Excluderea probelor obţinute în urma reconstituirii faţă de lipsa avocatului din oficiu, excluderea declaraţiei fratelui inculpatului

1. Cu privire la nulitatea absolută a procedeului probatoriu al reconstituirii din 10.01.2017, faţă de actele şi lucrările dosarului de urmărire penală nr. 28/P/2017judecătorul de cameră preliminară reţine următoarele:

Prin ordonanţa din 30.12.2016, ora 17.20, emisă de D.G.P.M.B.-Secţia 20 Poliţie, s-a început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzute de art. 32 alin. (1) raportat la art. 233-234 C.pen., reţinându-se că numiţii A și B„au surprins un individ în timp ce afla într-o boxă situată la subsolul blocului 3 din Calea Giuleşti nr. 50, sector 6, aparţinând numitului ……, după care acesta i-a agresat fizic şi a fugit de la faţa locului”, iar prin ordonanţa din 01.01.2017, emisă de organul de cercetare penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 233 alin. (1) C.pen.

În procesul-verbal întocmit în data de 30.12.2016 şi înregistrat la P.J.S.6 în data de 03.01.2017, organele de poliţie care s-au deplasat la faţa locului au consemnat, printre altele, că s-au uitat la telefonul mobil pierdut la faţa locului de suspect, iar când l-au aprins a apărut o fotografie cu un individ, pe care apelantul (persoana vătămată A) şi prietenul acestuia (persoana vătămată B) l-au indicat ca fiind persoana pe care au observat-o în boxă şi care după ce l-a agresat fizic pe A, a fugit de la faţa locului. Totodată, s-a mai consemnat că „în urma prezentării fotografiei de pe display-ul telefonului găsit la faţa locului, celorlalţi lucrători de poliţie aflaţi în serviciu, respectivul a fost recunoscut în persoana lui X”.

În procesul-verbal întocmit în data de 10.01.2017 de către organele de cercetare penală, s-a consemnat că acestea s-au deplasat în mun. Bucureşti, Calea Giuleşti nr. 123, sector 6, „unde existau date şi informaţii că numitul X, autor al unei infracţiuni de tentativă de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 alin. (1) C.pen. raportat la art. 233-234, locuieşte fără forme legale”. După depistarea numitului X, acesta a fost condus la sediul Secţiei 20 Poliţie, consemnându-se că „aducându-i-se la cunoştinţă motivul pentru care a fost condus la sediul Secţiei 20 Poliţie, numitul X declară verbal faptul că în data de 30.12.2016, a pătruns la subsolul unui bloc din Calea Giuleşti, într-o boxă, cu scopul de a sustrage bunuri […] şi va conduce poliţistul la adresa de unde a încercat să sustragă bunuri”.

Prin ordonanţa din 10.01.2017, ora 16.20, emisă de D.G.P.M.B.-Secţia 20 Poliţie, s-a dispus efectuarea unei reconstituiri cu numitul X, reconstituirea efectuându-se între orele 16.30-17.00, potrivit procesului-verbal încheiat la aceeaşi dată.

Astfel, se constată că, deşi inculpatul X a luat cunoştinţă de calitatea de suspect în data de 10.01.2017, ora 19.00, acesta era considerat autor al faptei cercetate încă din data de 30.12.2016, aspect de care inculpatul a luat cunoştinţă,în fapt,în momentul conducerii la Secţia 20 Poliţie, astfel cum rezultă din procesul-verbal din 10.01.2017. Prin urmare, la momentul efectuării reconstituirii (16.30-17.00)X cunoştea că este suspectat de săvârşirea infracţiunii cercetate, neavând altfel cum să participe la aceasta, fără a cunoaşte împrejurările de fapt ce urmează a fi stabilite.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului garanţiile specifice art. 6, în latura penală, devin incidente de la momentul notificării oficiale, emanând de la autoritatea competentă, a unui reproş de a fi comis o infracţiune. Notificarea nu trebuie să aibă o anumită formă, având acest caracter orice act implicit, care emană de la o autoritate de stat şi care produce efecte importante asupra situaţiei persoanei, conţinând o acuzaţie penală implicită (Deweer contra Belgiei).

Pentru aceste motive, judecătorul reţine că, deşi inculpatul nu dobândise potrivit dreptului intern calitatea de suspect la momentul efectuării reconstituirii, în fapt, împotriva acestuia fusese formulată o acuzaţie în materie penală care îi fusese adusă la cunoştinţă.

Referitor la asistenţa juridică la efectuarea reconstituirii, potrivit art. 193 alin. (3) C.proc.pen., când suspectul sau inculpatul se află în vreuna din situaţiile prevăzute la art. 90, reconstituirea se face în prezenţa acestuia, asistat de apărător.

Aşadar, la momentul efectuării reconstituirii, organele judiciare at fi trebuit să asigure persoanei acuzate (inculpatul X) toate garanţiile care decurg din dreptul la un proces echitabil, inclusiv cele privind asistenţa juridică.

În cauză, aşa cum se observă din planşele foto anexate procesului-verbal de reconstituire din data de 10.01.2017 (filele 88-92 d.u.p.), inculpatul X a fost încătuşat în timpul realizării procedeului probatoriu.

Potrivit art. 33 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, poliţiştii pot folosi mijloacele de imobilizare (inclusiv cătuşe) împotriva persoanelor care:

a) întreprind acţiuni care pun în pericol integritatea corporală, sănătatea sau bunurile altor persoane;

b) blochează, în afara condiţiilor legii, căile publice de circulaţie, încearcă să pătrundă, pătrund fără drept sau refuză să părăsească sediile autorităţilor publice, ale partidelor politice, ale instituţiilor şi organizaţiilor de interes public ori privat, periclitează în orice mod integritatea sau securitatea acestora ori a personalului sau tulbură desfăşurarea normală a activităţii;

c) ultragiază persoanele cu funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice;

d) se opun sau nu se supun, prin orice mijloace, îndeplinirii solicitărilor legale ale poliţistului, numai dacă există o temere legitimă că prin acţiunile lor pot pune în pericol integritatea corporală sau viaţa poliţistului.

Or, din probele administrate nu rezultă că, în timpul reconstituirii, inculpatul ar fi săvârşit vreo acţiune agresivă, în înţelesul Legii nr. 218/2002, care să necesite utilizarea mijloacelor de imobilizare.

Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară reţine că inculpatul a fost privat de libertate în timpul realizării procedeului probatoriu, prin încătuşare, ca urmare a formulării unei acuzaţii penale împotriva sa.

În consecinţă, potrivit art. 193 alin. (3) C.proc.pen. raportat la art. 90 C.proc.pen., asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie.

Judecătorul nu poate avea în vedere susţinerile reprezentantului Ministerului Public, pentru următoarele motive:

- astfel cum s-a arătat şi în considerentele anterioare, la momentul efectuării reconstituirii, organele judiciare formulaseră o acuzaţie în materie penală împotriva inculpatului X, chiar dacă acesta a dobândit, formal, calitatea de suspect ulterior (ora la care s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale nu rezultă din ordonanţa din 10.01.2017). De altfel, inculpatul X nu ar fi putut participa la reconstituire decât în calitate de persoană bănuită de săvârşirea unei infracţiuni, neexistând nicio explicaţie pentru care un alt participant la procesul penal(de exemplu, martorul) ar participa la reconstituire încătuşat;

- susţinerile că inculpatul nu era reţinut la momentul efectuării reconstituirii (în ordonanţa de reţinere consemnându-se că a fost reţinut începând cu data de 10.01.2017, ora 19:45) nu prezintă relevanţă, având în vedere că din planşele fotografice anexate procesului-verbal de reconstituire rezultă că inculpatul era, în fapt, privat de libertate prin încătuşare.

Faţă de cele expuse, având în vedere că inculpatului nu i-a fost asigurată asistenţa juridică în timpul realizării procedeului probatoriu al reconstituirii, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 345 alin. (1) C.proc.pen., art. 281 alin. (1) lit. f) raportat la art. 193 alin. (3) C.proc.pen., va constată nulitatea absolută a acestui procedeu probatoriu, iar în baza art. 102 alin. (2) C.proc.pen, va exclude probele obţinute în urma reconstituirii din 10.01.2017, respectiv cele cuprinse în procesul-verbal de reconstituire din 10.01.2017, cu planşele fotografice anexate.

2. În ceea ce priveşte cererile formulate de inculpat, de excludere a unor probe, cu titlu prealabil, judecătorul de cameră preliminară constată că nu poate lua act de manifestarea de voinţă a inculpatului în sensul retragerii acestora.

Astfel, în primul rând, se are în vedere faptul că inculpatul, încă de la momentul soluţionării propunerii de arestare preventivă, a invocat aceste aspecte, pe care le-a reiterat şi cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive (încheierea din 03.03.2017).

În al doilea rând, inculpatul nu ştie să scrie şi să citească şi, astfel cum a precizat şi la termenul din 21.04.2017, nu înţelege semnificaţia tuturor aspectelor puse în discuţie de către judecătorul de cameră preliminară.

Faţă de acestea, judecătorul nu va lua act de retragerea cererilor de excludere a probelor, urmând a se pronunţa pe fondul acestora, faţă de manifestarea de voinţă a inculpatului pe tot parcursul procesului penal.

Cu privire la cererea de excludere a declaraţiei martorului Y, judecătorul o apreciază întemeiată, întrucât din cuprinsul declaraţiei nu rezultă că organele de urmărire penală i-au adus la cunoştinţă martorului dreptul de a refuza să fie audiat, pentru că este frate consangvin cu inculpatul, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. a) C.proc.pen.

În declaraţie s-a consemnat că organele de urmărire penală i-au adus la cunoştinţă martorului împrejurările cu privire la care urmează a fi audiat şi că acesta a fost întrebat dacă este membru de familie cu vreuna dintre părţi, martorul declarând că este „frate de tată” cu X. Totodată martorul a semnat că i s-au adus la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile prevăzute de art. 120 alin. (2) C.proc.pen., precum şi că a depus jurământ religios. După ce a fost lăsat să declare, în final s-a consemnat că: „Deoarece nu ştie să scrie, prezenta declaraţie i-a fost citită de către Z, acesta fiind de acord cu cele menţionate”. Martorul Y şi numitul Z au semnat declaraţia.

În formularul pe care s-a luat declaraţia martorului există şi o rubrică referitoare la faptul că i s-a adus la cunoştinţă că „potrivit art. 117 alin. 1 C.proc.pen., au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane: soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului şi persoanele care au avut calitate de soţ al suspectului sau inculpatului şi că potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol, dacă persoanele prevăzute la art. 117 alin. 1 sunt de acord să dea declaraţii, în privinţa acestora sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la drepturile şi obligaţiile martorului. Cu privire la aceste dispoziţii legale martorul a declarat că”, fără a mai fi consemnată poziţia martorului, acordul său de a da declaraţie sau semnătura că a luat la cunoştinţă că are dreptul de a refuza să dea declaraţii.

Or, neaducerea la cunoştinţă a dreptului de a refuza să dea declaraţii, audierea acestuia sub prestare de jurământ religios şi după ce i s-a atras atenţia că dacă nu dă declaraţii conforme cu realitatea poate fi tras la răspundere penală pentru mărturie mincinoasă, coroborate cu împrejurările că martorul nu ştie să citească şi că nu rezultă că numitul Z i-a citit martorului şi dreptul prevăzut de art. 117 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., ci doar cuprinsul declaraţiei, au aceeaşi semnificaţie juridică cu o constrângere morală, întrucât consimţământul martorului de a da declaraţie nu a fost liber şi neviciat. De altfel, ulterior, martorul a refuzat să mai dea declaraţii în cauză (procesul-verbal din 13.02.2017).

Nu are nicio relevanţă că la momentul la care martorul a fost audiat X nu dobândise formal calitatea de suspect sau inculpat, întrucât, astfel, cum s-a arătat la pct. 1 din prezenta, acesta era considerat suspect de către organele judiciare încă de la data de 30.12.2016.

Prin urmare, prin nerespectarea dispoziţiilor art. 117 alin. (1) C.proc.pen., proba constând în declaraţia martorului Y nu a fost legal administrată şi, prin aceasta, s-a creat inculpatului o vătămare (situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu întemeindu-se inclusiv pe această probă), care nu poate fi înlăturată decât prin excluderea acesteia.

Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 117 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C.proc.pen., va admite cererea de excludere a probei formulată de inculpat X şi în baza art. 102 alin. (2) C.proc.pen., va exclude proba constând în declaraţia martorului Y din data de 03.01.2017.

Domenii speta

Spete similare