Ordonanţă preşedinţială

Decizia civilă nr. 204/12.03.2018

Prin încheierea din data de 10.10.2017, pronunţată în dosarul nr. 3465/260/2017, Judecătoria Moineşti  a admis cererea formulată de creditorii L.E.R., L.M.C. şi L.E.C.în contradictoriu cu debitorii L.M., D.I., L.L., L.M. şi L.M. şi a autorizat creditorii să îndeplinească pe cheltuiala debitorilor obligaţia prevăzută în sarcina acestora în sentinţa civilă nr. 2093/2015 pronunţată de Judecătoria Moineşti, definitivă prin decizia civilă nr. 755/2016 a Tribunalului Bacău.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

„Prin sentinţa civilă nr. 2093/16.12.2015 pronunţată de Judecătoria Moineşti în dosarul nr. 1738/260/2014*, definitivă la data de 15.11.2016 prin decizia civilă nr. 755 a Tribunalului Bacău, a fost admisă acţiunea formulată de creditorii din prezenta cauză împotriva debitorilor din dosar.

Au fost obligaţi debitorii să desfiinţeze gardul edificat pe proprietatea creditorilor din sat S., com. S., jud. Bacău, teren în suprafaţă de 2295 mp, având ca vecini pe creditori pe două laturi şi pe C.S. şi drumul comunal pe celelalte două. Prin aceeaşi sentinţă debitorii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea pronunţată la data de 18.04.2017 de Judecătoria Moineşti în dosarul nr. 1762/260/2017 a fost admisă cererea de începere a executării silite a titlului, fiind format astfel dosarul nr. 131/E/2017 al BEJ B.E.

Prin procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc la data de 17.07.2017 s-a reţinut că la data menţionată s-a constatat existenţa unui gard din plasă edificat pe terenul creditorilor, teren în suprafaţă de 2295 mp situat în sat S., com. S., jud. Bacău, învecinat cu debitorii pe două laturi, cu C.S. şi cu drumul comunal.

S-a mai reţinut că gardul este din plasă, cu stâlpi de metal, pe partea dinspre drumul comunal şi către proprietatea lui C.S..

Au susţinut debitorii prin întâmpinare că în cadrul sentinţei civile este descris gardul în cauză, că acesta prezintă alte elemente de identificare decât cel descris de executorul judecătoresc şi că din vara anului 2017 a fost demolat gardul.

Din considerentele sentinţei civile, dar ai ales din cele alea decizie civile, instanţa reţine că gardul în cauză este construit pe linia de hotar dintre terenul creditorilor şi cel al debitorilor (conform primului paragraf pag. 5 a deciziei).

Astfel, indiferent de susţinerile debitorilor, locul în care se afla gardul nu era dificil de identificat de către executorul judecătoresc, pe această linie de hotar fiind menţionat de către executor că este construit gardul.

De asemenea, faptul că în prezent gardul prezintă alte caracteristici decât în anul 2014, an în care s-a formulat cererea de obligare a debitorilor la ridicarea gardului, nu înseamnă că nu este vorba despre acelaşi gard, acesta fiind doar refăcut de către debitori, astfel cum de altfel şi recunosc.

În cazul în care s-ar aprecia ca întemeiată susţinerea debitorilor, că în realitate este vorba despre un alt gard decât cel la care se referă titlul executoriu, s-ar ajunge în situaţia în care dacă un debitor al unei obligaţii de a demola un bun ar modifica periodic bunul în cauză, bun care însă nu îşi modifică poziţia, titlul obţinut de creditori nu ar putea fi vreodată pus în executare deoarece periodic s-ar constata că obiectul obligaţiei nu mai există.

În realitate, indiferent de activităţile debitorilor obiectul obligaţiei există şi acesta este un gard construit pe linia de hotar dintre cele două proprietăţi, gard care încă se află pe teren.

Instanţa mai constată că iniţial, respectiv prin contestaţia la executare ce formează obiectul dosarului nr. 2335/260/2017, formulată la data de 24.05.2017, debitorii nici nu au susţinut că ar fi demolat gardul, în privinţa acestuia doar precizând că „lucrarea de desfiinţat este un gard de sârmă” astfel că apreciază că onorariul executorului judecătoresc este disproporţionat.

 În concluzie, instanţa reţine că din probatoriul administrat în cauză şi susţinerile părţilor rezultă că debitorii nu şi-au îndeplinit obligaţia din titlu, că gardul se află în continuare pe terenul creditorilor, indiferent de modificările pe care le-au adus acestuia pe parcursul soluţionării fondului cauzei şi a începerii executării silite.”

Împotriva acestei încheieri, debitorii au formulat în termen legal apel, motivat prin cerere şi legal timbrat, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului, apelanţii au arătat, în esenţă, că nu au refuzat să aducă la îndeplinire obligaţia cuprinsă în titlul executoriu (sentinţa civilă nr. 2093/2015), dimpotrivă de bună-voie au demolat gardul descris în titlu în mod amănunţit, ca fiind din „lemn, sârmă, mărăcini de cătină, edificat pe timpul autorului pârâţilor…”, în primăvara anului 2017. Apelanţii mai arată că au edificat un gard nou pe proprietatea lor şi nu pe proprietatea creditorilor, astfel cum rezultă din certificatul de urbanism emis de autorităţile locale, din planul de încadrare în zonă şi din extrasul de plan cadastral, deci nu au refăcut gardul vechi, cum în mod greşit a reţinut prima instanţă.

Se mai arată că problema proprietăţilor a fost soluţionată prin decizia civilă nr. 1140/2003 a Tribunalului Bacău, prin care s-a apreciat de către instanţă că apelantul L.M. opune un titlu valabil  şi că instanţa nu poate să autorizeze pe creditori să demoleze un gard nou care nu face obiectul sentinţei civile ce constituie titlu executoriu.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 468 NCPC.

Intimaţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimaţii au arătat că au fost autorizaţi să treacă la executarea silită şi că, deşi încheierea de încuviinţarea executării a fost comunicată debitorilor, aceştia au refuzat să îndeplinească obligaţia de a face, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc la data de 17.07.2017, în care se consemnează existenţa gardului şi refuzul debitorilor de a-l desfiinţa.

Se mai arată că apărarea apelanţilor, în sensul că au executat de bună-voie obligaţia impusă prin demolarea gardului în vara anului 2016 nu poate fi primită, nefiind făcută în apelul promovat împotriva sentinţei civile ce reprezintă titlu executoriu.

De-asemenea, apreciază intimaţii, faptul că gardul a suferit modificări faţă de anul 2014 nu înlătură obligaţia apelanţilor, deoarece ar lipsi sentinţa civilă respectivă de putere de lucru judecat şi de putere executorie, iar referirea intimaţilor la decizia civilă nr. 1140/2003 nu are relevanţă, deoarece a fost avută în vedere de instanţa de fond când s-a stabilit că intimaţii sunt proprietarii terenului pe care s-a construit gardul, iar debitorii sunt constructori de rea-credinţă, astfel încât hotărârea respectivă şi-ar pierde din efectele pe care legea i le acordă.

În apel s-a administrat proba cu înscrisuri, depuse de ambele categorii de părţi.

Prin încheierea din data de 16.01.2018, tribunalul a repus cauza pe rol pentru a solicita lămuriri de la Primăria comunei S. cu privire la respectarea de către apelanţi, la edificarea gardului în litigiu, a amplasamentului stabilit în autorizaţia de construire şi certificatul de urbanism, relaţiile solicitate fiind depuse la dosarul cauzei.

Ulterior repunerii pe rol, la termenul din 12.02.2018, instanţa a administrat din oficiu un interogatoriu apelantului-debitor L.M..

Prin încheierea din data de 21.02.2018, instanţa a constata ivită divergenţa asupra soluţiei de fond a apelului, dezbaterile fiind reluate la termenul din data de 12.03.2018, în faţa completului de divergenţă.

Analizând probatoriul administrat în cauză, prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul apreciază, cu majoritate, că apelul este fondat.

Prima instanţă a fost învestită cu o cererea întemeiată pe art. 902, 905 NCPC, sediul materiei fiind deci prevederile procedurale privind executarea silită, solicitându-se de către intimaţii-creditorii să fie autorizaţi a executa ei înşişi obligaţia prevăzută în sarcina apelanţilor-debitori prin sentinţa civilă nr. 2093/2015 pronunţată de Judecătoria Moineşti, respectiv desfiinţarea gardului edificat pe terenul proprietatea reclamantelor.

Creditorii au motivat în sensul că debitorii au refuzat să îşi execute obligaţia, iar debitorii, prin întâmpinare, au arătat că în primăvara anului 2017 au demolat gardul ce făcea obiectul titlului executoriu şi au edificat un alt gard cu respectarea limitelor proprietăţii lor, aspecte ce ar rezulta din toată documentaţia întocmită şi emisă de autorităţi în vederea construirii acestuia, argumente reiterate şi în cadrul cererii de apel.

Deşi iniţial au negat demolarea vechiului gard de către debitori, în apel, prin concluziile formulate şi din actele depuse, intimaţii-creditorii au recunoscut că apelanţii-creditori au edificat un nou gard, şi deci, implicit, cel vechi, descris de instanţa care a emis titlul executoriu, a fost demolat.

Cu toate acestea, intimaţii-creditori consideră că acest aspect nu este relevant în speţă, deoarece noul gard ar fi fost edificat exact pe acelaşi aliniament ca cel vechi, în asentimentul acestora fiind şi prima instanţă, care reţine că gardul vechi a fost doar refăcut şi că, chiar de ar fi vorba de un nou gard, acest aspect nu poate fi reţinut întrucât „titlul obţinut de creditori nu ar putea fi vreodată pus în executare deoarece periodic s-ar constata că obiectul obligaţiei nu mai există.”

Contrar susţinerilor primei instanţe, tribunalul reţine că, având în vedere cadrul procesual dedus judecăţii, circumscris fazei executării silite, odată ce obiectul material al obligaţiei stabilite în  titlul executoriu nu mai este în fiinţă, se poate considera că şi obligaţia debitorilor s-a stins. Cu alte cuvinte, indiferent că vechiul gard, astfel cum a fost le descris în titlul executoriu, a fost demolat de către debitori sau s-a dezintegrat ca urmare a unui fenomen natural (de ex. un cutremur), obligaţia de executat nu mai are obiect şi ca, atare, nu mai există. Or, atâta vreme cât obiectul pricinii nu se mai află în fiinţă, sens în care a şi fost emis titlul executoriu, nu se mai pune problema punerii în executare a acestuia,  deoarece hotărârea judecătorească respectivă a devenit implicit caducă, şi-a pierdut puterea executorie, singurul său efect rămas fiind puterea de lucru judecat.

În egală măsură, trebuie reţinut că edificarea unui nou gard, chiar pornind de la premisa caracterului său ilicit, constând în încălcarea dreptului de proprietate al intimaţilor creditori, nu poate fi sancţionată prin punerea în executare a aceleiaşi hotărâri, doar pe considerentul aceluiaşi amplasament. Aceasta, deoarece orice delict, fie el civil, penal sau contravenţional, prin care se tulbură ordinea de drept, necesită de fiecare dată intervenţia justiţiei.

Cu alte cuvinte, ridicarea unui nou gard de către apelanţii-debitori nu poate fi sancţionată de către intimaţii-creditori decât prin promovarea unei nou acţiuni având ca obiect demolarea acestuia şi emiterea unui alt titlu executoriu, în care nu ar putea fi opusă excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de vechiul titlu executoriu, pentru motivul evident că nu există identitate de cauză. Astfel, în condiţiile în care cauza se defineşte ca fiind situaţia de fapt calificată juridic, fiind fundamentul pretenţiilor reclamantului, este lesne de observat că în cauză, prin demolarea vechiului gard şi edificarea unuia nou, în baza unei documentaţii emise, cel puţin aparent,  cu respectarea legislaţiei în construcţii, s-a creat o situaţie de fapt diferită de cea care a fost premisa titlului executoriu din prezentul litigiu.

În concluzie, în cauză executarea silită s-a finalizat prin demolarea vechiului gard, astfel încât nicio cerere formulată de creditori în baza vechiului titlu executoriu nu mai poate fi primită.

În altă ordine de idei, deşi teoretic în prezenta cauză nu se pot face aprecieri de fond, întrucât excedează cadrului procesual, având în vedere susţinerile făcute de ambele părţi prin care şi-au contestat reciproc dreptul de proprietate, instanţa reţine, în subsidiar, următoarele:

In primul rând, în ceea ce priveşte amplasamentul noului gard, instanţa constată că pe de o parte, singura probă invocată de intimaţi în sensul că este identic cu cel al vechiului gard este procesul-verbal de constatare întocmit de executorul judecătoresc, care în opinia instanţei nu are aceeaşi greutate probatorie cu cea a unei expertize de specialitate, iar apelantul-debitor L.M. a refuzat să confirme sau să infirme identitatea de amplasament, precizând la interogatoriu doar ca a respectat titlul său de proprietate.

Pe de altă parte, din relaţiile înaintate de Primăria Comunei S. (f.109), precum şi din documentaţia aferentă autorizaţiei de construire şi certificatului de urbanism emise pentru edificarea noului gard, rezultă că aceste acte au fost emise pe baza titlului de proprietate al apelantului-debitor L.M., care şi-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate pentru suprafaţa în litigiu, fiind avută deci în vedere de autorităţile locale documentaţia cadastrală aferentă.

În al doilea rând, din actele dosarului rezultă că, în fapt, ambele categorii de părţi deţin titluri pentru suprafaţa de 2295 mp, că ele derivă de la un autor comun, că până la procesul de partaj după acest autor ambele părţi au avut emise titluri în nume propriu în baza Legii nr. 18/1991, că aceste titluri şi-au pierdut individualitatea deoarece instanţa de partaj a dispus raportarea tuturor terenurilor ce făceau obiectul acestora la masa de partaj (pe considerentul că au fost înzestrări ce nu constituie donaţii scutite de raport) şi că urmare a unei lotizări defectuoase făcute cu ocazia partajului, dar intrate în puterea lucrului judecat, atât autorul apelantului L.M. cât şi intimatele creditoare au primit în lot aceeaşi suprafaţă de teren. Ca atare, prin efectul sentinţei de partaj, vânzarea făcută lui L.M. de către autorul său s-a consolidat, dreptul de proprietate pierzându-şi caracterul rezolubil.

Cu alte cuvinte, în cauză există o suprapunere în fapt a drepturilor de proprietate ale părţilor, iar conflictul juridic dintre părţi este agravat de faptul că ulterior sentinţei de partaj s-au mai pronunţat o serie de hotărâri judecătoreşti, care teoretic se bucură toate de putere de lucru judecat, invocate, după caz, de către fiecare dintre părţi în favoarea lor, dar între care în mod evident există contrarietate, situaţia cea mai gravă fiind faptul că singurul remediu eficient, respectiv promovarea unei acţiuni în revendicare între părţi, s-a soluţionat definitiv prin respingere.

În concluzie, instanţa reţine că prin intabularea dreptului său de proprietate, apelantul L.M. beneficiază în mod public de prezumţia de proprietate şi, cel puţin la nivel administrativ, în condiţiile în care titlul său de proprietate (contractul de vânzare-cumpărare dintre el şi defunctul L.T.) nu a fost anulat pe cale judecătorească şi nu s-a dispus rectificarea cărţii funciare deschise în favoarea sa, va putea să îşi împrejmuiască din punct de vedere legal proprietatea, iar conflictul dintre părţi se va perpetua. Ca atare, doar în condiţiile în care titlul apelantului-pârât ar fi anulat, părţile ar putea promova o nouă acţiune în revendicare, singurul mod în care litigiul dintre ar putea fi tranşat, fără a li se putea opune părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat, fiind schimbată cauza acţiunii.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 480, al. 1 NCPC, cu majoritate de voturi, instanţa va admite apelul şi va schimba în tot încheierea apelată, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată, urmând a fi obligaţi, pe cale de consecinţă, reclamanţii la plata către pârâţi a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în prima instanţă, reprezentând onorariu de avocat.

În temeiul art. 453 NCPC, constatând culpa procesuală a intimaţilor creditori, tribunalul îi va obliga pe aceştia la plata către apelanţi a sumei de 1020 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, reprezentând taxă de timbru şi onorariu de avocat.

Domenii speta

Spete similare