Nulitate certificat de moştenitor – declaraţie autentică de neacceptare expresă sau tacită a succesiunii.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. ..../866/2018 din 28.06.2018 reclamanţii C.O.M. şi G.R.I.au chemat în judecată pe pârâta M.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa:

- să se  constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr. 70 din data de 13.03.2008 emis în dosar succesoral nr. 28/2008 de BNPA ..... şi a convenţiei intitulată partaj succesoral cuprinsă în actul mai sus menţionat încheiat între comoştenitoarele G.E. (decedată) şi M.A.(fiică);

- să se constate calitatea de moştenitori a reclamanţilor la moştenirea defunctului lor bunic G.V.

Cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii reclamanţii arată că bunicul lor, G. V. a decedat în anul 2006, tatăl lor, G. D., fiul lui G. V. fiind antedecedat din anul 2002.

Bunicii lor locuiau în oraşul P.suburbia G.,  în casa proprietate personală, bun comun dobândit în timpul căsătoriei edificată pe suprafaţa de 471 mp curţi construcţii în T26, P1462 înscrisă în titlul de proprietate nr. 177558/1995 emis pe numele defunctului bunic G. Gh. V., de asemenea bun comun.

Reclamanţii nu au participat la nicio dezbatere succesorală după defunctul bunic la a cărui moştenire vin de drept, prin reprezentare, în numele şi pentru tatăl lor antedecedat, însă au luat cunoştinţă de certificatul de moştenitor nr.70 în luna mai a anului 2018 când au fost citaţi la notariat pentru dezbaterea moştenirii bunicii G.E..

Cu această ocazie, cu stupoare, au constatat că prin certificatul de moştenitor nr.70/2008 emis pentru defunctul bunic G. V.,  au fost văduviţi de calitatea lor de moştenitori, de drept, fiind consideraţi străini de succesiune.

După decesul tatălui reclamanţilor, sora acestuia, M.A., care locuia împreună cu bunicii, a făcut tot posibilul să îi îndepărteze de la eventuala moştenire a bunicilor.

După decesul bunicului a interzis accesul reclamanţilor în casa acestuia, a încercat cu orice preţ să îi îndepărteze de tot ceea ce însemna familia lor din partea tatălui antedecedat.

Reclamanţii nu au renunţat la moştenire după tatăl lor sau după bunicul, s-au manifestat ca adevăraţi moştenitori, fapt ce a făcut ca răceala deja instalată între ei şi familia mătuşii să se accentueze în mod evident.

Soţul pârâtei a venit la reclamanţi şi, profitând de situaţia lor destul de precară la acel moment, lipsurile financiare fiind determinate de cheltuielile cu tratamentul bolii de care a suferit tatăl lor, boală care i-a determinat şi decesul în cele din urmă, i-a determinat să dea acea declaraţie, la un notar din Iaşi, ales de el, care i-a încurajat să declare astfel cu scopul de a scăpa de eventuale cheltuieli cu dezbaterea unei succesiuni de pe urma bunicului, fără să le aducă la cunoştinţa că această succesiune era deja în curs de dezbatere la notariat în Paşcani.

Sub aparenţa acestui impuls au dat declaraţia autentificată sub nr. 921/2010 trăind cu impresia că li se face o favoare, fără a li se elibera declaranţilor un exemplar de pe actul ce a fost folosit împotriva lor.

De adevăratele intenţii ale pârâtei M.A. au aflat în anul 2018 când au luat cunoştinţă şi de certificatul de moştenitor ce face obiectul prezentei cauze.

Opţiunea succesorală este un act juridic unilateral şi, în principiu, irevocabil. Cel care a acceptat moştenirea nu mai poate reveni asupra acceptării, operând regula de drept comun conform căreia actul juridic este irevocabil de la formarea lui, în afară de cazurile prevăzute de lege.

În consecinţă, renunţarea ulterioară la succesiune este lipsită de efect juridic asupra actului iniţial de acceptare. Potrivit Legii nr. 36/1995, declaraţiile de renunţare la succesiune trebuie să se facă în faţa notarului public şi se înscriu pentru opozabilitate în registrul special de renunţări la succesiune ţinut de biroul notarial desemnat de Colegiul director al Camerelor Notarilor Publici pentru întreaga circumscripţie teritorială a judecătoriei unde defunctul şi-a avut ultimul domiciliu, iar dacă nu a  avut ultimul domiciliu în ţară, unde şi-a avut bunurile cele mai importante ca valoare din ţară, deci de la locul deschiderii succesiunii. Declaraţia de renunţare se poate face şi în faţa instanţei de judecată învestită cu soluţionarea unei cauze succesorale, ipoteză în care prin încheiere se va lua act de renunţarea la succesiune şi o copie de pe încheiere va fi trimisă către biroul notarial competent, pentru a fi înscrisă în registrul special.

Renunţarea la moştenire nu poate fi decât expresă, neputând fi dedusă din anumite circumstanţe de fapt; în plus, este un act juridic solemn, care trebuie să îndeplinească o condiţie de validitate, şi anume aceea de a fi dată în faţa notarului public, precum şi o condiţie de opozabilitate, care constă în înscrierea sa în registrul special, pe lângă condiţiile de fond speciale care ţin de neexercitarea anterioară a dreptului de opţiune succesorală prin neacceptare, de caracterul impersonal şi cu titlu gratuit al renunţării. In cazul unei renunţări exprese la moştenire, dacă a fost dată în faţa notarului public, cu alt scop străin de succesiune în sine, se constată lipsa intenţiei reale de a devenit străin de moştenire prin renunţare, care semnifică lipsa scopului mediat al actului juridic. Sancţiunea aplicabilă este nulitatea absolută a actului juridic încheiat în asemenea condiţii.

Deoarece declaraţia de neacceptare a succesiunii nu are semnificaţia unei renunţări la succesiune, nu trebuie comunicată la registrele notariale prevăzute la art. 1109 NCC, fapt ce trebuie precizat în conţinutul declaraţiei.

Dacă succesibilul încheie un act care, potrivit celor arătate, valorează acceptare tacită, nu poate anihila acest efect indirect, secundar al actului prin declaraţia expresă în act sau ulterior că nu a înţeles a-şi însuşi calitatea de moştenitor, căci, în principiu, afirmarea nu are valoare faţă de actele făcute (protestatio contra actum non valet).

Faţă de toate acestea urmează să se constate calitatea de moştenitori a reclamanţilor faţă de moştenirea defunctului G. V..

Pe de altă parte, este evidentă intenţia pârâtei M.A. de a lipsi cu desăvârşire de orice drept pe reclamanţi de orice bun succesibil care le-ar putea reveni de pe urma oricăruia dintre bunici.

Mai mult decât atât, convenţia de partaj vatămă iremediabil drepturile soţiei supravieţuitoare, neţinându-se cont nici măcar de cota, aşa greşita cum i-a fost stabilită acesteia prin certificat.

Practic în locul dreptului de proprietate ce ar fi trebuit să îi revină soţiei supravieţuitoare în cotă legală, expres prevăzută de lege, defuncta G.E.a culege, împotriva voinţei ei un drept de uzufruct asupra imobilelor construcţii dobândite , aşa cum reţine corect notarul, în timpul căsătoriei cu aport egal, iar nuda proprietate a acestora să îi revină, împreună cu toate terenurile, pârâtei M.A., care a înţeles să îşi apropie prin această manevră întreaga moştenire de la părinţii săi, uitând de drepturile fratelui antedecedat, reprezentat legal de descendenţii reclamanţi.

La data de 31.08.2018 pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată.

Arată pârâta că cererea de chemare în judecată nu cuprinde menţiunile prevăzute de art. 194 alin. 1 lit. c, d şi e Cod procedură civilă.

Nu sunt expres şi clar indicate motivele de nulitate absolută a certificatului de moştenitor nr. 70 din data de 13.03.2008 şi nici cele ale convenţiei de partaj succesoral.

Cererea de chemare în judecată are un obiect patrimonial, astfel încât reclamanţii trebuiau să indice valoarea obiectului cererii.

Nu sunt indicate în cererea de chemare în judecată motivele de drept pe care se întemeiază aceasta.

Având în vedere data deschiderii succesiunii defunctului G. V. (08 mai 2006) şi data de 13.03.2008, când au fost întocmite certificatul de moştenitor nr. 70 şi actul de partaj succesoral voluntar, consideră că legea civilă materială aplicabilă procesului este Codul civil de la 1864, având în vedere dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 287/2009 şi art. 3, 4 şi 5 din Legea nr. 71/2011.

Certificatul de moştenitor nr. 70 din data de 13.03.2008 a fost eliberat în urma dezbaterii succesiunii defunctului G.V., decedat la data de 08 mai 2006.

Reclamanţii au avut vocaţie succesorală la moştenirea defunctului G. V. prin reprezentare, venind în locul, gradul şi dreptul tatălui lor decedat, G. D..

Conform art. 686 Cod civil 1864, „nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine".

Dreptul de accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii. Deschiderea succesiunii defunctului G. V. a avut pe data de 08 mai 2006, astfel încât dreptul de opţiune succesorală trebuia exercitat până pe data de 08 noiembrie 2006.

Reclamanţii puteau accepta expres sau tacit succesiunea rămasă de pe urma defunctului G. V.. Reclamanţii nu au acceptat nici expres şi nici tacit succesiunea rămasă de pe urma defunctului G. V.. Prin declaraţia de neacceptare a succesiunii autentificată sub nr. 921 din data de 10 martie 2008 şi nu din anul 2010, cum dintr-o eroare au indicat reclamanţii în cererea de chemare în judecată, reclamanţii confirmă că nu au acceptat expres şi tacit moştenirea rămasă de la defunctul G. V.

Moştenirea rămasă de la defunctul G. V. a fost acceptată tacit de soţia supravieţuitoare G. E. şi de fiica M.A..

Pârâta M.A. a intrat în posesia şi folosinţa casei de locuit şi a grajdului, a executat lucrări de investiţii la construcţii, respectiv peste acoperişul de draniţă a casei de locuit pus tablă neagră şi a construit un gard nou la stradă, în spatele şi pe lateralul proprietăţii.

Asupra terenului rămas moştenire de la G. V. pârâta M.A. a efectuat acte de administrare şi de dispoziţie, fiind încheiate contracte de arendare cu A. L. P.. Tot pârâta M.A. a plătit impozitul pentru terenurile şi construcţiile rămase după defunct.

Nu este adevărată susţinerea reclamanţilor din cererea de chemare în judecată că soţul pârâtei i-a determinat să întocmească declaraţia de neacceptare a succesiunii nr. 921 din data de 10 martie 2008. G. D., tatăl reclamanţilor, a decedat în anul 2002, astfel încât nu sunt pertinente afirmaţiile reclamanţilor din cererea de chemare în judecată că erau într-o stare financiară precară determinată de cheltuielile cu tratamentul bolii de care suferea acesta.

Certificatul de moştenitor nr. 70/2008 şi actul de partaj succesoral voluntar nu sunt afectate de vreo condiţie de nulitate absolută sau relativă şi nici de o cauză de ineficacitate. Declaraţia autentificată sub nr. 921 din data de 10 martie 2008 nu constituie o declaraţie de renunţare la succesiunea defunctului G. V., ci o declaraţie prin care reclamanţii au confirmat că nu au acceptat expres sau tacit această moştenire.

Reclamanţii nu au dobândit calitatea de moştenitori după defunctul G. V., deoarece nu au acceptat expres sau tacit moştenirea rămas de la acesta, astfel încât solicită ca instanţa să respingă şi acest capăt de cerere.

La data de 18.09.2018 reclamanţii au depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea tuturor apărărilor, admiterea cererii cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Consideră că cererea de chemare în judecată cuprinde toate cerinţele prevăzute de lege, este formulată conform dispoziţiilor art.194 alin.l Cod proc. Civ.

Sunt indicate conform legii motivele cererii de chemare în judecată, instanţa de judecată a procedat la regularizarea cererii de chemare în judecată.

Faţă de motivele indicate în cererea introductivă de instanţă, înţeleg să mai arate următoarele:

Toate materialele/documentele privind aşa-zisele cheltuieli sunt procurate de M.C. după data de 22.06.2018, dată în care s-a semnat la notar al pentru emiterea certificatului de moştenitor emis pentru succesiunea defunctei G. E.. Din discuţiile purtate cu pârâţii, înaintea semnării au spus că vor să demoleze casa bătrânească şi grajdul ca să construiască altceva, rezultând astfel că ţevile şi tabla au fost folosite pentru reparaţii la casa lui M. C.

Starea precară a construcţiilor nu justifică afirmaţia că a investit în ele. (structura de rezistenţă nu ar fi permis înlocuirea/repararea unui acoperiş cu tablă, clădirile au aproape 70 ani).

Menţionează şi faptul că la aceeaşi adresă alăturat (în aceeaşi curte) se găsesc şi locuinţele fam. M.C. şi familia fiicei lor G. D. şi V., iar impozitele probabil sunt aferente acestor clădiri şi terenuri.

Intr-adevăr, aşa cum arata şi reclamantul certificatul de moştenitor nr. 70/13.03.2008 eliberat pentru succesiunea defunctului G. V., decedat la data de 8.05.2006 a fost eliberat la aproximativ 2 ani de la data deschiderii succesiunii mult după data deschiderii succesiunii. Reclamanţii au vocaţie succesorală la moştenirea defunctului G. V.prin reprezentare, venind la moştenire în locul, în gradul şi în dreptul tatălui lor antedecedat G. D..

Reclamanţii au acceptat tacit succesiunea de pe urma bunicului lor, defunctul G. V. declaraţia de neacceptare a succesiunii nefiind legală, în legislaţia aplicabilă la acel moment instituţia declaraţiei de neacceptare nu era reglementată, mai mult decât atât dosarul notarial aferent va face dovada celor susţinute de reclamanţi, nu au fost citaţi la notariat în vederea dezbaterii moştenirii, aceştia au fost induşi în eroare de unchiul lor să semneze un act a cărui reprezentare nu au avut-o în mod corect la data şi locul încheierii acesteia, se poate constata fără putinţă de tăgadă că declaraţia în cauză a fost dată la alt notar, iar nu la acelaşi notar unde a fost dezbătută succesiunea.

La solicitarea instanţei biroul notarului public a înaintat la dosar în copie dosarul succesoral nr. 28/2008.

Instanţa a încuviinţat reclamanţilor proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei, iar pârâtei proba cu înscrisuri şi interogatoriul reclamanţilor şi a respins proba testimonială solicitată de ambele părţi.

 Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma normelor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

La data de 08.05.2006 a decedat numitul G. V..

La data de 13.03.2008 a fost emis după aceasta certificatul de moştenitor nr. 70 cu partaj succesoral.

Conform menţiunilor din acest certificat moştenitori ai defunctului sunt G. E., în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă de ¼ din masa succesorală şi M.A., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/4, numiţii G. O. M. şi G. R. I., în calitate de nepoţi de la fiul predecedat, G. D fiind străini de succesiune prin neacceptare, conform art. 700 cod civil.

Prin acelaşi certificat moştenitoarele G. E. şi M.A. au înţeles să procedeze şi la sistarea stării de indiviziune.

Reclamanţii C.O.M. ( fostă G.) şi G.R.I.au solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor şi să se constate că au calitatea de moştenitori ai defunctului G. V. întrucât nu au renunţat la moştenirea acestuia şi s-au manifestat ca adevăraţi moştenitori, susţinând că au dat declaraţiile notariale fiind determinaţi de soţul pârâtei, de situaţia lor destul de precară de la momentul respectiv, lipsurile financiare fiind determinate de tratamentul bolii de care a suferit tatăl lor.

În primul rând, instanţa constată că tatăl reclamanţilor, G. D. a decedat în anul 2002, iar declaraţiile menţionate de reclamanţi au fost date în anul 2008, astfel că nu se poate susţine în mod rezonabil faptul că la aproape şase ani după decesul tatălui lor reclamanţii aveau lipsuri materiale cauzate de tratamentele efectuate de tatăl lor.

Prin declaraţia autentificată sub nr. 921/10.03.2008 reclamanţii, în calitate de nepoţi de fiu, în calitate de copii ai lui G. D., au arătat că nu au făcut nici un act de acceptare expresă, forţată sau tacită asupra bunurilor menţionate din succesiunea acestuia, faţă de care înţeleg să rămână străini, renunţând la cota parte ce i se cuvine tatălui lor din succesiunea bunicului G. V..

Reclamanţii nu s-au înscris în fals împotriva acestui înscris, ci doar au susţinut că nu au renunţat la moştenire.

Or, în cuprinsul certificatului de moştenitor aceştia nu au fost menţionaţi ca fiind renunţători la moştenire, ci ca fiind neacceptanţi conform dispoziţiilor art. 700 cod civil.

În cuprinsul răspunsul la interogatoriu reclamanta recunoaşte că a dat această declaraţie că nu a acceptat succesiune defunctului G. V., recunoscând şi faptul că nu a executat acte de administrare sau de dispoziţie asupra bunurilor rămase moştenire de la defunctul G.V..

În lipsa unei declaraţii exprese de renunţare la moştenire şi având în vedere conţinutul declaraţiei autentificate sub nr. 921/2008, instanţa constată că în mod corect în certificatul de moştenitor reclamanţii au fost menţionaţi ca fiind neacceptanţi.

Pe de altă parte, motivele invocate de către reclamaţie în cuprinsul acţiunii nu constituie motive de nulitate absolută a certificatului de moştenitor, iar reclamanţii nu au dovedit că la emiterea certificatului ar fi fost încălcată vreo normă de drept instituită pentru ocrotirea unui interes obştesc, general. Or, nesocotirea unei norme care ocroteşte un interes particular, individual ori personal se sancţionează cu nulitatea relativă, nulitate care are un regim juridic diferit de cel al nulităţii absolute.

Reclamanţii nu au solicitat anularea certificatului, nu au invocat nulitatea relativă a acestuia şi nu au indicat vreun motiv de nulitate relativă a acestuia, ci au solicitat constatarea nulităţii absolute a acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 88 din legea 36/1995 ( forma în vigoare la data emiterii certificatului de moştenitor) cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte.

În speţă reclamanţii nu au solicitat anularea certificatului de moştenitor, ci constatarea nulităţii absolute a acestuia.

Or, motivele pe care le-au invocat aceştia, respectiv că ar fi fost induşi în eroare pentru a da declaraţia de neacceptare şi faptul că convenţia de partaj vatămă drepturile soţiei supravieţuitoare nu pot constitui decât motive de nulitate relativă,  nulitate care poate fi invocată în termen de trei ani de la data când se naşte dreptul la acţiune de către persoanele astfel vătămate.

În cazul acţiunii prin care se solicită anularea unui certificat de moştenitor dreptul la acţiune se naşte fie la data la care s-a emis certificatul contestat, fie de la data când moştenitorul care îl contestă a luat cunoştinţă despre existenţa acestuia.

În speţă, reclamanţii nu au solicitat anularea certificatului de moştenitor, ci constatarea nulităţii absolute a acestuia, fără a indica expres şi clar care este motivul de nulitate absolută prevăzut de lege pe care îşi întemeiază pretenţiile, iar din probele administrate nu a rezultat că în cauză ar fi operant vreunul din motivele de nulitate absolută prevăzute de lege. Din contră, toate motivele în fapt invocate nu pot constitui decât cauze de nulitate relativă, cauze pe care reclamanţii nu au înţeles să le invoce, aceştia învestind instanţa cu o cerere în constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor şi nu cu o cerere de anulare a acestuia.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, instanţa apreciază că acţiunea de faţă, astfel cum a fost formulată este neîntemeiată, urmând a o respinge.

În baza dispoziţiilor art. 453 cod proc. civ. reclamanţii vor fi obligaţi la plata către pârâtă a sumei de 2500 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( onorariu de avocat).

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii C.O.M şi G. R. I. în contradictoriu cu pârâta M.A.

Obligă reclamanţii să plătească pârâtei suma de 2500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

 Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Paşcani în termen de 30 zile de la comunicare.

 Pronunţată în şedinţă publică astăzi, ..................

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare