Conflict negativ de competenţă. Acţiune în constatare privind inexistenţa dreptului de reprezentare al unei obşti săteşti

Obiectul dosarului în care s-a ivit conflictul negativ de competenţă este reprezentat de o acţiune în constatare fiind corect calificat atât de prima instanţă sesizată cât şi de tribunal, ca vizând constatarea inexistenţei unui drept nepatrimonial, fiind deci o acţiune nepatrimonială.

Acţiunea reclamantului este de natură a produce efecte juridice care să se reflectă direct faţă de pârâta obşte sătească care a fost autorizată a funcţiona în baza Legii nr. 1/2000, fiind o formă asociativă de administrare şi de exploatare a terenurilor. Aceasta deoarece acţiunea vizează, în principal, constatarea existenţei sau inexistenţei calităţii de reprezentant al pârâtei obşte în persoana pârâtului persoană fizică.

Deşi ambele instanţe sesizate au procedat la analiza capetelor de cerere formulate de reclamant şi au analizat şi incidenţa OG nr. 26/2000, au abordat greşit acţiunea din perspectiva OG nr. 26/2000 dat fiind că acest act normativ priveşte doar asociaţiile şi fundaţiile neavând aplicabilitate în speţa de faţă, obştea pârâtă fiind înfiinţată şi funcţionând în virtutea unor dispoziţii speciale din Legea nr. 1/2000.

Potrivit art. 125 C.proc.civ. în cererile pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului.

Din dispoziţiile legale anterior menţionate, reiese că în cazul acțiunilor în constatare prin care se tinde la consfințirea pe cale judiciară a existenței sau a inexistenței unui drept, art. 125 C.proc.civ. stabilește aceeași competență ca și pentru acțiunile în realizarea dreptului a cărui existență sau inexistență se cere a fi constatată. Altfel spus, acțiunile în constatare împrumută regulile de competență statornicite pentru acțiunile în realizare.

În speţa de faţă, reducând la esenţă, ceea ce se doreşte este a se stabili calitatea de reprezentant legal al obştei (sau lipsa ei în persoana pârâtului). Dacă o astfel de situaţie s-ar realiza (conform regulilor statutului prin buna înţelegere şi adunarea membrilor) fără intervenţia instanţei ar presupune luarea unei hotărâri la nivelul obştei şi modificarea sau completarea statutului acestei entităţi. Orice astfel de modificare sau completare a statutului obştii este supusă înregistrării şi autorizării sau validării ei de către instanţa judecătorească şi menţionării în registrul special care se păstrează pe lângă judecătorie conform art. 28 alin. 4 din Legea nr. 1/2000.

Dat fiind că înregistrarea obştii şi modificările la statutul său au fost făcute până la acest moment la nivelul judecătoriei ca instanţă competentă, prin aplicarea prinicipiului simetriei şi a art. 125 C.proc.civ., reiese că şi acţiunea de faţă este tot de competenţa judecătoriei.

De altfel şi raportându-ne strict la cerera subsidiară a reclamantului privind obligarea întrunirii comitetului ad-hoc pentru organizarea de alegeri, se constată că potrivit art. 28 alin. 3 din Legea nr. 1/2000 măsurile luate de acest comitet sunt supuse controlului juridic al judecătoriei.

Competenţa în primă instanţă a judecătoriilor este reglementată de art. 94 C.proc.civ., iar la pct. 5 al acestui articol de lege se prevede că judecătoriile judecă orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.

Cum din legea specială, Legea nr.1/2000, reiese că acţiunile legate de înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi statutul obştii sunt de competenţa judecătoriei, reiese că în mod greşit cauza a fost declinată tribunalului.

În concluzie, Curtea a apreciat că în speţă sunt incidente prevederile art. 94 pct. 3 C.proc.civ., iar nu cele ale art. 95 pct. 1 C.proc.civ., astfel cum a reţinut şi tribunalul şi contrar celor reţinute de judecătorie.

Sentinţa civilă nr. 8 din 11 februarie 2021

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei ..., la data ..., sub dosarul nr. ..., reclamantul ... a chemat în judecată pe pârâtul ... şi pe pârâta ..., pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate, în principal, inexistenţa dreptului pârâtului ... de a mai fi reprezentant legal al pârâtei ..., pentru că la data de 07.09.2019 a expirat mandatul, conform certificatului de grefă eliberat de Judecătoria ... coroborat cu art. 13 lit. b din Statutul obştii .... În subsidiar s-a solicitat desemnarea unui comitet ad-hoc din rândul membrilor obştii pentru a se ocupa de pregătirea şi organizarea alegerilor, înainte de data de 07.09.2019.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35 C.proc.civ. şi art. 13 din Statutul obştii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei cu obiectul „acţiune în constatare”.

Primul complet învestit cu soluţionarea cauzei, în procedura de regularizare, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale funcţionale şi prin Încheierea din data ... a Judecătoriei ... a dispus, în temeiul art. 200 alin. 2 C.proc.civ., efectuarea unei noi repartizări aleatorii a cauzei, între completurile civile specializate în materia litigiilor cu profesioniştii.

Dosarul a fost din nou suspus repartizării aleatorii.

Legal informaţi asupra acţiunii îndreptate împotriva lor, pârâţii ... şi ..., au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale acţiunii în constatare când partea are deschisă calea unei acţiuni în realizare. Pe fondul cauzei, pârâţii au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

La primul termen de judecată, stabilit la data ..., instanţa a invocat din oficiu şi pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei sale materiale şi a rămas în pronunţare pe excepţia invocată.

Prin sentinţa civilă nr. ... din ..., pronunțată de Judecătoria ..., instanța a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionarea  a cauzei în favoarea Tribunalului ...

Pentru a hotărî astfel asupra necompetenţei sale, prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 94 şi 95 pct. 1 C.proc.civ., pe care le-a şi redat integral şi a apreciat că aceste dispoziţii transformă tribunalul în instanţă cu plenitudine de competenţă pentru judecata în primă instanţă  în vreme ce judecătoria constituie o instanţă de excepţie, a cărei competenţă este prevăzută expres şi limitativ de lege.

Pentru analiza competenţei instanţa a reţinut că este necesară cu prioritate stabilirea obiectului cauzei şi legat de acest aspect a constatat că acţiunea vizează constatarea inexistenţei unui drept nepatrimonial şi este o acţiune neevaluabilă în bani care nu se găseşte printre acţiunile neevaluabile în bani de competenţa judecătoriei.

 De asemenea instanţa a apreciat că cererea formulată de reclamant nu poate fi calificată ca fiind o acţiune reglementată de OG nr. 26/2000  în condiţiile în care se stabileşte că acţiunile (expres prevăzute) având ca obiect înregistrare, înregistrare modificări, anulare hotărâre, dizolvare, lichidare, radiere sunt de competenţa judecătoriei.

Faţă de aceste considerente instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea tribunalului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului ..., Secţia civilă la data ...

La primul termen de judecată, instanţa astfel sesizată a pus în discuţie excepţia necompetenţei sale materiale, excepţie invocată de pârâţi la primul termen de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. ... din ..., Tribunalul ... a admis excepţia necompetenţei sale materiale invocată de pârâţi şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei ... Constatând ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, a dispus suspendarea cauzei şi a sesizat Curtea de Apel, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că Judecătoria a observat deja că OG nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii stabileşte că acţiunile (expres prevăzute) având ca obiect înregistrare, înregistrare modificări, anulare hotărâre, dizolvare, lichidare, radiere sunt de competenţa judecătoriei. Acestea sunt acţiunile în realizare, care pot duce la stabilirea calităţii de reprezentant legal al obştii fie prin înscrierea hotărârilor obştii, fie prin anularea acestora.

Acţiunea în constatarea existenţei sau inexistenţei calităţii de reprezentant al obştii are acelaşi scop şi este supusă dispoziţiilor art. 125 C.proc.civ., potrivit cărora în cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului.

În consecinţă, a considerat că, de vreme ce prin norma specială se stabileşte competenţa judecătoriei pentru acţiunile în realizare în urma cărora s-ar putea determina dreptul de reprezentare a obştii, şi acţiunea în constatarea existenţei sau inexistenţei acestui drept revine aceleiaşi instanţe în favoarea căreia s-a stabilit competenţa materială expresă, potrivit dispoziţiilor art. 94 pct.1 şi art. 125 C.proc.civ.

Pentru aceste considerente, instanţa a apreciat că în speţa dedusă judecăţii  competenţa de soluţionarea aparţine judecătoriei şi după declinarea cauzei către acea instanţă a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea cauzei instanţei comune imediat superioare.

La Curtea de Apel, dosarul a fost înregistrat la data ..., sub dosarul nr. ...

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între o judecătorie şi un tribunal din circumscripţia sa, Curtea de Apel urmează a constata că, în cauză, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Judecătoriei ... pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C.proc.civ există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.

Dat fiind că Judecătoria ..., instanţa întâi sesizată, a apreciat că acţiunea nu este de competenţa sa, obiectul dosarului vizând constatarea inexistenţei unui drept nepatrimonial, declinându-și competența în favoarea Tribunalului ...,  care la rândul său și-a declinat competența de soluționarea în favoarea primei instanţe sesizate, Curtea constată că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 136 rap. la art. 133 pct. 2 și art. 135 C.proc.civ., deoarece două instanţe din circumscripţia sa și-au repudiat reciproc competenţa de a judeca cauza ce face obiectul dosarului de faţă nr. ...

Din analiza actelor dosarului, Curtea de Apel constată că obiectul dosarului nr. ... este reprezentat de o acţiune în constatare fiind corect calificat atât de prima instanţă sesizată cât şi de tribunal, ca vizând constatarea inexistenţei unui drept nepatrimonial, fiind deci o acţiune nepatrimonială.

Mai constată Curtea, că acţiunea reclamantului este de natură a produce efecte juridice care să se reflecte direct faţă de pârâta … care a fost autorizată a funcţiona în baza Legii nr. 1/2000, fiind o formă asociativă de administrare şi de exploatare a terenurilor. Aceasta deoarece acţiunea vizează, în principal, constatarea existenţei sau inexistenţei calităţii de reprezentant al pârâtei obşte în persoana pârâtului persoană fizică.

De asemenea, Curtea constată că, deşi ambele instanţe sesizate au procedat la analiza capetelor de cerere formulate de reclamant şi au analizat şi incidenţa OG nr. 26/2000, au abordat greşit acţiunea din perspectiva OG nr. 26/2000 dat fiind că acest act normativ priveşte doar asociaţiile şi fundaţiile neavând aplicabilitate în speţa de faţă, obştea pârâtă fiind înfiinţată şi funcţionând în virtutea unor dispoziţii speciale din Legea nr. 1/2000.

Potrivit art. 125 C.proc.civ. în cererile pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului.

Din dispoziţiile legale anterior menţionate, reiese că în cazul acțiunilor în constatare prin care se tinde la consfințirea pe cale judiciară a existenței sau a inexistenței unui drept, art. 125 C.proc.civ. stabilește aceeași competență ca și pentru acțiunile în realizarea dreptului a cărui existență sau inexistență se cere a fi constatată. Altfel spus, acțiunile în constatare împrumută regulile de competență statornicite pentru acțiunile în realizare.

În speţa de faţă, reducând la esenţă, ceea ce se doreşte este a se stabili calitatea de reprezentant legal al obştei (sau lipsa ei în persoana pârâtului). Dacă o astfel de situaţie s-ar realiza (conform regulilor statutului prin buna înţelegere şi adunarea membrilor) fără intervenţia instanţei ar presupune luarea unei hotărâri la nivelul obştei şi modificarea sau completarea statutului acestei entităţi. Orice astfel de modificare sau completare a statutului obştii este supusă înregistrării şi autorizării sau validării ei de către instanţa judecătorească şi menţionării în registrul special care se păstrează pe lângă judecătorie conform art. 28 alin. 4 din Legea nr. 1/2000.

Dat fiind că înregistrarea obştii şi modificările la statutul său au fost făcute până la acest moment la nivelul judecătoriei ca instanţă competentă, prin aplicarea prinicipiului simetriei şi  a art. 125 C.proc.civ., reiese că şi acţiunea de faţă este tot de competenţa judecătoriei.

De altfel şi raportându-ne strict la cererea subsidiară a reclamantului privind obligarea întrunirii comitetului ad-hoc pentru organizarea de alegeri, se constată că potrivit art. 28 alin. 3 din Legea nr. 1/2000 măsurile luate de acest comitet sunt supuse controlului juridic al judecătoriei.

Competenţa în primă instanţă a judecătoriilor este reglementată de art. 94 C.proc.civ., iar la pct. 5 al acestui articol de lege se prevede că judecătoriile judecă orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.

Cum din legea specială, Legea nr.1/2000, reiese că acţiunile legate de înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi statutul obştii sunt de competenţa judecătoriei, reiese că în mod greşit cauza a fost declinată tribunalului.

Prin urmare, faţă de cele reţinute anterior, Curtea apreciază că în speţă sunt incidente prevederile art. 94 pct. 3 C.proc.civ. iar nu cele ale art. 95 pct. 1 C.proc.civ., astfel cum a reţinut şi tribunalul şi contrar celor reţinute de judecătorie.

În consecinţă, pentru toate considerentele anterioare, în temeiul art. 135 alin. 4 C.proc.civ., Curtea de Apel urmează a stabili că, în cauză, competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul dosarului nr. ..., nu aparţine Tribunalului ..., ci aparţine Judecătoriei F, instanţă căreia îi va fi înaintat dosarul în vederea continuării judecăţii.

Domenii speta

Spete similare