Procedura insolvenţei

ECLI: … 

ROMANIA

TRIBUNALUL ARAD Operator 3207/2504

Secţia a III-a de Contencios administrativ şi fiscal,

litigii de muncă şi asigurări sociale

DOSAR NR. …

DECIZIA CIVILĂ NR. 123 A

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2020

Preşedinte : ...

Judecător : ... 

Grefier : ...

S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul petent ... împotriva sentinţei civile nr. … pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. …, având ca obiect anulare procesul-verbal de contravenţie.

(…)

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. … pronunţată în dosarul nr. …, Judecătoria Arad a respins plângerea contravenţională formulată de  petentul …. în  contradictoriu  cu intimatul  … împotriva procesului verbal de contravenţie seria …, încheiat la data de 05.01.2019.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul verbal de contravenţie seria …, încheiat la data de 05.01.2019, petentul … a fost sancţionat contravenţional pentru faptul că la data încheierii procesului-verbal atacat, pe …, a  condus autoturismul marca … cu nr. de înmatriculare ...,  cu viteza de 105 km/h, încălcând limita de viteză de 50 km/h şi fără să poarte centura de siguranţă.

Judecătorul fondului a reţinut că:

Potrivit dispoziţiilor art.121 din HG nr.1391/2006, „(1) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare.(2) Nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către poliţiştii rutieri, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”.

De asemenea, potrivit art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: ”e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”.

Potrivit art. 111 alin. 1 lit. c) din OUG nr. 195/2002, permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine în următoarele cazuri: „c) la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi în situaţia prevăzută la art. 115 alin. (1)”.

Sub aspectul legalităţii, instanţa de fond a constatat că procesul-verbal contestat întruneşte toate condiţiile de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art.17 din OG nr.2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, prima instanţă a reţinut că petentul contestă starea de fapt descrisă în procesul verbal doar cu privire la viteză însă, intimata a depus la dosar, la fila …înregistrarea radar, din care rezultă starea de fapt descrisă în procesul verbal.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 121 din HG nr.1391/2006 şi ale art. 109 (2) din OUG nr.2/2002 rezultă că constatarea faptelor contravenţionale privind nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic se realizează nu numai pentru asigurarea exactităţii datelor privind viteza înregistrată, ci şi ca o garanţie a temeiniciei stării de fapt, ca probă  în eventualitatea contestării proceselor verbale încheiate.

Mai mult, intimata a depus anexat întâmpinării formulate în cauză şi buletinul de verificare metrologică nr. …, din examinarea căruia, instanţa de fond a reţinut că la data efectuării constatării faptei, aparatul radar utilizat de intimată avea verificarea metrologică valabilă.

În raport de elementele probatorii prezentate de intimată, s-a considerat că aceasta a dovedit cu prisosinţă faptul că a procedat la determinarea vitezei de deplasare a autovehiculului condus de petent de o manieră conformă sub aspect metrologic şi care permite identificarea acesteia ulterior, în mod obiectiv,  respectiv că viteza cu care circula petentul este de natură să justifice sancţionarea sa în maniera celor înscrise în procesul verbal de contravenţie.

 Nu în ultimul rând, judecătorul fondului a ţinut seama de faptul că, petentul nu a formulat obiecţiuni la momentul semnării procesului verbal, astfel că în acest fel a recunoscut implicit fapta comisă.

A mai reţinut judecătorul fondului că, gradul de pericol social concret al faptei rezultă din diferenţa mare cu care petentul a depăşit limita legală de viteză, aceasta justificând pe deplin aplicarea unei sancţiuni de natura celei înscrise în procesul verbal de contravenţie, cu atât mai mult, cu cât circulaţia cu viteză excesivă, reprezintă una dintre cauzele principale de comitere a accidentelor soldate cu pierderi de vieţi umane ori cu accidentarea gravă a participanţilor la traficul rutier.

Petentul a depăşit limita de viteză cu peste 50 km./h, astfel că în mod legal a fost sancţionat şi cu reţinerea permisului de conducere, în vederea suspendării temporare a exercitării acestui drept.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, prima instanţă a respins plângerea la contravenţie formulată de petent ca fiind nefondată.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel petentul …. solicitând admiterea apelului, anularea în tot a sentinţei primei instanţe, admiterea plângerii şi anularea procesului verbal de contravenţie.

Motivele de apel dezvoltate au fost depuse în şedinţa publică din data de 13.02.2020, la f. … apel, fiind comunicate cu intimatul …, împreună cu raportul de expertiză tehnică extrajudiciară – specialitatea autovehicule – circulaţie rutieră, întocmit de expertul tehnic autorizat de Ministerul Justiţiei, …. 

În motivarea apelului a arătat că hotărârea primei instanţe este netemeinică în condiţiile în care există un serios dubiu cu privire la acurateţea înregistrării valorilor de viteză cu care petentul a circulat, aspect ce ar fi fost cauzat, fie de disfuncţionalităţi ale aparaturii Radar, fie de folosirea necorespunzătoare a acestui dispozitiv.

Arată că în intervale foarte scurte de timp (0,04 - 0,08 secunde), viteza atribuită maşinii sale oscilează cu valori imposibil de realizat de autovehicule rutiere, de la 91, la 62 km/h - în 0,04 secunde; de la 62, la 94 km/h, tot în 0,04 secunde; de la 104, la 68 km/h, în 0,08 secunde etc;

Înregistrarea video depusă de intimată nu este cursivă, are cadre discontinue şi întreruperi, când nu se vede nimic şi prezintă oscilaţii cu imagini neclare, susţine apelantul.

Atunci când aparatul Radar înregistrează viteza de 105 km/h, pe care agentul de circulaţie o atribuie maşinii mele, în cadru apăruse deja un alt autovehicul, acesta viteză putând aparţine acestui din urmă autoturism.

A mai susţinut că un aspect, cel puţin la fel de relevant, este surprins la momentul în care în imagine apare cel de-al doilea autovehicul în mişcare, când operatorul aparatului Radar a modificat poziţia de orientare a camerei video - ataşată aparatului Radar- pentru a surprinde doar maşina, însă nu a fost modificată şi poziţia Radarului (aparatul care emite undele, care este fix, la un unghi de incidenţă de aproximativ 0 grade), astfel că, în timp ce prin faţa Radarului s-a aflat cel puţin un autovehicul (altul decât al petentului şi care a avut viteza imputată petentului ), camera a filmat maşina petentului.

Ori, asemenea „mişcări” ale camerei ce se pot observa de mai multe ori, conduc la concluzia că, în timp ce aparatul Radar (care este fix) înregistrează la un unghi de incidenţă stabilizat prin montaj viteza autovehiculului (autovehiculelor) ce vine din faţă, însă în ipoteza de faţă, manevrarea dispozitivului video cu încălcarea dispoziţiei prevăzută la pct. 3.5.2 din Norma de metrologie legală 021 – 05, face ca aceasta să fie atribuită altui autovehicul, acela surprins de camera video.

Iar, potrivit NML 021-05 pct. 3.5.2, „Atât în cadrul utilizării unui aparat de fotografiat, cât şi a unei camere de vederi, trebuie să fie asigurată corespondenţa între direcţia de măsurare (respectiv direcţia de propagare a fasciculului de radiaţie emis de antenă, în cazul cinemometrului radar) şi axa optică a aparatului de fotografiat (sau a camerei de luat vederi)”.

În drept a invocat art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor şi restul actelor normative la care face referire în motivarea apelului.

În probaţiune a depus un raport de expertiză tehnică extrajudiciară – specialitatea autovehicule – circulaţie rutieră, întocmit de expertul tehnic autorizat de Ministerul Justiţiei, A.I. M. 

Prin întâmpinarea depusă, intimatul …, a solicitat respingerea apelului ca netemeinic şi nefundamentat.

A solicitat, ca în baza dispoziţiilor art. 470 din Noul Cod de procedură civilă,  admiterea excepţia tardivităţii motivării apelului şi respingerea ca nemotivat, deoarece motivele de apel trebuie depuse în termenul legal de apel.

Susţine că, aceasta având în vedere dispoziţiile art. 34 alin. 2 din OG 2/2001 potrivit cărora legiuitorul permite susţinerea orală a motivelor de apel, aceasta nu înseamnă că apelul nu trebuie să fie motivat, această favoare făcută de legiuitor fiind posibilă doar în ipoteza de strictă reglementare prevăzută de lege.

Cu toate acestea însă, consideră că eventuala susţinere orală a motivelor de apel, fără acordarea posibilităţii discutării în contradictoriu a acestora, poate pune în discuţie respectarea dreptului la apărare consfinţit şi garantat atât de legea internă cât şi de dreptul UE, dreptul la apărare punând laolaltă elemente constitutive a două principii şi anume, „principiul dreptului la apărare” şi „principiul contradictorialităţii”, în considerarea interferenţei inevitabile şi indiscutabile dintre cele două principii. (Deleanu Ion; Mitrea Valentin; Deleanu Sergiu, Noul Cod de Procedură Civilă, art. 13, Sintact comentarii, lucrarea apărută la Ed. Universul Juridic)

Intimatul susţine că procesul verbal întruneşte toate condiţiile de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, apelantului nefiindu-i pricinuită nici o vătămare care potrivit art. 175 din Noul Cod de procedură civilă să nu poată fi înlăturată în alt mod, decât prin anularea actului, neexistând vreo cauză de nulitate absolută prevăzută de art. 17 din OG 2/2001, locul săvârşirii abaterii fiind clar menţionat în conţinutul procesului verbal de contravenţie.

Susţine că agentul de poliţie a constatat abaterile săvârşite de către intimat cu ajutorul unui mijloc tehnic potrivit art. 109 din OUG 195/2002, percepând în timp real abaterea săvârşită, prin propriile simţuri. Mijlocul tehnic a înregistrat în acelaşi timp abaterea şi a măsurat viteza de deplasare, viteza neputând fi măsurată decât cu un astfel de mijloc certificat metrologic, motiv pentru care, legiuitorul impune în cazul abaterilor cu privire la regimul legal de viteză,  necesitatea constatării acestor tipuri de fapte cu mijloace tehnice.

Pornind de la aceste premise, susţine că, se poate observa faptul că, legislaţia conferă putere actelor întocmite de către agent aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constatările sale fiind girate cu prezumţia de temeinicie şi legalitate.

A mai arătat că instanţa de fond, în mod temeinic şi legal, a apreciat că apelantul se face vinovat de contravenţia reţinută în sarcina sa prin procesul verbal, din probele existente la dosarul cauzei, inclusiv înregistrarea radar, rezultă fără tăgadă că starea de fapt consemnată în procesul verbal corespunde realităţii, susţinerile apelantului fiind simple afirmaţii fără corespondenţă probatorie vis-a-vis de starea de fapt şi prevederile legale, starea de fapt fiind descrisă în conţinutul procesului verbal.

Este adevărat că petentul se bucură de prezumţia de nevinovăţie însă, afirmă că în situaţia de faţă, aceasta este răsturnată de proba produsă de intimat şi nu se poate reţine că ar exista un dubiu în privinţa săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentului, atâta timp cât simpla negare a stării de fapt nu este de natură să pună sub semnul întrebării cele constatate de agentul constatator în modalitatea arătată mai sus.

Apreciază că sancţiunea amenzii în cuantumul aplicat corespunde gradului de pericol social a faptei, fapta fiind considerată a prezenta o gravitate sporită de către legiuitor, în acelaşi timp solicită să se ţină cont şi de faptul că petentul nu a dat de înţeles că a conştientizai pericolul social al faptei sale, consecinţele nerespectării prevederilor legale şi nu a adus garanţi că nu va mai repeta asemenea fapte.

În drept a invocat prevederile art. 201, 205 şi art. 471, alin.5 din Legea 134/2010 privind Noul Cod de procedură civilă.

Prin notele scrise depuse prin serviciul registratură al instanţei la data de 02.03.2020, intimatul … a cerut respingerea raportului de expertiză tehnică extrajudiciară depus în probaţiune de apelant, ca inadmisibil, susţinând că nu poate combate prezumţia legală conform căreia, valoarea vitezei măsurate, indicată de aparatul radar, reprezintă valoarea adevărată a vitezei de deplasare a apelantului.

Examinând apelul de faţă prin prisma efectului devolutiv, conform prevederilor art. 476 alin. 1, ale art. 477 şi ale art. 479 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, dar şi ale art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor care prevede obligaţia judecătorului de a examina legalitatea şi temeinicia procesului verbal de contravenţie, precum şi legalitatea sancţiunii aplicate, văzând că nu sunt incidente motive de ordine publică, tribunalul constată următoarele:

Apelul este fondat.

Hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală sub aspectul stabilirii stării de fapt şi de drept în raport cu probele administrate în cauză şi legea aplicabilă, existând motive pentru schimbarea acesteia, în sensul admiterii apelului şi a plângerii contravenţionale formulate.

Examinând cu prioritate, prin prisma prevederilor art. 248 alin. 1 din Noul Cod de procedură Civilă, excepţiile tardivităţii depunerii motivelor de apel şi a nulităţii apelului pentru nemotivare înlăuntrul termenului legal, invocate prin întâmpinare de intimatul …, a căror admitere ar face inutilă administrarea de probe şi cercetarea fondului, tribunalul reţine următoarele:

Excepţiile sunt nefondate, urmând a fi respinse.

 Cererea de apel nu a fost motivată în fapt şi drept de către petentul apelant, acesta  dezvoltând motivele de apel printr-un memoriu separat pe care l-a depus la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate.

În principiu, tribunalul reţine ca nefondate excepţia tardivităţii depunerii motivelor de apel, precum şi solicitarea de respingere a apelului ca nemotivat, pe considerentul că apelantul nu a depus motivele de apel înlăuntrul termenului legal de apel, urmând a fi respinse.

Potrivit prevederilor art. 34 alin. 2 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor „ […] Apelul se soluţionează de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Apelul suspendă executarea hotărârii”.

 Potrivit prevederilor art. 476 alin. 2 din Noul Cod de procedură Civilă aplicabile judecăţii apelului declarat în materie contravenţională „În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.”

 Prin urmare, în materie contravenţională nu există obligativitatea motivării apelului, judecătorul având obligaţia de a judeca apelul care nu a fost motivat în fapt şi drept şi de a se pronunţa în fond numai pe baza celor invocate de părţi în faţa primei instanţe şi a apărărilor formulate prin întâmpinare, în cazul în care au fost formulate astfel de apărări, obligaţii ce rezultă din cuprinsul prevederilor art. 34 şi ale art. 476 alin. 2 precitate.

Din interpretarea sistematică a prevederilor de mai sus, reţinem că, legiuitorul nu a stabilit nici o sancţiune în sarcina apelantului care nu motivează apelul ori a celui care depune motivele de apel după depunerea întâmpinării, fiind exclus a se reţine opinia exprimată de intimat în sensul că, primirea motivelor de apel după expirarea termenului de declarare al apelului este de natură să încalce principiile dreptului la apărare şi a contradictorialităţii procesului civil. 

În apel, tribunalul a procedat la rejudecarea fondului în limitele prevăzute de art. 476 alin. 2 din Noul Cod de procedură Civilă, verificând stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, potrivit art. 479 alin.1 din acelaşi act normativ.

Verificând situaţia de fapt şi modul de aplicare a legii materiale şi procesuale de către prima instanţă în limitele cererii de apel, tribunalul constată că hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală, în condiţiile în care, săvârşirea faptei nu a fost dovedită de către intimatul … prin probe certe şi concludente care să înlăture orice dubiu asupra existenţei faptei.

 Cercetând apelul prin prisma limitelor stabilite de apelant în raport cu prevederile art. 477 alin.1 din Noul Cod de procedură Civilă potrivit cărora „ instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit de către apelant  […] ”, tribunalul reţine că principală critică invocată pe calea apelului priveşte netemeinicia hotărârii primei instanţe, judecătorului fondului imputându-i-se, în principal, greşita interpretare a probelor administrate în cauză, apelantul solicitând explicit instanţei de apel să procedeze la reanalizarea probaţiunii în condiţiile în care există un serios dubiu cu privire la acurateţea înregistrării valorilor vitezei de deplasare a petentului pe toată durata înregistrării video depusă în probaţiune de către intimat.

În apel, instanţa de apel a procedat la vizionarea înregistrării video, astfel că admite ca întemeiată critica de netemeinicie invocată, pentru motivul că lipsa acurateţii şi clarităţii înregistrării video, dar şi a cursivităţii cadrelor, existând pauze nejustificate între acestea, concomitent cu prezenţa unor disfuncţionalităţi majore în redarea mişcării autoturismului condus de petent, faptul dovedit că simultan în raza de măsurare a cinemometrului apare un alt  autoturism, conduce la concluzia că nu se poate afirma cu certitudine  cui aparţine viteza maximă de 105 km/h şi nici faptul că vreunul din cele două autoturisme ar fi atins această viteză în localitate.

Instanţa constată întemeiată observaţia apelantului petent potrivit căreia, în intervale foarte scurte de timp, cuprinse între 0,04 - 0,08 secunde, viteza atribuită de radar autoturismului petentului oscilează cu valori aparent imposibil de realizat de autovehicule rutiere, coborând de la 91 la 62 km/h în 0,04 secunde, ca să ajungă la 94 km/h în 0,04 secunde, pentru ca apoi să coboare de la 104 la 68 km/h în 0,08 secunde, confirmă, astfel dubiul rezonabil asupra inexistenţei contravenţiei privind depăşirea vitezei legale de 50 km/h în localitate, cu 51 km/h.

Este corectă observaţia apelantului petent potrivit căreia în momentul în care aparatul radar înregistrează viteza de 105 km/h, pe care agentul de circulaţie o atribuie autoturismului condus de petent, în cadru apăruse deja un alt autovehicul.

Potrivit prevederilor art.3.3.2. din Norma de Metrologie Legală NML 021 - 05 din 2.3 noiembrie 2005, aprobată prin Ordinul Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005, cu modificările si completările ulterioare: „3.3.2. Logica procesului de măsurare al cinemometrului trebuie să fie astfel concepută încât să nu poată fi atribuită o măsurare de viteză unui autovehicul care nu are nici o legătura cu această viteză, în special, în cazurile în care cinemometrul este utilizat pe măsurare manuală), precum şi în cazurile de încrucişări sau depăşiri între vehicule, când acestea se afla simultan în raza de măsurare a cinemometrului, sau când cinemometrul este utilizat în regim de deplasare a autovehiculului pe care este instalat.”

 Analizând juridic şi teleologic regulile de măsurare ale vitezei impuse de norma citată, tribunalul reţine că însuşi legiuitorul admite posibilitatea producerii unei alterări a măsurării valorilor vitezei înregistrate de aparatul radar „în cazurile de încrucişări sau depăşiri între vehicule, când acestea se afla simultan în raza de măsurare a cinemometrului sau când cinemometrul este utilizat în regim de deplasare a autovehiculului pe care este instalat”, prin urmare, în logica legiuitorului o viteză măsurată în aceste condiţii, nu poate fi atribuită niciunui autovehicul.

Suspiciunea rezonabilă a alterării vitezei de deplasare atribuită petentului constă în aceea că în nici 0,04 secunde, radarul înregistrează fluctuații extrem de ridicate ale vitezei petentului, motiv pentru care, instanța reţine că nu poate stabili dincolo de orice dubiu rezonabil viteza exactă de rulare a autovehiculului condus de petent, apreciind ca inadmisibilă din punct de vedere tehnic o creştere şi o scădere aproape instantanee a vitezei de deplasare cu valori cuprinse între + / - 30 km/h într-un interval de 0,04 secunde, fapt ce rezultă din înregistrare.

În raport cu starea de fapt reţinută mai sus, tribunalul reţine întemeiată critica apelantului petent potrivit căreia viteza de 105 km/h în localitate, imputată lui de către intimatul … nu se poate bucura de prezumţia de legalitate şi adevăr, conferită de legiuitor prin efectul dispoziţiilor art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, constatărilor tehnice făcute cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic aflat înlăuntrul termenului de valabilitate.

Este evidentă încălcarea regulilor de folosire a cinemometrului în cazul de faţă, stabilite de legiuitor la pct. 3.5.2 din NML 021-05, potrivit cărora: „Atât în cadrul utilizării unui aparat de fotografiat, cât şi a unei camere de vederi, trebuie să fie asigurată corespondenţa între direcţia de măsurare (respectiv direcţia de propagare a fasciculului de radiaţie emis de antenă, în cazul cinemometrului radar) şi axa optică a aparatului de fotografiat (sau a camerei de luat vederi)”.

Este corectă şi observaţia apelantului potrivit căreia aparatul radar a fost vicios manevrat  de către agentul constatator, situaţie ce a condus la alterarea imaginilor şi a măsurătorilor, în condiţiile în care, în momentul în care în imagine apare cel de-al doilea autovehicul aflat în mişcare, operatorul aparatului radar a modificat brusc poziţia de orientare a camerei video pentru a surprinde şi acest autoturism nou apărut în imagini, astfel că nu se poate afirma cu certitudine cui aparţine viteza măsurată.

Ori, executarea mai multor „mişcări” nepermise ale camerei, executate în mai multe rânduri, conduce la concluzia că manevrarea dispozitivului de măsurare a vitezei s-a făcut de către operator cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute la pct. 3.5.2 din Norma de metrologie legală 021 – 05, evocată, motiv pentru care proba filmării video nu poate fi valorificată în probaţiune în sensul urmărit de intimat, analizarea detaliilor filmării în sensul prezentat mai sus conducând la concluzia că apelantul petent a înfrânt prezumţia de temeinicie şi legalitate a procesului verbal de contravenţie. 

Suplimentar celor prezentate de instanţă, ca urmare a vizionării înregistrării video realizată de intimat, reţinem ca întemeiate concluziile expertului tehnic judiciar a căror obiectivitate nu poate fi pusă la îndoială, acesta confirmând vădita lipsă a acurateţii înregistrării video şi lipsa cursivităţii cadrelor continue, neclaritatea unor cadre timp de câteva momente în care nu se distinge nimic, nici o imagine, împrejurare dovedită prin extragerea acestor cadre din filmare şi transpunerea lor în planşele foto, parte integrantă a expertizei.

Cu privire la viteza blocată de 105 km/h, atribuită petentului, la rândul său, expertul susţine că nu poate fi atribuită în condiţiile de mai sus petentului, invocând şi prezenţa concomitentă în imagini a celui de al doilea autoturism. 

Faţă de starea de fapt prezentată şi reţinută de instanţa de apel, tribunalul constată că petentul nu se face vinovat de săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 121 din HG nr.1391/2006, de nerespectare a vitezei maxime admisă în localitate, faptă sancţionată de art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, situaţie ce atrage netemeinicia şi nelegalitatea procesului verbal de contravenție seria … din 05.01.2019 încheiat de intimatul … în raport cu prevederile art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor şi a ale art. 179 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă.

Pentru considerentele prezentate, în baza art. 480 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă va admite apelul declarat de petentul G.A., împotriva sentinţei civile nr. 4032 din 25.09.2019 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 1204/4/2019 şi, în consecinţă:

Schimbă această hotărâre în tot, în sensul că admite plângerea petentului. Anulează procesul verbal de contravenţie contestat şi măsurile dispuse de intimat.

 Văzând că nu s-au cerut cheltuieli de judecată de la partea care a pierdut procesul, urmează a nu fi acordate conform art. 453 alin.1 din Noul Cod de procedură Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de petentul … împotriva sentinţei civile nr. … pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. ...

Schimbă această hotărâre în tot, în sensul că admite plângerea petentului formulată împotriva … încheiat de intimatul … Anulează procesul verbal de contravenţie contestat şi măsurile dispuse de intimat.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 27.02.2020.

Preşedinte  Judecător  Grefier

Domenii speta

Spete similare