Drepturi băneşti solicitate de poliţişti care au participat la misiuni internaţionale o.n.u.

Drepturile băneşti solicitate de poliţişti care au participat la misiuni internaţionale O.N.U., în baza H.G. nr. 1086/2004, constând în  diurnă şi facilitarea legăturii cu familia nu pot fi acordate.

Astfel, H.G. nr. 1086/2004 a fost dată cu executarea  Legii nr. 42/2004 privind participarea  forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român şi vizează doar forţele armate, conform dispoziţiilor Legii nr. 80/1995; nu se  aplică poliţiştilor, care sunt funcţionari publici cu statut special, conform Legii nr. 360/2002.

Decizia nr. 950/ 21.10.2021 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată la Tribunalul ...  sub nr. .../113/2020, reclamantul ... a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R., obligarea acestuia la plata drepturilor băneşti datorate, constând în diurna zilnică în valută şi a indemnizaţiei zilnice în valută pentru facilitarea legăturii cu familia/recreere, prevăzute de H.G. nr.1086/2004, aferente perioadei 16.03.2015 – 16.03.2017, în care a participat în calitate de ofiţer de poliţie la misiunea internaţională de stabilizare O.N.U. Minustah din Haiti.

A mai solicitat reclamantul şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare de la scadenţă şi până la plata efectivă a sumelor datorate, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 305/29.07.2020 pronunţată de Tribunalul ...  s-a respins cererea de repunere în termen formulată de reclamantul ...

A fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului  la acţiune  invocată de pârâtul I.G.P.R.

A fost admisă actiunea formulată de reclamantul ... în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R. -Directia Generală Financiară,  şi a fost obligat  pârâtul  la plata  c/val diurnei în valută pentru perioada 16.03.2015- 16.03.2017  actualizată cu dobânda legală aferentă calculată până la  data plăţii efective.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului c/val alocaţiei pentru facilitarea legăturii cu familia pentru perioada 16.03.2015- 16.03.2017, actualizată cu dobânda legală calculată până la data efectuării plăţii efective.

 A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2500 lei către reclamant.

Instanţa de fond a reţinut că „pretenţiile reclamantului sunt fundamentate pe dispoziţiile H.G. nr.1086/2004, nepublicată în Monitorul Oficial al României şi necomunicată reclamantului.

Conform dispoziţiilor Legii nr.24/2000, intrarea în vigoare a unui act normativ desemnează momentul temporal în care prevederile sale încep să acţioneze. Publicarea unui astfel de act reprezintă operaţiunea prin care se asigură accesul celor interesaţi la conţinutul actului normativ.

Prin urmare intrarea în vigoare a unui act normativ este condiţionată de publicarea acestuia.

Publicitatea actului normativ constituie şi o condiţie de validitate a actului în sensul că acesta, chiar legal adoptat, este valabil şi poate fi aplicat numai după îndeplinirea procedurilor de publicitate.

Data intrării în vigoare este un element deosebit de important aşadar, la care se raportează începutul prescripţiei în cazul anumitor acţiuni.

 Codul civil instituie prin art. 2523 din Codul civil „prescripţia extinctivă începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau nu, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui”.

În speţă, prin nepublicarea H.G. nr.1086/2004, reclamantul nu a avut cunoştinţă de existenţa acestui act până în luna martie 2020, când urmare a unei discuţii cu colegii a aflat că beneficiază de drepturile băneşti prevăzute de această hotărâre.

În combaterea acestor susţineri, pârâtul nu a administrat probatorii, limitându-se doar la invocarea unei decizii I.C.C.J. nr. 449/29.01.2009 care face referire la nepublicarea unui ordin al Ministerului Administraţiei şi Internelor, nepublicare care aşa cum în mod corect se reţine, atrage inopozabilitatea acestuia (art.10 alin. 1 din Legea nr. 24/2000).

Este adevărat că H.G. nr.555/2001 în vigoare la acea dată, abrogată ulterior, stipula la art. 27 alin. 3 că nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României Partea I dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, însă excepţia nu vizează Hotărârile de Guvern, ci mai degrabă acte cu caracter normativ clasificate sau cu caracter individual, cum de altfel s-a şi apreciat în mod expres prin Hotărârile ulterioare nr.1226/2007 şi nr.561/2009.

Faţă de aceste considerente, Tribunalul a respins cererea de repunere în termen formulată de reclamant ca fiind neîntemeiată, constatând că în ceea ce-l priveşte, acesta este în termen pentru a-şi putea valorifica dreptul de a solicita indemnizaţiile prevăzute de H.G. nr.1086/2004.

Pentru aceleaşi considerente, pe cale de consecinţă, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară celor 3 ani de la data introducerii acţiunii întrucât raportat la data luării la cunoştinţă de drepturile salariale solicitate, acţiunea fiind formulată în termenul general de prescripţie.

Pe fondul cauzei, din analiza întregului material probator administrat în cauză, Tribunalul a reţinut temeinicia acţiunii formulate pentru următoarele considerente:

În fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul ... a solicitat obligarea pârâtului IGPR, prin Direcţia Financiară la plata unor sume de bani constând în drepturi băneşti datorate de către pârât reprezentând diurna în valută şi pentru facilitarea legăturii cu familia, ca urmare a participării sale la misiunea internaţională de menţinere a păcii organizată sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite în Haiti, respectiv Misiunea internatională de stabilizare ONU-MINUSTAH din Haiti în perioada 16.03.2015-16.03.2017.

Începând cu data de 16.03.2015 reclamantul a fost mutat în interesul serviciului la I.G.P.R. — Statul S — Misiuni în străinătate în cadrul IGPR, beneficiind de drepturile salariale aferente (salariul de bază şi sporurile aferente).

Conform art. 26 din Legea nr. 121/2011 (care a abrogat Legea nr. 42/2004): „Drepturile de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere şi transport ale personalului militar şi civil participant la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1), precum şi ale celui care execută misiuni în zona de operaţii, în sprijinul forţelor armate dislocate, în conformitate cu specificul fiecărui tip de misiune sau operaţie, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.”

Aceste drepturi se regăsesc detaliate în H.G. nr. 1086/2004, care, deşi a fost adoptată în executarea Legii nr. 42/2004, îşi păstrează aplicabilitatea, dat fiind că nu s-a adoptat o altă hotărâre a Guvernului după intrarea în vigoare a Legii nr. 121/2011.

Astfel, prin H.G. nr. 1086/2004 s-au prevăzut următoarele:

„Art. I alin. (1) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit b) şi c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară, după executarea misiunii: a) ofiţerii - 40 dolari SUA/zi/persoană; b) alte categorii de personal - 35 de dolari SUA/zi/persoană”.

„Art. 2 alin. (1) Personalul participant la misiuni în afara teritoriului statului român prevăzut la art. 1, denumit în continuare personal, beneficiază gratuit de drepturi de hrană şi cazare.

(2) Hrănirea şi cazarea personalului se asigură în conformitate cu prevederile acordurilor/înţelegerilor tehnice încheiate pentru participarea la misiune.

(3) în lipsa unor acorduri/înţelegeri tehnice, personalul beneficiază de o alocaţie valorică de 20 de dolari SUA/zi/persoană şi de cazare potrivit Hotărârii nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare.”

„Art. 3 Pe durata misiunii, personalul beneficiază de 1 dolar SUA/zi persoană pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere.”

În ceea ce priveşte diurna în valută, reglementată la art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004 şi costurile pentru facilitarea legăturii cu familia, reglementate la art. 3 din H.G. nr. 1086/2004,  tribunalul reţine contrar celor susţinute de către pârât prin întâmpinare că nu a rezultat din probele administrate că acestea au fost achitate reclamantului nici de către organizaţia internaţională, nici de către pârât. Totodată, din interpretarea literală a textelor invocate mai sus, tribunalul reţine că diurna în valută reprezintă un drept salarial distinct al militarului, şi nu include cheltuielile de hrană al militarului, fiind prevazut în mod expres de către art. I alin.1 H.G. nr. 1086/2004. În aceeaşi ordine de idei, Tribunalul a înlăturat susţinerea pârâtului conform cîreia caracteristica diurnei de acoperire a cheltuielilor diverse, aşa cum rezultă din Hotărârea Guvernului nr. 1086/2004, se circumscrie inclusiv definiţiei regăsite la art. 5 alin. (1) lit. A.a) din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 a) o sumă zilnică, denumită în continuare diurnă* în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum şi a costului transportului în interiorul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, diurna în valută reglementată de art. 1 din H.G. nr. 1086/2004 respectiv (a) ofiţerii - 40 dolari SU A/zi/persoană; b) alte categorii de personal - 35 de dolari SUA/zi/persoană) este reglementată distinct de cheltuielile de hrană, iar potrivit art. 2 alin.1 Personalul participant la misiuni în afara teritoriului statului român prevăzut la art. 1, beneficiază gratuit de drepturi de hrană şi cazare, rezultand pe cale de consecinţă că reclamantul beneficază de toate drepturile salariale prevazute de H.G. nr. 1086/2004.

În atare condiţii, nefiind făcută dovada achitării vreunor sume de bani către reclamant cu titlu de contravaloare diurnă în valută şi costuri pentru facilitarea legăturii cu familia, rezultă că revine pârâtului obligaţia de a achita aceste sume către reclamant, acesta urmând să calculeze sumele datorate în funcţie de cuantumul stabilit prin H.G. nr. 1086/2004 în forma în vigoare pentru perioada de referinţă, respectiv pentru perioada în care reclamantul s-a aflat în misiunea din Haiti, din care vor fi scăzute zilele de concediu.

Totodată, fiiind necesară repararea prejudiciului cauzat prin lipsirea reclamantului de sumele de bani ce i se cuveneau, sumele vor fi actualizate cu dobânda legală aferentă, datorată în temeiul O.G. nr. 13/2011, de la data scadenţei până la data plăţii efective.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept, Tribunalul a admis acţiunea formulată de reclamantul ... în contradictoriu cu pârâtul IGPR, prin Direcţia Financiară şi a dispus obligarea pârâtului la plata contravalorii diurnei în valută şi a contravalorii alocatiei pentru facilitarea legăturii cu familia pentru perioada 16.03.2015-16.03.2017 din care vor fi scăzute zilele de concediu, sume ce vor fi actualizate cu dobânda legală datorată, potrivit O.G. nr.13/2013, calculată de la data scadenţei până la data efectuării plăţii efective.“

Împotriva sentinţei civile nr.305/29.07.2020 pronunţată de Tribunalul Brăila, a declarat recurs IGPR, apreciind că sentința atacată este nelegală și netemeinică întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată ca urmare a aplicării greșite a prevederilor legale în materie, conform art. 488 alin 1 pct.8 Cod proc. civ.

Prin cererea de chemare în judecată intimatul-reclamant a solicitat instanței achitarea drepturilor salariate contând în diurna prevăzută de art. 1 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1086/2004 și a costurilor prevăzute de art. 3 din H.G nr. 1086/2004, pentru misiunile internaționale desfășurate în afara teritoriului țării și obligarea I.G.P.R. la plata acestora.

Tribunalul ..., în mod greșit a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul IGPR și a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ... obligând pârâtul I.G.P.R. să plătească acestuia contravaloarea diurnelor în valută și a costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere aferente misiunilor derulate, sume actualizate cu dobânda legală calculată de la scadenţă până la data plății efective.

Astfel, sentința civilă atacată este nelegală și netemeinică, instanța de fond pronunțând o soluție care nu doar că încalcă normele de drept material aplicabile speței, dar nici nu cuprinde motivele pe care se sprijină, pentru următoarele:

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) Cod proc.civ., în considerente, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, „motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția,  arătându-se atât motivele pentru care s~au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”, iar potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod proc.civ., hotărârea este nelegală când „nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cănd cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei ”.

Astfel, prin raportare la aceste dispoziții, ca urmare a unei insuficiente motivări, sentința civilă nr. 1108/19.05.2020 ca fiind nelegală, întrucât instanța nu a reținut și nici nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel încât, în această situație, devine incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod proc. civ.

Tribunalul ... nu a examinat în mod corect susținerile părților, rezumându-se la enumerarea unor dispoziții legale, fară însă a indica în concret, modalitatea de aplicare a acestora la speța dedusă judecății. Obligația de motivare impune o apreciere întotdeauna atașată de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție. Or, față de cele arătate, instanța nu și-a motivat decizia, limitându-se doar la o analiză formală a pretențiilor.

Hotărârea instanței de fond  a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond, în mod eronat, a apreciat că este neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune așa cum a fost formulată prin întâmpinare.

Instanța nu a analizat în concret condițiile admisibilității repunerii în termenul de prescripție impuse de prevederile art 2522 C.civ, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune reclamantul a participat la misiunea internațională pe considerente faptice, fară a indica vreun temei legal care legitimează o eventuală repunere în termen.

Față de acestea, prevederile art. 2522 C.Civ, potrivit cărora cererea de repunere este admisibilă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

1.Existența unor motive întemeiate care au dus la neexercitarea dreptului la acțiune în termen;

2.Obligația solicitantului de a înregistra cererea înaintea expirării termenului de 30 de zile de la data la care a cunoscut, sau după caz trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depășirea termenului.

Întemeierea pretențiilor ce constituie obiectul cauzei pe dispozițiile H.G nr. 1086/2004, nu justifică repunerea sa în termenul de prescripție, în măsura în care drepturile ce i-au fost acordate au fost reglementate de acte normative publice, după cum urmează: Anexa nr. 3 la Ordonanța de Guvern nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor;

Art. 77 alin. (2) din Anexa VII la Legea-cadru nr. 284/2020 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (act normativ abrogat la data de 01.07.2017);

Art. 10 alin. (2) din H.G nr. 1292/2003 privind drepturile de transport ale polițiștilor, elevilor și studenților din instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare;

Instrucțiunile Secretariatului General O.N.U nr. ST/AI/1997/6 din 20.10.1997 privind acordarea indemnizației pentru personalul participant la misiuni.

În anul 2015, când a și fost modificată H.G. nr. 518/1995, noua reglementare a menționat în mod expres faptul că polițiștii care participă la misiunile internaționale beneficiază de diurnă și cazare potrivit H.G 1086/2004. De altfel, intimatul a participat la o misiune cu caracter temporar, iar nu cu caracter permanent, așa încât actul normativ menționat îi este opozabil, contrar susținerilor primei instanțe.

Astfel, intimatul avea posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul actului normativ în cauză încă de la 15 iulie 2015 când a fost specificată în mod expres H.G. nr. 1086/2004, putând să solicite plata acestor drepturi încă de la acel moment, iar nu 4 ani mai târziu.

Drept urmare, nu poate fi reținută o așa-zisă imposibilitate de a lua cunoștință de dreptul material incident, așa cum în mod greșit afirmă instanța de fond.

Nici cea de-a doua condiție nu este îndeplinită, intimatul ignorând împrejurarea că cel puțin din anul 2015 putea să solicite consultarea actului normativ.

Dat fiind faptul că termenul în care intimatul trebuia să introducă prezenta acțiune s-a împlinit la data de 27.12.2017, cererea de repunere în termen este inadmisibilă.

Raportat la considerentele ce se referă la republicarea H.G. nr. 1086/2004 în Monitorul Oficial art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, în vigoare la data emiterii ordinului, stabilea că „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări în sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională”.

Modificările ulterioare intervenite asupra cadrului normativ incident în această materie, respectiv dispozițiile Legii nr. 194/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care au instituit în mod explicit în Legea nr. 24/2000 excepțiile privind nepublicarea unor acte normative, au condus la asigurarea de către M.A.I. a publicității actelor normative emise cu începere de la intrarea în vigoare a acestor prevederi. În acest context, trebuie precizat faptul că dispozițiile normative anterior menționate se aplică de la data intrării în vigoare a Legii nr. 194/2007, pentru situații apărute sub imperiul noii reglementări.

Rațiunea nepublicării H.G. nr. 1086/2004 este legată și de domeniul de reglementare limitat, fiind aplicabil doar unei categorii profesionale delimitate, și anume personalului M.A.I., situație în care nu se impunea să fie aduse la cunoștința tuturor cetățenilor prin publicare în Monitorul Oficial.

Așa cum a apreciat și Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei civile nr. 449/29.01.2009, faptul că „instituirea obligației de publicare a actelor normative, pentru ca acestea să fie cunoscute de toți cetățenii nu se justifică decât atunci când actul normativ are aplicabilitate generală, vizând o problemă de interes public.

Nepublicarea actului referit în Monitorul Oficial al României ar atrage inexistența acestuia, având în vedere că dispozițiile art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 555/2001, prevedeau că nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări în sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Actul în discuție a fost difuzat structurilor M.A.I, acesta putând fi consultat la sediul acestora. Fără a face speculații și aprecieri de ordin subiectiv, se precizează şi faptul că, în situația în care ofițerul era nemulțumit de drepturile încasate, avea posibilitatea, când, pe toată perioada desfășurării misiunilor, să reclame eventuale nereguli/încălcări ale făpturilor, cu atât mai mult cu cât, în cauză, sumele pretins neacordate nu sunt deloc neglijabile. 

Pe de altă parte, drepturile care fac obiectul prezentului litigiu au fost reglementate și de alte acte normative publice, după cum urmează:

Anexa nr. 3 la Ordonanța de Guvern nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor;

Art. 77 alin. (2) din Anexa VII la Legea-cadru nr. 284/2020 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (act normativ abrogat la data de 01.07.2017);

Art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 1292/2003 privind drepturile de transport ale  polițiștilor, elevilor și studenților din instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare;

Mai mult decât atât, la data de 15 iulie 2015, H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, a fost modificată, fiind introdus de pct. 11 al art. I din H.G. nr. 582/2015, art. 91, potrivit căruia „Polițiștii care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român în comun cu forțele armate ale României sau similare celor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, pentru forțele armate, beneficiază de diurnă și cazare cu aplicarea dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, cu modificările și completările ulterioare.”

Așadar, drepturile reclamate au fost prevăzute și de un act publicat în Monitorul Oficial, în cuprinsul acestuia fiind menționată și H.G. nr. 1086/2004, motiv pentru care, instanța de fond în mod eronat a reținut că reclamantul a cunoscut nașterea dreptului material la acțiune în data de 15.07.2019.

Conform art. 67 din Anexa VII la Legea-cadru nr. 284/2010 „drepturile neachitate personalului militar, polițiștilor. ..., nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu”.

Aceste dispoziții au fost menținute și de Legea nr. 153/2017 care, la art. 62, prevede că „Drepturile neachitate personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil, nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu”.

Acest termen este prevăzut și în art. 2517 Cod civil, în vigoare începând cu data de 1.10.2011, care statuează că „termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt participant al unei misiuni cu caracter temporar, iar nu permanent așa cum greșit apreciază instanța de fond.

Motivarea primei instanțe nu are în vedere cadrul legal aplicabil participării personalului la misiuni internaționale, soluția pronunțată conducând de altfel la o îmbogățire fără justă cauză a intimatului-reclamant, îmbogățirea reținută frecvent în jurisprudența în materie, sens în care indicăm cu titlu de exemplu Decizia civilă nr. 503/01.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul civil nr. 4684/30/2019, ce a avut același obiect cu litigiul pendinte.

Cererea de chemare în judecată trebuie analizată din perspectiva legislației aplicabile atât la nivelul organizațiilor internaționale (în speță, Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Europeană), cât și la nivelul României, prin raportare la perioadele în care intimatul a participat la misiunile internaționale.

Acțiunea soluționată în fond prin sentința civilă atacată este fundamentată pe prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările și completările ulterioare, act normativ adoptat de Guvernul României în baza prevederilor art. 26 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român.

Contrar susținerilor primei instanțe, actul în discuție a fost difuzat structurilor M.A.I., acesta putând fi consultat la sediul acestora astfel cum rezultă din adresa nr. 42808/2004 aflată la dosarul cauzei.

Din analiza prevederilor Legii nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în vigoare până anul 2011, acestea nu sunt opozabile intimatului, deși Tribunalul ... reţine contrariul, din următoarele considerente:

- potrivit art. 1, legea vizează reglementarea condițiilor în care forțele armate ale României participă la misiuni în afara teritoriului statului român;

- regimul de trimitere a forțelor armate în afara teritoriului statului român este reglementat în cuprinsul art. 7, art. 8 și art.9; stabilirea elementelor de detaliu privind participarea la misiuni a unor unități și subunități în cadrul unor forțe internaționale sau în cadrul unor unități ale altor state, revine structurilor de specialitate ale Ministerului Apărării Naționale care încheie înțelegeri sau acorduri tehnice, potrivit prevederilor art. 10;

- criteriile și metodologia privind selecționarea personalului și stabilirea duratei participării persoanelor la misiunile internaționale sunt stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, așa cum este reglementat în cuprinsul Cap. IV „Selecționarea, încadrarea și unele drepturi ale personalului”;

- aspectele financiare legate de participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român sunt statuate în Cap. V „Aspecte financiare”.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Cap. V fondurile necesare participării forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Apărării Naționale.

Prevederile Legii nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni şi operații în afara teritoriului statului român sunt similare cu cele ale Legii nr. 42/2004, reglementând condițiile în care forțele armate ale României participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român.

Prevederile art. 118 din Constituția României referitoare la forțele armate sunt lămuritoare pentru soluționarea speței, alin. (2) statuând că prin lege organică se stabilește, printre altele, statutul cadrelor militare, sens în care a fost adoptată Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, or reclamantul la momentul participării la misiunea internațională a avut statutul de funcționar public cu statut special - polițist, și nu de cadru militar, fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și nu prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.

Raportat la această calitate, devin aplicabile prevederile art. 5 și art. 17 alin. (8) din O.U.G. nr. 30/2007 potrivit cărora:

- art. 5 la solicitarea Președintelui României și cu aprobarea Parlamentului, Ministerul Afacerilor Interne participă cu efective și tehnică din dotare la misiuni internaționale sau multinaționale umanitare și de menținere a păcii în afara teritoriului național.

- art. 17 alin. (8) Pe timpul participării la misiunile forțelor prevăzute la art. 5, efectivelor Ministerului Afacerilor Interne le sunt aplicabile dispozițiile legale privind personalul trimis în misiune temporară în străinătate.

Rezultă, așadar, că norma legală cu caracter general face trimitere la Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, act normativ care reglementează, printre altele, și drepturile solicitate de către intimat ca urmare a participării la misiunea internațională.

În paralel, din anul 2004, a fost emisă H.G. nr. 1086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, act normativ nepublicat în Monitorul Oficial, având caracter militar, fiind aplicabil exclusiv „personalului militar care participă la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) și c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român (misiuni în sprijinul păcii și de asistență umanitară)”. 

Aparent, aceleași drepturi revendicate sunt reglementate de două acte normative, în vigoare simultan.

Cu toate acestea, atât timp cât prevederile O.U.G. nr. 30/2007 conțin mențiunea expresă în sensul că personalului din cadrul M.A.I. trimis în misiuni internaționale umanitare și de menținere a păcii îi simt aplicabile dispozițiile legale privind personalul trimis în misiune temporară în străinătate, este evident că nu mai poate fi adusă în discuție incidența H.G. 1086/2004.

În acest context, potrivit pct. 1 cu denumirea marginală „Descrierea situației actuale”, pct. VI, pagina 10 din expunerea de motive a actului normativ ce a devenit, după promulgare, Legea nr. 316/2015 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea și completarea unor acte normative, „cadrul legal național care reglementează nivelul și condițiile de acordare a diurnelor personalului aflat în astfel de situații este reprezentat în cazul cadrelor militare de Hotărârea Guvernului nr. 1086/200l pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenit personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările și completările ulterioare, iar în cazul polițiștilor prin Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare.”

Aceste argumente, de fapt, se regăsesc la pagina 3 din Nota de fundamentare la Hotărârea Guvernului nr. 582/2015 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, și indică faptul că „în prezent, polițiștii care participă în misiuni similare celor prevăzute în Legea nr. 121/2011 nu beneficiază de drepturile aplicabile forțelor armate, ci de drepturile prevăzute de H.G. nr. 518/1995, inclusiv sub aspectul cuantumului diurnei.”

În același sens, la pagina 2 din Nota de fundamentare a Hotărârii Guvernului nr. 999/2015 se menționează că „în prezent, polițiștii care participă în misiuni similare celor prevăzute în Legea nr. 121/2011 beneficiază de drepturile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 518/1995, inclusiv sub aspectul cuantumului diurnei.”

Așadar, nu se poate reține incidența în cauză, anterior anului 2015, a dispozițiilor H.G. nr. 1086/2004.

Analizând textele de lege și argumentele prezentate, rezultă, dincolo de orice echivoc, faptul că încălcarea drepturilor pe care le invocă reclamantul nu există întrucât prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1086/2004, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 27 iulie 2015 nici măcar nu îi erau aplicabile, iar după această dată, ar fi beneficiat de drepturile reclamate doar dacă acestea nu erau asigurate de organizațiile internaționale sub egida cărora s-au desfășurat misiunile, conform art. 9 indice  1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul căruia „personalul Ministerului Afacerilor Interne care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român în comun cu forțele armate ale României sau similare celor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, pentru forțele armate, beneficiază de diurnă, cazare și hrană care se stabilesc în raport cu nivelul acestora utilizat la data de 31 decembrie 2009, potrivit legislației aplicabile forțelor armate care participă la misiuni în afara teritoriului statului român, în lipsa acordării acestor drepturi de către aliaţii, partenerii sau organizațiile internaționale sub egida cărora se desfășoară misiunile și operațiile”.

Prin modul în care este motivată cererea de chemare în judecată se conturează dorința de îmbogățire fără justă cauză a reclamantului și nu corectarea unei nedreptăți, întrucât nu i s-a creat acestuia niciun prejudiciu de către structurile Ministerului Afacerilor Interne pentru, perioada în care a participat la misiunile internaționale.

Analizând prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1086/2004 reiese faptul că diurna vizată de acest act normativ are caracteristica unui drept care acoperă cheltuieli diverse pe timpul misiunii (hrana și cazarea fiind reglementate distinct), mai ales că în corelație cu prevederile art. 9 indice 1 din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a recunoscut dreptul polițiștilor doar la diurnă, cazare și hrană care se stabilesc în raport cu nivelul acestora utilizat la data de 31 decembrie 2009 în lipsa acordării acestor drepturi de către aliații, partenerii sau organizațiile internaționale sub egida cărora se desfășoară misiunile și operațiile”, nu și la alte drepturi.

În această situație, caracteristica diurnei de acoperire a cheltuielilor diverse, așa cum rezultă din Hotărârea Guvernului nr. 1086/2004 cu modificările și completările ulterioare, se circumscrie definiției regăsite la art. 5 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995, cu modificările și completările ulterioare.

Faptul că intimatul solicită din partea statului român plata unor drepturi bănești, fără a fi prezentate în mod transparent drepturile bănești de care a beneficiat pe perioada misiunii internaționale, ne conduce spre ideea că acțiunea acestuia este una formulată și susținută cu rea-credință, iar concluzia care se conturează este o dorință de îmbogățire fără justă cauză a acestuia.

Semnificația noțiunii de diurnă.

În ceea ce privește noțiunea „de diurnă”, se face trimitere la prevederile art. 5 din H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, care clarifică ce se înțelege prin noțiunea în discuție.

În context, potrivit articolului invocat, personalului trimis în străinătate în condițiile prezentei hotărâri i se acordă:

În străinătate, o indemnizație zilnică în valută primită pe perioada delegării și detașării în străinătate, denumită în continuare indemnizație de deplasare, compusă din:

a) o sumă zilnică, denumită în continuare diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum și a costului transportului în interiorul localității în care își desfășoară activitatea:

b) o sumă zilnică, denumită în continuare indemnizație de cazare, în limita căreia personalul trebuie să își acopere cheltuielile de cazare. Prin cheltuieli de cazare se înțelege, pe lângă tarifele sau chiria plătite, și eventualele taxe obligatorii pe plan local, precum și costul micului dejun, atunci când acesta este inclus în tarif.”

Din acest text, reiese că diurna cuprinde cheltuieli de hrană și cheltuieli mărunte uzuale, or, aceste drepturi au fost asigurate de O.N.U./Uniunea Europeană, pe perioada participării reclamantului la misiunile internaționale de menținere a păcii, alocația fiind acordată cu intenția de a acoperi cel puțin parțial cheltuielile de cazare, mâncare și alte cheltuieli diverse în zona de misiune.

Așadar, indemnizația în discuție urmărește acoperirea principalelor nevoi ale unei persoane care desfășoară o astfel de misiune, diurna având același scop, ceea ce diferă este doar terminologia folosită.

În același context, se impune a se avea în vedere și Decizia nr. 30/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 77 alin. (2) din anexa nr. VIl a Legii nr. 284/2010, raportate la prevederile art. 2 și 6 din H.G. nr. 1086/2004 și la dispozițiile art. 6. art. 13 și art. 15 alin. (2) din O.M.A.I. nr. 310/2009, personalul care participă la misiuni de menținere a păcii în afara teritoriului statului român, căruia i-au fost acoperite cheltuielile cu hrana, nu beneficiază de contravaloarea financiară neimpozabilă a normei de hrană.

În considerentele hotărârii mai sus menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „un argument în plus în susținerea faptului că aceste cheltuieli aferente drepturilor de care beneficiază personalul român trimis în străinătate sunt suportate de statul român numai în măsura în care nu sunt achitate de partenerii externi îl constituie dispozițiile art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc că, în situația în care partenerii externi rambursează delegaților, parțial sau integral, cheltuielile prevăzute la alin. (l) al aceluiași articol, în care sunt incluse și cheltuielile aferente drepturilor prevăzute la art. 5 alin. (1) din hotărârea menționată, aceștia au obligația ca la întoarcerea din deplasare să depună în contul unităților trimițătoare sumele primite, dar nu mai mult decât nivelul sumelor avansate sau suportate de către aceste unități.”

Faptul că intimatul solicită din partea statului român plata unor drepturi bănești, fără a fî prezentate în mod transparent drepturile bănești de care a beneficiat pe perioada misiunii internaționale, conduce spre ideea că acțiunea acestuia este una formulată și susținută cu rea-credință, iar concluzia care se conturează este o dorință de îmbogățire fără justă cauză a acestuia.

Referitor la misiunile internaționale efectuate sub egida O.N.U., personalul beneficiază lunar de o sumă în valută, al cărui cuantum este, în mod periodic, reactualizat conform evoluției costurilor pieței, denumită MSA (Monthly Subsistence Allowance) care este destinată acoperirii cheltuielilor personalului misiunii, aspect ignorat de reclamant în cererea de chemare în judecată.

Referitor la remunerarea reclamantului, potrivit parag. 135 din Ghidul pentru Polițiștii din Națiunile Unite aflați în misiune de menținere a păcii, extras depus la dosar, participanții la misiuni beneficiază de o alocație zilnică, numită mission subsistance allowance - indemnizație de subzistență pentru misiuni (M.S.A.) plătită de O.N.U. pentru cheltuielile angajate pe parcursul misiunii. Valoarea indemnizației este stabilită de O.N.U. pe baza unui sondaj al prețurilor de cazare, mâncare și cheltuieli diverse. Valorile sunt revizuite și pot fi ajustate în mod corespunzător atunci când fie Națiunile Unite, fie o altă entitate oferă cazare și/sau hrană, caz în care M.S.A. se reduce în mod corespunzător. M.S.A. se plătește în următoarele situații:

a. pentru zile efective de lucru petrecute în zona de misiune;

b. pentru weekend și sărbătorile oficiale, fie că le-a petrecut în interiorul sau în afara zonei de misiune, care au loc într-o perioadă în care agentul a avut astfel dreptul la M.S.A.

c. pentru zilele de concediu anual acumulat în timpul misiunii, și luate înainte de sfârșitul turului de serviciu.

d. pentru concediul medical petrecut în zona de misiune, în caz de spitalizare în zona de misiune, numai porțiunea de cazare a MSA se plătește.

Totodată, în vederea unei clarificări suplimentare a noțiunii de ,,diurnă”, solicită ca instanța de judecată să aibă în vedere Instrucțiunea Administrativă O.N.U. nr. ST/AI/1997/6 din 20.10.1997 privind diurna de subzistență pentru misiune (Mission Subsistence Allowance - M.S.A.), în care diurna este reglementată după cum urmează: prevederi generale (inclusiv definiția M.S.A.), condiții de eligibilitate, stabilirea ratelor, administrarea și plata diurnei.

Revenind la art. 5 alin. (1) lit. A.a) din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995, din acest text, reiese că diurna cuprinde cheltuieli de hrană și cheltuieli mărunte uzuale, or, aceste drepturi, dacă analizăm Instrucțiunea Administrativă O.N.U. nr. ST/AI/1997/6 din 20.10.1997 și parag. 135 din Ghidul pentru Polițiștii din Națiunile Unite aflați în misiune de menținere a păcii care definesc „alocația de suzistență din misiune” (Mission Subsistance Allowance) au fost asigurate de Organizația Națiunilor Unite, pe perioada participării reclamantului la misiunile internaționale de menținere a păcii organizată sub egida O.N.U.

În încercarea de a obține venituri necuvenite, intimatul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările și completările ulterioare, act normativ adoptat de Guvernul României în baza prevederilor art. 26 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, iar instanța de fond, în ciuda faptului că a constatat că acesta a obținut drepturi bănești din partea organizației internaționale sub egida căreia a participat la misiunile externe, a pronunțat o soluție nelegală, deschizând premisele îmbogățirii fără justă cauză.

Precizează că drepturile bănești acordate de către organizațiile internaționale sub egida cărora au fost organizate acțiunile s-au situat la un nivel acoperitor și motivant pentru intimat.

Totodată, relevant este că în țară, intimatului i s-au asigurat drepturile bănești (salariale) de care beneficiază polițiștii care desfășoară misiuni în străinătate.

Având în vedere dispozițiile H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, personalul trimis în misiuni internaționale de menținere a păcii beneficiază, în țară, de drepturile salariale prevăzute de art. 77 din Anexa nr. VII la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Cât timp O.N.U. a achitat drepturile de Mission Subsistence Allowance (MSA), sinceritatea intimatului și legalitatea hotărârii pronunțate în fond, sunt puse sub semnul întrebării.

Astfel, intimatul era ținut, în temeiul art. 12 C.pr.civ. să prezinte situația de fapt reală referitoare la drepturile bănești de care a beneficiat în perioada participării la misiunea internațională, iar nu într-o manieră care să conducă la inducerea în eroare a instanței de fond.

Conduita intimatului denotă o dorință de îmbogățire fără justă cauză, întrucât drepturile bănești achitate de O.N.U. au fost destinate acoperirii cheltuielilor ce fac obiectul prezentei și pe care le solicită, fără temei, statului român.

Participarea la misiunea internațională a fost un act de voință al intimatului, bazat tocmai pe drepturile bănești motivante ce erau acordate de către O.N.U., a căror plată de către partenerul internațional poate fi regăsită în declarația sa de avere.

Așa încât, contrar susținerilor primei instanței că, pe plan intern, statul român și-a îndeplinit obligațiile financiare și a plătit către intimatului drepturile bănești la care era îndreptățit, astfel că pretențiile sale sunt netemeinice și nelegale.

Dacă avem în vedere prevederile art. l al Hotărârii Guvernului nr. 1374/2004 privind procedura de încheiere a înțelegerilor tehnice în domeniul cooperării cu forțele armate străine, la alin. (3) este statuat că sunt considerate înțelegeri, indiferent de denumirea lor, următoarele:

„ a) aranjamentele privind acordarea sprijinului națiunii gazdă;

b) acordurile de standardizare N.A.T.O.;

c) documentele tehnice privind planificarea și desfășurarea exercițiilor sau operațiilor comune de către elemente ale forțelor armate române cu elemente ale forțelor armate străine;

d) documentele asupra cărora Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, în sensul că nu reprezintă tratate în înțelesul dreptului internațional public;

e) alte documente care, potrivit voinței părților și obiectului de reglementare, nu intră sub incidența dreptului internațional public.”

Astfel, Guvernul României a avut în vedere un spectru larg în ceea ce privește noțiunea de înțelegeri tehnice, fiind reglementate situațiile pentru care se pot asimila/considera ca fiind înțelegeri.

„Sprijinul națiunii gazdă materializat în sumele de bani primite lunar de către intimat, de la organizația internațională, este ignorat, cu toate că aceste drepturi bănești au fost destinate asigurării traiului zilnic în teatrul de operații, respectiv diurnă, hrană, cazare, cheltuieli mărunte etc.”

Este important ca instanța de judecată să ia act de faptul că prin Horărârea Guvernului nr. 46/2020 pentru stabilirea drepturilor de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere și transport ale personalului militar și civil participant la misiuni și operații în afara teritoriului statului român a fost abrogată Hotărârea Guvernului nr. 1086/2004, cu modificările și completările ulterioare, unul dintre argumentele invocate în Nota de fundamentare a acestui act normativ fiind tocmai „evitarea situațiilor care conduc la o dublă compensare a cheltuielilor ce derivă din desfășurarea misiunilor/operațiilor, vizându-se astfel realizarea unei corelări între totalitatea drepturilor reglementate de hotărâre și alocațiile/compensațiile asigurate de organizațiile internaționale, indiferent de denumirea sau scopul în care acestea sunt acordate.

Atât la nivelul României, cât și la nivel internațional, legislația aplicabilă statuează drepturile de care personalul care participă la misiuni internaționale poate beneficia și că acesta nu poate primi o dublă compensare, respectiv finanțarea de către ambii parteneri.

Intimatul nu era îndreptățit să primească aceleași drepturi de două ori, adică și de la partenerul internațional și de la statul român, întrucât aceasta a beneficiat de toate drepturile cuvenite pentru participarea la misiunea internațională, sursa de finanțare a acestora (bugetul de stat sau bugetul organizației la care România este parte contributivă) neputându-se constitui într-un argument care să justifice intenția vădită a acestuia de a specula interpretarea unui text de act normativ.

Prin analogie, în cazurile în care organizațiile internaționale nu au achitat aceste drepturi, IGPR a achitat sumele cuvenite în baza unei Note Raport emisă de către Direcția Generală Management Operațional și aprobată de către ministrul Ministerului Afacerilor Interne.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul ..., a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menținerea ca legală şi temeinică, sentința civilă nr. 305/Fca/2020 din 29.07.2020, pronunțată de Tribunalul ... - Secția Contencios Administrativ şi Fiscal, cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art.488 alin.l pct.6 din C.pr.civ., conform căruia „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”, invocat de recurentul-pârât, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor relevante ale părţilor, expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de tribunal sunt în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată şi soluția pronunțată.

Instanța de fond a făcut referiri concrete la dispoziţiile legale aplicabile situației de fapt, concluzionând că cererea subsemnatului este întemeiată.

În raport de aceste considerente, în realitate, recurentul-pârât nu este de acord cu argumentele reținute de instanța de fond, ceea ce nu echivalează însă cu nemotivarea hotărârii, astfel că instanța de recurs nu poate reţine motivul de casare invocat.

Mai mult decât atât, toate criticile recurentului-pârât cu privire la nemotivarea sau insuficienta motivare a instanței se referă la sentința civilă nr.859/11.03.2020 pronunțată de Tribunalul București, după cum susține, fără nicio legătură cu sentința civilă nr.304/29.07.2020 pronunțată de Tribunalul ... în prezenta cauză.

În ceea ce privește greșita aplicare a normelor de drept material în materia prescripției dreptului la acțiune, nu vor fi reținute criticile recurentului.

Conform art. 2523 din C.civ., text ce instituie regula generală în privința începutului cursului prescripției extinctive, prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.

Nașterea dreptului material la acțiune în prezenta cauză coincide cu momentul de la care ar fi trebuit să i se aducă la cunoștință de către recurentul-pârât, dispozițiile H.G. nr.1086/2004, în temeiul cărora a solicitat drepturile bănești.

Faţă de dispozițiile art. 2523 din C.civ., legiuitorul a prevăzut că, termenul de prescripție începe să curgă fie de la momentul cunoașterii de către titular a nașterii dreptului, fie de la momentul nașterii posibilității reale şi concrete a acestuia de a cunoaște nașterea dreptului.

În cauză este necontestat faptul că H.G. nr. 1086/2004 nu a fost niciodată publicată în Monitorul Oficial al României, iar prin nepublicare, nu a avut cunoștință de existenţa acestui act normativ, aşa cum în mod corect a reţinut instanța de fond.

De asemenea, recurentul-pârât nu a adus nici o probă din care să rezulte, fără echivoc, faptul că i s-au adus la cunoștință de către recurentul-pârât, în vreo formă, dispozițiile H.G. nr. 1086/2004.

Prin urmare, nu se poate reţine, pe baza probelor aflate la dosar faptul că a aflat de existenţa H.G. nr. 1086/2004 înainte de momentul indicat în cuprinsul acțiunii şi de la care ar trebui calculat termenul de precriptie de 3 ani, în cazul în care instanța ar considera că acest termen a început să curgă.

Faţă de aceste considerente, în mod corect, instanța de fond a respins cererea de repunere în termen ca neîntemeiată, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, constatând că, «raportat la data luării la cunoștință de drepturile salariate solicitate, acțiunea este formulată în termenul de prescripție ».

În aceste condiții, instanța de fond nu avea de ce să mai analizeze condițiile de admisibilitate ale cererii de repunere în termen.

Recurentul-pârât invocă faptul că, drepturile care fac obiectul litigiului au fost reglementate de alte acte normative publice.

În privința Anexei 3 la O.G. nr.38/2003, se reţine că potrivit pct.l din aceasta, polițiștii care desfăşoară misiuni în străinătate în cadrul forțelor de menținere a păcii sub egida O.N.U., N.A.T.O. sau a altor organizații internaționale, beneficiază de următoarele drepturi:

a) salariul de bază corespunzător funcției îndeplinite, prevăzut în decizia de numire, sau cel avut anterior, dacă acesta este mai mare;

b) indemnizațiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare;

c) premiul anual;

d) un spor lunar de până la 100%, aplicat la salariul de bază, stabilit cu aprobarea ministrului administrației şi internelor, pentru fiecare misiune;

e) o primă de campanie, egală cu salariul de bază. Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfășurării misiunii şi se plătește la plecarea în zona desfășurării misiunii.

Se observă că, la litera b), anterior citată, se menționează indemnizațiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, fără a se face referie la H.G. nr.1086/2004 şi la drepturile prevăzute de această hotărâre de guvern, sens în care, acest act normativ nu justifică determinarea unui moment concret de la care ar fi trebuit să cunoască nașterea dreptului material la acțiune.

Aceste argumente sunt valabile şi în privința dispozițiilor art. 77 alin. 2 din Anexa VII la Legea-cadru nr.284/2010, întrucât lit.b) a art. menționat (care are o reglementare similară cu cea de la pct.l lit.b din Anexa 3 la O.G. nr.38/2003), nu fac referire la dispozițiile H.G. nr.1086/2004.

Dispozițiile art. 10 alin.2 din H.G. nr. 1292/2003, indicate de recurentul-pârât, prevăd că „Polițiștii participă la misiuni şi operații în afara teritoriului statului român, similar celor prevăzute la art.2 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni şi operații în afara teritoriului statului român, pentru forțele armate, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport pentru o călătorie în ţară şi retur, la fiecare 6 luni de participare la misiune sau operație, cu excepția cazurilor în care cheltuielile au fost suportate de către organismele internaționale sub egida cărora se execută misiunea sau operația respectivă. De decontarea cheltuielilor de transport pentru o călătorie în ţară şi retur beneficiază şi polițiștii care au dreptul, pe timpul misiunii în afara teritoriului statului român, la învoiri plătite acordate în temeiul prevederilor art.20 din Hotărârea Guvernului nr.1578/2002 privind condițiile în baza cărora polițistul are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii şi învoiri plătite, concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament şi recuperare, cu modificările şi completările ulterioare”.

Întrucât nici acest articol nu face referire şi nu exemplifică drepturile prevăzute de H.G. nr.1086/2004, nu se poate considera că determină un moment de la care ar fi trebuit să cunoască nașterea dreptului material la acțiune.

În ceea ce privește dispozițiile art. I pct. 11 din H.G. nr. 582/1995, prin acestea s-a prevăzut că după articolul 9 al H.G. nr.518/1995 se introduce un nou articol, articolul 91, cu următorul cuprins: „Art. 91 - Polițiștii care participă la misiuni şi operații în afara teritoriului statului român în comun cu forțele armate ale României sau similar celor prevăzute la art.2 din Legea nr.121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni şi operații în afara teritoriului statului român, pentru forțele armate, beneficiază de diurnă şi cazare cu aplicarea dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr.1086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, cu modificările şi completările ulterioare”.

Dispoziţiile art.91 din H.G. nr.518/1995, modificată prin H.G. nr. 582/2015, deși fac referire la H.G. nr. 1086/2004, nu cuprind nici domeniul de aplicare al acesteia şi nici condițiile şi conținutul drepturilor reglementate.

Prin urmare, nu se poate considera că de la acest moment, acesta „ar fi trebuit” să cunoască nașterea dreptului la acțiune.

Ca atare, instanța nu avea ce alte elemente să analizeze, iar susținerile recurentului-pârât privind raportarea la H.G. nr. 582/2015 prin care a fost modificată H.G. nr.518/1995 nu se justifică.

Atât în răspunsul la întâmpinare, cât şi în concluziile scrise aflate la dosar că, H.G. nr. 518/1995 se aplică misiunilor cu caracter temporar, iar misiunea la care a  participat a fost o misiune permanentă, prevăzută de Legea nr. 42/2004 abrogată prin Legea nr.121/2011.

În aceste condiții, faţă de probele existente, dreptul material la acțiune s-a născut la data indicată în acțiune, sens în care, excepția prescripției dreptului material la acțiune, în mod corect a fost respinsă de către instanța de fond.

Este ilogic ca acesta să fi avut cunoștință despre existenţa drepturilor pe care le solicită şi să aștepte să se prescrie dreptul material pentru a promova o acțiune la instanță, iar în toţi acești ani, să nu beneficieze de drepturile prevăzute în H.G. nr.1086/2004.

Mai mult decât atât, dacă situația sa privind neachitarea de către I.G.P.R. a drepturilor prevăzute de H.G. nr.1086/2004 era singulară, poate că problema se soluționa în alt mod, însă având în vedere că aceste drepturi nu au fost acordate nici unui participant la misiunile internaționale, ani la rând, ci au fost practic ascunse, este foarte clar că niciun ofițer sau subofițer din cadrul M.A.I. nu a știut de existenţa şi conținutul H.G. nr.1086/2004.

În ceea ce privește greșita aplicare a normelor de drept material din perspectiva stabilirii naturii „indemnizației” şi a „diurnei”, considerând că este incident, motivul de casare prev. de art. 488 alin.l pct.8 din C.pr.civ., criticile recurentului-pârât trebuie respinse.

Prin cererea de chemare în judecată, a solicitat obligarea recurentului-pârât I.G.P.R. la plata diurnei în valută şi a alocației pentru facilitarea legăturii cu familia, ca urmare a participării la Misiunea internațională de menținere a păcii, organizată sub egida O.N.U. din Haiti - MINUSTAH, în perioada 15.03.2015 - 16.03.2017.

Că lucrurile aşa stau, rezultă fără echivoc din dispozițiile art.7 alin.2 din Legea nr.42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, conform carora „în situația în care trimiterea forțelor armate în afara teritoriului statului român în misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) și d) nu se face în baza unui tratat internațional la care România este parte, Președintele României solicită încuviințarea Parlamentului.”

Având în vedere că, potrivit art. 27 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, „Dispozițiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și celorlalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Competențele ministrului apărării naționale, stabilite prin prezenta lege, sunt îndeplinite, după caz, de conducătorii instituțiilor respective” şi art 26 „În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va stabili sporurile specifice, drepturile de diurnă, cazare și hrană ale personalului militar și civil participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a)-d), precum și ale celui care execută controale, în conformitate cu specificul fiecărui tip de misiune”, toate sporurile şi drepturile fiind stabilite prin H.G. nr.1086/2004, rezulta fără echivoc că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile H.G. nr.1086/2004 şi în nici un caz dispozițiile H.G. nr.518/1995, aşa cum susține recurentul -pârât invocând art.17 din O.U.G. nr.30/2007.

Misiunea la care a participat, aşa cum a mai arătat, nu se regăsește printre cele enumerate în art.l din H.G. nr.518/1995, care sunt misiunle temporare, ci se regăsește printre misiunile prevăzute în art.2 din Legea nr.42/2004.

Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, care a abrogat Legea nr.42/2004, este mai lămuritoare, în sensul că, potrivit art.3 alin. 1, „Forțele armate pot participa la misiunile și operațiile prevăzute la art. 2 alin. 1, în condițiile legii și potrivit obligațiilor asumate de România prin tratate”, iar misiunile şi operațiile prevăzute in art.2 alin.l sunt:

„a) de apărare colectivă în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau de asigurare a securității statelor membre ale Uniunii Europene;

 a) de implementare a măsurilor de asigurare a aliaților, prezență înaintată și descurajare, precum și a altor acțiuni stabilite prin decizii ale Consiliului Nord-Atlantic pentru asigurarea securității în spațiul Atlanticului de Nord, în conformitate cu prevederile Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington, la 4 aprilie 1949;

b) de răspuns la crize;

c) de pace;.

d) de asistență umanitară.

(2) Misiunile și operațiile prevăzute la alin. (1) pot fi desfășurate sub mandatul Organizației Națiunilor Unite sau al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, sub conducerea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau a Uniunii Europene, precum și în cadrul unor coaliții”.

Art 7 alin.2 din Legea nr.121/2011 prevede că, „în situația în care trimiterea forțelor armate în afara teritoriului statului român în misiunile și operațiile prevăzute la art. 2 alin. 1 nu se face în baza unui tratat internațional la care România este parte, precum și în situația în care trimiterea se face la solicitarea unui stat în vederea desfășurării unei misiuni sau operații neprevăzute la art. 2 alin. 1, Președintele României solicită aprobarea Parlamentului”, ceea ce nu a fost cazul în misiunea la care a participat.

Art. 16 alin.3 din Legea nr.121/2011 prevede că „Pe perioada participării la misiunile și operațiile prevăzute la art. 2 alin. (1), cuantumul brut al soldelor/salariilor lunare, inclusiv sporuri, compensații, prime, indemnizații și alte drepturi, acordate potrivit actelor normative în vigoare personalului încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, nu poate fi diminuat”, deci se confirmă încă o dată că, Legea nr. 121/2011 se aplică şi personalului M.A.I. care asigură prin instituțiile sale ordinea publică şi siguranța națională.

Conform art. 26 din Legea nr.121/2011, „Drepturile de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere și transport ale personalului militar și civil participant la misiunile și operațiile prevăzute la art. 2 alin. (1), precum și ale celui care execută misiuni în zona de operații, în sprijinul forțelor armate dislocate, în conformitate  cu specificul fiecărui tip de misiune sau operație, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(2) Personalul încadrat în comandamentele multinaționale înființate pe teritoriul României, trimis să participe la misiunile și operațiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din prezenta lege, beneficiază pentru perioada în care participă la misiuni în zonele de operații de drepturile prevăzute la alin.1.

Nu există nici o îndoiala că i se aplicau dispozițiile H.G. nr.1086/2004, aşa cum prevedea Legea nr.42/2004 abrogată prin Legea nr.121/2011, dispozițiile H.G. nr.1086/2004 rămânând în vigoare până în ianuarie 2020, când a fost abrogată prin H.G. nr. 46/2020 şi în nici un caz dispozițiile art.5 şi 17 alin.8 din O.U.G. nr.30/2007, legea ca act normativ emis de către Parlament având forță juridică superioară faţă de o Ordonanță a Guvernului.

Dispozițiile art.27 din Legea nr.121/2011 sunt identice cu cele ale art.27 din Legea nr. 42/2004, în sensul că, dispozițiile legii se aplică instituțiilor de ordine publică şi siguranță națională, iar competenţele ministrului apărării revin conducătorilor instituțiilor respective.

Cu siguranță că, dacă ar fi existat o solicitare a Președintelui României pentru participarea acestuia la misiunea internațională din Haiti, aceste înscrisuri ar fi fost depuse de către recurentul-pârât la dosar.

Misiunea O.N.U. din Haiti - MINUSTAH s-a desfăşurat în baza:

1. Hotărârii C.S.A.T. nr.182/1997;

2. Memorandumului de înțelegere între Națiunile Unite şi Guvernul României din 24 septembrie 1998, încheiat cu scopul de a identifica resursele necesare participării României la misiunile de menținere a păcii sub egida O.N.U. în condițiile specifice;

3. Hotărârii C.S.A.T. nr. 69/2008.

(Mandatul Misiunii Națiunilor Unite pentru Stabilitate în Haiti, a fost stabilit inițial prin rezoluția Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite nr. 1529 din 29 februarie 2004 şi prelungit ulterior).

Cu siguranță că, există şi alte hotărâri C.S.A.T. în baza cărora România a participat la Misiunea O.N.U. din Haiti. nu deține informații cu privire la acestea.

De altfel, chiar recurentul-pârât a susținut în întâmpinarea formulată la fondul cauzei că, „participarea personalului Ministerului Afacerilor Interne la misiuni internaționale de menținere a păcii s-a realizat potrivit Concepțiilor militar-strategice aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în aceleași condiții de participare ca în cazul forțelor armate din alte instituții publice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranță națională”.

În ceea ce privește „diurna în valută” reglementată de art.l alin.l din H.G. nr. 1086/2004 se prevede: „Personalul participant la misiunile prevăzute la art.2 litb (n.n.- in sprijinul păcii) şi (n.n.- de asistenţă umanitară) din Legea nr.42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operații, beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcție, de la data părăsirii teritoriului național şi până la data intrării în ţară, după executarea misiunii: a) ofițeri - 40 dolari SUA/zi/persoana; b) alte categorii de personal - 35 de dolari SUA/zi/persoană.”

Prin Decizia nr.30/2017, pronunțată de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a decis: „În interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art.77 alin.2 din anexa nr.VII a Legii nr.284/2010, raportate la prevederile art.2 si 6 din Hotărârea Guvernului nr.1086/2004 şi la dispozițiile art.6, art.13 şi art.15 alin.2 din Ordinul ministrului administrației şi internelor nr.310/2009, personalul care participă la misiuni de menținere a păcii în afara teritoriului statului român, căruia i-au fost acoperite cheltuielile de hrană, nu beneficiază de contravaloarea financiară neimpozabilă a normei de hrană”.

Aceeași este rațiunea şi în cazul diurnei în valută, dacă aceasta nu a fost achitată de către organizațiile internaționale sub egida cărora a fost în misiune.

„Diurna în valută” nu a fost achitată niciodată nici de statul român şi nici de organizațiile internaționale, care nici nu aveau obligația de a o plăti întrucât acest drept salarial nu era reglementat de acordurile/intelegerile tehnice internaționale, ci doar de norma națională H.G. nr.1086/2004.

În art. 135 din Ghidul pentru ţările care participă cu forţe polițienești la misiuni de menținere a păcii sub egida O.N.U. din 29 iunie 2007, se regăsesc prevederi referitoare la indemnizația zilnică pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, hrană şi diverse. Astfel, alocația de subzistenţă (M.S.A.) este o indemnizație zilnică plătită de către O.N.U. pentru cheltuielile de trai suportate în misiune în legătură cu sarcinile temporare.

Alocația este determinată în primul rând pe baza cazării pe termen lung, a hrănirii şi cheltuielilor ocazionate la punctul de lucru. Cuantumul alocației este stabilit de către Oficiul Națiunilor Unite de Gestionare a Resurselor Umane pe baza unui sondaj de cazare, hrană şi divese cheltuieli. Alocația se plătește în următoarele situații: pentru zilele de lucru petrecute în zona de misiune; pentru week-end şi sărbători oficiale petrecute în interiorul sau în afara zonei de misiune; pentru concediul anual acumulat în timpul misiunii şi luat înainte de expirarea misiunii; pentru concediul medical petrecut în zona de misiune.

De altfel, şi art.l alin.l din H.G. nr.1086/2004 prevede că, diurna în valută „nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcție, de la data părăsirii teritoriului național şi până la data intrării în ţară”.

Examinand recursul declarat prin prisma criticilor invocate conform art. 488 alin. 1, pct. 6, 8 Cod proc. civ. va reţine că recursul este fondat, avându-se în vedere următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, intimatul reclamant ... a solicitat obligarea recurentului-pârât I.G.P.R. la plata diurnei în valută şi a alocației pentru facilitarea legăturii cu familia, ca urmare a participării la Misiunea internațională de menținere a păcii, organizata sub egida O.N.U. din Haiti - MINUSTAH, în perioada 15.03.2015 - 16.03.2017, conform disp. H.G. nr. 1086/2004.

O primă critică a recurentei I.G.P.R. vizează soluţionarea mod greșit a excepției prescripției dreptului material la acțiune. Astfel, intimatul avea posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul actului normativ în cauză încă de la 15 iulie 2015 când a fost specificată în mod expres H.G nr. 1086/2004, putând să solicite plata acestor drepturi încă de la acel moment, iar nu 4 ani mai târziu.Cu privire la aceste critici va reţine că instanţa de fond a apreciat corect că nu a fost împlinit termenul de prescriptie, cât timp pretenţiile acestuia sunt fundamentate pe dispoziţiile H.G. nr.1086/2004, act nepublicat în Monitorul Oficial al României.

Astfel, conform dispoziţiilor Legii nr.24/2000, intrarea în vigoare a unui act normativ  desemnează momentul temporal în care prevederile sale încep să acţioneze. Publicarea unui astfel de act reprezintă operaţiunea prin care se asigură accesul celor interesaţi la conţinutul actului normativ.

Cum în cauză, H.G. nr.1086/2004, este un act nepublicat în Monitorul Oficial al României, prin urmare intrarea în vigoare a unui act normativ este condiţionată de publicarea acestuia, în mod corect s-a reţinut că  termenul de prescripţie prev. de art. 2523 din Codul civil „prescripţia extinctivă începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau nu, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui”, nu a început să curgă.

De asemenea, critica recurentei privind nemotivarea hotăririi, conform art. 488 alin. 1 pct.  6 Cod proc. civ., nu poate fi primită, cât timp instanţa de fond a analizat susţinerile părţilor, arătând succint că reclamantul beneficiază de drepturile prev. de H.G. nr.1086/2004, act normativ dat în aplicarea Legii nr. 42/2004, şi ulterior Legea nr. 21/2011, astfel că nu poate fi reţinut acest motiv de casare.

În ceea ce priveşte criticile recurentei I.G.P.R. privind greşita aplicare a disp. legale, conform art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod proc. civ., întrucât disp. Legii nr. 42/2004 vizează participarea forţelor armate la misiuni internaţionale în afara teritoriului naţional, iar poliţistul este funcţionar public cu statut special şi nu cadru militar, fiindu-i aplicabile disp. Legii nr. 360/2002 şi nu prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, intimatului nu-i sunt aplicabile disp. H.G. nr. 1086/2004, va reţine că sunt fondate criticile avându-se în vedere următoarele:

Perioada de referinţă a pretenţiilor solicitate de intimatul reclamant ..., în baza disp. H.G. nr. 1086/2004 vizează perioda 15.03.2015 - 16.03.2017.

Va reţine că prin H.G. nr.1086/2004 s-au prevăzut următoarele:

,,Art. 1 alin. (1) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară, după executarea misiunii: a) ofiţerii – 40 dolari SUA/zi/persoană; b) alte categorii de personal – 35 de dolari SUA/zi/persoană”.

,,Art. 2 alin. (1) Personalul participant la misiuni în afara teritoriului statului român prevăzut la art.1, denumit în continuare personal, beneficiază gratuit de drepturi de hrană şi cazare.

(2) Hrănirea şi cazarea personalului se asigură în conformitate cu prevederile acordurilor/înţelegerilor tehnice încheiate pentru participarea la misiune.

(3) În lipsa unor acorduri/înţelegeri tehnice, personalul beneficiază de o alocaţie valorică de 20 de dolari SUA/zi/persoană şi de cazare potrivit Hotărârii nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare.”

 ,,Art. 3 - Pe durata misiunii, personalul beneficiază de 1 dolar SUA/zi persoană pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere.”

Va reţine că regimul constituţional al Hotărârii Guvernului României nr. 1086/2004 ce face obiectul analizei în prezenta cauză - este stabilit de dispoziţiile art. 108 alin. (2) şi (4) din Constituţie, potrivit cărora „(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. ... (4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile cu caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.”

Rezultă că H.G. nr.1086/2004 a fost dată în executatea disp. Legii nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român.

Conform prevederilor din  Legea nr. 42/2004  se arată următoarele ”Art. 1 - Prezenta lege reglementează condiţiile în care forţele armate ale României participă la misiuni în afara teritoriului statului român.

Art. 2 - Misiunile la care pot participa forţele armate în afara teritoriului statului român sunt:

a) de apărare colectivă;

b) în sprijinul păcii;

c) de asistenţă umanitară;

d) tip coaliţie;

e) exerciţii comune;

f) individuale;

g) ceremoniale.

Art. 3 - Forţele armate pot participa la misiunile prevăzute la art. 2 în condiţiile legii şi potrivit obligaţiilor asumate de România prin tratate, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale la care este parte.”

De asemenea, potrivit art. 26 din  Legea nr. 42/2004  „În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va stabili sporurile specifice, drepturile de diurnă, cazare şi hrană ale personalului militar şi civil participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a) - d), precum şi ale celui care execută controale, în conformitate cu specificul fiecărui tip de misiune.

Art. 27 - Dispoziţiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător şi celorlalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Competenţele ministrului apărării naţionale, stabilite prin prezenta lege, sunt îndeplinite, după caz, de conducătorii instituţiilor respective.”

Faţă de aceste dispoziţii legale, va reţine că apărările recurentei cu privire la neaplicarea în cazul intimatului reclamantului a dispoziţiilor H.G. nr. 1086/2004, sunt întemeiate în condiţiile în care disp. Legii nr. 42/2004 fac referire în mod expres la forţele armate ale României participă la misiuni în afara teritoriului statului român;

- regimul de trimitere a forțelor armate în afara teritoriului statului român este reglementat în cuprinsul art. 7, art. 8 și art.9;

- stabilirea elementelor de detaliu privind participarea la misiuni a unor unități și subunități în cadrul unor forțe internaționale sau în cadrul unor unități ale altor state, revine structurilor de specialitate ale Ministerului Apărării Naționale care încheie înțelegeri sau acorduri tehnice, potrivit prevederilor art. 10;

- criteriile și metodologia privind selecționarea personalului și stabilirea duratei participării persoanelor la misiunile internaționale sunt stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, așa cum este reglementat în cuprinsul Cap. IV „Selecționarea, încadrarea și unele drepturi ale personalului”;

- aspectele financiare legate de participare forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român sunt statuate în Cap. V „Aspecte financiare”;

Potrivit art. 19 alin. (1) din Cap. V fondurile necesare participării forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Apărării Naționale.

Va reţine că prevederile Legii nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român sunt similare cu cele ale Legii nr. 42/2004, reglementând condițiile în care forțele armate ale României participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român.

Potrivit art. 118 din Constituția României referitoare la forțele armate alin. (2) se arată că prin lege organică se stabilește, printre altele, statutul cadrelor militare, fiind adoptată Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.

Conform art. 1 Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului „(1) Poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului.”

Conform disp. din anexa VII din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, „Art. 2 - (1) Personalul încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională este format din personal militar, poliţişti, funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, personal civil.

(2) Prin personal militar, în sensul prezentei legi, se înţelege cadrele militare în activitate, precum şi soldaţii şi gradaţii voluntari în activitate.

(3) Prin poliţişti, în sensul prezentei legi, se înţelege funcţionarii publici cu statut special din unităţile Ministerului Afacerilor Interne, aflaţi sub incidenţa Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.

 (4) Prin funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în sensul prezentei legi, se înţelege funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi din Ministerul Justiţiei, aflaţi sub incidenţa Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată.

 (5) Prin personal civil, în sensul prezentei legi, se înţelege funcţionarii publici şi personalul contractual.”

Susţinerea intimatului reclamant ... că potrivit art. 27 din Legea nr. 42/2004 i se aplică aceste dispoziţii cât timp se face referire la celelalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, nu poate fi primită cât  timp, disp. Legii nr. 42/2004 vizează doar forţele armate, iar potrivit art. 2 din anexa VII din Legea nr. 284/2010 se face distincţia dintre personal militar, personal civil, poliţişti-funcţionarii publici cu statut special din unităţile Ministerului Afacerilor Interne, aflaţi sub incidenţa Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

Va reţine că potrivit art. 63, 64 din Legea nr. 218 /2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române

„Art. 63 - Poliţia Română cooperează cu instituţii similare din alte state şi cu organisme internaţionale de profil, pe baza înţelegerilor la care România este parte, inclusiv prin ofiţeri de legătură.

Art. 64 - (1) În interesul asigurării ordinii publice şi securităţii colective, la solicitarea Preşedintelui României, cu aprobarea Parlamentului, efective ale Poliţiei Române pot participa, în afara teritoriului naţional, la constituirea forţelor internaţionale de poliţie destinate unor misiuni de instruire, asistenţă şi cooperare poliţienească, precum şi pentru acţiuni umanitare.

(2) Pe timpul îndeplinirii misiunilor prevăzute la alin. (1) efectivele de poliţie participante vor avea statutul personalului detaşat la organizaţii internaţionale şi vor beneficia de drepturile cuvenite potrivit legii.”

Conform  Secţiunii a 9-a, anexa VII din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;

„Salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român.”

Art. 77 - (1) Personalul militar care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român beneficiază de următoarele drepturi salariale:

a) solda funcţiei de bază, compusă din:

(i) solda de funcţie, prevăzută prin ordinul de numire/detaşare sau avută anterior, dacă este mai mare;

(ii) solda de grad;

(iii) gradaţiile la care are dreptul;

(iv) solda de comandă, după caz;

b) compensaţiile, indemnizaţiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;

c) o compensaţie lunară specifică teatrului de operaţii de până la 100% aplicată la solda funcţiei de bază, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte;

d) o primă de campanie egală cu solda funcţiei de bază stabilită potrivit prevederilor lit. a). Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfăşurării misiunii şi se plăteşte la plecarea în misiune.

(2) Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care desfăşoară misiuni în străinătate în cadrul forţelor de menţinere a păcii sub egida O.N.U., N.A.T.O. sau a altor organizaţii internaţionale beneficiază de următoarele drepturi salariale:

a) salariul funcţiei de bază, compus din:

(i) salariul de funcţie, prevăzut prin dispoziţia/ordinul de numire/detaşare sau avut anterior, dacă este mai mare;

(ii) salariul gradului profesional;

(iii) gradaţiile la care are dreptul;

(iv) salariul de comandă, după caz;

b) compensaţiile, indemnizaţiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;

c) o compensaţie lunară specifică teatrului de operaţii de până la 100% aplicată la salariul funcţiei de bază, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte;

d) o primă de campanie egală cu salariul funcţiei de bază stabilit potrivit prevederilor lit. a). Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfăşurării misiunii şi se plăteşte la plecarea în misiune.

(3) Personalul civil care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român beneficiază de următoarele drepturi salariale:

a) salariul de bază;

b) compensaţiile, indemnizaţiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, stabilite în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;

c) o compensaţie lunară specifică teatrului de operaţii de până la 100% aplicată la salariul de bază, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte;

d) o primă de campanie egală cu salariul de bază stabilit potrivit prevederilor lit. a). Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfăşurării misiunii şi se plăteşte la plecarea în misiune.

Art. 78 - Drepturile băneşti cuvenite personalului care încadrează batalioanele mixte constituite între Armata României şi armatele altor ţări, precum şi cele constituite din poliţişti români şi poliţişti ai altor ţări se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 79 - Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare trimişi în afara teritoriului statului român pentru a participa la cursuri, stagii de practică şi specializare, perfecţionare sau care desfăşoară orice fel de activitate în străinătate, în interesul unităţii trimiţătoare, mai puţin cele menţionate la art. 77, beneficiază pe timpul acestor activităţi, în ţară, de solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază şi de celelalte drepturi salariale avute, stabilite potrivit reglementărilor în vigoare.

Art. 80 - Personalul din instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională trimis în misiuni permanente sau temporare în străinătate, potrivit legii, beneficiază de toate drepturile prevăzute pentru personalul trimis în misiune permanentă sau temporară de către Ministerul Afacerilor Externe, precum şi de către celelalte ministere, organe şi instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale.”

Potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne:

 - (1) Personalul Ministerului Afacerilor Interne se compune din: funcţionari publici, poliţişti - funcţionari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum şi soldaţi şi gradaţi voluntari.

….

(7) Personalului Ministerului Afacerilor Interne trimis la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României şi la organismele internaţionale specializate din străinătate, precum şi ofiţerilor de legătură le sunt aplicabile dispoziţiile legale privind personalul trimis în misiune permanentă în străinătate.

(8) Pe timpul participării la misiunile forţelor prevăzute la art. 5, efectivelor Ministerului Afacerilor Interne le sunt aplicabile dispoziţiile legale privind personalul trimis în misiune temporară în străinătate.”

Potrivit art. 5 din O.U.G. nr 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne „La solicitarea Preşedintelui României şi cu aprobarea Parlamentului, Ministerul Afacerilor Interne participă cu efective şi tehnică din dotare la misiuni internaţionale sau multinaţionale umanitare şi de menţinere a păcii în afara teritoriului naţional.”

Conform art. 26 pct. 31 din Legea nr. 218 / 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, în cadrul atribuţiilor ce-i revin Poliţiei Române vizează şi

„ participă la constituirea forţelor internaţionale de poliţie, destinate unor misiuni de instruire, asistenţă şi cooperare poliţienească sau pentru acţiuni umanitare”.

Conform prevederilor  Ordinului nr. 298 din 23 decembrie 2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor

Secţiunea a 4-a;

Participarea la misiuni internaţionale

Art. 15 - Condiţiile participării la misiuni internaţionale

Poliţiştii participă la misiuni internaţionale, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare sau, după caz, ale tratatelor bilaterale aplicabile.

Art. 16 - Procedura privind participarea poliţiştilor la misiuni internaţionale

(1) Participarea poliţiştilor la misiuni internaţionale se aprobă potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane, prin act administrativ, care se comunică poliţistului, sub semnătură.

(2) Pentru participarea poliţiştilor la misiuni internaţionale, aceştia sunt mutaţi în interesul serviciului la inspectoratul general sau, după caz, la Direcţia generală management resurse umane şi se încadrează în statul de organizare al posturilor pentru încadrarea personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor care desfăşoară misiuni în afara teritoriului ţării - Statul „S” înfiinţat la nivelul acestor structuri.

Art. 17 - Încetarea participării la misiuni internaţionale

(1) La încetarea misiunii, poliţiştii sunt mutaţi în interesul serviciului din Statul „S” în unitatea de la care au plecat, pentru a fi încadraţi în funcţiile pe care le-au ocupat anterior, dacă acestea sunt vacante, sau, cu acordul lor, în funcţii echivalente celor ocupate anterior.”

În cauză, conform actelor aflate la dosarul cauzei, intimatul ... a fost mutat în interesul serviciului începand cu data de 10.04.2015 din cadrul I.P.J. ... la I.G.P.R., fiind desemnat să-şi desfăşoare activitatea în cadrul Misiunii Organizaţiei Naţiunilor Unite de menţinere a păcii din Haiti.

De asemenea, din dispoziţia nr. 4480/17.07.2015 emisă de I.G.P.R., rezultă că a fost aprobată participarea unui numar de 18 ofiţeri de poliţie la misiunile Organizaţiei Naţiunilor Unite de menţinere a păcii din Haiti, iar drepturile salariale ale intimatului au fost stabilite pentru ofiţer specialist III.

În consecinţă, va reţine că intimatul reclamant ... a fost detaşat să-şi desfăşoare activitatea în cadrul Misiunii Organizaţiei Naţiunilor Unite de menţinere a păcii din Haiti, conform  art. 64 alin. 2  din Legea nr. 218/2002 la constituirea forţelor internaţionale de poliţie destinate unor misiuni de instruire, asistenţă şi cooperare poliţienească, precum şi pentru acţiuni umanitare şi a atributiilor prev. de art. 26 pct. 31 din Legea nr. 218/2002.

Conform comunicatului de presă aflat pe pagina oficială a M.A.E. reiese că „România, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, participă activ la mandatul Misiunii Națiunilor Unite pentru Stabilitate în Haiti, ce a fost stabilit iniţial prin rezoluţia Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite nr. 1529 din 29 februarie 2004 şi este înnoit anual în funcţie de evoluţia situaţiei din Haiti, ultima prelungire a mandatului fiind realizată prin rezoluţia Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite nr. 2012 din 14 octombrie 2004. La nivel operaţional ofiţerii români prezenţi în Haiti participă la acţiuni de combatere a traficului de droguri, a răpirilor, precum şi la activităţi de monitorizare şi îndrumare a poliţiştilor haitieni”.

În consecinţă, participarea intimatului reclamant ... la Misiunea Organizaţiei Naţiunilor Unite de menţinere a păcii din Haiti, ce a fost prelungită anual, în funcţie de evoluţia situaţiei din Haiti, ultima prelungire a mandatului fiind realizată prin rezoluţia Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite nr. 2012 din 14 octombrie 2004, este o misiune temporară şi nu misiune permanentă, aşa cum susţine intimatul, pentru care beneficiază de drepturile prev. de H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.

Va reţine totodată că prin  H.G nr. 582 din 15 iulie 2015 din 15 iulie 2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, s-a prevazut că:

 „Art. 91 - Poliţiştii care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în comun cu forţele armate ale României sau similare celor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, pentru forţele armate, beneficiază de diurnă şi cazare cu aplicarea dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 1086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, cu modificările şi completările ulterioare.

Va reţine că această normă legală a fost în vigoare din 01.09.2015 până la  23 decembrie 2015, conform Hotărârii nr. 999 din 23 decembrie 2015 care a prevazut că „Art. 9 indice- (1) Personalul Ministerului Afacerilor Interne care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în comun cu forţele armate ale României sau similare celor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, pentru forţele armate, beneficiază de diurnă, cazare şi hrană care se stabilesc în raport cu nivelul acestora utilizat la data de 31 decembrie 2009, potrivit legislaţiei aplicabile forţelor armate care participă la misiuni în afara teritoriului statului român, în lipsa acordării acestor drepturi de către aliaţii, partenerii sau organizaţiile internaţionale sub egida cărora se desfăşoară misiunile şi operaţiile.

(2) În raport cu gradul de risc al misiunilor şi operaţiilor la care participă personalul Ministerului Afacerilor Interne, ministrul afacerilor interne poate aproba majorarea cu până la 100% a valorii diurnei stabilite potrivit alin. (1).”

Chiar dacă prin H.G. nr. 582 din 15 iulie 2015 s-a făcut referirea la H.G. nr. 1086/2004, va reţine că norma juridică prevede în mod expres că acordarea acestor drepturi se realizează doar pentru poliţiştii care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în comun cu forţele armate ale României, iar în cauză participarea la  Misiunea Organizaţiei Naţiunilor Unite de menţinere a păcii din Haiti s-a realizat doar cu poliţisti.

De asemenea, va reţine că intimatul reclamant ... a beneficiat de acordarea acestor drepturi de către aliaţii, partenerii sau organizaţiile internaţionale sub egida cărora şi-a desfăşoarat misiunea de menţinere a păcii din Haiti. 

În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, va reţine că intimatul reclamant ... nu poate beneficia de drepturile prev. de dispoziţiile H.G. nr. 1086/2004, nefiindu-i aplicabile aceste dispoziţii legale, act normativ ce vizează punerea în aplicare a disp. Legii nr. 42/2004 ce reglementează participarea forţelor armate, intimatul reclamant ... neîncadrându-se în această categorie.

Faţă de cele mai sus arătate, în baza art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod proc. civ. şi art. 496 alin. 2 Cod proc. civ. va admite recursul, va casa în parte civilă nr. 305/29.07.2020 a Tribunalului Brăila şi în rejudecare va respinge cererea reclamantului ... în contradictoriu cu pârâtul IGPR - Direcţia Generală Financiară, ca nefondată.

Se vor menţine dispoziţiile privind:

,,Respinge cererea de repunere în termen formulată de reclamantul ...

Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul IGPR - Direcţia Generală Financiară”.

Domenii speta

Spete similare