Admiterea cererii de punere sub interdicție a persoanei bolnave, lipsite de discernământ

Sentinţă civilă 328 din 22.05.2020


Cuprins pe materii: dreptul familiei și minori – punerea sub interdicție

Admiterea cererii de punere sub interdicție a persoanei bolnave, lipsite de discernământ

Din analiza materialului probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

 Din concluziile raportului  de  expertiză  medico –psihiatrică  rezultă  următoarele: numita C V prezintă  diagnosticul – demenţa în boala Alzheimer forma mixtă  datorită afecţiunii psihice  de care suferă,  asimilabilă  noţiunii juridice  de alienaţie sau debilitate mintala, susnumita are pierdută  capacitatea de a discerne asupra acţiunilor  şi faptelor  sale precum şi a consecinţelor ce decurg din acesta, bolnava  are discernământul absent, nu se poate îngriji de propriile interese, poate  fi îngrijită la  domiciliu;

Din referatul de ancheta sociala aflat la fila 46  din dosar rezultă că petentul si intimata locuiesc împreuna în prezent în comuna B, jud G ; condiţiile de locuit sunt corespunzătoare ; bolnava  nu mai este capabilă să se autoîngrijească şi are nevoie permanentă  de persoana însoţitor  şi anume de soţul său, petentul  C V .

Instanţa,  faţă de  concluziile  raportului  medico – legal  privind  pe C V faţă de  cercetările  efectuate  în temeiul art.938  si urm. CPC  de  Parchetul de  pe  lângă  Judecătoria  Tecuci, constată îndeplinite condiţiile  prev. de  art.164  NCC  în sensul  că  intimata  nu are  discernământul  necesar  pentru a  se  îngriji de  interesele  sale  din cauza  bolii  psihice  de  care suferă, nu are competenţă psihică de a decide cu liberă voinţă asupra propriilor drepturi şi obligaţii, de a-şi reprezenta interesele şi de a se auto conduce.

Având în vedere  aceste considerente : 

Va admite cererea cu obiect  punere sub interdicţie judecătorească  şi  numire  tutore.

Va pune sub interdicţie judecătorească pe numita Ciucă Virginia şi pentru acesta  va numi în calitate de tutore pe C V.

Va dispune ca numita C V să fie îngrijită la locuinţa tutorelui din  satul T, comuna B, judeţul G.

Va pune în vedere tutorelui dispoziţiile art 133-135, art.140-145, art 174-163din CC aplicabile în temeiul art 171 şi art 173-177 din CC.

În temeiul art 229 alin 3 din Legea  71/2011 aplicabil, în baza art.171 NCC, şi instituţiei tutelei interzisului, va  delega Autorităţii Tutelare a comunei B, jud. G, atribuţiile prevăzute la art. 140 şi art 151-art 153 CC atribuţii cu privire la bunurile  interzisului C V sau, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează aceste bunuri.

Va obligă Autoritatea Tutelară a com B, jud. G să depună la dosarul de tutelă un exemplar al avizelor acordate şi al înscrisurilor întocmite în exercitarea acestor atribuţii, inclusiv inventarul tuturor bunurilor interzisului, inventar care trebuie realizat în 10 zile de la numirea tutorilor.

Va obligă Autoritatea Tutelară a comunei B, jud. G să depună la dosarul de tutelă un exemplar al avizelor acordate şi al înscrisurilor întocmite în exercitarea acestor atribuţii.

După ce hotărârea de punere sub interdicţie judecătorească rămâne definitivă,  va dispune comunicarea acesteia, de îndată,  în copie legalizată, după cum urmează:

a) Serviciului de Stare Civilă la care naşterea celui pus sub interdicţie judecătorească  este înregistrată –Primăria oraşului Î, judeţul B, pentru a se face menţiune pe marginea actului de naştere;

b) Serviciului sanitar competent-Direcţia Sanitară G, pentru ca acesta să instituie asupra celui pus sub interdicţie judecătorească, potrivit legii, o supraveghere permanentă;

c) Autorităţii Tutelare  a comunei B, jud. G .

 Va dispune  afişarea  sentinţei  la sediul instanţei de tutelă şi înscrierea în registrul special al instanţei  în raza căreia se află locul unde este înregistrat actul de naştere al persoanei puse sub interdicţie (Judecătoria Î, judeţul B).