Interpretarea art. 5 pct 18 din Legea nr. 85/2014 privind creanţele salariale. Creanţa cenzorului nu este o creanţă salarială

Prin sintagma „raporturi asimilate între debitor şi angajaţii acestuia” legiuitorul nu a avut în vedere veniturile asimilate creanţelor salariale, la care  face referire apelantul, ci raporturile asimilate  raporturilor de muncă, adăugând condiţia ca acestea să fie stabilite între debitor şi angajaţii săi. Cenzorii nu  sunt  angajaţi ai debitorului, nefiindu-le aplicabile disp. art. 5 pct. 18 din Legea 85/2014. Faptul că, din punct de vedere fiscal, indemnizaţiile cuvenite  cenzorilor sunt impozitate ca şi salariile, este irelevant, nefiind îndeplinită condiţia de a fi angajaţi ai debitorului, disp. Legii 85/2014 fiind de strictă interpretare, având caracterul de normă specială, derogatorie de la dreptul comun.

Prin sentinţa  nr. 135 din  26 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi-Secţia a II-a civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. ... s-a respins contestaţia formulată de contestatorul C.  N.  în contradictoriu cu lichidatorul judiciar CII G. V. al debitoarei SC I. L. SA  şi  comitetul creditorilor având ca obiect contestaţie  tabel definitiv.

În considerentele sentinţei, judecătorul sindic a  reţinut  că toate susţinerile, respectiv  apărările  invocate de către contestatorul C. N. pe marginea  drepturilor reprezentând indemnizaţie de cenzori,  s-au  materializat  în contestaţia  împotriva  măsurilor  lichidatorului judiciar  formulată la 05.06.2020  şi  înregistrată sub nr...  şi în care, sunt  reluate apărări  cu privire la  natura drepturilor invocate,  respectiv  drepturi salariale,  obligaţia  lichidatorului judiciar  de a-l trece  în tabelul de creanţe,  din  oficiu,  nu a  fost notificat, iar  prin precizările ulterioare  invocând  şi dispoziţiile art. 113  din Legea nr.85/2014 (  falsul şi eroarea ).

 Potrivit  art. 102  din Legea nr.85/2014, lege care guvernează  procedura insolvenţei împotriva  debitoarei SC  I. L. SA, în raport de data  formulării cererii şi deschiderii procedurii, cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii; cererile de admitere a creanţelor vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului. Sunt creanţe anterioare şi creanţele bugetare stabilite printr-o decizie de impunere întocmită ulterior deschiderii procedurii, dar care are ca obiect activitatea anterioară a debitorului.

 Potrivit  art. 5  pct. 18 din Legea nr.85/2014, sunt  creanţe salariale  cele  care izvorăsc din raporturi de muncă şi raporturi asimilate între debitor şi angajaţii acestuia. Aceste creanţe sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creanţe de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.

 Potrivit  art. 55 alin 1  Cod  fiscal – Legea nr.571/2003,  sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.

Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor:

f) sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor, în consiliul de administraţie, membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere, precum şi în comisia de cenzori;

Creanţele  salariale, asimilate  în procedura insolvenţei,  nu se suprapun peste  veniturile  asimilate  salariilor în sens  fiscal, fiind esenţială identificarea de la caz  la caz, a unui raport de  subordonare şi organizare a muncii.

Articolul 5 pct. 18 din Legea nr.85/2014 , restrânge  aria  creanţelor  asimilate, arătând  că titularii pot  fi doar angajaţii, astfel că  sunt  vizate  strict  acele creanţe  care  se plătesc în baza  unui contract de muncă , însă nu cu titlu de salariu . Pe  de altă parte, din dispoziţiile  art. 159 . art. 161  şi art. 166  din Legea nr.31/1990 , rezultă că  cenzorii  îndeplinesc un mandat, primesc o  indemnizaţie fixă şi  răspund  după regulile mandatului.

S-a reţinut că  între debitoare şi contestator nu s-a  încheiat un contract de muncă, respectiv nu există o relaţie  de subordonare,  eventualele  sume de bani cuvenite cu titlu de  indemnizaţie cenzori nu reprezintă creanţă salarială  şi ca urmare,  lichidatorul judiciar  nu era  obligat  să-l  treacă din oficiu, în tabelul preliminar  al creanţelor,  susţinerea  contrară a  reclamantului  fiind nefondată.

 Conform art. 99  din Legea nr.85/2014,  după deschiderea  procedurii , administratorul judiciar  va  transmite o notificare  tuturor  creditorilor  menționați în lista depusă de către debitor,  în vederea  formulării cererii de  creanţă.

 Art. 114 din Legea nr.85/2014, stabileşte  că,  titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de creanţă  până la  expirarea termenului stabilit  de judecătorul sindic, prin hotărârea de deschidere  a procedurii,  va  fi decăzut din dreptul de a  fi înscris  în tabelul creditorilor şi nu va  putea  dobândi calitatea de creditor, cu o singură excepţie  şi anume ca  notificarea  deschiderii  procedurii  să  se fi făcut  cu încălcarea  disp. art. 42  din Legea nr.85/2014.

S-a apreciat că, pentru  eventuale  creanţe  născute  anterior  deschiderii procedurii de insolvenţă, contestatorul trebuia  să formuleze cerere de  creanţă  în cauză  şi să fie notificat  de către  administratorul judiciar  în condiţiile în care, din evidenţele  contabile, care  i-au  fost puse  în totalitate  la dispoziţie  ( memoriu depus de lichidatorul  judiciar la data de 19.10.2020, fila 165 dosar) reieșea  că acesta figura cu o creanţă de 2799 lei.

Cum nu  a  fost  notificat, acesta  putea  să formuleze  cerere de creanţă  cu depăşirea termenului stabilit de judecătorul sindic  în hotărârea de deschidere  a procedurii.

 O astfel de  cerere a fost  făcută  de către  contestator la data de 01.03.2016 şi comunicată lichidatorului judiciar, care şi-a  spus  punctul de vedere arătând  că nu îl va  trece în tabelul de creanţe, pe de o parte pentru că cererea  este  tardivă, iar pe de altă parte pentru că nu i se mai cuvine  nicio sumă de bani.

Acest  punct de vedere a  fost  comunicat  contestatorului,  cu menţiunea  expresă  că poate  să  facă contestaţie  împotriva  refuzului  lichidatorului de  a-l trece la masa credală, însă  contestatorul  nu a mai făcut niciun demers  până în data  de 19.05.2020  când, depune la dosar un memoriu prin care apreciază  că tardivitatea  invocată de lichidator  nu poate  fi reţinută  întrucât  creanţa sa este una salarială şi trebuia  înscrisă  din oficiu, şi oricum nu a  fost notificat.

Cum  împotriva  măsurii luate  de lichidatorul judiciar, la data  de 16.05.2016 şi comunicată  contestatorului  la  20.05.2016, acesta  avea posibilitatea  de a face contestaţie  în termen de 7  zile de la  comunicare, potrivit  art. 59 alin  5 şi 6 , coroborat  cu art. 105  teză finală  din Legea nr.85/2014, termen  care  a fost  cu mult  depăşit , astfel că, contestaţia  formulată  la 05.06.2020  a fost apreciată ca fiind  tardivă.

 Pe de altă parte, verificând cererea şi prin prisma  dispoziţiilor art. 113 din Legea nr.85/2014,  articol care  dă  dreptul oricărei părţi interesate  să facă contestaţie  împotriva  înscrierii unei creanţe  sau a unui drept de preferinţă  în tabelul definitiv  de creanţe, până la  închiderea procedurii  dacă  a descoperit  un fals, un dol sau o eroare esenţială, s-a apreciat  că nu sunt  îndeplinite cerinţele acestui text  de lege .

 S-a avut în vedere , pe de o parte, ipoteza  la care se aplică acest  text  de lege  şi anume  în tabelul de creanţe  să fie  înscrisă  o creanţă  simplă sau cu un drept de preferinţă,  ce  urmează să fie  înlăturată  dacă  se descoperă că înscrierea  sa  a fost  determinată de un fals, dol sau eroare esenţială ,  condiţie  care nu este  îndeplinită în speţă, creanţa  contestatorului nefiind trecută în tabel, iar pe de altă parte motivele invocate  de către  acesta,  falsul constând  în ascunderea de  documente nu este  dovedit,  respectiv  eroarea  esenţială,  prin  necunoaşterea  de către lichidator  a  situaţiei creanţei  ca  urmare a  nepredării tuturor  documentelor de către debitoare,  nu poate  fi reţinut , lichidatorul însuşi  precizând  că toate  documentele i-au  fost puse la dispoziţie.

Împotriva acestei  sentinţe  a declarat apel  la data de 27.11.2020 contestatorul  C. N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare s-a arătat că a avut calitatea de cenzor al debitoarei în perioada 28.05.2011-28.05.2014, că nu a ştiut că societatea  a intrat în insolvenţă şi că la 31.12.2015 figura în fişa de cont drepturi salariale neridicate cu suma de 2799 lei. Ulterior nu au mai  fost calculate sumele ce i se cuveneau, ele ridicându-se, la data intrării în insolvenţă, la 22852 lei.

Apelantul critică  soluţia instanţei de fond, care motivează în baza art. 5 pct. 18 din Legea 85/2014, fără a avea în  vedere că drepturile cuvenite  cenzorilor sunt asimilate creanţelor salariale conform art. 55 alin. 2 lit. f C fiscal şi pct. 68 lit. f din normele metodologice de aplicare a art. 55 din C. fiscal adoptate prin HG nr. 84/2005.

Motivele invocate de instanţă sunt lipsite de temei legal, bazându-se pe spusele lichidatorului judiciar.

La 31.12.2020 C.I.I.  G.V. a depus  întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.În  motivare s-a arătat că instanţa a motivat hotărârea complet şi corect, raportat la  precizările contestatorului, calificând contestaţia în temeiul art. 113 din  Lege şi analizând-o ca atare.Apelantul a criticat sentinţa exclusiv  prin prisma naturii creanţei invocate, fără a critica reţinerea ca tardivă a cererii, cât şi a neîndeplinirii condiţiilor prev. de art. 113 din Legea 85/2014.Instanţa a reţinut corect natura  creanţei contestatorului.

Analizând cauza, prin prisma disp. art. 477 c.p.civ. a criticilor formulate  şi a apărărilor invocate, Curtea apreciază apelul nefondat pentru următoarele considerente:

Singura critică referitoare la hotărârea instanţei  de fond este  reprezentată de modul în care judecătorul sindic a apreciat natura  creanţei apelantului C. N., în sensul că aceasta nu intră în categoria creanţelor  asimilate celor salariale.

Potrivit  disp. art. 5 pct. 18  din Legea 85/2014 . „creanţe salariale sunt creanţele ce izvorăsc din raporturi de muncă şi raporturi asimilate între debitor şi angajaţii acestuia. Aceste creanţe sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creanţe de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar;”.

Prin sintagma „raporturi asimilate între debitor şi angajaţii acestuia” legiuitorul nu a avut în vedere veniturile asimilate creanţelor salariale, la care  face referire apelantul, ci raporturile asimilate  raporturilor de muncă, adăugând condiţia ca acestea să fie stabilite între debitor şi angajaţii săi. Cenzorii nu  sunt  angajaţi ai debitorului, nefiindu-le aplicabile disp. art. 5 pct. 18 din Legea 85/2014.

În categoria acestor raporturi  asimilate ce dau naştere la creanţe salariale intră, spre  exemplu, drepturile băneşti cuvenite salariatului în temeiul dreptului de autor sau de inventator, pentru operele create, programe de calculator, opere fotografice, drepturi de  proprietate industrială, etc.

Toate acestea au la bază raportul de muncă dintre angajator  şi salariat, ceea ce nu este cazul în situaţia cenzorilor.

Faptul că, din punct de vedere fiscal, indemnizaţiile cuvenite  cenzorilor sunt impozitate ca şi salariile, este irelevant, nefiind îndeplinită condiţia de a fi angajaţi ai debitorului, disp. Legii 85/2014 fiind de strictă interpretare, având caracterul de normă specială, derogatorie de la dreptul comun.

În consecinţă, nefiind creanţă salarială, suma cuvenită cenzorului  nu se  înregistrează din oficiu în tabelul de creanţe, ci numai la cerere.

Faptul că soluţia judecătorului sindic concordă cu punctul de vedere al uneia din părţi nu înseamnă că acesta nu a avut un punct de vedere propriu, atâta timp cât a expus raţionamentul logico-juridic ce a condus la soluţia adoptată, analizând apărările şi argumentele părţilor.

În consecinţă, Curtea constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând a respinge apelul conform art. 480 c.p.c ca nefondat

Domenii speta

Spete similare