Recunoaştere hotărâre străină pronunţată în Marea Britanie înainte de ieşirea din Uniunea Europeană

În fapt, hotărârea străină a cărei recunoaştere se solicită prin cererea de chemare în judecată a fost pronunţată de un tribunal din Marea Britanie (United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland) şi priveşte desfacererea căsătoriei părţilor.

Hotărârea a fost apostilată de către autorităţile engleze şi aşa cum reiese din menţiunile hotărârii a cărei recunoaştere se solicită, aceasta a rămas definitivă, iar pârâta a avut cunoştinţă de aceasta fiind prezentă în instanţa britanică.

Deşi Marea Britanie a făcut parte din statele Uniunii Europene (UE), la data de 30.01.2020 a fost ratificat Acordul de retragere al Marii Britanii din Uniunea Euripeană astfel că în prezent şi la momentul declanşării litigiului de faţă, acest stat nu mai era membru al UE.

Prin acordul de retragere a fost stabilită o perioadă de tranziţie, pe durata căreia a existat reciprocitate în materie civilă între statele UE şi Marea Britanie, aplicându-se în continuare Regulamentul CE nr. 2201/2013 invocat de prima instanţă în susţinerea opiniei sale.

Perioada de tranziţie s-a finalizat la data de 31.12.2020 astfel că începând cu ianuarie 2021 dispoziţiile Regulamentului CE nr. 2201/2013 nu mai sunt recunoscute de Marea Britanie şi nu se mai aplică în raport de acest stat nemembru al Uniunii Europene.

Ca atare, deşi la momentul emiterii hotărârii străine, atât România cât şi Marea Britanie erau membre UE şi erau pe deplin aplicabile prevederile art. 21 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 2201/2013 care prevăd obligativitatea recunoaşterii hotărîrilor, în materie de căsătorie şi minori, pronunţate într-un stat membru  UE fără a fi necesar să se parcurgă vreo procedură, în prezent aceste dispoziţii nu mai privesc decât România şi celelalte state membru UE nu şi Marea Britanie.

Cum însă normele în discuţie sunt norme de procedură şi deci de imediată aplicare, nu se poate considera că indiferent de momentul prezentării hotărârii străine în faţa autorităţilor române se vor aplica prevederile Regulamentului. Aceasta deoarece s-ar încălca principiile de drept privitoare la aplicarea în timp a legii de procedură civilă, reglementate de art. 24 şi 28 C.proc.civ.

Potrivit art. 67 alin. 2 lit. b din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (2019/C 384 I/01), în Regatul Unit, precum și în statele membre în situațiile care implică Regatul Unit, pentru recunoașterea și executarea hotărârilor, deciziilor, actelor autentice, tranzacțiilor și altor acorduri judiciare se aplică, în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate în cadrul acţiunilor judiciare intentate înainte de încheierea perioadei de tranziţie, documentele întocmite sau înregistrate în mod oficial ca acte autentice şi acordurile încheiate înainte de perioada de tranziţie, inclusiv se aplică dispoziţiile referitoare la recunoaştere şi executare din Regulamentul UE nr. 2201/2013.

Prin urmare, cât timp însuşi prin acordul de retragere se stabileşte că numai proceselor pornite înainte de închiderea perioadei de tranziţie li se aplică dispoziţiile Regulamentului UE nr. 2201/2013, cu atât mai validă este concluzia că acest regulament nu mai poate fi invocat în cazul cererilor de recunoaştere hotărâri străine pornite după încheierea perioadei de tranziţie.

 Or, prezentul dosar a fost iniţiat la data de 24.03.2021, ulterior încheierii perioadei de tranziţie (31.12.2020), deci nu îi sunt aplicabile normele de procedură din Regulamentul UE nr. 2201/2013, ci exclusiv normele de procedură prevăzute de art. 1095-1102 C.proc.civ. care reglementează materia recunoaşterii hotărârilor străine, unde prin hotărâri străine se înţelege, conform art. 1094 C.proc.civ., actele de jurisdicţie ale instanţelor judecătoreşti dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.

Decizia civilă nr. 184 din 11 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului ..., la data ... sub dosarul nr. ... reclamantul ... a solicitat recunoașterea hotărârii străine pronunțată de Instanța ..., Districtul ..., Marea Britanie, în Dosarul nr. ..., privind divorțul de fosta sa soție, ...

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că la data 23.08.2011 a fost pronunțată de către Instanța din Marea Britanie, în Dosarul nr. ..., prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei reclamantului de ...

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu acte, depunând la dosar sentința Instanței ..., Districtul ..., Marea Britanie, în Dosarul nr. ..., în limba engleză și în traducere legalizată, inclusiv apostila.

În drept, reclamantul a invocat disp. art. 1095 și urm. C.proc.civ.

În probațiune au fost depuse înscrisuri.

Acțiunea  a fost legal timbrată, în temeiul prevederilor art. 27 din OUG nr. 80/2013.

La termenul de judecată din data ... Tribunalul, din oficiu, a pus în discuția părților excepția lipsei de interes în promovarea prezentei acțiuni, având în vedere dispoziţiile art. 67 alin. 4 din Tratatul Uniunii Europene și art. 1 alin. 1, art. 36 alin. 1 și art. 37 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003.

Prin sentinţa civilă nr. ... pronunţată de Tribunalul ... s-a respins ca lipsită de interes cererea reclamantului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 1095-1102 C.proc.civ., referitoare la recunoașterea de către instanțele române a hotărârilor străine, dar aceste norme naționale generale trebuie aplicate în situația în care nu există norme ale UE contrare normelor naționale.

Conform disp. art. 67 alin. 4 din Tratatul Uniunii Europene, Uniunea facilitează accesul la justiție, în special pe baza principiului recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare și extrajudiciare în materie civilă.

În aplicarea acestui principiu de drept al Uniunii Europene, a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 2201/2003.

Regulamentul are ca principal obiectiv reglementarea principiului de liberă circulație a hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată dintr-un stat membru al Uniunii Europene în materie civilă şi comercială, precum şi recunoașterea şi executarea acestora în celelalte state membre ale Uniunii Europene, chiar şi în situația în care acestea sunt pronunțate împotriva unei persoane care nu are domiciliul în acel stat membru al Uniunii Europene.

Suplimentar, Regulamentul intenționează implementarea unui sistem adecvat de cooperare între statele membre ale Uniunii Europene în materie civilă şi comercială, precum şi stabilirea normelor specifice care reglementează competenţa judiciară, recunoașterea şi executarea hotărârilor ca şi instrument reglementat în cadrul Uniunii Europene, fără parcurgerea niciunei proceduri speciale în acest sens.

Totodată, Regulamentul prevede procedura specifică de recunoaștere a hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată într-un stat membru al Uniunii Europene, menționând în continuare faptul că aceste hotărâri sunt recunoscute fără parcurgerea unei proceduri speciale în acest sens în statul membru al Uniunii Europene solicitat.

Astfel cum rezultă din preambulul Regulamentului nr. 2201/2003, Consiliul European de la Tampere a estimat în concluziile sale (punctul 34) că hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile care țin de dreptul familiei ar trebui „recunoscute automat în întreaga Uniune fără procedură intermediară sau motive de refuz al executării. Acesta este motivul pentru care hotărârile privind dreptul de vizită și cele privind înapoierea copilului, care au fost certificate în statul membru de origine în conformitate cu dispozițiile din prezentul regulament, ar trebui să fie recunoscute și să fie executorii în toate celelalte state membre fără să fie solicitată vreo altă procedură”.

Conform disp. art. 1 alin. 1 și alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, acesta se aplică, oricare ar fi natura instanței, ”materiilor civile privind: (a) divorțul, separarea de drept și anularea căsătoriei; (b) atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totală sau parțială a răspunderii părintești. (2) Materiile prevăzute la alineatul (1) litera (b) cuprind în special: (a) încredințarea și dreptul de vizită; (b) tutela, curatela și instituțiile similare; (c) desemnarea și atribuțiile oricărei persoane sau oricărui organism însărcinat să se ocupe de persoana sau bunurile copilului, să-l reprezinte sau să-l asiste; (d) plasarea copilului într-o familie substitutivă sau într-un centru de plasament; (e) măsurile de protecție a copilului privind administrarea, conservarea sau dispoziția cu privire la bunurile copilului”.

Art. 21 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 menționează expres că ”Hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură”.

Singura formalitate ce trebuie respectată de persoana beneficiară a hotărârii pronunțată într-un alt stat membru al UE este aceea prevăzută de disp. art. 37 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, respectiv să prezinte o copie a hotărârii care să întrunească toate condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale și certificatul menționat de art. 39 din același Regulament.

Față de toate aceste norme juridice ale UE, Tribunalul a constatat că Uniunea Europeană, la care și România a aderat, a impus principiul conform căruia o hotărâre pronunțată într-un stat membru este recunoscută de alt stat membru fără a fi necesar să se parcurgă procedura recunoașterii judiciare, respectiv de disp. art. 1095 și urm. C.proc.civ., în cazul de față.

Prima instanţă a concluzionat că reclamantul nu are niciun interes în promovarea prezentei acțiuni, motiv pentru care, în temeiul disp. art. 32 alin. 1 lit. d C.proc.civ., se impune admiterea excepției invocată din oficiu, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind lipsită de interes.

Pentru aceste considerente, tribunalul a respins acţiunea reclamantului, ca lipsită de interes, admiţând excepţia invocată din oficiu.

Împotriva sentinţei civile nr. ..., pronunţată de Tribunalul ..., a declarat apel reclamantul ..., solicitând modificarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În motivarea cererii de apel, apelantul reclamant a arătat că în mod greşit Tribunalul s-a raportat la prevederile art. 32 şi 33 C.proc.civ. invocând din oficiu excepţia lipsei de interes faţă de prevederile art. 21 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 2201/2013.

Apelantul apreciază că instanţa trebuia să se raporteze la prevederile art. 93 alin. 2 din Metodologia cu privire la aplicarea dispoziţiilor în materie civilă aprobată prin HG nr. 64/2011 şi la prevederile art. 1094-1097 C.proc.civ.

Susţine apelantul că justifică un interes determinat, legitim şi actual în promovarea acţiunii de recunoaştere a hotărârii străine pentru că, fără parcurgerea acestei proceduri nu îi poate fi recunoscut de către autorităţile române divorţul înregistrat în Marea Britanie şi nu poate încheia o nouă căsătorie.

Învederează apelantul că interesul său este justificat şi de refuzul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi Serviciul de Stare civilă care au refuzat să înscrie în registrul de stare civilă divorţul pronunţat în Marea Britanie, solicitându-i expres parcurgerea procedurii reglementate de art. 1094-1095 C.proc.civ.

Mai arată apelantul că acest refuz a fost eliberat şi în scris prin adresa ... ataşată cererii de apel.

Totodată, apelantul arată că în răspunsul autorităţilor s-a precizat că Regulamentul CE nr. 2201/2003 nu se mai aplică în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate în Regatul Unit al Marii Britanii.

În drept, prin cererea de apel au fost invocate prevederile art. 470-471, 148-151 şi 1094-1096 C.proc.civ.

La cererea de apel au fost ataşate înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul.

Cererea de apel a fost legal timbrată, conform prevederilor art. 23 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013.

În calea de atac s-a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel formulate, Curtea de apel constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Având în vedere efectul devolutiv al apelului, reglementat de art. 476 alin. 2 C.proc.civ., efect potrivit căruia apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuînd atât în fapt cât şi în drept, Curtea de Apel reţine:

În fapt, din înscrisurile depuse la dosar de reclamantă, atât în primă instanţă cât şi în apel, rezultă, în esenţă, că hotărârea străină a cărei recunoaştere o solicită reclamantul ... a fost pronunţată de Tribunalul C (C County Court) din Marea Britanie (United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland), în dosarul nr. ... având ca obiect „divorţ-desfacere căsătorie” şi priveşte desfacererea căsătoriei încheiate la data ... între ... şi ...

Hotărârea a fost apostilată de către autorităţile engleze.

Aşa cum reiese din menţiunile hotărârii a cărei recunoaştere se solicită, aceasta a rămas definitivă, iar pârâta ... avut cunoştinţă de aceasta fiind prezentă în instanţa Comitatului B.

Curtea mai reţine că, deşi Marea Britanie a făcut parte din statele Uniunii Europene (UE), la data de 30.01.2020 a fost ratificat Acordul de retragere al Marii Britanii din Uniunea Euripeană astfel că în prezent şi la momentul declanşării litigiului de faţă acest stat nu mai era membru al UE.

Prin acordul de retragere a fost stabilită  o perioadă de tranziţie, pe durata căreia a existat reciprocitate în materie civilă între statele UE şi Marea Britanie, aplicându-se în continuare Regulamentul CE nr. 2201/2013 invocat de prima instanţă în susţinerea opiniei sale.

Perioada de tranziţie s-a finalizat la data de 31.12.2020 astfel că începând cu ianuarie 2021 dispoziţiile Regulamentului CE nr. 2201/2013 nu mai sunt recunoscute de Marea Britanie şi nu se mai aplică în raport de acest stat nemembru al Uniunii Europene.

Ca atare, deşi la momentul emiterii hotărârii străine atât România cât şi Marea Britanie erau membre UE şi erau pe deplin aplicabile prevederile art. 21 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 2201/2013 care prevăd obligativitatea recunoaşterii hotărîrilor, în materie de căsătorie şi minori, pronunţate într-un stat membru  UE fără a fi necesar să se parcurgă vreo procedură, în prezent aceste dispoziţii nu mai privesc decât România şi celelate state membru UE, nu şi Marea Britanie.

Cum însă normele în discuţie sunt norme de procedură şi deci de imediată aplicare, nu se poate considera că indiferent de momentul prezentării hotărârii străine în faţa autorităţilor române se vor aplica prevederile Regulamentului. Aceasta deoarece s-ar încălca principiile de drept privitoare la aplicarea în timp a legii de procedură civilă, reglementate  de art. 24 şi 28 C.proc.civ..

Potrivit art. 67 alin. 2 lit. b din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (2019/C 384 I/01), în Regatul Unit, precum și în statele membre în situațiile care implică Regatul Unit, pentru recunoașterea și executarea hotărârilor, deciziilor, actelor autentice, tranzacțiilor și altor acorduri judiciare se aplică, în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate în cadrul acţiunilor judiciare intentate înainte de încheierea perioadei de tranziţie, documentele întocmite sau înregistrate în mod oficial ca acte autentice şi acordurile încheiate înainte de perioada de tranziţie, inclusis se aplică dispoziţiile referitoare la recunoaştere şi executare din Regulamentul UE nr. 2201/2013.

Prin urmare, cât timp însuşi prin acordul de retragere se stabileşte că numai proceselor pornite înainte de închiderea perioadei de tranziţie li se aplică dispoziţiile Regulamentului UE nr. 2201/2013, cu atât mai validă este concluzia că acest regulament nu mai poate fi invocat în cazul cererilor de recunoaştere hotărâri străine pornite după încheierea perioadei de tranziţie.

 Or, prezentul dosar a fost iniţiat la data de 24.03.2021, ulterior încheierii perioadei de tranziţie (31.12.2020), deci nu îi sunt aplicabile normele de procedură din Regulamentul UE nr. 2201/2013, ci exclusiv normele de procedură prevăzute de art. 1095-1102 C.proc.civ. care reglementează materia recunoaşterii hotărârilor străine, unde prin hotărâri străine se înţelege, conform art. 1094 C.proc.civ., actele de jurisdicţie ale instanţelor judecătoreşti dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.

Prin urmare, raportat la situaţia de fapt reţinută (la începutul prezentelor considerente), Curtea, analizând în drept acţiunea reclamantului, constată că sunt îndeplinite condiţiile recunoaşterii, conform art. 1096 C.proc.civ. Astfel, hotărîrea străină a cărei recunoaştere se solicită este definitivă, este pronunţată de o instanţă competentă şi există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi Marea Britanie, prin prisma Convenţiei de la Haga din 1961 semnată de ambele state în discuţie în dosar.

Curtea constată că în speţă nu poate fi identificat niciunul dintre motivele de refuz al recunoaşterii, dintre cele reglementate de art. 1097 C.proc.civ.

În plus, Curtea reţine că recunoaşterea hotărârii este necesară apelantului reclamant pentru ca în exercitarea drepturilor privitoare la căsătorie şi divorţ, să poată obţine din partea autorităţilor menţiunile necesare în registrele de stare civilă ale statului al cărui cetăţean este reclamantul.

Faţă de toate cele reţinute mai sus, constatând că susţinerile apelantului sunt fondate, că există interes în declanşarea acţiunii din dosarul de faţă şi sunt îndeplinite toate condiţiile generale de exercitare a acţiunii civile, reglementate de art. 32 C.proc.civ., precum şi condiţiile speciale ale acţiunilor din materia recunoaşterii hotărârilor străine (reglementate de art. 1094-1102 C.proc.civ.), în baza art. 480 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va admite apelul formulat de apelantul reclamant ... împotriva sentinţei civile nr. ... pronunţată de Tribunalul G. Astfel, Curtea va schimba în tot hotărârea apelată în sensul că va admite cererea formulată de petentul ... având ca obiect „exequator (recunoaşterea înscrisurilor şi hotărârilor străine)” şi va recunoaşte cu putere de lucru judecat, în România, efectele hotărârii judecătoreşti  pronunţate de Tribunalul C (C County Court) din Marea Britanie (United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland), în dosarul nr. ... având ca obiect „desfacere căsătorie”.

Domenii speta

Spete similare