Transmiterea calității procesuale. Contract de donație încheiat în timpul procesului

Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni  la data de  5 februarie 2019 și înregistrată cu nr. -/2019, așa cum a fost precizată la data de 16.04.2019, reclamantul arată că a formulat acţiune în revendicare şi, în principal, acţiune funciară, bazată pe excepţia de strictă interpretare dată de art. 11 alin 2 ind. 1 şi de art. 27 alin. 2 ind. 1 din Legea 18/1992 modificată prin Legea nr. 247/2005.

Astfel, solicită a se declara/constata inexistenţa din punct de vedere juridic, pentru lipsa condiţiei ca, pentru a fi devenit proprietară Comuna B pe terenul ce face obiectul Titlului de proprietate nr. 1975/2009, aceasta trebuia să fi dobândit subolul - de la 0,0 cm până la 25 cm adâncime şi solul „pământului/terenului de la 25 cm la 50 cm, iar dacă se va respinge această pretenţie, solicită să se declare/constate nulitatea absolută a PV/19 08 1922 emis de Comisia de expropriere Bi şi a Hotărârii nr 48/martie 1932 a Comisiei de expropriere Suceava, în ce priveşte exproprierea pe lângă pădurea pe picior având aria de 287 ha de la societatea „Forestieră B” şi a ariei de 287 ha sol + subsol: 150 ha sol+subsol la „Dealul Bogăţii” la „Prisosul Bogăţii” + 37 ha sol+ subsol la „Plopşor” la „Dealul Bogăţii” şi 100 ha la „Dealul Boului”, sol+subsol, loturile fiind situate în sat Bogata din Comuna B, judeţul Suceava, fost B loturi reprezentate în planul anexat la Amenajamentul „Pădurii B”, de ing. D la 1944, reprodus după ce s-au notat pe acesta punctele din Carte de hotărnicie a „Pădurei Baea”/1923 de ing. C. Dumbrava, micşorat de expert ing. Ciocan - Anexa...  şi conform cu cele două „Plan de amplasament şi delimitare a imobilului”, scara 1: 5000 - Anexa....;

Deosebit de aceasta, mai solicită să se declare/constate inexistenţa, din punct de vedere juridic, pentru lipsa condiţiei ca, pentru a fi devenit proprietară Comuna B pe terenul ce face obiectul titlului de proprietate nr. 1975/2009, aceasta trebuia să fi dobândit subsolul şi solul „pământului”/terenului, iar dacă se va respinge această pretenţie, să se declare/constate nulitatea absolută şi a titlului de proprietate nr. 1975/2009 emis în favoarea „Primăria B - islaz Comunal” şi a actelor juridice subsecvente (Proces-verbal de punere în posesie nr. 5064/27.06.2009; HCJ nr. 585/17.09.2009; tabel nr. 4432/24.06.2009, privind constituirea dreptului Comunei B asupra terenului în litigiu, de 287 ha descris mai sus, compus din sol şi subsol, fiind inexistent dreptul de proprietate al Comunei B în baza Legii agrare de la 1921 şi a Statului în a baza Decretului nr. 83/1949 asupra solului/suprafeţei şi a subsolului/suprafeţei loturilor a) de 187 ha (compus din 150 ha la locul „Prisosul Bogăţii” şi din 37 ha în continuare la locul „Plopşorul” din sat Bogata comuna B şi b) de 100 ha din sat Bogata, comuna B, jud. Suceava, loturi reprezentate în planul anexat la Amenajamentul „Pădurii B” de ing. D la 1944, reprodus după ce s-au notat pe acesta punctele din Cartea de hotărnicie a „Pădurei Baea”/1923 de ing. C. Dumbravă, micşorat de expert ing. Ciocan -Anexa...  şi conform cu cele două „Plan de amplasament şi delimitare a imobilului, scara 1: 5000 - Anexa…, solul/”suprafaţa” nefiind preluat cu PV/19 08 1922 şi cu Hot 48/1923 iar subsolul/”suprafaţa” neputând a fi fost preluat de la fostul proprietar (societatea „Forestieră B”) conform art. 24 din legea agrară de la 1921, dreptul asupra solului şi subolului imobilului „Pădurea B” trecând prin efectul Jurnalului 19477/4 oct 1043, de care face vorbire Act de Adjudecare 80/1943 coroborat cu Actele de vânzare-cumpărare încheiate între Alexandru Cantacuzino-Paşcanu şi societatea „Forestieră B” autentificate sub numerele 4395/1021 şi 5386/1921-anexele... .

Totodată, solicită obligarea pârâtelor să recunoască şi să respecte dreptul actual de proprietate al său, proprietar-neposesor asupra solului/”suprafeţei”, începând de la 0,0 cm până la 25 cm adâncime, al celor 2 loturi de teren reprezentate în planul anexat la Amenajamentul „Pădurii B” de ing. D la 1944, reprodus şi redus de expert ing. Ciocan -Anexa...  şi conform cu cele 2 planuri: „Plan de amplasament si delimitare a imobilului, scara 1: 5000 -Anexele....privind: a) lotul I de 187 ha (compus din 150 ha la locul „Prisosul Bogăţii” şi din 37 ha în continuare la locul „Plopşorul”, situate în sat Bogata, comuna B, judeţul Suceava) şi b) lotul 2 de 100 ha de la „Dealul Boul”, sat Bogata, Comuna B, posesoare-neproprietară asupra solului/”suprafaţa” nefiind expropriată cu PV/19 08 1922 a Comisiei de expropriere Bi şi cu Hotărârea nr. 48/1923 a Comisiei judeţene de expropriere Suceava, solul nefiind preluat nici de CAP B şi nici de Stat în baza Decretului nr. 83/1949.

Deosebit de aceasta solicită obligarea pârâtelor să recunoască şi să respecte dreptul actual de proprietate al său asupra subsolului/”subfeţei” începând de la 25 cm până la 50 cm în adâncime, ale celor două loturi de teren reprezentate în planul anexat la Amenajamentul „Pădurii B” de ing. D la 1944, reprodus şi micşorat de expert ing. Ciocan -Anexa... şi conform cu cele două planuri: „Plan de amplasament şi delimitare a imobilului, scara 1: 5000 -Anexa....: privind a) lotul 1 de 187 ha (compus din 150 ha la locul „Prisosul Bogăţii” şi din 37 ha în continuare la locul „Plopşorul”, ambele din sat Bogata comuna B şi b) lotul 2 de 100 ha de la dealul Boul, sat Bogata, Comuna B, subsolul/subfaţă” rămânând ope legis, conform art. 24 din Legea agrară de la 1921, în proprietatea exclusivă a societăţii „Forestiera B” aşa cum le deţinea aceasta în baza pct. 1 a) şi b) şi pct. 2 din Act de dare-cumpărare autentificat sub nr 4395/1921,  iar subsolul nefiind preluat de CAP B şi nici de Stat în baza decretului 83/1949.

Mai solicită, în temeiul art. 563 şi următoarele Cod civil, obligarea Comunei B, posesoare-neproprietară asupra solului, subsolului celor două loturi de teren de 287 ha, a) de 187 ha (compus din 150 ha la locul „Prisosul Bogăţii” şi din 37 ha în continuare la locul „Plopşorul” din sat Bogata comuna B) şi b) de 100 ha prezentate în planul anexat la Amenajamentul „Pădurii B” de ing. D la 1944, reprodus după ce s-au notat pe acesta punctele din Carte de hotărnicie a „Pădurei Baea”/1923 de ing. C. Dumbravă, micşorat de expert ing. Ciocan - Anexa...  şi actualizate de cele două „Plan de amplasament şi delimitare a imobilului”, scara 1: 5000 - Anexa...., să lase în deplină proprietate şi posesie a sa, proprietar-neposesor, în baza Jurnalului de adjudecare definitivă nr. 19477/4 octombrie 1943 emis de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat şi a celor două acte de vânzare - cumpărare autentificate sub numerele: 4395/1921 şi 5386 /1921 de Tribunalul Iaşi secţia a III – a, respectiv: solul/« suprafaţa», începând de la 0,0 cm până la 25 cm adâncime şi subsolul/« subfaţa» începând de la 25 cm până la 50 cm, în adâncime a loturilor de teren: a) de l87 ha (compus din 150 ha la locul „Prisosul Bogăţii” şi din 37 ha în continuare la locul „Plopşorul” din sat Bogata comuna B: b) de 100 ha la coasta „Dealului Boul” din sat Bogata comuna B, loturi reprezentate în planul anexat la Amenajamentul „Pădurii B” de ing. D la 1944, reprodus după ce s-au notat pe acesta punctele din Carte de hotărnicie a „Pădurei Baea” 1923 de ing. C. Dumbravă, micşorat de expert ing. Ciocan - Anexa... şi conform cu cele două „Plan de amplasament şi delimitare a imobilului, scara 1: 5000 -Anexa...., solul + subsolul celor două loturi fiind preluate fără titlu de Comuna B/Stat, în vreme ce au rămas în drept proprietatea antecesorilor săi, de la 1922 până în prezent, exercitând posesia corpore alieno; cu dreptul locuitorilor Comunei B a folosi gratuit solul/« suprafaţa» celor două loturi de teren pentru păşunat.

În subsidiar, solicită, în baza excepţiei de strictă interpretare dată de art. 11 alin. 2 ind 1 şi art. 27 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 18/1991 coroborate cu art. 1 alin 1 din Primul Protocol la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO şi a art. 46 alin. 1 CEDO cu referire la paragraful 136 din decizia M. Atanasiu şi alţii contra României, obligarea Prefectului Judeţului Suceava să emită pe numele său şi având în vedere titlul de proprietate asupra imobilului «Pădurea B», Jurnalul nr. 19477/4 oct. 1943 consolidat prin ultimul alineat de la pagina 17 din Act de adjudecare 80/1943 ale Tribunalului Ilfov secţia Notariat, Jurnalul 119477/1943 coroborându-se cu cele două Acte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr 4395/1921 şi 5386/1021 de Tribunalul Iaşi secţia a III-a titlul de proprietate pentru loturile de teren (sol şi subsol: a) de 187 ha, compus din 150 ha la locul „Prisosul Bogăţii” şi din 37 ha în continuare la locul „Plopşorul” şi b) de 100 ha la „Dealul Boului”, din sat Bogata comuna B, reprezentate în planul anexat la Amenajamentul „Pădurii B” de ing. D la 1944, reprodus şi micşorat de expert ing. Ciocan -Anexa...  şi conform cu cele două „Plan de amplasament şi delimitare a imobilului”, scara 1: 5000 – Anexele…

Totodată, obligarea Comisiei judeţene de fond funciar să depună toate diligenţele faţă de Comisia locală de fond funciar B, ca Prefectul judeţului Suceava să fie în măsură să emită Titlul de proprietate pe numele său, în baza art. 27 alin. 2 ind.1 din Legea nr. 18/1992 mod. cu legea nr.247/2005, pentru loturile de teren (sol si subsol ):  a) de 187 ha (compus din 150 ha la locul „Prisosul Bogăţii” şi 37 ha în continuare la locul „Plopşorul” din sat Bogata comuna B şi b) de 100 ha la „Dealului Boul” din sat Bogata comuna B, loturile nefiind proprietate cooperatistă a CAP B şi nici a Statului, fiind reprezentate în planul anexat la Amenajamentul „Pădurii B” de ing. D la 1944, reprodus şi micşorat de expert ing. Ciocan - Anexa...  şi conform cu cele două planuri „Plan de amplasament şi delimitare a imobilului, scara 1: 5000 - Anexele...., cu dreptul locuitorilor din Comuna B de a folosi gratuit terenul compus din loturile menţionate pentru păşunat.

În consecinţă, obligarea Primarului Comunei B să îi înmâneze Titlul de proprietate emis de Prefectul judeţului Suceava în temeiul art. 27 alin. 2 ind. 1 superior din Legea nr. 18/1991 modificată prin Legea nr. 247/2005 şi în baza hotărârii ce se va pronunţa, având în vedere Jurnalul nr. 19477/4 oct. 1943 consolidat prin Act de adjudecare nr. 80/1943 ale Tribunalului Ilfov secţia Notariat şi cele 2 Acte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 4395/1921 şi nr. 5386/1921 de Tribunalul Iaşi secţia a III-a, privitor la loturile de teren (sol şi subsol): a) de 187 ha (compus din 150 ha la locul „Prisosul Bogăţii” şi din 37 ha în continuare la locul „Plopşorul” şi b) de 100 ha la „Dealul Boul”, din sat Bogata comuna B reprezentate în planul anexat la Amenajamentul „Pădurii B” de ing D la 1944, reprodus şi micşorat de expert ing Ciocan - Anexa...  şi conform cu cele două planuri: „Plan de amplasament şi delimitare a imobilului, scara 1: 5000 –Anexele…

Deosebit de aceasta, mai solicită a se dispune ca, până la executarea capătului de cerere nr. 3), sau 4) - 5) de mai sus, hotărârea să constituie titlu pe solul şi pe subsolul celor 2 loturi de teren în litigiu, reprezentate în planul anexat la Amenajamentul „Pădurii B” de ing. D la 1944, reprodus după ce s-au notat pe acesta punctele din Carte de hotărnicie a „Pădurei B”/1923 de ing. C. Dumbravă, micşorat de expert ing. Ciocan - Anexa... şi conform cu cele două „Plan de amplasament şi delimitare a imobilului”, scara 1: 5000 – Anexa, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, reclamantul a arătat că renunţă la motivele din cererea principală privind opunerea pe cale de motive a autorităţii de lucru judecat a considerentelor de la paginile 14-18 ale sentinţei nr. 993/2012 pronunţată în dosarul nr. -/227/2010. Dacă va fi cazul, va folosi ca mijloc de apărare aceste considerente, dar câtă vreme Comuna B şi Statul nu au preluat cu titlu subsolul si solul “pământului” expropriat” la 1922-1923 pentru “înfiinţare” de “islaz comunal” pentru satele Bogata si B din Comuna B, judeţul Suceava, el nu are interes să invoce autoritatea de lucru judecat a unor considerente ce fac parte dintr-o hotărâre dată în privinţa părţilor ce au doar acelaşi nume/ denumire, dar acţioneaza şi sunt acţionate în altă calitate de drept substanţial, într-o acţiune cu altă cauză li care are alt obiect decât cele din dosarele numerele: -/227/2006, -/227/2010, -/227/2015; 10../227/2015 şi -/227/2017, la care s-a ataşat dosarul nr. 2.../227/2018.

În ce priveşte ultimul dosar, nu s-a judecat chestiunea litigioasă legată de inexistenţa exproprierii subsolului şi solului celor 2 loturi de 187 şi de 100 ha, ca în prezentul dosar, în care a învestit instanţa cu capetele de cerere din cererea întregitoare/modificatoare, ce nu au fost supuse tranşării până în prezent de către Justiţie.

De asemenea, a mai arătat că renunţă la orice alte pretenţii şi motive din cererea principală ce sunt altfel formulate decât în cererea întregitoare/modificatoare din data de 16 aprilie 2019, la care a ataşat memoriul modificat, după renunţarea arătată.

În drept, a invocat: art.138, art. 139 Cod procedură civilă, art. 6 alin 1 CEDO, pentru admiterea conexităţii şi litispendenţei; pe fond: art. 53 alin. 2, art. 11 alin. 2 ind. 1 rep şi art. 27 alin. 2 rep Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/205; art. III lit. a) Legea nr. 169/1997 cu Legea nr. 247/2005.

Pârâţii Comisia Locală de fond funciar B şi Primarul comunei B au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul X, în principal ca inadmisibilă, ca fiind formulată de o persoană lipsită de interes şi pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, iar în subsidiar, ca nefondată, urmând a obliga reclamantul la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de proces, pentru motivele dezvoltate ulterior.

Pârâţii au apreciat că prin acţiunea formulată, reclamantul încearcă să inducă în eroare instanţa de judecată, solicitând obligarea Prefectului Judeţului Suceava să emită titlu de proprietate pentru cele două terenuri menţionate în primul petit al acţiunii, în condiţiile în care aceasta este a cincea cerere de chemare în judecată care vizează aceleaşi suprafeţe de teren.

După primele două acţiuni care au fost respinse în mod definitiv şi irevocabil, dosarul nr. -/227/2010 şi dosarul nr. -/227/2015, reclamantul a mai promovat încă două acţiuni care fac obiectul dosarelor nr. -/227/2017 şi nr. 2.../227/2018 pe rolul Judecătoriei Fălticeni.

Judecătoria Fălticeni a conexat dosarul nr. 2.../227/2018 la dosarul nr. -/227/2017 şi a pronunţat sentinţa civilă nr. 268/19.02.2019, prin care s-au dispus următoarele:

„Respinge cererea de renunţare parţială la judecată precizată și formulată de petent la termenul din data de 27 martie 2018. Respinge excepţia tardivităţii întâmpinării formulată de petent prin răspuns la întâmpinarea Comisiei locale de fond funciar B, primită la dosar la data de 18.09.2017. Ia act de faptul că intimata Comisia locală de fond funciar B a renunţat la excepţia netimbrării invocată de intimata Comisia locală de fond funciar B prin întâmpinare la termenul din data de 15 noiembrie 2017. Respinge excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere A invocată de intimata Comisia locală de fond funciar B prin întâmpinare. Respinge excepţia tardivităţii invocată de intimata Comisia locală de fond funciar B prin întâmpinare. Califică excepţia prezumţiei autorităţii de lucru judecat invocată de intimata Comisia locală de fond funciar B prin întâmpinare, ca fiind o apărare de fond. Admite în parte excepţia lipsei de interes invocată de intimata Comisia locală de fond funciar B prin întâmpinare cu privire la capătul de cerere D modificat din cererea de chemare în judecată. Respinge capătul de cerere D modificat din cererea de chemare în judecată ca fiind formulate de o persoană lipsită de interes. Respinge excepţiile invocate de petent prin răspuns la întâmpinare şi prin cerere modificatoare. Respinge excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a autorităţii de lucru judecat formulate de intimata Comisia locală de fond funciar B prin întâmpinare la cererea modificatoare. Respinge excepţiile invocate de petent prin cererea primită la dosarul cauzei la data de 21.03.2018. Admite excepţia tardivităţii cererii modificatoare formulată de intimata Comisia locală de fond funciar B prin întâmpinarea de la termenul din data de 27.03,2018. Respinge cererile potentului având ca obiect constatarea nulităţii absolute/inexistenţa unor acte ce au stat la baza emiterii TP 1975/2009 şi anularea în parte a TP 1975/2009 ca tardiv formulate. Respinge celelalte excepţii invocate prin întâmpinarea de la termenul din data de 27.03.2018 formulată de intimata Comisia locală de fond funciar B. Respinge excepţia de neconvenţionalitate formulată de petent. Respinge în rest cererea de chemare în judecată modificată ca neîntemeiată.”

Cererile de chemare în judecată care au făcut obiectul dosarelor nr. -/227/2015, nr. -/227/2017 şi nr. 2.../227/2018 sunt identice şi vizează aceleaşi suprafeţe de teren, S5 şi S6 din prezenta acţiune, şi se întemeiază pe o interpretare eronată a reclamantului a deciziei civile nr. 903/R/2.10.2013, pronunţată în dosarul nr. -/227/2010 de către Tribunalul Bacău.

S-a mai relatat în întâmpinare succesiunea evenimentelor vizând cererile reclamantului.

În susţinerea apărărilor, pârâţii au solicitat ataşarea Dosarelor nr. -/227/2010, nr. -/227/2015, nr. -/227/2017 şi nr. 2.../227/2018 ale Judecătoriei Fălticeni, iar în drept au invocat dispoziţiile art. 205 Cod procedură civilă.

Pârâta Comisia Judeţeană Suceava a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii depunerii plângerii la instanţa de fond, în baza prevederilor art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 republicată cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că, „împotriva hotărârii comisiei judeţene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare”.

Pe fond, a arătat că operaţiunea de reconstituire a dreptului de proprietate necesită analizarea unui număr de trei elemente: calitatea persoanei care solicită, prin cerere, reconstituirea dreptului de proprietate şi documentele depuse, prin care se face dovada dreptului de proprietate şi a preluării la stat a terenului solicitat.

Legile fondului funciar au instituit o procedură specială de reconstituire a proprietăţii asupra terenurilor agricole şi forestiere, finalizată cu emiterea titlului de proprietate. Fiind o procedură specială, persoanele îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să respecte întocmai succesiunea etapelor ei. Aceste etape premergătoare emiterii titlului de proprietate au ca obiect stabilirea dreptului de proprietate şi a amplasamentului terenului atribuit.

Doar pe baza documentaţiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie şi schițele terenurilor, Comisia judeţeană emite titlurile de proprietate.

În drept, pârâta a invocat art. 205 Cod procedură civilă, Legea nr.1/2000; Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HGR nr. 890/2005 cu modificările şi completările ulterioare.

Prin răspunsul la întâmpinarea pârâților Comisia de fond funciar B, Primarul comunei B şi Comuna B – prin primar, reclamantul a arătat că antecesorii săi nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra solului şi subsolului terenurilor în litigiu, conform PV/19 02 21922,  Hotărârii nr. 48/1923 şi conform art. 24 din Legea agrară din anul 1921, privitor la înfiinţarea păşunilor comunale de la deal şi de la munte şi că acest bun nu a trecut legal la Comuna B.

Conform celor două acte administrative de expropriere, doar exproprierea pădurii s-a operat în mod legal, de la societatea Forestieră B la Comuna B, fără să se fi transferat şi dreptul de proprietate asupra solului şi subsolului terenului societăţii la Comuna B, astfel că, acest drept asupra solului şi subsolului proprietăţii s-a transferat legal de la societatea respectivă la autorul său, prin efectul Jurnalului 19 477/4.10.1943 al Tribunalului Ilfov, secţia.

Prin sentinţa civilă nr. 1656 din data de 12 noiembrie 2019, Judecătoria Fălticeni a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Fălticeni şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii la Tribunalul Suceava.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava la data de 27 noiembrie 2019.

Prin sentinţa civilă nr. 334 din data de  2.06.2020, Tribunalul Suceava a  respins cererea  formulată de către reclamantul X, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, Prefectul Judeţului Suceava, Comisia comunală de fond funciar B, Comuna B – prin primar şi Primarul comunei B, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul şi, prin Decizia nr. 203 din data de 16 martie 2021, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de reclamantul X, împotriva sentinţei civile nr.  334 din 2 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia I civilă, în dosarul nr. -/2019, intimaţi fiind Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, Prefectul Judeţului Suceava, Comisia locală de fond funciar B, Comuna B – prin primar şi Primarul comunei B; a anulat în tot sentinţa civilă nr. 334/2.06.2020 a Tribunalului Suceava şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava la data de 6 mai 2021, cu numărul -/2019*.

Prin sentința nr. 1970 din 25 octombrie 2021 Tribunalul Suceava a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul X în contradictoriu cu pârâții PREFECTUL JUDEȚULUI SUCEAVA, COMISIA JUDEȚEANĂ SUCEAVA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, COMISIA LOCALĂ B PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, COMUNA B PRIN PRIMAR și PRIMARUL COMUNEI B.

Analizând cererile și susținerile părților, precum și probele administrate în cauză, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul a expus următoarele considerente:

Mai întâi, cu privire la hotărârile judecătorești la care pârâtele Comisia locală B pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comuna B prin Primar și Primarul comunei B fac referire în întâmpinare și mai apoi cu ocazia dezbaterilor pe fond din 23 septembrie 2021, prin reprezentantul lor în instanță, din adresa numărul 22587/10/8 din 13 decembrie 2018 rezultă că pe rolul instanțelor judecătorești s-au aflat mai multe cauze privindu-l pe reclamant, din care unele au fost soluționate definitiv. Astfel, se menționează în adresă că pe rolul Judecătoriei Fălticeni se află dosarele cu numerele -/227/2017 și 2.../227/2018, ambele cu termen la 17 decembrie 2018. De asemenea că în dosarele cu numerele -/314/2016, -/86/2017, -/39/2017, 5.../86/2017, -/227/2015 și 3.../314/2017 au fost pronunțate hotărâri definitive.

Aceleași trei pârâte au invocat excepția autorității de lucru judecat, în special prin prisma deciziei civile numărul 903/R din 2 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul numărul 3852/227/2010, respinsă prin încheierea din 10 iunie 2021 cu motivarea că nu s-a dovedit tripla identitate de părți, obiect și cauză.

În cauză nu poate fi reținută nici puterea de lucru judecat (autoritatea de lucru judecat) în sens pozitiv, conform explicațiilor celor trei pârâte cu ocazia dezbaterilor pe fond din 23 septembrie 2021. Cu privire la acest aspect, Tribunalul amintește că puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești în sens pozitiv, așa cum rezultă ea din interpretarea dispozițiilor articolului 431 alineatul 2 din Codul de procedură civilă, presupune că într-o judecată ulterioară partea care a câștigat un proces se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea din procesul anterior, care este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, fără ca instanța sau partea adversă din litigiul ulterior să mai poate supune dezbaterii existența dreptului. Or, din probele administrate în cauză nu rezultă că vreunul din aspectele litigioase din prezenta cauză, în legătură strictă cu terenul în suprafață de 287 ha, a făcut obiectul vreunuia dintre dosarele în care reclamantul s-a judecat anterior cu aceleași pârâte.

Procedând la analizarea pe fond a acțiunii Tribunalul a constatat că primul capăt de cerere are ca obiect revendicarea suprafeței de 287 hectare teren reprezentând ”Pădurea B”. Reclamantul a arătat în acest sens că terenul revendicat a aparținut anterior lui Y, al cărui succesor este, și că acesta l-a dobândit prin actul de adjudecare numărul 80 din 1943 a Tribunalului Ilfov. Reclamantul pretinde că terenul se află în prezent în posesia comunei B și se suprapune (face parte) din terenul pentru care a fost emis titlul de proprietate numărul 1975 din 2009, fapt necontestat de către aceasta.

Reclamantul a depus la dosar sentința civilă numărul 18760 din 10 noiembrie 1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul numărul 7208/1999, prin care s-a stabilit că este unicul moștenitor al defuncților Y și Z. Rezultă astfel că reclamantul invocă un drept de proprietate asupra terenului revendicat, dobândit anterior intrării în vigoare a actualului Cod civil și care a continuat să se afle în patrimoniul său până în prezent, fapt ce l-a determinat să revendice imobilul de la posesorul neproprietar comuna B.

În condițiile arătate, pentru stabilirea legii aplicabile, Tribunalul a apreciat că trebuie avute în vedere dispozițiile articolului 5 din Legea numărul 71 din 2011 pentru punerea în aplicare a Legii numărul 287 din 2009 privind Codul civil, cu următorul conținut: „Art. 5 - (1) Dispoziţiile Codului civil se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. (2) Dispoziţiile Codului civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil.” Suntem astfel în prezența unui efect viitor al unei situații juridice născute anterior intrării în vigoare a actualului Cod civil, derivat din raporturile de proprietate și cu privire la regimul general al bunurilor și care subzistă după intrarea în vigoare a actualului Cod civil care este aplicabil în speță astfel.

În actualul Cod civil, acțiunea în revendicare este reglementată de articolul 563, astfel: ”(1) Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul. (2) Dreptul la acţiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel. (3) Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credinţă, în condiţiile legii, este pe deplin recunoscut. (4) Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea în revendicare este opozabilă şi poate fi executată şi împotriva terţului dobânditor, în condiţiile Codului de procedură civilă.

În jurisprudența instanțelor judecătorești s-au concretizat câteva principii aplicabile în soluționarea acțiunii în revendicare. Prima situație este aceea în care ambele părți au titluri de proprietate asupra bunului revendicat, caz în care instanța urmează a distinge după cum acestea provin de la același autor sau de la autori deosebiți. Dacă ambele titluri provin de la același autor urmează a se distinge după cum părțile au îndeplinit sau nu formalitățile de publicitate imobiliară, urmând a avea câștig de cauză partea care a efectuat mai întâi aceste formalități sau, dacă niciuna dintre părți nu și-a înscris titlul, acestea urmează a fi confruntate urmând să fie apreciat drept preferabil titlul cu data cea mai veche. Dacă titlurile provin de la autori deosebiți, soluția este a se proceda la compararea lor urmând a avea câștig de cauză partea care a dobândit titlul de la autorul al cărui drept este preferabil. În fine, o ultimă situație este aceea în care numai una dintre părți are titlu, caz în care acțiunea urmează a fi admisă dacă reclamantul are titlu, cu condiția ca titlul să emane de la un terț și nu de la reclamant însuși și ca data titlului să fie anterioară posesiei pârâtului, sau respinsă dacă pârâtul are titlu.

Procedând la verificarea existenței titlului reclamantului, așa cum s-a arătat, prin sentința civilă numărul 18760 din 10 noiembrie 1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul numărul 7208/199, definitivă prin neapelare, a fost admisă cererea formulată de reclamantul X în contradictoriu cu pârâtul Q și s-a constatat că reclamantul este unicul moștenitor al defuncților Y și Z cu ultimul domiciliu în municipiul București, Sectorul 1. Se menționează în cuprinsul hotărârii că reclamantul a atașat mai multe înscrisuri printre care și certificate de moștenitor, fără ca un astfel de act să fie depus la dosar în prezenta cauză.

Tribunalul admite că certificatul de moștenitor poate fi apreciat drept titlu într-o acțiune în revendicare, cum este cea de față, cu anumite condiții însă. Astfel, articolul 1132 din Codul civil stabilește că „Certificatul de moştenitor se eliberează de către notarul public şi cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege”, iar potrivit aliniatului 1 al articolului următor „(1) Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.” De asemenea, potrivit articolului 116 alineatul 3 din Legea numărul 36 din 1995:  „(3) Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.” Prin urmare, certificatul de moștenitor poate fi luat în considerare ca titlu în acțiunea în revendicare cu condiția ca din cuprinsul acestui act să rezulte că bunul revendicat face parte din masa succesorală și că reclamantul este moștenitor acceptant.

În speță aceste verificări nu pot fi făcute atâta vreme cât reclamantul nu a depus la dosar certificatul de moștenitor eliberat în urma dezbaterii succesiunii după defunctul Y. Până acolo însă, Tribunalul apreciază că imobilul revendicat nu putea fi menționat în certificatul de moștenitor ca făcând parte din masa succesorală atâta vreme cât este vorba de un bun scos din patrimoniul defunctului prin preluarea abuziva la stat de către regimul comunist, aspect confirmat prin aceea că reclamantul s-a adresat Comisiei locale B cu o cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la o suprafață de teren cu vegetație forestieră care a făcut parte din Pădurea B, fosta proprietate a bunicului său Y în baza actului de adjudecare numărul 80 din 1943. De asemenea, prin aceea că în favoarea reclamantului au fost eliberate de către Comisia județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor titlul numărul 522 din 20 august 1995 cu privire la suprafața de 1 ha teren prin reconstituire și mai apoi titlul de proprietate numărul 1901 din 21 februarie 2007 cu privire la suprafața de 1.345 ha și 2.000 m² teren cu vegetație forestieră, de asemenea, prin reconstituire după defunctul Y, terenuri situate pe raza comunei.

Cele arătate mai sus vor determina Tribunalul se constate că reclamantul nu este în posesia unui titlu cu privire la imobilul revendicat.

În ceea ce privește titlul pârâtei Comuna B, Tribunalul a constatat că prin hotărârea numărul 585 din 17 iulie 2009 a Comisiei județene Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a fost validată poziția numărul 1 din Anexa numărul 14-1 pentru suprafața de 454 hectare teren pajiști situată pe raza comunei B, județul Suceava. Apoi, în favoarea Primăriei B a fost emis titlul de proprietate numărul 1975 din 27 august 2009 pentru suprafața de 454 hectare reprezentând islaz comunal situată pe raza comunei B și s-a realizat punerea în posesie conform procesului-verbal numărul 5064 încheiat la 27 iunie 2009.

Comuna B este astfel în posesia unui titlu cu privire la imobilul revendicat în timp ce reclamantul nu a făcut dovada că deține un astfel de titlu. Este motivul pentru care capătul de cerere privind revendicarea urmează a fi respins.

În ce privește solicitarea reclamantului privind constatarea nulității absolute a procesului-verbal (mențiunea din cuprinsul cererii introductive este „PV”) din 19 august 1922 emis de Comisia de Exproprieri Bi și a hotărârii numărul 48 din martie 1932 a Comisiei de exproprieri Suceava în ceea ce privește exproprierea ariei de 287 ha de la Societatea „Forestiera B”, fiind acte încheiate la nivelul anilor 1922 și 1932 urmează a fi avute în vedere dispozițiile Codului civil de la 1864. Este de amintit în acest sens că actul normativ în discuție nu cuprindea o definiție și nici o reglementare compactă a nulității actului juridic civil, normele care alcătuiau această instituție fiind răspândite în întreg cuprinsul vechiului Cod civil. În atare situație a fost în sarcina literaturii de specialitate să formuleze definiția nulității actului juridic civil ca acea sancțiune de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. În esență, nulitatea era sancțiunea care intervenea în cazul în care nu s-au respectat, la încheierea actului juridic civil, condițiile de validitate.

Or, în legătură cu acest aspect reclamantul formulează critici sub forma unor întrebări retorice: ”A dobândit în drept unitatea administrativ-teritorială B în anii 1922, 1923 și 1932 subsolul celor două loturi însumând 287 ha, suprafață care s-a expropriat pentru înființarea de islazuri comunale în zona de deal și de munte a Vechiului Regat? Dacă unitatea administrativ-teritorială B nu a dobândit solul și subsolul celor două loturi de 287 ha putea în anul 2009 să beneficieze legal de emiterea titlului de proprietate numărul 1975 din 2009 și de actele subsecvente acestuia?”, fără a menționa în concret care sunt prevederile legale ignorate cu ocazia încheierii celor două acte. În atare situație tribunalul va aprecia că nu există argumente pentru anularea celor două acte.

Cât privește anularea titlului de proprietate numărul 1975 din 27 august 2009, Tribunalul apreciază că trebuie avute în vedere dispozițiile articolului III din Legea numărul 169 din 1997 care reglementează nulitatea absolută a actelor emise cu încălcarea prevederilor Legii numărul 18 din 1991, Legii numărul 1 din 2000 și Legii numărul 169 din 1997. Sunt menționate în text situații concrete care pot conduce la anularea actelor emise în procedura reglementată de legile fondului funciar, precum acelea în care reconstituirea sau constituirea a fost făcută în favoarea unor persoane care nu erau îndreptățite, textul oferind aici mai multe detalieri, când constituirea s-a făcut pe terenuri agricole aflate în domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, când reconstituirea sau constituirea s-a făcut pe terenurile revendicate de foștii proprietari, etc. În speță, nu numai că reclamantul nu a indicat în mod concret motivul care poate conduce la anularea titlului, dar modul în care a formulat criticile face ca ele să nu poată fi încadrate în vreuna din situațiile reglementate de text. Este motivul pentru care și acest capăt de cerere urmează a fi respins.

Cu privire la petitele subsidiare privind obligarea Prefectul Județului Suceava să emită pe numele reclamantului titlul de proprietate pentru suprafața de teren de 187 ha compus din suprafața de 150 ha la locul numit „”Prisosul Bogății” și 37 ha în continuare la locul numit ”Plopșorul”, precum și pentru suprafața de 100 ha de la „Dealul Boului” din satul Bogata, comuna B, obligarea comisiei județene să depună toate diligențe la comisia locală astfel încât Prefectul Județului Suceava să fie în măsură să emită titlul de proprietate și obligarea Primarului comunei B să îi înmâneze titlul de proprietate emis de prefect, tribunalul apreciază că se impun unele precizări preliminare.

Astfel, potrivit Hotărârii Guvernului numărul 890 din 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, reconstituirea dreptului de proprietate se face în baza unei cereri depuse la comisia locală, însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, certificatul de moștenitor al solicitantului, certificat de naștere al solicitantului, certificatul de deces al autorului, în cazul moștenitorilor, precum și alte documente necesare pentru stabilirea dreptului de proprietate cu privire la terenul solicitat.

Următoarea etapă este analizarea de către comisia locală a cererilor de reconstituire, pe baza documentelor depuse, și formularea propunerilor în stabilirea dreptului de proprietate care urmează să fie afișate la sediul consiliului local sau comunicate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în cazul persoanelor care au domiciliul în altă localitate, solicitanții având dreptul să conteste aceste propuneri în termen de 10 zile.

După expirarea termenului pentru contestare comisia locală înaintează propunerea împreună cu eventualele contestații către comisia județeană care, după analizarea documentației și după soluționarea contestațiilor, validează sau invalidează propunerea comisiei locale prin hotărâre împotriva căruia partea nemulțumită poate formula plângere. În situația în care hotărârea de validare emisă de comisia județeană nu a fost contestată în termenul legal sau contestația a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă urmează etapa punerii în posesie de către comisia locală și mai apoi emiterea titlului de către comisia județeană. Rezultă așadar că emiterea titlului este o atribuție a comisiei județene, iar nu a prefectului, așa cum solicită reclamantul instanței să se pronunțe.

Prin urmare, admițând că solicitarea privind obligarea Prefectului Județului Suceava să procedeze la emiterea titlului de proprietate este rezultatul unei erori de exprimare a reclamantului și că acesta în fapt a dorit să solicite ca obligația să fie stabilită în sarcina comisiei județene, această instituție nu poate da curs solicitării în discuție nici în mod voluntar și nici prin intermediul instanței atâta vreme cât comisia județeană nu a întocmit și nu i-a transmis propunerea privind stabilirea dreptului de proprietate însoțită de documentația aferentă. La rândul ei, comisia locală nu își poate îndeplini această obligație în condițiile în care nu a fost sesizată cu o cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate, însoțită de documentele prevăzute de lege.

În acest sens trebuie reținut faptul că nici notificarea adresată de către reclamant Prefectului Județului Suceava și Comisiei județene Suceava de fond funciar prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc P.E.L., înregistrată la acest birou sub numărul 689 din 22 noiembrie 2018, nici solicitările din cuprinsul adresei numărul 18940 din 18 septembrie 2006 nu întrunesc caracterul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.

Cu privire la notificare, Tribunalul a constatat că prin aceasta reclamantul arată: ”NOTIFIC cerere precizatoare a cererii denumite Replica la cele enunțate în adresa numărul 18940/S.B./18.09.2006 referitor la cererea de completare privind restituirea și a altor terenuri din vatra mai multor localități, terenuri vândute odată cu Pădurea B la 1943 către Y”. Comisia județeană răspunde reclamantului cu adresa numărul 22587/10/8 din 13 decembrie 2018, aducându-i la cunoștință că pe rolul Judecătoriei Fălticeni se află în prezent un număr de două dosare care îl privesc, precum și deciziile pronunțate în alte șase dosare care, de asemenea, îl privesc.

Referitor la adresa numărul 18940 din 18 septembrie 2006 la care reclamantul face referire în notificare, aceasta este o cerere prin care reclamantul a solicitat completarea hotărârilor comisiei județene numerele 1878 din 22 iunie 2006 și 1880 din aceeași dată, cerând comisiei județene să se pronunțe și cu privire la capătul C) din cererea înregistrată la Instituția Prefectului Județului Suceava sub numărul 16475 din 6 septembrie 2005 în ceea ce privește terenurile aflate în vatra localităților Bo., Ș. și S., doar cele pendinte de Pădurea B ce a aparținut autorilor săi. La pagina 3 din cererea completatoare reclamantul precizează că aceasta nu este o cerere nouă, ci doar o detaliere a celor deja depuse la Comisia județeană Suceava.

Cele arătate mai sus au determinat Tribunalul să constate că nu există o cerere a reclamantului adresată comisiei locale privind reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul cu vegetație forestieră în suprafață totală de 287 ha, nesoluționată prin parcurgerea etapelor amintite mai sus, astfel încât solicitările acestuia privind obligarea instituțiilor abilitate să procedeze la întreprinderea demersurilor necesare pentru punerea sa în posesie și emiterea titlului sunt neîntemeiate, fiind respinse ca atare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul X prin care solicită:

- admiterea apelului, în baza motivelor şi a probelor pe care le depune odată cu prezentul memoriu şi a celor ce se vor administra aşa cum a solicitat prin cererea de probe/note de probatoriu;

- schimbarea/anularea în totalitate a sentinţei civile nr. 1970/2021 apelată, sentință nelegală şi netemeinică;

-  soluţionarea pe fond la Curtea de Apel, după anularea/schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 1970/2021 şi după administrarea probelor;

-  soluționarea cu privire la cumulul de cereri din acţiunea restrânsă, precizată şi modificată la 16.04.2021, având în vedere şi susţinerile sale din apel şi din răspunsurile la întâmpinare depuse la Judecătoria Fălticeni şi a celor pe care le va formula la întâmpinarea intimatelor-pârâte depusă în apel;

-  admiterea capetelor de cerere numerele 1-2 aşa cum le-a formulat şi cum a solicitat de la 16.04.2019 şi, în consecinţă, să fie admise şi capetele de cerere nr. 3 şi nr. 6, aşa cum le-a formulat şi cum a solicitat de la 16.04.2019;

Dacă se va trece peste capetele de cerere numerele 1-2, aşa cum a precizat în Răspuns la întâmpinarea sa din 25.06.2019:

-  admiterea capetelor de cerere nr. 3 şi 6 - după ce se vor compara titlurile - al său fiind mai vechi - şi al Comunei B, al său fiind transcris înainte de «Titlul de proprietate» emis pentru «Primăria B-islaz comunal» şi fiind emis de către adevăratul proprietar al solului/subsolului celor 2 loturi în litigiu, el fiind având-cauză faţă de autorii săi, Nicolae Bratescu şi societatea «Forestiera B» , şi deci faţă de actele acestora, Jurnal nr. 19 477/4.10.1943 al Tribunalului Ilfov-secţia Notariat si cele 2 Acte de vânzare-cumpărare autentificate la Tribunalul Iaşi şi Tribunalul B, ambele fiind transcrise la Tribunalul B.

-dacă se vor respinge capetele de cerere nr. 1-2 sau/şi 3,

- să fie admisă acţiunea ÎN SUBSIDIAR- capetele nr. 4-5;

-  în caz că se va admite ce a cerut mai sus, să fie admis capătul de cerere nr 6.

Arată în continuare apelantul următoarele:

Tribunalul a soluţionat greşit pricina în rejudecare, neluând în seamă/refuzând să ia în seamă ce a arătat, la rejudecare şi în primul ciclu procesual:

- că apelantul-reclamant este având-cauză ca succesor universal al lui Y-bunic matern, succesor prin autorul său a calităţii de având-cauză-ca succesor cu titlu particular al acestuia faţă de societatea "Forestiera B”; actele de vânzare-cumpărare de la 1921 între societatea susnumită şi A.C.P. privind cumpărarea a peste 3500 ha de PĂDURE, totodată a peste 3500 ha de SOL de sub cele peste 3500 ha de pădure, şi a peste 3500 ha SUBSOL, de sub cele peste 3500 de SOL de sub cele peste 3500 ha PĂDURE;

- că apelantul-reclamant exercită în dosarul -/2019 acţiunile/cererile imprescriptibile ale autorilor săi/ale sale;

 - declararea/constatarea inexistenței din punct de vedere juridic a PV/19.08.1922, a Hotărârii nr. 48/martie 1923 şi a Titlului de proprietate nr 1975/2009 emis pentru "Primăria B-islaz comunal - nu pentru UAT/Comuna B; declararea/constatarea nulităţii absolute a PV/19.08.1922, a Hotărârii nr. 48/martie 1923 şi a Titlului de proprietate nr 1975/2009 emis pentru "Primăria B-islaz comunal - nu pentru UAT/Comuna B, în calităţile mai sus menţionate;

-că apelantul-reclamant acţionează în dos nr. -/2019 pentru restituirea în natură a unei părţi din imobilul denumit "Pădurea B" -parte din "Moşia B", imobilul fiind situat pe raza a 3 comune-B, R. şi C.L. - fiind incidente prevederile art. 6 lit. 1) din Regulamentul aprobat cu HG 890/2005, ce împuterniceşte Comisia judeţeană să activeze ca şi comisie locală=Comisia de fond funciar B;

- că a cerut în termenul prelungit până la 30.11.2005, cu cererea 16475/2005, a se restitui în natură ÎNTREGUL BUN PRELUAT FĂRĂ DREPT de stat la 1948-49, bun ce include şi cele 2 loturi cerute implicit prin cererea nr. 16475/2005 adresată Comisiei judeţene Suceava la 2005, în care NU A SPECIFICAT SUPRAFAŢA totală a bunului (pădure+ zona căii ferate forestiere(CFF), a terenurilor aferente clădirilor, a terenului din vatra a 3 sate, şi a terenurilor "agricole";

- că a explicitat aceasta prin precizarea cererii de restituire în natură nr. 16475/2005 a bunului preluat fără titlu de stat,

Prin „Replica...” din 7.XI.2006 trimisă adaptat nu numai la Comisia judeţeană Suceava, ci şi la Comisia locală B, iar la 2018 prin precizarea făcută şi cu Notificarea 689/2018 trimisă Comisiei judeţene prin BEJ P.L.E., pe art. 11 alin. 2 indice 1 superior şi art. 27 alin. 2 indice 2 superior din Legea 18/1991 modificată cu Legea nr. 247/2005, fiind vorba de bunuri preluate fără drept de stat şi fără ca autorul său să fi fost membru al CAP;

- că urmare a celor cerute la 2005, 2006 şi 2018, A INTENTAT ACŢIUNEA din dosar -/2019, restrânsă şi modificată pentru 16.04.2019 – vol. II al dos. -/2019 de la Judecătoria Fălticeni.

Tribunalul nu a luat în seamă împrejurarea că, în prima parte a petitului acţiunii nr. -/2019, de la 16.04.2019 cere:

- prin capetele de cerere grupate la pct. 1 (nr. 1.1 şi nr. 1.2) a cerut expres a se analiza/soluţiona faţă de toate părţile pârâte declararea/constatarea inxistenţei PV/1922, a Hot. 1923, în consecinţă, şi a TP/2009, şi în subsidiarul acestor petite, a cerut a se analiza/soluţiona declararea /constatarea nulităţii absolute pe drept comun a PV/1922, a Hot 1923, în consecinţă, şi a TP/2009, după cum a arătat la aceste petite, in extenso, nu trunchiat/ răstălmăcit de Tribunal prin sentinţa nr. 1970/2021, motivat fiind fiecare petit în motivele de fapt şi de drept ale acţiunii.

(în cazul TP/2009, nulitatea absolută este bazată şi pe art. III alin.1 lit. a) pct. (iii) din  Legea 169/1997)

Astfel:

În această primă parte a petitului, prin capetele de cerere grupate la pct. 2 (nr. 2.1 şi nr. 2.2) a cerut expres a se analiza/soluţiona faţă de toate părţile pârâte:

- la pct. 2.1- pretenţia de a se obliga pârâtele SĂ RECUNOASCĂ şi să respecte  DREPTUL ACTUAL DE PROPRIETATE al său asupra SOLULUI, pe de o parte (cerere aflată in extenso, descrisă în fapt şi în drept în amănunt la pct. 2.1);

- la pct. 2.2- pretenţia de se obliga pârâtele SĂ RECUNOASCĂ şi să respecte DREPTUL ACTUAL DE PROPRIETATE al său asupra SUBSOLULUI, pe de o altă parte (cerere descrisă în fapt şi în drept în amănunt la pct. 2.2, (notat greşit "2.1");

Era suficient, ca după soluţionarea acestor capete de cerere de la pct. 1 şi 2, aşa cum le-a redactat pe larg în petitul acţiunii şi după obligarea de la pct. 3 din acţiune, să se fi aplicat în modalitatea aceasta de soluţionare a acţiunii, principiul restitutio in integrum.

ÎN CONSECINŢA analizării/soluţionării capetelor de cerere grupate la pct.  1 (1.1 şi 1.2) şi la pct. 2 (2.1 si 2.2) din prima parte a petitului, a cerut prin capătul de cerere nr. 3, în revendicare faţă de Comuna B-celelalte pârâte nefiind condamnate la a face/a nu face/a da - a cerut deci să-i fie lăsat în deplină proprietate şi posesie de către Comuna B (deşi era suficientă obligarea Comunei B doar de a-i lăsa în posesie bunul, în consecinţa analizării/soluţionării capetelor de cerere nr. 1 şi nr. 2), bunul „SOLUL” celor 2 loturi ce are o anume situaţie juridică, pe de o parte, şi bunul „SUBSOLUL” celor 2 loturi, ce are o altă situaţie juridică, pe de altă parte.

Tribunalul nu a luat în seamă împrejurarea că a prevăzut ca posibil să se admită ŞI varianta admiterii revendicării "ŞI" a SOLULUI (ca bun distinct, din punct de vedere al legii civile) „ŞI” al SUBSOLULUI (ca fiind alt bun, distinct de celelalte, din punct de vedere al legii civile).

Aşadar, alături de cele peste 3500 ha de pădure parte din "Pădurea B", parte din "Moşia B", mai sunt alte 2 (două) bunuri distincte din punct de vedere al legii civile, cumpărate la 1921 de către societatea "Forestiera B cu cele 2 acte de vânzare-cumpărare: solul de peste 3500 ha şi subsolul de peste 3500 ha, ce cuprind nu numai zona pădurii B, şi a terenurilor din vatra celor 3 sate, ci şi cele din ZONA căii ferate forestiere şi a terenurilor AGRICOLE.

Fiecare bun din cele 3 (trei) - pădure, sol, subsol - are altă istorie de fapt şi alt drept, şi anume:

- la 1923, în aplicarea art. 24 din legea agrară/1921 şi a art. 69 din Regulamentul de aplicare a acelei legi, s-a înfiinţat şi în Comuna B "islaz comunal", ce nu este UN TEREN, ci o concesiune atribuită Comunei B, în 2 (două) locuri din satul Bo., din Comuna B:

a) la dealul Bogăţii (la "Prisosul Bogăţii", 187 ha =150 ha + 37 ha, aşa cum reiese din Schiţa emisă de Regiunea Agricolă Mălini la 1927, la cererea locuitorilor din satul Bo.;

b) la dealul Boului (100 de ha), cu specificarea că în cazul "islazului comunal" situat în zona de deal/munte, nu se prevedea SUBSOLUL proprietăţii, conform cu art. 24 din Legea /1921 şi art. 69 din Regulamentul la Legea/1921;

- conform legii de la 1917, de modificare a Constituţiei de la 1866, în vigoare la data "exproprierii" celor 287 ha de PĂDURE la dealul Bogăţii şi la dealul Boului, pentru "islaz comunal",  s-a prevăzut să facă obiectul exproprierii doar "SUPRAFAŢA SOLULUI TREBUINCIOS", pentru "ISLAZ", nu pentru construcţii, pentru extragere de minereuri sau pentru extinderea vetrei satului Bogata, sau pentru alte activităţi ale celor din Comuna B.

Textele de mai sus s-au executat /sau nu:

- prin PV/1922-de expropriere doar a 287 ha de pădure, fără 287 ha de sol, fără 287 ha de subsol;

- prin Hot 48/1923 - de menţinere a PV/1922, de expropriere doar a 287 ha de pădure, fără 287 ha de sol, fără 287 ha de subsol (cu menţiunea că „islazul comunal” obţinut după defrişarea celor 287 de pădure nu cuprindea şi zona căii ferate înguste (CFF) de la sudul "islazului comunal"; altfel spus, prin Hot 48/1923 s-a redus aria de „islaz comunal" atribuit Comunei B.

La 1943, prin Jurnal 19 477/1943, s-a transferat DEFINITIV de la societatea „Forestiera B" la autorul său Y „averea societăţii" "astfel cum este descris în publicaţiunile de vânzare " „aşa cum o POSEDA" „în urma exproprierilor făcute", anunţate de la 1921 prin pct. 5 din Actul de vânzare emis în favoarea societăţii "Forestiera B", act transcris sub nr. 4395/1921 în registrele de publicitate, nu cum NU AU FOST transcrise PV/19 08 1922 şi Hot. 48/1923 de expropriere a celor 287 ha de "pădure", nu a 287 ha din sol, nu a 287 ha din subsol. După 1989, prin TP/2009 a fost "intabulat", prin "confirmarea" COTROPIRII de către autorităţile şi localnicii din Comuna B, atât a 287 de sol, cât şi a 287 ha de subsol de sub "islazul comunal" atribuit Comunei B la lotul de la dealul Bogăţii, la Prisosul Bogăţii.

Islazul Bogății a fost descris de Schiţa eliberată de Regiunea Agricolă Mălini la 1927, în care se vede foarte clar pentru cine cunoaşte zona, unde se află „islazul comunal" din punct de vedere istoric.

Tribunalul nu a luat în seamă nici împrejurarea că în anul 2005, prin Cererea nr. 16 475/2005 adresată Comisiei judeţene Suceava (în calitate şi de comisie locală, fiind vorba de un bun aflat pe raza a 3 comune, a cerut în subsidiar restituirea bunului preluat fără drept/titlu de stat/C.A.P./fără ca autorul său să fi fost membru al CAP B, pe art.11 alin. 2 indice 1 superior şi  art. 27 alin. 2 indice 2 superior din Legea 18/1991 modificată prin Legea nr. 247/2005.

În privinţa nulităţii absolute a Titlului de proprietate nr. 1975/2009 emis pentru "Primăria B-islaz comunal", nu pentru "Comuna B", a cerut aplicarea alături de textele citate mai sus şi a art. III alin. 1 lit. a) pct. (iii) din Legea 169/1997, referitor la cazul de nulitate absolută a actelor de reconstituire/constituire emise ÎN FAVOAREA ALTOR PERSOANE (nu "PERSOANELOR", nu entităţilor lipsite de personalitate juridică, fără patrimoniu, fără capacitate de exerciţiu şi de folosinţă, cum este „Primăria B-islaz comunal"), cu încălcarea drepturilor persoanelor menţionate de art. 11 alin. 2 indice 1 superior şi a art. 27 alin. 2 indice 2 superior din Legea 18/1991 modificată cu Legea nr. 247/2005, interpretate de ÎCCJ CDCD, prin dec 36/2020.

Tribunalul a deformat datele întregii acţiunii de la 16.04.2019, prin trunchierea petitelor, denaturarea faptelor şi a dreptului deduse judecăţii, încălcând legea.

Deşi a arătat detaliat în cuprinsul acţiunii ce cere şi de ce cere SUBSOLUL/SOLUL celor 2 loturi NU UN „TEREN”, instanţa a răstălmăcit prin sentinţa 1970/2021 nu numai toate chestiunile litigioase de la bun început cerute a fi tranşate, dar nu a respectat nici măcar ordinea în care a cerut să se soluţioneze pretenţiile de la 1 la 6.

Tribunalul a refuzat să procedeze aşa cum a cerut în acţiune, începând cu soluţionarea cumulului de cereri de la paginile 2-8 şi să fi soluţionat cererile în ordinea cerută, în baza tuturor motivelor de fapt şi de drept , fără ca „primul capăt de cerere" să fie în revendicarea unui TEREN, iar celelelalte, accesorii, să fi fost formulate pe legea funciară , având ca obiect" reconstituire" drept proprietate asupra a 2 TERENURI.

Tribunalul a deformat petitele de la paginile 2-8 a cumulului de cereri de la 16.04.2019 şi a încălcat repetat legea.

Instanța nu a dat soluție nici prin considerente şi nici prin dispozitiv exact la ce a cerut prin pretenţiile legate de declararea/constatarea inexistenţei Procesului Verbal din 1922, a Hotărârii 48/1923 şi a Titlului de proprietate 1975/2009 şi nici în ce priveşte nulitatea absolută a TP/2009 emis în favoarea nu a Comunei B, ci a unei persoane inexistente, "Primăria B-islaz comunal" ce nu este dotată cu personalitate juridică.

Tribunalul NU A DAT SOLUŢIE EXACT la ce A CERUT el, câtă vreme a specificat expres în baza principiului disponibilităţii: „să admiteţi următoarele capete de cerere, AŞA CUM SUNT acestea „bolduite" ŞI subliniate ŞI explicitate pe scurt.", cu referire la REVENDICAREA "SOLULUI", respectiv a "SUBSOLULUI" celor 2 loturi însumând 287 ha, fiecare bun (solul/subsolul) având o situaţie juridică diferită, câtă vreme nu cere revendicarea "TERENULUI" celor 2 loturi, pentru că se poate admite o revendicarea numai a solului sau a subsolului, sau a amândurora, fără ca această revendicare să fie a unui TEREN, având o singură situaţie juridică, fiind dobândit şi preluat ca atare.

Tribunalul nu a dat soluție şi nu a emis niciun considerent legat de „a obliga pârâtele să recunoască şi să respecte dreptul actual de PROPRIETATE al subsemnatului proprietar-neposesor asupra SOLULUI... asupra SUBSOLULUI ...al celor 2 loturi ", AŞA CUM A ARĂTAT in extenso, NU cum a fost pretenţia trunchiată/răstălămăcită de Tribunal, după ce a comasat şi denaturat petitele „2.1" cu „2.2" , bazate pe situaţii diferite faptic şi juridic.

Tribunalul nu a soluţionat pricina vizavi de faptul că la 2005 a depus Cererea de RESTITUIRE ÎN NATURĂ - nu de "reconstituire" nr. 16 475/2005 la Comisia Judeţeană Suceava cerând ÎNTREG imobilul denumit "Pădurea B" ( pădurea, zona căii ferate înguste, clădirile,  terenul de sub acestea, terenurile agricole, cele din vatra a 3 sate”, „FĂRĂ SĂ LIMITEZE cererea de restituire la o suprafaţă anume decât cea în legătură cu PĂDUREA + solul + subsolul de sub aceasta.

Prin „Replica..” de la 7.11.2006 a precizat doar ce a cerut la 2005, iar prin Notificarea 689/2018 trimisă la Comisia judeţeană în continuarea cererii 16475/2005 a cerut expres să se elibereze TITLU DE PROPRIETATE – confirmativ – pe art. 11 alin. 2 ind. 1 sup şi art. 27 alin. 2 ind. 1 sup legea 18/1991, pentru titlul vechi al autorilor săi.

 Tribunalul a soluţionat nelegal şi netemeinic chestiunea legată de existenţa/ inexistenţa „titlului" asupra bunului (care nu este un „TEREN silvic", ci este constituit din SUBSOLUL, pe de o parte, şi din SOLUL celor 2 loturi, pe de altă parte), câtă vreme nu s-a realizat la 1922-23 transferul impus de art. 644-art. 645 c civ/1864 asupra fiecăruia din cele 2 straturi ale pământului.

În primul rând, nu era permisă exproprierea SUBSOLULUI, rămas fostului proprietar al pădurii expropriate cf. art 24 din legea agrară de la 1921 şi art. 69 din Regulamentul de aplicare al legii agrare.

În al doilea rând, nici SOLUL nu a fost expropriat, pentru că în corpus-ul PV/1922 şi al Hot 48/1923 NU APARE trecut SOLUL, ci doar suprafaţa de PĂDURE de 287 ha.

Cu toate acestea, Tribunalul a decis că ar avea "titlu" Comuna B, deşi este emis pentru o entitate inexistentă/lipsită de personalitate juridică şi care nu poate avea patrimoniu, fiind doar o structură administrativă- „Primăria B-islaz comunal" , ce nu are capacitate de exerciţiu si de folosinţă. Singura ce putea beneficia ca persoană era „Comuna B", dar acestei persoane nu i s-a constituit/reconstituit „islazul comunal" ca „TEREN" prin Titlul de proprietate nr 1975/2009.

Tribunalul dat motive străine de obiectul pricinii-revendicare SOL/SUBOL, nu revendicare TEREN, iar „titlul" nu poate fi un Titlu de proprietate actual, emis în baza legilor funciare, pentru că aceste legi nu prevăd cazul constituirii sau al reconstituirii doar asupra solului/subsolului, ci doar asupra TERENURILOR.

Exproprierile făcute au privit doar PĂDUREA de cca. 467 ha de pe raza a 3 comune, printre care era şi Comuna B, cu 287 ha de pădure = 150 ha pădure + 37 ha pădure la dealul Bogăţii/Prisosul Bogăţii, cf. Schiţei de plan întocmită de Regiunea Agricolă M. şi eliberată de UM Piteşti-Anexa la acţiune + 100 ha pădurea la dealul Boului, toate în satul Bo., Comuna B.

Tribunalul a încălcat art. 6 alin. 1 din CEDO, având în vedere considerentele reținute de această instanță, considerente care vădesc o părtinire marcantă faţă de autorităţile sucevene, şi totodată de eliminare grăbită a pretenţiilor apelantului.

Și apelantul, nu numai autorităţile din Comuna B, au iniţiat legal prin cererea nr. 16 475/2005 procedurile de restituire în natură a ÎNTREG IMOBILULUI denumit "Pădurea B", a cărui suprafaţă TOTALA nu a specificat-o, imobilul fiind, asa cum a spus la pct 2.2 din cererea de la 2005, preluat NU în mod valabil de stat.

Mai mult, prin „Replica..." din 7.11.2006, a precizat cererea de la 2005, iar la 2018, a precizat din nou cererile anterioare.

Greşit a „soluţionat" Tribunalul prin sent. 1970/2021 chestiunea litigioasă a nulităţii TP/2009 emis pentru „Primăria B-islaz comunal”, cât timp nu a analizat NICI măcar "inexistenţa" dpvd juridic a PV/1922 şi a Hot/1923, implicit „inexistenţa" din punct de vedere juridic şi a TP/2009, aşa cum nu a soluţionat legal, aşa cum a fost investită instanţa de fond, nici cererea de constatare a NULITĂŢII absolute a PV/1922 şi a Hot/1923, implicit a TP/2009.

Contrar considerentelor greşite ale Tribunalului, ce nu sunt bazate pe datele de la dosar, nu s-a rezumat la a formula „întrebări retorice” ci, în concret, a menţionat, în fapt şi în drept, care sunt prevederile legale ignorate cu ocazia încheierii celor două acte” – PV/1922 şi a Hot 48/1922 - în vol. II al dos nr. -/2019 de la Judecătoria Fălticeni.

Or, Tribunalul a deformat petitul, formulat în mod clar de partea reclamantă apelantă și din care rezulta că UAT B a avut dreptul de la 1922 -23 DOAR asupra utilizării suprafeţei SOLULUI, după defrişarea PĂDURII expropriate la 1922-23, fără a fi fost expropriate SUBSOLUL - aşa cum menţiona art. 24 din legea agrară şi art. 69 în Regulamentul de aplicare al legii agrare, şi nici SOLUL nu a fost expropriat, acesta nefiind menţionat în PV/1922 şi în Hot. 48/1923.

Astfel, societatea "Forestiera B" avea în proprietate de la 1921 3 (trei) bunuri dispuse pe verticală ca fiind "PĂDUREA B":

-cca. 3500 ha pădure, cca. 3500 ha sol şi cca. 3500 subsol,

- a înscris legal actele de vânzare -cumpărare de la 1921 în registrele de publicitate de pe lângă Tribunalul unde a fost arondat imobilul, ca dreptul societăţii să fie opozabil tuturor,

- PV/1922 şi Hot 48/1923 nu au fost transcrise în registrele de publicitate de la 1922-23 până la această dată-aşa cum enunţă Arhivele Naţionale Suceava,

Rezultă că actele sunt inexistente din punct de vedere juridic şi neopozabile terţilor ce au RECONSTITUIT la 2009 „dreptul" pentru „islaz expropri" , câtă vreme nici la 1922-23 Comuna B nu avea un drept câştigat asupra solului/subsolului de 287 ha, suprapuse fiind şi aflate sub pădurea de 287 ha expropriată la 1922-23 cu PV/1922 şi cu Hot 48/1923.

În cazul de faţă, titlul său asupra SOLULUI şi SUBSOLULUI provine de la adevăratul proprietar al acestora -societatea „Forestiera B” prin autorul său.

Acest titlu a fost transcris la 1921- cele 2 acte de vânzare-cumpărare, iar titlul de la 1943- Jurnal de adjudecare 19 477/4.X.1943 - a fost transcris/înscris în registrele de publicitate de pe lângă Tribunalul B- cu mult înainte de intabularea Titlului "Primăria B-islaz comunal", făcută după 2009.

Contrar considerentelor instanţei, a fundamentat în drept cererea de constatare a inexistenţei, în subsidiar, a nulităţii absolute a Titlului emis pentru „Primăria B-islaz comunal”, pe textele evocate la paginile la 104-106, printre textele pe care şi-a întemeiat nulitatea absolută a Titlului emis pentru „Primăria B-islaz comunal”, fiind şi Noul Cod Civil,  fiind menţionat expres la pagina 105 din acţiune de la 16.04.2019 din vol II al dos -/2019 şi „art. III alin. 1 lit. a) pct. (iii) legea 169/1997 mod. cu legea 247/2005 din legea 169/1997”:

Deci, la soluţionarea acţiunii din „ÎN SUBSIDIAR”, a cerut a se fi soluţionat cererea în nulitate absolută a Titlului 1975/2009 emis pentru „Primăria B-islaz comunal”, pe drept comun şi pe art. III din legea 169/1997 mod. cu legea 247/2005.

Cum în cazul Comunei B este vorba de RECONSTITUIREA dreptului de „proprietate" asupra unui TEREN compus din SOL şi SUBSOL, această UAT nu poate beneficia legal de emiterea la 2009 a unui ACT cu caracter RECONFIRMATIV-Titlul de proprietate nr. 1975/2009, pentru cele 287 ha cât apar în acest "titlu", câtă vreme SUNT NULE ABSOLUT ŞI PV/1922 şi Hot/1923 emise cu încălcarea art. 24 din legea de la 1921 şi a art 69 din Regulamentul de aplicare al legii agrare/1921- şi "pentru lipsa condiţiei ca, pentru a fi devenit proprietară Comuna B pe terenul ce face obiectul Titlului de proprietate 1975/2009, aceasta trebuia să fi dobândit SUBSOLUL-de la 0,0 cm până la 25 cm adâncime şi SOLUL "pământului"/terenului -de la 25 cm la 50 cm ş.a.m.d ",

Comuna B a avut dreptul de la 1922 -23 DOAR asupra utilizării suprafeţei SOLULUI, după defrişarea PĂDURII expropriate la 1922-23, fără a fi fost expropriat SUBSOLUL.

ÎNTREG bunul a fost cerut înainte de 30.11.2005 prin Cererea 16 475/2005, precizată succesiv, pe măsură ce a cunoscut faptele, fără a fi modificat după 30.11.2005 datele restituirii în natură a ÎNTREGULUI bun şi fără ca legile de fond funciar să instituie obligativitatea unei solemnităţi anume a cererii pe legile funciare.

Cum cererea 16475/2005 are caracter necontencios, a respectat la formularea acesteia prevederile art. 9 alin. 4 din legea 18/1991 rep. după adoptarea legii 247/2005: "Cererea va cuprinde: a) numele şi prenumele persoanei solicitante şi domiciliul acesteia; b) calitatea de titular sau de moştenitor al dreptului de proprietate pentru care i s-a reconstituit sau urmează să i se reconstituie acest drept, potrivit prezentei legi; c) suprafaţa de teren care i s-a reconstituit şi diferenţa pe care o solicită."

În Regulamentul aprobat cu HG 890/2005, la art. 11 se enunţă, imperativ:

"(1)Potrivit prevederilor legale, stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoana îndreptăţită, personal sau prin mandatar. ...

(2)În cerere se vor menţiona următoarele date şi elemente: numele şi prenumele solicitantului şi ale părinţilor, calitatea, gradul de rudenie, suprafaţa de teren la care se socoteşte îndreptăţit, precum şi orice alte date necesare pentru stabilirea dreptului de proprietate potrivit legii"

Cererea nr. 16 475/2005 a formulat-o în termenul dat de art. 11 alin. 4 din legea 18/1991 rep. şi mod. cu legea 247/2005, adică în termenul prelungit până la 30.11.2005.

Tribunalul, privitor la neluarea în seamă a situaţiei reale de fapt şi de drept de la dosar, a emis considerente străine de obiectul pricinii ÎN SUBSIDIAR, încălcând şi autoritatea de lucru anterior judecat a considerentelor dec 291/2010 -dos 4952/86/2009, a sent 993/2012 a Judecătoriei Fălticeni şi a dec 903/2013, prin care s-au soluţionat chestiuni litigioase ce se opun cu putere de lucru anterior judecat, chiar şi după emiterea dec 903/2013 a Tribunalului Bacău, dos nr 3852/227/2010, astfel că nu se poate trece decât cu încălcarea legii, de către considerentele sent nr 1970/2021, ce încalcă de autoritatea de lucru anterior judecat a acestor chestiuni prin care s-a judecat: ce a cerut prin cererea 16 475/2005 - şi ZONA CFF şi TERENURILE AGRICOLE, pendinte de pădure, inclusiv ce suprafaţă avea bunul cerut a se fi restituit în natură de la 2005 prin procedurile date de legile funciare: ”3.416, 580657 ha TEREN" .

Nu s-a soluţionat până în prezent cererea de restituire 16 475/2005 şi deci nu s-au restituit în natură.

Contrar a ceea ce susţine Tribunalul, înainte de formula petitele din ÎN SUBSIDIAR, a depus cererea de restituire în natură nr. 16 475/2005 până la 30 11 2005, la Comisia judeţeană Suceava, care funcţionează în cazul de faţă ca şi comisie locală, termen pe care l-a respectat când a cerut imobilul "Pădurea B compus din pădure şi terenuri, altfel spus, din "pădure pe picior şi solul + subsolul de sub pădurea pe picior; solul şi subsolul de sub clădiri; solul şi subsolul din zona CFF, parte din terenurile din vatra a 3 sate; solul şi subsolul ce fac parte din "terenurile AGRICOLE”.

Situaţia, cât priveşte terenurile solicitate prin Cererea 16 475/2005, este conformă cu ce a decis în acest sens, cu putere de lucru anterior judecat, Tribunalul Suceava prin decizia 291/2010 dată în dosarul 4952/86/2009.

Astfel, fără să fi soluţionat toate pretenţiile sale după ce le-a deformat, prin trunchierea lor, pretenţiile fiind reduse la tipare ce nu-i aparţin, pentru că nu le-a redactat,

Tribunalul a respins ca nefondată acțiunea, fără a fi dat răspuns la cererea de declarare/constatare a inexistenţei din punct de vedere juridic a PV/1922, a Hot/1923, a TP 2009; la cererea de a se obliga de a recunoaşte şi de a respecta pârâtele dreptul său asupra solului, pe de o parte, şi a subsolului, pe de altă parte, nepreluate la 1922-23 de Comuna B, de Stat la 1949, fără a fi dat soluţie referitoare la ce a cerut la pct. 3 și nici la acţiunea formulată în SUBSIDIAR.

În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art 468 alin. 2 si art. 470 alin 1 lit. c) coroborat cu alin. 3 Cod procedură civilă ; art 471 - art 482 Cod procedură civilă; art 6 alin 1 CEDO ; art 47 alin 1-2 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE ; art 517 alin 4 Cod procedură civilă cu referire la decizia nr 9/2020 a ICCJ completul RIL; art. 521 lin 3 Cod procedură civilă cu referire la dec 36/2010 a ÎCCJ CDCD.

Prin cererea înaintată instanței de control judiciar la data de 11.12.2021, partea apelantă a arătat că învestește această instanță cu patru noi motive de apel prin care critică hotărârea primei instanțe, cerere în care a reluat pretențiile concrete din cuprinsul actului de procedură supus spre cercetare și dezlegare în fața instanței de fond.

De asemenea, a reluat considerentele pe larg expuse în cuprinsul memoriului de apel cu care inițial a sesizat instanța de apel, considerente pe care mai sus le-am enunțat și prin care urmărește să evidențieze nepronunțarea de către instanța de fond asupra unor capete de cerere, precum și soluționarea pricinii pe considrente străine de natura cauzei, de ceea ce în concret partea reclamantă a solicitat prin actul de procedură cu care a învestit prima instanță la data de 16.04.2019.

Invocă apelantul încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 425 alin. 1 lit. b din Codul de procedură civilă, cu referire la obligaţia instanţei de a arăta motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, de a arăta atât motivele pentru care a admis, cât şi cele pentru care a înlăturat cererile/părţilor.

A mai invocat apelantul și prevederile art. 397 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prevederi în raport de care instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Procedând în acest fel, consideră apelantul că instanța de fond a nesocotit decizia Curţii de Apel Suceava, dată în dosarul nr. -/2019, decizie care obliga prima instanță să-i analizeze pricina sub toate aspectele, iar soluția pronunțată să fie motivată.

A fost invocată și încălcarea prevederilor art. 22 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Adevărul legat de obiectul litigiului, pe care Tribunalul nu a stăruit să-l caute, este că:

- pentru că nu face obiectul legilor funciare (18/1991, 169/1997, 1/200, 247/2005) decât TERENURILE, nu doar SOLUL, nici doar SUBSOLUL pământului expropriat la 1921 pentru "înfiinţare de islaz comunal" în zona de deal /munte, nu puteam/nu putea apela la prevederile legilor funciare, decât, cel mult, pe excepţia de strictă interpretare dată de la 2005 de art. 11 alin. 2 alin. 2 ind. 1 sup şi art. 27 alin. 2 ind 1 sup legea 18/1991 mod cu legea 247/2005, interetate de ÎCCJ pin dec 36/2020;

- doar acţiunea în revendicarea solului, pe de o parte şi a subsolului, pe de altă parte, poate avea succes în apărarea dreptului de proprietate al antecesorilor săi/al său, asupra solului, respectiv al SUBSOLULUI, ce nu a trecut prin expropriere la 1921 la Comuna B pentru "islaz comunal";

- pârâta cotropind solul şi subsolul de sub pădurea de 287 ha, singurul bun expropriat la 1921, pentru "înfiinţare de islaz comunal", ce nu se putea extinde la subsol- era interzisă de art. 24 din legea de la 1921 şi nici la sol- PV /19 08 1922 şi Hot 48/1923  nu menţionau că era expropriată decât suprafaţa de 287 ha PĂDURE, nu 287 ha sol, nici 287 ha subsol;

- în caz că s-ar respinge acţiunea în revendicare, atunci ar fi aplicabile doar prevederile date de excepţia de strictă interpretare de la 2005 a art. 11 alin. 2 alin 2 ind 1 sup şi art. 27 alin. 2 ind 1 sup legea 18/1991 mod cu legea 247/2005- pentru că bunul nu a fost preluat cu titlu şi se află în zone necooperativizate.

A expus în continuare apelantul aceleași argumente pe larg relatate și în cuprinsul memoriului inițial de apel, cu privire la pretinsa nelegalitate a exproprierii, la ceea ce consideră că în fapt s-a expropriat și la ceea ce autorul său ar fi dobândit de la societatea "Forestiera B", proprietarul inițial al bunului în litigiu.

Tribunalul nu a judecat aspectele legate de validitatea titlului său, deşi probele depuse la dosar dovedesc:

- că are un titlu/există dreptul actual al său (având-cauză faţă de Jurnal nr. 19 477/4 octombrie 1943 emis de Trib. Ilfov secţia Notariat şi faţă de cele 2 Acte de vânzare-cumpărare din 1921 pe numele "Forestiera B", antecesoarea autorului său /apelantului) asupra solului /subsolului celor 2 loturi ce însumează 287 ha;

- că nu există din punct de vedere juridic, este nul absolut Titlul de proprietate nr. 1975/2009 emis în favoarea "Primăria B-islaz comunal", entitate ce nu are personalitate juridică;

- unde este locaţia reală a fiecărui lot/lotului 1, ce aparţine de "pădurea B”, pe când "islazul communal" se află lângă satul Bo. şi a fost acoperit de gospodăriile locuitorilor;

- care sunt limitele şi vecinătăţile adevăratului "islaz comunal" atribuit la 1923 Comunei B cf. Hotărârii nr 48/martie 1923 a Comisiei Judeţene de expropriere Suceava ce a menţinut exproprierea a 287 de pădure de la "Forestiera B" cf. Procesului-Verbal din 19 august 1922, astfel că nu a fost proprietară de la 1922-23 Comuna B pe solul, respectiv, pe subsolul "islazului comunal" de pe Lotul 1, acesta rămânând după emiterea Decretului nr 83/1949 în proprietatea antecesorilor săi, trecând prin succesiune la el.

La termene ulterioare, partea reclamantă a înaintat instanţei de control judiciar şi alte exemplare din memoriile în legătură cu care mai sus am arătat.

La termenul de judecată din data de 13.09.2022, prin cererea pe care a înaintat-o instanţei de control judiciar, petenta D.G.E. solicită introducerea în cauză în dosar nr. -/2019*, în locul apelantului - reclamant X, la soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1970/2021, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. -/2019* şi, în caz de rejudecare a fondului, la judecarea capetelor de cerere de la nr. 1-3 din dos nr -/2019*.

În motivarea cererii a arătat că urmăreşte preluarea calităţii procesuale active în dosarul nr. -/2019* de la X, legat de soluţionarea apelului, a cererilor în anularea unor acte juridice si a cererii în revendicarea parcelei de 0, 6120 ha sol + subsol aflată în Lotul nr 1 de 187 ha, solicitat de X; solul si subsolul acestui drum autoforestier 101 D sunt proprietatea petentei D.G.E., de la data de 19. 08. 2020, iar drumul trece prin Lotul nr 1 de 187 ce face obiectul prezentului litigiu.

Arată petenta că a dobândit dreptul de proprietate asupra acestei parcele de teren la data de 19. 08. 2020, în baza "Contract de donaţie" autentificat sub numărul 2693/19 08 2020 la SPN –A. din Fălticeni.

Această parcelă a devenit proprietatea apelantului -reclamant X de la data de 22. 06.2006, în baza Hotărârii Comisiei Judeţene Suceava, fiind înscrisă în titlul de proprietate emis pe numele apelantului, sub nr.1901/2007, titlu emis de Comisia judeţeană de fond funciar Suceava.

Pe aceeaşi parcelă de 0,6120 ha, proprietatea de la 2006 a lui X şi de la 19.08. 2020 proprietatea petentei, a fost emis în anul 2009 Titlul de proprietate nr 1975/2009 pentru "Primăria B-islaz comunal", la circa 2 ani după ce lui X i-a fost înmânat Titlul de proprietate nr 1901/2007 emis de Comisia judeţeană de fond funciar Suceava.

Astfel, ca şi reclamantul apelant, susţine petenta că revendică bunul de la Comuna B, care îl deţine fără drept.

Susţine petenta că titlul reprezentat de contractual de donaţie îi determină calitatea de având -cauză a reclamantului apelant, fiindu-i relative titlurile antecesorului său: Titlul de proprietate nr. 1901/21.02.2007 emis în favoarea lui Vlad Opran (privitor şi la parcela 101D ce trece şi prin Lotul 1 de 187 ha, ce se suprapune cu lotul pentru care a fost emis Titlul de proprietate nr 1975/2009 emis pentru "Primăria B-islaz comunal"); Proces-verbal nr. 4073/28.08.2006 de care face vorbire Titlul de proprietate nr 1901/21.02.2007; HCJ Suceava nr 1878/22.06.2006 a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava; sentinţa 2125/2011 a Judecătoriei Fălticeni, pronunţată în dosarul nr. 2703/227/2009.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 38 şi 39 din Codul de procedură civilă.

Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de apel, curtea reţine următoarele:

Cu titlu preliminar ceea ce trebuie analizat este cererea întemeiată pe prevederile art. 39 alin.2 din Codul de procedură civilă, cerere cu care instanța de control judiciar a fost sesizată pentru termenul de judecată din data de 13.09.2022 și căreia i-a dat dezlegare la același termen, în sensul respingerii acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 39 alin.1 teza I din Codul de procedură civilă, dacă în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular, judecata va continua între părțile inițiale.

Alin.2 al aceleiași prevederi procesual civile dispune în sensul că, în toate cazurile, succesorul cu titlu particular este obligat să intervină în cauză, dacă are cunoștință de existența procesului, sau poate să fie introdus în cauză, la cerere ori din oficiu.

Vorbim în speţă de o prevedere care reglementează situaţia procesuală a înstrăinătorului şi a succesorilor săi, dispoziţie care vizează efectele transmiterii dreptului litigios în cursul procesului, prin acte juridice cu titlu particular.

Actul juridic cu titlu particular vizează transmiterea unui drept subiectiv civil privit individual, în cauză fiind invocat contractul de donaţie autentificat sub numărul 2693/19. 08. 2020 la SPN –A. din Fălticeni, contract prin care petenta D.G.E. susţine că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra parcelei de 0,6120 ha sol + subsol aflată în lotul nr 1 de 187 ha solicitat în dosarul nr. -/2019, respectiv -/2019*, de reclamantul X, parcelă care, aşa cum au susţinut atât petenta cât şi apelantul, se află înscrisă în titlul de proprietate nr. 1901/21.02.2007 emis în favoarea părţii reclamante.

Astfel, ceea ce se susţine în faţa instanţei de control judiciar, este că, pentru această parcelă de 0,6120 ha, partea reclamantă apelantă are emis titlu de proprietate, titlul în temeiul căruia a înstrăinat-o petentei care a formulat cererea în baza prevederilor art. 39 din Codul de procedură civilă.

La acest punct trebuie să evidenţiem că în faţa primei instanţe, aşa cum mai jos vom dezvolta, partea reclamantă a susţinut că nu are emis titlu de proprietate în baza legilor fondului funciar pentru loturile în litigiu, inclusiv pentru lotul de 187 ha, negând chiar incidenţa acestor acte normative cu caracter reparator pentru suprafeţele în litigiu şi invocând în sprijinul dreptului său acte de proprietate de la nivelul anului 1943. 

Ceea ce se încearcă în calea ordinară de atac a apelului, este de a se schimba situaţia invocată de partea reclamantă în faţa primei instanţe, invocându-se practic un alt temei pentru pretenţiile concrete care au fost deduse spre cercetare şi dezlegare în faţa instanţei de fond, pentru această parcelă de 0,6120 ha, respectiv un titlu de proprietate emis în procedura reglementată de legile fondului funciar.

Vorbim de cauza cererii de chemare în judecată.

Cauza cererii de chemare în judecată desemnează practic situaţia de fapt calificată juridic, fiind reprezentată de categoria juridică, de principiul de drept substanţial pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţia sa, însă, cum soluţia se pronunţă într-un caz determinat, interesează nu numai regula de drept, ci şi împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică în speţă.

Or, raportat la prevederile art. 478 alin.3 din Codul de procedură civilă, în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată.

Astfel, din punct de vedere teoretic, prin introducerea unui terţ în proces, în procedura reglementată de prevederile art. 39 din Codul de procedură civilă, nu are loc o modificare a procesului, fiind posibilă aplicarea acestei prevederi şi în căile de atac.

Însă, raportat la circumstanţele personale ale speţei şi la faptul că ceea ce se încearcă prin formularea acestei cereri este de fapt schimbarea cadrului procesual care a fost stabilit în faţa instanţei de fond, aşa cum şi mai sus am arătat, această cerere apare ca neîntemeiată.

Trebuie să avem în vedere că, în situaţia în care dreptul dedus judecăţii este transmis prin acte între vii cu titlu particular, devin incidente prevederile art. 39 din Codul de procedură civilă, ipoteză care nu se verifică în speţa de faţă, în condiţiile în care se încearcă a se schimba în calea de atac ceea ce s-a dedus judecăţii în faţa primei instanţe şi ceea ce se poate verifica de instanţa de control judiciar.

În alte cuvinte nu dreptul litigios a fost transmis prin invocatul contract de donaţie, în condiţiile în care în prezentul dosar nu a fost dedus judecăţii niciun drept întemeiat pe un titlu de proprietate emis în procedura reglementată de legile fondului funciar.

În ceea ce privește invocarea de către apelant a faptului că hotărârea nu ar respecta prevederile art. 22 din Codul procedură civilă, ale art. 397 alin.1 din același act normativ și că i-ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 CEDO, reține curtea următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin.6 din Codul de procedură civilă, judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Obligaţia judecătorului de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi însă limitele învestirii, este o regulă dezvoltată în art. 397 alin. 1 Cod procedură civilă, care stipulează că instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii, ea neputând acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut.

Astfel, ca regulă, instanța este obligată să se pronunțe doar asupra a ceea ce i s-a cerut și în limitele a ceea ce i s-a cerut de către părți.

Instanța de judecată a respectat obligația de a se pronunța, prin hotărârea judecătorească supusă criticii în calea ordinară de atac a apelului, asupra motivelor indicate în actul de procedură cu care a fost sesizată în primă instanţă, asupra a ceea ce s-a invocat. 

Potrivit art. 425 alin.1 lit.b Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Instanța de judecată are obligația să se pronunțe prin hotărâre judecătorească asupra a  ceea ce s-a cerut în concret și asupra mijloacelor ce au stat la baza pretențiilor părților.

Așadar, elementul esențial al unei hotărâri judecătorești este motivarea, care nu poate fi în principiu implicită, ci trebuie să poarte asupra argumentelor de fapt și de drept invocate de părți sau asupra criticilor formulate.

Obligativitatea motivării hotărârii judecătorești reprezintă o condiție a procesului echitabil, exigență prevăzută și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului - art. 6 paragraf 1, invocat prin memoriul de apel.

Omisiunea instanței de a cerceta și analiza, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii atacate, a motivelor invocate ar încălca dreptul părţii la un proces echitabil.

A invocat apelantul o pretinsă lipsă de motivare a sentinței supusă controlului judecătoresc în calea ordinară de atac a apelului, întrucât nu ar fi fost analizate unele din cererile concrete care au fost formulate în cuprinsul actului de procedură cu care prima instanță a fost sesizată, iar în legătură cu cele care au fost analizate și dezlegate, instanța de fond ar fi denaturat pretențiile sale și materialul probatoriu administrat în cauză.

Este adevărat că o lipsă de motivare a hotărârii judecătoreşti nu corespunde exigenţelor textului mai sus citat, în condiţiile în care lipsa de consistenţă face imposibilă realizarea controlului judiciar.

Însă, această situaţie nu este dată în speţa de faţă, raportat la conţinutul hotărârii atacate.

Considerentele hotărârii răspund pretențiilor pe care partea reclamantă le-a supus spre cercetare și dezlegare în fața instanței de judecată, fiind clare, concise, ferme, lipsite de contradicţii,  menite a impune hotărârea pe care instanţa de fond a pronunţat-o, elemente care, până la urmă, sunt menite a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul.

A mai invocat apelantul neanalizarea tuturor apărărilor și argumentelor pe care partea le-a adus în sprijinul pretențiilor concrete pe care le-a supus cercetării judecătorești. 

Însă faptul că instanţa de fond a sintetizat argumentele pe care partea reclamantă le-a adus în sprijinul pretențiilor concrete pe care le-a supus cercetării judecătorești, nu înseamnă că a omis a analiza aspectele invocate de parte.

Instanţa nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor invocate de parte pentru susţinerea pretenţiilor şi apărărilor pe care le-a formulat, fiind îndreptăţită să grupeze aceste argumente pentru a le răspunde în cuprinsul unor considerente comune.

Astfel, prima instanță a analizat cererile cu care a fost învestită prin actul de procedură formulat de partea reclamantă, cercetarea judecătorească, așa cum se desprinde din conținutul sentinței atacate, vizând toate pretențiile părții, pretenții analizate și dezlegate prin raportare la materialul probatoriu care a fost administrat în cauză și pe care instanța de fond l-a considerat util și concludent în soluționarea pricinii.

Faptul că, în urma coroborării materialului probatoriu administrat în cauză, instanţa de fond nu a ajuns la aceleaşi concluzii cu partea apelantă, nu înseamnă că hotărârea nu ar fi motivată sau că ar cuprinde motive străine de natura pricinii.

Dimpotrivă înseamnă tocmai că instanţa de fond a îndeplinit funcţia procesuală pe care o are, aceea de soluţionare a cauzei, prin aplicarea normelor de drept substanţial corespunzătoare situaţiei de fapt care i-a fost supusă controlului judecătoresc.

De asemenea, trebuie să mai reținem că, potrivit prevederilor art. 22 alin. 2 din Codul de procedură civilă, dispoziții invocate de asemenea prin memoriul de apel, judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Însă, în calea de atac a apelului  nu se poate invoca omisiunea instanţei de fond de a ordona din oficiu probe pe care părțile nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii. O astfel de critică este interzisă de art. 254 alin. 6 Cod procedură civilă şi de principiul potrivit căruia cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească - art. 249 Cod procedură civilă.

Prin argumentele pe care le aduce în cuprinsul memoriului de apel, cu privire la aceste aspecte, partea apelantă nu face altceva decât să critice modul în care instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt şi a valorificat probatoriul administrat în cauză.

Vorbim aici de interpretarea  materialului probatoriu administrat în cauză şi de expunerea situaţiei de fapt, expunere pe care apelantul o face pe larg în cuprinsul memoriului de apel.

În ceea ce priveşte ordinea în care era necesar a fi analizate pretențiile concrete care au fost supuse spre cercetare și dezlegare în fața instanței de judecată, raportul pe care apelantul susţine că l-ar fi creat urmare a modificării cererii de chemare în judecată de la data de 16.04.2019 și care ar fi fost încălcat de instanţa de fond, care în mod greşit s-ar fi considerat în principal sesizată cu capătul de cerere în revendicare, reţine instanţa de control judiciar următoarele:

Contrar celor pe care partea apelantă le susţine, pentru stabilirea capătului de cerere principal, instanţa nu trebuie să analizeze cererile în ordinea formulării lor de către reclamant, ci în funcţie de interdependenţa lor.

Astfel, instanţa nu este ţinută la stabilirea caracterului principal sau accesoriu al capetelor de cerere de ordinea fixată de reclamant, ci de aspectul că modul de rezolvare al unor capete de cerere imprimă soluţia ce se va pronunţa asupra celorlalte.

Aşa cum a formulat partea reclamantă pretenţiile concrete pe care le-a dedus judecăţii, cu întreaga argumentaţie amplă pe care a expus-o în sprijinul acestora, aspecte pe care le-a reluat şi în cuprinsul  memoriului de apel, rezultă că, în opinia părţii, dacă s-ar constata toate nelegalităţile pe care le-a invocat în legătură cu actele de expropriere de la nivelul anilor 1922 şi 1923 şi cu titlul de proprietate care a fost emis în favoarea  Primăriei B, în mod automat ar fi recunoscut dreptul său de proprietate asupra suprafeţelor de teren în litigiu, drept de proprietate care  se sprijină pe invocatele acte de proprietate de la nivelul anului 1943 şi care justifică temeinicia pretenţiei în revendicare pe care de asemenea a formulat-o.

Pentru soluţionarea acestui litigiu, aşa cum a fost el dedus spre cercetare instanţei de apel, prin intermediul controlului judiciar pe care a fost chemată să îl exercite asupra hotărârii primei instanţe, trebuie să pornim de la un aspect esenţial, anume acela al indicării parcelelor în litigiu, parcele în legătură cu care partea reclamantă apelantă a formulat pretenţiile concrete deduse cercetării şi dezlegării judecătoreşti.

Vorbim astfel de loturile de teren, sol și subsol, de 187 ha compus din suprafața de 150 ha la locul numit ”Prisosul Bogății” și 37 ha în continuare la locul numit ”Plopșorul”, precum și suprafața de 100 ha de la ”Dealul Boului” din satul Bogata, comuna B, susţinând partea că este proprietară asupra solului și subsolului celor două loturi de teren de 287 ha, respectiv asupra solului începând de la 0,0 cm până la 25 cm adâncime și solului de la 25 cm la 50 cm și așa mai departe.

Ceea ce susţine apelantul este că, prin exproprierea care s-a realizat la nivelul anilor 1921/1923, nu s-a realizat transferul dreptului de proprietate asupra celor două straturi ale pământului în litigiu.

Arată apelantul că, în primul rând, nu era permisă exproprierea subsolului, rămas fostului proprietar al pădurii expropriate cf. art 24 din legea agrară de la 1921 şi art. 69 din Regulamentul de aplicare al legii agrare, iar în al doilea rând, nici solul nu a fost expropriat, pentru că în corpus-ul PV/1922 şi al Hot 48/1923 nu apare trecut solul, ci doar suprafaţa de pădure de 287 ha.

Independent de aspectul în legătură cu straturile pământului care puteau fi expropriate sau cu exproprierea efectivă a unor parcele de teren ori numai a copacilor de pe aceste parcele, ceea ce trebuie cu prioritate stabilit, este calitatea de proprietar deposedat a autorului petentului, respectiv de ultim proprietar deposedat înainte de invocata expropriere.

Astfel, potrivit extrasului după procesul verbal încheiat la data de 19.08.1922 de către Comisia de expropriere Bi jud. Suceava şi potrivit extrasului după dispozitivul Hotărârii nr. 48/1923 a Comisiei Judeţene de Expropriere a Judeţului Suceava, înscrisuri depuse la filele 266 – 270 dosar fond, vol.II Judecătorie, suprafeţele de 100 ha de la ”Dealul Boului” din satul Bo., de 150 ha de la locul numit ”Prisosul Bogății” și de 37 ha în continuare la locul numit ”Plopșorul” au fost expropriate de la proprietarul Societatea Forestieră B, aspect care de altfel nici nu este contestat de apelant, ci dimpotrivă este susţinut în argumentarea dreptului de proprietate pe care îl invocă asupra loturilor de teren în litigiu.

La data de 9 iulie 1943, Societatea Forestieră B solicită Tribunalului Ilfov, Secția Notariat, conform publicaţiilor apărute în Monitorul Oficial nr. 37/1943 şi nr. 198/1942, să dispună vânzarea la licitaţie publică a pădurii proprietatea acestei societăţi, în suprafaţă de 3.050 ha, împreună cu zona fostei linii ferate forestiere, aflate în patrimoniul societăţii, cu clădirile existente, precum şi cu terenurile situate în vetrele satelor Bo., Ș şi S., pendinte de această proprietate.

Se arată în mod expres că ceea ce se vinde este proprietatea astfel cum societatea o posedă, în urma exproprierilor făcute şi în baza actelor de vânzare autentificate de Tribunalul Iaşi, secţia a III, la nr. 4395/1921 şi 5386/1921, precum şi a oricăror alte titluri de proprietate.

Aceeaşi menţiune în legătură cu obiectul vânzării la licitaţie, aşa cum mai era el în posesia societăţii vânzătoare Forestiera B în urma exproprierii, apare înscrisă şi în publicaţiile de vânzare  apărute în Monitorul Oficial, dar şi în publicaţia de vânzare din dosarul nr. 13059/1943 al Tribunalului Ilfov, Secţia Notariat.

Astfel, ceea ce Societatea Forestieră B a vândut la licitaţie publică şi ceea ce s-a adjudecat în favoarea autorului reclamantului, a fost proprietatea societăţii, aşa cum a rămas ea în urma exproprierilor care au fost făcute, prin urmare, aşa cum a rezultat această proprietate după exproprierea suprafeţelor de 100 ha de la ”Dealul Boului” din satul Bo., de 150 ha la locul numit ”Prisosul Bogății” și de 37 ha în continuare la locul numit ”Plopșorul”, suprafeţe achiziţionate forţat din proprietatea privată a acestei societăţi la nivelul anilor 1922/1923, aşa cum mai sus s-a arătat.

Vorbim practic de suprafeţele de teren în litigiu care nu au fost adjudecate în favoarea autorului apelantului reclamant Y şi în aceste condiţii se aduce în discuţie calitatea de având cauză a autorului apelantului şi a părţii reclamante înseşi, calitate invocată în faţa primei instanţe şi în cuprinsul memoriului de apel.

Având-cauză este persoana care, deşi nu a participat la încheierea actului juridic civil, este totuşi îndrituită să profite de efectele actului respectiv sau, după caz, este ţinută să suporte aceste efecte, datorită legăturii sale juridice cu una dintre părţile acelui act juridic.

Apelantul a invocat calitatea de având cauză a autorului său, în calitate de succesor cu titlu particular al Societăţii Forestiere B, calitate pe care a dobândit-o urmare a cumpărării la licitaţie publică a proprietăţii acestei din urmă societăţi.

Succesorul cu titlu particular este acea persoană care dobândeşte un anumit drept subiectiv, privit individual (ut singuli). Este şi cazul cumpărătorului unui bun, donatarului, cesionarului, legatarului cu titlu particular etc.

În situaţia succesorului cu titlu particular, calitatea sa de având-cauză se apreciază în raport cu actele juridice anterioare ale autorului, referitoare la acelaşi bun care i-a fost transmis şi succesorului, acte încheiate cu alte persoane.

În acest sens, art. 1282 alin. 2 Cod civil dispune că drepturile, precum şi, în cazurile prevăzute de lege, obligaţiile contractuale în strânsă legătură cu un bun se transmit, odată cu acesta, succesorilor cu titlu particular ai părţilor.

Aşadar, dobânditorul unui anumit drept are calitatea de având-cauză (deci poate exercita drepturile şi este ţinut să execute obligaţiile autorului său) numai dacă vorbim de drepturi şi obligaţii referitoare la un bun care a fost transmis succesorului cu titlu particular, condiţie care nu este îndeplinită în speţa de faţă, având în vedere că, aşa cum şi mai sus am arătat, în favoarea autorului apelantului nu s-au adjudecat şi suprafeţele de teren care au format obiect al exproprierii la nivelul anilor 1922/1923.

Calitatea de având-cauză priveşte dobândirea efectivă, pentru că numai atunci se pune practic problema transmiterii drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale.

Practic ceea ce apelantul susţine este că, din proprietatea Societăţii Forestiere B, nu se puteau expropria loturile în litigiu (toate straturile pământului, aşa cum partea arată) şi că, în fapt, nu au fost expropriate, însă ceea ce omite este că autorul său nu a cumpărat de la această societate loturile de teren în litigiu, vânzătoarea arătând în mod expres că ceea ce se vinde la licitaţie este proprietatea care a mai rămas în posesia sa, după expropriere.

Astfel, nu mai are nicio relevanţă ce anume se putea expropria, din punct de vedere teoretic, de la Societatea Forestieră B, atât timp cât această societate a recunoscut preluarea forţată din patrimoniul său şi şi-a însuşit limitele proprietăţii, aşa cum au rezultat acestea în urma exproprierii, dispunând de patrimoniul său în noua configuraţie, patrimoniu pentru care a solicitat şi vânzarea la licitaţie.

Autorul reclamantului nu a avut calitatea de proprietar deposedat asupra suprafeţelor de teren în litigiu, la data naţionalizării, având în vedere că exproprierea s-a făcut potrivit Reformei agrare din 1921, din proprietatea Societăţii Forestiere B, societate care ulterior a vândut prin licitaţie publică, în favoarea autorului apelantului, proprietatea sa, aşa cum a rezultat în urma acestei exproprieri.

În aceste condiţii în care nu putem vorbi de calitatea de proprietar deposedat a autorului reclamantului apelant, asupra suprafeţelor în litigiu, nu există niciun temei pentru a aduce în discuţie, în acest cadru procesual, legalitatea exproprierii care s-a efectuat din proprietatea Societăţii Forestiere B.

Analiza actului de adjudecare nr. 80/1943 a fost făcută în mod irevocabil și de Tribunalul Bacău, în cuprinsul deciziei nr.903 din data de 2.10.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosar nr. 3852/227/2010, hotărâre care a fost invocată și de partea apelantă reclamantă în cuprinsul memoriului cu care a sesizat instanța de control judiciar.

În cuprinsul acestei decizii, fără putință de tăgadă și fără posibilitatea de a mai putea fi contrazise aceste considerente într-un alt litigiu, în mod irevocabil s-a stabilit că autorul reclamantului apelant nu a avut în proprietate și nici în posesie terenurile în litigiu situate in vatra satelor Bo., Ş. şi S., că până la data deposedării au avut loc exproprierile efectuate potrivit Reformei agrare din 1921 astfel că, pentru aceste terenuri, nu avea calitatea de proprietar la data naționalizării.

Ceea ce s-a evidențiat este tocmai faptul că situația juridică a proprietății dobândite de Societatea Forestieră B, potrivit actelor de proprietate, din care rezultă ca în 1921 aceasta cumpăra de la A.C.P. moşia B în suprafată de 3530 ha, s-a schimbat  în intervalul temporal 1921-1943, când a fost scoasă la licitație, fiind evidențiat tocmai procesul de expropriere potrivit Reformei agrare din 1921, iar concluzia care s-a impus a fost lipsa calității de proprietar deposedat a autorului reclamantului, la data naționalizării, asupra suprafețelor în litigiu. 

Au fost luate în considerare şi procesul verbal de inventariere întocmit la data de 18.04. 1949 din care rezultă că s-au expropriat de la autorul reclamantului bunuri mobile și imobile, din care terenuri în suprafață de 2981,35 ha pe raza localităților Bo., Ş. şi S., precum și adeverința Arhivelor Naționale, Borderoul populației proprietăților agricole, întocmit cf. Recensământului agricol,  din care rezultă că autorul reclamantului deținea o suprafata de  3021 ha 2600 mp pe raza comunei Jilava, B  și județele Argeș și Sibiu.

Analiza acestor înscrisuri a condus la concluzia stabilită în mod irevocabil, în sensul că autorul reclamantului nu a avut în proprietate și nici în posesie terenurile în litigiu situate în vatra satelor Bo., Ş. şi S., că până la data deposedării au avut loc exproprierile efectuate potrivit Reformei agrare din 1921 astfel că, pentru aceste terenuri nu avea calitatea de proprietar la data naționalizării.

În continuare, chiar urmând raţionamentul pe care apelantul reclamant l-a expus în cuprinsul actelor de procedură cu care a sesizat instanţele de judecată, în vederea cercetării şi dezlegării pretenţiilor sale concrete, trebuie să reţinem că soluţia instanţei de control judiciar, în ceea ce priveşte o pretinsă constatare a nelegalităţii actelor de expropriere, nu poate fi alta faţă de cea mai sus concluzionată.

Astfel, dacă apelantul reclamant considera că, în patrimoniul autorului său, la data naţionalizării, s-au aflat şi loturile în litigiu, suprafeţe care au fost expropriate din patrimoniul Societăţii Forestiere B, calea de urmat pentru recunoaşterea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri era aceea a legilor reparatorii, acte normative care au instituit anumite măsuri prin care persoanelor deposedate de bunurile lor imobiliare să le fie redată posibilitatea de a se bucura pe deplin de drepturile lor.

Și vorbim de recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, în condițiile în care, deși încearcă să facă o delimitare între straturile pământului în litigiu, susținând că ceea ce solicită a-i fi recunoscut este dreptul de proprietate asupra unor straturi - sol/subsol, respectiv de la de la 0,0 cm până la 25 cm; de la 25 cm la 50 cm ş.a.m.d, aceasta este o delimitare artificială, având în vedere că ceea ce în final reclamantul urmărește să obțină este teren în materialitatea lui, independent de câte straturi a înțeles să identifice și să indice.

De altfel, chiar partea apelantă reclamantă identifică loturile în litigiu ca începând cu 0,0 cm până la 25 cm; de la 25 cm la 50 cm etc., astfel încât vorbim de o pretenție de recunoaștere a dreptului de proprietate așa cum este el recunoscut și de art. 559 alin.1 din Codul Civil, respectiv de art. 489 din Codul Civil de la 1864, proprietarul terenului putându-şi exercita dreptul său asupra subsolului în mod nelimitat, până în centrul pământului, bineînţeles cu limitele materiale stabilite de legiuitor în interes public.

În alte cuvinte, fie că prezintă loturile în litigiu ca fiind un tot unitar, fie că le divizează în straturi, ceea ce în final urmărește reclamantul apelant este să obțină terenul pentru care apreciază că autorul său avea calitatea de proprietar deposedat la data naționalizării.

Acest raționament a fost urmat de altfel și de prima instanță, care a apreciat că pretențiile concrete deduse judecății sunt guvernate de prevederile legilor fondului funciar.

În cadrul fixat de legile reparatorii, cel care urmăreşte să beneficieze de măsura reparatorie, trebuie să facă dovada că este persoana de la care s-a preluat bunul de către stat sau moştenitor al acesteia.

Drept urmare, beneficiul măsurii reparatorii este condiţionat de dovada calităţii de proprietar la momentul deposedării.

Proba calităţii de proprietar revine celui care pretinde acest drept, conform principiului actori incumbit probatio şi aceasta se poate face prin acte translative de proprietate.

Prin urmare, reclamantul apelant nu poate susţine că actul de proprietate al autorului său, act încheiat la nivelul anului 1943 şi în legătură cu care mai sus am arătat, singur, face dovada dreptului de proprietate, fără a fi necesară parcurgerea procedurilor pe care legile reparatorii le impun, argumentat pe faptul că măsura exproprierii nu a avut un caracter legal.

Că preluarea a fost conformă sau neconformă cu legislaţia în vigoare la acel moment, că se bucura aparent de un titlu valabil sau, dimpotrivă, vorbim de o preluare fără titlu, că s-ar putea vorbi totuşi de o preluare abuzivă, întrucât însăşi legislaţia ar putea fi considerată abuzivă, sunt aspecte care pot fi analizate în acel cadru pe care legile reparatorii l-au reglementat şi l-au impus.

Faptul că preluarea imobilelor în litigiu s-ar fi făcut cu încălcarea prevederior din Codul Civil, prevederi pe care apelantul reclamant le-a expus, dar şi cu încălcarea dispoziţiilor din Legea agrară de la 1921 şi din Regulamentul de aplicare a acestei legi, astfel încât dreptul persoanei de la care s-au preluat bunurile nu ar fost niciodată desfiinţat, iar expropriatorul nu a putut deveni proprietar, sunt aspecte care se analizează pentru acordarea beneficiului legilor reparatorii şi în procedura pe care aceste acte normative o impun.

Prin urmare, valabilitatea actelor de preluare în acest cadru urmează a se analiza.

Odată ajunşi în acest punct, trebuie să apreciem, în acord cu ceea ce apelantul reclamant susţine prin memoriul de apel, că această parte a urmat procedura de reconsituire a dreptului de proprietate pentru bunurile care au făcut obiectul actului de adjudecare invocat ca titlu de proprietate în favoarea autorului părţii, respectiv pentru Y.

 Pentru început trebuie să evidenţiem poziţia contradictorie pe care partea a urmat-o, susţinând, pentru început, că imobilele în litigiu  nu au făcut obiectul actelor normative cu caracter reparator, pentru considerente legate de nelegalitatea actelor de expropriere de la nivelul anilor 1922/1923, considerente pe care instanţa de control judiciar le-a analizat, potrivit celor ce mai sus am arătat, pentru ca ulterior să arate că, în fapt, a urmat şi procedura pe care legile fondului funciar au reglementat-o, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate după autorul Y.

 Şi aşa este, această procedură a fost urmată, iar după epuizarea tuturor etapelor acesteia, partea a ales să urmeze calea dreptului comun pentru recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilelor pentru care nu a beneficiat de măsuri reparatorii în baza actelor normative cu caracter special.

Or acest lucru nu este posibil.

În primul rând pentru că, aşa cum mai sus am arătat, pe calea legilor reparatorii persoanelor deposedate de bunurile lor imobiliare le-a fost redată posibilitatea de a se bucura pe deplin de drepturile lor.

Astfel, nu pot fi eludate normele pe care aceste acte normative cu caracter reparator le-au impus pentru recunoaşterea dreptului de proprietate în favoarea proprietarului pretins a fi fost deposedat abuziv sau în favoarea moştenitorilor acestuia, în sensul că, nemulţumit de soluţiile pe care le-a primit în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate reglementată de legile fondului funciar, cel care se consideră îndreptăţit la măsuri reparatorii să poată urma calea dreptului comun.

În al doilea rând, pentru că vorbim de o soluţionare în mod definitiv a pretenţiilor de reconstituire a dreptului de proprietate pentru imobile care, în accepţiunea  reclamantului apelant au ieşit în mod abuziv din patrimoniul autorului său.

În prezenta speţă există de fapt particularitatea în legătură cu care la începutul acestor considerente am arătat, anume că ceea ce se invocă în principal este o deposedare abuzivă a societăţii vânzătoare, a entităţii de la care autorul părţii apelante a cumpărat anumite imobile descrise în actul de adjudecare.

Însă ceea ce este esenţial este faptul că reclamantul apelant, considerând că autorul său are calitatea de proprietar deposedat pentru imobilele care au făcut obiectul actului de adjudecare, a urmat  etapele pe care legile fondului funciar le-au impus în vederea reconstituirii dreptului său de proprietate, aşa cum mai jos vom arăta.

Astfel, prin decizia civilă nr. 291 din 8.02.2010, pronunţată de Tribunalul Suceava, Secţia Civilă, în dosar nr. 4952/86/2009, hotărâre care de asemenea a fost invocată în cuprinsul memoriului de apel, s-a stabilit că petentul a formulat  în  termen  legal cerere de reconstituire a dreptului de  proprietate  înregistrată sub nr. 16475 din 07.09.2005 la Comisia judeţeană Suceava pentru stabilirea  dreptului de proprietate privată asupra terenurilor  prin care a solicitat  restituirea în natură  a următoarelor proprietăţi:

a. Pădurea B  fostă proprietate  a lui Y situată pe raza localităţilor B, Sat Bo.,comuna Ş., comuna R. şi S.

b. Toate  construcţiile şi clădirile aflătoare, drumuri forestiere,  cantoane, accesorii  etc.

c. Terenurile agricole şi cele din vatră sat  a trei localităţi , terenuri  pendinte  de această proprietate.

Cererea de  reconstituire  a fost  soluţionată de Comisia judeţeană Suceava prin  hotărârile nr. 3513/2006  şi 3514/2006  prin care s-au admis în parte pretenţiile petentului.

Contestând aceste  hotărâri  în termen  legal, rezultă că petentul a învestit  instanţa  cu cererea de reconstituire  a dreptului  de  proprietate  asupra tuturor terenurilor ce fac obiectul  plângerii ( şi care  nu au fost validate prin hotărârile comisiei  judeţene contestate) dar care  au fost solicitate  prin cererea de reconstituire.

Cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanță și a fost înregistrată la Judecătoria Fălticeni  sub nr. 3852/227/2010, iar recursul declarat împotriva hotărârii pe care instanța de fond a pronunțat-o a fost soluționat prin decizia civilă nr. 903 din data de 02.10.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar nr. 3852/227/2010, decizie în legătură cu care mai sus, în cuprinsul acestor considerente am arătat.

Este vorba de recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 993/23.05.2012 a Judecătoriei Fălticeni, pronunţată în dosarul nr. 3852/227/2010, hotărâre prin care a fost admisă, aşa cum a fost precizată şi completată, plângerea formulată de petentul X; au fost anulate Hotărârile nr. 3513 și nr. 3514, emise la data de 22 decembrie 2006 de către intimata Comisia Judeţeană Suceava; s-au modificat în parte Hotărârile nr.1878/22.06.2006 și nr.1880/22.06.2006, emise de către intimata Comisia Judeţeană Suceava sub aspectul întinderii suprafeţelor de teren ce au format obiectul acestor din urmă hotărâri și s-a reconstituit în favoarea petentului dreptul de proprietate şi pentru următoarele suprafeţe:

-0,7473 ha (S 1) situată în satul S., comuna R.;

-3,7064 ha (S2) situată în satul S., comuna R.;

-0,7741 ha (S3) situata în satul Slatioara, comuna R.;

-43,98 ha (S4) situată în satul S., comuna R.;

-177,6230 ha (S5) situată la locul „Coasta Bogăţii", comuna B, sat Bo.a;

-85,8532 ha (S6) situată la locul „Coasta Boului", comuna B, sat Bo.;

-s-a constatat nulitatea absolută parţială a Titlului de proprietate nr. 1975/2009, emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, în favoarea comunei B, judeţul Suceava, în ceea ce priveşte întinderea suprafeţei de teren înscrisă în acest titlu, în sensul excluderii suprafeţelor reconstituite petentului pe raza satului Bo., comuna B, judeţul Suceava, respectiv 177,6230 ha. teren la locul „Coasta Bogăţii" şi 85,8532 ha. la locul „Coasta Boului";

-s-a respins cererea de omologare a raportului de expertiză, a suplimentelor acestora şi a planurilor anexate la acesta, întocmite de expert C. P.

Prin Decizia civilă nr. 903 din 02.10.2013 a Tribunalului Bacău, rămasă irevocabilă, instanţa de recurs a apreciat că sentinţa civilă sus-menţionată a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor instanţei de trimitere, care vizează soluţionarea plângerii declarate împotriva Hotărârilor comisiei judeţene nr. 1878/22.06.2006 şi nr. 1880/22.06.2006, dat fiind că prin decizia civilă nr. 291/08.02.2010 a Tribunalului Suceava s-a retinut cu  putere de lucru judecat că plângerea formulată împotriva acestor hotărâri este tardivă.

Tribunalul Bacău a reţinut pentru rejudecare, pe fond, plângerea îndreptată împotriva Hotărârilor nr. 3513/2006 şi nr. 3514/2006, emise de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, limitele rejudecării astfel cum au fost precizate prin decizia de casare vizând analiza actelor de proprietate primare de care s-a prevalat petentul, în corelaţie cu identificarea acestora prin expertiză şi analiza calităţii de proprietar deposedat.

Ca urmare a analizării înscrisurilor prezentate de petentul X, Tribunalul Bacău a respins ca nefondată plângerea îndreptată împotriva Hotărârilor comisiei judeţene nr. 3513/2006 şi nr. 3514/2006,  motivat de faptul că reclamantul nu a făcut dovada proprietăţii terenurilor solicitate în cererea de reconstituire.

Tot întemeiat pe legile fondului funciar a fost și litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. 1129/227/2015, litigiu soluționat definitiv în sensul respingerii pretențiilor reclamantului.

Prin urmare, toate pretențiile concrete pe care reclamantul apelant le avea în legătură cu ceea ce considera că a fost preluat abuziv de la autorul său, fie că vorbim de terenuri ca tot unitar, fie că vorbim de straturi ale acestora, era necesar a fi fost valorificate în cadrul litigiilor pe care le-a promovat în legătură cu hotărârile emise în procedura reglementată de legile fondului funciar.

Nu se poate prevala partea, după finalizarea acelor litigii, de faptul că a formulat în termen cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile aparținând autorului său, așa cum a apreciat partea întinderea dreptului de proprietate, iar această conduită i-ar permite nelimitat, din punct de vedere temporal, să aducă noi argumente în ceea ce privește reconstituirea dreptului pretins a fi recunoscut în favoarea sa.

De la intrarea în vigoare a legilor reparatorii, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate în proprietatea statului se realizează numai prin procedura specială, stabilită de aceste acte normative cu caracter reparator.

Reține în continuare instanța de control judiciar că Legea nr. 169/1997, pentru modificarea şi completarea legii fondului funciar, în cuprinsul art. III alin.1 lit.a a prevăzut în mod expres că sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate emise în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000  pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere.

Vorbim practic de încălcarea, la data încheierii acestor acte juridice, care sunt titlurile de proprietate, a prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 1/2000  pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere.

Potrivit alin.2 al aceleiaşi prevederi legale, această nulitate poate fi invocată inclusiv de persoanele care justifică un interes legitim, însă reclamantul apelant nu poate fi încadrat în situaţia acestor persoane, în condiţiile în care, pentru considerentele pe care mai sus le-am expus, nu este o persoană care să justifice un interes juridiceşte ocrotit, în favoarea sa nefiind recunoscut dreptul de proprietate pentru loturile în litigiu, în procedura pe care legile fondului funciar o impun.

Și avem în vedere la acest moment toate motivele pe care partea le invocă în susținerea pretenției sale concrete de anulare a titlului de proprietate nr. 1975/2009, inclusiv acele considerente în legătură cu o pretinsă eroare în ceea ce privește titularul dreptului în favoarea căruia titlul a fost emis, apreciind apelantul că acest titular nu poate fi o entitate lipsită de personalitate juridică, fără patrimoniu, fără capacitate de exerciţiu şi de folosinţă, cum este "Primăria B-islaz comunal".

Nici prevederile art. 11 alin. 2 indice 1 şi a art. 27 alin. 2 indice 2  din Legea 18/1991, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 36/2020, nu pot fi reținute de instanța de control judiciar, în condițiile în care, așa cum și mai sus am arătat, atât timp cât partea reclamantă apelantă nu are recunoscut dreptul de proprietate, în procedura pe care legile fondului funciar au impus-o, nu există niciun temei pentru a solicita unei instanțe de judecată anularea titlului de proprietate în litigiu.

 Ceea ce ne spune instanța supremă în cuprinsul deciziei pronunțate de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este că sintagma "revin de drept proprietarilor" din cuprinsul art. 11 alin. 21 din Legea nr. 18/1991 nu produce consecinţe asupra obligaţiei de a depune cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechile amplasamente în termenul prevăzut în alin. 4 al aceluiaşi articol, ci asupra deciziei prefectului de a recunoaşte dreptul pretins, prin imposibilitatea acestuia de a refuza emiterea titlului de proprietate în cazul în care s-a făcut dovada îndreptăţirii petentului la reconstituire pe vechiul amplasament şi dacă este îndeplinită şi a doua condiţie din art. 11 alin. 21, aceea ca terenurile să nu fi fost atribuite legal altor persoane.

Nici trimiterea pe care art. 27 alin. 21 din Legea nr. 18/1991 o face la art. 64 nu are semnificaţia excluderii de la aplicare a art. 11 alin. 4, întrucât voinţa legiuitorului nu a fost aceea de a crea o facilitate sub aspectul exercitării dreptului de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate, ci de a uşura punerea în executare a dreptului astfel reconstituit.

Or, așa cum am mai arătat, partea apelantă a urmat procedura pe care legile fondului funciar au impus-o, procedură care a fost finalizată și în care era necesar a aduce spre cercetare și dezlegare toate pretențiile concrete pe care le avea în legătură cu terenurile pretins a fi preluate de la autorul său, fie că aceste pretenții vizau suprafețe de teren identificate ca un tot unitar, fie că vizau aceleași imobile, dar individualizate în straturile care le compun.

Astfel, pentru considerentele pe care mai sus pe larg le-am enunţat, în condiţiile în care partea reclamantă apelantă nu a făcut dovada că, potrivit legilor fondului funciar, s-a stabilit în favoarea sa dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate pentru loturile în litigiu şi, în accepţiunea prezentei instanţe de control judiciar o asemenea dovadă nici nu mai poate fi făcută, în condiţiile în care partea a uzat şi a epuizat toate etapele pe care aceste acte normative cu caracter reparator le-au pus la dispoziţia sa, în vederea valorificării pretenţiilor concrete cu privire la imobilele pe care a considerat că le-a dobândit de la autorul său, apreciind că acesta era titularul dreptului de proprietate în vîrtutea actului de adjudecare, nu mai poate fi adusă în discuţie o pretenţie în anularea titlului de proprietate în litigiu.

Susținerile reclamantului apelant în sensul că, modul de soluționare a pricinii  ar echivala cu privarea sa de accesul la justiție, prin încălcarea art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, nu pot fi reținute de instanța de control judiciar.

Art. 6 din Convenție garantează fiecărei persoane „dreptul la un tribunal”, adică dreptul ca o instanță judiciară să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile (cauzele Ad't Mouhoub contra Franței, Waite at Kenedy contra Germaniei, Prince Hans-Adam II de Lichtenstein contra Germaniei).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că acest drept nu este absolut, că este compatibil cu limitări implicite și că statele dispun în această materie de o anumită marjă de apreciere. De asemenea, a arătat că această problemă trebuie examinată într-un context mai larg, și anume acela al obstacolelor sau impedimentelor de drept ori de fapt care ar fi de natură să altereze dreptul la un tribunal chiar în substanța sa.

Or, așa cum mai sus am arătat, partea apelantă a beneficiat de procedura pe care actele normative cu caracter special au reglementat-o, în vederea recunoașterii invocatului drept de proprietate, în toate etapele sale, inclusiv sub aspectul supunerii spre cercetare în fața instanțelor judecătorești a hotărârilor și actelor emise de organele implicate în procesul de restituire/reconstituire a dreptului de proprietate, în baza legilor fondului funciar. 

Faptul că aceste acte normative au  prevăzut obligativitatea parcurgerii unei proceduri, pe care repetăm, partea apelantă a și urmat-o,  nu conduce la privarea de dreptul la un tribunal, pentru că, împotriva actelor emise în procedura administrativă, legea prevede calea contestației în instanță, căreia i se conferă o jurisdicție deplină, iar partea a beneficiat de această jurisdicție.

Existența unei reglementări speciale nu încalcă art. 6 din Convenție atât timp cât această cale este una efectivă, care, repetăm încă o dată, a și fost urmată de reclamantul apelant. 

Astfel, nu se poate reține că, în cazul reclamantului, are loc o încălcare a dreptului efectiv de acces la o instanță, în condițiile în care a beneficiat de acest drept în plenitudinea lui.

Și la acest moment avem în vedere faptul că nu poate fi ignorată consecința insecurității raporturilor juridice.

Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului acesteia, care enunță preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că soluțiile definitive ale oricăror litigii nu trebuie ignorate (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

Prin urmare, atât timp cât partea reclamantă a recunoscut și acceptat incidența prevederilor legilor fondului funciar, în ceea ce privește recunoașterea  dreptului său de proprietate, din chiar primul punct pe care aceste acte normative îl impun în procedura pe care o reglementează, anume formularea cererii de restituire în legătură cu care mai sus am arătat și continuând cu formularea căilor de atac împotriva hotărârilor emise de Comisiile Județene pentru recunoașterea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, căi de atac ce în mod definitiv au fost soluționate, nu poate să vină din nou în fața unor instanțe de judecată și să afirme că dreptul său litigios nu a fost sub reglementarea actelor normative cu caracter reparator și să încerce, pe calea dreptului comun, valorificarea, din nou, a pretențiilor sale concrete.

 Și vorbim de pretențiile sale concrete, în condițiile în care, așa cum și mai sus am arătat în cuprinsul acestor considerente, ceea ce urmărește efectiv reclamantul să obțină este recunoașterea dreptului de proprietate pentru terenuri în materialitatea lor, independent de faptul că le fracționează în straturi.

Astfel, dacă un teren ca și tot unitar a făcut obiectul legilor cu caracter reparator, este fără putință de tăgadă că și toate straturile acestuia au fost supuse incidenței acelorași acte normative, întrucât fac parte din același întreg, iar separarea în straturi este una artificială, menită, în accepțiunea părții reclamante, să înlăture de la aplicare prevederile legilor fondului funciar, sub imperiul cărora s-a stabilit în mod definitiv care a fost obiectul actului de adjudecare pe care l-a invocat ca titlu de proprietate în favoarea autorului său și care este obiectul dreptului de proprietate ce trebuie recunoscut și care a fost recunoscut în favoarea apelantului reclamant.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în Cauza Golder contra Regatului Unit, 1975, că „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut”, precum și că „există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept”. Așadar, cu condiția ca dreptul să fie efectiv, statul poate să reglementeze într-un anumit mod accesul la justiție și chiar să îl supună unor limitări sau restricții. O modalitate prin care un stat-parte la Convenție poate limita sau restrânge dreptul la un proces echitabil este și obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile. În acest sens, în Cauza Le Compte, Van Leuven și De Meyere contra Belgiei, 1981, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „rațiuni de flexibilitate și eficiență, care sunt pe deplin compatibile cu protecția drepturilor omului, pot justifica intervenția anterioară a unor organe administrative sau profesionale [....] ce nu satisfac sub fiecare aspect în parte exigențele menționatelor prevederi; un asemenea sistem poate fi reclamat de tradiția juridică a mai multor state membre ale Consiliului Europei”.

Accesul la justiție presupune în mod necesar însă ca, după parcurgerea procedurilor administrative, partea interesată să aibă posibilitatea să se adreseze unei instanțe judecătorești. În lipsa unei asemenea posibilități, dreptul de acces la instanță ar fi atins în substanța sa. În măsura în care aceste exigențe sunt respectate, dreptul de acces la justiție nu este afectat. Se poate constata deci că prin legile reparatorii au fost reglementate nu numai procedurile administrative de restituire, dar și modalitățile de a ataca în justiție măsurile dispuse în cadrul acestei proceduri.

Astfel, potrivit prevederilor art. 56 şi următoarele din Legea fondului funciar, persoana îndreptățită avea posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate măsurile care au fost luate în cadrul procedurii speciale, inclusiv sub aspectul refuzului persoanei juridice de a emite titlul de proprietate, acest aspect bineînţeles în condiţiile în care, în cadrul aceleiaşi proceduri, a fost recunoscut dreptul de proprietate în favoarea solicitantului.

În cadrul acestui control, partea interesată deduce judecății însuși dreptul său de proprietate asupra imobilelor în litigiu, în toate componentele sale și sub toate aspectele pe care le consideră necesare.

În ceea ce privește acțiunea în revendicare pe care, de asemenea, partea reclamantă a supus-o cercetării și dezlegării judecătoreşti, trebuie să reținem că vorbim de o acţiune care obligă reclamantul să facă dovada că este titularul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, dovadă care se putea face numai cu un titlu de proprietate eliberat în condiţile legii cu caracter reparator, titlu care are natura juridică a unui act constitutiv de drepturi reale.

Prin acest titlu de proprietate sunt declarate proprietari persoanele cărora li se reconstituie sau li se constituie dreptul de proprietate privată, potrivit legii fondului funciar, fiind actul final al întregii proceduri reglementată de actele normative cu caracter special, bineînţeles în condiţiile în care, repetăm, în persoana petentului se stabileşte îndreptăţirea pentru o asemenea reconstituire sau constiuire, în urma etapelor urmate.

Titlul de proprietate nr.1975/2009 îi conferă titularului dreptul la exercitarea prerogativelor prevăzute de lege pentru proprietar, anume: posesia, folosinţa şi dispoziţia, operând prezumţia de validitate a acestuia,  care dispensează titularul de orice dovadă, proba contrară urmând a fi făcută de cel care îl contestă.

Stabileşte instanţa de control judiciar că netemeinicia acţiunii în revendicare de drept comun formulată în absenţa unui titlu de proprietate emis în temeiul legilor fondului funciar, fiind vorba  de imobilele ce intră sub incidența acestui act normativ, nu aduce atingere nici art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, care garantează protecția unui bun actual aflat în patrimoniul persoanei interesate sau a unei speranțe legitime cu privire la valoarea patrimonială respectivă.

Așa cum reiese din jurisprudența sa în materie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că simpla solicitare de a obține un bun preluat de stat nu reprezintă niciun bun actual și nicio speranță legitimă (Cauza Poenaru contra României).

Prin urmare, imobilele care se încadrează în domeniul de aplicare a legii cu caracter reparator nu mai pot fi restituite decât în condițiile prevăzute de aceste acte normative, fiind exclusă acțiunea în revendicare de drept comun, anterior obţinerii titlului de proprietate în baza actului normativ cu caracter special.

De altfel, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil sunt asigurate, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzute de cap. IV al legii fondului funciar, așa cum mai sus am arătat, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.

În consecință, legiuitorul permite recunoaşterea dreptului de proprietate pentru imobilele pretins a fi preluate în mod abuziv, în condițiile legilor reparatorii, acte normative cu caracter special, care se aplică cu prioritate, iar urmare a respectării procedurii emise de aceste legi reparatorii se obţine titlul de proprietate ce poate fi ulterior valorificat potrivit Codului Civil care constituie dreptul comun în materia revendicării.

În caz contrar, s-ar ajunge la situația în care dispozițiile acestor acte normative ar fi golite de conținut, astfel încât să nu-și producă efectele juridice, or nu aceasta este rațiunea pentru care a fost adoptată o lege specială de reparație.

După obţinerea unui titlu de proprietate potrivit acestor acte normative cu caracter special, titularul dreptului are posibilitatea de a-l valorifica şi de a-l opune într-un litigiu având ca obiect revendicarea suprafeţelor de teren a căror proprietate este atestată de respectivul titlu.

Indiferent că vorbim de imobile preluate cu titlu sau fără titlu valabil, în esenţă invocându-se o preluare abuzivă de către stat, actele normative cu caracter reparator instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele pretins a fi fost abuziv preluate. 

În aceste condiții, având în vedere faptul că partea reclamantă nu şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra suprafeţelor de teren în litigiu, pârâta, în beneficiul căreia a fost emis actul juridic contestat, nu poate fi obligată să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie vreo suprafaţă de teren pentru care reclamantul nu a dovedit că este titular al dreptului de proprietate.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, act normativ invocat la aplicare de partea apelantă reclamantă, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

 Din cuprinsul acestor prevederi rezultă că acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun nu poate fi admisă atunci când persoana care se considera îndreptăţită la restituire nu a urmat procedurile speciale pe care legile reparatorii le impuneau, pentru imobilele a căror revendicare o urmăresc în prezent, în condiţiile în care, aşa cum şi mai sus am arătat, valorificarea dreptului de a ataca în justiţie actele emise de entităţile implicate în procesul reglementat de legile fondului funciar, căi de atac care au vizat alte aspecte faţă de cele pentru care în prezentul litigiu s-a formulat pretenţia concretă de revendicare pe calea dreptului comun, nu suplinesc obligaţia părţii ca, în acele litigii în care a contestat hotărârile Comisiei Judeţene Suceava, să fi adus în discuţie şi să fi supus cercetării şi dezlegării judecătoreşti pretenţiile legate de toate bunurile pentru care procedurile au fost urmate şi hotărârile Comisiei Judeţene  au fost emise, inclusiv sub aspectul nerecunoaşterii dreptului de proprietate pentru imobilele care fac obiectul prezentei cauze, imobile care, identificate de parte în straturi distincte, reprezintă de fapt un tot unitar, așa cum și mai sus în repetate rânduri am arătat. 

Față de toate considerentele mai sus expuse, în temeiul prevederilor art. 480 alin.1 din Codul de procedură civilă, apelul a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare