Recurs. Sistemul de asigurări sociale de sănătate

Recurs. Sistemul de asigurări sociale de sănătate

- Legea nr. 95/2006, art. 222

- O.U.G. nr. 158/2005, art. 1

Dacă Legea nr. 95/2006 vizează pe asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în sensul prevederilor art. 222-234 din acest normativ, O.U.G. nr. 158/2005 cu modificările și completările ulterioare vizează persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în sensul prevederilor art. 1 din acest act normativ.

(Decizia civilă nr. 48 din data de 18 ianuarie 2021)

Prin sentinţa civilă nr. 7434/04.11.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta B.G.M. în contradictoriu cu pârâta CASMB, astfel cum a fost modificată în sensul că a fost obligată pârâta CASMB să încheie contract de asigurare prevăzut la art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în baza art. II din O.U.G. nr. 99/2017;

- a fost respins capătul de cerere referitor la plata despăgubirilor în contradictoriu cu pârâta CASMB şi intervenienţii forţaţi P.D.A. şi K.A.M., ca neîntemeiată;

- a fost obligată pârâta CASMB la plata către reclamantă a sumei de 1550 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente părţii admise, constând în onorariu de avocat redus la suma de 1500 lei şi 50 lei taxă de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, rejudecarea fondului cauzei în sensul respingerii cererii reclamantei pentru următoarele motive:

La data de 10.08.2020, intimata-reclamantă B.G.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat constatarea nulităţii cererii de recurs, în subsidiar, respingerea ca nefondată a cererii de recurs şi obligarea recurentei pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu (onorariul avocaţial, orice alte cheltuieli dovedite).

Analizând actele dosarului, Curtea a constatat că excepţia nulităţii recursului este nefondată în considerarea faptului că prin cererea de recurs sunt criticate şi soluția şi raţionamentul instanței de fond, fără a se putea reproşa că s-ar susţine exact întâmpinarea de la fond.

Împrejurarea că apărarea părții pârâte este în esență aceeaşi este explicabilă deoarece nu pot fi invocate apărări noi în recurs – art. 478 alin. (2) și (3) C.pr.civ., aplicabile și în etapa procesuală a recursului conform art. 494 C.pr.civ.

Contrar susținerilor autoarei excepției, Curtea constată faptul că recurenta-pârâtă formulează critici de nelegalitate concrete ce pot fi subsumate nu numai dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., ci şi dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C.pr.civ., aceasta invocând în mod expres contradictorialitatea motivelor.

În consecință, Curtea va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata-reclamantă ca neîntemeiată.

Asupra fondului cauzei, Curtea a reţinut că, sunt corecte susţinerile recurentei-pârâte potrivit cărora aceasta nu putea fi obligată la încheierea contractului de asigurare începând cu data de 01.01.2018, observând astfel că tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material incidente speței, ceea ce determină incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ.

În acest sens, se reține că în cererea nr. 31530/20.09.2018 adresată autorității publice intimate-pârâte, reclamanta a solicitat în mod expres încheierea contractului de asigurare începând cu data de 01.01.2018, conform prevederilor art. II din O.U.G. nr. 99/2017. Deci, în viziunea reclamantei, efectele contractului ce ar urma a fi încheiat nu sunt ex nunc, pentru viitor, cu începere din luna septembrie 2018, respectiv de la data încheierii contractului, ci ex tunc, retroactiv, de la data de 01.01.2018.

Refuzul exprimat de autoritatea publică pârâtă prin adresa nr…/24.09.2018 cuprinde o explicitare a cadrului legal anterior și ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.99/2017, subliniindu-se deopotrivă faptul că, potrivit noii reglementări, asigurarea în sistemul de asigurări sociale de sănătate pe bază de contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate este opțională, persoanele fizice prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 158/2005 nefiind obligate să se asigure începând cu data de 01.01.2018, ci pot opta să se asigure pe bază de contract de asigurare; conform art. 6 alin. (6), contractul de asigurare produce efecte de la data înregistrării.

Refuzul intimatei-pârâte, reluat și prin apărările formulate în cadrul prezentei contestații jurisdicționale, nu este unul nejustificat, prezenta instanță validând interpretarea potrivit căreia nu putea fi primită cererea intimatei-reclamante de încheiere a contractului începând cu data de 01.01.2018 deoarece solicitarea a fost formulată la data de 20.09.2018 și nu a vizat încheierea contractului pentru viitor, ci începând cu data de 01.01.2018.

De altfel, Curtea observă că acest aspect este reținut și de către tribunal care menționează în mod expres faptul că:

Reclamanta și-a exprimat opțiunea de a deveni asigurat, potrivit noilor reglementări introduse prin O.U.G. nr. 99/2017, pe bază de contract încheiat cu CASMB, la data de 20.09.2018, astfel că reclamanta are dreptul de a încheia contractul începând cu această dată, nu și pentru trecut. Contractul încheiat cu CASMB are efecte doar pentru viitor, potrivit regulii generale în materia contractelor civile. Art. 6 alin. (6) din O.U.G. nr. 158/2005, cu modificările și completările ulterioare aduse de O.U.G. nr. 99/2017, prevede în mod expres următoarele: „Contractul se înregistrează la casa de asigurări de sănătate și produce efecte la data înregistrării”.

În aceste condiții, este vădit nelegală soluția tribunalului de admitere a cererii de obligare a pârâtei la încheierea contractului de asigurare potrivit prevederilor O.U.G. nr.158/2005, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 99/2017, de moment ce, atât în cadrul procedurii administrative prealabile, cât și în cadrul procedurii jurisdicționale, intimata-reclamantă solicită încheierea contractului începând cu data de 01.01.2018, iar nu începând cu data la care aceasta și-a exprimat opțiunea de a deveni asigurat potrivit noilor reglementări (respectiv din luna septembrie 2018).

Argumentele instanței de fond - în sensul că reclamanta nu ar fi pierdut calitatea de asigurat, dobândită prin declarația de înscriere ca asigurat la CASMB nr…/13.09.2016, respectiv că intenția legiuitorului (la adoptarea O.U.G. nr. 99/2017) a fost de a da posibilitatea asiguraților să adere la sistemul de asigurare prin CNAS începând cu data de 01.01.2018, fără a limita exprimarea acestui drept la doar o singură zi, cea de 01.01.2018, astfel că pârâta nu putea refuza încheierea contractului motivat de faptul că reclamanta nu a solicitat încheierea contractului la data de 01.01.2018 - nu sunt sustenabile.

Potrivit prevederilor art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2017, „Persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2017 sunt asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pe bază de declaraţie de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii, pentru a beneficia de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de 1 ianuarie 2018, sunt obligate să încheie contractul de asigurare prevăzut la art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare”.

Potrivit art. 1 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 158/2008, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele aduse prin O.U.G. nr. 99/2017:

„(2) Se pot asigura în sistemul de asigurări sociale de sănătate, pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pe bază de contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

(3) Modelul și conținutul contractului prevăzut la alin. (2) sunt reglementate în normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență”.

Totodată, potrivit art. 6 alin. (6) și art. 61 din același act normativ:

„(6) Pentru a beneficia de concedii și indemnizații, persoanele prevăzute la art. 1 alin.(2) sunt obligate să încheie contractul de asigurare pentru concedii și indemnizații cu casa de asigurări de sănătate la care sunt luate în evidență ca persoane asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Contractul se înregistrează la casa de asigurări de sănătate și produce efecte de la data înregistrării.

(6^1) Contractul prevăzut la art. 1 alin. (2) se încheie între persoana interesată sau, după caz, de persoana împuternicită de către aceasta în acest sens și casa de asigurări de sănătate”.

Raportat la acest cadru legal, pentru a beneficia de asigurare, reclamanta era obligată a încheia contractul de asigurare începând cu data de 01.01.2018. Deci, ulterior momentului 01.01.2018, nu mai este relevantă calitatea de asigurat deținută în baza declarației date conform prevederilor art. 6 alin. (6) din O.U.G. nr. 158/2005, în forma anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 99/2017. Altfel spus, încheierea contractului nu este obligatorie, reclamanta putând opta pentru a încheia sau pentru a nu încheia contractul de asigurare în condițiile noii reglementări. Însă, pentru a beneficia de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de 1 ianuarie 2018, reclamanta era obligată să încheie contractul de asigurare, potrivit prevederilor art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2017, astfel că este vădit nefondat argumentul tribunalului privind pretinsa supraviețuire a calității acesteia de asigurat.

Referitor la cel de-al doilea argument, este fără îndoială că legiuitorul (la adoptarea O.U.G. nr. 99/2017) nu a intenționat a limita exprimarea dreptului asiguraților de a adera la sistemul de asigurare la doar o singură zi, cea de 01.01.2018, ci începând cu această dată.

Însă Curtea arată că în cauză controversa părților s-a născut din faptul că reclamanta a solicitat în luna septembrie 2018 încheierea contractului începând cu luna ianuarie 2018, în timp ce pârâta a refuzat să dea curs acestei solicitări considerând că încheierea unui contract se poate face numai pentru viitor, nu și pentru trecut.

Curtea nu poate reține ca valabil nici argumentul privind modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 3 din Ordinul nr. 15/2018/1311/2017 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 (prin care se prevede abrogarea prevederilor Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 60/32/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate). Astfel, potrivit tribunalului, această abrogare nu înseamnă că reclamanta și-a pierdut calitatea de asigurat la data de 01.01.2018, ci formalitățile pentru exercitarea drepturilor decurgând din calitatea de asigurat (declarația) au fost abrogate și înlocuite cu alte formalități (contract).

Cele două acte administrative normative cuprind norme de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005, respectiv O.U.G. nr. 99/2017, fără ca acestea să poată conduce la o soluție diferită referitor la calitatea reclamantei de asigurat și la condițiile legale în care se dobândește/se pierde această calitate.

În plus, în privința acestor considerente ale tribunalului, se observă că recurenta-pârâtă invocă și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.pr.civ., respectiv teza privind contrarietatea motivelor. Astfel, arată recurenta că deși, pe de o parte, instanța menționează că reclamanta are dreptul de a încheia contractul de asigurare pentru concedii doar pentru viitor, nu și pentru trecut, pe de altă parte, menționează că reclamanta este asigurată în baza declarației de asigurat din anul 2016 până la data încheierii contractului de asigurare prevăzut de O.U.G. nr. 99/2017, deși aceeași instanță precizează că prin abrogarea Ordinului nr. 60/32/2006 și intrarea în vigoare a noului Ordin nr. 15/2018/1311/2017 au fost abrogate vechile formalități (declarația) și înlocuite cu alte formalități (contract).

Într-adevăr, verificând raționamentul logico-juridic oferit de tribunal, Curtea constată că se verifică critica de nelegalitate formulată, tribunalul reținând, pe de o parte, faptul că reclamanta are dreptul la încheierea contractului de asigurare numai pentru viitor, iar, pe de altă parte, faptul că aceasta își păstrează calitatea de asigurat conform vechii reglementări, modificările survenite prin abrogarea unui ordin și intrarea în vigoare a unui nou ordin nefiind de substanță, ci având un caracter formal (în sensul că sunt înlocuite anumite formalități - declarația cu alte formalități - contractul).

Referitor la susținerea intimatei-reclamante în sensul că aceasta a invocat prevederile art. 7 alin. (1) din Ordinul CNAS nr. 581/20014 privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calităţii de asigurat, intimata-reclamantă nedepunând niciodată la CASMB o astfel de declarație de retragere, Curtea constată că aceasta nu este una pertinentă.

În acest sens, se observă că menționatul act administrativ cu caracter normativ nu este emis în executarea prevederilor O.U.G. nr. 158/2005, cu modificările și completările ulterioare, ci:

„Având în vedere:

- Referatul de aprobare al directorului general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. D.G. 1.505 din 8 septembrie 2014;

- art. 2 alin. (2) şi titlul IX^2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 211 alin. (1), (2) şi (3), art. 212 alin. (1), art. 213, 215, art. 256 alin. (2), art. 257, 258, 259, 260, art. 261 alin. (1) şi (5), art. 315 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 18 pct. 9 din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, în temeiul:

- dispoziţiilor art. 211 alin. (5) şi art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G. nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare”.

Așadar, pretinsa nedepunere a unei declarații de retragere la CASMB de către intimata-reclamantă nu are relevanță din perspectiva prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, raportarea părții la prevederile acestui ordin fiind deci neîntemeiată.

Tribunalul mai reține, pentru a justifica păstrarea calității de asigurat a părții reclamante, prevederile art. 222 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, statuând că acest text de lege enumeră limitativ cazurile în care se pierde calitatea de asigurat, astfel că introducerea unor noi formalități pentru dovedirea calității de asigurat, cum este cazul contractului de asigurare de sănătate prevăzut de art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2017, nu afectează calitatea de asigurat, ci dobândirea acesteia. Potrivit tribunalului, conform art. 222 alin. (6) din lege, documentele justificative privind dobândirea calității de asigurat se stabilesc prin ordin al președintelui CNAS, cum sunt Ordinul nr. 15/2018/1311/2017 și Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 60/32/2006.

Constatările tribunalul sunt vădit nefondate.

Potrivit prevederilor art. 222 din Legea nr. 95/2006 (în forma în vigoare la data refuzului recurentei-pârâte):

„(1) Sunt asigurați, potrivit prezentei legi:

a) toți cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară;

b) cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și au obținut prelungirea dreptului de ședere temporară ori au domiciliul în România;

c) cetățenii statelor membre ale UE, SEE și Confederației Elvețiene care nu dețin o asigurare încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul României, care au solicitat și au obținut dreptul de rezidență în România, pentru o perioadă de peste 3 luni;

d) persoanele din statele membre ale UE, SEE și Confederației Elvețiene care îndeplinesc condițiile de lucrător frontalier și anume desfășoară o activitate salariată sau independentă în România și care rezidă în alt stat membru în care se întoarce de regulă zilnic ori cel puțin o dată pe săptămână.

(2) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) care se încadrează în categoria celor care realizează veniturile prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate și dreptul la pachetul de bază se acordă de la data începerii raporturilor de muncă/serviciu.

(3) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) care se încadrează în categoria celor care realizează veniturile prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b) - h), precum și în cazul celor prevăzute la art. 180 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, dobândesc calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate și au dreptul la pachetul de bază de la data depunerii declarației, prevăzute la art. 174 alin. (3) din Legea nr.227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) care se încadrează în categoria celor care au calitatea de contribuabili la sistemul de asigurări sociale de sănătate, potrivit Legii nr.227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și care nu au efectuat plata contribuției la fond la termenele prevăzute în aceeași lege, sumele restante se recuperează de către A.N.A.F. în condițiile legii, inclusiv obligații fiscale accesorii datorate pentru creanțele fiscale.

(5) Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează:

a) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau reședință în România, precum și în condițiile art. 267 alin. (2) - (2^2), după caz;

b) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b), odată cu pierderea dreptului de ședere în România, precum și în condițiile art. 267 alin. (2) - (2^2), după caz;

c) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. c), odată cu pierderea dreptului de rezidență în România, pentru o perioadă de peste 3 luni, precum și în condițiile art. 267 alin.(2) - (2^2), după caz;

d) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d), odată cu pierderea calității de lucrător frontalier, precum și în condițiile art. 267 alin. (2) și (2^2), după caz.

(6) Documentele justificative privind dobândirea calității de asigurat se stabilesc prin ordin al președintelui CNAS”.

În acord cu susținerile părții recurente-pârâte, Curtea constată că tribunalul face o confuzie între calitatea de asigurat pentru servicii medicale, calitate dobândită în baza achitării către ANAF a contribuției la asigurările sociale de sănătate, care îi conferă persoanei dreptul de a beneficia de servicii medicale gratuite (Legea nr. 95/2006, Codul fiscal), pe de o parte, și calitatea de asigurat pentru concedii medicale, calitate dobândită în urma încheierii contractului de asigurare pentru concedii medicale și indemnizații (O.U.G. nr. 158/2005, cu modificările și completările ulterioare), pe de altă parte.

Prevederile art. 222 alin. (5) reținute de tribunal nu sunt incidente deoarece acestea se referă la situații de încetare a calității de asigurat în sistemul public de sănătate pentru serviciile medicale, textul enunțat neputându-se aplica decât prin raportare la textele legale anterioare, la care face expres trimitere.

În speță însă, demersul reclamantei de a obține încheierea contractului de asigurare în baza O.U.G. nr. 99/2017 este justificat de intenția de a îndeplini stagiul de cotizare de 6 luni pentru a beneficia de concediul medical și implicit de indemnizația de maternitate.

Deci, dacă Legea nr. 95/2006 vizează pe asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în sensul prevederilor art. 222-234 din acest normativ, O.U.G. nr. 158/2005 cu modificările și completările ulterioare vizează persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în sensul prevederilor art. 1 din acest act normativ.

Fiind vorba de concepte distincte, în analiza îndeplinirii condițiilor pentru dobândirea ori pierderea calității de asigurat în sensul O.U.G. nr. 158/2005 cu modificările și completările ulterioare nu se pot examina prevederile art. 222 alin. (5) din Legea nr. 95/2006.

Intimata-reclamantă a fost asigurată până la data de 31.12.2017 pe bază de declarație, însă de la data de 01.01.2018 aceasta trebuia să încheie contract de asigurare pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 158/2005. Intimata-reclamantă însă abia la data de 20.09.2018 se adresează cu o cerere către CASMB, fără a formula însă o veritabilă cerere de încheiere a contractului începând cu data de 20.09.2018 de moment ce nu a depus totodată și formularul de contract.

Suplimentar argumentelor ce preced, Curtea mai reține prevederile art. 31 din O.U.G. nr. 158/2005, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv O.U.G. nr. 99/2017, conform cărora:

„Pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, persoanele prevăzute la art. 1 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să îndeplinească stagiul minim de cotizare prevăzut de prezenta ordonanță de urgență;

b) să prezinte adeverința de la plătitorul de indemnizații din care să reiasă numărul de zile de concediu de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12 luni, cu excepția urgențelor medico-chirurgicale sau a bolilor infectocontagioase din grupa A”.

Deopotrivă, potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din același act normativ:

„Dreptul la concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), este condiționat de plata unei contribuții pentru asigurarea pentru concedii și indemnizații în cota de 1%, aplicată asupra venitului lunar ales înscris în contractul de asigurare, care se face venit la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate”.

Mai susține intimata-reclamantă faptul că nu poate fi reținută pretinsa confuzie între calitatea de asigurat pentru servicii medicale și calitatea de asigurat pentru concedii medicale și prin raportare la prevederile exprese ale art. 230 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 95/2006, conform cărora, „Asigurații au următoarele drepturi: ... p) să beneficieze de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în condițiile legii”.

Apărarea intimatei-reclamante nu poate fi valorificată în favoarea acesteia deoarece norma legală enunțată precizează expres dreptul asiguraților de a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în condițiile legii, respectiv în condițiile O.U.G. nr. 158/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Față de aceste considerente, nu se poate reține nici apărarea intimatei-reclamante în sensul că aceasta a dobândit calitatea de asigurat și dreptul de a beneficia de concedii și de indemnizații de asigurări sociale de sănătate în baza declarației de înscriere ca asigurat la CASMB, înregistrată la aceasta sub nr…/13.09.2016, declarație ce prevede expres Legea nr. 95/2006 ca fiind cadrul legal aplicabil.

Pentru aceste considerente, reținând că refuzul recurentei-pârâte CASMB nu a fost unul nejustificat și nici nu a fost unul general de a încheia contract de asigurare conform prevederilor O.U.G. nr. 99/2017, ci a avut în vedere cererea concretă a intimatei-reclamante din data de 20.09.2018, în temeiul dispoziţiile art. 498 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C.pr.civ., Curtea a admis recursul și a casat sentinţa recurată.

Rejudecând, Curtea a respins în tot cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, soluția vizând inclusiv cererea reclamantei și soluția instanței de fond de acordare a cheltuielilor de judecată, în considerarea prevederilor art. 453 alin. (1) C.pr.civ., a faptului că intimatei-reclamante îi aparține culpa procesuală prin aceea că a promovat un demers judiciar nefondat, dar și a caracterului accesoriu al petitului, care impune pronunțarea aceleiași soluții ca pentru petitul principal.

Tot astfel, Curtea a respins și cererea intimatei-reclamante de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în recurs, având în vedere caracterul fondat al recursului, ce a fost admis, și, în consecință, faptul că intimata-reclamantă este partea care a căzut definitiv în pretenții.

………………………………

Domenii speta

Spete similare