Acordarea compensațiilor prevăzute de art.31 alin.1 din Legea nr.360/2002 polițistului mutat în interesul serviciului

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava şi înregistrată sub nr. 637/86/2019 din data de 11.03.2019, reclamantul M.C. a solicitat instanţei să oblige pe pârâtul ITPF la acordarea compensaţiei lunare pentru chirie pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului contractat, în condiţiile prevederilor art. 31 alin. 1/1*1 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu completările şi modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1036 din 06.12.2018, de la data 17.01.2019 şi să anuleze adresa cu nr. 4.100.950/28.01.2018 a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră.

Reclamantul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii.

Prin sentinţa nr. 903 din 19 decembrie  2019, Tribunalul Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, a respins  acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a promovat recurs  Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul” – Filiala SPTF Suceava, în numele  şi pentru  membrul de sindicat  M.C.

S-a apreciat că soluţia  primei instanţe este nelegală şi netemeinică  fiind incidente  motivul de casare  prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă constând în  nerespectarea prevederilor  art. 9 alin. (2) şi 14  din Codul de procedură civilă şi  motivul de casare prevăzut  la art. 488 alin. (1) pct. 8 din  Cod procedură civilă.

Instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de respingere a acţiunii, în primul rând, pe argumentarea că dispoziţiile art. 31 alin. 11 din Legea nr. 360/2002 reglementează doar o posibilitate, nu un drept, iar această posibilitate devine incidentă doar în situaţiile în care solicitantul dovedeşte că se încadrează într-un caz justificat - dovadă pe care reclamantul nu ar fi făcut-o în cauză. Dar, la o analiză a întâmpinării depusă de pârât, se observă că, deşi a făcut referire la prevederile art. 31 alin.11 din Legea nr. 360/2002, acesta nu a contestat că reclamantul s-ar fi aflat în ipoteza unui caz justificat. Art. 9 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede că: Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.” Ori, cât timp pârâtul nu a formulat apărări în sensul că reclamantul nu s-¬ar afla în ipoteza unui caz justificat, instanţa nu putea analiza din oficiu îndeplinirea sau neîndeplinirea acestei cerinţe legale.

În subsidiar, dacă s-ar admite că instanţa de fond putea face o asemenea analiză, trebuia respectat principiul contradictorialităţii. reglementat de art. 14 din Codul de procedură civilă şi îndeosebi alin. (6) care prevede că: „Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de proba care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.” În mod cât se poate de evident, nu au existat dezbateri contradictorii pe această stare de fapt.

A  apreciat că instanţa de fond a făcut a analiză eronată a cerinţei prevăzute la art. 31 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, respectiv ca reclamantul să fie „mutat în interesul serviciului.”

Astfel, în mod corect a reţinut  instanţa de fond că: [...] prin Dispoziţia Şefului inspectoratului nr. S/2.059.383 din  15.12.2015,  cu data de 15.12.2015, o parte a personalului Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi (cu locaţia în oraşul Siret), a fost mutat în interesul serviciului la Sectorul Poliţiei de frontieră Siret, inclusiv reclamantul [...], dar apoi  a făcut o analiză care excede prevederilor legale sus-menţionale şi anume  a analizat situaţia juridică a reclamantului anterior mutării în interesul serviciului O asemenea analiză reprezintă, practic, o adăugare nepermisă la lege, deoarece nicăieri în dispoziţia legală sus-enunţată nu se prevede că, anterior mutării în interesul serviciului, cel ce solicită compensaţia lunară pentru chirie ar trebui să se afle într-o anumită situaţie juridică, care să se impună a fi analizată.

A solicitat admiterea recursului,  casarea în totalitate a sentinţei  recurate şi, în urma rejudecării să se admită acţiunea.

Prin întâmpinare,  intimatul Inspectoratul  Teritorial  al Poliţiei  de Frontieră a solicitat  respingerea recursului ca neîntemeiat, cu consecinţa  menţinerii  sentinţei  recurate ca fiind legală şi temeinică.

Sub un prim aspect, pornind de la cerinţele stabilite de legiuitor, prima instanţă a constatat că reclamantul „nu îndeplineşte condiţia de a fi mutat în interesul serviciului” în localitatea în care îşi are domiciliul. Prima instanţă a reţinut că reclamantul, funcţionar public cu statut special în cadrul I.T.P.F., a fost numit în prima funcţie în cadrul I.J.P.F. Botoşani, mutat la cerere de la I.J.P.F. Botoşani la I.J.P.F. Suceava şi numit la Compartimentul Ture Serviciu al S.P.F. Vicov, iar cu data de 13.12.2011, la solicitarea reclamantului prin raportul nr. 1.522.934 din 18.05.2011 a fost mutat la cerere la Compartimentul Ture serviciu al S.P.F. Siret  cu sediul în oraşul Siret (localitate unde domicilia din data 07.11.2011).

La data de 15.12.2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 280/2011 prin care inspectoratele judeţene ale Poliţiei de Frontieră, inclusiv Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava au fost desfiinţate şi s-au înfiinţat Inspectoratele Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră, Sectorul Poliţiei de Frontieră Siret a fost reorganizat în Sectorul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, iar reclamantul a fost numit la S.P.F. Rădăuţi, această nouă subunitate păstrându-şi sediul în aceeaşi localitate, aceeaşi clădire, la aceeaşi adresă unde anterior funcţiona S.P.F. Siret. Ulterior, la data de 15.12.2015, a urmat o nouă reorganizare astfel că Sectorul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi a fost desfiinţat şi cu aceeaşi dată s-a înfiinţat Sectorul Poliţiei de Frontieră Siret, păstrându-şi sediul în aceeaşi localitate, aceeaşi clădire, la aceeaşi adresă, unde la această dată reclamantul a fost mutat în interesul serviciului.

 A arătat intimatul că această ultimă mutare „în interesul serviciului” trebuie analizată în contextul situaţiei de fapt reţinute, în sensul de „preluat” în interesul serviciului, în contextul în care desfiinţarea Sectorul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi nu a avut nici o consecinţă asupra localităţii în care reclamantul a lucrat şi anterior acestei date, acesta continuând să lucreze tot în oraşul Siret, localitate unde a fost mutat la cerere la data de 13.12.2011. Astfel în mod corect a reţinut prima instanţă că „reorganizările susmenţionate nu au produs o mutare efectivă în altă localitate decât cea în care reclamantul îşi exercita la cerere serviciul, respectiv localitatea Siret, în cazul reclamantului cele două reorganizări au produs doar efecte pe linie administrativă prin schimbarea denumirii şi a ordonatorului de credit. Practic deşi s-a schimbat denumirea (S.P.F. Siret- S.P.F. Rădăuţi - S.P.F. Siret) şi inspectoratul din care face parte (I.J.P.F. Suceava-I.T.P.F.), din data de 13.12.2011 şi până în prezent reclamantul şi-a desfăşurat activitatea la acelaşi sediu al unităţii sale de poliţie respectiv localitatea Siret, str. Sf. loan Botezătorul nr. 1 bis, judeţul Suceava. Or, mutarea în interesul serviciului la care se referă textele normative incidente în speţă trebuie să fie una efectivă, care să implice schimbarea localităţii locului de muncă fiind urmată un efort financiar

Raţiunea avută de legiuitor în ipoteza acordării compensaţiei lunare pentru chirie, este reprezentată de intenţia de acordare a unor compensaţii financiare persoanelor care, prin natura funcţiei, sunt obligate să-şi desfăşoare activitatea într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori să se stabilească în altă localitate datorită schimbării sediului locului de muncă, fiind obligate să se mute efectiv în altă localitate, mutare care presupune cheltuieli suplimentare. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că scopul dreptului pretins de reclamant (decontarea compensaţiei de chirie) în prezenta cauză este acela de a compensa efortul material pe care funcţionarul îl face cu închirierea unei locuinţe în cazul în care ar fi fost mutat/numit în interesul serviciului şi ar fi presupus că funcţionarul îşi schimbă localitatea în care îşi desfăşoară efectiv activitatea. Însă, aşa cum s-a arătat anterior, reclamantul a început să-şi desfăşoare activitatea în localitatea Siret începând cu data de 13.11.2011, fiind mutat la cerere. Astfel mutarea de la un sediu la altul, în cadrul aceleiaşi localităţi din data de 15.12.2015 nu justifică compensarea chiriei, nemaifiind atins scopul urmărit de lege şi nemaiexistând nicio justificare rezonabilă pentru acordarea unei compensaţii pecuniare. Fiind vorba de o mutare la cerere, este evident că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, reclamantul nu se regăseşte în ipoteza prevăzută de norma legală reglementată de art. 31 din Legea nr.  360/2002.

Contrar susţinerilor recurentului, prima instanţă în interpretarea dată legii nu a adăugat la aceasta, judecătorul nu a introdus eventuale condiţii şi nu a alterat voinţa legiuitorului ci analizând acţiunea nu a făcut decât să  interpreteze  şi să aplice  prevederile  legale  în raport  cu starea de  fapt rezultată din probele administrate, astfel  încât  soluţia  de respingere a acţiunii  ca nefondată, este una  legală şi temeinică. Raportat la obligaţiile impuse imperativ de dispoziţiile  legale,  reclamantul  -titularul exclusiv al dreptului de a defini cadrul procesual sub aspectul obiectului judecăţii - era ţinut de exigenţa dovedirii pretenţiilor formulate. Sarcina probei, contrar susţinerilor recurentului-reclamant nu incumbă pârâtei, ci se supune reglementărilor legii speciale a contenciosului administrativ şi dreptului comun, respectiv Codului de procedură civilă, care la art. 249 prevede: „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.” Cu toate acestea, reclamantul nu a probat faptul că îndeplineşte condiţiile instituite de lege şi că s-ar afla într-un caz justificat ce îl îndreptăţeşte a beneficia de compensaţia pentru chirie şi cu atât mai puţin nu a depus dovezi prin care să combată susţinerile pârâtului din cuprinsul întâmpinării. În mod evident, instituţia nu putea face dovada unui fapt negativ, în timp ce reclamantul putea proba faptul pozitiv contrar, dovedind că se încadrează în ipoteza normei legale invocate în susţinerea acţiunii.

Examinând sentinţa recurată prin prisma actelor  şi lucrărilor  dosarului precum  şi a motivele de  recurs formulate, curtea a constatat că recursul nu este  fondat pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit art. 31 alin.1 din Legea nr. 360/2002, poliţistul mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul, în situaţia în care nu efectuează naveta ori nu deţine locuinţă proprietate personală şi nu i se poate asigura spaţiu de locuit, are dreptul la compensarea chiriei lunare, în cuantum de până la 50% din salariul de bază.

Curtea a apreciat că raţiunea avută în vedere de legiuitor în ipoteza legală anterior menţionată, este reprezentată de intenţia de acordare a unor compensaţii financiare persoanelor care, prin natura funcţiei, sunt obligate să îşi desfăşoare activitatea într-o altă localitate decât cea de domiciliu/reşedinţă. Prin urmare, pot beneficia de atari compensaţii persoanele care şi-au schimbat locul de muncă din motive independente de voinţa lor. Nu aceasta este şi situaţia în care se află recurentul. Astfel, în cursul anului 2006 petentul a fost numit în prima funcţie  la I.J.P.F. Botoşani,  apoi în 2007 petentul a fost mutat, la cerere, de la I.J.P.F. Botoşani la I.J.P.F. Suceava  şi  numit la Compartimentul Ture Serviciu al  S.P.F. Vicov iar cu data  de 13.12.2011, la solicitarea  sa a fost mutat  la cerere la Compartimentul  Ture  Serviciu al S.P.F. Siret, cu sediul în Siret (localitate unde  domicilia la data de 07.11.2011). Ulterior, în anul 2011, ca urmare a unei reorganizări I.J.P.F. Suceava a fost desfiinţat, recurentul continuând să-şi desfăşoare activitatea în aceeaşi localitate, la acelaşi sector, dar în cadrul I.T.P.F. Reîncadrarea părţii în noua instituţie nu poate fi, în nici un caz, echivalată cu o mutare, astfel încât se poate în continuare aprecia că recurentul îşi desfăşoară activitatea în localitatea anterior menţionată ca urmare a exprimării propriei voinţe. În concluzie, întrucât condiţia analizată nu a fost îndeplinită, în mod corect a fost respinsă cererea de către prima instanţă.

Având în vedere considerentele prezentate, în temeiul dispoziţiilor art.488 pct.8 şi art.496 alin.1 din Codul de  procedură  civilă, curtea a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare