Achitare, lipsa altor persoane decât organele de poliție

Hotărâre .. din 30.03.2018


Referitor la infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice, în formă continuată (3 acte materiale), prevăzută de art. 371 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., se reţin următoarele:

(...)

Referitor la actele materiale din 20.03.2017, ora 07.15 şi 23.03.2017, ora 06.55, nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 371 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen.

Astfel, infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice este o infracţiune de pericol concret. Aşadar, nu este suficient ca o persoană să adreseze ameninţări în public (condiţii care sunt îndeplinite în cauză), ci acestea trebuie să producă, în concret, o tulburare a ordinii şi liniştii publice, adică să creeze o stare de indignare, de revoltă a cetăţenilor care sunt prezenţi la aceste acte antisociale.

Din probele analizate pe larg la pct. I din hotărâre rezultă că, în ambele dăţi, inculpatul a proferat ameninţări la adresa persoanei vătămate, însă din declaraţiile organelor de poliţie prezente la faţa locului a reieşit că nu au fost şi alte persoane de faţă. Or, având în vedere că alţi membri ai societăţii nu au fost prezenţi la aceste acţiuni, climatul normal de ordine şi linişte publică nu putea fi afectat.

În acest sens, instanţa constată că starea de indignare şi revoltă trebuie să fie resimţită de alte persoane decât victima ameninţărilor (care, oricum, este tulburată de săvârşirea actelor antisociale) şi organele de poliţie al căror scop este tocmai preîntâmpinarea unor astfel de acţiuni.

Totodată, simpla prezenţă a poliţiştilor la faţa locului nu poate conduce, automat, la reţinerea unei tulburări, având în vedere că apelurile către serviciul unic de urgenţă 112 nu au fost efectuate de persoane străine conflictului, care ar fi fost deranjate, ci chiar de persoana vătămată.

Prin urmare, având în vedere că în cauză nu există probe că s-a produs vreo tulburare a ordinii şi liniştii publice, instanţa constată că fapta de care este acuzat inculpatul nu este tipică, nefiind prevăzută de legea penală.