Condamnare. Suspendare sub supraveghere. Netemeinicie amânare aplicare pedeapsă. Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului (2,47g/l)

Decizie 466 din 07.04.2021


În cauză nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei întrucât nu este îndeplinită condiția prev. de art.83 alin.1 lit.d Cod penal, Curtea apreciind necesară aplicarea pedepsei pentru îndreptarea inculpatului, având în vedere împrejurările comiterii faptei, gravitatea acesteia şi persoana sa.

Este bine cunoscut faptul că, consumul de alcool diminuează semnificativ capacitatea de percepţie a persoanei asupra condiţiilor de desfăşurare a traficului, precum şi  capacitatea de reacţie în cazul unor evenimente ivite intempestiv în timpul conducerii vehiculului.

În cauză, inculpatul ... a condus autoturismul pe drumurile publice din municipiul ..., pe str. ... dinspre ... către bd. ..., fiind depistat de organele de poliție locală la intersecția cu bd. ...,  după ce a consumat alcool, cu o alcoolemie de 2,47 g/l alcool pur  în sânge, cu mult peste limita legală, de 0,80 g/l alcool pur  în sânge.

Este adevărat că inculpatul a circulat la o oră târzie în noapte, iar traficul era redus, însă nu se poate trece cu vederea că alcoolemia acestuia era mai mult decât triplul valorii de la care fapta este considerată infracțiune.

De asemenea, se constată că inculpatul a oprit brusc autoturismul la intersecţia străzilor  ... și ... în dreptul semaforului electric care indica culoarea galben intermitent, aspect care a atras atenția martorilor ... și ..., poliţiști  în cadrul Poliţiei Locale ..., care au observat că inculpatul aţipise la volan, având motorul autoturismului încă în funcţiune.

Susținerea inculpatului din faza de urmărire penală cum că se deplasa către casă și avea de parcurs circa 500-600 de metri, nu este tocmai exactă deoarece domiciliul acestuia, de pe str. ..., era în partea opusă sensului său de deplasare, respectiv dincolo de ..., iar de la locul depistării mai avea circa 850 de metri până la domiciliu, dacă s-ar fi îndreptat către acesta, astfel cum rezultă din aplicația Google Maps. 

Aceste împrejurări denotă o lipsă de responsabilitate a inculpatului în conducerea autoturismului pe drumurile publice, doar întâmplarea făcând ca urmările acestei fapte să nu fie grave.

Față de modul de comitere a faptei și comportamentul inculpatului este evident că fapta acestuia  prezintă un pericol real pentru participanţii la trafic, astfel că se impunea o  sancţionare corespunzătoare, prin condamnarea acestuia şi nu amânarea aplicării pedepsei.

Împrejurările legate de persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, prezentarea sa în faţa organelor judiciare, are un loc de muncă, se impuneau a fi valorificate la momentul stabilirii cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare, iar recunoașterea faptei în cadrul procedurii de judecată simplificate, prin reducerea cu o treime a limitelor pedepsei.

Împrejurarea că inculpatul este șofer profesionist la o societate comercială, ar fi trebuit să-l responsabilizeze și mai mult la respectarea normelor rutiere.

Decizia penală nr. 466/A/07.04.2021 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 100/27.01.2021 a Judecătoriei Galaţi, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen., în baza art. 336 alin. 1 C. Pen., s-a aplicat inculpatului ... pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În baza art. 396 alin. 4 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei stabilite inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani conform art. 84 alin. 1 C. Pen.

În baza art. 85 alin. 1 lit. a - e C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune din circumscripția teritorială a domiciliului, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. 1 C. Pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) să fie comunicate Serviciului de Probaţiune din circumscripția teritoriala a domiciliului.

În baza art. 85 alin. 2 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul instituţiilor ... sau ..., pe o perioadă de 50 de zile lucrătoare, sub coordonarea ... din circumscripția localității de domiciliu.

În baza  art. 398, art. 404 alin. 4 litera e) raportat la art. 274 alin. 1 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa hotărârea judecătorească, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 2051/P/2020 emis la data de 16.09.2020 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria ... şi înregistrat pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 23.09.2020, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului ..., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reţinut, ca situație de fapt că inculpatul, la data de 24.03.2020, în jurul orei 03:00, a condus autoturismul marca Volkswagen Passat cu nr. de înmatriculare ..., pe drumurile publice din mun. ..., având în sânge o alcoolemie de peste 0,80 g ‰, respectiv 2,47 g ‰, la prima probă (conform buletinul de analiză toxicologică nr. 449/A12 din data de 24.03.2020 întocmit de Serviciul Clinic de Medicină Legală ...).

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: procese-verbale de constatare a infracţiunii flagrante şi sesizare din oficiu, rezultat testare alcooltest, buletinul de analiză toxicologică nr. 449/A12 din data de 24.03.2020 întocmit de  Serviciul Clinic de Medicină Legală ..., declaraţie suspect/inculpat ..., declaraţii martori.

Prin încheierea nr. 1912/2020 din data de 23.10.2020, definitivă, pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, în procedura de cameră preliminară, s-a constatat legalitatea: sesizării instanţei, a administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii.

Inculpatul, la termenul din data de 21.01.2021, a solicitat să fie judecat conform procedurii simplificate și că se prevalează de dispoziţiile art. 375 raportat la art. 396 alin. 10 C. Proc. Pen., solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, recunoscând fapta reţinută în sarcina.

Conform declarației, inculpatul a precizat că nu contestă mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, nu doreşte readministrarea de probe sau administrarea de probe noi şi că este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii.

La același termen a fost admisă cererea inculpatului și acesta a depus înscrisuri în circumstanțiere.

Analizând actele şi lucrările dosarului, conform procedurii simplificate prevăzută de art. 396 alin. 10 C. proc. pen., s-a reţinut aceeași situație de fapt ca şi în actul de sesizare, respectiv:

La data de 24.03.2020, în jurul orei 03:00, lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei Locale ..., aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe str. ... din mun. ..., au depistat în trafic autoturismul marca Volkswagen Passat cu nr. de înmatriculare ..., care circula dinspre ... către str. ..., iar la intersecţia străzilor ... şi ... a oprit brusc în dreptul semaforului electric care afişa culoarea galben intermitent.

Deplasându-se la autoturismul în cauză, agenţii din cadrul Poliţiei Locale ... au constatat că şoferul, în persoana inculpatului ...., adormise la volan cu motorul pornit, fapt pentru care au solicitat intervenţia unui echipaj de poliţie din cadrul Secţiei ... Poliţie ... 

Întrucât inculpatul ... se afla într-o stare avansată de ebrietate şi nu era cooperant, s-a solicitat intervenţia unui echipaj de poliţie rutieră în vederea testării alcoolscopice pentru stabilirea alcoolemiei.

Organele de poliţie rutiere au procedat la testarea alcoolscopică a inculpatului ..., cu aparatul Drager, rezultând o valoare de 0.92 mg/l alcool pur în aerul expirat  şi  a fost condus la Spitalul Clinic ... unde i s-a recoltat o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta refuzând recoltarea celei de-a doua probe, la interval de o oră.

Potrivit Buletinului de analiză toxicologică nr. 449/A12 din data de 24.03.2020, întocmit de Serviciul Clinic de Medicină Legală ..., inculpatul ... avea în sânge, la data 24.03.2020, ora 03:55, o imbibiţie de alcool de 2,47 g ‰.

La data de 11.06.2020, cu ocazia audierii, inculpatul ... asistat de apărătorul ales, a declarat că în noaptea de 23/24.03.2020, în intervalul orar 01:30-02:00, a mers la locuinţa unui prieten din cartierul ..., unde a consumat băuturi alcoolice, respectiv vin cu apă minerală, fără a putea preciza cantitatea, şi a mâncat.

În jurul orei 03:00, a condus autoturismul personal marca Volkswagen Passat cu nr. de înmatriculare ..., cu intenţia de ajunge la domiciliul situat la o distanţă aproximativă de 500-600 m de la locaţia unde se afla, iar la intersecţia str. ... cu str. ... din mun. ..., a fost oprit de o patrulă de poliţie.

Inculpatul a mai declarat că a fost testat alcoolscopic întrucât mirosea a alcool, rezultatul fiind de 0.92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a mai precizat că se simţea capabil să conducă autoturismul, întrucât nu încălcase nici o altă normă rutieră.

Cu ocazia audierii, martorul ... a declarat că la data de 23/24.03.2020, în timp ce efectua serviciul de patrulare, în calitate de poliţist local în cadrul Poliţiei Locale ..., a observat în jurul orei 03:00, pe str. ... din mun. ..., autoturismul marca Volkswagen Passat cu nr. de înmatriculare ..., care circula dinspre ... către str. ..., iar la intersecţia acestor străzi a oprit brusc în dreptul semaforului electric care indica culoarea galben intermitent.

Cu ocazia deplasării la autoturismul în cauză, a constatat că în interiorul acestuia se afla un bărbat care aţipise la volan, iar motorul autoturismului se afla încă în funcţiune. Întrucât nu a reuşit să se înţeleagă cu conducătorul auto, a solicitat intervenţia unui echipaj de poliţie din cadrul Secţiei ... Poliţie ... şi, împreună, au reuşit identificarea conducătorului auto, în persoana numitului ..., care din cauză stării avansate de ebrietate nu a putut face declaraţii.

Martorul a mai declarat că la locul indicat a ajuns şi un echipaj de poliţie rutieră care l-a testat alcoolscopic, pe conducătorul auto, rezultatul fiind de 0.92 mg/l alcool pur în aerul expirat şi, ulterior, a fost condus la Spitalul ... pentru prelevarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cele declarate de martorul ... sunt confirmate şi de către martorul ..., poliţist local în cadrul Poliţiei Locale ...

S-a arătat că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului sunt dovedite de mijloacele de probă administrate in faza de urmărire penală şi declarația de recunoaștere dată în faţa instanței.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului ... care, la data de 24.03.2020, în jurul orei 0300, a condus autoturismul marca Volkswagen Passat cu nr. de înmatriculare ..., pe drumurile publice din mun. ..., având în sânge o alcoolemie de peste 0.80 g ‰, respectiv 2,47 g ‰, la prima probă (conform buletinul de analiză toxicologică nr. 449/A12 din data de 24.03.2020 întocmit de Serviciul Clinic de Medicină Legală ...), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal şi pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani sau amendă.

Infracţiunea incriminată fiind una de pericol, urmarea imediată a faptei săvârşite de către inculpat constă în punerea în pericol a siguranţei traficului rutier şi pietonal. Starea de pericol pentru valoarea ocrotită de actul normativ mai sus menţionat, s-a produs prin însăşi săvârşirea acţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care a consumat băuturi  alcoolice, împrejurare de natură a diminua: reflexele caracteristice unei astfel de activităţi, precum şi reacția în timp util în vederea conducerii autoturismului în condiții de siguranţă. Legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi urmarea socialmente periculoasă a rezultat ex re, din însăşi săvârşirea faptei.

Sub aspectul laturii subiective fapta a fost săvârşită cu intenţie directă, potrivit art. 16 alin. 3 litera a) C. pen. deoarece, din modul concret de realizare a faptei rezultă că acesta a prevăzut rezultatul socialmente periculos şi a urmărit producerea acestuia, fiind conștient că a consumat băuturi alcoolice şi a condus autoturismul in această stare.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret, inculpatul este cetăţean roman, studii 10 clase, ocupaţia – conducător auto în cadrul ..., fără antecedente penale, a adoptat o atitudine de recunoaştere şi a colaborat cu organele judiciare.

S-a precizat că a pus în pericol siguranţa traficului rutier şi pietonal; a fost depistat având în sânge o îmbibaţie alcoolică relativ mare; a nerespectat legislația penală prin comiterea prezentei infracțiuni; a condus autoturismul pe drumuri publice și a provocat un accident.

Instanţa a constatat că o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege – întrucât este la primul impact cu legea penală nu este justificată o pedeapsă mai mare – va constitui un mijloc apt de reeducare a inculpatului, astfel încât să îşi formeze o atitudine corectă faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.

Văzând dispoziţiile art. 83 alin. 1 și 3 Cod penal, instanţa a apreciat că faţă de comportamentul avut pe parcursul procesului penal, situaţia de fapt reţinută, dar şi persoana inculpatului, executarea efectivă a pedepsei stabilite nu ar fi proporţională cu scopul urmărit, motiv pentru care va dispune amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, cu măsurile de supraveghere prev. de art. 85 alin. 1 lit. a - e C.pen. și obligația de a presta o  muncă neremunerată în folosul comunităţii, prev. de art. 85 alin. 2 C. pen..

Împotriva sentinţei penale menţionate a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, arătând că faţă de împrejurările comiterii faptei, respectiv conducerea autoturismului având o alcoolemie de 2,47 g/l alcool pur în sânge, oprirea în intersecție, ațipirea la volan, consecinţele mai grave care s-ar fi putut produce în urma conducerii sub influenţa alcoolului, nu se impunea amânarea aplicării pedepsei, ci condamnarea inculpatului ... la o pedeapsă cu închisoare  în modalitatea suspendării executării sub supraveghere.

Inculpatul a arătat că pericolul concret al faptei este unul destul de redus având în vedere că era ora 03:00 dimineaţa, nu era deloc trafic la acel moment, că nu s-a consemnat în procesul-verbal că a ațipit la volan, a recunoscut fapta, este conducător auto profesionist de peste 20 ani, că are permisul suspendat de 1 an, că nu a comis abateri grave, nu a lovit vreun autovehicul, nu a rănit vreun pasager, apreciind că soluţia instanţei de fond este echitabilă, solicitând respingerea apelului parchetului.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați este fondat.

Examinând cauza prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 al. 2 C.proc.pen., Curtea constată că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, au fost corect stabilite de prima instanţă, prin probele administrate în cauză, dându-se încadrarea juridică corespunzătoare faptei comise.

Însă, hotărârea este netemeinică cu privire la soluția de  amânare a aplicării pedepsei.

În cauză nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei întrucât nu este îndeplinită condiția prev. de art.83 alin.1 lit.d Cod penal,  Curtea apreciind necesară aplicarea pedepsei pentru îndreptarea inculpatului, având în vedere împrejurările comiterii faptei, gravitatea acesteia şi persoana sa.

Este bine cunoscut faptul că, consumul de alcool diminuează semnificativ capacitatea de percepţie a persoanei asupra condiţiilor de desfăşurare a traficului, precum şi capacitatea de reacţie în cazul unor evenimente ivite intempestiv în timpul conducerii vehiculului.

În cauză, inculpatul ... a condus autoturismul pe drumurile publice din municipiul ..., pe str. ... dinspre ... către bd. ..., fiind depistat de organele de poliție locală la intersecția cu bd. ...,  după ce a consumat alcool, cu o alcoolemie de 2,47 g/l alcool pur  în sânge, cu mult peste limita legală, de 0,80 g/l alcool pur  în sânge.

Este adevărat că inculpatul a circulat la o oră târzie în noapte, iar traficul era redus, însă nu se poate trece cu vederea că alcoolemia acestuia era mai mult decât triplul valorii de la care fapta este considerată infracțiune.

De asemenea, se constată că inculpatul a oprit brusc autoturismul la intersecţia străzilor  ... și ... în dreptul semaforului electric care indica culoarea galben intermitent, aspect care a atras atenția martorilor ... și ..., poliţiști  în cadrul Poliţiei Locale ..., care au observat că inculpatul aţipise la volan, având motorul autoturismului încă în funcţiune.

Susținerea inculpatului din faza de urmărire penală cum că se deplasa către casă și avea de parcurs circa 500-600 de metri, nu este tocmai exactă deoarece domiciliul acestuia, de pe str. ..., era în partea opusă sensului său de deplasare, respectiv dincolo de ..., iar de la locul depistării mai avea circa 850 de metri până la domiciliu, dacă s-ar fi îndreptat către acesta, astfel cum rezultă din aplicația Google Maps.

Aceste împrejurări denotă o lipsă de responsabilitate a inculpatului în conducerea autoturismului pe drumurile publice, doar întâmplarea făcând ca urmările acestei fapte să nu fie grave.

Față de modul de comitere a faptei și comportamentul inculpatului este evident că fapta acestuia  prezintă un pericol real pentru participanţii la trafic, astfel că se impunea o sancţionare corespunzătoare, prin condamnarea acestuia şi nu amânarea aplicării pedepsei.

Împrejurările legate de persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, prezentarea sa în faţa organelor judiciare, are un loc de muncă, se impuneau a fi valorificate la momentul stabilirii cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare, iar recunoașterea faptei în cadrul procedurii de judecată simplificate, prin reducerea cu o treime a limitelor pedepsei.

Împrejurarea că inculpatul este șofer profesionist la o societate comercială, ar fi trebuit să-l responsabilizeze și mai mult la respectarea normelor rutiere.

În consecinţă,  în baza disp. art.  421  pct. 2 lit. a C.proc.pen., se va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați şi se va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată.

În rejudecare, se vor înlătura dispoziţiile privind stabilirea și amânarea aplicării pedepsei și se va dispune condamnarea inculpatului ... la o pedeapsă cu închisoarea, pentru comiterea infracţiunii deduse judecății, orientată spre minimul special, redus ca urmare a aplicării art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, în raport de împrejurările comiterii faptei, gravitatea acesteia şi persoana sa, Curtea apreciind că astfel se va atinge scopul pedepsei. 

Ţinând cont că inculpatul s-a prezentat în fața organelor judiciare, a recunoscut şi regretat fapta comisă, nu are antecedente penale, a fost de acord cu prestarea unei munci în folosul comunităţii, Curtea apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni, urmând a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prevăzute de art.93 alin.1 Cod penal, obligaţia prevăzută de art.93 alin.2 lit.b Cod penal, şi va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului ... sau la Primăria municipiului ..., conform art. 93 alin.3 Cod penal.

Se va desemna ca organ de supraveghere Serviciul de probaţiune ...

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.