Timpul în care un salariat se află la dispoziţia unităţii pentru toată perioada turei de serviciu, într-o cameră de serviciu pusă la dispoziţia sa la locul de muncă, pentru a putea efectua imediat, în caz de nevoie, activităţile necesare, obligaţie care îl pune pe salariat în imposibilitatea de a-şi alege locul de şedere şi de a-şi organiza timpul conform voinţei sale reprezintă timp de muncă în sensul art.111 din Codul muncii şi Directivei nr. 88/04.11.2013 CE, şi faptul că serviciul în perioada de consemn reprezintă o perioadă de inactivitate nu are nici o relevanţă, câtă vreme salariatul este obligat să respecte dispoziţiile regulamentare de a fi prezent, de a nu părăsi locul de muncă şi de a interveni, în cazul în care este solicitat.
În ceea ce priveşte modalitatea de remunerare a orelor prestate în consemn, în situaţia în care partenerii au negociat un spor de consemn sau un salariu negociat pe ore, spor care este achitat salariatului, orele suplimentare reprezintă doar timpul efectiv lucrat în consemn, pentru acestea aplicându-se dispoziţiile legale pentru fiecare categorie de drepturi solicitate în parte şi nu toate orele din durata consemnului, pentru care a fost deja remunerat.
Tribunalul Mehedinţi-sentinţa din 14.11.2019
Prin cererea adresată acestei instanţe la data de ....../2017, înregistrată sub nr......./2017, reclamantul V. V.-G. a chemat în judecată pe pârâta D. E. O. SA (fostă CEZ D. SA), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa
- obligarea pârâtei D. O. SA (fost CEZ D. SA), la plata drepturilor de natură salarială pentru orele lucrate suplimentar peste normativul lunar de 40 ore pe săptămână, pentru perioada 01 martie 2013 – 31 decembrie 2016, cu luarea în considerare a sporurilor prevăzute în Codul Muncii şi în Contractul colectiv de muncă pentru calcularea acelor ore suplimentare ce au fost efectuate noaptea, sâmbăta, duminica, în zilele libere plătite conform Contractului colectiv de muncă sau în zilele de sărbători legale, drepturi ce urmează să fie actualizate pe perioada cât acesta a fost plătit cu rata inflaţiei şi dobânda legală, de la data la care trebuiau plătite respectivele ore suplimentare şi până la plata efectivă a acestora, din care se va scădea suma primită pentru consemnul în staţie;
- pentru stabilirea numărului de ore lucrate suplimentar, să se constate că toatele orele lucrate în timpul turei de 24 de ore petrecute de reclamant la locul de muncă reprezintă timp de muncă (timp de lucru), inclusiv cele din perioada de consemn în „spaţiul special amenajat pentru odihnă”;
- obligarea pârâtei la plata daunelor – interese pentru neplata acestor drepturi la scadenţă, constând în dobânda legală penalizatoare, de la data de la care trebuie plătite şi până la plata efectivă a acestora;
- să se constate că pe întreaga perioadă în care reclamantul a fost angajat al D. E. O. SA (fost CEZ D. SA), a lucrat în condiţii speciale de muncă pentru care nu a primit sporuri sau alte indemnizaţii deşi se cuveneau, iar în baza acestor constatări, să fie obligată pârâta la plata daunelor de natură morală în cuantum de ...... lei;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua cu acest proces.
În fapt, reclamantul a arătat că a fost angajat al SC CEZ D. SA (în prezent D. E. O. SA), înainte de anul 2010 până în data de 31.12.2016 (când au încetat relaţiile de muncă prin acordul părţilor), pe funcţia de electrician exploatare staţii V. M..
Potrivit contractului individual de muncă, reclamantul lucra cu normă întreagă, 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, iar salariul brut încasat corespundea unui program complet de 40 ore/săptămână, dar repartizarea timpului de muncă nu era uniformă conform art.113 alin.1 Codul muncii ci prin CCM s-a adoptat o repartizare inegală a timpului de muncă, respectiv ture de 24 ore după care 48 ore libere.
Reclamantul a precizat că în perioada 01.03.2013 – 31.12.2016, Staţia V. M. a fost deservită de 3 electricieni.
Programul de lucru a celor 3 electricieni a fost reglementat de Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate 2011 – 2012, în Anexa nr.6 - Regulamentul privind repartizarea şi modul de organizare a activităţii de exploatare permanentă a staţiilor electrice, ca fiind în tură de 24 de ore din care 8 ore în instalaţii, iar restul până la 24 de ore (16 ore) - denumită consemn în spaţii special amenajate, personalul de exploatare era consemnat într-un spaţiu amenajat pentru odihnă, având obligaţia de a interveni operativ în instalaţii.
După tura de 24 de ore, fiecare electrician are 48 de ore liber .
După luna aprilie 2013, conform Anexei nr.6a la Contractul Colectiv de Muncă pe 2013 - 2015, programul zilnic care era tot sub formă de tură de 24 de ore şi era împărţit în 12 ore program de lucru în instalaţii, după care 12 ore de consemn întru-un spaţiu special amenajat, apoi 48 de ore liber.
Acest tip de program am avut şi eu întreaga perioadă avută în vedere la promovarea acţiunii (martie 2013-decembrie 2016).
Desfăşurându-şi activitatea după acest program, se poate observa că reclamantul efectua câte 10 sau 11 ture în decurs de o lună.
Când unul dintre cei 3 electricieni care deserveau operativ Staţia V. M., era în concediu sau lipsea motivat, ceilalţi doi suplineam şi turele acestuia, ajungând astfel să lucrăm chiar şi 15-16 ture în decursul unei luni.
Chiar dacă angajatorul dă propria-i interpretare celor 16 respectiv 12 ore de consemn, reclamantul consideră că presta serviciu în beneficiul angajatorului, ajungând astfel să lucrez câte 240 - 264 de ore (10-11 ture X 24 de ore) în lunile când lucrau câte 3 electricieni şi câte 360-384 (15-16 ture X 24 de ore) în lunile când lucrau câte doi electricieni.
Ori, norma lunară, raportată la 8 ore pe zi/40 de ore pe săptămână atât de Codul Muncii cât şi de Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, precum şi de Contractul Individual de Muncă era de 160 - 184 ore.
În aceste condiţii, diferenţa de la norma lunară 80 de ore, reglementată de legislaţia muncii, până la 240 - 264 de ore sau uneori chiar 360 - 384 de ore pe care le lucram într-o lună (în funcţie de numărul de ture care le lucrau), reprezintă timp de muncă suplimentar (muncă suplimentară) care, dacă nu a fost compensat prin ore libere plătite, trebuia, pe lângă plata orele lucrate, recompensat, conform art.2.8.3. Contract Colectiv de Muncă cu un spor de 100 % la salariu de bază brut corespunzător duratei muncii suplimentare.
Reclamantul a invocat următoarele dispoziţii din Codul Muncii: dispoziţiilor art. 112 alin. (1) „Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână”.
Art. 122 alin. (1) „Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia”.
Art. 123 (1) „În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute la alin. (1), se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază”.
Potrivit dispoziţiilor art.2.8.3 din Contractul Colectiv de Muncă „În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile, munca suplimentară va fi recompensată prin plata unui spor de 100% la salariul de bază brut, corespunzător duratei acesteia”.
Dacă această muncă suplimentară a fost efectuată în zilele de sâmbăta sau duminica, dacă nu a fost compensată cu zile libere plătite, pe lângă plata corespunzătoare timpului lucrat şi a sporului pentru munca suplimentară, trebuie acordat un spor de 100%. Acest spor este prevăzut de art.4.1 din anexa 4 la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, în acord cu prevederile art.137 din Codul Muncii.
Art. 137 alin.(1) „Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica.
(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (2) salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă”.
Art.4.1 din Anexa 4 „Potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă, orele efectuate în zilele de sâmbăta, duminica şi în zilele libere plătite, prevăzute de art.2.6.2 din contract, se plătesc cu un spor de 100% la salariul de bază aferent orelor suplimentare”.
Totodată, dacă această muncă suplimentară a fost efectuată în zilele de sărbători legale prevăzute de art.2.7.1 (1) – 2.7.1 (2) Contractul Colectiv de Muncă, în conformitate cu prevederile art.2.8.4 din acelaşi Contract Colectiv de Muncă (preluat şi de art.4.2 din Anexa 4 la Contractul Colectiv de Muncă, aceasta trebuia recompensată prin plata unui spor de 200% la salariul brut.
Art.142 Codul Muncii (1) „Salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute la art. 140, precum şi la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
(2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru”.
Art.2.8.4 din Contractul Colectiv de Muncă „Recompensarea muncii suplimentare efectuate în zilele libere prevăzute la art.2.7.1 (1) – 2.7.1 (7) pentru care nu a fost posibilă compensarea prin ore libere în următoarele 60 de zile se va face prin plata unui spor de 200% la salariul de bază brut, din care 100% reprezintă sporul pentru munca suplimentară necompensată cu timp liber şi 100% sporul pentru munca efectuată în zilele libere prevăzute la art.2.7.1 (1) – 2.7.1 (7). Plata se va face la lichidarea lunii următoare, după expirarea termenului de 60 de zile.”
De asemenea, având în vedere că 8 din cele 24 de ore din timpul unei ture erau timp de noapte, în conformitate cu prevederile art.2.9.1 din Contractul Colectiv de Muncă (preluat de art.5.2 din Anexa 6 la Contractul Colectiv de Muncă), raportat la art.126 din Codul Muncii, munca în această perioadă trebuia compensată prin plata unui spor de 25% din salariul de bază brut corespunzător timpului lucrat în timpul nopţii.
Potrivit prevederilor art.125 Codul Muncii (1) „Munca prestată între orele 22,00 - 6,00 este considerată muncă de noapte.
(2) Salariatul de noapte reprezintă, după caz:
a) salariatul care efectuează muncă de noapte cel puţin 3 ore din timpul său zilnic de lucru;
b) salariatul care efectuează muncă de noapte în proporţie de cel puţin 30% din timpul său lunar de lucru”.
Art.126 Codul Muncii - Salariaţii de noapte beneficiază:
„a) fie de program de lucru redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puţin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază;
b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru”.
Pentru a înţelege mai bine modul de lucru în staţia în care şi-a desfăşurat activitatea, reclamantul a făcut unele precizări cu privire la consemnul la domiciliu şi consemnul în spaţiile special amenajate.
Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate defineşte aceste două concepte în Anexa 4 şi Anexa 6 din CCM pe anii 2011 – 2012 şi în Anexa 4 şi Anexa 6a din CCM pe anii 2013 – 2015.
Astfel, conform art.3.1 alin.4 din Anexa 4 la Contractul Colectiv de Muncă, “consemnul la domiciliu” reprezintă o parte a timpului liber al salariatului pe care acesta şi-l petrece la domiciliul sau în raza de domiciliu, când în schimbul unei sume de bani acordate de societate în compensaţie, salariatul se obligă să intervină la solicitarea dispecerului/persoanei autorizate, în vederea eliminării incidentelor sau deranjamentelor apărute în instalaţii în urma unor evenimente neprevăzute.
Conform art.3.1 alin.5 din Anexa 4 la Contractul Colectiv de Muncă: “consemul în spaţii special amenajate pentru odihnă reprezintă o parte din timpul liber al salariatului pe care acesta şi-l petrece în spaţii special amenajate de societate se obligă să intervină la solicitarea dispecerului/persoanei autorizate, în vederea eliminării incidentelor sau deranjamentelor apărute în instalaţii în urma unor evenimente neprevăzute.”
Este de observat că există două tipuri de consemn:
- consemnul la domiciliu, în care salariatul se află la domiciliul sau familial sau în zona acestui dimiciliu, acesta “având obligaţia de a răspunde la apleul telefonului tehnico- operativ şi a nu consuma băuturi alcoolice” (art.3.1 alin.7 din CCM), prevăzut pentru personalul tehnico – operativ şi care se organizează de regulă în zilele de sărbători legale, când în mod normal nu se află în timpul programului de lucru şi consemnul în spaţii special amenajate pentru odihnă, care priveşte în special consemnul pentru personalul de servire operativă a staţiilor electrice de 110KV, personalul care trebuie să intervină operativ, în timp de câteva minute (de regulă sub 5 minute) în instalaţiile electrice pe care le deserveşte.
Staţia V. M. face parte din categoria staţiilor în care consemnul se făcea în spaţii special amenajate.
Spaţiile special amenajate sunt de fapt o cameră, aflată în clădirea corp – comandă a fiecărei staţii, în imediata apropiere a camerei de comandă (camera de comandă în care personalul operativ stă pe perioada celor 8 ore respectiv 12 ore din tura de 24 de ore), de care este despărţită doar de un hol sau chiar numai un perete, în care se află amplasate 2 sau mai 3 paturi, cameră care este folosită de toţi cei 3 electricieni şi chiar de alţi electricieni care intervin la instalaţiile electrice şi în care personalul de exploatare operativă poate privi la televizor sau poate dormi în perioada de consemn.
Reclamantul a precizat că a lucrat în perioada martie 2013 – decembrie 2016 în Staţia V. M., staţie deservită de 3 electricieni, cu program în ture de 24 de ore: 8 ore până în aprilie 2013 şi 12 ore după aprilie 2013 în instalaţii şi 16 ore până în aprilie 2013, respectiv 12 ore după aprilie 2013 consemn în spaţiul special amenaja pentru odihnă.
Solicitările reclamantului sunt de a fi remunerat pentru toate orele în care s-a aflat în incinta staţiei, la dispoziţia angajatorului S.C CEZ D. S.A. (actuala D. E. O. SA), având în vedere că în fiecare lună a efectuat în medie, în plus faţă de norma lucrată între 72 şi 88 de ore (240/268 ore lucrate la 10/11 ture – 168/176 ore/lună), ore la care, pe lângă valoarea medie orară, urmează a fi aplicate sporurile de 100% sau 200% după caz şi sporul de 25% pentru orele de noapte.
Cererea este întemeiată atât pe legislaţia naţională a dreptului muncii (Codul Muncii) cât şi pe legislaţia europeană în acest domeniu (Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European) precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).
Astfel, potrivit art.136 alin.1 Codul muncii, „muncă în schimburi reprezintă orice mod de organizare a programului de lucru, potrivit căruia salariaţii se succed unul pe altul la acelaşi post de muncă, potrivit unui anumit program…”
Conform art.136 alin.2 Codul muncii, reclamantul fiind un salariat al cărui program de lucru se înscrise în cadrul programului de muncă în schimburi, este prin definiţie un salariat în schimburi.
A arătat că, potrivit CCM şi C.muncii, sistemul de lucru în ture (schimburi) reprezintă prin definiţie o formă de organizare a timpului de muncă, astfel că 24 de ore (cât dura tura) reprezintă timpul de muncă.
De asemenea, potrivit art.10 alin.7 din CCM unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, „la locurile de muncă unde, datorită specificului activităţii, nu există posibilitatea încadrării în durata normală a timpului zilnic de lucru pot fi stabilite forme specifice de organizare a timpului de lucru, după caz, în tură, tură continuă, turnus, program fracţionat…”.
În concluzie, salariaţii lucrau în ture de 24 de ore, ceea ce însemna că, potrivit definiţiei, 24 de ore reprezintă timp de muncă, tura fiind o formă specifică de organizare a timpului de muncă.
Timpul de muncă este definit de art.111 Codul muncii ca fiind orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare.
A mai arătat că potrivit art.120 alin.1 Codul muncii, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară.
Deoarece acest program de lucru în ture a fost stabilit de către angajator, este evident că toate cele 24 de ore ale turei sunt timp de muncă efectuat la solicitarea angajatorului, iar prin stabilirea unui număr de ture ce depăşeşte programul normal de lucru de 40 ore/săptămână (implicit cu depăşirea normei lunare), se efectuează ore de muncă ce reprezintă ore suplimentare.
A menţionat că, în cazul formelor specifice de organizare a duratei timpului de lucru (tură, tură continuă, turnus, program fracţionat) nu constituie ore suplimentare orele care depăşesc durat zilnică a timpului de muncă (8 ore) în cadrul programului săptămânal, însă orele care depășesc programul de lucru săptămânal de 40 de ore sunt ore suplimentare.
Potrivit Anexei 6¹ lit.A, care stabileşte Regulamentul privind salarizarea şi modul de organizare a activităţii de exploatare de la domiciliu a staţiilor electrice, „după tura de 24 ore, de serviciu, electricianul are 48 ore libere".
Reclamantul a precizat că nu trebuie confundate prevederile art.115 din Codul Muncii (durata timpului de lucru pentru activităţi specifice) şi cele ale art.122 CM (compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite), deoarece în primul caz, durata zilnică a programului de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore (libere neplătite), iar în cel de-al doilea caz, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite.
A mai arătat că, singurul temei pentru care beneficiază de 48 ore libere după tura de 24 de ore îl constituie art.115 Cm., deoarece aceste 48 de ore libere erau neplătite, sunt acordate tocmai ca o aplicare a acestei norme juridice şi ca o consecinţă a sistemului de lucru expres prevăzut în CCM, respectiv tură de 24 de ore de serviciu (deci nu reprezentau o compensare a orelor suplimentare), aspecte ce se coroborează cu dispoziţiile art.119 Cm care reglementează evidenţa orelor de muncă - "angajatorul are obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat...", iar potrivit Anexei 6¹ lit.A „pontarea personalului se face conform turelor efectiv prestate...".
Potrivit Regulamentului, instalaţiile electrice trebuiau deservite de 3 electricieni care aveau acest program de lucru, în ture de 24 de ore, din care 8 ore respectiv 12 ore în instalaţii şi restul de 16 ore fiind consemnaţi la "domiciliu sau în spaţii special amenajate pentru odihnă.”
Pentru cele 16 ore de consemn se acorda un spor de 25% din salariul de bază brut, iar din aprilie 2013 până în prezent ...... lei pe ora de consemn.
Conform Contractului individual de muncă şi actelor adiţionale, sporul de 25% nu s-a acordat (nu se regăseşte nici în fluturaţii de salarii), decât cei ..... lei pe ora de consemn, din aprilie 2013 până în prezent.
Cert este că, indiferent de acordarea sau nu a sporului de consemn, angajatorul, în mod nelegal, nu a considerat niciodată că orele din consemn care depăşeau norma de 40 de ore pe săptămână ar constitui ore suplimentare şi nu le-a plătit ca atare, nefiind acordate nici zile libere plătite în compensare.
A fost invocată Directiva nr.2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, în sensul că, conform art.2 pct.1 al acesteia, dar şi a interpretării obligatorii a acestei norme prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (în principal Ordonanţa Curţii din 04.03.2011 în cauza Nicuşor Grigore împotriva RNPR), calificarea drept „timp de lucru" a unei perioade de prezenţă a lucrătorului depinde de obligaţia acestuia din urmă de a se afla la dispoziţia angajatorului său (conform pct.53 din hotărâre, care face trimitere inclusiv la Hotărârea Dellas şi alţii, punctul 58). Factorul determinant este împrejurarea că lucrătorul este obligat să fie prezent fizic la locul determinat de angajator şi să fie la dispoziţia acestuia pentru a putea efectua imediat. în caz de nevoie, prestaţiile corespunzătoare (conform pct.53 din hotărâre, care face trimitere inclusiv la Hotărârea Dellas şi alţii, punctul 48, precum şi la Ordonanţa Vorel, punctul 28).
A menţionat că, dacă salariatul locuieşte într-o locuinţă de serviciu pusă la dispoziţia sa la locul de muncă şi dacă reiese din verificările realizate de instanţă că salariatul trebuie, în realitate, în vederea îndeplinirii obligaţiilor sale, să se afle la dispoziţia angajatorului pentru a putea efectua imediat, în caz de nevoie, prestaţiile corespunzătoare, situaţia aplicabilă este cea în care, ne aflăm în prezenţa elementelor caracteristice ale noţiunii „timp de lucru" în sensul dispoziţiei menţionate, potrivit şi pct.67 din ordonanţa invocată.
Astfel, după cum reiese din jurisprudenţa Curţii, este necesar să se considere că obligaţiile care îl pun pe lucrătorul în cauză în imposibilitatea de a-şi alege locul de şedere în perioadele de inactivitate profesională reprezintă o formă de exercitare a funcţiilor acestuia (făcându-se trimitere la Hotărârile citate anterior Simap, pct.48, şi Jaeger, pct.63) în acest sens a se vedea pct.68 din ordonanţa invocată.
Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în procedura prejudicială are o autoritate de interpretare şi toţi judecătorii naţionali trebuie să aplice o dispoziţie de drept comunitar cu autoritatea care este proprie în termenii care rezultă dintr-o interpretare deja dată de Curte.
Reclamantul a precizat că, programul de lucru al electricienilor este prevăzut expres în Anexa 6¹ din CCM unde se arată că 8 ore se lucrează în instalaţii, iar restul timpului până la 24 de ore personalul va fi consemnat, ceea ce înseamnă cu nu putea părăsi unitatea având obligaţia de a interveni operativ în instalaţii (fie la alarmare, fie la cererea dispecerului de serviciu).
Jurisprudenţa CJUE dată în interpretarea art.2 pct.1 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru a fost realizată ca urmare a sesizării Curţii de către o instanţă română. Tribunalul Dâmboviţa, în cauza Nicuşor Grigore împotriva RNPR, stabilindu-se că obligaţiile care îl pun pe lucrătorul în cauză în imposibilitatea de a-şi alege locul de şedere în perioadele de inactivitate profesională reprezintă o formă de exercitare a funcţiilor acestuia, deci timp de lucru, ceea ce, în cazul de faţă, înseamnă că, inclusiv perioada de consemn reprezintă timp de lucru, iar atunci când se depăşeşte norma, suntem în prezenţa orelor suplimentare.
A fost invocată şi hotărârea Sabine von Colson and Elisabeth Kamann c. Land Nordrhein-Westfalen C-14/83 din 10 aprilie 1984 prin care Curtea de Justiţie a stabilit obligaţia instanţelor naţionale de a interpreta dreptul intern în conformitate cu prevederile directivelor europene, după cum urmează: „în activitatea de aplicare a dreptului intern ... instanţa naţională este ţinută să interpreteze dreptul naţional în lumina textului şi a finalităţii directivei... Este de competenţa instanţei naţionale să dea legii... o interpretare şi aplicare conforme exigenţelor dreptului comunitar".
Totodată, a arătat că, prevederile fostului art.108 (actualul 111 Codul Muncii), a fost modificat prin OUG nr.55/2006 pentru modificarea şi completarea Codului Muncii, astfel încât definiţia legală a timpului de muncă a devenit aproape identică cu cea din art.2 pct.1 din Directiva CE nr.88/4 noiembrie 2003, realizându-se astfel adaptarea dreptului intern în ce priveşte noţiunea de timp de lucru în conformitate cu prevederile dreptului comunitar, realizându-se transpunerea directivei în dreptul românesc cu privire la această noţiune.
Acest lucru este evident din Preambulul OUG nr.55/2006, unde se arată: Oportunitatea urgentării adoptării prezentului proiect de act normativ rezultă din necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de România, în cadrul negocierilor privind capitolul 13 „Ocupare şi politici sociale", de armonizare a legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar.
Modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, vizează remedierea aspectelor sensibile evidenţiate în Raportul de monitorizare al Comisiei Europene, care a fost publicat în data de 16 mai 2006.
De asemenea, modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, se numără printre măsurile cuprinse în Programul legislativ prioritar pentru integrarea în Uniunea Europeană, program care stabileşte adoptarea actului normativ pentru modificarea Codului muncii până la începutul lunii septembrie 2006.
A precizat că CCM înregistrat la D. J. de M. şi S. S. D. sub nr....../2009 a fost valabil până în data de 01.01.2012, când s-a adoptat un nou CCM, în cadrul căruia se regăsea Anexa nr.6 cu un conţinut identic în privinţa lucrului în ture de 24 de ore cu fosta Anexa 6(1), schimbându-se doar terminologia folosită, pentru cele 16 ore de consemn, din consemn „la domiciliu" în consemn „în spaţii special amenajate".
CCM din 2012 a fost valabil până în luna aprilie 2013, când a fost adoptat un nou CCM în vigoare şi în prezent, unde, prin Anexa 6a, se arată că se lucrează tot în ture, împărţite în 12 ore lucru în instalaţii şi 12 ore de consemn în spaţiile special amenajate, aşadar ture tot de 24 de ore (deşi nu se mai arată expres acest lucru), deoarece următorul electrician care preia schimbul (tura) vine tot după 24 de ore.
Având în vedere că salariatul, în perioada de 12 ore de consemn, se află tot la dispoziţia angajatorului, fiind obligat să fie prezent fizic în spaţiul special amenajat la locul de muncă (tot în cadrul Staţiei electrice de transformare de 110/20 kv), fără posibilitatea de a părăsi locul de muncă, la care se adaugă menţiunea expresă făcută în Anexă doar cu privire la consemnul la domiciliu (nu şi la consemnul în spaţiile special amenajate) în sensul că timpul destinat consemnului nu constituie timp efectiv de muncă, astfel că, în continuare, conform dreptului intern, dreptului european şi interpretării obligatorii a dreptului european dată prin Ordonanţa Curţii din 04.03.2011 în cauza Nicuşor Grigore împotriva RNPR, perioada de consemn în spaţiile special amenajate reprezintă timp de lucru (muncă).
A menţionat că, şi în prezent, angajatorul, dându-şi seama că acest consemn la locul de muncă, în spaţii special amenajate, reprezintă în realitate timp de muncă, ce nu era plătit conform legislaţiei interne şi europene, în staţiile neintegrate SCADĂ din judeţul G., s-a trecut la program de tură de 8 ore, permanenţa în staţie pe programul celor 24 de ore asigurându-se prin 3 ture de câte 8 ore (3 electricieni în 24 de ore).
Staţia V. M. face parte din categoria staţiilor neintegrate SCADĂ şi urmează, probabil, a fi trecută la program de ture de câte 8 ore.
Plecând de la faptul că angajatorul nu a acordat drepturile salariale menţionate mai sus, raportat la prevederile art.166 Codul muncii, reclamantul consideră că i-a fost adus un prejudiciu, fiind astfel îndreptăţit a solicita şi obţine daune – interese.
Cu privire la prejudiciul produs prin neplata drepturilor de natură salarială ce i se cuvenea, reclamantul a înţeles să facă trimitere la prevederile art.1535 Cod civil în conformitate cu care, în cazul neplăţii unei sume de bani la scadenţă, creditorul este îndreptăţit la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul cuvenit de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Reclamantul a invocat şi prevederile art.1 alin.3 din OG nr.13/2011, privind dobânda legală penalizatoare.
Reclamantul a mai precizat faptul că staţiile electrice de transformare de 110 kv/20kv/6 kv, reprezintă locuri de muncă cu condiţii speciale de muncă, având în vedere următoarele:
- pe întreg teritoriul staţiei şi pe întreaga perioadă petrecută pe acest teritoriu, reclamantul a fost suspus acţiunii câmpului electromagnetic, câmp care are o influenţă negativă asupra organismului;
- pe întreaga perioadă a unei ture, a fost suspus unui zgomot permanent generat în special de sistemul de ventilaţie a transformatoarelor electrice şi de echipamentul de joasă tensiune din camera de comandă a staţiei;
- pe toată perioada de 24 de ore, cu excepţia cazurilor în care pe teritoriul staţiei lucrau echipe de intervenţie, nu comunică verbal şi nu aveau contact vizual cu alte persoane;
Făcând trimitere la prevederile art.5 din HG nr.1091/2006, reclamantul a susţinut că a fost un lucrător care şi-a desfăşurat activitatea în condiţii de izolare.
A mai precizat că în anul 2016, angajatorul a dispus ca personalul din staţiile electrice de transformare să comunice telefonic cel puţin o dată la două ore cu colegul său de la staţia învecinată.
A existat o perioadă când a primit şi spor de pericol, însă acesta nu se mai acordă, deşi la locul de muncă în care şi-a desfăşurat activitatea erau numeroase zone în care riscul surprinderii de o explozie era ridicat.
În dovedirea cererii, înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri, proba cu martori: B. I. şi G. S., proba cu interogatoriu, proba cu expertiza tehnică în specialitatea contabilitate pentru calculul orelor de muncă suplimentare şi a drepturilor de natură salarială, proba cu expertiza tehnică în specialitatea protecţia muncii pentru stabilirea condiţiilor de muncă în care a lucrat, precum şi alte probe a căror necesitate se va impune.
În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.194 şi următoarele Cod procedură civilă, art.111, 112, 113, 115, 119, 122, 123, 125, 126, 137, 142 Codul muncii, Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate 2012 – 2013, Directiva nr.2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, Ordonanţa Curţii din 04.03.2011 în cauza Nicuşor Grigore împotriva RNPR şi Constituţia României.
În susţinerea celor arătate a depus la dosar în copie: cartea de identitate şi Actul adiţional la Contractul individual de muncă nr....../2010.
Pârâta D. E. O. SA (fosta CEZ D. SA) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
A arătat că, potrivit Directivei nr.2003/88/CE, art.2 prin ”timp de lucru” se înţelege timpul cât angajatul se află la dispoziţia angajatorului şi îşi exercită activitatea sau funcţiile în conformitate cu legislaţia şi practicile naţionale,
Definire a timpului de lucru care este regăsită şi în Codul Muncii, act normativ ce arată la art.111 că ”Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează muncă, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare.”
Prin urmare, aceste două definiţii impun două condiţii cumulative pentru ca o anumită durată de timp să constituie ore suplimentare lucrate, respectiv ca salariatul să se afle la dispoziţia angajatorului şi ca salariatul să presteze efectiv activitate conform sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu.
A precizat că, reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în cei teri ani anteriori introducerii acţiunii în staţiile electrice – V. M., staţie care în perioada în litigiu (trei ani anteriori introducerii prezentei acţiuni) făcea parte din staţiile organizate în sistemul exploatării în ture cu consemn la domiciliu, prin domiciliu înţelegându-se existenţa, în cadrul acestor staţii, a unei clădiri separate de staţie – clădire de domiciliu – sau a unei camere separate de camera de comandă a staţiei – camera de domiciliu.
Conform Codului muncii în CCM la Nivel Naţional, dar şi în CCM al SC CEZ D. SA a fost negociat un alt mod de lucru pentru electricienii ce lucrează în staţiile electrice şi anume: serviciu în ture cu consemn la domiciliu.
Astfel, până în aprilie 2013 inclusiv, electricianul lucra în ture de 24 de ore din care 8 ore de lucru efectiv în instalaţiile electrice şi 16 ore de consemn în spaţiu special amenajat după care avea 48 de ore liber; iar după aprilie 2013 consemnul în cadrul unei ture s-a redus la 12 ore, munca efectivă având o durată de 12 ore zilnic, după care electricianul era liber tot 48 de ore.
Pentru perioada de consemn electricianul primea un spor de 25% din salariu indiferent dacă intervenea sau nu în instalaţii, iar dacă în această perioadă de consemn în spaţiul special amenajat, consemn care iniţial a avut o perioadă de 16 ore/tură, după care a fost redus la 12 ore/tură, conform rapoartelor de tură, în anumite perioade s-a prestat efectiv activitate, atunci , timpul efectiv în care s-a prestat activitate în instalaţiile electrice reprezintă timp efectiv lucrat, timp ce trebuie plătit dacă pe durata unei săptămâni, acest timp efectiv lucrat în perioada de consemn, adunat cu cele 8 ore de lucru efectiv din tură ar depăşi 40 ore/săptămână. Orele suplimentare reprezintă doar timpul în care s-a prestat efectiv activitate în perioada de consemn, şi nu reprezintă întreaga perioadă de consemn întrucât în perioada de consemn nu s-au îndeplinit sarcinile de serviciu decât pentru scurte intervale de timp, după cum rezultă din rapoartele de tură ce se întocmesc în staţie în fiecare tură.
Pârâta a arătat că o staţie electrică are un specific aparte, ea nu necesită prezenţa permanentă a unui electrician care să lucreze efectiv în instalaţii 24 de ore pe zi, însă după munca obligatorie de efectuat în staţie de 8 sau ulterior 12 ore pe tură, pot apărea incidente şi avarii şi atunci fie în baza unei semnalizări acustice fie în baza chemării telefonice a dispecerului, electricianul trebuie să intervină în instalaţii şi să lucreze efectiv scurte perioade de timp din perioada de consemn pentru a înlătura incidentele şi avariile. Având în vedere aceste aspecte, prin contractul colectiv de muncă s-a negociat şi aprobat acest mod de lucru.
Reprezintă ore suplimentare doar timpul efectiv lucrat din perioada de consemn, nu reprezintă ore suplimentare timpul total de consemn, întrucât nu este îndeplinită şi condiţia a doua din definiţia timpului de muncă întrucât nu se prestează efectiv activitate, deci nu se îndeplinesc sarcinile de serviciu pe întreaga perioadă de consemn.
]A mai arătat că potrivit art. 2.8 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate valabil până în 2011, articol preluat şi în contractul colectiv de muncă aplicabil în 2012 în Anexa 4 şi în contractul colectiv de muncă valabil începând cu anul 2013 şi până la zi, în Anexa 4 orele suplimentare sunt reprezentate de timpul efectiv lucrat în instalaţii de către personalul consemnat la domiciliu. Or, sintagma timp efectiv lucrat desemnează perioada în care salariatul desfăşoară activitate în mod efectiv în instalaţii şi nu perioada în care acesta este doar prezent în cadrul unităţii în acel consemn la domiciliu de 16 ore, respectiv 12 ore pe tură. Pentru acest consemn, salariatul a primit deja 25% din salariu.
Orele suplimentare nu sunt însă sub nici o formă totalitatea celor 16 ore de consemn, pârâta solicitând a se avea în vedere Regulamentul privind determinarea şi acordarea altor drepturi de salarizare de altă natură prevăzute de CCM.
A precizat că, potrivit legislaţiei muncii, angajatorul şi reprezentanţii angajaţilor pot negocia contracte colective de muncă unde se pot detalia condiţiile de muncă, modul muncii etc., contractul colectiv de muncă constituind legea părţilor, părţile în anumite sectoare de activitate putând să stabilească un program de lucru atipic, adaptat nevoilor Sistemului Energetic.
În baza dispoziţiilor art.115, alin.1 şi 2, art.229 din Codul Muncii, în CCM valabil în CEZ D. în anii 2012, 2013 şi până la zi, conform art.2.2.2 s-a stabilit, în baza negocierii dintre Patronat şi Sindicat, că acolo unde datorită specificului activităţii nu există posibilitatea încadrării în program normal de lucru, se poate stabili de societatea o altă formă de organizare a programului de lucru, ceea ce a şi făcut societatea prin Anexa 4 şi 6 a CCM din 2012, şi Anexa 4 şi 6A a CCM din 2013 şi până la zi, anexe negociate cu reprezentanţii salariaţilor, în speţă Sindicatul din care fac parte. Mai mult, conform acestui articol din CCM, la cererea individual a salariaţilor şi cu acordul societăţii se putea stabili şi un alt mod de lcuru individual.
Reclamantul din prezenta speţă nu a solicitat niciodată un astfel de program de lcuru, astfel că acţiunea de faţă apare ca nedovedită.
În Sistemul Energetic, staţiile electrice au un specific aparte, nefiind necesară prezenţa 24 de ore din 24 a personalului de deservire operativă, astfel că în aceste staţii tot timpul, de la înfiinţarea lor şi până în prezent s-a lucrat în sistemul tura cu consemn la domiciliu, acest mod de lucru fiind consfințit chiar prin Contractul colectiv de muncă. Prin CCM CEZ D. (Anexa 4, Anexa 6 şi Anexa 6a) s-a stipulat că salariul lunar integral pentru un electrician exploatare staţii va fi achitat pentru efectuarea unui număr mediu de ture de 10-14/lună ceea ce echivalează cu norma de muncă prevăzută în contractul individual de muncă. Durata efectivă a timpului de muncă şi remunerarea acesteia trebuie să ţină cont de organizarea particulară a timpului de muncă şi de sistemul particular de salarizare agreat pentru acest sistem. Potrivit anexelor la CCM la nivel de unitate, dacă în timpul orelor de consemn la domiciliu salariatul prestează activitate în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, conform fişei postului sau Instrucţiunii, atunci durata acestor activităţi este considerată timp efectiv lucrat şi este adăugat orelor lucrate în program normal de muncă (cele 8 ore, respectiv 12 ore de muncă efectivă şi continuă pe parcursul unei ture). În cazul în care durata normală de lucru de 8 ore/tură, ulterior 12 ore/tură însumat cu durata activităţilor prestate efectiv în perioada de consemn depăşeşte norma de lucru de 40 ore/săptămână atunci devine incidentă obligaţia de plată a unor ore suplimentare.
A precizat că, susţinerile reclamantului sunt neîntemeiate, întrucât nu se poate admite că ore suplimentare înseamnă toată perioada de 16 respectiv 12 ore de consemn, întrucât ore suplimentare reprezintă perioada în care se prestează efectiv activitate şi nu numai să te afli la dispoziţia angajatorului, deoarece perioada de timp pentru care salariatul se află la dispoziţia angajatorului primeşte un spor de 25% conform Anexei nr.6 la CCM aplicabil până în 2013 şi conform Anexei nr.6a la CCM aplicabil din 2013. Această perioadă de consemn nu reprezintă întreaga perioadă în care se prestează activitate, salariatul trebuind să intervină în instalaţii doar atunci când i se cere de către Dispecer sau de către alarma din staţie. Orele suplimentare sunt doar perioada de timp din interiorul orelor de consemn în care efectiv se prestează muncă în instalaţiile electrice.
Potrivit Anexei nr.4 art.3.1 din CCM, timpul de consemn nu reprezintă timp efectiv lucrat, salariatul fiind remunerat cu 25% din salariu, remuneraţie pe care de altfel a primit-o şi reclamantul, acesta fiind deja remunerat cu un spor de 25% din salariu brut pentru prestarea muncii în acest regim de tură şi anume: 8 ore de lcuru efectiv, cu consemn la domiciliu de 16 ore, ulterior 12 ore lucrate efectiv urmate de 12 de consemn.
Nu poate fi primit argumentul reclamantului că tot de depăşeşte norma săptămânală de 40 de ore reprezintă ore suplimentare şi trebuie plătite ca atare.
În raport de aspectele invocate în cererea de chemare în judecată de către reclamant, în jurisprudenţă s-a statuat că este necesar a clarifica dacă orele de consemn, ce depăşesc norma de 40 de ore săptămânal, pot fi considerate timp de lcuru, în sensul art.2, Cap.1 din Directiva (CE)/88/2003 a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii europene privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, timp de muncă – muncă suplimentară în sensul dispoziţiilor Codului Muncii şi CCM, pentru a fi remunerate în condiţiile Codului Muncii sau ale CCM.
În speţă, perioada de timp în care reclamantul a stat consemnat (remunerată cu un spor la salariu brut de bază), fără a lucra efectiv în staţiile electrice, nu constituie timp de lucru în sensul art.2 din Directiva (CE)/88/2003, timp de muncă – muncă suplimentară în sensul Codului Muncii şi CCM.
Se reţine că nu există inadvertenţe între timpul de lucru definit de Directiva (CE)/88/2003 şi timpul de muncă definit de Codul Muncii şi CCM, iar dispoziţiile din CCM care reglementează durata programului normal de lcuru şi munca suplimentară, salarizarea şi modul de organizare a activităţii de exploatare permanentă a staţiilor electrice, sunt compatibile cu dispoziţiile Codului Muncii şi ale Directivei (CE)/88/2003.
Pârâta a mai arătat că în prezenta cauză nu se aplică Ordonanţa din 04.03.2011 dată în cauza – Nicuşor Grigore împotriva Regiei Naţionale a Pădurilor, conform cărora Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că în ceea ce priveşte noţiunea de „timp de lucru”, art.2 punctul 1 din Directiva 2003/88 – defineşte respectiva noţiune ca fiind orice perioadă în lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziţia angajatorului şi îşi exercită activitatea sau funcţiile, în conformitate cu legislaţiile şi/sau practicile naţionale, şi că această noţiune trebuie înţeleasă prin opoziţie cu noţiunea de perioadă de repaus, acestea excluzându-se reciproc, interpretarea dreptului comunitar de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, fiind obligatorie pentru statele membre ale Uniunii Europene.
Luând în considerare cele de mai sus, pârâta apreciază că programul de lucru al reclamantului nu încalcă Convenţia şi nici Codul Muncii, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.
În susţinerea celor arătate în întâmpinare, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, proba testimonială cu martorul H. Gh. şi expertiza tehnică de specialitate electroenergetică, solicitând expert consilier T. V..
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.2015 şi următoarele din Codul de procedură civilă, dispoziţiile Codului Muncii, Directiva (CE)/88/2003, CCM şi Anexe.
În susţinerea celor arătate a depus la dosar în copie: extras contract colectiv de muncă, Anexa 6, Anexa 6a, Anexa 2a, Anexa 1 la CIM valabilă de la 01.09.2016, Regulament privind salarizarea, acte adiţionale la contractul individual de muncă nr....../2010, fişa postului, fluturaşi salariu şi foi colective de prezenţă martie - decembrie 2013,pe anul 2014,pe anul 2015, pe anul 2016 şi practică judiciară constând în: Sentinţa nr........../2016 pronunţată de T. M. în dosarul nr........./2015, Decizia nr........./2017 pronunţată de C. de A. B. în dosarul nr........./2015.
La solicitarea instanţei au fost depuse la dosarul cauzei note de şedinţă cu privire la capetele de cerere privind condiţiile speciale de muncă şi daunele morale, la notele de şedinţă fiind anexate următoarele înscrisuri: program de lucru mai 2013 - decembrie 2014, grafice de tură ianuarie 2015 - decembrie 2016, Instrucţiuni de lucru, Regulamentul privind salarizarea - Anexa nr.6, Regulamentul cadru - Anexa nr.6a, fişa postului - electrician exploatare staţii, act adiţional din 06.08.2013 la CIM ...../2010, act adiţional din 01.11.2013 la CIM ......./2010, CIM ......./2010, Anexa 1 la CIM nr. marcă ......../2012, Anexa 1 la CIM nr. marcă......../2013.
Pârâta a arătat că întrucât reclamantul a fost angajat pe postul de electrician, desfăşurând activităţi specifice acestei meserii, iar angajatorul nu a obţinut avizul pentru încadrarea acestui loc de muncă în condiţii speciale, astfel că, în raport de prevederile legale şi interpretările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pretenţiile reclamantului sune neîntemeiate, inadmisibile.
Întrucât dovada prejudiciului moral suferit este în sarcina reclamantului, iar din actele depuse la dosar, nu rezultă că reclamantul a suferit vreo daună morală, se poate observa că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru obligarea pârâtei la plata de daune morale.
Faţă de faptul că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se afla dosarul nr......../2017 prin care a fost sesizată Î.C.C. J în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la interpretarea noţiunilor de ore de consum şi timp suplimentar, dosarul având termen de judecată acordat la data de ....../2018 şi având în vedere obiectul cauzei de faţă, instanţa prin Încheierea din data de ......../2018 a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispoziţiilor art.520 alin.4 Cod procedură civilă, până la soluţionarea dosarului nr........./2017 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin Încheierea de şedinţă din data de......../2018, având în vedere că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, formulată de C. de A. C. în dosarul nr......../2015, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr........../2017, a fost soluţionată prin Decizia nr.17/05.03.2018, fiind publicată în Monitorul Oficial nr.306 din 5 aprilie 2018, s-a constatat că a încetat cauza de suspendare şi s-a dispus repunerea pe rol a prezentei cauze, fiind ataşată la dosarul de faţă a motivării Deciziei nr.17/2018 din 5 martie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr......../2017, publicată în Monitorul Oficial nr.306 din 5 aprilie 2018.
La termenul de judecată din data de ...../2018 a fost încuviinţată proba cu proba cu înscrisuri solicitată de părţi, proba cu interogatoriul pârâtei şi proba testimonială solicitată de părţi, respectiv cu martorii G. S. şi B. I., propuşi de reclamant şi martorul H. Gh., propus de pârâtă.
Pârâta a depus la dosarul cauzei şi următoarele înscrisuri: Regulament - anexa nr.6, anexa 6a, fişe program de lucru Staţia 110/20kV V. M. pentru perioada mai 2013 – decembrie 2016, Instrucţiunea de lucru – Preluare, predare şi efectuare a serviciului de tură în staţiile de transformare 110kV/mt neintegrate în SCADA, fluturaşi de salariu şi pontaje pentru perioada martie 2013 - decembrie 2013.
La termenul de judecată din data de ........../2018 instanţa a încuviinţa proba cu expertiza contabilă fiind numit în calitate de expert contabil B. F., şi experţii parte privind efectuarea expertizei contabile, respectiv expert F. A. din partea reclamantului şi V. D. din partea pârâtei aflaţi pe lista T. G., cu un onorariu provizoriu în sumă de ....... lei.
Expertiza contabilă urmând a răspunde la următoarele obiective:
1. Să se verifice care a fost programul de lucru al reclamantului în perioada 01.03.2013 – 31.12.2016, în funcţie de foile colective de prezenţă, rapoartele de tură şi statele de plată.
2. Să se stabilească numărul de ore efectuate de reclamant peste programul de lucru de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână prevăzut de contractul individual de muncă, Codul Muncii şi Contractul Colectiv de Muncă – SC D. E. O. S.A (fostă CEZ D. S.A).
3. Să se stabilească în fiecare tură numărul de ore lucrate de reclamant peste programul normal de 8 ore pe zi.
4. Expertul să verifice dacă orele lucrate peste programul normal de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână au fost compensate cu ore libere plătite sau a fost acordat sporul pentru munca suplimentară prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă – SC D. E. O. S.A şi în caz contrar să se calculeze valoarea acestui spor.
5.Să se verifice dacă reclamantul a efectuat serviciu în zilele de sâmbete şi duminică şi sărbători legale, în caz afirmativ dacă au fost compensate cu timp liber, în caz contrar să se calculeze sporul prevăzut în contractul colectiv de muncă.
6.Să se verifice dacă în perioada în litigiu, reclamantul a efectuat activitate în timp de noapte iar în caz afirmativ să se stabilească numărul de ore prestate şi să se calculeze sporul de noapte cuvenit acestor ore.
7.Să se verifice dacă în perioada în litigiu reclamantul a beneficiat de spor de consemn în spaţiul special amenajat iar în caz contrar, să se calculeze valoarea acestuia.
8.Să se calculeze diferenţele de drepturi salariale cuvenite reclamantului în perioada în litigiu pentru fiecare categorie din drepturi separat, arătate mai sus.
9.Să se actualizeze sumele cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare stabilită de O.G 13/2011 de la data scadenţei la data efectuării raportului de expertiză.
10.Să răspundeţi şi la obiectivele formulate de părţi, pe care le înaintăm în copie.
La acelaşi termen de judecată a fost încuviinţată şi proba cu proba cu expertiza tehnică de specialitatea electroenergetică, fiind numit în cauză, expert în specialitatea electroenergetică P. C., şi la solicitarea pârâtei expert consilier în persoana expertului T. V., cu un onorariu provizoriu în sumă de......... lei.
Expertiza tehnică de specialitatea electroenergetică urmând a răspunde la următoarele obiective:
1. Să precizeze dacă programul de lucru practicat de angajator era cel în ture continue (permanente) de 24 ore, respectiv dacă aceste ture se efectuau inclusiv în zilele de repus săptămânal sau de sărbători legale şi dacă tura de 24 ore era efectuată de un singur salariat sau de mai mulţi salariaţi pe tură, respectiv să precizeze ora la care salariatul venea la serviciu şi după cât timp era înlocuit de următorul schimb;
2.Să precizeze dacă în staţia 110 kv V. M., în care reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în perioada vizată, camera de gardă („spaţiul special amenajat”) se află în incinta staţiei electrice sau în afara ei şi cine are acces.
Să se stabilească ce tip de activităţi specifice funcţiei ocupate de salariat a efectuat/a prestat efectiv reclamantul în timpul orelor de consemn;
3. Să stabilească durata acestor activităţi specifice funcţiei ocupate de salariat prestate în perioada de consemn a fiecărei ture, separat, pentru fiecare tură de consemn în parte, cu indicarea duratei activităţilor prestate în timpul nopţii, în perioada sărbătorilor legale, sâmbăta şi duminica şi pentru fiecare luna din perioada vizată în cererea de chemare în judecată – stabilind durata totală a activităţilor prestate efectiv în timpul zilei, în timpul nopţii, a sărbătorilor legale şi sâmbăta şi duminica pentru fiecare luna în parte; să stabilească durata totala a activităţilor pentru perioada dedusă judecaţii,
4. Să se stabilească dacă activităţile efectuate de reclamant în perioada de consemn au legătură cu atribuţiile de serviciu sau nu şi să se stabilească şi care activităţi au legătură cu prestarea efectivă a unei activităţi de serviciu.
5. Să se stabilească dacă numărul de ore efectiv lucrate în perioada de consemn dintr-o săptămână, adunate cu cele 8 ore efective de muncă aferente fiecărei ture efectuate în respectiva săptămână depăşeşte durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămâna şi, în cazul în care s-a depăşit timpul normal de muncă, să se precizeze cu câte ore şi să efectueze acest calcul pentru întreaga perioadă dedusă judecaţii, separat pe fiecare săptămâna în parte.
Expertiza tehnică de specialitatea electroenergetică să răspundă şi la obiectivele formulate de reclamant.
La termenul de judecată din data de ........./2019 s-a prezentat personal în faţa instanţei de judecată, expert tehnic judiciar P. C. care a depus raportul de expertiză tehnică în specialitatea electroenergetică şi având în vedere volumul de muncă depus pentru documentarea/elaborarea/redactarea raportului de expertiză tehnică, a solicitat suplimentarea onorariului de expert, cu suma de ........lei depunând în acest sens cerere scrisă privind suplimentarea onorariului de expert, la aceasta fiind anexată Nota justificativă privind cheltuielile aferente onorariului de expertiză.
Reclamantul prin avocatul ales, avocat B. I. D. a depus obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică în specialitatea electroenergetică, obiecţiuni care au fost încuviinţate de către instanţa de judecată.
Prin Încheierea de şedinţă din data de....../2019 a fost încuviinţată cererea de majorare a onorariului depusă la dosarul cauzei de expert tehnic P. C. şi s-a dispus achitarea diferenţei de onorariu în cuantum de........lei, în sarcina pârâtei D. E. O. SA (FOSTĂ CEZ D. SA), diferenţa de onorariu fiind achitată potrivit Ordinul de plată nr....../2019 depus de societatea pârâtă.
La data de ......./2019, expertul tehnic P. C. a depus răspunsurile la obiecţiunile formulate asupra raportului de expertiză tehnică şi având în vedere volumul de muncă, tehnoredactarea şi taxele poştale pentru completarea raportului de expertiză, expertul tehnic a solicitat aprobarea suplimentării onorariului de expertiză tehnică cu suma de..... lei, cerere de suplimentare a onorariului fiind admisă şi dispusă suplimentarea onorariului de expert cu suma de.......lei, în sarcina pârâtei D. E. O. SA (FOSTĂ CEZ D. SA), sumă care a fost achitată de pârâtă conform Ordinului de plată nr........../2019.
La data de ........./2019 a fost depus la dosarul cauzei de către expert contabil B. F. raportul de expertiză contabilă judiciară şi o cerere prin care expert contabil B. F. a solicitat suplimentarea onorariului provizoriu stabilit la ........lei, cu suma de...... lei, detaliind motivele pentru care solicită suplimentarea onorariului şi la cerere a fost anexată Nota de evaluare.
A fost depusă la dosarul cauzei şi opinia separată la raportul de expertiză contabilă judiciară formulată de expert parte V. D..
La termenul de judecată din data de ......../2018 fiind depuse de către pârâtă, prin avocatul ales, avocat P. S., obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat de către expert B. F., obiecţiuni care vizează faptul că drepturile cuvenite reclamantului pentru perioada în litigiu în cadrul Variantei I de expertiză sunt greşit calculate întrucât, expertul a calculat drepturile salariale ţinând cont de tura medie şi nu de salariul tarifar orar, fără să aibă în vedere că reclamantul a primit deja o serie de sporuri (spor de consemn, calculul salariului brut prin folosirea valorii turei medii majorate şi turei medii, spor pentru timpul lucrat în zilele de sâmbăta şi/sau duminica şi pentru timpul lucrat în zilele de sărători legale, calculat în funcţie de numărul programului de ture prestat într-o lună), solicitând ca expertul să calculeze drepturile salariale solicitate de reclamant prin diferenţa, respectiv prin calcularea drepturilor salariale totale de primit de către reclamant inclusiv pentru orele suplimentare cuantificate cu sporurile aferente) din care urmează a fi scăzute drepturile salariale primite deja de către reclamant conform fluturaşilor de salarii. În raport de acest calcul, să fie actualizată şi suma rezultată precum şi efectuat calculul dobânzii legale.
La acelaşi termen de judecată instanţa a admisă cererea de majorare a onorariului de expert contabil cu suma de ......., în sarcina reclamantului şi au fost încuviinţate obiecţiunile formulate de către pârâtă la raportul de expertiză contabilă efectuat de expert contabil B. F..
La data de ........./2019 expert contabil B. F. a depus răspuns la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză contabilă judiciară de către expert contabil B. F..
La dosarul cauzei, în data de ......../2019 înainte de începerea şedinţei de judecată, avocat B. I. D., a depus concluzii scrise la acestea fiind anexată chitanţa nr......./2019 privind contravaloarea onorariului de avocat şi bon fiscal privind cheltuielile de transport, Decizia nr....../2015 pronunţată de C. de A. C. în dosarul nr......2010*, extras din următoarele hotărâri: Hotărârea din 09.09.2003 pronunţată în cauza C – 151/02, Ordonanţa Curţii din 11.01.2007 pronunţată în cauza C – 437/05, Hotărârea din 25.11.2010 pronunţată în cauza C – 429/09, Hotărârea din 03.10.2000 pronunţată în cauza C – 303/98, Regulamentul privind determinarea şi acordarea altor drepturi de salarizare şi de altă natură, prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă, extras Regulament privind salarizarea şi modul de organizare a activităţii de exploatare permanentă a staţiilor electrice de transformare de 110/20kv, adresa......./2013 emisă de I. T. de M. G., proces – verbal de control emis de I. T. de M. G., proces – verbal de contravenţie întocmit de ITM G., extras din Comunicarea interpretativă a Comisiei privind Directiva 2003/88/CE din 24.05.2017, extras din fişa postului, Contractul individual de muncă nr....../2010, adresa nr....../2019 emisă de Postul de Poliţie G. privind paza staţiilor de transformare, schema de repartizare a orelor de lucru pe perioada unei luni, copie după declaraţia martorului H. Gh., grafic tură cu program de lucru.
Reclamantul prin avocat B. I. D. a depus la dosarul cauzei cererea de ajutor public judiciar, în sensul scutirii la plata onorariului datorat expertului judiciar în specialitatea contabilitate, având în vedere că i-a fost pus în vedere că achite o diferenţă de onorariu de .... lei privind expertiza contabilă, iar la acest moment reclamantul nu dispune de această sumă.
La dosarul cauzei, la data de ..../2019, au fost depuse concluzii scrise de către pârâta D. E. O. SA (fostă CEZ D. SA).
Prin Încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de ...../2019 a respins cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant V. V.-G. iar în vederea continuării judecării cauzei, s-a dispus emiterea unei adrese către reclamant, la adresa de domiciliu, precum şi la domiciliul procesual ales, respectiv Cabinet de Avocat B. I. D., pentru a depune la dosarul cauzei dovada achitării diferenţei de onorariu expert privind expertiza contabilă în cuantum de ......lei, sub sancţiunea decăderii din probă.
La termenul de judecată din data de ......./2019, avocat B. I. D. depune chitanţa nr..../2019 privind dovada achitării diferenţei de onorariu privind expertiza contabilă în cuantum de ........lei.
În cauză s-a administrat proba cu interogatoriul pârâtei, proba testimonială cu martorii G. S., B. I., H. Gh., solicitată de ambele părți, proba cu expertiza electroenergetică solicitată de pârâtă, proba cu expertiza contabilă solicitată de reclamant.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul V. V. – G., în perioada dedusă judecății 1 martie 2013 – 31.12.2016 a fost angajat al societății pârâte, desfășurându-și activitatea pe funcția de electrician exploatare Stații V. M..
Potrivit contractului individual de muncă încheiat de reclamant, Durata Muncii a fost precizat că programul de lucru al salariatului este de 8 ore pe zi, respectiv 40 ore pe săptămână, menționându-se că acest program poate fi modificat ulterior în condițiile Regulementului Intern și al Contractului Colectiv de Muncă în vigoare la nivelul societății.
Din probatoriul administrat rezultă că reclamantul și-a desfășurat activitatea pe postul de electrician exploatare la Stația V. M., loc de muncă unde activitatea se desfășoară în permanență, punct de lucru deservit de trei persoane în ture de 24 de ore, iar Stația V. M. făcea parte din stațiile organizate în sistemul exploatării în ture cu consemn la domiciliu. Prin domiciliu se înțelege în cadrul acestor stații o clădire separată de stație – clădire de domiciliu – sau o cameră separată de camera de comandă a stației – camera de domiciliu, camera de odihnă cu toate dotările necesare asigurării confortului electricianului de serviciu.
Conform, fișei postului, graficelor de lucru, rapoartelor de tură, foilor colective de prezență, raportului de expertiză electroenergetică întocmit de către expert P. C. (vol.IV, pag.1 – 102), rezultă următoarele:
Programul de lucru practicat de angajator era în ture de 24 de ore, aceste ture se efectuau inclusiv în zilele de sâmbăta sau duminica sau la sărbători legale, tura fiind efectuată de către un singur salariat pe tură. Tura operativă începea la ora 8 și se finaliza a doua zi la ora 8.
În intervalul orar 8,00 – 16,00 (sau 08,00 – 18,00, respectiv 08,00 – 20,00) specific perioadei timpului de lucru se impunea ca reclamantul să fie prezent direct în instalație.
În intervalul orar 16,00 – 08,00 (sau 18,00 – 08,00, respectiv 20,00 – 08,00), specific perioadei de consemn la domiciliu putea primi informații (comunicări/indicații/dispoziții la telefon sau de la dispeceri, semnale acustice/alarmare/la domiciliu din sau dinspre instalația respectivă.
Ca atare, programul de lcuru a fost conform Regulamentului Intern reprezentat de Anexa 61 la Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate, respectiv tura era de 24 de ore, din care 8 ore în instalație și restul de 16 ore consemn la „domiciliu” iar după tura de 24 de ore, se acorda salariatului 48 de ore libere.
Activitățile efectuate în perioada de consemn sunt în legătură cu atribuțiile de serviciu ale reclamantului, totalul orelor lucrate efectiv din perioada de consemn, în intervalul 01.03.2013 – 31.12.2016 fiind de......ore (vol. IV, pag.75), Anexa 1 la raportul de expertiză electroenergetică.
Din aceste ........ore lucrate în consemn – .........ore au fost lucrate în cursul săptămânii, ........ în zilele de repaus săptămânal și ......ore în zilele de sărbători legale.
În timpul nopții, în perioada de consemn au fost efectiv lucrate ......ore de noapte (anexa nr.2 raport de expertiză electroenergetică).
Aceleași concluzii se regăsesc și în suplimentul la raportul de expertiză electroenergetică, întocmit ca urmare a obiectivelor formulate de reclamant, în care se centralizează numărul total de ore prestate de reclamant în cadrul perioadei de consemn, în zilele de sâmbete și duminici, în zilele de sărbători legale și în timpul nopții (vol. IV, filele 136 – 147).
Problema de drept suspusă judecății este dacă timpul în care un salariat se află la dispoziția unității, în consemn, fără a desfășura atribuții specifice funcției, reprezintă sau nu timp de muncă în sensul Directivei nr.88/04.11.2013 CE și Codului Muncii și modalitatea de remunerare a orelor prestate în consemn în situația în care partenerii sociali au negociat prin contractul colectiv de muncă remunerarea sub forma unui spor sau a unui salariu negociat pe ore, cum este în speță, angajatorul acordând pentru perioada de consemn, când salariatul se afla la dispoziția sa, un spor negociat de 25% iar ulterior o remunerație calculată pe oră.
Cu privire la prima problemă, se reține că Înalta Curte de Casație și Justiție a respins sesizarea formulată de C. de A. C. pentru dezlegarea problemei de drept, statuând că:
„ 60. În legătură cu problema de drept ce constituie obiect al prezentei sesizări, se constată că, printr-o serie de hotărâri, cum ar fi Ordonanţa din 11 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza C-437/05 Jan Vorel, Ordonanţa din 4 martie 2011, pronunţată în Cauza C-258/10 Nicuşor Grigore, Hotărârea din 25 noiembrie 2010, pronunţată în Cauza C-429/09 Gunter Fuss, Hotărârea din 14 octombrie 2010, pronunţată în Cauza C-428/09 Union syndicale Solidaires Isère, Hotărârea din 3 octombrie 2000, pronunţată în Cauza C-303/98 SIMAP, Hotărârea din 9 septembrie 2003, pronunţată în Cauza C-151/02 Jaeger, Curtea a dat o interpretare criteriilor de definire a "timpului de lucru" prevăzute în Directiva 93/104/CE a Consiliului din 23 noiembrie 1993 şi, ulterior, în Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003, care a abrogat Directiva 93/104/CE.
61. Într-o astfel de situaţie, finalitatea directivei nu poate fi atinsă decât prin interpretarea legii naţionale în acord cu interpretarea făcută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în respectivele hotărâri, în conformitate cu principiul interpretării uniforme a dreptului Uniunii Europene care impune ca dreptul naţional să fie interpretat în lumina directivei. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este instanţa care stabileşte interpretarea legală de referinţă a directivei, în virtutea competenţei conferite prin art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), care va fi apoi avută în vedere de instanţele naţionale.
62. Asumarea de către instanţa naţională a interpretării legii aplicabile în cauză în conformitate cu dreptul Uniunii Europene are drept premisă certitudinea aplicării corecte a dreptului Uniunii Europene. Această premisă impune ca instanţa naţională să verifice dacă dispoziţiile relevante din Directiva 2003/88/CE au făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sau dacă aplicarea corectă a dreptului Uniunii Europene se impune cu o asemenea evidenţă încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 6 octombrie 1982, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza Cilfit, C-283/81).
Ca atare, pornind de la situația de fapt, respectiv, reclamantul se află la dispoziția angajatorului pentru toată perioada de 24 ore a turei de serviciu, într-o cameră de serviciu pusă la dispoziția sa la locul de muncă, pentru a putea efectua imediat, în caz de nevoie, activitățile necesare, obligație care îl punea pe reclamant în imposibilitate de a-și alege locul de ședere și de a-și organiza timpul conform voinței sale, precum și din analiza condițiilor impuse de art.2 pct.1 din Directiva 2003/88 se poate concluziona că perioada de „consemn” reprezintă timp de muncă în sensul Directivei.
În opinia Curții, activitatea „în consemn” descrisă anterior este cuprinsă în domeniul noțiunii de „prestare a atribuțiilor” în sensul Directivei iar faptul că serviciul în perioada de consemn reprezintă o perioadă de inactivitate nu are nici o releveanță, câtă vreme salariatul este obligat să respecte dispozițiile regulamentare de a fi prezent, de a nu părăsi locul de muncă și de a interveni, în cazul în care este solicitat.
Dispozițiile art.111 din Codul Muncii care definesc timpul de muncă ca fiind “orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare”, este similar reglementării din Directivă.
În ceea ce privește modalitatea de plată a orelor prestate în consemn se reține că părțile au negociat modalitatea de salarizare pentru timpul efectiv petrecut în consemn, în stația electrică, în locul special amenajat, sporul de consemn, care a fost achitat salariatului reclamant.
În concret, expertul de specialitate electroenergetică a determinat pentru fiecare zi în care reclamantul a prestat munca de consemn numărul de ore efectiv lucrate, intervenţiile lucrate în consemn, în cursul săptămânii, în repaosul săptămânal, sâmbete, duminici, sărbători legale, în timpul nopții, conform concluziilor menționate mai sus.
Ca atare, reprezintă ore suplimentare doar timpul efectiv lucrat în consemn, pentru acestea aplicându-se dispozițiile legale pentru fiecare categorie de drepturi solicitate în parte și nu toate orele din durata consemnului, așa cum consideră reclamantul, pentru a fi la dispoziția angajatorului, reclamantul a fost deja remunerat, cu sporul de 25% din salariu, totodată conform Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate, orele suplimentare fiind reprezentate de timpul efectiv lucrat în instalații de către personalul consemnat la domiciliu.
În consecință instanța va lua în considerare concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de expertul B. F. și experții desemnați de părţi, respectiv V. D. și F. A., în varianta a II-a, având în vedere rezultatele stabilite în cadrul raportului de expertiză tehnică în specialitatea electroenergetică.
În varianta nr.I, la care a formulat opinie separată, expertul asistent desemnat de pârâta CEZ, V. D., drepturile au fost calculate prin raportare la întreg timpul în care reclamantul a fost la dispoziția angajatorului, în varianta a II-a, în care se are în vedere doar timpul efectiv lucrat din perioada de consemn, variantă în care nici unul din experții asistenți nu au formulat opinie separată (vol.V, pag.1 – 34).
Astfel, conform concluziilor la raportul de expertiză contabilă, în varianta a II-a omologată de către instanță se rețin următoarele:
Totalul orelor lucrate în perioada de consemn de către reclamant, este de ........ din care – ....... ore în cursul săptămânii, ........ ore în perioada de repaos săptămânal, ......ore în perioada de sărbători legale.
Ca atare, reclamantul a prestat aceste ore suplimentare, respectiv pentru orele aflate în consemn și în care a prestat activitate în cadrul programului normal de lcuru, a prestat încă ....... ore.
Contravaloarea drepturilor cuvenite pentru aceste ore, calculate detaliat pentru fiecare categorie de drepturi în parte este de ........lei net (obiectiv nr.8,anexa nr.9), la care se adaugă și valoarea indicelor de inflație de ...... lei, precum și dobânda penalizatoare de ........ lei, acestea din urmă calculate până la data efectuării raportului de expertiză contabilă (obiectiv nr.9).
În ceea ce privește orele prestate în timpul nopții din perioada de consemn, așa cum s-a stabilit în cadrul expertizei electroenergetice au fost...... ore ca și activitate în timpul nopții, astfel încât acestea nu pot fi considerate „muncă de noapte”, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.125 Codul Muncii:
(1) Munca prestată între orele 22,00 - 6,00 este considerată muncă de noapte.
(2) Salariatul de noapte reprezintă, după caz:
a) salariatul care efectuează muncă de noapte cel puţin 3 ore din timpul său zilnic de lucru;
b) salariatul care efectuează muncă de noapte în proporţie de cel puţin 30% din timpul său lunar de lucru.
Ca atare, instanța își va însuși și sub acest aspect concluziile raportului de expertiză contabilă (obiectiv 6, varianta a II-a, pag.19, vol.V).
În consecință instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului drepturi salariale cuvenite pentru activitatea efectiv prestată în perioada de consemn 01.03.2013 - 31.12.2016 în cuantum net de ......lei, la care se adaugă şi valoarea indicelor de inflaţie de ........ lei, precum şi dobânda legală penalizatoare de........ lei, acestea din urmă calculate până la data efectuării raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, sumă care va fi actualizată în continuare cu inflaţia şi dobânda legală până la data plăţii efective a drepturilor.
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea că în întreaga perioadă în care a fost angajatul CEZ, reclamantul a lucrat în condiții speciale de muncă, iar în baza acestor constatări să fie obligată pârâta să plătească reclamantului daune morale în cuantum de ........ lei, instanța va respinge aceste capete de cerere.
În speță, reclamantul a fost angajat pe postul de electrician, desfășurând activități specifice acestei meserii iar angajatorul nu a obținut avizul pentru încadrarea acestui loc de muncă în condiții speciale, așa cum rezultă din relațiile solicitate pârâtei.
Încadrarea activităţii în condiţii speciale, pentru întreaga perioadă în care reclamantul a fost angajat al societăţii pârâte D. E. O. SA (fostă CEZ D. SA), perioadă ulterioară datei de 01.04.2001, a fost reglementată prin Legea nr.19/2000, H.G. nr.1025/2003, Legea nr.226/2006, Ordinul nr.572/2006 pentru aprobarea Normelor tehnice de aplicare a prevederilor Legii nr.226/2006, Legea nr.263/2010, H.G nr.257/2011 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010.
Conform art.20 din legea nr.19/2000: „(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din:
a) unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;
b) activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii;
c) aviaţia civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1;
d) activitatea artistică desfăşurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 2.
(2) Alte locuri de muncă în condiţii speciale decât cele prevăzute la alin. (1) pot fi stabilite numai prin lege.
(3) Metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi a Ministerului Sănătăţii, în urma consultării CNPAS.”
În aplicarea art.20alin.3 din Legea nr.19/2000 a fost emisă H.G nr.1.025/28.08.2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii deosebite.
La art.1 lit.a şi b din H.G nr.1025/2003, în vigoare din 10.09.2003, au fost definite locurile ed muncă în condiţii speciale:
„a) locuri de muncă în condiţii speciale reprezintă acele locuri de muncă unde există factori de risc profesional, care, prin natura sarcinii de muncă şi a condiţiilor de realizare a acesteia, conduc în timp la reducerea prematură a capacităţii de muncă, îmbolnăviri profesionale şi la comportamente riscante în activitate cu urmări grave asupra securităţii şi sănătăţii angajaţilor şi/sau a altor persoane;
b) persoanele încadrate în locuri de muncă în condiţii speciale sunt angajaţii care îşi desfăşoară activitatea pe parcursul programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la lit. a)”.
La art.2 alin.1 din H.G nr.1025/2003 s-au prevăzut criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiţii speciale, şi anume:
a) încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001;
b) desfăşurarea activităţii în condiţii speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la art. 1 lit. a);
c) existenţa la locurile de muncă în condiţii speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturaţi, în condiţiile în care s-au luat măsurile tehnice şi organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislaţia de protecţie a muncii în vigoare;
d) efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale şi înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani;
e) efecte asupra capacităţii de muncă şi stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacităţii de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani.
La alineatul 2 din acelaşi articol s-a precizat că încadrarea persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale se va realiza în condiţiile îndeplinirii tuturor criteriilor menţionate la alin.1
În anexa 1 la H.G nr.1025/2003 a fost cuprinsă lista locurilor de muncă în care se desfăşoară activităţi ce puteau fi încadrate în condiţii speciale.
La art.3 din H.G ne.1025/2003 au fost prevăzute etapele ce trebuiau urmate pentru încadrarea locurilor ed muncă în condiţii speciale, şi anume:
„a) nominalizarea locurilor de muncă care se solicită a fi încadrate în condiţii speciale, efectuată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecţia muncii;
b) solicitarea de verificare a activităţilor cuprinse în lista locurilor de muncă în condiţii speciale, iniţiată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecţia muncii, adresată inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia se află locul de muncă respectiv sau Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Lista locurilor de muncă în care se desfăşoară activităţi ce pot fi încadrate în condiţii speciale, cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri, este prevăzută în anexa nr. 1;
c) verificarea de către inspectoratele teritoriale de muncă sau Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare a locurilor de muncă nominalizate la lit. a), din punct de vedere al îndeplinirii măsurilor tehnico-organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor profesionale prevăzute de legislaţia privind protecţia muncii ori în normele fundamentale de securitate radiologică, după caz, confirmată prin procesul-verbal întocmit conform anexei nr. 2.1, respectiv anexei nr. 2.2;
d) efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecţia muncii, în vederea identificării factorilor de risc care nu pot fi înlăturaţi, conform criteriului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. c), precum şi a efectelor asupra persoanelor, definite conform criteriului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. d);
e) efectuarea expertizei medicale, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecţia muncii, în vederea identificării şi interpretării datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, al structurilor medicale de medicina muncii şi al comisiilor de expertizare a capacităţii de muncă, pentru confirmarea criteriului stabilit la art. 2 alin. (1) lit. e).”
Conform art.6 alin.1 din H.G nr.1025/2003, „(1) În urma analizării dosarului de către Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiţii speciale, constituită în cadrul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, se acordă avizul sau se respinge motivat solicitarea de emitere a acestuia”.
În baza art.3 alin.3 din H.G nr.1025/2003, „în cazul în care angajatorul nu declanşează procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale, sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori responsabilul cu protecţia muncii pot sesiza inspectoratele teritoriale de muncă, care vor dispune verificarea locurilor de muncă conform alin. (1) lit. c)”.
Potrivit art.13 din H.G nr.1025/2003: „(1) Angajatorii şi/sau sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă, care nu au primit aviz pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, pot formula plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei care, împreună cu Ministerul Sănătăţii, o va soluţiona în termen de 30 de zile, prin decizie rămasă definitivă.
(2) Dacă plângerea prevăzută la alin. (1) se referă la locurile de muncă din domeniul nuclear, la soluţionarea plângerii va participa şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare.
(3) Decizia prevăzută la alin. (1) poate fi contestată la instanţa judecătorească competentă, potrivit legii”.
Art.16 din Hotărârea Guvernului nr.1025/2003 a stabilit c limită temporală până la care se poate face încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale data de 31.12.2004, ce a fost prelungită ulterior până la data de 30 iunie 2005, prin H.G nr.2.280/2004 pentru modificarea şi completarea H.G nr.1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale.
La data de 16.06.2016 a intrat în vigoare Legea nr.226/2006, privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, prin care, la art.1 alin.1 şi alin.2 s-a prevăzut că:
„(1) Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiţii speciale locurile de muncă în care se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unităţile prevăzute în anexa nr. 2, care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare”.
La data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care s-au abrogat expres Legea nr.19/2000 şi Legea nr.226/2006.
Legea nr.263/2010 a reluat prevederile art.20 din legea nr.19/2000, la art.30, şi pe cele ale Legii nr.226/2006, preluând în anexa 2 conţinutul anexei 1 la legea nr.226/2006 – lista locurilor de muncă şi în anexa nr.3, conţinutul anexei nr.2 la Legea nr.226/2006 – lista unităţilor încadrate în condiţii speciale.
La art.30 alin.1 lit.e din Legea nr.263/2010 se prevede că sunt locuri de muncă în condiţii speciale cele din activităţile şi unităţile prevăzute în anexele 2 şi 3, stabilindu-se într-o modalitate similară celei reglementate în art.1 alin.1 şi alin.2 din legea nr.226/2006, cele două condiţii pentru încadrarea activităţii în condiţii speciale – regăsirea activităţilor/locurilor de muncă în anexa nr.2 la lege şi înscrierea angajatorului în anexa nr.3, ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca un loc de muncă să fie considerat ca încadrat în condiţii speciale.
În baza art.30 alin.2 şi 3 din Legea nr.263/2010, ce prevede posibilitatea reluării încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale, periodic, din 5 în 5 ani, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr.1284/2001 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzute la art.30 alin.1 lit.e din legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Potrivit acestui act normativ procedura de reevaluare se aplică doar locurilor ed muncă ce îndeplinesc cumulativ criteriile art.3 alin.1, dintre care primul criteriu este ca activitatea şi unitatea în care se desfăşoară să fie cuprinse în anexele nr.2 şi 3 la Legea nr.263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, iar celelalte vizează menţinerea condiţiilor avute în vedere la acordarea avizului de încadrare.
Procedura instituită prin noua reglementare conţine o metodologie similară celei reglementate prin Hotărârea Guvernului nr.1025/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ce presupune înfiinţarea unei comisii de reevaluare care să stabilească, până la 30 septembrie 2013, la solicitarea persoanelor nominalizate (ce trebuie formulată până la data de 01.07,2013, în urma prorogării termenului prin H.G nr.1273/2012) prin hotărâre, menţinerea sau respingerea avizului de încadrare, hotărâre ce poate fi contestată la instanţa de contencios administrativ.
Prin Decizia, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr.904/10.11.2016 s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor care reglementează condiţiile speciale de muncă, respectiv art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006, raportate la prevederile art. 2 - 6, art. 9, 13 şi 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în cauzele în care se solicită constatarea pe cale judiciară a încadrării în condiţii speciale a locurilor de muncă în care, după data de 1 aprilie 2001 şi nici a acţiunii în obligarea angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, atunci când pentru acestea nu sunt întrunite condiţiile cumulative privind înscrierea activităţii şi a unităţii angajatoare în anexele 1 şi 2 la legea nr.226/2006 şi respectiv, în anexele 2 şi 3 la Legea nr.263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
În considerentele acestei decizii (paragraful 81) s-a reţinut că nstanţa nu se poate substitui organelor administrative, eludând procedura ce intră în competenţa acestora, pentru a recunoaşte apartenenţa unor locuri de muncă la categoria celor aflate în astfel de condiţii. În acest sens, dacă avizele emise pentru angajator, ce nu includ locurile de muncă ale reclamanţilor, nu au fost contestate în procedura administrativă prevăzută de art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, cu modificările şi completările ulterioare, iar ulterior, la instanţa de contencios administrativ ori, după caz, în condiţiile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, cu modificările şi completările ulterioare, fie la Inspecţia Muncii, fie direct, la instanţa de judecată competentă, acestea se bucură de prezumţia de legalitate. Absenţa acestor acte administrative prezumă că activitatea se desfăşoară în condiţii normale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, de asemenea, că nu există nicio prevedere legală sau constituţională care să confere instanţelor judecătoreşti competenţa de a înlătura normele juridice instituite prin lege care vizează procedura administrativă dată în competenţa organelor specializate ale statului şi termenele de desfăşurare, întrucât printr-o asemenea practică s-ar încălca principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţia României (paragraful 102 decizie).
Conform aceleiaşi decizii, o astfel de interpretare a dispoziţiilor legale nu încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi nici dreptul la un proces echitabil şi liberul acces la justiţie al părţii care ar avea interes să beneficieze de o astfel de încadrare a locului său de muncă, prevăzute de art. 21 alin. (1) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât garanţia legalităţii acestei proceduri a fost oferită de accesul instituit de legiuitor la instanţa de contencios administrativ, în baza prevederilor art.12 alin.1 şi 2 din H.G nr.1025/2003 (paragraful 102 din decizie).
Prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), publicată în Monitorul Oficial nr.878/02.11.2016, s-a stabilit că: “în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzute la art.30 alin.1 lit.e din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările ulterioare, instanţa de judecată de drept comun nu poate proceda ea însăşi la analizarea condiţiilor de muncă ale reclamanţilor şi, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiţii speciale, în situaţia în care angajatorul nu a urma procedura de reevaluare a locurilor ed muncă în condiţii speciale prevăzută de art.4 – 4 di H.G nr.1284/2011, cu modificările ulterioare, nu există un aviz al Comisiei de reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale şi unitatea nu este nominalizată în anexa nr.3 la legea nr.263/2010, cu modificările şi completările ulterioare”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, de asemenea, că: “n absenţa unei prevederi legale sau constituţionale care să confere instanţelor judecătoreşti competenţa de a înlătura norme juridice instituite prin lege (cum sunt cele care vizează procedura administrativă, termenele de desfăşurare, lista unităţilor beneficiare) şi de a le substitui cu norme de drept comun (acţiunea în constatare sau în obligaţia de a face) care să permită instanţei să facă o încadrare proprie, o eventuală admitere a cererii ar echivala cu crearea unei norme juridice pe cale de interpretare şi adăugarea la lege, prin completarea anexei nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, cu alte unităţi sau locuri de muncă ce ar îndeplini condiţiile respective, constatate pe cale judecătorească.”
În concluzie potrivit prevederilor mai sus citate şi interpretărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru încadrarea activităţii în condiţii speciale de muncă este necesar ca salariatul să desfăşoare activităţi din cele prevăzute în anexa 1 la Legea nr.226/2006, unitatea la care îşi desfăşoară activitatea să fi obţinut aviz pentru încadrarea locurilor în condiţii speciale a acestor locuri de muncă, cu respectarea metodologiei prevăzută de H.G nr.1025/2003, unitatea fiind astfel înscrisă în anexa 2 la Legea nr.226/2006, iar ulterior, după intrarea în vigoare a Legii nr.263/2010, pentru menţinerea încadrării locurilor ed muncă în condiţii speciale, unitatea să fi urmat procedura reglementată de H.G nr.1284/2011, pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale, în orice altă situaţie salariatul neavând deschisă cale acţiunii în constatarea desfăşurării activităţii în condiţii speciale de muncă.
Totodată, pentru a fi angajată răspunderea patrimonială pentru daune morale este necesar să se dovedească elementele răspunderii civile, respectiv fapt ilicită, prejudiciul şi legătura de cauzalitate, dauna morală constând în atingerea adusă personalităţii omului, a existenţei sale, a integrităţii corporale şi a sănătăţii, a sensibilităţii fizice sau psihice, a sentimentelor sale, a cinstei, onoarei, prestigiului profesional, etc.
Termenul de daună morală sugerează lezarea adusă drepturilor extrapatrimoniale, provenind din atingerea adusă acelor valori sau atribute ale individului care îi definesc personalitatea, iar prejudiciul în discuţie, neavând conţinut economic, nu poate fi evaluat în bani, iar spre deosebire de celelalte pagube civile, judecătorul este singurul care, în raport de consecinţele suferite de partea vătămată, va aprecia suma care să completeze prejudiciul moral cauzat.
Înscrisurile depuse de reclamant în susţinerea cererii nu fac dovada prejudiciului de natură morală produs printr-o faptă ilicită de angajator, nefiind aduse argumente din care să rezulte afectarea drepturilor personale nepatrimoniale, demnitatea, prestigiul profesional, onoarea şi dreptul la imagine al reclamantului, în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Întrucât dovada prejudiciului moral suferit este în sarcina reclamantului, iar din actele depuse la dosar, nu rezultă că reclamantul a suferit vreo daună morală, se poate observa că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru obligarea pârâtei la plata daunelor morale.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, cuvenite reclamantului, fiind partea care a câștigat procesul (art.453 Cod procedură civilă), instanța reține ca fiind dovedite:
- ......lei onorariu de avocat;
- .......lei onorariu expertiză contabilă achitată de reclamant;
- .........lei onorariu expert parte la expertiza contabilă achitat de reclamant, total ......lei, cheltuieli care vor fi acordate în totalitate, conform art.451 Cod procedură civilă, fiind necesare pentru buna desfășurare a procesului în sensul textului de lege.
În ceea ce privește solicitarea și a sumei de .......lei reprezentând cheltuieli de transport ale avocatului reclamantului (6 drumuri de la Timișoara a câte..... lei cu un consum mediu de .... litri/drum X ..... lei/km = ..... lei), solicitate în concluziile scrise, vol.V, fila 2018, instanța reține că acestea nu sunt dovedite.
În acest sens se reține că reclamantul a depus la dosar doar un bon fiscal în valoare de ..... lei din data de ....../2019, care nu face efectiv dovada unei cheltuieli de transport în sensul arătat.
Totodată, reclamantul a solicitat și i s-a acordat în totalitate onorariul de avocat dovedit și convenit, onorariu care acoperă și prezența avocatului care asistă partea la proces, nefiind făcută dovada contrară în acest sens.
Curtea de Apel București
Mijlocul procesul pentru recuperarea pagubelor produse de salariați, după abrogarea prevederilor Codului muncii anterior (Legea nr. 10/1972)
Tribunalul Bistrița Năsăud
La dosarul cauzei, pârâta nu a depus în condiţiile art. 163 alin. 1 din Codul muncii vreo dovadă a plăţii drepturilor salariale pe perioada 1 martie 2009 – 31 august 2009 (state de plată semnate de reclamantă, orice alte documente justificative care ...
Tribunalul Mehedinți
Salarizare
Curtea de Apel Târgu Mureș
Litigiu de muncă. Acordare spor pentru condiţii deosebite medicilor.
Tribunalul Călărași
LITIGIU MUNCĂ. Aplicarea Legii 221/2008 cu privire la personalul din învăţământ.