Civil.acţiune în daune contractuale respinsă

Sentinţă civilă 2 din 08.09.2020


ACŢIUNE ÎN DAUNE CONTRACTUALE  RESPINSĂ

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 01.03.2019 sub nr. …/200/2019, reclamantul CLUBUL ..., a solicitat în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI BUZĂU, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 13.950,63 lei încasată nejustificat reprezentând taxa de folosinţa a terenului în suprafaţă de 4.190 m.p. adus de pârâtă ca aport în natura conform art. 3.1. din contractul de asociere din 25-11-2011, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul arată, în esenţă, că între părţi s-a încheiat contractul de asociere în participare prin care pârâta aducea ca aport în natură folosinţa terenului de 4.190 mp., cu privire la care, potrivit prevederilor art.4.1 din convenţie, rămâne proprietarul unic şi de drept al suprafeţei de teren adusa ca aport în natură.

Mai arată faptul că pârâta a dispus la data de 12.07.2017 efectuarea unei inspecţii fiscale care s-a finalizat cu un raport prin care s-a constatat existenţa unor obligaţii de plata către bugetul local printre care şi suma de 13.950,63 lei; împotriva acestui act s-a formulat contestaţie care a făcut obiectul dosarului nr. .../114/2017; conform dovezii anexate,  raportul a fost anulat prin hotărârea nr. ... a Curţii de Apel Ploieşti care a constatat faptul ca nu exista obligaţii de plata în baza contractului de asociere.

Ca urmare, încasarea taxei de folosinţa a terenului este nelegala întrucât, pe de o parte hotărârea Curţii de Apel statuează că nu există obligaţii de plata la bugetul local în baza contractului de asociere în participaţiune şi pe de altă parte esenţa asocierii o constituie obligaţia UAT Mun. Buzău de a pune la dispoziţia asociatului tocmai folosinţa terenului.

De aceea, deoarece conform O.P. anexate în timpul derulării contractului s-au plătit la scadenţa perioadelor de plata a cotei de profit aferenta asocierii şi taxa de folosinţa a terenului, solicită să se dispună restituirea contravalorii acesteia ca fiind nedatorată.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Cererea a fost legal timbrată potrivit dispoziţiilor art. 3 alin.1 lit.c din OUG  nr.80/2013.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri (filele 8-17).

Pârâta, legal citată, a formulat în termen întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

A invocat excepţia prematurităţii formulării cererii, având în vedere că a fost demarată o procedură de rezolvare a situaţiei litigioase pe cale administrativă, aşa cum reiese din înscrisurile pe care le-au anexat, respectiv nota de constatare nr. ... şi procesul verbal de scoatere din evidenţă imobil din ... .

Mai arată faptul că, potrivit notei de constatare s-a procedat la anularea debitelor aferente matricolei ..., titular Club ...", aşa cum au fost ele stabilite prin Decizia de impunere nr. ..., anulată prin hotărârea civilă nr. ... a Curţii de Apel Ploieşti şi s-a întocmit procesul verbal de scoatere din evidenţă a matricolei ... respectiv „Taxă teren folosinţă", începând cu 01.07.2018, dată la care încetează Contractul de asociere nr. ... .

Se susţine că reclamanta invocă un drept de superficie, despre care apreciază că nu poate fi cu titlu gratuit - legea permite numai în cazul în care avem de-a face cu instituţii ,,de utilitate publică". Dreptul de superficie - definit la vremea încheierii contractului de asociere în participaţiune numai de doctrină şi jurisprudenţă - este dreptul de a avea şi de a edifica o construcţie pe terenul proprietatea altuia. Pentru ca folosinţa terenului să fie cu titlu gratuit era necesar ca acest lucru să fie expres menţionat în contractul de asociere.

De asemenea, precizează că  reclamanta nu se regăseşte în situaţia prevăzută de art. 2 alin.(2) lit. b din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, întrucât terenul care formează obiectul contractului de asociere în participaţiune nr.6558/2011 nu are destinaţie agricolă, nu aparţine Agenţiei Domeniilor Statului, acesta fiind teren intravilan, proprietate publică, situat în zona Parcului Tineretului, zonă de spaţii verzi şi agrement, fiind înscris în cartea funciară nr. 31.379 a Municipiului Buzău, având numărul cadastral 16.035 (zonă reglementată urbanistic).

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri ( filele 32-35 dosar).

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 205-208 Cod procedură civilă.

În temeiul art.223 alin. (1) şi alin. (3), raportat la prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2  Cod procedură civilă  a solicitat judecarea în lipsă.

La termenul din 11.09.2019,  reclamanta a precizat obiectul cererii, în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata unor daune contractuale, care izvorăsc dintr-un contract de asociere.

Instanţa a calificat excepţia prematurităţii cererii invocată de pârâtă, drept o apărare de fond şi a încuviinţat ambelor părţi proba cu înscrisuri.

Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

La data de 25.11.2011 între Mun. Buzău prin Primar şi Club ... s-a încheiat contractul de asociere nr. .../2011, având ca obiect asocierea părţilor contractante, pentru o durată de 49 de ani, începând cu data de 02.06.2009, în scopul realizării în Parcul Tineretului a unei „baze sportive cu terenuri de tenis şi piscină”, pe terenul proprietatea publică a municipiului, în suprafaţă de 4.190 m.p., înregistrat în cartea funciară nr. ... a Mun. Buzău (filele 12-14).

Conform art. 3.1 din contract, Mun. Buzău a adus în asociere, sub formă de aport în natură, terenul în suprafaţă de 4.190 m.p., proprietate publică, cu privire la care a constituit în favoarea Clubului ... „un drept de superficie (folosinţă)” pentru o perioadă de 49 de ani, începând cu 02.06.2009. (art. 4.7 din contract - fila 12 verso).

Corelativ acestei prestaţii, art. 5.1 din contract stabileşte obligaţia Clubului ... de a achita către Mun. Buzău cota de participare la profit, conform art. 8.1. din acelaşi contract care stabileşte faptul că Mun. Buzău participă la profitul asocierii „cu un procent de 8% din profitul net obţinut dar nu mai puţin de 5.000 lei” (fila 13 verso).

Pe lângă obligaţia contractuală de a achita o cotă de 8% din profitul net obţinut dar nu mai puţin de 5.000 lei/an, Clubul ... are şi obligaţia legală  de a achita către Mun. Buzău o „taxă pe teren”,  în calitate de titular al dreptului de folosinţă asupra terenul proprietate publică a MUNICIPIULUI BUZĂU.

Această taxă este stabilită de prevederile art. 256 din Codul fiscal anterior, adoptat prin Legea Nr. 571 din 22 decembrie 2003 (în vigoare la data încheierii contractului de asociere): „(1) Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel.  (2) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe teren, precum şi taxa pe teren prevăzută la alin. (3) se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este amplasat terenul. (...) (3) Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, se stabileşte taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren (...)”

 Reglementarea este menţinută în cuprinsul articolului 463 din Codul fiscal în vigoare, adoptat prin Legea Nr. 227 din 8 septembrie 2015 : „ (1) Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel.  (2) Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, oricăror entităţi, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe teren, care se datorează de concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren. În cazul transmiterii ulterioare altor entităţi a dreptului de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă asupra terenului, taxa se datorează de persoana care are relaţia contractuală cu persoana de drept public. (3) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe teren, precum şi taxa pe teren prevăzută la alin. (2) se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este amplasat terenul.(...)”

În baza dispoziţiilor legale citate mai sus, prin raportul de inspecţie fiscală nr. ... întocmit la nivelul Mun. Buzău -Direcţia de Finanţe Publice Locale (filele 15-18 dosar ..., ataşat prezentului), în urma analizei perioadei 2013 – 2016, s-a constatat că  reclamantul Clubul ... trebuia să achite către bugetul local, cu titlu de taxe pentru terenul proprietate publică în suprafaţă de 4.190 m.p. , ce face  obiectul contractului de asociere nr. 6558/2011, următoarele sume:

1) câte 739 lei/an în perioada 2013-2015 (zona 4 de impozitare);

2)3.323 lei pentru anul 2016. (zona 1 de impozitare).

În cuprinsul aceluiaşi raport de inspecţie fiscală (filele 15-18 dosar ...) s-a reţinut că reclamantul Clubul Sportiv . trebuia să achite către bugetul local, conform  art. 5.1 din contractul nr. 6558/2011 (procent de 8% din profitul net obţinut dar nu mai puţin de 5.000 lei), următoarele sume:

1)507 lei pentru anul 2013, la care se adaugă accesoriile aferente;

2)câte 5.000 lei/an pentru perioada 2014-2016, la care se adaugă accesoriile aferente;

În baza raportului de inspecţie fiscală menţionat anterior, Mun. Buzău-Direcţia Finanţelor Publice Locale a emis Decizia de impunere  nr. ..., prin care au fost stabilite în sarcina reclamantului obligaţii de plată în sumă de 7913, 39 lei, din care 5.000 lei, cu titlu de  profit conform contractului de asociere în participaţiune şi 2913,39 lei, cu titlu de obligaţii fiscale accesorii. (filele 20-23 dosar ..., ataşat prezentului)

Prin Decizia Civilă nr. ... pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. ... a fost anulate Decizia nr. ... de soluţionare a contestaţiei  şi decizia de impunere  nr. ... .

Reclamanta solicită prin prezenta cerere obligarea pârâtei U.A.T. Muun. Buzău să îi achite suma de 13.950,63 lei, susţinând că pârâta a încasat nelegal taxa de folosinţă a terenului iar Curtea de Apel Ploieşti ar fi constatat, prin Decizia Civilă nr. ... faptul că nu există obligaţii de plată în baza contractului de asociere.

Instanţa apreciază nefondată excepţia prematurităţii formulării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă (calificată apărare de fond) întrucât procedura de rezolvare a situaţiei litigioase pe cale administrativă la care face referire pârâta se referă la măsuri ce se vor aplica începând cu 01.07.2018 (cum rezultă  din cuprinsul întâmpinării), iar obligaţiile de plată ce fac obiectul acţiunii vizează perioada 2013-2016.

În primul rând, instanţa constată că decizia de impunere  nr. ... (anulată prin hotărârea judecătorească menţionată mai sus) nu stabilea obligaţii de plată cu titlu de „taxa de folosinţă a terenului”, astfel cum susţine reclamantul ci stabilea  obligaţii cu titlu de  „profit conform contractului de asociere în participaţiune şi accesorii”.

În al doilea rând, contrar celor susţinute de reclamant, prin Decizia Civilă nr. ... pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. ...  nu s-a constatat că „nu există obligaţii de plată în baza contractului de asociere”. Decizia de impunere nr. ... a fost anulată din motive de nelegalitate. Astfel, s-a reţinut că: „Stabilirea şi executarea obligaţiilor ce revin asociatului excede raporturilor juridice fiscale, iar recuperarea acestor creanţe bugetare se poate efectua numai în condiţiile dreptului comun, potrivit normelor cuprinse în contractul de asociere în participaţiune, iar nu în condiţiile codului de procedură fiscală, cum greşit s-a procedat în cauză, unde în mod nelegal a fost emisă decizia de impunere nr. ....” „(...)deşi cota de profit la care Municipiul Buzău era îndreptăţit să o obţină în baza contractului de asociere în participaţiune reprezintă o creanţă bugetară, aceasta nu poate fi socotită creanţă fiscală şi nu poate fi stabilită prin acte administrative fiscale(...)”.

Din considerentele acestei hotărâri judecătoreşti rezultă faptul că Municipiul Buzău era îndreptăţit să obţină cota de profit, conform contractului de asociere în participaţiune,  dar stabilirea şi executarea obligaţiilor ce revin asociatului excede raporturilor juridice fiscale, astfel că recuperarea acestor creanţe bugetare se poate efectua numai în condiţiile dreptului comun iar nu în condiţiile codului de procedură fiscală.

În al treilea rând, deşi reclamantul solicită obligarea pârâtei să îi restituie suma de 13.950,63 lei, încasată nejustificat, motivând că a fost anulată Decizia de impunere ... instanţa reţine că pârâta nu a înregistrat plăţi în baza acestei decizii de impunere (adresă fila 64) iar reclamanta nu a făcut dovada că ar fi achitat sumele solicitate, în baza deciziei de impunere anulate.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului că nu datorează taxe pentru folosinţa terenului întrucât esenţa asocierii o constituie obligaţia UAT Mun. Buzău de a pune la dispoziţia asociatului folosinţa terenului, instanţa reţine faptul că în temeiul art. 256 din Codul fiscal anterior şi art. 463 din Codul fiscal în vigoare, citate anterior, Clubul ... datorează o taxă pe terenul proprietate publică a Mun. Buzău, în suprafaţă de 4.190 m.p., întrucât este titular al dreptului de folosinţă asupra terenului.

Această obligaţie derivă din lege, găsindu-şi aplicabilitate şi în contractul de asociere nr. ..., având în vedere inclusiv prevederile art. 12 alin 2 din contract ce statuează modificarea de drept a contractului conform normelor imperative din legislaţie. (fila 14 verso).