Redeschiderea procesului penal. Noţiunea de „persoană judecată în lipsă".

Prin sentinţa penală nr. x/20 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/102/2020 s-a respins în temeiul art.466 Cod procedură penală şi art. 469 alin.4 Cod procedură penală, cererea de redeschidere a procesului penal formulată de inculpatul A.A.A.cu privire la procesul penal ce a făcut obiectul dosarului penal nr. x/102/2011 al Tribunalului Mureş, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. x/20.11.2012, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64  alin. 1 lit. c Cod penal din 1968, pentru comiterea infracţiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 1,2,3,5 cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, și  art. 290 alin. 1 teza 1 cod penal, art. 74 alin. 2 cod penal și art. 76 lit. e cod penal.

În motivare, s-a arătat că în cursul urmăririi penale inculpatul a fost audiat la data de 06.02.2009, dată la care s-a început urmărirea penală, s-a întocmit procesul verbal de aducere la cunoștință a acuzării, precum și a drepturilor și obligațiilor procesuale ale inculpatului. Cu această ocazie condamnatul petent a luat la cunoștință în prezența apărătorului și a interpretului de obligația anunțării în scris a organelor de cercetare penală, în termen de 3 zile, a schimbării locuinței sale declarate, fila 75 vol. 1. Tot în acest moment procesual condamnatul a indicat ca și reședință Câmpia Turzii, str. Băii, nr. 18, ap. 5, jud. Cluj fila 77-81, vol. 1.

Instanța a reţinut faptul că ulterior, la data de 02.04.2009, condamnatul petent a transmis pe fax către IPJ Mureș, Serviciul de Investigare a Fraudelor, un memoriu în care își formulează anumite apărări. Din acest memoriu rezultă ca adresă indicată cea pe care a arătat-o cu ocazia audierii și care este reședința sa oficială din România, fila 184 vol. 1. Aceeași adresa fost indicată și în plângerea formulată de către condamnatul petent contra părții vătămate H.V., fila 187, vol. 1. Din corespondența cu Serviciile pentru Imigrări din jud. Mureș, fila 17, vol. 2 și Cluj fila 20, vol. 2, rezultă aceleași date oficiale cu privire la reședința din România, iar din evidențele IGP Frontieră, condamnatul petent figurează ieșit din țară la  04.05.2009 prin  Borș, fila 17, vol. 2. S-a reţinut că a fost citat în mai multe rânduri, în vederea audierii, atât la adresa indicată, cât și de la adresele sediilor celor două firme pe care le-a administrat, nefiind găsit niciodată. În cursul urmăririi penale condamnatul a fost citat de mai multe ori cu mandat de aducere, a fost citat la adresa din SUA, de unde citația s-a întors cu mențiunea inexistenței adresei.

Astfel, în prima instanţă, inculpatul  a fost citat de la adresa cunoscută, prin afişare la uşa instanţei şi prin afişare la consiliul local de la domiciliul său şi cu mandat de aducere,dar și prin Ministerul Justiției,  în condiţiile în care el nu s-a prezentat la nici un termen de judecată și nu a încunoștințat deși avea această obligație.

Pe tot parcursul judecăţii în prima instanţă, inculpatul a fost asistat de avocatul ales Turc Liviu.

Instanța a dispus emiterea unei adrese la MAI pentru a solicita adresa completă a acestuia din SUA, și date despre o eventuală reședință a acestuia din  Mureș, fila 43 din dosar, vol. 1., la data de 05.12.2011, instanța a dispus efectuarea unei cereri de asistență judiciară internațională în vederea citării inculpatului, fila 130, vol. 1., fila 191, vol. 1 aşadar, deşi pe parcursul judecăţii în prima instanţă condamnatul petent nu a fost prezent la nici unul din termenele de judecată, din cuprinsul procedurilor de citare şi al proceselor-verbale de neexecutare a mandatelor de aducere dispuse de judecători, reieşind că acesta nu mai locuiește la adresa indicată, astfel apreciem că inculpatul este cel care nu și-a respectat obligația procesuală de a încunoștința organele de cercetare penală despre schimbarea locuinței sale, asumându-și astfel riscul de a fi cercetat și judecat în lipsă.

Din toate aceste împrejurări rezultă cu certitudine că inculpatul a luat la cunoştinţă de procedurile efectuate împotriva lui, la data de 06.02.2009, în procedura reglementată de art. 231 Cod procedură penală, deci nu se poate reţine faptul că inculpatul nu ar fi avut cunoştinţă de procesul pornit împotriva lui, iar în ceea ce priveşte procedurile de citare ele s-au derulat în acord cu prevederile legale de la momentul respectiv, mai ales că inculpatul plecând în străinătate, nici el şi nici rudele sale nu au indicat vreun alt domiciliu de unde să fie citat.

Astfel, instanţa a apreciat că pasivitatea inculpatului-contestator nu poate fi invocată de el însuşi, respectiv de cel care cere redeschiderea procesului penal, mai ales că nu a putut justifica în nici un fel această pasivitate a sa. Aceasta, în condiţiile în care cel în cauză a fost ascultat în cursul urmăririi penale,  a fost citat în repetate rânduri la domiciliu cunoscut organelor judiciare, procurorul şi apoi instanţele au efectuat demersurile rezonabile pentru a-l încunoştinţa pe acesta despre proces - citarea simplă, citarea cu mandat de aducere, citarea prin afişare la uşa consiliului local de la domiciliu, citarea prin afişare de la uşa instanţe, prin cerere de asistență judiciară.

Astfel instanţa a apreciat că prevederile art. 466 alin. 2 Cod procedură penală nu sunt aplicabile în cauza de faţă, contestatorul neindicând nici un motiv concret de natură a justifica nici lipsa şi nici pasivitatea sa în a anunţa despre plecarea sa din ţară, ba chiar s-ar putea susţine că plecând în timpul procedurilor judiciare de la parchet, imediat după punerea sa în libertate de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis legal, inculpatul însuşi a ales această cale de a pune organele judiciare în imposibilitatea de a-l aduce la participarea la procesul penal, astfel că el ar fi trebuit în mod rezonabil să prevadă consecințele comportamentului său - aspecte menţionate în jurisprudenţa CEDO în legătură cu art. 6 din Convenţie (cauză Demebukov contra Bulgariei, Hotărîrea din 28 februarie 2008, par. 57; cauza RR contra Italiei, Hotărîrea din 9 iunie 2005, par. 52-55).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A.A.A..

Apelul a fost respins ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, aşa cum arată şi prima instanţă, în cursul urmăririi penale, la data de 6 februarie 2009, inculpatul a fost încunoştinţat de poliţia judiciară asupra acuzaţiei de tentativă de înşelăciune împotriva persoanei vătămate H.V., administratorul SC K. SRL Tg. Mureş, şi asupra obligaţiei de a anunţa în scris în termen de 3 zile orice schimbare de adresă (fila 74). În declaraţia dată cu acea ocazie, a indicat ca reşedinţă adresa din xxx. Inculpatul a fost asistat de avocatul ales M.S.M., conform împuternicirii avocaţiale de la fila 76. Atât procesul-verbal care consemnează încunoştinţarea, cât şi declaraţia, sunt semnate de organul de poliţie, de inculpat, de avocatul ales şi de interpret. La data de 2 aprilie 2009, inculpatul a trimis prin fax la dosarul de urmărire penală un memoriu în apărare, aflat la filele 184-186, iar în continuare, la filele 187-191 se află o plângere penală a inculpatului împotriva persanei vătămate H.V. pentru denunţ calomnios în legătură cu plângerea formulată de persoana vătămată în cauză. Ambele documente poară semnătura olografă a inculpatului, şi indică aceeaşi locuinţă din  xxx. În ciuda susţinerilor inculpatului, toate aceste acte poartă semnături similare. Semnătura de pe paşaport, pe care o invocă drept dovadă că semnăturile de pe procesul verbal şi de pe declaraţie nu îi aparţin, datează din 2019, când a fost eliberat paşaportul, şi nici nu este evident diferită de semnăturile de pe actele contestate. Mai concret, semnătura de pe paşaport este apropiată de semnătura de pe procesul verbal şi de pe pagina de pe declaraţie aflată la fila 80-faţă, şi cu al doilea cuvânt de pe semnătura de pe celelalte pagini ale declaraţiei. Această a doua versiune de semnătură este precedată, în plus faţă de prima versiune, de cuvântul greu lizibil Ashraf.

Aşadar, în data de 6 februarie 2009 inculpatul a fost audiat de poliţie, a indicat adresa din Câmpia Turzii şi i  s-a adus la cunoştinţă obligaţia de a comunica orice schimbare de adresă, iar la începutul lunii aprilie a depus la dosar acte în susţinerea poziţiei sale procesuale, în care a indicat aceeaşi adresă.

Mai departe, în data de 16 aprilie a vândut, în calitate de reprezentat al SC B.Q. SRL, celeilalte persoane vătămate, Penescu Carol, administratorul SC C.H. SRL Piteşti, acelaşi autoturism Maserati a cărui vânzare către H.V. făcuse până atunci obiectul cauzei. Potrivit discuţiei telefonice dintre inculpat şi Penescu Carol relatată la pagina 24 din sentinţa de condamnare, inculpatul i-a reproşat persoanei vătămate că, în urma acestei a doua fapte, persoana vătămată „i-a trimis poliţia pe cap”, şi a fost căutat de poliţie. Iar în 4 mai 2009 inculpatul a părăsit ţara, potrivit relaţiilor furnizate de Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Mureş (f. 17 vol. 2 dosar urmărire penală), fără a indica noua adresă.

Organele de urmărire penală l-au căutat, fără succes, la adresa indicată din Câmpia Turzii şi la alte adrese din ţară care reieşeau din actele dosarului şi au dispus citarea lui prin scrisoare recomandată la adresa din xxx. Această adresă apărea pe promisiunea de vânzare a aceluiaşi autoturism încheiată între inculpat şi SC N. SRL (f 126 vol. 1 dosar urmărire penală), dar citaţia s-a întors cu menţiunea că acel număr de imobil nu există (f. 23 vol. 2 dosar urmărire penală).

După trimiterea în judecată, Tribunalul Mureş l-a citat pe inculpat prin afişare la uşa instanţei şi a Consiliului local, precum şi la adresa din Câmpia Turzii pe care o indicase şi de unde plecase, şi a dispus citarea prin comisie rogatorie la adresa din Xxx. Această adresă era indicată de inculpat în actul constitutiv şi în declaraţia pe proprie răspundere întocmite cu ocazia înregistrării SC B.Q. SRL (f. 293, 317 vol. 1 dosar urmărire penală). Departamentul de Justiţie american a trimis inculpatului citaţia prin poştă, iar poşta nu a reuşit să i-o înmâneze, în ciuda încercărilor repetate din datele de 20 şi 24 septembrie 2011, şi i-a afişat o înştiinţare la ultima adresă cunoscută, în sensul că o poate ridica de la poştă. Inculpatul nu s-a prezentat la poştă pentru a ridica citaţia (f. 167 vol. 1). Tribunalul a revenit cu cererea de comisie rogatorie, ceea ce a determinat Oficiul Afacerilor Internaţionale din Departamentul de Justiţie american să îl caute printr-un funcţionar propriu pe inculpat la ultima adresă cunoscută, din Xxx şi să constate că inculpatul nu mai locuieşte la adresă şi nu a indicat altă adresă, ceea ce a determinat închiderea cazului până la noi informaţii (f. 215 vol. 1).

Din verificările efectuate de Tribunal la Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Mureş nu a reieşit vreo altă adresă a inculpatului (f. 203 vol. 1). Tribunalul i-a trimis inculpatului o citaţie la adresa de e-mail [email protected] (f. 231 vol. 1), indicată de avocatul părţii civile SC C.H. SRL (f. 205 vol. 1).

La termenul din data de 5 octombrie 2012, a constatat legal îndeplinită procedura de citare şi încheiată cercetarea judecătorească, şi a dat cuvântul în dezbateri. Hotărârea de condamnare a inculpatului, sentinţa penală nr. 158 din 20 noiembrie 2012 a Tribunalului Mureş, a fost comunicată inculpatului prin afişare la uşa instanţei şi a Consiliului local şi nu a fost atacată în latura penală, fiind atacată în latura civilă de partea civilă SC C.H. SRL. Aşa cum se arată în cuprinsul deciziilor penale nr. 25/A din 6 iunie 2013 a Curţii de Apel Tg. Mureş şi 3996 din 12 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care au fost respinse căile de atac ale părţii civile, soluţia din latura penală a cauzei a rămas definitivă prin neapelare.

În data de 13 decembrie 2013 a fost emis mandatul de executare a pedepsei. În data de 2 aprilie 2014 inculpatul a fost pus în urmărire internaţională (f. 434). În data de 5 noiembrie 2015 Biroul Naţional Interpol a informat tribunalul cu privire la posibila localizare a inculpatului pe teritoriul Statelor Unite. În data de 17 ianuarie 2020 Departamentul de Stat a decis predarea lui către autorităţile române (f. 523).

Între timp, la data de 14 iunie 2019, inculpatul a obţinut un permis de conducere în Statul New York, cu adresa Schenectady, 1194 Parkwood Blvd.

Instanţa a reţinut că susţinerea inculpatului, întemeiată pe adresa din acest permis, că citarea lui la judecată a fost greşită, este neîntemeiată. Permisul a fost obţinut mult timp după încheierea procesului. În cursul procesului, potrivit datelor furnizate de Departamentul de Justiţie, ultima adresă cunoscută a inculpatului a fost  xxx, şi inculpatul a fost căutat la acea adresă. Nici împrejurarea că instanţa a dispus citarea inculpatului la alt număr de imobil nu este dovada vreunei erori, deoarece nr. 26 de pe Lloyd Street reieşea din acte depuse de inculpat în faţa autorităţilor române şi, în condiţiile în care inculpatul nu a indicat organelor judiciare penale adresa efectivă, acestea au încercat în mod justificat să îl contacteze la orice adresă posibilă.

Susţinerile inculpatului, că a avut afaceri şi adrese cunoscute în Statele Unite în acest răstimp, nu sunt nici concretizate, nici dovedite.

Instanţa a reţinut, în concluzie, că:

1. inculpatul a fost audiat în cursul urmăririi penale şi i s-a pus în vedere, cu asistenţa avocatului ales şi a interpretului, să indice orice schimbare de adresă. În schimb, inculpatul a revândut autoturismul care făcea obiectul cauzei şi a părăsit ţara pentru o adresă necunoscută.

2. procedura de citare în cursul judecăţii a fost în mod legal efectuată, şi instanţa a efectuat toate demersurile raţionale pentru localizarea inculpatului. Reuşita localizării lui în anul 2015 nu este concludentă pentru insuficienţa eforturilor făcute în acest sens până în 2012, dat fiind intervalul de timp care diferenţiază cele două proceduri. Dimpotrivă, faptul că autorităţile internaţionale au avut nevoie de circa un an şi jumătate pentru găsirea inculpatului sugerează eficacitatea dispariţiei lui în cursul procesului.

În drept, instanţa de apel reţine că în art. 466 alin. 2 Cod procedură penală se arată că este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deşi a avut cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştinţa instanţa. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care şi-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceştia s-au prezentat oricând în cursul procesului...

Interpretarea literală a acestor dispoziţii duce în mod neechivoc la concluzia că inculpatul, care a avut cunoştinţă despre proces şi a avut un avocat ales în prima fază a procesului, nu poate fi considerat judecat în lipsă.

Interpretarea raţională a acestor dispoziţii, în concordanţă cu dreptul la un proces echitabil care rezultă din dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi din jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, duce la aceeaşi concluzie. Potrivit acestei jurisprudenţe, dreptul la un proces echitabil presupune dreptul inculpatului de a fi prezent la judecarea cauzei. Renunţarea tacită  a acuzatului la acest drept poate rezulta din elemente de fapt cu un sens neechivoc, precum sustragerea lui de la judecată ori faptul că, deşi i s-a pus în vedere să anunţe orice schimbare de adresă, s-a mutat fără să se conformeze acestei atenţionări. În acest sens, hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Ioannis Papageorgiou c. Greciei din 24 octombrie 2013 arată că acuzatul nu a fost privat de dreptul de acces la instanţă în situaţia în care „codul de procedură penală prevede în mod explicit că orice schimbare de adresă a acuzatului trebuie declarată în scris” organelor de urmărire penală competente, şi în care acuzatul „nu s-a conformat acestei obligaţii, deşi a fost deja audiat şi a depus observaţii în apărare” în cursul urmăririi penale, „cu alte cuvinte, a avut cunoştinţă că un proces penal era pornit împotriva lui.” Aceasta este exact situaţia inculpatului din cauză, care, în cursul urmăririi penale, a fost audiat şi a fost încunoştinţat cu privire la obligaţia de aducere la cunoştinţă a schimbării de adresă, a depus memorii la dosarul de urmărire penală şi a avut avocat ales. Obligaţia a fost încălcată de inculpat, deşi ea i-a fost adusă la cunoştinţă, era expres prevăzută de art. 70 alin. 4 din Codul de procedură penală în vigoare la data audierii, şi inculpatul putea înlătura orice nelămuriri cu privire la existenţa ei cu ajutorul avocatului ales.

Este adevărat că, spre deosebire de actualul Cod, vechiul Cod de procedură penală nu cuprindea prevederea expresă că, în lipsa anunţării noii adrese, citarea se consideră legal efectuată la vechea adresă. Vechiul Cod prevedea anunţarea noii adrese ca una dintre condiţiile alternative pentru trimiterea citaţiei la noua adresă. Cealaltă condiţie era ca organul judiciar să aprecieze că s-a produs o schimbare de adresă -  a se vedea art. 177 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968. În speţă, organele judiciare au cunoscut caducitatea vechii adrese. Dar, în această situaţie, potrivit practicii judiciare conturate sub imperiul aceluiaşi Cod, dacă nu se cunoştea adresa efectivă a inculpatului, acesta trebuia citat prin afişare la uşa consiliului local dacă inculpatul se afla în ţară sau prin afişare la uşa instanţei dacă se afla în străinătate – procedură aplicată şi în cauza inculpatului. Interpretarea era în consens cu dispoziţiile art. 177 alin. 4 şi art. 178 alin. 2 ind. 1 din Codul de procedură penală din 1968, şi, prin urmare, consecinţele neindicării noii adrese erau previzibile pentru inculpatul avertizat şi asistat de apărător.

Este adevărat şi că, spre deosebire de situaţia din cauza Ioannis Papageorgiou c. Greciei, pedeapsa închisorii aplicată inculpatului nu a fost suspendată sau înlocuită ci, ca urmare a respingerii cererii de redeschidere a procesului, trebuie în mod efectiv executată. Totuşi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu face referire la severitatea pedepsei ca la unul dintre criteriile după care apreciază încălcarea dreptului de acces la instanţă. În plus, este de observat că o altă deosebire dintre cauza Curţii Europene şi prezenta cauză, de această dată în defavoarea inculpatului, este aceea că în cauza de pe rolul instanţei de la Strasbourg acuzatul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a anunţa schimbarea de adresă. În prezenta cauză, inculpatul, după ce a aflat de proces,  a vândut unei a doua persoane vătămate autoturismul care făcea obiectul infracţiunii de înşelăciune în dauna primei persoane vătămate pentru care era urmărit penal, a dispărut din ţară şi nu şi-a îndeplinit obligaţia de a anunţa schimbarea de adresă.

Mai este adevărat că, în mod eronat, prima instanţă a reţinut că inculpatul a făcut obiectul unei măsuri preventive în cursul urmăririi penale. Inculpatul nu a făcut obiectul unei asemenea măsuri preventive, şi era liber să îşi aleagă orice adresă. Singura condiţie pe care trebuia să o îndeplinească era aceea de a notifica organelor judiciare noua adresă. Inculpatul nu a făcut acest lucru.

Deciziile nr. 22/2015 şi 13/2017 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocate de inculpat, nu au relevanţă în cauză, întrucât ele privesc natura hotărârilor care pot face obiectul cererii de redeschidere şi consecinţele admiterii cererii. În prezenta cauză, problema analizată este dacă premisa admisibilităţii cererii de redeschidere a procesului, judecarea în lipsă a inculpatului, este îndeplinită. Nefiind îndeplinită, este irelevant că hotărârea de condamnare face parte dintre cele care pot fi vizate de cererea de redeschidere, şi nu se pune problema consecinţelor admiterii cererii.

Practica judiciară invocată de inculpat este relevantă în măsura în care demonstrează că instanţele de judecată au libertatea de a da o interpretare extensivă condiţiilor prevăzute de art. 466 Cod procedură penală pentru admisibilitatea cererii de redeschidere a procesului, în cazul în care cerinţele procesului echitabil impun o asemenea interpretare. În cauza de faţă, interpretarea literală a legii este în concordanţă cu cerinţele procesului echitabil.

În concluzie, inculpatul nu poate fi considerat judecat în lipsă. Având în vedere şi considerentele sentinţei atacate, cererea de redeschidere a procesului este neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare