Limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat

1. Limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat (art. 478 alin. 2 NCpc) și limitele determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță (art. 478 alin. 1 și 3 NCpc). Incidența dispozițiilor art.478 alin.4 NCpc - explicitarea pretențiilor în rejudecarea apelului.

Apărările noi formulate în rejudecarea apelului nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 478 alin. 4 NCpc, a explicitării pretențiilor. Aceste dispoziții se referă la pretenții (apărări) care sunt cuprinse implicit în cele formulate la judecata în primă instanță, deci care rezultă din împrejurările de fapt indicate de părți și susținerile care privesc apărările explicite.

Recurenții aveau posibilitatea (cunoscând toate pretențiile din cererea reconvențională și criticile din apelul formulat de pârâta reclamantă  împotriva soluției pronunțate de prima instanță cu privire la această cerere), să-și facă toate apărările legate de cererea reconvențională în momentul formulării întâmpinării la apel, iar nu în rejudecarea apelului, fiind obligați să procedeze astfel, conform prevederilor art.478 alin.2 NCpc, care sunt imperative.

Este adevărat că în speță, dată fiind strânsa legătură a cererii reconvenționale cu cererea principală (prima având ca obiect obligarea la plata chiriei, iar cea de-a doua rezilierea contractului de închiriere), admiterea acesteia din urmă determinând rămânerea fără obiect sau, în orice caz, respingerea cererii reconvenționale, însă trebuia ca recurenții să aibă în vedere și posibilitatea respingerii cererii lor de reziliere judiciară, formulând în termenul legal celelalte apărări împotriva cererii reconvenționale, iar nu după respingerea definitivă a cererii principale.

Secţia I civilă - Decizia civilă nr. 32/05 februarie 2020.

Prin sentinţa civilă nr. 150/05.04.2017 pronunţată de Judecătoria Sălişte în dosarul nr…/…/2016, a fost respinsă acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii B.N. şi B.M. în contradictoriu cu pârâta Comuna P.S. şi a fost respinsă cererea reconvenţională formulată şi modificată de pârâta-reclamantă reconvenţională Comuna P.S. în contradictoriu cu reclamanţii pârâţi reconvenţionali B.N. şi B.M., fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1242/2017 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar …/…/2016* s-a admis apelul declarat de reclamanţii B.N. şi B.M. împotriva sentinţei civile nr. 150/5.04.2017, care a fost schimbată în parte, în sensul că, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii B.N. şi B.M. împotriva pârâtei Comuna P.S. şi, în consecinţă: S-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr…/4.04.2013 încheiat între părţi. A fost obligată pârâta Comuna P.S. să restituie reclamanţilor B.N. şi B.M. suma de 5000 lei, reprezentând garanţia achitată în temeiul contractului. S-au păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. S-a respins apelul declarat de pârâta Comuna P.S. împotriva aceleaşi sentinţe. A fost obligată  intimata  Comuna P.S. să plătească apelanţilor B.N. şi B.M.  suma de 10.620 lei cheltuieli de judecată pentru fond şi 6632 lei în apel.

Prin decizia civilă nr.107/21.06.2018, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis recursul declarat de pârâta-reclamantă reconvenţională Comuna P.S. împotriva deciziei civile nr.1242/2017 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar …/…/2016*. A casat decizia atacată şi, rejudecând apelurile declarate de ambele părţi: A admis apelul declarat de pârâta Comuna P.S. împotriva sentinţei civile nr. 150/2017, pronunţată de Judecătoria Sălişte în dosar …/…/2016 şi în consecinţă: A schimbat sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii civile formulate de reclamanţii B.N. şi B.M., în contradictoriu cu pârâta Comuna P.S.

A trimis cauza Tribunalului Sibiu pentru soluţionarea apelului declarat de reclamanta-reconvenţională Comuna P.S. împotriva sentinţei civile nr. 150/2017 a Judecătoriei Sălişte, doar în ceea ce priveşte criticile referitoare la cererea reconvenţională. A respins apelul declarat de reclamanţii B.N. şi B.M. împotriva aceleiaşi sentinţe. A obligat intimaţii B.N. şi B.M. să plătească recurentei 9575,48 lei cheltuieli de judecată la fond, 4853,7 lei cheltuieli de judecată în apel şi 4700 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Prin decizia civilă nr. 287/2019 Tribunalul Sibiu a admis apelul declarat de pârâta reclamantă Comuna P.S. împotriva sentinței civile nr. 150/05.04.2017 a Judecătoriei Săliște, pe care a schimbat-o cu privire la soluția asupra cererii reconvenționale, în sensul că a admis cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă Comuna P.S. astfel cum a fost modificată, în contradictoriu cu pârâții B.N. şi B.M. și, în consecință, a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 39.854 lei chirie restantă pentru anul 2013 și 125.669,6 lei chirie restantă pentru anul 2014 calculată în baza contractului de închiriere nr…/04.04.2013.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B.N. şi B.M., solicitând casarea în tot a deciziei atacate și rejudecând cauza să fie respinsă cererea reconvențională, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs au arătat că instanța de apel a încălcat reguli de procedură privitoare la limitele efectului devolutiv al apelului, prin aceea că: - nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității invocată de intimată, care privea apărările de fond formulate de ei în legătură cu rezilierea de drept a contractului, lipsa titlului afirmat și neexecutarea culpabilă a obligațiilor locatorului, invocate incidental cu scopul respingerii cererii reconvenționale; -nu s-a pronunțat asupra incidenței dispozițiilor art. 478 alin. 4 NCpc, invocate de ei în definirea cadrului procesual al rejudecării apelului.

Instanța de apel le-a încălcat drepturile procedurale sub motivarea limitelor casării trasate de Curtea de Apel Alba-Iulia prin decizia civilă nr. 107/2018. Întrucât Judecătoria Săliște a respins cererea reconvențională ca neprobată, ceea ce constituie o nestatuare asupra fondului, cererea reconvențională s-a judecat pe fond pentru prima dată în cadrul rejudecării apelului, motiv pentru care trebuie avute în vedere rolul activ al judecătorului conform dispozițiilor art. 22 alin. 2 și 3 NCpc, punând în discuție orice împrejurare de fapt și de drept ridicată de părți, restabilind calificarea juridică a actelor și faptelor juridice.

Instanța de apel nu putea omite apărările formulate în rejudecare, în considerarea art. 6 CEDO, câtă vreme în fața primei instanțe comuna P. nu a susținut, argumentat și probat cererea reconvențională. Rejudecarea cererii reconvenționale exclusiv prin prisma apărărilor comunei P. relevă un proces inechitabil.

Recurenții au susținut că apărările formulate în rejudecarea apelului se încadrează în prevederile art. 478 alin. 4 NCpc, realizând o explicitare a pretențiilor care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe, motiv pentru care instanța de apel era ținută să se pronunțe asupra acestora, deoarece sunt motive de respingere a cererii reconvenționale, invocate încă din fața primei instanțe.

Instanța de apel a aplicat greșit regulile de procedură consacrate de art. 478 alin. 2 NCpc, concluzionând că nu mai pot fi puse în discuție aspecte legate de rezilierea contractului asupra căruia s-a statuat prin decizia civilă nr. 107/2018. Tribunalul nu a avut în vedere că autoritatea de lucru judecat a acestei decizii vizează numai rezilierea judiciară, iar nu și rezilierea de plin drept, invocată de ei în rejudecarea apelului, aspect care nu a făcut obiectul analizei instanței de recurs.

Instanța nu a avut în vedere devoluțiunea apelului, sens în care trebuia să țină cont de argumentele lor invocate în respingerea cererii reconvenționale, nefiind temeiuri noi. Astfel, chiar dacă nu au invocat excepția de neexecutare a contractului în ciclurile anterioare, au arătat că locatorul nu și-a respectat obligațiile de predare a obiectului contractului, chiar dacă nu au invocat rezilierea de plin drept, au vorbit constant de incidența art. 10 din contract, chiar dacă nu au invocat excepția lipsei titlului dreptului afirmat, aceasta este o apărare de fond care poate fi analizată în apelul devolutiv.

Prin decizia civilă nr. 32/2020 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat recursul.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 NCpc recurenții au susținut, sub un prim aspect, că instanța de apel a încălcat reguli de procedură privitoare la limitele efectului devolutiv al apelului, prin aceea că nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității invocată de intimată, care privea apărările de fond formulate de ei în legătură cu rezilierea de drept a contractului, lipsa titlului afirmat și neexecutarea culpabilă a obligațiilor locatorului, invocate incidental cu scopul respingerii cererii reconvenționale.

Curtea constată că instanța de apel a pus în discuție inadmisibilitatea apărărilor noi formulate în rejudecare, așa cum rezultă din încheierea de ședință din 14.03.2019. Nu era necesar să se pronunțe expres asupra excepției inadmisibilității întrucât în realitate este vorba tot despre o apărare de fond, iar nu o excepție. Soluția asupra acestei apărări a intimatei rezultă din motivarea respingerii apărărilor de fond invocate de recurenți. În plus, chiar dacă ar fi reală această omisiune, recurenții nu au interes să critice nesoluționarea unei excepții invocată de partea adversă.

Recurenții au criticat decizia instanței de apel pentru încălcarea regulilor de procedură privitoare la limitele efectului devolutiv al apelului și sub aspectul că, instanța nu s-a pronunțat asupra incidenței dispozițiilor art. 478 alin. 4 NCpc, invocate de ei în definirea cadrului procesual al rejudecării apelului.

În acest sens, din analiza actelor aflate în dosarul de rejudecare a apelului rezultă că recurenții (intimați în apel) au invocat aceste dispoziții legale doar prin concluziile scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor (dosar apel). Or, pentru respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, aceste dispoziții legale trebuiau invocate înainte de închiderea dezbaterilor, oferind părții adverse posibilitatea de a-și exprima opinia în legătură cu incidența lor. În speță, instanța de apel s-a pronunțat în mod corect numai pe aspecte care au fost puse în discuția contradictorie a părților.

În plus, Curtea constată că apărările noi formulate în rejudecarea apelului nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 478 alin. 4 NCpc, a explicitării pretențiilor. Aceste dispoziții se referă la pretenții (apărări) care sunt cuprinse implicit în cele formulate la judecata în primă instanță, deci care rezultă din împrejurările de fapt indicate de părți și susținerile care privesc apărările explicite. Prin urmare, apărarea a fost formulată în fața primei instanțe, însă nu a fost suficient de clară, astfel încât necesită lămuriri.

În acest sens, prin decizia nr.28/2015 ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că explicitarea pretențiilor implicite în apel nu are semnificația modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecății și a derogării de la art. 478 alin. 1 și 3, ci presupune corecta lămurire a limitelor judecății în primă instanță.

Susținerea conform căreia cererea reconvențională s-a judecat pe fond pentru prima dată în cadrul rejudecării apelului nu este reală, având în vedere că prima instanță a respins cererea în fond, iar nu în temeiul unei excepții procesuale. În sistemul nostru procesual în cazul în care o cerere nu a fost dovedită, aceasta se respinge ca neîntemeiată, cu consecința existenței autorității de lucru judecat față de o eventuală nouă cerere având același obiect.

Faptul că în speță, apelul împotriva soluției pronunțate de prima instanță asupra cererii reconvenționale s-a judecat în fond pentru prima dată în faza rejudecării nu justifică invocarea unor mijloace de apărare direct în rejudecare.

În acest context, Curtea reține că recurenții aveau posibilitatea (cunoscând toate pretențiile din cererea reconvențională și criticile din apelul formulat de pârâta reclamantă  împotriva soluției pronunțate de prima instanță cu privire la această cerere), să-și facă toate apărările legate de cererea reconvențională în momentul formulării întâmpinării la apel, iar nu în rejudecarea apelului, fiind obligați să procedeze astfel, conform prevederilor art. 478 alin. 2 NCpc, care sunt imperative.

Este adevărat că, dată fiind strânsa legătură a cererii reconvenționale cu cererea principală (prima având ca obiect obligarea la plata chiriei, iar cea de-a doua rezilierea contractului de închiriere), admiterea acesteia din urmă determinând rămânerea fără obiect sau, în orice caz, respingerea cererii reconvenționale, însă trebuia ca recurenții să aibă în vedere și posibilitatea respingerii cererii lor de reziliere judiciară, formulând în termenul legal celelalte apărări împotriva cererii reconvenționale, iar nu după respingerea definitivă a cererii principale.

Având în vedere că cererea reconvențională are natura juridică a unei adevărate cereri de chemare în judecată, chiar dacă ea se judecă împreună cu cererea principală părțile trebuie să-și facă apărări distinct, raportat la fiecare dintre cele două cererii, care ar putea face obiectul unor procese separate.

Contrar susținerilor recurenților, nu a fost încălcat dreptul la apărare al acestora. Tribunalul s-a pronunțat asupra temeiniciei cererii reconvenționale, analizând apărările față de cererea reconvențională formulate în termenul legal, fără a mai putea analiza cererea principală și nici apărările care vizau această cerere și care au fost tranșate de instanța de recurs.

În cauză, așa cum a observat instanța de rejudecare a apelului, apărările din cuprinsul întâmpinării depuse la apelul declarat de pârâta reclamantă, a vizat existența deciziilor de impunere, restul apărărilor fiind legate de cererea principală de reziliere a contractului de închiriere și plata de daune-interese.

Nu poate fi reținută susținerea conform căreia în rejudecare a fost permis dreptul la apărare exclusiv locatorului. Recurenții au avut dreptul de a se apăra cu privire la cererea reconvențională, însă cu respectarea art. 478 NCpc și a autorității de lucru judecat cu privire la aspectele tranșate prin decizia nr. 107/2018.

Prin aplicarea regulilor prevăzute de art. 478 NCpc de către instanța de apel nu s-a încălcat dreptul recurenților la un proces echitabil. Aceste dispoziții au fost edictate tocmai pentru asigurarea unui proces echitabil, astfel încât părțile să cunoască încă din faza inițială a procesului (ori a judecării căii de atac) mijloacele de apărare ale părții adverse.

Este real că în speță, având în vedere strânsa legătură dintre cererea principală și cea reconvențională, faptul că nu mai puteau fi puse în discuție aspecte legate de prima dintre ele datorită autorității de lucru judecat a deciziei instanței de recurs cu privire la cererea principală, limitează motivele care puteau fi invocate în apărare în rejudecarea apelului pârâtei reclamante, însă dreptul la apărare nu este unui absolut, ci trebuie exercitat în corelație cu alte drepturi fundamentale, între care principiul securității raporturilor juridice civile și respectarea autorității de lucru judecat.

Nu poate fi primită susținerea conform căreia instanța de apel a aplicat greșit regulile de procedură consacrate de art. 478 alin. 2 NCpc, concluzionând că nu mai pot fi puse în discuție aspecte legate de rezilierea contractului asupra căruia s-a statuat prin decizia civilă nr. 107/2018.

Curtea constată că instanța de apel nu a reținut autoritatea de lucru judecat raportat la rezilierea de drept, așa cum au susținut recurenții. Într-adevăr autoritatea de lucru judecat a deciziei menționate vizează rezilierea judiciară, care a făcut obiectul acțiunii principale, iar nu rezilierea de drept, însă aceasta din urmă nu poate fi invocată pentru prima dată în rejudecarea apelului, nici chiar pe cale de apărare de fond, opunându-se regulile cuprinse de art. 478 alin. 2 teza I NCpc, care prevăd că intimații din apel nu se pot folosi decât de mijloacele de apărare din întâmpinare. Este evident că în situația rejudecării apelului ne raportăm la întâmpinarea formulată față de cererea de apel în termenul legal, iar nu la eventuale note sau precizări depuse în faza rejudecării, având în vedere că nici apelantul nu poate dezvolta motive noi de apel în rejudecare.

Tribunalul, în rejudecarea apelului pârâtei reclamante, a făcut o corectă aplicare a celor două reguli care limitează efectul devolutiv al apelului, atât cea privind limitele determinate de ceea ce s-a apelat (art. 478 alin. 2 NCpc) cât și cea vizând limitele determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță (art. 478 alin.1 și 3 NCpc).

Domenii speta

Spete similare