Daune morale

 Deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.X pronunţată la data de 10.04.2019 în dosarul nr. X/207/2019,Judecătoria C a  respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de  reclamantul S G, domiciliat în oraşul U, jud. O, în contradictoriu cu pârâtele P E şi V V, domiciliate în comuna G sat B,  jud. O,  având ca obiect – pretenţii.

A obligat reclamantul la plata către pârâte a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel  instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 21.02.2019, sub numărul X/207/2019, reclamantul S G, a chemat în judecată pe pârâtele P E şi V V, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care pârâtele să fie obligate la despăgubiri civile in suma de 10.000 lei, reprezentând daune morale, pentru prejudiciul moral suferit de reclamant ca urmare a afirmaţiilor acestora ca le-a furat pasările şi lemnele din curte, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea în fapt a cererii formulate,  reclamantul  a arătat că, este vecin cu pârâtele, iar  începând cu anul 2016,  acestea au lansat printre consăteni zvonuri cum că le-ar fi furat  găinile si lemnele din curte, plângându-se în acest sens şi organelor de poliţie, care în urma denunţului acestora au făcut descinderi în gospodăria sa, ocazie cu care s-a dovedit că afirmaţiile pârâtelor sunt neadevărate.

S-a mai  arătat că, aceeaşi situaţie s-a repetat si in luna octombrie 2018, si ulterior când pârâtele l-au denunţat la politie, motiv pentru care politia locala s-a deplasat la domiciliul reclamantului  pentru cercetări.

Cele doua parate au susţinut ca afirmaţiile lor sunt adevărate, întrucât deţin înregistrări pe camere video montate in gospodăria lor,  din care  rezulta ca el ar fi sustras  pasări si  bunuri din gospodăria acestora.

Reclamantul a susţinut că, niciodată paratele nu au prezentat aceste pretinse înregistrări politiei, si nici alte dovezi din care sa rezulte că el ar  fi autorul furturilor declarate de acestea.

Reclamantul a precizat că, denunţul făcut de către cele doua pârâte in mod repetat la politie, descinderile făcute de către politie, si zvonurile lansate in comuna si chiar prin alte localităţi, prin locuri publice cu o frecventa mare de persoane, au avut ca scop defăimarea lui, acreditarea ideii ca este hot si că fură  bunurile din gospodăriile oamenilor, situaţie de natura sa-i ştirbească personalitatea,  renumele bun , de care se  bucura printre prieteni si consăteni si o anumita rezerva a celor cu care se cunoştea de a mai relaţiona cu el,  , fiind-i astfel ruşine sa mai iasă in comuna .

Reclamantul  a invocat în susţinerea cererii sale, disp,art 1340, 1349 si 1357,1359 c.civ, art 194-197, cpr.civ

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu şi martorii P I, P M  şi  P G .

În dovedirea cererii reclamantul in conformitate cu art.194 Cod proc.civ., a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 lei (fila 9).

Pârâtele P E şi V V în data de 12.03.2019, în termen legal au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii formulate, pârâtele au arătat că sunt chemate în judecată de către reclamant pentru a fi obligate la plata sumei de 10.000 lei cu titlul de daune morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a afirmaţiilor făcute de către ele în public,  în sensul că l-au făcut hoţ în urma sustragerii unor păsări şi lemne din curtea ce le aparţine.

Pârâtele au susţinut că, nu  făcut afirmaţii în public în sensul că reclamantul este un "hoţ" că au adus la cunoştinţă organelor de poliţie din comuna G că în nenumărate rânduri le-au dispărut păsări şi lemne din curte, bănuindu-l astfel pe vecinul lor de aceste fapte, deoarece în luna octombrie  sau noiembrie în jurul orelor 23.00 în timp ce se aflau la pândă l-au prins pe reclamant sărind gardul în curtea lor, moment în care au început să strige "hoţul, hoţul", iar reclamantul  a sărit  gardul pe la vecini.

Au mai arătat pârâtele că a doua  zi s-au  deplasat la postul de poliţie comunal şi am relatat cele întâmplate.

S-a invocat că  textele de lege indicate de reclamant ca şi motivare în drept nu au corespondent în cauza de faţă, acestea referindu-se la cu totul altceva.

Ca atare,  pârâtele au solicitat a  se pune  în vedere reclamantului să-şi motiveze corect acţiunea pentru a putea face apărările necesare în cauză

Pârâtele au considerat că pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală, trebuie să fie îndeplinite mai multe condiţii cumulative, însă raportat la speţa dedusă judecăţii nu poate fi angajată această răspundere deoarece ele nu au făcut altceva decât să anunţe organele de poliţie şi să declare ceea ce s-a întâmplat.

În  motivarea  în drept, au fost invocate dispoz. art. 2025 şi 453 C.pc.

Pârâtele în dovedirea celor afirmate, au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriu ş proba testimonială cu martorii B P şi C M.

În şedinţa publică din 27.03.2019, instanţa a încuviinţat atât la solicitarea reclamantului cât şi la solicitarea pârâtelor proba cu înscrisuri, interogatorii şi proba testimonială cu martorii propuşi pentru a fi audiaţi de către părţi.

Cu adresa nr.638038 din 02.04.2019, Postul de Poliţie G ca urmare a adresei dispusă de instanţă, a comunicat faptul că numitele P E şi V V, nu au formulat niciodată plângeri penale împotriva numitului S G (fila 25).

Analizând ansamblul probator existent la dosarul cauzei, instanţa a constatat  următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata unor daune morale ca urmare a  faptului că i-a fost adusă atingere demnităţii sale prin acuzaţiile formulate de pârâte, care au sesizat organele de poliţie cu privire la săvârşirea infracţiunii  de furt de păsări, ca urmare a acestui fapt fiindu-i ştirbită personalitatea şi bunul renume de care se bucura în cadrul comunităţii locale.

Deşi noţiunea de demnitate nu este definită de legiuitor, din interpretarea textului de lege se desprinde concluzia că noţiunea juridică se circumscrie prevederilor art. 72 alin. 2 NCC, care exprimă, astfel, conţinutul dreptului la demnitate. Ca atare, demnitatea unei persoane vizează, în principal, onoarea şi reputaţia acesteia, prima noţiune fiind înţeleasă în speţă ca element al patrimoniului moral al personalităţii umane.

Limitele acestui drept sunt prevăzute de art. 75 NCC, care dispun: „Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte. (2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune”.

De asemenea, în speţă sunt incidente şi dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 3, conform cărora demnitatea umană reprezintă o valoare supremă garantată, dar şi cele ale art. 30 alin. 6 care statuează: ”Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.”

Instanţa a avut  în vedere totodată că potrivit art. 253 alin.3 şi 4 Cod civil, cel care a suferit o încălcare a unor drepturi nepatrimoniale, enunţate în art. 252 Cod civil (viaţa, sănătatea, demnitatea etc.) poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri necesare pentru restabilirea dreptului atins precum şi despăgubiri pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudicial.

Onoarea, reputația și demnitatea și, în mod deosebit, dreptul la propria imagine sunt atribute ale ființei omenești, fiind esența acesteia, și, totodată, condiții indispensabile ale unei concrete viețuiri sociale, ce necesită protecție juridică. În sensul celor de mai sus, CEDO afirmă că trebuie făcută o distincție clară între fapte și judecăți de valoare. Existența faptelor poate fi  demonstrată, în timp ce adevărul unor judecăți de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit. Expunerea unor fapte are un efect sporit de convingere. În același timp, necesită demonstrarea veridicității faptelor. Formularea de opinii este legată de perceperea subiectivă a realității și, de aceea, este imposibil de a demonstra corespunderea lor realității, practic, numai expunerea de fapte poate fi verificată prin suprapunerea cu realitatea obiectivă

 Dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale în sistemul Noului Cod Civil este reglementat de dispoziţiile art. 1349, care prevede că „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului”.

Instanţa a reţinut că răspunderea civilă delictuală este un raport juridic obligaţional izvorând dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, în cadrul acestui raport persoana vinovată fiind obligată să repare daunele suferite de cealaltă parte. Aşa cum rezultă din normele legale menţionate mai sus, pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie trebuie îndeplinite în mod cumulativ patru condiţii: trebuie să existe un prejudiciu, fapta ilicită, o legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia autorului.

Analizând în concret întrunirea în cauză a condiţiilor răspunderii civile delictuale instanţa a reţinut  următoarele:

Din adresa nr.X/2019 înaintată de Postul de Poliţie Rurală D (fila 25), rezultă faptul că pârâtele P E şi V V nu au formulat plângeri penale împotriva reclamantului din prezenta cauză, acest aspect fiind confirmate de pârâte în cadrul probei cu interogatoriu.

De asemenea instanţa observând declaraţiile martorilor P G, P I, C M şi B P (filele 39-42), audiaţi în cauză reţine că singura persoana în faţa căreia pârâta V V a afirmat că i-au fost sustrase păsări din curte şi îl bănuieşte pe reclamant că ar fi făcut acest lucru este martorul P I.

Din depoziţiile martorilor propuşi de reclamant rezultă că zvonul că reclamantul ar fi sustras păsări nu a fost de natură a aduce atingere credibilităţii şi reputaţiei de care acesta se bucură în localitate.

Având în vedere ansamblul materialului probator administrat in cauză instanţa reţine pe de o parte faptul că pârâtele nu au formulat plângere penală împotriva reclamantului iar afirmaţiile pe care acestea le-au făcut în faţa unei singure persoane relativ la faptul că îl bănuiesc pe reclamant de sustragerea unor păsări din gospodărie nu au fost de natură a aduce vreun prejudiciu reclamantului.

Având în vedere că pentru tragerea la răspundere civilă a pârâtelor în temeiul răspunderii civile delictuale, sunt necesare a fi întrunite în mod cumulativ cerinţele anterior expuse, instanţa a apreciat  că nu mai este necesară verificarea în cauză a celorlalte  condiţii ale răspunderii civile delictuale.

Având în vedere situaţia de fapt şi de drept anterior descrisă, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de  reclamantul S G, în contradictoriu cu pârâtele P E şi V V.

Împotriva acestei soluţii  a declarat apel reclamantul S G pe care o consideră nelegală pentru următoarele considerente:

Pentru a clarifica pe deplin situaţia reală de fapt creată de afirmaţiile şi demersurile pârâtelor, se impune ca Tribunalul să încuviinţeze administrarea unor probatorii suplimentare. Astfel, solicită  ca  instanţa de control să admită audierea în mod suplimentar a numiţilor R I, domiciliat în C,  ( rezident în comuna G) şi R M, din G, sat B jud. O. De asemenea, înţelege să depună o comunicare de relaţii din partea Postului de Poliţie G, pe care de asemenea solicită a fi încuviinţată  ca probă nouă în apel. Legat de teza probatorie vizată, arătă că doreşte să clarifice faptul că nu a susţinut existenţa unei cauze penale,ci a unor demersuri ale organelor de poliţie, în sensul unor verificări /cercetări prealabile realizate de aceştia la domiciliul meu, ca urmare a sesizărilor pârâtelor. Totodată, arătă că doreşte să edifice instanţa cu privire la raţiunea pentru care agenţii de poliţie au fost prezenţi în locuinţa sa, numărul „vizitelor" efectuate, consecinţa realizării de cercetări în locuinţa mea-cu referire la modul în care am fost perceput de către consăteni. In acelaşi timp, doreşte să probeze consecinţa afirmaţiilor ( care poate că nu au avut propriu zis caracterul unor denunţuri) realizate de pârâte faţă de terţe persoane şi faţă de organele de poliţie, respectiv modul în care a fost influenţat comportamentul concetăţenilor faţă de acesta dar şi al sau faţă de restul locuitorilor din satul B. Pentru a fi mai concret, raportat şi la considerentele sentinţei, doreşte să dovedească existenţa unui prejudiciu pe care l-a suferit.

Instanţa de judecată a interpretat greşit ceea ce a  susţinut în cererea de chemare în judecată şi a ignorat modul real de lucru al unor lucrători de poliţie. Astfel, cu siguranţă nu a  susţinut că ar fi fost cercetat ca suspect sau inculpat în vreun dosar penal şi nici că are cunoştinţă că s-ar fi formulat o plângere penală din partea pârâtelor. A  afirmat şi crede că a  dovedit (sau voi dovedi dincolo de orice dubiu) că pârâtele au sesizat verbal ( posibil telefonic) organele de poliţie din comună, referitor la sustragerea unor păsări ce le aparţineau, indicându-l pe acesta ca posibil autor. Legat de modul în care se procedează în asemenea situaţii, este cert că nu înregistrează în mod obligatoriu o cauză penală, dar se realizează anumite verificări şi cercetări prealabile,. în situaţia ce îl priveşte, la acest moment apreciez că înscrisul depus atestă că organele de poliţie s-au deplasat în două ocazii  la domiciliul sau, iar recunoaşterea pârâtelor atestă că „vizitele" s-au datorat sesizărilor privitoare la pretinse fapte de furt ce le-aş fi săvârşit. Că pârâtele nu au mai formulat efectiv o plângere scrisă împotriva sa după ce au constatat că nu se confirmă suspiciunile lor este firesc; la fel de normală apare atitudinea poliţiei de a nu mai înregistra o cauză cu autor necunoscut. Ceea ce este important pentru cauză constă însă în faptul că neînregistrarea unei cauze penale în ceea ce îl priveşte nu are o atât de mare relevanţă, în condiţiile în care am fost expus unor acte de verificare iar pârâtele au făcut publică informaţia conform căreia mă suspectează că le-aş sustrage bunuri ( animale/ păsări).

Instanţa de fond a  respins acţiunea apreciind în mod total nejustificat că nu a  fost prejudiciat în nici un mod şi că nu există o faptă ilicită, în condiţiile în care nu s-a formulat o plângere penală şi că s-ar fi susţinut de către pârâte acuzaţia la adresa mea doar faţă de o singură persoană. Este cert că acuzaţia s-a mai susţinut şi faţă de lucrătorii de poliţie ce s-au deplasat la fala locului în 2 momente şi va  dovedi( prin suplimentarea probatoriului) că în realitate afirmaţiile calomnioase s-au produs de către pârâte către mai multe persoane din comunitate.

În realitate, prezentarea lucrătorilor de poliţie la locuinţa sa în multiple ocazii, coroborată cu difuzarea informaţiei către concetăţeni conform căreia ar comite infracţiuni în dauna pârâtelor a fost în mod cert de natură să-i creeze un grav prejudiciu de imagine publică, într-o comunitate nu foarte largă, dar care interacţionează zilnic, o acuzaţie adusă unuia dintre componenţi ( chiar şi faţă de un singur membru al colectivului ), este de natură în mod cert să-i afecteze credibilitatea, respectul de care acesta se bucura. în acest context.

Intimatele P E şi V V au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Consideră că nu se impune administrarea probei testimoniale motivat de faptul că din înscrisul depus la dosar reiese în mod evident că nu au fost formulate plângeri penale împotriva apelantului  reclamant, astfel că audierea  celor doi martori propuşi nu este utilă cauzei.

Nu se impune audierea celor doi martori şi datorită faptului  că intimatele pârâte  nu au făcut nici un  fel de afirmaţii calomnioase  la adresa apelantului, astfel că martorii propuşi nu pot relata aspecte convingătoare  pentru instanţa de apel.

Instanţa de fond de fond în mod  legal a reţinut că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală  atâta timp cât afirmaţiile făcute nu sunt de natură a aduce  vreun prejudiciu apelantului reclamant.

În drept invocă dispoziţiile art. 205 şi 453 C.PC.

Tribunalul ,examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate,a actelor şi lucrărilor dosarului, constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata unor daune morale ca urmare a faptului că i-a fost adusă atingere demnităţii sale prin acuzaţiile formulate de pârâte care au sesizat organele de poliţie cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt de păsări , ca urmare a acestui fapt fiindu-i ştirbită personalitatea şi bunul renume de care se bucura în cadrul comunităţii locale.

În întâmpinarea depusă în dosarul de fond, pârâtele au arătat următoarele ,,nu am făcut afirmaţii în public că reclamantul este un ,, hoţ,, ci am adus la cunoştinţă organelor de poliţie din com. G că în nenumărate rânduri ne-au dispărut păsări şi lemne din curte , bănuindu-l pe vecinul nostru de aceste fapte, deoarece în luna octombrie sau noiembrie 2018, în jurul orelor 23.00 în timp ce ne aflam la pândă l-am prins pe vecinul nostru când a sărit gardul la noi în curte.”Au mai arătat pârâtele că,, în acel moment am început să strigăm  ,,hoţul, hoţul,, iar reclamantul a sărit gardul la vecini.A doua zi ne-am deplasat la postul de poliție comunal și am relatat cele  întâmplate.,, 

Din declarațiile martorilor P G ,P I B P și P M rezultă fără îndoială că pârâtele l-au bănuit pe reclamant de sustragerea unor păsări din gospodărie și au vorbit despre această bănuială cu martorii menționați .

Pornind de la aspectele reliefate mai sus , instanța de față opinează că sentința atacată nu este temeinică ,probatoriul administrat și susținerile părților conturând o altă stare de fapt decât cea reținută de prima instanță ,fiind deci îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtelor pentru fapta proprie.

Fapta civilă delictuală a pârâtelor a constat în răspândirea unui zvon eronat în ceea ce privește conduita reclamantului, zvon care nu s-a confirmat pentru că nu au fost efectuate cercetări penale cu privire la faptele acestuia,astfel cum rezultă din adresele emise de postul local de poliție, aflate atât în dosarul primei instanței cât și în dosarul de apel.

Prejudiciul produs reclamantului a constat în lezarea demnității acestuia .Chiar dacă membrii comunității nu au manifestat o reacție categorică de respingere sau desconsiderare a persoanei sale, totuși informația răspândită de pârâte ,neconfirmată de organele penale, a lăsat impresia că apelantul reclamant s-ar fi putut preta la fapte de genul celor relatate de pârâte și se poate preta în viitor la asemenea fapte.

Cât privește celelalte două condiții ale răspunderii civile delictuale anume legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovația pârâtelor,tribunalul consideră că sunt îndeplinite în cauză .Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei de răspândire a unei informații neconfirmate întrucât fără acțiunea ilicită a pârâtelor care au acționat cu intenție ,reclamantul nu ar fi suferit nici un prejudiciu.

În privinţa daunelor morale,tribunalul apreciază că cererea reclamantului este justificată numai parţial și consideră că suma de 1000 lei este de natură să acopere prejudiciul moral încercat de reclamant ca urmare a lezării onoarei sale .Cuantumul rămâne la libera apreciere a instanţei de judecată, neexistând criterii matematice, precis determinate,pentru determinarea acestuia.

În lipsa unor criterii legale de determinare a prejudiciului moral,tribunalul apreciază că acest cuantum al daunelor morale reprezintă o reparaţie echitabilă a supărării încercate de reclamant, prin raportare la consecinţele negative ale faptei delictuale asupra vieţii sale sociale.

Pentru cele expuse mai sus, în temeiul art. 480 C.pr.civ, tribunalul va admite apelul declarat,va schimba în tot sentința atacată în sensul că va admite în parte acțiunea reclamantului și va obliga pârâtele să-i plătească  suma de 1000 lei cu titlu de daune morale.

Va lua act că reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Data publicarii pe portal: 09.03.2020

Domenii speta

Spete similare