile specifice de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil.

În consecinţă, procesul verbal de constatare a contravenţiei ce face obiectul prezentei cauze  face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanţă cu art. 34 din OG nr. 2/2001, probă care în speţă nu a fost făcută.

În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată instanţa reţine că art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 prevede că sancţiunea contravenţională trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite iar art. 21 alin. 3 din  acelaşi act normativ prevede că „sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.

Art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 prevede că „avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune”.

Cum orice sancţiune, inclusiv cea contravenţională nu reprezintă un scop în sine ci un mijloc de educare şi prevenire, nefiind necesar în toate situaţiile aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale,  instanţa apreciază că în speţă sancţiunea avertisment răspunde cerinţelor de proporţionalitate prevăzute de art. 5 alin. 5 şi art. 21 alin. 3 din  O.G. nr. 2/2001, în raport de gradul de pericol social concret al faptei şi de persoana contravenientului care este la prima abatere de acest gen.

Domenii speta

Spete similare