Autoritate de lucru judecat. Critici formulate omissio medio. Inadmisibilitatea criticilor formulate în recurs ce vizează netemeinicia hotărârii atacate.

Autoritate de lucru judecat. Critici formulate omissio medio. Inadmisibilitatea criticilor formulate în recurs ce vizează netemeinicia hotărârii atacate.

Pentru a putea reţine şi admite excepţia autorităţii de lucru judecat, este necesar ca între cele două acţiuni să existe identitate de părţi, obiect şi cauze. Respingerea unei acţiuni în lipsă de probe nu poate fi apreciată ca o statuare asupra unei situaţii de natură să creeze putere de lucru judecat deoarece instanţa nu a analizat temeinicia/netemeinicia pretenţiei, ci doar a  stabilit că reclamantul nu şi-a dovedit pretenţia. Absenţa invocării, pe calea apelului, a faptului că în mod greşit s-a luat act de renunţare, nefiind îndeplinite condiţiile legale în acest sens, critica prezentată în acest sens direct în calea de atac a recursului nu poate fi primită, fiind făcută omisso medio.

Secţia I Civilă, Decizia civilă nr.213 din 09  mai  2019.

Prin sentinţa civilă nr. 2185/19 octombrie 2018, pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr…/221/2015 s-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii D.,  O., şi V.  în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.,  şi în consecinţă a fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 69.882 lei, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 277 m.p., ce face parte din imobilul înscris în C.F. nr… D., pentru perioada 15.06.2012 – 15.03.2016 şi s-a respins în rest cererea; s-a respins ca rămasă fără obiect cererea reconvenţională formulată de pârâta SC A.  S.R.L.; a fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.898 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (2373 lei), onorarii experţi (5025 lei) şi onorariu avocat (1500 lei).

Împotriva sentinţei civile nr.2185/2017 şi încheierii din data de 6.11.2015 ale Judecătoriei, au declarat apel reclamanţii D., O., M. şi V. şi pârâta SC A.  S.R.L. şi criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 658/A/27.09.2018 Tribunalul Hunedoara a respins ca nefondat apelul formulat de către reclamanţii D., O., M. şi V. împotriva sentinţei civile nr. 2185/19.10.2017 pronunţată de Judecătoria Deva, cât şi  apelul declarat de către pârâta SC A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2185/19.10.2017 şi încheierii civile din data de 6.11.2015 pronunţate de Judecătoria Deva în dosarul nr…/221/2015. Nu au fost acordate cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, la data de 29.10.2018, a declarat recurs pârâta SC V. solicitând  admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 658/2018 şi a sentinţei civile nr. 2185/2017 şi respingerea acţiunii reclamanţilor, reţinând excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 4889/2012 a Judecătoriei Deva, definitivă prin decizia civilă nr. 193/R/2013 a Tribunalului Hunedoara sau respingerea acţiunii reclamanţilor ca nefondată, iar în subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare având în vedere incorecta stabilire a cuantumului despăgubirilor la care au fost obligaţi.

Se precizează că recursul a fost declarat înainte ca decizia civilă atacată să fie comunicată. Se susţine că instanţa a soluţionat greşit excepţia autorităţii de lucru judecat, că li s-a încălcat dreptul la apărare, că nu a fost legal constituit completul de judecată ce a soluţionat prezentul dosar.

După comunicarea deciziei atacate, la data de 9.11.2018, pârâta depune „motive de recurs” prin care, în temeiul art. 488 pct.6,7 8 C.pr.civilă a solicitat casarea deciziei nr. 658/2018 a Tribunalului Hunedoara, admiterea apelului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanţi şi admiterii cererii reconvenţionale.

În motivarea recursului se susţine că  prin hotărârea atacată s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti pronunţată în dosar nr…/2214/2010 a Judecătoriei Deva.

Instanţele de fond au considerat că nu există autoritate de lucru judecat deoarece nu există identitate de cauză.

Însă pentru puterea de lucru judecat nu este nevoie să existe tripla identitate de obiect, părţi şi cauză.

În dosarul  anterior reclamanţii au solicitat daune interese pentru lipsa de folosinţă a terenului ocupat şi folosit de către pârâţi, acţiunea fiind respinsă cu motivarea că reclamanţii nu au făcut dovada daunelor pretinse.

În consecinţă, în al doilea dosar prin care se solicită tot daune interese pentru lipsa de folosinţă nu se poate stabili contrariul, respectiv că aceleaşi despăgubiri pentru aceeaşi perioadă sunt dovedite, indiferent care au fost textele de lege invocate în cele două acţiuni.

Al doilea motiv de recurs vizează faptul că prin cererea reconvenţională s-a solicitat obligarea reclamanţilor să permită accesul la construcţiile lor, demolarea gardului construit şi plata de despăgubiri pentru imposibilitatea folosirii construcţiilor.

Prin încheierea de la fila X se ia act de renunţarea cu privire la capătul de cerere privind obligarea reclamanţilor la plata de despăgubiri, cu toate că nu există nicio cerere de renunţare la judecată formulată în acest sens, iar mandatarul nu avea procură specială în acest sens.

Mai mult, în dispozitiv, instanţa nu ia act de această renunţare la judecată, arătând doar că cererea reconvenţională a rămas fără obiect, făcând referire doar la capătul privind demolarea gardului.

În condiţiile în care reclamanta reconvenţională nu a renunţat la judecată, instanţa nu putea lua act de această renunţare, iar nepronunţarea asupra capătului de cerere privind obligarea la despăgubiri atrage casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Curtea, analizând legalitatea deciziei atacate, prin raportare la criticile aduse, reţine următoarele:

Recursul este nefondat.

Prima critică vizează încălcarea autorităţii de lucru judecat al hotărârii pronunţate în dosar nr…/221/2010 al Judecătoriei Deva, aceasta fiind de neprimit.

Se constată că în dosar nr. 5495/221/2010 al Judecătoriei Deva reclamanţii D., O., M.,  B. şi V. au chemat în judecată pârâta SC TI.  solicitând să se constate că antecesoarea pârâtei a edificat fără a deţine autorizaţie de construcţie o hală de vopsitorie pe terenul proprietatea lor,  să fie obligată pârâta să înlăture acest supraedificat sau să fie ei autorizaţi să procedeze la înlăturarea lui şi să se dispună obligarea pârâtei la plata de daune interese în cuantum de 1 euro/zi/mp pentru lipsa de folosinţă, în drept fiind invocate dispoziţiile art. 480 C.civil.

Prin sentinţa civilă nr. 4889/2002 pronunţată în dosarul susmenţionat a fost respinsă acţiunea civilă astfel formulată, reţinându-se cu privire la daune că nu s-a făcut dovada existenţei lor, cererea fiind respinsă ca nefondată.

În prezentul dosar, reclamanţii D., O., M. şi V. au chemat în judecată pârâta SC TI solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 14958 EURO sau 56423,99 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a suprafeţei de 277 mp. În drept, acţiunea este întemeiată atât pe dispoziţiile de la art. 1345 C.civil – îmbogăţirea fără justă cauză, cât şi pe dispoziţiile art. 1349 C.civil – răspunderea civilă delictuală.

Analizând cele două acţiuni, în mod corect au reţinut instanţele de fond faptul că nu există autoritate de lucru judecat, deoarece cauza celor două acţiuni este diferită şi nici obiectul lor nu este identic. Instanţa de apel a făcut o corectă comparaţie a obiectelor celor două acţiuni, precum şi a cauzei acestora şi a stabilit în mod temeinic faptul că nu există identitate de cauză în raport de cele susţinute în motivarea acţiunilor.

Or, pentru a putea reţine şi admite excepţia autorităţii de lucru judecat, este necesar ca între cele două acţiuni să existe identitate de părţi, obiect şi cauză, condiţie neîntrunită în cauză.

Nu poate fi primită nici susţinerea recurentei că întrucât în primul dosar pretenţiile au fost respinse ca nedovedite, în al doilea dosar nu s-ar putea stabili contrariul. Respingerea unei acţiuni în lipsă de probe nu poate fi apreciată ca o statuare asupra unei situaţii de natură să creeze putere de lucru judecat deoarece instanţa nu a analizat temeinicia/netemeinicia pretenţiei, ci doar a  stabilit că reclamantul nu şi-a dovedit pretenţia.

Şi cea de-a doua critică este nefondată.

Recurenta susţine că instanţa (judecătoria) a luat act prin încheierea de la fila X că renunţă la judecată, deşi mandatarul său nu avea mandat special în acest sens.

Curtea reţine că această critică vizează încheierea pronunţată de către Judecătoria Deva la data de 7.04.2016, că în apel nu a fost atacată această încheiere a instanţei, astfel că această critică nu poate fi formulată pentru prima dată în recurs conform regulii omisso medio.

Efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părţile de a supune judecăţii în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt şi de drept ce au fost ridicate în primă instanţă, în limitele impuse de cele două reguli exprimate prin adagiile „tantum devolutum quantum apellatum” şi „tantum devolutum quantum iudicata”. În speţă, în absenţa invocării, pe calea apelului, a faptului că în mod greşit s-a luat act de renunţare, nefiind îndeplinite condiţiile legale în acest sens, critica prezentată în acest sens direct în calea de atac a recursului nu poate fi primită, fiind făcută omisso medio.

Ultima critică vizează greşita stabilire a cuantumului prejudiciului prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Potrivit art. 488 alin.1 Cod procedură civilă casarea unei hotărâri poate fi cerută numai pentru motivele de nelegalitate. Prin motivul de recurs pârâta invocă doar greşita interpretare/administrare a probei cu expertiza administrată în cauză în sensul că se reţine o valoarea a lipsei de folosinţă a terenului mai mare decât valoarea terenului însuşi, precum şi că s-a respins cererea vizând o nouă expertiză, şi nu motive propriu-zise de nelegalitate.

Or, interpretarea probelor vizează temeinicia deciziei şi nu legalitatea acesteia, astfel că nu pot fi analizate în cadrul recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 Cod procedură civilă criticile recurentei.

Cel de-al optulea motiv de recurs vizează esenţialmente nelegalitatea hotărârii atacate şi subsumează toate cazurile de încălcare sau aplicare greşită a legii, cum ar fi interpretarea eronată a unui text ce lege, aplicarea unei norme generale în locul unei norme speciale sau invers, aplicarea unei norme juridice deşi aceasta nu era incidentă în cauză, aplicarea legii române, deşi raportul cu un element de extraneitate era cârmuit de o lege străină. După cum se poate observa, acest motiv de recurs se referă la nesocotirea normelor de drept material.

În condiţiile în care prin motivul de recurs recurenta invocă faptul că expertiza nu a fost corect efectuată, acest motiv vizează, astfel cum s-a mai afirmat, temeinicia deciziei, şi nu poate fi analizat în cadrul recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare