Posibilitatea de a obliga pârâta Asociația de Proprietari x la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că reclamanta nu prezintă datorii, în vederea obținerii avizelor pentru racord utilități.

Sentinţă civilă 1069 din 16.03.2020


Ordonanţă preşedinţială. Posibilitatea de a obliga pârâta Asociația de Proprietari X la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că reclamanta nu prezintă datorii, în vederea obținerii avizelor pentru racord utilități. Instanța nu poate dispune o asemenea măsură fără a verifica dacă reclamantul înregistrează sau nu debite către Asociație, întrucât în măsura în care în litigiul în care se va analiza intervenirea prescripției s-ar reține că sumele solicitate de pârâtă nu sunt prescrise, prin prezenta ordonanță pârâta ar fi obligată să ateste o situație care nu corespunde realității, ceea ce este inadmisibil.

Sentinţa Nr. 1069/16.03.2020 a Judecătoriei Galaţi

În fapt, reclamantul este proprietarul unui apartament ce face parte din Asociația de Proprietari pârâtă și figurează în evidențele acesteia cu un debit de 11.978,25 lei reprezentând penalități.

Reclamantul susține că aceste penalități nu sunt datorate, fiind prescrise, incidența prescripției urmând a fi analizată în cadrul unui alt litigiu până la a cărui soluționare urmează a se dispune obligarea pârâtei la emiterea adeverinței care să ateste că nu are datorii.

În drept, Potrivit art. 997 alin. 1 C.p.c., „Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Aşadar, pentru admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială, art. 997 alin. 1 C.p.c. impune îndeplinirea cumulativă a patru condiţii: 1. existenţa aparenţei dreptului în favoarea reclamantului; 2. urgenţa măsurii solicitate a se lua pe această cale; 3. caracterul vremelnic al măsurii respective; 4. neprejudecarea fondului prin luarea măsurii pe această cale.

În speţă, instanţa apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile privind caracterul vremelnic al măsurii și neprejudecarea fondului.

Astfel, în situația în care instanța ar obliga pârâta să emită o adeverință care să ateste că reclamantul nu are datorii ar exista a prejudecare a fondului litigiului dintre părți, întrucât stabilirea unei astfel de obligații în sarcina pârâtei ar echivala cu o analiză a existenței datoriei.

Instanța nu poate dispune o asemenea măsură fără a verifica dacă reclamantul înregistrează sau nu debite către Asociație, întrucât în măsura în care în litigiul în care se va analiza intervenirea prescripției s-ar reține că sumele solicitate de pârâtă nu sunt prescrise, prin prezenta ordonanță pârâta ar fi obligată să ateste o situație care nu corespunde realității, ceea ce este inadmisibil.

De asemenea, instanța reține că o astfel de măsură nu are caracter vremelnic, întrucât odată emisă o astfel de adeverință, aceasta va produce consecințe juridice, respectiv în baza acesteia se va putea cere radierea privilegiului înscris în favoarea pârâtei și se va încheia contract separat cu furnizorul de utilități, consecințe juridice ce sunt iremediabile.

În consecință, rezultă cu evidență că demersul reclamantului din prezenta cerere nu poate fi considerat ca fiind unul provizoriu și nici unul care să nu prejudece fondul cauzei. Din contra, acest demers este cu precădere unul ireversibil, nefiind admisibil pe calea ordonanței președințiale.

Pentru aceste motive, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile vremelniciei și a neprejudecării fondului, instanța va  respinge cererea având ca obiect ordonanță președințială, ca nefondată.