Cuprins pe materii: Dr. civil -partaj succesoral
Admiterea cererii având ca obiect partaj succesoral ca urmare a încheierii unei tranzacții între părți, ce îndeplineşte condiţiile de formă şi fond prevăzute de art. 2267, 2270,2271,2272 din Noul Cod civil
La termenul din data de 06.03.2020 s-au prezentat în instanţă reclamantul asistată de av. B P, şi pârâții Ţ E şi B C şi au arătat că înțeleg să stingă litigiul dintre dânșii prin încheierea unei tranzacții.
Cu privire la tranzacția încheiată între părţi, potrivit art. 438 Cod procedură civilă „Părţile se pot înfăţișa oricând în cursul judecăţii, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfinţească învoiala lor”.
În cazul tranzacţiei judiciare instanţa este obligată să examineze conţinutul şi condiţiile în care a fost încheiată, putând respinge acea tranzacţie care urmăreşte un scop ilicit, fiind potrivnică legii, intereselor statului ori ale terţilor sau care este rezultatul unui viciu de consimțământ.
Instanţa, verificând tranzacția încheiată între părţi, urmează a aprecia că aceasta îndeplineşte condiţiile de formă şi fond prevăzute de art. 2267, 2270,2271,2272 din Noul Cod civil.
Faţă de această situaţie şi având în vedere şi dispoziţiile art. 438, 439 din Noul Cod procedură civilă,, instanţa urmează a admite acţiunea conform tranzacției încheiată de părţi la data de 06.03.2020, tranzacție ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Tribunalul Galați
Neîntrunirea elementelor constitutive ale contravenţiei
Curtea de Apel Constanța
Actiune având ca obiect refuzul nejustificat al autoritatii de a pune la dispozitia unei persoane aflate în executarea pedepselor privative de libertate a unei serii de acte normative considerate ca facând parte din categoria informatiilor de interes...
Tribunalul Gorj
Obligaţia de a face
Curtea de Apel Ploiești
Incidenţa dispoziţiilor art.26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care prevăd obligativitatea formulării contestaţiei împotriva deciziei sau dispoziţiei în termenul de 30 de zile de la comunicare. Determinarea momentului de la care începe să curgă ter...
Judecătoria Buftea
sentinţă civilă