Asigurări sociale

Adeverinţa ce cuprinde încadrarea în grupa de muncă nu poate fi valorificată pentru că nu îndeplineşte condiţiile legale, nu este menţionat actul intern al angajatorului de nominalizare în grupă de muncă şi nici nu cuprinde menţiunea asumării răspunderii de către emitentul adeverinţei.

Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I, II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective.

Decizia civilă nr. 1008/15 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. ... pronunţată de Tribunalul ..., s-a respins, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ..., în contradictoriu cu pârâtele ...

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanṭei la data de 16.07.2020, sub nr. ..., reclamantul ... a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele ..., anularea deciziei nr. 33648 din data de 15.06.2020, precum şi a deciziei nr.267698/06.03.2017, precum şi obligarea pârâtei  ... la emiterea unei noi decizii, cu valorificarea adeverinṭei nr...., referitoare la încadrarea reclamantului în grupa a II-a de muncă, pentru perioadele 13.07.1973-22.10.1974 şi 01.03.1976-10.07.1996.

A mai solicitat reclamantul să fie obligată aceeaşi pârâtă la plata diferenṭelor de pensie ce vor rezulta, pentru perioada 06.03.2017 până  în prezent, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat, în esenṭă, că a lucrat ca tâmplar, în cadrul ..., societate care a intrat în faliment. Arhiva societăṭii a fost preluată de ..., care i-a eliberat adeverinṭa nr...., din care rezultă că în perioadele 13.07.1973-22.10.1974 şi 01.03.1976-10.07.1996, a fost încadrat în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform art.169 din anexa II la Ordinul nr. 50/1990.

Pârâta nu a ṭinut cont de această adeverinṭă şi a emis o decizie de pensie nelegală, motivând că aceasta nu a fost întocmită conform modelului prevăzut de anexa la Ordinul nr. 590/2008, însă, în opinia reclamantului, această lipsă poate fi suplinită de instanṭa de judecată, potrivit Deciziei ICCJ nr. 9/2016.

A mai susṭinut reclamantul că decizia de pensionare contestată este nelegală şi prin prisma normelor de drept european, încălcându-se principiul nediscriminării, întrucât 90% dintre colegii săi au obṭinut încadrarea în grupa a II-a de muncă.

În drept, a invocat disp. art.139 şi urm. din Legea nr.127/2019, disp.Ordinului nr.50/1990, Decizia RIL nr. 9/2016, art.16 şi 41 din Constituṭie, art.14 CEDO, Protocolul nr.12 CEDO, art.1 din Protocolul nr.1 CEDO.

În probaṭiune, au fost depuse înscrisuri şi s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi martori.

Pârâta ..., în termen legal a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.

În motivare, a învederat, în esenṭă, că adeverinṭa nr. ... nu a fost valorificată la stabilirea drepturilor de pensie, deoarece nu se menṭionează actul normativ în baza căruia s-a făcut încadrarea în grupa a II-a de muncă, iar deṭinătorul de arhivă nu şi-a asumat răspunderea pentru valabilitatea şi corectitudinea datelor înscrise în adeverinṭa, potrivit Codului penal.

În drept, a invocat disp. art.205-208 C.proc.civ., Legea nr. 263/2010.

În susṭinere, au fost depuse înscrisuri.

Sub aspectul probatoriului, instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, apreciind că, faţă de prevederile art.255 şi art.237 alin.2 pct.7 C.pr.civ., probele sunt admisibile, concludente şi utile cauzei.

Analizând și coroborând ansamblul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut  următoarele:

Prin decizia nr. 267698/06.03.2017, emisă de pârâta ..., s-au acordat reclamantului drepturi de pensie anticipată parṭială, începând cu data de 22.02.2017, reṭinându-se un stagiu total de cotizare de 40 de ani, 8 luni şi 9 zile, realizat în condiṭii normale.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestaţie, în conformitate cu disp. art. 149 din Legea nr. 263/2010, contestaţie respinsă de către ..., prin Hotărârea nr.33648/15.06.2020, ca fiind neîntemeiată.

Criticile formulate de către reclamant împotriva deciziei şi hotărârii menṭionate, se referă, în esență, la faptul că, în mod greșit, pârâta nu a valorificat adeverința nr. ....

În drept, potrivit art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, în vigoare la data eliberării adeverinṭei din cauză, „nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)”, iar potrivit art. 15 din acelaşi act normativ, „dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale”.

Totodată, potrivit disp. art. 158 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.

Potrivit disp. art. 126 alin. (1) şi (6) din Normele de aplicare a Legii nr.263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/2011, adeverinţele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidenţele angajatorilor sau ale deţinătorilor legali de arhive. Pentru a putea fi valorificată, adeverinţa menţionată la alin. (1) se completează în mod obligatoriu la toate rubricile prevăzute.

Modelul prevăzut în anexa nr.14, prevede rubricile „conform nominalizării efectuate prin ...***). Temeiul juridic al încadrării în grupa**) ... de muncă îl reprezintă ... ****)”, unde angajatorul trebuia să completeze:

*** actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului ministrului muncii şi ocrotirilor sociale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administraţie şi a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidenţă a intrărilor în subteran etc.);

****actul normativ (nr., dată, poziţie, anexă etc.) care anterior datei de 1 aprilie 2001 a constituit temei juridic pentru încadrarea în grupă superioară de muncă, cu distincṭiile arătate în acelaşi model.

De asemenea, la rubrica observaṭii, modelul de adeverinṭă prevede menṭiunea „Menţionăm că prezenta adeverinţă s-a eliberat în baza documentelor, verificabile, aflate în arhiva societăţii, cunoscându-se atât prevederile Codului penal referitoare la falsul în înscrisuri oficiale, cât şi prevederile legislaţiei de reglementare a pensiilor din sistemul public, potrivit cărora angajatorul poartă întreaga răspundere pentru valabilitatea şi corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie.”

În speţă, verificând adeverinţa nr. ... emisă de ..., instanţa constată că aceasta nu respectă, întru totul, modelul prevăzut în anexa nr. 14 la H.G. nr. 257/2011, în sensul că nu indică actul administrativ emis de unitate, şi nici punctul din Ordinul 50/1990 care a constituit temei juridic pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă. De asemenea, adeverinṭa nu cuprinde menṭiunea referitoare la asumarea răspunderii, pentru valabilitatea şi corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie, de către societatea emitentă.

Nici prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu a precizat punctul din anexa din Ordinul nr.50/1990 în care s-ar încadra activitatea desfăşurată în perioadele 13.07.1973-22.10.1974 şi 01.03.1976-10.07.1996.

Tribunalul a reṭinut că, prin excepṭie de la disp.art. 126 alin.(1) din Normele de aplicare a Legii nr.263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/2011, dispoziṭiile alin. (4) al aceluiaşi articol prevăd că adeverinţele nevalorificate la stabilirea pensiilor, întocmite şi eliberate anterior intrării în vigoare a Ordinului ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse nr. 590/2008 pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire şi eliberare a adeverinţelor prin care se atestă activitatea desfăşurată în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii şi/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se atestă activitatea desfăşurată în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează la stabilirea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condiţiile legale de valabilitate, chiar dacă nu sunt conforme cu modelul prevăzut la alin. (1).

Cum adeverinṭa din cauză a fost eliberată la data de 11.02.2010, reclamantul nu poate beneficia de dispoziṭiile de favoare anterior reṭinute, astfel încât, instanṭa nu a putut decât să constate că, în mod legal şi temeinic, pârâta nu a valorificat adeverinṭa invocată la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului.

În referire la încălcarea principiului nediscriminării, instanṭa a reṭinut că reclamantul nu a făcut dovada că altor persoane li s-a recunoscut categoria a II-a de muncă, în condiṭiile în care societatea care deṭine arhiva ar fi eliberat o adeverinṭă identică celei depuse de reclamant la dosarul prezentei cauze.

Cât despre criticile reclamantului ce vizează Decizia ÎCCJ nr. 9/2016 - Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanṭa a reṭinut că, într-adevăr, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor pct. 6-8 și 12 din Ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 50/1990, instanțele de judecată au posibilitatea analizării și constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau II de muncă. Însă, o eventuală acṭiune în constatarea grupei de muncă nu echivalează cu obligarea pârâtei la valorificarea unei adeverinṭe neconforme.

Pentru toate aceste considerente, cererea de chemare în judecată apare ca fiind neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.

Aceeaşi opinie a fost exprimată şi de asistenţii judiciari care, conform art. 55 din Legea nr. 304/2004, au făcut parte din completul de judecată cu vot consultativ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul ..., considerând-o nelegală şi netemeinică.

În motivare, a susținut că, în mod nelegal și cu încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, drepturi reglementate de articolul 6 din CEDO și de dispozițiile Codului de procedură civilă, instanța de fond a respins cererea de probatorii. Proba cu înscrisuri, testimonială și expertiza tehnică în specializarea protecției muncii erau necesare în condițiile în care la punctul 1 din acțiunea introductivă, raportat la situația de imposibilitate de a depune o nouă adeverință conform modelului de formular din anexa 14 din HG nr.257/2011, întrucât societatea de arhivare a intrat în faliment, a solicitat ca instanța să suplinească această lipsă și să constate pe cale judiciară încadrarea în grupa a doua de muncă, în baza deciziei nr. 9/2016 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție. Ca urmare a acestei constatări, instanța putea dispune obligarea pârâtelor să ia în considerare acea adeverință emisă de societatea de arhivare. Contrar susținerilor instanței de fond, solicitarea de constatare a încadrării în grupă nu trebuie făcută ca un capăt de cerere separat. Admiterea de probatorii era necesară și pentru dovedirea încălcării principiului nediscriminării, apărare invocată prin acțiunea introductivă dar neanalizată de instanță.

A susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat pe toate capetele de cerere din acțiunea introductivă, iar dacă instanța urma să respingă ultimele două capete de cerere ca urmare a respingerii primelor două, acest lucru trebuia să rezulte din cuprinsul considerentelor hotărârii pronunțate.

A arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică raportat la situația reclamantului prezentată în acțiunea introductivă. A arătat că din actele depuse la dosar rezultă că în perioadele solicitate, având funcția de tâmplar, a fost încadrat în grupa a doua de muncă în proporție de 100%, că adeverința emisă de societatea de arhivare este valabilă în condițiile în care angajatorul a intrat în procedura de faliment și că imposibilitatea de a depune o altă adeverință poate fi suplinită de către instanța de judecată în baza deciziei nr. 9/2016.

Prin aceste decizii nelegale se încalcă și principiul contributivității, întrucât plata de către angajator a unor contribuții majorate raportat la condițiile de muncă trebuie să se regăsească în stabilirea corectă a dreptului la pensie.

A solicitat să se constate că adeverința cuprinde mențiunea că a fost eliberată de deținătorul arhivei și că nu se poate impune un formalism exagerat, în condițiile în care societatea a intrat în faliment. Instanţa nu s-a pronunțat pe aceste apărări.

A susținut că decizia este nelegală și prin prisma normelor de drept european care se aplică cu prioritate față de normele de drept intern. A invocat principiul nediscriminării, protejat de articolul 16 din Constituție și de normele de drept european, dreptul la muncă și faptul că pentru muncă egală drepturile salariale sunt egale, la fel trebuie să fie și drepturile de pensionare, articolul 14 din Convenția Europeană a drepturilor omului care se referă la interzicerea discriminării. A făcut trimitere și la Protocolul 12 al CEDO și la disp. art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a drepturilor omului. În situația în care s-ar respinge acțiunea, s-ar încălca și articolul 5 din directiva UE din 27 noiembrie 2000 care reglementează principiul nediscriminării în raporturile de muncă.

A solicitat admiterea apelului, desființarea în tot a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță în vederea administrării probatoriilor. În situația în care instanța de apel va judeca fondul, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept, a invocat dispozițiile articolului 470 și următoarele din Codul de Procedură Civilă.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că soluția este legală și temeinică. În continuare, a  reluat apărările formulate pe fond cu privire la condițiile în care poate fi reținută o anumită perioadă ca fiind lucrată în grupa superioară de muncă.

În drept, a invocat dispoziţiile legale cuprinse în întâmpinare.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma motivelor de apel invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, dar şi a prevederilor art. 476 cod de procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat, însă pentru următoarele considerente:

În privinţa obiectului cu care apelantul-reclamant a înţeles, în baza principiului disponibilităţii, să sesizeze instanţa, Curtea constată că tribunalul a fost învestit cu o contestaţie care a vizat decizia nr. ..., emisă de Comisia Centrală de Contestaţii şi decizia nr. ... din 06.03.2017 emisă de ..., privind acordarea pensiei anticipate parţiale. A fost solicitată anularea acesteia şi, ca urmare a anulării, să se emită o nouă decizie prin care să se valorifice perioada lucrată în grupă superioară de muncă, în baza adeverinţei nr. ... şi să se recalculeze drepturile de pensie.

Prin urmare, deşi prin motivele de apel se invocă existenţa mai multor capete de cerere, inclusiv de a se constata, pe cale judecătorească încadrarea în grupa superioară de muncă, aceste afirmaţii nu sunt susţinute de actele de procedură întocmite în cauză de către contestator, respectiv de cererea de chemare în judecată.

Este adevărat că prin motivele contestației se invocă aplicabilitatea deciziei nr. 9/2016 a ICCJ pronunţată în recurs în interesul legii, însă aceasta reprezintă un argument în susţinerea nelegalităţii deciziei contestate. În absenţa unei solicitări exprese în petitul cererii de a se constata încadrarea în grupă, instanţa nu se putea considera învestită cu un astfel de capăt de cerere, nu putea analiza şi nu se putea pronunţa asupra acestui aspect.

Tot referitor la obiectul acţiunii, în ceea ce priveşte aspectele invocate prin cererea de apel, Curtea constată că aceasta nu este o acţiune în constatarea discriminării, iar jurisprudenţa nu este izvor de drept; mai mult, instanța de judecată este singura chemată să interpreteze corect legea și să o aplice situației de fapt deduse judecății prin raportare la datele concrete ale unei anumite speţe, neputând fi ținută în niciun mod de modalitatea de interpretare/aplicare considerată corectă de către un anumit subiect de drept.

În consecinţă, Curtea constată că instanţa de fond s-a pronunţat în limitele în care a fost sesizată, astfel că celelalte cereri de probatorii formulate în primă instanţă în afara probei cu înscrisuri au fost în mod corect respinse prin raportare la obiectul acţiunii. 

În ceea ce priveşte adeverinţa cu nr. ..., emisă de ..., în calitate de deţinător de arhive a ..., Curtea constată că aceasta nu îndeplinește condițiile legale pentru valorificarea grupei de muncă la stabilirea/recalcularea drepturilor de pensie, respectiv nu este menționat actul intern al angajatorului de nominalizare în grupă de muncă şi nici nu cuprinde menţiunea asumării răspunderii de către emitentul adeverinţei.

Curtea constată că, într-adevăr, la momentul emiterii adeverinţei, nu erau în vigoare dispoziţiile HG nr. 257/2011, însă era în vigoare Ordinul emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse cu nr. 590/2008, care la pct. 2 din Anexă menţionează  faptul că adeverinţele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele interesate şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă se întocmesc şi se eliberează, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta procedură, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidenţele angajatorilor sau ale deţinătorilor de arhive. De asemenea, în anexă se menţionează şi cerinţa precizării actului administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului  nr.50/1990 (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administraţie şi a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidenţă a intrărilor în subteran etc. )

De asemenea, se reţine că dispoziţiile art. 126 alin.5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010, aprobate prin H.G. nr.257/2011, stabilesc că adeverinţele întocmite în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse nr. 590/2008, până la intrarea în vigoare a legii, vor putea fi valorificate la stabilirea şi/sau recalcularea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condiţiile de fond şi formă prevăzute de acesta.

În plus, potrivit art.158 alin.4 din Legea nr.263/2010, adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.

Având în vedere că adeverința în cauză nu face nicio astfel de mențiune privind actul intern de încadrare în grupă de muncă, aceasta nu îndeplinește condițiile de formă pentru valorificarea grupei de muncă la recalcularea drepturilor de pensie, indiferent de aspectele invocate de către apelant legate de lipsa unei culpe a persoanei vizate sau de imposibilitatea obţinerii unei adeverinţe conforme.

În acest sens, este de observat și că, potrivit art.2 din Ordinul 50/1990 emis de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătăţii, Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii, se încadrează în grupa II de muncă, locurile de muncă, activitățile, categoriile profesionale cuprinse în anexa 2, iar potrivit art. 6 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective.

Prin urmare, încadrarea în grupele I și II de muncă nu s-a efectuat în mod automat prin intrarea în vigoare a ordinului pentru categoriile de activități prevăzute în anexe, ci cu respectarea metodologiei prevăzută de art.6, astfel cum a fost detaliat anterior; or, în lipsa mențiunilor privind actul intern de încadrare în grupe de muncă nu numai că adeverința nu respectă condițiile de formă pentru valorificare la stabilirea drepturilor de pensie, dar se conturează și o imposibilitate de verificare a respectării procedurilor de încadrare în grupă.

Curtea reține că, potrivit art. 158 alin.3 și 3 ind.1 din Legea nr. 263/2010, dovada vechimii în muncă în grupa I şi/sau a II-a de muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, iar în situaţia în care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau deţinătorii legali de arhive.

Într-adevăr, potrivit alin. 4 și 5 al aceluiași articol, adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, prin documente verificabile urmând a se înțelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităţilor/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte secţia/atelierul/locul de muncă, precum şi orice alte documente justificative.

Totodată, potrivit art.158 alin.6 și 7 din Legea nr.263/2010, în situaţia în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activităţii în grupele I şi/sau a II-a de muncă, angajatorii sau orice alţi deţinători legali de arhive sunt obligaţi să pună la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii Publice şi/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora s-au eliberat adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă, în vederea verificării respectării legislaţiei în domeniu, iar în situaţia în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (6), se constată încălcări ale legislaţiei privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverinţelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiţii normale de muncă.

Din interpretarea corelată a acestor dispoziții legale, rezultă că în fapt, ... are într-adevăr atributul de a verifica dacă adeverinţele au fost eliberate conform legii, în sensul că au fost eliberate pe baza unor documente verificabile anterioare datei de 01.04.2001, astfel cum sunt definite explicit de legiuitor.

Prin urmare, doar dacă se dovedeşte că, în aplicarea Ordinului nr. 50/1990, sindicatele şi conducerea au fost de acord cu încadrarea activităţii unui salariat în grupa I sau II de muncă, adoptând o hotărâre în acest sens, Casa de Pensii nu poate interveni, întrucât s-ar ajunge la o aplicare excesivă a art. 158 din Legea nr. 263/2010.

De asemenea, este de observat că, deși art.158 alin.6 din Legea nr.263/2010, oferă caselor de pensii posibilitatea de a solicita relații de la foștii angajatori, aceasta nu are semnificația unei proceduri administrative, prealabile și obligatorii, în lipsa căreia casele de pensii nu ar mai avea posibilitatea de a refuza valorificarea unor înscrisuri ce în mod evident nu respectă condițiile legale (de exemplu adeverințe ce nu conțin toate informațiile prevăzute de lege).

Or, în cauză, adeverința în discuţie nu face nicio menţiune cu privire la respectarea procedurii de încadrare a salariaţilor în grupa de muncă în sensul art.6 din Ordinul nr. 50/1990.

Din această perspectivă, Curtea constată că sunt lipsite de relevanță considerentele expuse de apelant cu privire la aplicarea principiului contributivității; în cauză, nu sunt incidente aceste dispoziții legale, câtă vreme nu se contestă dreptul reclamantului de a valorifica venituri suplimentare la recalcularea drepturilor de pensie, ci s-a refuzat valorificarea unei perioade pretins a fi fost lucrate în grupă de muncă pentru neîndeplinirea unor condiții formale, respectiv lipsa mențiunilor din adeverință cu privire la actul intern de încadrare în grupă.

În ceea ce priveşte noţiunea de „bun” în sensul prevederilor art. 1 Protocolul 1 CEDO, Curtea constată că, în prezenta cauză, nu se poate considera că reclamantul avea o speranţă legitimă de a-i fi valorificată grupa de muncă, în condiţiile în care, spre deosebire de Cauza Mureşanu contra României, acesta nu beneficiază de o hotărâre judecătorească a cărei executare nu a fost realizată.

Prin urmare, Curtea va respinge apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare