Nelegalitatea sentinței penale prin care s-a dispus obligarea inculpatului la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 zile

Decizie 207 din 09.02.2022


Hotărârea pronunțată de prima instanță este nelegală cu privire la numărul de 30 de zile de muncă neremunerată  în folosul comunităţii la care a fost obligat inculpatul  ..., acesta fiind sub limita minimă prevăzută de lege.

În acest sens, art. 93 al. 3 Cod penal stabilește că pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile.

Prin urmare, în sarcina inculpatului  ... nu se putea stabili un număr mai mic de 60 de zile de muncă neremunerată  în folosul comunității.

Decizia penală nr. 207/A/09.02.2022 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 1545/04.11.2021 pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. 922/196/2021, în baza art. 336 alin 1 Cod penal  cu aplic. art. 396 alin 10 Cod procedură penală  a fost condamnat inculpatul ... la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art.335 alin.1 Cod penal  a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 8 luni.

În baza art. 38 alin 2 Cod penal, instanţa a reţinut că faptele sunt săvârșite în concurs ideal.

În baza art. 39 alin 1 lit. b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare sporită cu 2 luni şi 20 de zile reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă de 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 10 luni şi 20 de zile.

În baza art.91 alin.1 Cod penal, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 10 luni şi 20 de zile pe durata termenului de încercare de 2 ani.

În baza art.91 alin.4 Cod penal, s-a atras atenţia conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, putând ca în caz de nerespectare suspendarea să fie revocată.

În baza art.93 alin.1 Cod penal, s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art.93 alin.2 Cod penal lit. d Cod penal s-a impus inculpatului ca pe perioada aceluiaşi termen de încercare să nu părăsească teritoriul ţării fără acordul instanţei.

În baza art.93 alin.3 Cod penal a fost obligat inculpatul la prestarea unui număr de 30 de zile de muncă în folosul comunităţii neremunerată la Biblioteca județeană ...

În baza art.274 alin 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 450 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 25.01.2021 pe rolul Judecătoriei Brăila a fost înregistrat sub numărul .../196/2021, rechizitoriul numărul 7366/21.01.2021 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, de trimitere în judecată în stare de libertate a inculpatului ... pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere fără permis prev. de art. 335 alin 1 Cp şi conducere sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 Cp cu aplic art. 38 alin. 1 Cp.

În fapt s-a reţinut că, la data de 28.12.2019 inculpatul a condus în jurul orei 23,40 autoturismul marca Daewoo Matiz cu numărul de înmatriculare ... pe drumurile publice din ..., deşi nu avea permis de conducere şi se afla şi sub influenţa alcoolului.

În faţa instanţei, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, solicitând ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate prev. de art. 374 alin 4 Cod procedură penală.

Prin încheierea din data de ..., instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptelor din concurs real în concurs ideal de infracţiuni.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că, la data de 28.12.2019, inculpatul se afla singur la domiciliul său din cartier ..., ..., unde a consumat 6 sticle de bere Bergenbier. După aceasta inculpatul a plecat pe jos până în zona ... unde se afla parcat autoturismul Daewo Matiz ... care aparţinea prietenei sale ... S-a urcat la volan pentru că, cheile autovehiculului erau mereu la inculpat şi a mers până pe str. ..., unde i-a solicitat prietenei să vină. Aceasta a venit, a observat că inculpatul conducea autoturismul, deşi nu avea permis şi era şi sub influenţa alcoolului, solicitându-i să lase undeva maşina. Pe drum maşina a fost oprită de un echipaj de poliţie.

Fiind condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice, s-a stabilit că alcoolemia era de 1,77 g%0.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului care la data de 28.12.2019 a condus pe drumurile publice maşina Daewoo Matiz cu numărul de înmatriculare ... pe drumurile publice din ..., deşi nu avea permis de conducere şi o alcoolemie de 1,77 g%o întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii de conducere fără permis prev. de art.335 alin.1 Cod penal cât şi pe cele ale infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Pe latură obiectivă, elementul material constă în acţiunea de a conduce pe drumurile publice un autovehicul fără permis pentru infracţiunea de conducere fără permis, şi cu alcoolemie peste limita de 0,80 g%0 în cazul infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Pe latură subiectivă, s-a apreciat că şi într-un caz şi în celălalt inculpatul a acţionat cu intenţie.

Faţă de cele analizate, instanţa a reţinut că faptele există, constituie infracţiuni, au fost săvârșite de inculpat care răspunde penal.

Cu privire la infracţiuni, instanţa a stabilit pentru fiecare din ele cf. art. 74 Cod penal o pedeapsă care a avut în vedere lipsa antecedentelor penale şi recunoaşterea faptelor, orientându-se spre pedepse de câte 8 luni închisoare pentru fiecare. În urma aplicării mecanismului de contopire, instanţa a stabilit inculpatului pedeapsa cea mai grea aceea de 8 luni închisoare sporită cu 2 luni şi 20 de zile reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă de 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 10 luni şi 20 de zile. Ca modalitate de executare a pedepsei, instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate pe termenul de 2 ani.

În baza art. 91 alin 4 Cp instanţa a atras atenţia conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, putând ca în caz de nerespectare suspendarea să fie revocată.

În baza art. 93 alin 1 Cp s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art.93 alin 2 Cod penal lit.d Cod penal s-a impus inculpatului ca pe perioada aceluiaşi termen de încercare să nu părăsească teritoriul ţării fără acordul instanţei.

În baza art.93 alin 3 Cod penal instanţa a obligat inculpatul la prestarea unui număr de 30 de zile de muncă în folosul comunităţii neremunerată la Biblioteca Județeană ...

În baza art.274 alin 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 450 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, invocând  nelegalitatea soluţiei dispuse de instanţa de fond din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 93 al.3 Cod penal, în sensul că s-a dispus obligarea la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității în cuantum de 30 de zile, deşi perioada minimă prevăzută de lege este de 60 de zile.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila este fondat.

Examinând cauza prin prisma motivelor de apel, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art.417 al. 2 Cod procedură penală, Curtea constată că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului vizând săvârşirea infracțiunilor deduse judecăţii, au fost corect stabilite de prima instanţă, prin probele administrate în cauză, dându-se încadrarea juridică corespunzătoare faptelor penale comise de acesta.

Pedepsele la care a fost condamnat inculpatul ..., de câte 8 luni închisoare, sunt egale cu minimul special (redus cu o treime ca urmare a procedurii simplificate) prevăzut de lege pentru cele două infracțiunii deduse judecății, fiind just individualizate față de împrejurările comiterii faptelor, urmările acestora și persoana inculpatului (care se află la primul impact cu legea penală, este integrat social și a recunoscut faptele).

De asemenea, și soluția de  suspendare a executării pedepsei sub supraveghere este temeinică și legală, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 91 Cod penal.

Hotărârea pronunțată de prima instanță este însă nelegală cu privire la numărul de 30 de zile de muncă neremunerată  în folosul comunităţii la care a fost obligat inculpatul  ..., acesta fiind sub limita minimă prevăzută de lege.

În acest sens, art. 93 al. 3 Cod penal stabilește că, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile.

Prin urmare, în sarcina inculpatului  ... nu se putea stabili un număr mai mic de 60 de zile de muncă neremunerată  în folosul comunității.

Având în vedere cele mai sus arătate, ținând seama de faptul că și pedepsele au fost orientate în cauză spre minimul lor special, Curtea consideră că obligarea inculpatului la numărul minim, de 60 de zile, prevăzut de lege de muncă neremunerată în folosul comunităţii este suficient pentru atingerea scopului  impunerii acestei obligații, respectiv asigurarea echilibrului dintre protecţia societăţii prin menţinerea ordinii de drept, prevenirea săvârșirii de noi infracţiuni, şi menţinerea în comunitate a inculpatului, conform art. 3 alin. 1 din Legea nr. 253/2013.

Sub un alt aspect, din oficiu, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât în mod greșit a fost indicată o singură instituție din comunitate unde inculpatul trebuie să execute munca neremunerată în folosul comunității.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 404 al. 2 Cod procedură penală, în cazul în care dispune suspendarea executării acesteia, în dispozitiv se menţionează şi măsurile de supraveghere şi obligaţiile, prevăzute la art. 93 alin. (1) - (3) din Codul penal, pe care trebuie să le respecte condamnatul, se pun în vedere acestuia consecinţele nerespectării lor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni şi se indică două entităţi din comunitate unde urmează a se executa obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, prevăzută la art. 93 alin. (3) din Codul penal, după consultarea listei privind posibilităţile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probaţiune.

Ca atare, Curtea va modifica dispoziția din cuprinsul sentinţei apelate privind prestarea de către inculpatul ... a muncii neremunerate în sensul că, alături de Biblioteca Judeţeană ... va indica și o a doua entitate din comunitate unde inculpatul să poată presta această obligație.

Față de considerentele mai sus arătate, Curtea va admite apelul promovat în cauză de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, urmând ca în rejudecare hotărârea primei instanțe să fie reformată în mod corespunzător, conform dispozitivului prezentei decizii.