Program vizita minor

Deliberând asupra apelului de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. X/11.05.2020 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr. X/311/2020 s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul C M M, CNP-,domiciliat în com. T, sat B, str., jud. O în contradictoriu cu pârâta C E M, CNP-, domiciliată în com., ca întemeiată.

S-a încuviinţat reclamantului să aibă legături personale cu minora C M A, născută la data de 25.11.2018, cu luarea minorei în domiciliul său şi obligaţia acestuia de a o aduce înapoi, după următorul program:

- în ultimul week-end din lună, de vineri de la ora 19,00 până duminică la ora 16,00;

 - să fie informat cu privire la situaţia (inclusiv medicală) minorei.

 S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:

Din dispoziţiile Codului de proc. civ., rezultă că, pentru a fi admisibilă, cererea de ordonanţă preşedinţială trebuie să întrunească cumulativ trei condiţii: urgenţa, caracterul vremelnic şi neprejudecarea fondului dreptului. Art. 997 alin. 1 Cod proc. civ. enumeră ,,cazurile grabnice” în care se justifică urgenţa pentru a se apela la ordonanţa preşedinţială: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara etc.

Deci, una din condiţiile prevăzute de art. 997 Cod proc. civ. se referă la urgenţa măsurii. Codul nu defineşte urgenţa, ea este prezumată şi trebuie să persiste pe tot parcursul judecăţii. 

În aprecierea urgenţei, instanţa reţine că minora se află în prezent la domiciliul mamei.

Aşadar, instanţa apreciază că principala condiţie de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale - urgenţa – este îndeplinită, măsura fiind necesară şi în interesul superior al minorei, astfel încât aceasta să se bucure de stabilitate, până la soluţionarea dosarului de divorţ, motiv pentru care instanţa se va pronunţa cu privire la domiciliul minorei, urmând să analizeze în paralel condițiile pe care le are fiecare părinte (deşi reclamantul a afirmat că este îndeplinită condiţia urgenţei, nici una dintre părţi nu a menţionat în ce constă această urgenţă, instanţa considerând-o îndeplinită doar prin raportare la interesul superior al minorei).

Şi celelalte condiţii ale ordonanţei preşedinţiale sunt întrunite, respectiv caracterul vremelnic şi neprejudecarea fondului dreptului, prezenta ordonanţă urmând să producă efecte până la pronunţarea unei hotărâri asupra fondului în dosarul nr. X/311/2020 al Judecătoriei Slatina având ca obiect divorţ,  neputându-se discuta de o prejudecare a fondului, de vreme ce se atestă provizoriu asupra unei situaţii până la soluţionarea fondului.

Fiind întrunite condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale, instanţa urmează să verifice dacă cererile părţilor sunt întemeiate (dacă aparenţa dreptului este în favoarea reclamantului sau a pârâtei).

Art. 400 alin. 1 din Codul civil, modificând dispoziţiile referitoare la încredinţarea copilului minor, prevede că instanţa stabileşte locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte in mod statornic. În speţă, minora are nevoie de îngrijire şi îndrumare; unul din principiile prin care se realizează respectarea şi garantarea drepturilor copilului fiind asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copiilor.

Condiţia determinantă în funcţie de care se va dispune stabilirea locuinţei este aceea de a fi asigurate interesele minorului, ce urmează a fi stabilite cu luarea în considerare a tuturor criteriilor de apreciere. Corelativ, potrivit art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie …”, iar exercitarea drepturilor părinteşti reprezintă un element al vieţi de familie (cauza Nielsen c. Danemarcei).

În concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar şi cu prevederile noului Cod civil, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

Pentru interesul superior al minorei şi, mai ales, pentru asigurarea unui climat familial relativ stabil raportat la vârsta minorei, instanţa apreciază că se impune ca minora C M A, născută la data de 25.11.2018 să rămână provizoriu cu mama, măsura venind în întâmpinarea principiilor stabilite în legislaţia privind protecţia minorilor, până la pronunţarea unei sentinţe asupra fondului (dosarul nr. X/311/2020), urmând ca instanţa de fond să facă o apreciere temeinică la stabilirea domiciliului acesteia.

În aprecierea interesului superior al minorilor una din condiţii este si aceea a mediului în care se află, însă nu este nici pe departe condiţia determinantă, instanţa reţinând că universul unui minor de 1 an şi 6 luni îl reprezintă mama; prima copilărie fiind foarte importantă pentru evoluţia individului şi, în special, a primilor 3 ani în care se realizează structurile de bază ale dezvoltării psihologice.

Ori, la vârsta de 1 an şi 6 luni mama este cea care se ocupă de cele mai multe aspecte din îngrijirea cotidiană a copilului. 

Instanţa nu neagă că reclamantul este un bun părinte, ataşamentul şi preocuparea acestuia pentru minori este vizibilă, mai ales în situaţia în care se ocupă, ajutat de bunicii paterni, de creşterea şi îngrijirea celorlalţi doi minori rezultaţi din căsătorie (de 6 ani, respectiv 4 ani). Însă, îngrijirea unui minor de nici 2 ani este mult mai complexă; perioada „Ce”-urilor (în jur de 2 ani) nu duce încă la formarea capacităţilor de înţelegere a relaţiilor cauzale (nici măcar a celor simple), chiar şi limbajul fiind „primitiv”, onomatopeic.

Potrivit tratatelor de specialitate, relaţia afectivă dominantă a minorului de 1-2 ani rămâne în continuare cea care se stabileşte între el şi mamă; aceasta legatură este o relaţie coordonată, intimă, cu multiple modalităţi de comunicare verbală şi non-verbală, relaţie în contextul căreia orice semnal de alarmă sau frică venit de la copil este preluat de mamă, aceasta oferindu-i protecţie, confort, suport afectiv şi sentimente de siguranţă.

 Pentru aceste motive, instanţa apreciază că minora C M A, născută la data de 25.11.2018 se află la vârsta la care trebuie să rămână lângă mamă, chiar dacă pârâta nu a înţeles să manifeste aceeaşi atitudine şi faţă de ceilalţi doi minori rămaşi în îngrijirea reclamantului. Faptul că pârâta se ocupă de minoră reiese şi din declaraţia martorului B O G, care a menţionat că aceasta stă acasă şi se îngrijeşte de minoră şi de băiatul de 6 ani a concubinului acesteia.

 Este adevărat că atitudinea pârâtei de apleca fără a se preocupa câtuşi de puţin de soarta celorlalţi doi minori ai săi nu o recomandă ca un model matern de urmat, însă, instanţa consideră că relocarea minorei C M A din nou la domiciliul din T până la soluţionarea fondului nu este în interesul superior al acesteia (la momentul pronunţării unei soluţii pe fond, vârsta minorei nu va mai fi criteriul esenţial, astfel că instanţa de fond va putea analiza toate elementele cauzei).

Nu vor fi reţinute afirmaţiile reclamantului, nesusţinute de nici o probă conform art. 249 Cod proc. civ., în sensul că pârâta locuieşte efectiv la Bucureşti în condiţii improprii, de vreme ce aceasta a solicitat să i se comunice actele de procedură la actualul domiciliu din localitatea C. În acest sens sunt şi declaraţiile martorului B care a precizat că a pârâta locuieşte cu concubinul şi doi minori într-un apartament închiriat încă din luna martie.

Aşadar, deşi este evident că un copil trebuie să dezvolte relaţii armonioase cu ambii părinţi, instanţa consideră, însă, că până la soluţionarea fondului, este necesar ca minora să rămână lângă mamă.

În ceea ce priveşte solicitarea subsidiară a reclamantului de a avea legături cu minora, potrivit art. 496 alin. 5 Cod civil, părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia. Instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.

În vederea asigurării unei continuităţi în mediul familial şi a unui climat familial stabil, instanţa va admite în parte această cerere şi va încuviinţa reclamantului să aibă legături personale cu minora C M A, născută la data de 25.11.2018, cu luarea minorei în domiciliul său şi obligaţia acestuia de a o aduce înapoi, după următorul program:

- în ultimul week-end din lună, de vineri de la ora 19,00 până duminică la ora 16,00;

 - să fie informat cu privire la situaţia (inclusiv medicală) minorei.

La stabilirea acestui program, instanţa a avut în vedere vârsta minorei, dar şi faptul că distanța dintre domiciliul tatălui și cel al mamei (unde se află minora) este de aproximativ 200 km; legăturile personale ale părintelui care nu locuieşte cu copilul sau minor fiind un drept conferit de lege, nu o favoare pe care celălalt părinte o face celui care solicită legături cu minorul.

Astfel, instanţa a considerat că, pentru moment, programul acordat este suficient şi necesar pentru ca reclamantul să păstreze o legătură normală cu minora C M A şi aceasta să se obişnuiască să locuiască în domiciliul tatălui, alături de fraţii săi, în absenţa mamei. Totodată, şi reclamantul trebuie să se obişnuiască cu îngrijirea unui copil de nici 2 ani în absenţa pârâtei.

Pentru aceste considerente, instanţa a admis în parte cererea, doar în ceea ce priveşte stabilirea unui program de vizită a minorei până la pronunţarea instanţei de fond în dosarul nr. X/311/2020, conform programului sus menţionat, inclusiv cu obligaţia pârâtei de a-l informa pe reclamant despre minoră (inclusiv informări medicale); instanţa reţinând că solicitarea reclamantului ca minora să locuiască la el în prima parte a concediului său de odihnă pentru anul 2020 este evazivă şi neclară.

A  lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, la data de 18.05.2020, apelanta C E M, solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul stabilirii unui program de vizitare  a minorei C M A născută la 25.11.2018 fără ca aceasta să fie luată de la domiciliul mamei în jud. I, com. C, str.

Solicită schimbarea programului de vizitare stabilit de instanţă în sensul de a fi acceptat programul de vizitare la domiciliul mamei din jud. I, com. C, str. pentru considerentele: minora are vârsta de 1 an şi 6 luni, a stat numai cu mama ei de când s-a născut, fiind nedespărţite, mama fiind cea care a avut grijă de ea de la început, minora nu poate sta la nicio altă persoană iar în momentul  în care este lăsată cu altcineva începe să plângă şi nu se linişteşte decât când este lângă mama ei, acest aspect urmând a fi demonstrat prin depoziţia celor doi martori propuşi a fi audiaţi.

Precizează că potrivit practicii judiciare la stabilirea programului de vizită se va ţine cont de vârsta copilului, făcând referire la decizia X/2013 a Curţii de Apel Cluj, pe care precizează că o anexează.

Solicită ca programul de vizită să fie stabilit astfel: în al doilea şi ultimul week-end din lună, în ziua de sâmbătă şi duminică de la orele 10:00 – 17:00 la domiciliul mamei.

În continuare se face vorbire despre interesul superior al copilului şi dreptul părintelui de a avea legături cu minorul, explicitându-se noțiunea de interes al copilului şi făcându-se referire la jurisprudenţa CEDO sub acest aspect.

Precizează că în vederea stabilirii programului de vizită trebuie avut în vedere circumstanţele speciale ale cauzei ce rezultă din ansamblul probator, interesul actual al minorei fiind acela de a se afla într-un mediu pe care îl cunoaşte şi cu care s-a obişnuit, apreciindu-se că la vârsta sa are nevoie să fie mereu în compania mamei sale, să o simtă alături, mai ales la ora de culcare şi pe timpul nopţii, arătând că găzduirea minorei de către intimatul-reclamant  pe perioadă determinată la locuinţa acestuia ar fi în detrimentul copilului, fiind de natură a-i crea un sentiment de insecuritate, de teamă, care ar putea avea efecte negative asupra dezvoltării sale viitoare.

Menţionează că fiind un copil de 1 an şi 6 luni nu este în interesul său să fie luată de la domiciliul mamei timp de peste 30 de ore, consecutiv, aşa cum a stabilit instanţa de fond.

Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul stabilirii unui program de vizitare a minorei fără ca aceasta să fie luată de la domiciliul mamei.

Întemeiază cererea pe art. 466 şi urm. CPC, art. 1000 şi urm. CPC.

Probe: înscrisuri, proba cu 2 martori B I M şi B O G pe care se obligă să-i aducă în faţa instanţei.

Ataşează înscrisuri f. 8-17 dosar.

Cererea de apel a fost timbrată conform dovezii de la dosar.

În cauză s-au administrat în apel proba cu înscrisuri, precum şi proba materială cu planşele foto şi CD -ul depuse de intimatul – reclamant.

Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, raportat la probele administrate la fond şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:

Apelanta-pârâtă C E M a criticat sentinţa civilă nr. X/11.05.2020 pronunţată de Judecătoria Slatina cu privire la stabilirea programului de vizită în favoarea intimatului -reclamant prin luarea minorei, solicitând schimbarea programului de vizitare stabilit de instanţă în sensul de a fi acceptat programul de vizitare la domiciliul mamei din jud. I, com. C, str..

În drept, se reţin prevederile art. 997 alin. (1), alin. (2) C. proc. civ. „(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări; (2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului”

Potrivit legii, ambii parinti sunt datori sa îngrijeasca de persoana copilului minor, astfel ca parintele caruia nu i-a fost incredintat copilul trebuie sa pastreze dreptul de a avea legaturi personale cu acesta precum si de a veghea la cresterea, educarea, învatatura si pregatirea lui profesionala.

Astfel, în art. 496 alin. 5 NCC, se prevede: „Părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia. Instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului”.

Relaţiile personale ale copilului cu părintele său se pot realiza prin diverse modalităţi şi mijloace enumerate, cu titlu exemplificativ de art. 18 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, cum sunt: a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului; d) corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul; f) transmiterea de către persoana la care locuieşte copilul a unor informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul; g) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului.

De asemenea, în acelaşi articol 18 din Legea nr. 272/2004 se prevede: (3) Părintele la care copilul locuieşte are obligaţia de a sprijini menţinerea relaţiilor personale ale copilului cu celălalt părinte, prevăzute la alin. (1).

Modalitatea în care se realizează legăturile personale este descrisă şi în art. 2 lit. a din Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii de la Strasbourg, ratificată de România prin Legea nr. 87/2007 şi presupune inclusiv vizite şi întâlniri, găzduire, schimb de informaţii cu privire la minor.

Din ansamblul acestor dispoziţii legale rezultă că legiuitorul consacră atât dreptul părintelui de a menţine relaţii personale cu copilul său, având în vedere că părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are aceeaşi răspundere în ceea ce priveşte creşterea şi educarea acestuia, cât şi dreptul copilului de a menţine legături personale cu ambii părinţi, pentru a-şi dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult şi a avea un psihic echilibrat.

Exercitarea dreptului părintelui la care copilul nu locuieşte în mod statornic de a avea legături personale cu minorul, precum şi exercitarea dreptului copilului de a păstra relaţii personale cu părintele său trebuie făcute într-o asemenea modalitatea încât să nu se ajungă la negarea sau îngrădirea acestor drepturi.

Copiii nu trebuie să fie consideraţi proprietatea părinţilor, ci trebuie să fie recunoscuţi ca indivizi având propriile drepturi şi nevoi (Recomandarea 874/1979 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei).

Dreptul la relaţii personale este recunoscut legal nu numai părintelui, ci şi minorului, atât prin acte normative interne cât şi prin acte internaţionale, ratificate de România (Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin legea nr. 18/1990). În acest sens, art. 17 din legea nr. 272/2004 privind promovarea şi protecţia drepturilor copilului, în acord cu dispoziţiile art. 9 pct. 3 din Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului, consacră dreptul copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, aceste legături neputând fi împiedicate decât în cazul existenţei unor motive temeinice, de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.

Relaţiile personale dintre un copil şi părinţii săi sunt reglementate şi prin Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii (adoptată la Strasbourg la 15.05.2003 şi ratificată de România prin legea nr. 87/2007). Conform art. 4 al Convenţiei, copilul şi părinţii săi au dreptul de a obţine şi de a întreţine relaţii personale constante; aceste relaţii personale nu pot fi restrânse sau excluse decât atunci când acest lucru este necesar în interesul superior al copilului; atunci când nu este în interesul superior al copilului să întreţină relaţii personale nesupravegheate cu unul dintre cei doi părinţi ai săi, se ia în considerare posibilitatea de întreţinere a unor relaţii personale sub supraveghere sau a altor forme de relaţii personale cu acest părinte.

Interesul superior al copilului implică menţinerea unor legături efective, care să conducă la existenţa unei vieţi de familie cu ambii părinţi. Or, atingerea acestui deziderat presupune în mod necesar coabitarea copilului cu fiecare dintre părinţi pe o durată de timp suficient de îndelungată.

Atunci când relaţia dintre foştii soţi se deteriorează, copilul fiind prins la mijlocul acestei situaţii, este necesar ca cele două părţi să reuşească să ajungă la un compromis care să permită amândurora să pună interesul copilului înaintea celui propriu.

Pentru un părinte şi copilul său a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieţii de familie chiar dacă relaţia dintre părinţi se destramă, iar procedurile care se referă la dreptul de vizită, inclusiv cele privind executarea hotărârilor pronunţate în această materie, cer un tratament urgent, întrucât trecerea timpului poate să aibă consecinţe iremediabile asupra relaţiilor dintre copil şi părintele care nu locuieşte cu acesta (cauza Lafargue contra României, cauza Costreie contra României).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că atunci când apar dificultăţi, cauzate, în principal de refuzul persoanei la care se găseşte copilul de a se supune executării deciziei, aparţine autorităţilor competente obligaţia să ia măsuri adecvate în vederea sancţionării acestei lipse de cooperare, iar recurgerea la sancţiuni nu trebuie să fie înlăturată, în caz de comportament evident nelegal al persoanei la care trăieşte copilul (cauza Amănălăchioai contra României).

Din dispoziţiile art. 997 NCPC rezultă că, pe lângă condiţiile generale ce trebuie să existe în cazul oricărei forme concrete ce intră în conţinutul acţiunii civile, admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale presupune şi îndeplinirea anumitor condiţii speciale cumulative, şi anume: existenţa în favoarea reclamantului a unei aparenţe de drept, urgenţa, caracterul provizoriu sau vremelnic al măsurii ce se solicită a se lua pe această cale şi neprejudecarea fondului prin măsura luată.

Pe calea ordonanţei preşedinţiale nu poate fi soluţionat fondul dreptului. Cu toate acestea, un examen sumar al litigiului este autorizat de lege şi chiar indispensabil, atât pentru a se stabili competenţa instanţei de a lua o măsură provizorie, cât şi pentru ca judecata să poată aprecia care dintre părţile litigante are în favoarea sa aparenţa unei situaţii juridice legale şi justifică un interes legitim pentru a menţine o anumită stare de drept sau de fapt.

De asemenea, art. 263 alin. 1 C.civ. prevede că „(1)Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.

Astfel, toate măsurile ce urmează a fi dispuse de instanţă pentru reglementarea raporturilor dintre părinţi şi copiii lor minori, inclusiv pe calea ordonanţei preşedinţiale, trebuie să aibă în vedere principiul interesului superior al copilului care trebuie să prevaleze în toate demersurile şi deciziile care privesc copilul.

Determinarea interesului superior al copilului se realizează prin investigarea împrejurărilor, situaţiilor, faptelor ce ţin de copil şi istoricul lui sau de alte persoane care urmează să se ocupe de creşterea şi educarea acestuia, trebuinţele copilului de ordin material, fizic, educaţional şi emoţional, precum şi nevoia de afecţiune şi siguranţă, elemente care concură la identificarea unui mediu stabil şi securizant pentru copil.

Noţiunea de interes superior al minorului are un conţinut complex, instanţa trebuind să ţină seama de întregul context situaţional şi de existenţa celor mai prielnice condiţii pentru creşterea şi educarea minorului.

Criteriile consacrate de doctrină şi jurisprudenţă la stabilirea interesului superior al copilului în cazul stabilirii măsurilor care îl privesc sunt: vârsta copilului, posibilităţile părinţilor de a asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală şi morală, ataşamentul părinţilor faţă de minor, precum şi al minorului faţă părinţi, grija manifestată de părinţi faţă copii în timpul convieţuirii, cât şi după despărţirea în fapt.

Acestea formează un ansamblu guvernat de principiul egalităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate reţine caracterul primordial al unuia sau altuia dintre aceste criterii în aprecierea interesului superior al copilului, nu se poate absolutiza vreunul dintre criteriile enunţate, instanţa având obligaţia să le evalueze în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu, în contextul celorlalte.

Tribunalul, faţă de probele administrate şi de aceste prevederi legale, apreciază că este în interesul superior al minorei C M A, născută la data de 25.11.2018, să fie menţinut programul de vizită stabilit de judecătorie, în sensul ca reclamantul să poată lua minora în domiciliul său şi obligaţia acestuia de a o aduce înapoi, după următorul program:

- în ultimul week-end din lună, de vineri de la ora 19,00 până duminică la ora 16,00;

 - să fie informat cu privire la situaţia (inclusiv medicală) minorei.

Prima instanţă a analizat şi a apreciat corect ca fiind îndeplinite condiţiile ordonanţei preşedinţiale, stabilind pentru reclamant un program care să respecte cerinţa privind coabitarea copilului cu fiecare dintre părinţi pe o durată de timp suficient de îndelungată, astfel încât relaţiile fireşti copil – părinte să fie menţinute efectiv.

 Tribunalul înlătură criticile apelantei – pârâte referitoare la faptul că minora nu poate sta despărţită de mama sa, apreciind că este în interesul superior al copilului de a locui efectiv cu tatăl său  un week-end din lună, de vineri de la ora 19,00 până duminică la ora 16,00, întrucât doar în această modalitate pot fi dezvoltate relaţiile fireşti  cu tatăl său. În situaţia în care va exista o imposibilitate de punere în executare a hotărârii, pot fi luate alte măsuri de către tată, raportat şi la prevederile art. 913 Cpc, dar şi de mamă care trebuie să încurajeze dezvoltarea relaţiei fireşti dintre minoră şi tatăl său, pentru a preveni chiar o punere în executare silită a hotărârii.

Se reţine că nu poate fi stabilit programul de vizitare al minorei la domiciliul mamei din jud. I, com. C, str., aşa cum a solicitat aceasta, având în vedere relaţiile tensionate dintre părinţii aflaţi în procesul de divorţ, precum şi faptul că mama minorei locuieşte cu concubinul său în domiciliul indicat. În aceste condiţii,  tatăl nu poate dezvolta o legătură firească şi efectivă cu minora, aspect care rezultă şi din planşele foto şi CD-ul depuse în apel, din care se observă că intimatul nu se poate apropia efectiv de minoră şi nu poate discuta cu aceasta, aflată cu mama sa dincolo de gardul gospodăriei, fără ca apelanta – pârâtă să ia vreo măsură pentru a apropia copilul de tată.

Mai mult, tribunalul apreciază că programul de vizită stabilit de judecătorie este pentru o perioadă destul de scurtă, anume doar pentru un singur week-end din lună, de vineri de la ora 19,00 până duminică la ora 16,00, astfel încât copilul nu va sta despărţit o perioada prea mare de mama sa, iar intimatul – reclamant va avea posibilitatea de a lua efectiv minora aflată într-o localitate îndepărtată faţă de domiciliul său, anume în com. C, jud. I, tatăl locuind în com. T, jud. O. De asemenea, prin luarea minorei în domiciliul tatălui se păstrează şi legătura cu ceilalţi doi fraţi ai săi, în vârstă de 5, respectiv 3 ani, rămaşi în domiciliul tatălui, conform susţinerilor acestuia şi datelor din ancheta socială efectuată la domiciliul său (f. 31- 32 ds. fond).

Pentru aceste considerente, criticile apelantei – reclamante, fiind neîntemeiate, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge apelul, ca nefondat. Se vor menţine dispoziţiile sentinţei civile nr. X/11.05.2020, pronunţată de Judecătoria Slatina cu privire la programul de vizită.

În temeiul art. 453 Cpc, se va lua act că intimatul solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Data publicarii pe portal: 08.10.2020

Domenii speta

Spete similare