Succesiune, dreptul de sezină

„Astfel cum rezultă din dispoziția de drept reglementată prin art.653 alin.1 Cod procedură civilă, sezina este un beneficiu al legii în virtutea căruia anumiţi moştenitori „au de drept posesia succesiunii din momentul morţii defunctului”. În esenţă, potrivit interpretării date de doctrina de specialitate acestei dispoziții legale, sezina conferă moştenitorului în cauză posibilitatea juridică de a intra în stăpânirea bunurilor succesorale şi de a exercita drepturile şi acţiunile dobândite de defunct sau intrate în moştenire ulterior, fără a fi necesară atestarea prealabilă a calităţii de moştenitor pe cale notarială sau judecătorească.  Posesiunea de drept a moştenirii produce efecte juridice în sensul că moştenitorul sezinar poate intra în stăpânirea de fapt şi administrarea tuturor bunurilor succesorale fără îndeplinirea vreunei formalităţi prealabile, respectiv poate exercita drepturile şi acţiunile patrimoniale dobândite prin moştenire. Toate aceste facilităţi legale recunoscute moştenitorului sezinar vin în beneficiul descendenţilor şi ascendenţilor defunctului, însă nu exclud obligaţia acestora de a se supune exigenţei înscrise în art. 700 Cod civil, respectiv de a opta pentru succesiunea defunctului, respectiv de a renunţa la aceasta, ştiut fiind că nicio persoană nu poate fi obligată să moştenească în contra voinţei sale.”

Domeniu – succesiune, dreptul de sezină

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.42162/299/2010 – DECIZIA CIVILĂ NR.672/17.04.2014)

Prin cererea înregistrată la data de 13.09.2010, sub nr.42162/299/2010,  pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta N.E.  a solicitat,  în contradictoriu cu pârâta N.A. : să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei N.I. , decedată la data de 05.10.1999,  cu ultimul domiciliu în Bucureşti,  str. Popa Tatu,  sector 1; să se constate că N.E.,  în calitate de fiică este singura moştenitoare a defunctei N.I.,  în calitate de legatară universală; să se constate că pârâta este străină de succesiune prin neacceptarea acesteia în  termenul prevăzut de art. 700 Cod civil, pârâta N.A.; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat că la data de 05.10.1999 a decedat N.I. ,  mama sa,  cu ultimul domiciliu în Bucureşti,  str. Popa Tatu,  sector 1; în timpul vieţii, aceasta a dispus prin testament în favoarea reclamantei de toate bunurile sale; a acceptat în mod expres succesiunea prin declaraţie autentică, iar pârâta N.A. este străină de succesiune prin neacceptarea acesteia în  termenul prevăzut de art. 700 Cod civil.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 650 şi următoarele C.civ.

La data de 15.02.2011,  pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că N.I. nu a decedat la 05.10.1999,  ci la data de 20.09.1996,  motiv pentru care a solicitat anularea actului de deces nr. 3218/05.10.1999, obiect al dosarului nr.14896/300/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti; în dosarul nr.25/2000, reclamanta a solicitat dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului lor tată,  N.D.

La termenul din 24.10.2012, pârâta-reclamantă N.A. a depus cerere reconvenţională prin care a solicitat, în temeiul art. 841-85 Cod civil – reducţiunea testamentului autentificat sub nr. 25585/18.10.1991 de Notariatul de Stat al Municipiului Bucureşti, întrucât a încălcat rezerva succesorală; să se constate că pârâta-reclamantă are calitatea de moştenitor legal rezervatar al defunctei şi în această calitate moşteneşte o cotă de 1/3 din masa succesorală rămasă,  iar reclamanta-pârâtă are calitatea de legatar universal moştenind în această calitate cota de 2/3 din masa succesorală; să se constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din: teren arabil extravilan în suprafaţă de 0, 25 ha situat în tarlaua 47, parcela 427; teren arabil extravilan în suprafaţă de 1, 6 ha,  situat în tarlaua 10,  parcela 171; teren arabil extravilan în suprafaţă de 0, 87 ha, situat în tarlaua 1,  parcela 4; teren arabil extravilan în suprafaţă de 1, 09 ha,  situat în tarlaua 16, parcela 107; teren arabil extravilan în suprafaţă de 0, 76 ha,  situat în tarlaua 10, parcela 78; teren arabil extravilan în suprafaţă de 0, 58 ha,  situat în tarlaua 27,  parcela 69; cu cheltuieli de judecată.

În drept a invocat dispoziţiile art. 132,  115-120 Cod procedură civilă,  841-850 Cod civil.

La termenul din 09.01.2013 au fost unite cu fondul excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi lipsei calităţii procesuale active cu privire la cererea reconvenţională,  invocate de reclamanta-pârâtă prin întâmpinarea la cererea reconvenţională.

Prin sentinţa civilă nr.3923/27.02.2013, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis acţiunea astfel cum a fost formulată; a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctei N.I., decedată la data de 05.10.1999,  cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. Popa Tatu,  sector 1; a constatat că reclamanta-pârâtă N.E., în calitate de fiică este singura moştenitoare a defunctei N.I., în calitate de legatară universală; a constatat că este străină de succesiune prin neacceptarea acesteia în termenul prevăzut de art.700 Cod civil, pârâta-reclamantă N.A.; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins cererea reconvenţională ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă,  luând act că reclamanta-pârâtă şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la data de 05.10.1999 a decedat numita N.I., având ultimul domiciliu în Bucureşti, str. Popa Tatu,  sector 1, astfel cum reiese din menţiunile certificatului de deces seria DM număr 244017, eliberat de Primăria Sectorului 4 Bucureşti,  în temeiul actului de deces nr. 3218 din 06.10.1999. (fila 4). Defuncta a avut două fiice – N.E.,  născută la 14.02.1934 ( conform certificatului de naştere nr. 21 din 1953 eliberat de Sfatul Popular al comunei Neculele şi N.A. , născută la 02.02.1939 (conform certificatului de naştere nr.725 din 15.06.1953 eliberat de Sfatul Popular al comunei Băleşti. (filele 96).

Prin testamentul autentificat sub nr. 25585/18.10.1991 de Notariatul de Stat al Municipiului Bucureşti şi nerevocat până în prezent,  N.I. a instituit legatar universal pe N.E. ,  lăsându-i toate bunurile mobile şi imobile ce vor fi în patrimoniul său la data decesului.

Prin declaraţia autentificată sub nr. 90 din 13.01.2000 de Biroul Notarului Public Emil Purdescu, N.E. a declarat că acceptă succesiunea mamei sale,  N.I. 

La data de 08.03.2000, N.E. a formulat cerere pentru deschiderea succesiunii notariale de pe urma defunctei N.I.,  formându-se dosarul notarial nr. 25/2000 aflat pe rolul Biroului Notarial Public „Notarex”,  dosarul fiind suspendat prin încheierea din data de 12.04.2000 întrucât N.A.  nu s-a prezentat la dezbaterea succesiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 10642 din 16.09.2011 pronunţată de Judecătoria  Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr.14896/300/2010, irevocabilă prin nerecurare,  a fost respinsă ca neîntemeiată,  acţiunea formulată de pârâta – reclamantă având ca obiect anularea actului de deces nr. 3218/05.10.1999.

Dispoziţiile legale incidente: art.651 Cod civil prevede că succesiunile se deschid prin moarte, moştenirea putând fi legală sau testamentară. Pentru a putea veni la moştenirea defunctului,  o persoană trebuie să îndeplinească trei condiţii: să aibă vocaţie succesorală; să nu fie nedemnă; să nu fie exheredată de defunct şi să fi acceptat moştenirea defunctului. Nedemnitatea succesorală este sancţiunea civilă ce se aplică nedemnului vinovat de săvârşirea unei fapte grave faţă de cel care lasă moştenirea sau memoria acestuia,  în cazurile prevăzute de art. 655-657 Cod civil.

Potrivit art. 669 Cod civil,  sunt descendenţi copii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la infinit, fără deosebire de sex şi indiferent dacă sunt din aceeaşi căsătorie sau din căsătorii diferite; când vin singuri la moştenire,  în nume propriu, ei culeg întreaga moştenire în mod egal, în funcţie de numărul descendenţilor de gradul I (pe capete).

Potrivit art. 700 Cod civil „Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie în termen de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii”,  respectiv data decesului celui despre a cărui moştenire este vorba.

Art. 685 Cod civil prevede că succesiunea poate fi acceptată pur şi simplu sau sub beneficiu de inventar,  sau se poate renunţa la aceasta.

Art. 689 Cod civil defineşte acceptarea pură şi simplă ca fiind expresă sau tacită. Este expresă când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede printr-un act autentic sau privat; este tacită când eredele face un act pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de a accepta.

Raportând textele de lege de mai sus la situaţia de fapt reţinută,  instanţa a constatat,  în temeiul art.651 Cod civil şi art.111 C.proc.civ.,  că la data de 05.10.1999 a decedat numita N.I. , având ultimul domiciliu în Bucureşti,  str. Popa Tatu,  sector 1.

Termenul de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală de 6 luni prevăzut de art. 700 Cod civil se calculează,  conform art. 1887 Cod civil,  de la data deschiderii succesiunii, respectiv de la data de 05.10.1999,  împlinindu-se la data de 05.04.2000.

În data de 13.01.2000,  a acceptat succesiunea în mod expres,  pur şi simplu, reclamanta-pârâtă N.E. , în calitate de legatar universal,  prin declaraţia autentificată sub nr. 90 din 13.01.2000 de Biroul Notarului Public Emil Purdescu, urmând să culeagă întreaga masa succesorală. Este o acceptare expresă, pură şi simplă, a moştenirii, prin însuşirea calităţii de moştenitor testamentar într-o declaraţie scrisă dată în faţa notarului public de la locul deschiderii succesiunii.

Termenul de opţiune succesorală de 6 luni prevăzut de art. 700 Cod civil se calculează de la data deschiderii succesiunii şi în cazul moştenirii prin reprezentare, fără a avea relevanţă dacă moştenitorul a cunoscut sau nu moartea celui care lasă moştenirea, dacă era în ţară sau străinătate,  în relaţii de prietenie sau duşmănie cu acesta. Acest termen de prescripţie de 6 luni este supus suspendării în cazul prevăzut de art. 13 din Decretul nr.167/1958,  precum şi repunerii în termen conform art.19 din Decretul nr.167/1958. Cazurile de suspendare a cursului prescripţiei sunt prevăzute de 13 din Decretul nr.167/1958, respectiv: forţa majoră; pe timp cât creditorul sau debitorul face parte din forţele armate ale României, iar acestea sunt pe picior de război; până la rezolvarea reclamaţiei administrative făcută de cel îndreptăţit, iar cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei sunt prevăzute de art.16 din Decretul nr.167/1958 respectiv: prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia; prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare,  printr-un act începător de executare.

Instanţa de judecată poate,  în cazul în care constată ca fiind temeinic motivate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu, repunerea în termenul de opţiune succesorală, dar potrivit art.19 alin. 2 din Decretul nr.167/1958, cererea de repunere în termen poate fi făcută într-o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie. Prin „cauze temeinic justificate” trebuie să se înţeleagă acele împrejurări care nu pot fi imputate titularului dreptului de opţiune, dar care nu întrunesc nici condiţiile forţei majore; este vorba de cazuri fortuite, adică împrejurări neimputabile succesibilului, dar care nu sunt totuşi împiedicări absolute ca cele reprezentând forţa majoră.

În cauza de faţă nu s-a invocat şi nu s-a demonstrat de către pârâta-reclamantă niciunul dintre cazurile de suspendare sau întrerupere redate mai sus, deschiderea procedurii notariale nefiind o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei,  notarul public neputând fi asimilat instanţei de judecată.

De altfel, prin cererea introductivă, reclamanta nu a recunoscut calitatea de moştenitoare a pârâtei, solicitând să se constate că ea este singura moştenitoare. 

În cauză nu există o cerere expresă din partea pârâtei pentru a o repune în termenul de opţiune succesorală, dar instanţa a apreciat că prin apărările sale redate în întâmpinare şi precizări s-a urmărit această finalitate. Instanţa de fond a considerat că, pentru a fi soluţionată cererea, pârâta trebuia să dovedească motivele întemeiate care a împiedicat-o să accepte succesiunea, data încetării împiedicării, pentru a se putea calcula dacă cererea s-a formulat în termen de o lună de la data încetării împiedicării,  ceea ce pârâta nu a demonstrat.

Instanţa de fond nu a dispus din oficiu repunerea în termenul de exercitare a dreptului de opţiune succesorală de către pârâtă, întrucât aceasta nu a indicat motivele temeinice pentru care acest termen a fost depăşit.

Faptul că nu a cunoscut data decesului nu a fost apreciat de prima instanţă ca fiind un motiv temeinic pentru repunerea în termen.

În dosarul notarial nr. 25/2000 aflat pe rolul Biroului Notarial Public „Notarex”,  citată în vedere stabilirii calităţii de moştenitori ai defunctei,  pârâta – reclamantă a contestat data decesului acesteia şi masa succesorală a defunctei, dar nu şi-a însuşit prin declaraţie expresă sau în mod tacit calitatea de moştenitor legal sau testamentar al defunctei. Nici prin întâmpinare pârâta nu şi-a însuşit calitatea de moştenitor al defunctei, ci numai a contestat data decesului acesteia. Mai mult, nu a formulat cerere de acceptare a succesiunii în termen de 6 luni de la data respingerii acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr.14896/300/2010.

Abia prin cererea reconvenţională depusă la data de 24.10.2012, pârâta – reclamantă a solicitat să se constate că are calitatea de moştenitor legal rezervatar al defunctei.

La interogatoriu, pârâta – reclamantă a recunoscut că a aflat după o lună de la deces de decesul mamei sale, iar la întrebarea nr. 4 la interogatoriu,  reclamanta – pârâtă nu a recunoscut că prin înscrierea sa în cererea de deschidere a procedurii succesorale la notariat i-a recunoscut calitatea de moştenitor.

Întrucât nu există alte probe în sensul datei când pârâta a cunoscut deschiderea succesiunii, instanţa a apreciat că acest moment este 05.11.1999, astfel cum a declarat pârâta la interogatoriu, de la acea dată urmând a se calcula termenul de 6 luni. Aceasta trebuia să-şi exprime opţiunea în sensul acceptării sau renunţării la succesiune până cel târziu la data de 05.05.2010. Nu a fost reţinută susţinerea pârâtei în sensul că a acceptat tacit succesiunea prin comunicarea către notarul public a documentelor solicitate,  respectiv acte de stare civilă,  în condiţiile în care nu a depus declaraţie de acceptare sau renunţare la moştenire. Pentru a fi considerată că a acceptat tacit moştenirea, pârâta trebuia să facă acte pe care n-ar putea să le facă decât în calitatea lor de erede şi care lasă a se presupune neapărat intenţia de a accepta. Faptele de acceptare tacită a moştenirii sunt redate de art. 690 Cod civil, respectiv acte de conservare şi de administrare provizorie a bunurilor moştenirii, dacă cel care le-a făcut şi-a însuşit şi calitatea de moştenitor; acte de administrare definitivă a bunurilor succesorale,  donaţia, vinderea drepturilor succesorale. (art. 691 Cod civil). În cauză, pârâta nu a făcut nici un act de acceptare tacită, din înscrisurile depuse în cauză şi la interogatoriu aceasta nu a demonstrat că a intrat în posesia bunurilor din patrimoniul defunctei; nu a făcut niciun fel de acte de administrare sau de conservare,  provizorii sau definitive cu privire la acesta.

Având în vedere că la data de 24.10.2012,  în şedinţă publică,  pârâta prin apărător ales a arătat că înţelege să accepte succesiunea, instanţa de fond a apreciat că a acceptat expres succesiunea. Întrucât abia la data de 24.10.2012 pârâta şi-a însuşit calitatea de moştenitor legal, în condiţiile în care termenul de exercitare a dreptului de opţiune succesorală a expirat la data de 05.05.2010, instanţa a apreciat că aceasta este străină de moştenire prin neacceptare, pierzând calitatea de moştenitor în mod retroactiv.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanţa de fond a constatat că reclamanta-pârâtă N.E., în calitate de fiică este singura moştenitoare a defunctei N.I.,  în calitate de legatară universală şi că este străină de succesiune prin neacceptarea acesteia în termenul prevăzut de art.700 Cod civil, pârâta-reclamantă N.A. S-a respins astfel, ca neîntemeiat, capătul de cerere reconvenţional privind constatarea că pârâta-reclamantă are calitatea de moştenitor legal rezervatar al defunctei şi în această calitate moşteneşte o cotă de 1/3 din masa succesorală rămasă,  iar reclamanta-pârâtă are calitatea de legatar universal moştenind în această calitate cota de 2/3 din masa succesorală.

Potrivit art. 137 alin.1 Cod procedură civilă,  instanţa de fond s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos,  în totul sau în parte,  cercetarea în fond a pricinii.

Calitatea procesuală activă este una dintre condiţiile generale de exercitare a acţiunii civile şi presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat.

Reclamantul,  fiind cel care porneşte acţiunea,  în temeiul art. 1169 Cod civil,  trebuie să justifice calitatea procesuală activă.

Excepţia lipsei calităţii procesuale active este o excepţie de fond,  absolută şi peremptorie, care în cazul admiterii, determină respingerea acţiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Art.728 Cod civil prevede că ieşirea din indiviziune o poate cere numai un coproprietar, art.673 ind. 1 Cod procedură civilă fiind incident numai în cazul unui partaj privind bunuri asupra cărora toate părţile, reclamanţi şi pârâţi,  au un drept de proprietate comună.

Având în vedere cele arătate mai sus, faptul că s-a constatat că pârâta-reclamantă N.A.  este străină de succesiunea defunctei N.I.,  prin neacceptarea acesteia în  termenul prevăzut de art. 700 Cod civil,  instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active cu privire la cererea reconvenţională,  invocată de reclamanta-pârâtă prin întâmpinarea la cererea reconvenţională şi a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă, astfel cum a fost precizată, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, reducţiunea liberalităţilor excesive şi partajul succesoral neputând fi solicitat decât de persoane care au dobândit calitatea de moştenitor.

Instanţa de fond a respins ca rămasă fără obiect excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la cererea reconvenţională, invocată de reclamanta-pârâtă prin întâmpinarea la cererea reconvenţională, faţă de soluţia de mai sus.

Totodată, a respins şi solicitarea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 274 Cpc,  pârâta căzând în pretenţii prin respingerea cererii reconvenţionale.

Instanţa a luat act că reclamanta-pârâtă şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs (înregistrat ca apel şi calificat apel) pârâta N.A. în temeiul art.304 pct.7, 8 şi 9 şi art.304 ind.l Cod procedură civilă, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea cererii, apelanta a arătat ca o parte din considerentele hotărârii de prima instanța sunt străine de natura pricinii în sensul ca instanţa arată felurile acceptării succesiunii, modalităţile de acceptare, cazurile de suspendare şi întrerupere a prescripţiei dreptului de opţiune succesorala şi de repunere în termen deşi niciuna dintre părţi nu i-a solicitat acest lucru.

A mai susţinut apelanta că în mod străin de natura pricinii instanţa de fond arata în considerentele hotărârii sale că nu a făcut o cerere de repunere în termen şi nici nu a invocat vreo cauză de suspendare sau întrerupere a prescripţiei dreptului de opţiune succesorală deşi nimeni nu a susţinut acest lucru.

Totodată, a susţinut apelanta că în mod străin de natura pricinii instanţa de fond arata faptul ca nici cererea de deschidere a succesiunii defunctei N.I. la data de 08.03.2000 formulata de reclamanta N.I. la notarul public Emil Purdescu (dos.25/2000), cerere în care s-a înscris şi recunoscut ca moştenitoare a defunctei şi nici cererea sa formulata la data de 24.03.2000 în cadrul aceluiaşi dosar notarial prin care cerea sa i se recunoască rezerva succesorala nu ar avea efectul juridic al unei cererii de acceptare tacita a succesiunii defunctei N.I. De asemenea, apelanta a precizat că în mod străin de natura pricinii instanţa de fond în considerentele sale arata faptul ca ar fi formulat o cerere de repunere în termenul de opţiune succesorala însă nu a dovedit-o întrucât nu a formulat o asemenea cerere. La fel străin de natura pricinii instanţa arata ca nu a repus-o în termenul de opţiune succesorala din oficiu întrucât nu a indicat motivele temeinice de împiedicare şi data încetării acestora pentru a putea calcula termenul legal de o lună în care putea sa formuleze o asemenea cerere întrucât nu a solicitat acest lucru.

A mai menţionat apelanta că nu a formulat o cerere de repunere în termenul de opţiune succesorala întrucât prin cererea de deschidere a succesiunii făcuta de sora sa, prin cererea făcută în dosarul notarial şi prin întimpinarea formulata la data de 15.02.2011 în dosarul civil nr.42162/299/2010 a considerat ca au şi caracterul şi efectul unei cererii de acceptare a succesiunii defunctei.

Apelanta a precizat că părtinitor instanţa de fond arată faptul că prin cererea făcută în dosarul notarial nr.25/2000, deşi contestă testamentul şi  prin întimpinarea făcuta în dosarul civ. nr.42162/299/2010 prin care contesta acest lucru arătând ca doreşte reducţiunea testamentului şi are calitatea de moştenitor rezervatar cu o cota de 1/3 nu şi-a însuşit expres sau tacit calitatea de moştenitor legal sau testamentar al defunctei. Instanţa de fond cu totul străin de natura pricinii arata în considerentele hotărârii sale ca doar la 24.10.2012 prin cererea reconvenţionala ar fi solicitat să se constate calitatea de moştenitor rezervatar deşi formulase întimpinare în cauză şi cererea în dosarul notarial nr.25/2000 prin care contesta testamentul autentificat sub nr.25585/18.10.1991.

A criticat apelanta hotărârea atacată susţinând că în mod greşit instanţa în considerentele sale arată faptul că ar fi străina de moştenire prin neacceptare întrucât la întrebarea nr. 4 la interogatoriu reclamanta-parata nu a declarat ca nu a recunoscut calitatea de moştenitor rezervatar al paratei reclamante deşi, în cererea de deschidere a succesiunii, a trecut-o şi pe ea ca moştenitor.

Instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecaţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia în sensul ca reclamanta-parata a invocat prescripţia opţiunii succesorale, iar instanţa a analizat cauzele de suspendare, de întrerupere şi repunere în termenul de opţiune succesorală. Instanţa a confundat prescripţia dreptului de opţiune succesorală cu lipsa calităţii procesual active. În prima etapă instanţa ar fi trebuit să se pronunţe pe prescripţia opţiunii succesorale şi abia apoi pe excepţia lipsei calităţii procesual active.

În mod nelegal instanţa de fond arata în considerentele hotărârii sale faptul că cererea făcuta la Notarul Public nu este o cerere de acceptare tacită a succesiunii. În mod nelegal (cu interpretarea greşita a legii) instanţa de fond a apreciat că pârâta-reclamantă nu a acceptat tacit succesiunea defunctei întrucât nu a demonstrat prin probe faptul ca a intrat în posesia bunurilor ce compun masa succesorala întrucât moştenitorii rezervatari au de drept „sezina” adică posesiunea bunurilor ce compun masa succesorala. Având de drept posesiunea (senzina) bunurilor ce compun masa succesorala moştenitorii legali rezervatari nu au nevoie de acceptare expresa a succesiunii. În mod nelegal se susţine de către instanţa de fond în considerentele sale faptul ca cererea de acceptare tacita a succesiunii ar fi efectuata tardiv respectiv la 24.10.2012 în şedinţa publica, termenul de opţiune expirându-se la 05.05.2010 întrucât, aşa cum a arătat a efectuat cererea de acceptare a succesiunii cat şi de reductiune a testamentului nr.25585/18.10.1991 în termen în dosarul succesoral nr.25/2000. În mod nelegal instanţa de fond a constatat faptul ca reclamanta-parata N.E.  ar fi singura moştenitoare legatara universala a defunctei N.I.  şi ca N.E.  ar fi străina de succesiune contrar probelor administrate în cauza. Instanţa de fond la pag.5 alin.l teza a II-a arata ca respinge ca neîntemeiata cererea reconvenţionala motivare care este contradictorie cu motivarea de la alin. 1 teza I unde se arata ca N.E.  este străina de succesiunea motivare ce duce la nulitatea absoluta a hotărârii întrucât nu se ştie ce a hotărât instanţa. Daca instanţa hotărât ca parata-reclamanta nu a acceptat în termenul legal prevăzut de art.700 C.civ. succesiunea de pe urma defunctei trebuia sa respingă cererea reconvenţionala ca fiind introdusa de o persoana fără calitate procesual activă şi nu ca neîntemeiata. Contradicţia exista şi fata de dispozitivul hotărârii unde este consemnat faptul ca admite excepţia lipsei calităţii procesual active a paratei-reclamante şi respinge cererea reconvenţionala ca fiind introdusa de o persoana fără calitate procesuala activă. Hotărârea este nelegala şi pentru faptul ca în cazul în care nu are calitate procesuala activa în cererea reconvenţionala evident nu are nici calitate procesual pasiva pe cererea reclamantei pârâte.

La data de 17.10.2013, intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de recurenta pârâtă-reclamantă şi menţinerea ca legala şi temeinica a hotărârii judecătoreşti recurate.

Prin decizia civilă nr.1004/A/18.10.2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a Civilă a respins apelul ca nefondat.

Pentru a decide astfel, tribunalul, prioritar, a reiterat principiile care guvernează judecata unui apel, respectiv împrejurarea că acesta este o cale de atac ordinara, de reformare, devolutiva. Obiectul unui apel îl constituie întotdeauna o hotărâre judecătorească, ceea ce înseamnă ca apelantul are obligaţia de a indica motivele de critică faţă de modul în care s-a desfăşurat prima judecată, precum şi faţă de considerentele reţinute de judecătorul fondului. O expunere de motive excedentară şi identică în conţinut cu cererea reconvenţionala formulată la judecata în prima instanţa şi cuprinzând citate din textele de drept material nu răspunde cerinţelor prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art.287 alin pct.3 C.proc.civ.

A mai reţinut tribunalul că, deşi hotărârea de primă instanţă a fost pronunţată cu calea de atac a apelului, pârâta a înţeles să promoveze un recurs, motivându-l ca atare.

 Totuşi, faţă de prevederile art.295 alin.1 C.proc.civ, tribunalul a procedat la analizarea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţa, dar în limitele cererii de apel.

 A invocat apelanta interpretarea greşita de către prima instanţa a actului juridic dedus judecăţii, critica ce va fi respinsa de plano, întrucât textul de lege indicat (art.304 pct.8 C.proc.civ) vizează exclusiv împrejurarea în care controlului judecătorului este supus un act juridic în sensul unei convenţii astfel cum este definita de prevederile art.969 C.civ (de la 1864), respectiv art.1169 C.civ actual. Chiar şi adaptând critica formulată pe calea recursului la calea de atac incidentă în speţă, se observa, fără echivoc că nu are vreo legătura cu situaţia de fapt în cauză.

În ceea ce priveşte prima critică, în sensul că motivele primei instanţe sunt străine pricinii, tribunalul a constatat netemeinicia acesteia, toate aspectele reliefate urmând a fi analizate împreună cu critica vizând încălcarea legii.

Potrivit principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prima instanţă a fost învestită cu o acţiune principală având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii de pe urma defunctei N.I., constatarea calităţii de unic moştenitor a reclamantei şi constatarea calităţii de persoană străină de moştenire a pârâtei. Ca răspuns la pretenţiile formulate de reclamantă, pârâta a depus cerere reconvenţională, solicitând reducţiunea testamentului, constatarea calităţii de moştenitor rezervatar, constatarea compunerii masei partajabile şi ieşirea din indiviziune.

Tribunalul a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod corect că numita N.I.  a decedat la data de 5.10.1999, conform menţiunilor din certificatul de deces, lăsând doua fiice, N.A. şi N.E., astfel cum rezultă din actele de naştere (filele 96, 98 din dosarul de fond).

Prin testamentul autentificat sub nr.25585/18.10.1991, defuncta a instituit în calitate de legatar universal pe fiica sa, N.E.

Faţă de criticile în concret formulate de apelanta, se cer lămurite anumite aspecte. Astfel, este just că ambele părţi sunt moştenitori descendenţi care, prin efectul legii sunt sezinari. Însa, apelanta face confuzie între posesia în virtutea sezinei şi instituţia acceptării succesiunii. De aceea prima instanţa a simţit nevoia de a explica anumite instituţii de drept. În temeiul 685-686 C.civ, subiectele dreptului de opţiune succesorala sunt toţi moştenitorii, indiferent ca sunt legali sau testamentari, ceea ce presupune ca şi moştenitorul descendent, sezinar, va opta, în interiorul termenului de opţiune succesorala pentru una dintre formele de acceptare a moştenirii sau dimpotrivă, renunţare. Actul de opţiune succesorală este un act juridic unilateral, voluntar, irevocabil, indivizibil, declarativ de drepturi. Aşadar, este lămurit ca şi moştenitorul sezinar trebuie să îşi manifeste dreptul de opţiune succesorală.

Potrivit art.700 alin.1 C.civ, termenul de opţiune succesorală, având natura juridică a unui termen de decădere, este de 6 luni şi curge, de regulă de la data deschiderii succesiunii. Or, în cauza de faţă această dată se situează la 5.10.1999. Contrar opiniei apelantei, aceasta nu a reuşit să facă dovada acceptării moştenirii în interiorul termenului. În actele dosarului notarial nr 25/2000 nu se regăseşte vreo dovadă în acest sens. Prin cererea pe care a adresat-o notarului public la data de 24.03.2000, pârâta contestă data decesului, arătând că a intervenit în luna septembrie 1996 şi reclama „falsitatea actelor” pe care se bazează dosarul succesoral. Aşadar, acest înscris nu este în măsură să probeze că pârâta a acceptat moştenirea de pe urma mamei sale, expres ori tacit.

Procedura notarială fiind suspendată, reclamanta a sesizat instanţa de judecată la data de 13.09.2010, după împlinirea termenului de opţiune succesorală. În cadrul litigiului, rămânea pârâtei să facă dovada că a fost împiedicată din motive mai presus de voinţa sa de a-şi exercita dreptul de opţiune, sens în care avea să ceară repunerea în termen. Este unanim admis în doctrina şi practica judiciară că termenului de opţiune succesorala ii sunt aplicabile regulile privind prescripţia în ceea ce priveşte cauzele de suspendare sau întrerupere ori repunere în termen. Prin urmare, consideraţiile primei instanţe asupra acestor instituţii de drept nu sunt străine cauzei, ci doar extrem de lămuritoare.

Revenind la repunerea în termenul de opţiune succesorală, în cuprinsul motivelor de apel, pârâta arată că nu a formulat o astfel de cerere, apreciind că sunt suficiente cererea înregistrata în cadrul dosarului succesoral şi întâmpinarea depusa la judecata în fond. Cu privire la prima dintre acestea, tribunalul a statuat mai sus asupra motivelor pentru care cererea din 24.03.2000 nu are forţa probanta a unei repuneri în termen. În ceea ce priveşte întâmpinarea depusă la data de 15.02.2011, cum însăşi apelanta arata, este evident ca a fost făcută cu depăşirea termenului de 6 luni, pe de o parte, iar pe de alta parte, conform art.115 C.proc.civ, prin întâmpinare nu se pot formula cereri sau pretenţii, ci doar apărări în legătura cu pretenţiile deduse judecăţii prin cererea principala. Aşadar, indiferent de data la care întâmpinarea ar fi fost înregistrata la dosar, faţă de natura sa juridică, nu ar fi putut cuprinde o pretenţie proprie a pârâtei, împrejurare pe care pare să o fi înţeles de vreme ce, deşi mult peste termenul legal, depune cerere reconvenţională.

Cu privire la susţinerea în sensul ca reclamanta a recunoscut calitatea de moştenitor a surorii sale prin chiar cererea de deschidere a moştenirii formulata în fata notarului public, tribunalul a reamintit ca opţiunea succesorala trebuie sa fie un act juridic voluntar, făcut de titularul dreptului, în nume propriu. Procedura în faţa notarului public are drept scop dezbaterea succesiunii, stabilirea moştenitorilor şi cotelor lor. Or, faptul că reclamanta a indicat-o pe pârâta în calitate de fiica cu vocaţie succesorala în vederea dezbaterii moştenirii de pe urma defunctei N.I.  nu echivalează cu manifestarea opţiunii succesorala în sensul acceptării de către pârâta.

A mai susţinut apelanta existenţa unor contradicţii între considerentele şi dispozitivul hotărârii de prima instanţa. Tribunalul a observat că dacă cererile formulate de către pârâta la judecata în fond ar fi fost clare, nu ar fi existat aceste nelămuriri. Astfel, prima instanţa a apreciat, în mod corect, dar într-adevăr fără a explicita suficient, faptul ca al doilea capăt din reconvenţionala nu reprezintă o veritabila pretenţie proprie, ci mai degrabă o apărare faţă de ultimul capăt din acţiunea principala. Reclamanta a învestit instanţa cu un capăt de cerere având drept obiect constatarea calităţii de persoană străină de moştenire a pârâtei, iar în combaterea acestei pretenţii, a invocat pârâta calitatea sa de moştenitor rezervatar. Soluţia instanţei de fond este pronunţată în lumina acestui raţionament.  Ca atare, în ceea ce priveşte capetele din cererea reconvenţionala vizând reducţiunea testamentului şi ieşirea din indiviziune a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual active, faţă de inexistenţa unui act de acceptare a succesiunii de către pârâtă.

Tribunalul a apreciat că nu poate fi primită susţinerea apelantei în sensul că admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual active în cererea reconvenţională ar fi atras lipsa calităţii procesual pasive a pârâtei în cererea principala. S-a apreciat că acţiunea principală şi cererea reconvenţională nu sunt identice în conţinut, că faţă de pretenţiile concrete formulate de reclamantă, pârâta ar fi fost singura persoana, în calitate de descendent, care ar fi putut să îi conteste drepturile, că legitimitatea procesual pasivă presupune ca pârâtul cauzei să fie cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

În aceste condiţii, tribunalul a conchis, reţinând legalitatea şi temeinicia hotărârii de primă instanţă, pârâta rămânând străină de moştenirea mamei sale, prin neexercitarea dreptului de opţiune succesorală în termenul legal.

În baza art.296 C.proc.civ, a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta, solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate, admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei instanţei de fond cu trimiterea cauzei la Judecătoria Sector 1, întrucât a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului.

În motivare, recurenta a arătat că

Invocând dispoziţiile art.304 pct.7 C.proc.civ., recurenta a susţinut că decizia instanţei de apel nu este motivată, ea nu face decât să analizeze considerentele hotărârii instanţei de fond.

Considerentele deciziei instanţei de fond sunt străine de natura pricinii întrucât în mod nelegal confirmă hotărârea instanţei de fond în sensul că se confundă prescripţia dreptului de opţiune succesorală prevăzută de art.700 C.civ.cu excepţia lipsei calităţii procesual active.

Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel trebuia să îşi motiveze hotărârile pe nepronunţarea instanţei pe „prescripţia dreptului de opţiune succesorală a pârâtei-reclamante N.A. faţă de succesiunea mamei sale, N.I. în termenul de 6 luni de la data decesului,  05.10.1999.

Motivarea deciziei instanţei de apel în sensul că dispoz.art.304 pct.8 C.proc.civ. ar privi doar împrejurarea că, controlul judecătoresc se exercita exclusiv la acte juridice de natura convenţiilor prev.de art.969 si art. 1169 C.civ. este străină judecăţii întrucât pe de o parte textul de lege nu prevede expres actele juridice al căror înţeles prin natura juridică să fi fost schimbat iar pe de altă parte şi manifestarea opţiunii de acceptare expresă sau tacită a succesiunii este un act juridic unilateral al cărui înţeles sau natură poate fi schimbat cu ocazia unei judecăţi.

Cu toate acestea la pag.11 alin.4 din considerente, se arată că actul de acceptare este un act juridic unilateral.

In mod cu totul străin de natura pricinii toate nelegalităţile hotărârii instanţei de fond au fost analizate de instanţa de apel ca „motive de netemeinicie” începând cu pag. 10 ultim alineat şi în continuare.

O parte din considerentele hotărârii sunt străine de natura pricinii în sensul că instanţa arată felurile acceptării succesiunii, modalităţile de acceptare, cazurile de suspendare şi întrerupere a prescripţiei dreptului de opţiune succesorală şi de repunere în termen deşi nici una din părţi nu i-a solicitat acest lucru.

În mod străin de natura pricinii, instanţa de fond arată în considerentele hotărârii sale că pârâta nu a făcut o cerere de repunere în termen şi nici nu a invocat vreo cauză de suspendare sau întrerupere a prescripţiei dreptului de opţiune succesorală, deşi nimeni nu a susţinut acest lucru. Pentru acest motiv recurenta consideră faptul că instanţa a fost părtinitoare cu partea reclamantă.

In mod străin de natura pricinii instanţa de apel, cu toate că la pag.11 alin.4 arată că ambele surori N.E. şi N.A. sunt moştenitoare ale defunctei lor mame, N.I., fiind moştenitori rezervatari şi au de drept sezina, arată în decizia sa faptul că N.A. trebuia să facă acte de acceptare expresă sau tacită a succesiunii.

In mod nelegal instanţa de apel susţine faptul că pârâta ar confunda „posesia în virtutea sezinei” şi instituţia acceptării.

In mod străin de natura pricinii, instanţa de fond arată faptul că „nici cererea de deschidere a succesiunii defunctei N.I. la data de 08.03.2000 formulată de reclamanta N.I.  la notarul public Emil Purdescu (dosarul nr.25/2000) cerere în care pârâta a fost înscrisă şi recunoscută ca moştenitoare a defunctei şi nici cererea recurentei formulată la data de 24.03.2000 în cadrul aceluiaşi dosar notarial prin care solicita să i se recunoască rezerva sa succesorală, nu ar avea efectul juridic al unei cererii de acceptare tacită a succesiunii defunctei N.I. .

Potrivit dispoz.art.16 din Dec.167/1958 prescripţia „se întrerupe” prin introducerea unei cererii de chemare în judecată.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi dosarul notarial la data de 24.03.2000 când recurenta a formulat cererea la notarul public şi a arătat că contestă data decesului şi testamentul pe rolul instanţelor de judecată, se află dosarul civil nr.14896/300/2000 (cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 30.04.200) în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr.10642/16.09.2011, rămasă definitivă şi irevocabilă la data de  29.03.2012  prin nerecurare.

In dosarul civil mai sus arătat, recurenta contesta data decesului mamei sale ca fiind 23.09.1996 în loc de 05.10.1999.

Cauza civilă nr.42162/299/2010 a fost suspendată în baza dispoz.art.244 pct.1 C.proc.civ. prin încheierea de şedinţa din 04.05.2011 până la soluţionarea dosarului civil nr.14896/300/2010, fiind repusă pe rol la data de 26.09.2012 prin încheierea de şedinţa din 26.09.2012.

Deci în perioada 30.04.2000 până la data de 26.09.2012 când cauza civilă nr.42162/299/2010 a fost repusă pe rol sau data de 29.03.2012 când sentinţa civilă nr.10642/2012 a rămas irevocabilă, prescripţia dreptului de opţiune succesorală a fost întreruptă în baza art.16 din Decretul nr.167/1958.

Faţă  de împrejurarea  că  la  data de 24.03.2000 în  dosarul notarial nr.25/2000 la BNP Emil Purdescu, recurenta a formulat  cerere  prin  care contesta data decesului mamei sale şi testamentul, faţă de faptul că la data de 15.02.2011 a formulat întâmpinare în dosarul civil nr.42162/299/2010 în care contesta data decesului defunctei şi testamentul şi faţă de împrejurarea că la data de 24.10.2012 prin avocatul său în cauză civilă nr.42162/299/2010 a formulat cerere reconvenţională prin care a formulat cerere de acceptare a succesiunii, acte din care rezultă intenţia de a moşteni, recurenta consideră  a acceptat în termen succesiunea faţă de defuncta N.I.

In mod străin de natura pricinii, instanţa de fond a consemnat în considerentele hotărârii sale faptul că la data de 05.11.1999 recurenta ar fi cunoscut de data decesului mamei sale, (prin răspunsul său Ia interogatoriu) în condiţiile în care în dosarul civil nr.14896/300/2000 a contestat data decesului şi irevocabilă la data de 29.03.2012 şi în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr.10642/16.09.2011 rămasă definitivă prin nerecurare.

In mod eronat în raport de data de 05.11.1999 (dată de la care s-a considerat că recurenta a aflat de decesul mamei sale) instanţa a calculat data până la care puteam accepta succesiunea ca fiind 05.10.2000.

Pe acest calcul eronat, instanţa de fond a considerat că pârâta este străină de succesiune prin neacceptare în termenul prev.de art.700 C.civ., iar pe cererea reconvenţionala a admis excepţia lipsei calităţii procesual active.

In mod nelegal instanţele de fond şi apel au motivat în hotărârile lor faptul că întimpinarea depusă de N.A.  în dosarul civil nr..42162/3/2011 la data de 15,02.2011 nu ar avea în conţinutul său menţiuni din care să rezulte faptul acceptării în termenul legal a succesiunii mamei sale, N.I. şi acţiune în reducţiunea testamentului autentificat sub nr.25585/18.10.1991 de Notariatul de Stat al Mun.Buc., precum şi faptul că întimpinarea ar fi fost făcută peste termenul legal de 6 luni de acceptare a succesiunii mamei sale.

Recurenta solicită a se constata faptul că în perioada 30.04.2000 până la data de 26.09.2012 când dosarul nr.42162/299/2010 a fost repus pe rol sau data de 29.03.2012 când sentinţa civilă nr.10642/2012 a rămas irevocabilă, prescripţia dreptului de opţiune succesorală a fost întreruptă în baza art.16 din Decretul nr.167/1958 şi faţă de faptul că nu s-a dovedit cu probe obiective faptul că recurenta ar fi aflat de decesul mamei sale la 05.11.1999, consideră că întimpinarea şi deci acceptarea succesiunii mamei sale a fost efectuată în termenul de 6 luni prevăzut de art.700 C.civ. (decesul mamei s-a produs la 05.10.1999 iar în perioada 30.04.2000-26.09.2012 prescripţia dreptului de opţiune succesorală a fost întreruptă).

Instanţa a încălcat dispoziţiile art.129 alin.5 C.proc.civ., întrucât nu a avut un rol activ în administrarea probelor privind acceptarea succesiunii pentru stabilirea adevărului în cauză şi aplicarea corectă a legii pentru a evita o greşeală.

In mod nelegal se susţine de către instanţa de apel că lipsa calităţii procesual active în cererea reconvenţională nu ar duce şi la lipsa calităţii procesual pasive pe cererea principală.

În mod străin de natura pricinii instanţa de fond în considerentele sale arată faptul că recurenta, prin apărările sale, ar fi formulat o cerere de repunere în termenul de opţiune succesorală, însă nu a dovedit-o, întrucât nu a formulat o asemenea cerere.

La fel străin de natura pricinii, instanţa arată că pârâta nu a fost repusă în termenul de opţiune succesorală din oficiu, întrucât aceasta nu ar fi indicat motivele temeinice de împiedicare şi data încetării acestora pentru a putea calcula termenul legal de o lună în care putea formula o asemenea cerere, întrucât pârâta nu ar fi solicitat acest lucru.

Recurenta pârâtă nu a formulat o cerere de repunere în termenul de opţiune succesorală, întrucât prin cererea de deschidere a succesiunii făcută de sora sa, N.E., prin cererea formulată în dosarul notarial şi prin întimpinarea formulată de către pârâtă la data de 15.02.2011 în dosarul nr.42162/299/2010 a considerat că aceasta are caracterul şi efectul unei cererii de acceptare a succesiunii defunctei N.I.

În mod străin de natura pricinii şi chiar părtinitor, instanţa de fond arată faptul că prin cererea formulată în dosarul notarial nr.25/2000 deşi pârâta contestă testamentul şi nici prin întimpinarea făcută în dosarul nr.42162/299/2010 prin care contestă acest lucru, arătând că doreşte reducţiunea testamentului şi are calitatea de moştenitor rezervatar cu o cota de 1/3, nu şi-a însuşit expres sau tacit calitatea de moştenitor legal sau testamentar al defunctei.

Instanţa de fond cu totul străin de natura pricinii arată în considerentele hotărârii sale că doar la 24.10.2012 prin cererea reconvenţională formulată de către pârâtă în dosarul nr.42162/299/2010 ar fi solicitat să se constate calitatea sa de moştenitor rezervatar, deşi formulase întâmpinare în cauză şi cererea în dosarul notarial nr.25/2000 prin care contesta testamentul autentificat sub nr.25585/18.10.1991.

In mod străin de natura pricinii, instanţa în considerentele sale arată faptul N.A. ar fi străină de moştenire prin neacceptare, întrucât la întrebarea nr.4 la interogatoriu reclamanta-pârâtă N.E. nu a  declarat că nu a recunoscut calitatea de moştenitor rezervatar al pârâtei reclamante N.A.  deşi în cererea de deschidere a succesiunii a trecut-o şi pe ea ca moştenitor.

Invocând dispoziţiile art.304 pct. 8 C.proc.civ., recurenta apreciază că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia în sensul că reclamanta-pârâtă N.E. a invocat prescripţia opţiunii succesorale iar instanţa a analizat cauzele de suspendare, de întrerupere şi repunere în termenul de opţiune succesorală.

Instanţa a confundat prescripţia dreptului de opţiune succesorală cu lipsa calităţii procesual active. În prima etapa instanţa ar fi trebuit să se pronunţe pe prescripţia opţiunii succesorale şi abia apoi pe excepţia lipsei calităţii procesual active a recurentei.

Relativ la motivul prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., recurenta a arătat că potrivit dispoz.art.653 C.civ., descendenţii şi ascendenţii au de drept posesiunea succesiunii din momentul morţii defunctului. Deci ei nu au nevoie de acte de acceptare.

În mod nelegal (aplicarea greşită a legii) instanţa de fond a arătat în considerentele hotărârii sale faptul că nu va considera că este o cerere de acceptare tacită a succesiunii  - cererea făcută de N.A. la Notarul Public în dosarul nr.25/2000, prin care contestă testamentul şi arată că şi ea este moştenitor legal rezervatar - deşi aceasta îndeplineşte efectele juridice ale unei asemenea cererii în sensul dispoz.art.690 C.civ.

În mod nelegal (cu interpretarea greşita a legii) instanţa de fond arată în considerentele hotărârii sale faptul că pârâta-reclamanta nu a acceptat tacit succesiunea defunctei N.I., întrucât nu a demonstrat prin probe faptul că a intrat în posesia bunurilor ce compun masa succesorală, deoarece moştenitorii rezervatari au de drept sezina, adică posesiunea bunurilor ce compun masa succesorală.

Având de drept posesiunea (sezina) bunurilor ce compun masa succesorală, moştenitorii legali rezervatari nu au nevoie de acceptare expresă a succesiunii.

In mod nelegal se susţine de către instanţa de fond în considerentele sale faptul că cererea de acceptare tacită a succesiunii ar fi efectuata tardiv respectiv la 24.10.2012, în şedinţa publică, termenul de opţiune expirând la 05.05.2010 întrucât a efectuat cererea de acceptare a succesiunii, cât şi de reducţiune a testamentului nr.25585/18.10.1991, în termen, în dosarul succesoral nr.25/2000.

În mod nelegal, instanţa de fond a constatat faptul că reclamanta-pârâtă N.E. ar fi singura moştenitoare legatară universală a defunctei N.I. şi că recurenta N.E.  ar fi străină de succesiune, contrar probelor administrate în cauză din care rezultă faptul că aceasta a acceptat în termenul legal de 6 luni prevăzut de art.700 Cod.civ. succesiunea de pe urma defunctei în dosarul notarial nr.25/2000 şi în acelaşi termen acţiunea în reducţiune a testamentului nr.25585/18.10.1991.

Instanţa de fond la pag.5 alin.1 teza a II-a arată că respinge ca neîntemeiată cererea reconvenţională, motivare care este contradictorie cu motivarea de la alin.1 teza l unde se arată că N.E. este străină de succesiune, motivare ce duce la nulitatea absolută a hotărârii, întrucât nu se ştie ce a hotărât instanţa.

Contradicţia există şi faţa de dispozitivul hotărârii unde este consemnat faptul că admite excepţia lipsei calităţii procesual active a pârâtei-reclamante N.A.  şi respinge cererea reconvenţionala ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesul activă.

Hotărârea este nelegală şi pentru faptul că în cazul în care recurenta nu are calitate procesul activă în cererea reconvenţionala, evident nu are nici calitate procesual pasivă pe cererea reclamantei-pârâte N.E., întrucât este străină de succesiune şi, ca o consecinţă, trebuia respinsă şi cererea principală, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Intimata reclamantă N.E. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Deşi recursul este motivat în drept, indicându-se motive de recurs dintre cele prevăzute de dispoz.art.304 C.proc.civ. vechi, se poate constata că dezvoltarea motivelor de recurs nu se circumscrie situaţiei prevăzute de normele juridice indicate - punctele 7 şi 8 ale art. 304 C.pr.civ.

Din lecturarea motivelor de recurs se poate constata că recurenta face referiri la motive de netemeinicie, care trebuie cenzurate de către instanţa de recurs. Recurenta face disertaţii teoretice şi referiri la texte de lege care vizează fondul cererii reconvenţionale.

Faptul că recurenta este nemulţumită de motivarea instanţei, de aspectele reţinute, de raţionamentul acesteia, apreciindu-le greşite nu constituie aspecte care să se circumscrie noţiunii de considerente „străine de natura pricinii". Recurenta critică mai degrabă temeinicia hotărârii sub aspectul situaţiei de fapt reţinute şi a interpretării legii în raport de această situaţie. Concret, recurenta apreciază că instanţa a săvârşit o greşeală de judecată, susţineri care nu se circumscriu motivului de recurs indicat ca temei de drept şi care oricum nu pot face obiectul analizei în recurs.

Cel mult, unele dintre susţineri pot fi analizate ca o invocare a unei greşite aplicări a legii.

Recurenta pretinde că instanţa ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecaţii, în sensul că reclamanta ar fi invocat prescripţia opţiunii succesorale, iar instanţa a analizat cauzele de suspendare, de întrerupere şi repunerea în termenul de opţiune succesorală.

Situaţia invocata nu se circumscrie nici de această dată cazului avut în vedere de dispozițiile art. 304 pct. 8 C.pr.civ.

Se face trimitere la hotărârea primei instanţe şi nu la cea a instanţei de apel.

Prima instanţa a procedat corect, analizând prescripţia dreptului de opţiune succesorala. Pentru a aprecia cu privire la acest aspect, instanţa a considerat necesar, având în vedere că normele care reglementează prescripţia sunt de ordine publică, să analizeze dacă a intervenit vreun caz de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripţie sau dacă ne aflam în situaţia în care s-ar fi cerut o repunere în termen.

Instanţa nu a făcut nici o confuzie între prescripţia dreptului de opţiune succesorală şi lipsa calităţii procesuale active.Întrucât a intervenit prescripţia dreptului de opţiune succesorală, recurenta este străina de succesiune prin neacceptare.

Toate cererile formulate pe cale de reconvenţionala se întemeiază pe calitatea de pretins moştenitor rezervatar a pârâtei-reclamante.

Dreptul la rezervă este un drept propriu al moştenitorului născut la data deschiderii succesiunii. Rezerva este o parte a moştenirii, ea nu poate fi pretinsă decât de către persoanele care vin efectiv la moştenire, ceea ce înseamnă că au vocaţie utila (concretă), respectiv au capacitate succesorală, nu sunt nedemne, exheredate sau străine de succesiune.

În speţă, pârâta reclamantă nu are vocaţie concretă întrucât nu a acceptat în termenul de 6 luni de la deces succesiunea mamei sale, ea devenind, prin neacceptare, o persoană străină de succesiune (pierzând, implicit şi dreptul de a mai solicita rezerva succesorală).

Recurenta consideră că ar fi acceptat tacit succesiunea prin cererea depusă la biroul notarului public unde s-a cerut dezbaterea succesiunii pe cale notariala. Prima instanţă şi instanţa de apel au analizat acest aspect şi au apreciat corect faptul că nu echivalează cu o acceptare tacită a succesiunii. Recurenta nu a intrat în posesia bunurilor succesorale şi nu a efectuat vreun act asupra acestora din care să rezulte că îşi însuşeşte calitatea de erede, astfel cum prevăd disp. art 690 — 691 C.civ.

Se invoca apoi faptul ca recurenta avea de drept sezina.

Pentru a se discuta dacă o persoană are sau nu sezina, este necesar ca anterior să fi dobândit calitatea de moştenitor prin acceptare. Sezina înseamnă posesia de drept a celor care anterior au acceptat succesiunea. Acceptarea tacită a succesiunii presupune luarea în posesie ca aspect material. Atunci când se invocă faptul că o persoană este moştenitor sezinar, se înţelege, implicit, că anterior a dobândit calitatea de erede, prin acceptarea moştenirii in formele prevăzute de lege,

Recurenta mai face referire la o întrerupere a termenului de prescripţie a dreptului de opţiune succesorala pe o anumită perioadă. Dincolo de faptul că recurenta confundă întreruperea cu suspendarea, se poate constata că aceasta este o susţinere nouă, făcută pentru prima dată în recurs şi nu a făcut obiectul analizei instanţei de apel.

În calea de atac a recursului nu s-au administrat probe noi.

Curtea, analizând criticile de recurs prin raportare la actele şi lucrările dosarului, dar şi la dispoziţiile legale incidente, constată următoarele:

Preliminar, în ceea ce priveşte normele de procedură aplicabile în prezenta cauză, Curtea reţine că în raport de data sesizării cu acţiunea introductivă a Judecătoriei sector 1 Bucureşti – 13.09.2010 - prezenta acţiune este supusă normelor înscrise în Codul de procedură civilă de la 1865, conform dispoziţiilor art. 3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

De asemenea, în ceea ce priveşte normele de drept substanţial, în raport de data decesului autoarei părţilor a cărei moştenire se solicită a fi dezbătută – 05.10.1999 - Curtea constată că prezentei acţiuni îi sunt incidente normele înscrise în Codul Civil de la 1864, conform dispoziţiilor art. 91 din Legea  nr.71/2011pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil potrivit cu care: „Moştenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moştenirii”.

Totodată, Curtea va analiza criticile de recurs astfel cum acestea permit încadrarea lor în art.304 pct.7, 8 şi 9, având în vedere că acestea nu sunt prezentate într-o construcţie concisă, fiind subsumate susţineri sub egida „străin de natura pricinii” ce pot fi încadrate în alt motiv de recurs decât cel indicat de parte. 

În referire la critica vizând nemotivarea deciziei atacate de către instanţa de apel, Curtea urmează a face analiza hotărârii instanţei de apel din perspectiva art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă care dispune în sensul că: „modificarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.

Curtea reţine că în jurisprudenţa constantă a CEDO s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecaţii a fost examinată în mod efectiv.

În aplicarea dispoziţiile art.261 pct.5 Cod de procedură civilă, există o jurisprudenţă constantă a CEDO în cauzele pronunţate împotriva României, respectiv cauzele Albina şi Virgil Ionescu, în care Curtea a statuat faptul că dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor şi aceasta cu atât mai mult cu cât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective iar acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate", adică în mod concret examinate de către instanţa sesizată.

Altfel spus, art.6 implică mai ales în sarcina „instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr.47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-1).

Obligaţia pe care o impune art.6 paragraful 1 din CEDO instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, precitată, paragraful 81: Hotărârea Van der Hurk, precitată, p, 20, paragraful 61), însă pentru a se respecta prevederile art.6 din CEDO este necesar ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997. Culegere de hotărâri şi decizii  1997 - VIII, p. 2.930. paragraful 60).

În cauza de faţă, Curtea, în raport de prevederile art. 261 din Codul de procedură civilă, apreciază că nu poate fi reţinută nicio neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate, întrucât din expunerea de motive rezultă cu evidenţă structurarea argumentelor avute în vedere de instanţa de apel, care au constituit temei al soluţiei adoptate de către aceasta, instanţa de apel analizând susţinerile părţilor vizând pretinsa calitate de moştenitoare la succesiunea mamei lor, raportat la dispoziţiile legale considerate incidente cauzei.

Astfel, instanţa de apel a reţinut, în urma analizării actelor şi lucrărilor dosarului, în esenţă, că subiectele dreptului de opţiune succesorală sunt toţi moştenitorii, că şi moştenitorii sezinari au obligaţia să opteze în interiorul termenului de opţiune succesorală pentru una din formele de acceptare a succesiunii sau să renunţe la moştenire, respectiv că, apelanta nu a acceptat succesiunea în acest termen nici în cadrul dosarului notarial şi nici printr-o altă formă, respectiv că apelanta nu a formulat o cerere de repunere în termen.

Curtea nu poate valida susţinerea recurentei, în sensul că motivarea  deciziei instanţei de apel - vizând dispoziţiile art.304 pct.8 C.proc.civ., invocate de apelant - ar fi străină judecăţii, având în vedere, în primul rând, considerentele deciziei atacate, potrivit cărora acest articol vizează exclusiv împrejurarea în care controlului judecătorului îi este supus un act juridic în sensul unei convenţii, astfel definită de art.969 C.civ. Potrivit doctrinei juridice, subsumat acestui motiv de recurs, nu este permis judecătorilor să se substituie părţilor contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori schimbând chiar natura juridică a actului pe care părţile l-au încheiat.

Literatura de specialitate explică faptul că acest motiv îşi găseşte aplicare, dacă instanţa ar judeca un contract de vânzare-cumpărare ca un contract de locaţiune ori dacă ar stabili, fără nici un suport probator, anumite obligaţii în sarcina unei părţi, deşi la încheierea contractului nu au fost avute în vedere aceste obligaţii, iar din probele administrate rezultă neîndoielnic această împrejurare, etc.

Or, aşa cum şi instanţa de apel a conchis, în cazul de faţă nu este vorba de niciun contract care ar putea atrage incidenţa art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, instanţa,  potrivit celor reţinute mai sus, având a analiza acte juridice unilaterale ale celor două părţi, respectiv de a stabili dacă acestea au fost făcute în scopul acceptării succesiunii după defuncta lor mamă.Totodată, Curtea nu poate valida susţinerea recurentei, în sensul că o parte dintre considerentele hotărârii sunt străine de natura pricinii, de vreme ce în conţinutul acestora se face vorbire despre felurile acceptării succesiunii, modalităţile de acceptare, cazurile de suspendare, de întrerupere a prescripţiei dreptului de opţiune succesorală şi de repunere în termen.

Într-adevăr, niciuna dintre părţi nu a solicitat prin cererea principală, respectiv cererea reconvenţională, în concret, analizarea acestor instituţii de drept, însă acestea se impuneau a fi prezentate din punct de vedere teoretic, având incidenţă în prezenta cauză şi pentru buna înţelegere a raţionamentului adoptat de instanţă la cazul de faţă.

Astfel, de vreme ce ambele părţi au solicitat constatarea calităţii lor de moştenitori, instanţa avea a se raporta, în mod obligatoriu, la dispoziţiile de drept care vizează opţiunea succesorală şi cu precădere la dispoziţia legală care instituie un termen de prescripţie al dreptului de opţiune succesorală, respectiv art.700 alin.1 C.civ. Instanţa de apel în mod justificat a arătat că toţi descendenţii pot fi moştenitori legali sau testamentari, cu condiţia ca aceştia să efectueze în interiorul termenului de opţiune succesorală acte de acceptare a moştenirii, indiferent că acestea sunt de acceptare tacită sau expresă sau, dimpotrivă, de renunţare, de vreme ce reclamanta a susţinut că este unica moştenitoare a succesiunii mamei sale, în condiţiile în care a acceptat în mod expres succesiunea acesteia, negând calitatea pârâtei de moştenitoare a aceleiaşi defuncte, susţinând că aceasta este o persoană străină de succesiune prin neacceptare, toate aceste susţineri neputându-se analiza în afara instituţiilor de drept expuse mai sus.

Într-adevăr, apelanta nu a invocat vreo cauză de suspendare sau întrerupere a prescripţiei dreptului de opţiune succesorală, în mod expres, în favoarea sa, la instanţa de fond şi nici intimata reclamantă nu a făcut referire la acest lucru, în cererile sale însă instanţa de fond a considerat în mod judicios că se impune a se analiza aceste instituţii de drept, în ce priveşte termenul de opţiune succesorală, care are natura juridică a unui termen de prescripţie, ca şi chestiune de ordine publică. Din această perspectivă instanţa de apel a apreciat că toate consideraţiile expuse de prima instanţă asupra acestor instituţii de drept nu sunt străine cauzei, ci doar lămuritoare cauzei.

Aşa fiind, Curtea constată că acest motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă este nefondat.

Curtea nu poate primi susţinerea recurentei pârâte, în sensul că, fiind moştenitoare descendentă şi fiind de drept sezinară asupra bunurilor moştenirii, trebuie considerată moştenitoare acceptantă a succesiunii defunctei sale mame.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, toţi descendenţii unui defunct sunt subiecte ale dreptului de opţiune succesorală şi indiferent dacă moştenirea este legală sau testamentară şi chiar în condiţiile în care, în folosul acestora, legiuitorul a recunoscut un drept de sezină, dispoziţiile art.700 alin.1 C.civ. trebuie analizate cu prioritate pentru a constata dacă în interiorul termenului prescris de acest articol descendenţii defunctului au acceptat succesiunea într-una din formele prevăzute de lege, expres sau tacit sau, dimpotrivă, au renunţat la acest drept.

Instanţa de apel a precizat că actul de opţiune succesorală este un act juridic unilateral, voluntar, irevocabil, indivizibil şi declarativ de drepturi, astfel cum şi literatura şi practica judiciară în materie recunoaşte acest lucru, astfel că moştenitorul sezinar trebuie să se manifeste în termenul de opţiune succesorală, respectiv să exprime într-un mod neechivoc intenţia sa de acceptare sau de renunţare la succesiune.

Recurenta a susţinut că moştenitorul care se bucură de sezină poate exercita acţiunile succesorale, chiar dacă nu stăpâneşte în fapt bunurile moştenirii. Această afirmaţie este corectă în sensul că, legiuitorul nu impune o stăpânire în concret, în fapt, a bunurilor moştenirii, legiuitorul prevăzând doar că acesta se bucură de sezină în puterea legii, fără a fi nevoie de o cerere în acest sens sau de o recunoaştere din partea altei persoane, respectiv de o stăpânire efectivă a bunurilor moştenirii. Numai că, recurenta confundă acest beneficiu al legii cu obligaţia care îi incumbă şi care rezultă din dispoz.art.700 C.civ., care obligă chiar şi aceste persoane să se manifeste într-un mod neechivoc dacă acceptă sau nu moştenirea, ştiut fiind că nimeni nu este obligat să accepte o succesiune, fiecare persoană având a decide dacă este în beneficiul ei sau nu acceptarea unei succesiuni.

Astfel cum rezultă din dispoziţia de drept reglementată prin art. 653 alin. 1 Cod civil, sezina este un beneficiu al legii în virtutea căruia anumiţi moştenitori „au de drept posesia succesiunii din momentul morţii defunctului”. În esenţă, potrivit interpretării date de doctrina de specialitate acestei dispoziţii legale, sezina conferă moştenitorului în cauză posibilitatea juridică de a intra în stăpânirea bunurilor succesorale şi de a exercita drepturile şi acţiunile dobândite de la defunct sau intrate în moştenire ulterior fără a fi necesară atestarea prealabilă a calităţii de moştenitor pe cale notarială sau judecătorească. Posesiunea de drept a moştenirii produce efecte juridice în sensul că moştenitorul sezinar poate intra în stăpânirea de fapt şi administrarea tuturor bunurilor succesorale fără îndeplinirea vreunei formalităţi prealabile, respectiv poate exercita drepturile şi acţiunile patrimoniale dobândite prin moştenire. Toate aceste facilităţi legale recunoscute moştenitorului sezinar vin în beneficiul descendenţilor şi ascendenţilor defunctului, însă nu exclude obligaţia acestora de a se supune exigenţei dispoziţiei înscrise în art. 700 Cod civil, respectiv de a opta pentru succesiunea defunctului, respectiv de a renunţa la aceasta, ştiut fiind că nicio persoană nu poate fi obligată să moştenească în contra voinţei sale.

Potrivit art. 689 teza a II-a din Codul civil de la 1864, acceptarea este expresă atunci când succesibilul îşi însuşeşte calitatea de erede printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată, voinţa de a accepta succesiunea trebuind, aşadar, să fie manifestată în formă scrisă. Înscrisul constatator al acceptării pure si simple nu trebuie, însă, sa fie redactat cu respectarea unor formule sacramentale şi speciale pentru a constata acceptarea succesiunii, putând fi făcută şi prin mandatar împuternicit în formă scrisă.

Legat de aceste consideraţii teoretice, Curtea constată că în mod greşit a susţinut recurenta pârâtă că prin cererea de deschidere a succesiunii defunctei N.I. , înregistrată la BNP NOTAREX la data de 08.03.2000, intimata reclamantă ar fi recunoscut-o drept moştenitoare, atâta vreme cât respectiva cerere reprezintă un formular, unde recurenta este menţionată la rubrica persoanelor cu vocaţie succesorală la moştenire. Or, noţiunea de vocaţie (chemare) la moştenire desemnează vocaţia potenţială (eventuală) a unor persoane de a culege moştenirea lăsată de o altă persoană. Numai în urma analizării actelor şi lucrărilor efectuate, notarul public, în baza atribuţiilor conferite de lege, are a determina în concret care sunt adevăraţii succesibili ai defunctului după care s-a solicitat deschiderea moştenirii. Mai mult, prin respectiva cerere, reclamanta nu a făcut nicio precizare neechivocă în sensul recunoaşterii recurentei de succesor al defunctei lor mame, neputându-se ignora faptul că actul de acceptare este în mod esenţial un act personal.

Totodată, Curtea, analizând cererea depusă de recurenta pârâtă la acelaşi notariat la data de 24.03.2000, reţine că aceasta nu a menţionat în mod neechivoc că înţelege să accepte moştenirea după defuncta sa mamă, nici folosind o atare menţiune sau alţi termeni din care poate fi dedusă în mod categoric această intenţie. Astfel, în primul alineat, recurenta arată că succesiunea deschisă în numele defunctei se bazează pe acte false. În cel de-al doilea alineat, recurenta face vorbire de data decesului, contestând ca fiind data de 5.10.1999. Or, o atare atitudine nu poate susţine nicidecum intenţia sa de acceptare, fiind evident că aceasta contesta însăşi deschiderea succesiunii. În cel de-al treilea alineat, recurenta face vorbire de anumite terenuri, susţinând că acestea au aparţinut defunctului N.D., respectiv că atât ea, cât şi defuncta sa mamă, au calitate de moştenitoare ale acestui defunct în baza titlului eliberat în baza Legii fondului funciar şi a unor hotărâri judecătoreşti. Or, referirea expresă doar la moştenitorii defunctului N.D. şi la bunurile din masa succesorală rămasă de pe urma acestui defunct nu poate avea valoarea acceptării succesiunii defunctei N.I. În cel de-al patrulea alineat, recurenta a susţinut că în registrul agricol din anii 1951-1955 reclamanta nu se regăseşte ca moştenitoare. În finalul cererii, recurenta a solicitat analizarea cererii şi actelor dosarului format, rugând a fi ataşată la dosarul notarial format cerere sa împreună cu actele anexe constând în hotărâri judecătoreşti, o adresă de la Cimitirul Belu, una de la inspectoratul General al Poliţiei, precum şi o copie de pe registrul agricol la care a făcut referire.

Recurenta a susţinut că în perioada 04.05.2011 până la data de 26.09.2012 a fost suspendată prezenta pricină până la soluţionarea cauzei având ca obiect contestarea actului de deces şi a datei la care defuncta sa mamă a decedat, respectiv că aferent acestei perioade, prescripţia dreptului de opţiune succesorală ar fi fost întreruptă în baza art.16 din Decretul nr.167/1958.

Or, această perioadă vizată de recurentă - ca şi cea cuprinsă între data introducerii respectivei acţiuni (30.04.2010) şi data de 29.03.2012, când sentinţa pronunţată în respectivul dosar a devenit irevocabilă, referitor la care s-a susţinut, de asemenea, că a operat întreruperea prescripţiei dreptului de opţiune succesorală - este ulterioară celei în care s-a scurs termenul de opţiune succesorală, ştiut fiind că începutul prescripţiei acestui termen se situează la data morţii celui care lasă moştenirea, indiferent de momentul înscrierii în registrele de stare civilă şi chiar dacă succesibilul a luat cunoştinţă mai târziu de moartea celui care lasă moştenirea. Or, acest termen s-a împlinit la data de 05.04.2000, calcul rezultat în urma adăugării celor 6 luni vizate de textul legal la data decesului, respectiv 05.10.1999.

Curtea nu poate valida susţinerea recurentei în sensul că întâmpinarea formulată la data de 15.02.2011, în prezenta cauză, poate reprezenta un act de acceptare a moştenirii de vreme ce acest act procedural s-a realizat ulterior datei vizate, şi anume 05.04.2000, dată până la care recurenta ar fi trebuit să facă asemenea acte de acceptare a moştenirii. Pentru acelaşi argument nici cererea reconvenţională formulată la data de 24.10.2012 în pricina de faţă nu poate fi reţinută drept o manifestare de voinţă în sensul acceptării succesiunii mamei recurentei.

Deşi recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art.129 alin.5 Cod procedură civilă întrucât nu a avut un rol activ în administrarea probelor privind acceptarea succesiunii, recurenta nu a precizat care anume probă ar fi fost solicitată şi încuviinţată de către instanţa de apel, probă care ulterior ar fi fost omisă de la administrare, astfel că instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar solicitat de parte în această privinţă. Curtea are în vedere că recurenta reclamantă nu a susţinut acceptarea succesiunii decât prin aceste acte depuse la dosarul notarial şi instanţa de fond, neinvocând acte de acceptare tacită sub forma actelor de administrare a bunurilor moştenirii. Mai mult, Curtea are în vedere că recurenta a beneficiat de apărare calificată, respectiv că instanţa de apel a acordat acesteia cuvântul în propunerea probatoriilor însă, aşa cum rezultă din încheierea 18.10.2013, aceasta nu a înţeles să propună niciun mijloc de dovadă.

Curtea nu poate primi critica recurentei în sensul că în considerentele deciziei de apel această instanţă ar fi reţinut formularea unei cereri de repunere în termen de către apelantă. Dimpotrivă, instanţa de apel a menţionat că: „în cuprinsul motivelor de apel pârâta arată că nu a formulat o astfel de cerere apreciind că sunt suficiente cererea înregistrată în cadrul dosarului succesoral şi întâmpinarea depusă la judecata în fond”, ceea ce determină faptul că instanţa de apel a reţinut în mod corect susţinerea părţii.

În mod greşit a susţinut recurenta că instanţa de apel în mod nelegal a confirmat hotărârea instanţei de fond care a confundat prescripţia dreptului de opţiune succesorală prevăzută de art. 700 Cod civil cu excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Astfel, în considerentele hotărârii atacate, instanţa de apel a expus exigenţele art.700 Cod civil şi a conchis în sensul că apelantei i s-a prescris dreptul de opţiune succesorală având în vedere că prin cererea pe care a adresat-o notarului public la data de 24.03.2000 nu probează că a acceptat moştenirea de pe urma mamei sale, expres ori tacit, respectiv că cererile depuse în faţa instanţei de judecată din care ar putea rezulta acceptarea moştenirii au fost depuse după împlinirea termenului de opţiune succesorală. Nefiindu-i recunoscută calitatea de moştenitoare după decesul mamei sale, instanţa de apel a apreciat că aceasta nu poate sesiza instanţa cu o cerere, cum este cererea reconvenţională, având ca obiect reducţiunea testamentului şi ieşirea din indiviziune, de vreme ce aceste solicitări nu pot fi făcute decât de către o persoană căreia i s-a recunoscut această calitate de succesor. Astfel, în considerentele instanţei de apel se regăseşte explicaţia concretă a celor două instituţii juridice, fără a se face vreo confuzie între ele.

Aşadar, Curtea constată că instanţa de apel a dat o corectă interpretare a termenului de opţiune succesorală, făcând o corectă aplicare a acestuia la pricina de faţă, constatând că pârâta nu a acceptat succesiunea defunctei în termenul prescris de art. 700 Cod civil. În acest sens, instanţa de apel a constatat că ambele părţi au avut vocație succesorală generală la moștenirea lăsată de defunctă, însă, pentru a veni efectiv la moştenirea acesteia trebuia să accepte succesiunea înăuntrul termenului de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 700 alin. 1 din Codul civil de la 1864. Expirarea termenului de prescripţie, fără ca aceasta să fi făcut acte de acceptare expresă sau tacită a moştenirii are drept consecinţă pierderea dreptului de a accepta moştenirea, iar odată cu acesta şi a vocaţiei succesorale, fiind considerată străină de moştenire. 

Ca urmare, fiind străină de moştenire nu mai poate solicita reducţiunea testamentului întocmit de defunctă în favoarea reclamantei şi nici ieşirea din indiviziune, capete de cerere formulate în cuprinsul reconvenţionalei. Aceasta deoarece, aceste cereri pot fi formulate numai de către o persoană care a dobândit calitatea de moştenitor, singurul care ar putea demonstra că i-au fost lezate drepturile sale prin întocmirea testamentului, respectiv care justifică interes să iasă din indiviziune cu celălalt moştenitor.

Curtea nu poate primi susţinerea recurentei în sensul că în cazul în care s-a constatat că nu are calitate procesual activă nu poate avea nici calitate procesuală pasivă în cererea reclamantei de vreme ce capetele de cerere diferă în conţinutul celor două cereri principală şi reconvenţională, cererea principală fiind opusă unei persoane care ar putea tinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta, pârâta fiind singura persoană, descendentă a defunctei, care ar fi putut să-i conteste drepturile reclamantei. Or, solicitările din cererea reconvenţională ar putea fi formulate numai de către o persoană căreia i s-a recunoscut calitatea de moştenitor, însă îi este încălcată cota sa succesorală, respectiv doreşte să iasă din indiviziune cu celălalt moştenitor.

În consecinţă, faţă de consideraţiile de fapt şi de drept expuse, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, negăsind fondate criticile de recurs,  întemeiate pe art. 304 pct. 7, 8 şi 9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare