Hotărâre 78 din 20.09.2021

Prin Încheierea de şedinţă din 12.02.2021 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava – Secţia Penală în dosarul nr. 640/86/2020/a1, s-au respins cererile şi excepţiile invocate de către inculpata S.E.

În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării Tribunalului Suceava cu rechizitoriul nr. 31D/P/2011 din data de 28.01.2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, privind pe inculpata S.E.pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin.3 C.vam., precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecării cauzei privind pe inculpata S.E.

În temeiul art. 346 alin.1 teza finală Cod de procedură penală încheierea Tribunalului Suceava a fost comunicată inculpatei S.E. şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava.

Pentru a pronunţa această încheiere, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 18.02.2020, sub nr. 640/86/2020, fiind trimis în cameră preliminară, în considerarea disp. art. 344 al. 2 şi 3 Cod procedură penală s-a comunicat inculpatului copia certificată a rechizitoriului nr. 31/D/P/2011 din data de 28.01.2020 al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, emiţându-se adresă către acesta, dar şi către inculpata S.E., prin intermediul căreia i s-a făcut cunoscut obiectul camerei preliminare, că are dreptul de a-şi angaja un apărător şi s-a adus în atenţia acesteia, precum şi părţii civile Direcția Generală Regională a Finanţelor Publice Iași că au dreptul, respectiv posibilitatea ca, în termen de 20 de zile, să formuleze cereri şi excepţii cu privire la competenţa, legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în acest din urmă sens urmând a fi informat şi apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului.

La data de 25.03.2021, inculpata S.E., prin avocat ales, a formulat cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

S-a arătat că potrivit art. 342 Cod procedură penală „obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.”

Raportat la aceste dispoziţii legale, precum şi la prevederile art. 36 alin.1 lit. c Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava a constatat că este competent să soluţioneze prezenta cauză al cărei obiect îl constituie săvârşirea de către inculpată a infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acesteia prin rechizitoriului nr. 31/D/P/2011 din data de 28.01.2020 al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava. În ceea ce priveşte legalitatea sesizării instanţei, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava a învederat că aceasta vizează rechizitoriul, respectiv îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege cu privire la conţinutul său şi asupra respectării dispoziţiilor privitoare la verificarea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim procurorul parchetului.

Astfel, s-a arătat că potrivit art. 328 alin. 1 Cod procedură penală, rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute la art. 330 şi 331, dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei (…)

Prin rechizitoriului nr. 31/D/P/2011 din data de 28.01.2020 al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei S.E.pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin.3 C.vam., constând în aceea că S.E.a transportat la data de 06.06.2012, în jurul orei 20.40, în localitatea Liteni, jud. Suceava, pe DJ208A, cu autoturismul marca Audi A8, cu nr. de înmatriculare B9072PH, condus de inculpată, cantitatea de 2949 pachete ţigarete (1950 pachete marca Doina, cu timbru fiscal de Republica Moldova, şi 999 pachete marca Viceroy, cu timbru fiscal de Ucraina), cunoscând că provin din contrabandă.

Din situaţia prezentată de procurorul de caz, în rechizitoriu, s-a înţeles foarte clar modalitatea în care au fost comise faptele, împrejurările concrete şi activităţile desfăşurate de inculpată. S-a constatat că actul de sesizare este structurat pe secţiuni, în rechizitoriu s-au obiectivizat menţiuni cu privire la imputaţia penală adusă inculpatei, încadrarea în fapt şi în drept a faptei, mijloacele de probă pe care fundamentează situaţia de fapt descrisă şi reţinută de acuzare cu expunerea analizei acestora şi a raţionamentului logico-juridic ce stă la baza învinuirii, a dispoziţiei de trimitere în judecată şi considerentele care au fundamentat-o, datele referitoare la persoana inculpatei, poziţia procesuală adoptată pe parcursul cercetărilor, la cheltuielile judiciare, cu expunerea actelor procesuale dispuse în cursul urmăririi penale, în succesiunea efectuării lor şi, în final, cu indicarea persoanelor care urmează a fi citate în instanţă, calitatea acestora şi locul de unde vor fi notificate.

S-a conchis că examinarea rechizitoriului a condus la concluzia că actul de sesizare a instanţei satisface exigenţele prescrise de legea procesual penală – îndeplinind condiţiile de formă şi de fond în respectarea disp. art. 286 al. 2 Cod procedură penală corob. cu art. 328 al. 1 Cod procedură penală, rechizitoriul fiind verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul şef secţie din cadrul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, de echitate a procedurilor şi asigură o corectă şi completă informare a inculpaţilor cu privire la acuzaţiile formulate împotriva lor. Astfel, faptele reţinute în sarcina inculpatei au fost suficient descrise, clare, precise şi circumstanțiate ca mod de operare, existând o fixare riguroasă a coordonatelor spaţio-temporale.

În plus, s-a evidenţiat doar că actul de sesizare este legal întocmit prin simpla indicare a mijloacelor de probă care au fost administrate pe parcursul urmăririi penale. Descrierea şi coroborarea mijloacelor de probă din rechizitoriu au fost argumente aduse de către Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, în sprijinul acuzaţiilor, acestea putând fi însuşite sau înlăturare de către judecător în cursul cercetării judecătoreşti, care face propria analiză şi evaluează întregul material probator pentru stabilirea temeiniciei acuzaţiei penale.

Prin urmare, s-a reţinut că limitele învestirii sunt trasate de dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatei, din care rezultă voinţa neechivocă a procurorului de tragere a acestora la răspundere penală, rechizitoriul conţinând toate elementele prevăzute de legiuitor, fiind întocmit într-un mod precis şi determinat, susceptibil de a produce consecinţe juridice, respectiv de a sesiza legal instanţa de fond cu judecarea pricinii.

S-a mai arătat că situaţia de fapt menţionată de procurorul de caz, s-a susţinut cu următoarele mijloacele de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 06.06.2012 și planșă fotografică; declarație inculpată S.E.din data de 06.06.2012; proces-verbal din 07.06.2012 de consemnare a efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale; dovadă predare țigarete la Camera de corpuri delicte seria H nr. 0066428 din 06.07.2012; dovadă de predare autoturism la camera de delicte seria H nr. 0066028 din 25.06.2012; mijloace materiale de probă – corpuri delicte: 2949 pachete ţigarete (1950 pachete marca Doina, cu timbru fiscal de Republica Moldova, şi 999 pachete marca Viceroy, cu timbru fiscal de Ucraina); autoturismul marca Audi A8, cu nr. de înmatriculare B9072PH; adresa nr.16396/BTV/14.06.2012 a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași.

Totodată, s-a reţinut că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la profilul moral şi de personalitate al inculpatei, actele de urmărire penală efectuate, trimiterea în judecată, date referitoare la măsurile preventive şi măsurile asiguratorii, metode speciale de supraveghere sau cercetare, cheltuielile judiciare.

Prin urmare, s-a concluzionat că actul de sesizare a instanţei, în cauză îndeplineşte aceste condiţii.

În ceea ce priveşte verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava a constatat că aceasta presupune examinarea respectării dispoziţiilor legale cu privire la strângerea şi administrarea mijloacelor de probă, probele obţinute în mod nelegal, în conformitate cu dispoziţiile art. 102 Cod procedură penală, neputând fi folosite în cadrul procesului penal.

În prezentarea succesiunii actelor procesuale privitoare la inculpata S.E. s-a arătat că:

a) în dosarul nr. 31/D/P/2011 al DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava prin Rezoluția nr. 31D/P/2011 din data de 23.01.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de S.E., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- „aderare la un grup infracţional organizat”, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că în perioada mai-iunie 2012, a aderat la gruparea infracţională organizată condusă de numitul S.M.M. ce are ca principal scop, procurarea şi colectarea unor cantităţi însemnate de ţigări de provenienţă extracomunitară, în cadrul grupului asumându-şi rolul transportator al ţigaretelor, pentru segmentul care se ocupă cu valorificarea acestora pe piaţa neagră din România.

- „contrabandă” faptă prev. de art. 270 alin 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 (cu modificările şi completările ulterioare), modificată prin OUG 54/2010 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Cod penal, constând în aceea că:

1. La data de 15.05.2012, S.E., printr-un colaborator de-al ei, neidentificat-transportator al ţigaretelor, i-a livrat numitului P.D.D., pe raza oraşului Târgu Frumos, o cantitate nedeterminată de ţigarete de provenienţă extracomunitară, preţ şi marcă neidentificate;

2. La data de 30.05.2012, numita S.E. i-a livrat numitului P.D.D., pe raza oraşului Târgu Frumos, jud. Iaşi, cantitatea de 5 baxuri ţigarete marca Viceroy de provenienţă extracomunitară, prin intermediul unei persoane neidentificate, cunoscută sub numele de Costel, care a avut rol de transportator al ţigaretelor;

3. La data de 06.06.2012, pe raza oraşului Liteni, jud. Suceava, lucrători din cadrul IPJ Suceava, au oprit pentru control autoturismul marca Audi A8, de culoare alb, cu nr. de înmatriculare B9072PH, condus de către numita S.E., în interiorul autovehiculului fiind identificată cantitatea totală de 2949 pachete ţigarete marca Doina şi Viceroy de provenienţă extracomunitară. În cauză se face aplicarea art. 33 lit. a C.P.

Prin Ordonanța nr. 31D/P/2011 din data de 14.02.2013 a fost pusă în mișcare acțiunea penală faţă de S.E.pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, faptă prev. şi ped de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003 şi contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată prin OUG 54/2010, cu aplic. art. 33 litera a şi 41 alin. 2 din C. pen.

Prin Ordonanța cu nr. 31D/P/2011 din data 10.02.2014, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care se efectuează urmărirea penală faţă de inculpata S.E., din infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, prevăzute de art 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată prin OUG 54/2010 cu aplic. art. 33 lit. a şi art. 41 alin. 2 C. Pen, în infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. 1 şi 2 C.p., cu aplic. art. 5 din Cod penal, prevăzute de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modificat prin OUG 54/2010 cu aplic. art. 35 alin. 1 şi art. 38 alin. 1 din Cod Penal.

b) în dosarul nr.2222/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava prin procesul-verbal din 06.06.2012 organul de cercetare penală din cadrul IPJ Suceava – Poliția oraș Liteni s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev. de art.270 alin.3 C.vam., cu privire la faptul că la data de 06.06.2012, în jurul orei 20.40, S.E.a transportat pe raza oraşului Liteni, jud. Suceava, cu autoturismul marca Audi A8, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare B9072PH, condus de către S.E., cantitatea totală de 2949 pachete ţigarete (1950 pachete marca Doina, cu timbru fiscal de Republica Moldova, şi 999 pachete marca Viceroy, cu timbru fiscal de Ucraina).

Sesizarea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava cu nr. 2222/P/2012 din 06.06.2012.

Prin Rezoluția nr. 2222/P/2012 din data de 07.06.2012, confirmată la aceeași dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, organul de cercetare penală a dispus începerea urmăririi penale faţă de S.E., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- transport de bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că sunt din contrabandă, faptă prev. şi ped de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, modificată prin OUG 54/2010 şi

- deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, faptă prev. şi ped. de art. 296 ind. 1 alin.1 lit. L din Legea 571/2003 modificată prin OUG 54/2010, cu aplic. art.33 lit.b din Cod Penal, constând în aceea că la data de 06.06.2012, în jurul orei 20.40, a transportat pe raza oraşului Liteni, jud. Suceava, cu autoturismul marca Audi A8, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare B9072PH, condus de către S.E., cantitatea totală de 2949 pachete ţigarete (1950 pachete marca Doina, cu timbru fiscal de Republica Moldova, şi 999 pachete marca Viceroy, cu timbru fiscal de Ucraina), cunoscând că provin din contrabandă.

Prin Ordonanța nr. 2222/P/2012 din data de 07.06.2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de S.E., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

Prin Ordonanța nr. 2222/P/2012 din 06.12.2012 procurorul a dispus declinarea de competență în favoarea DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, în vederea reunirii la dos.nr. 31/D/P/2011.

La DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava dosarul a fost înregistrat cu nr.172/D/P/2012 din 10.12.2012.

Prin Ordonanța nr.172/D/P/2012 din 08.01.2013 dos.nr. 172/D/P/2012 a fost conexat la dos.nr. 31D/P/2011.

Prin Ordonanța din 14.05.2019 procurorul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei cu privire la inculpata S.E., din infracțiunile de:

- deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, faptă prev. şi ped. de art. 296 ind. 1 alin.1 lit. L din Legea 571/2003 modificată prin OUG 54/2010, ambele cu aplic. art.33 lit. b Cod Penal, constând în aceea că la data de 06.06.2012, în jurul orei 20.40, a transportat pe raza oraşului Liteni, jud. Suceava, cu autoturismul marca Audi A8, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare B9072PH, condus de către S.E., cantitatea totală de 2949 pachete ţigarete (1950 pachete marca Doina, cu timbru fiscal de Republica Moldova, şi 999 pachete marca Viceroy, cu timbru fiscal de Ucraina), cunoscând că provin din contrabandă.

- art. 367 alin. 1 şi 2, cu aplic. art. 5 din Cod penal, constând în aceea că în perioada mai-iunie 2012, a aderat la gruparea infracţională organizată condusă de numitul Simota Mihai Mirel ce are ca principal scop, procurarea şi colectarea unor cantităţi însemnate de ţigări de provenienţă extracomunitară, în cadrul grupului asumându-şi rolul transportator al ţigaretelor, pentru segmentul care se ocupă cu valorificarea acestora pe piaţa neagră din România.

- art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 35 alin. 1 şi art. 38 alin. 1 din Cod Penal, constând în aceea că:

1. La data de 15.05.2012, S.E., printr-un colaborator, neidentificat, transportator al ţigaretelor, i-a livrat numitului P.D.D., pe raza oraşului Târgu Frumos, o cantitate nedeterminată de ţigarete de provenienţă extracomunitară, preţ şi marcă neidentificate.

2. La data de 30.05.2012, numita S.E.i-a livrat numitului P.D.D., pe raza oraşului Tîrgu Frumos, jud. Iaşi, cantitatea de 5 baxuri ţigarete marca Viceroy de provenienţă extracomunitară, prin intermediul unei persoane neidentificate, cunoscută sub numele de COSTEL, care a avut rol de transportator al ţigaretelor.

în infracțiunile de:

- aderare la un grup infracţional organizat, prev. de art.367 alin.1 şi 2 C.p., constând în aceea că în perioada mai-iunie 2012, S.E.a aderat la gruparea infracţională organizată condusă de numitul S.M.M. ce are ca principal scop procurarea şi colectarea unor cantităţi însemnate de ţigări de provenienţă extracomunitară, în cadrul grupului, asumându-şi rolul transportator al ţigaretelor, pentru segmentul care se ocupă cu valorificarea acestora pe piaţa neagră din România.

-contrabandă, prev. de art. 270 alin.3 C.vam., cu aplic.art.35 alin.1 C.p. (trei acte materiale), constând în aceea că:

2. La data de 30.05.2012, numita S.E. i-a livrat numitului P.D.D., pe raza oraşului Tîrgu Frumos, jud. Iaşi, cantitatea de 5 baxuri ţigarete marca Viceroy de provenienţă extracomunitară, prin intermediul unei persoane neidentificate, cunoscută sub numele de COSTEL, care a avut rol de transportator al ţigaretelor.

3. La data de 06.06.2012, în jurul orei 20.40, S.E.a transportat pe raza oraşului Liteni, jud. Suceava, cu autoturismul marca Audi A8, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare B9072PH, condus de către S.E., cantitatea totală de 2949 pachete ţigarete (1950 pachete marca Doina, cu timbru fiscal de Republica Moldova, şi 999 pachete marca Viceroy, cu timbru fiscal de Ucraina), cunoscând că provin din contrabandă, totul cu aplic.art.38 alin.1 C.p. și art.5 C.p.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriu s-a pronunţat şi soluţii de clasare. Astfel, cu privire la infracțiunea de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art.367 alin.1 şi 2 C.p., constând în aceea că în perioada mai-iunie 2012, S.E. a aderat la gruparea infracţională organizată condusă de numitul S.M.M. ce are ca principal scop procurarea şi colectarea unor cantităţi însemnate de ţigări de provenienţă extracomunitară, în cadrul grupului, asumându-şi rolul transportator al ţigaretelor, pentru segmentul care se ocupă cu valorificarea acestora pe piaţa neagră din România, s-a dispus clasarea față de inculpata S.E., fiind incident cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale de la art. 16 lit.c C.p.p. – nu există probe că inculpata a săvârșit această infracțiune. S-a arătat că infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat constă în iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup. Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

În speță, din actele de urmărire penală efectuate nu a rezultat că inculpata S.E.a săvârșit fapte care să reprezinte elementul material, în modalitatea aderării, al infracțiunii prevăzute de art.367 C.p. Astfel, nu a rezultat din probele administrate în cauză că inculpata S.E.a aderat la un grup infracțional organizat, aderare care presupune atât un aspect obiectiv, constând în fapte repetate de aderare la activitatea infracțională a grupului, cât și un aspect subiectiv, din care să rezulte că autorul are reprezentarea subiectivă că prin faptele sale a aderat la un grup infracțional organizat, fiind conștient de existența unei astfel de asocieri infracționale.

Or, în speță, nu s-a regăsit această situație, față de inculpată fiind reținut prin prezentul rechizitoriu un singur act material de contrabandă, urmând a se dispune în consecință.

S-a mai reţinut că pentru actele materiale descrise în ultimul act procesual privind pe inculpată (ordonanța din 14.05.2019 prin care procurorul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, pct.1 și 2 la infracțiunea de contrabandă), nu au existat probe că inculpata a săvârșit faptele menționate. În acest sens, s-a reţinut că procesele-verbale de redare a comunicărilor telefonice efectuate de inculpată nu se coroborează cu alte mijloace de probă din care să rezulte existența obiectului material al infracțiunii de contrabandă (respectiv țigaretele), data și locul săvârșirii, persoanele implicate.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a arătat că principiul legalităţii în administrarea probelor presupune numai acele mijloace de probă prevăzute de lege, în condiţiile stabilite de noul Cod de procedură penală, legislaţia specială şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Dintre atribuţiile care îi lipsesc judecătorului de cameră preliminară se aminteşte imposibilitatea de a statua asupra temeiniciei acuzaţiilor aduse împotriva inculpatei.

În acord cu voinţa legiuitorului, pe lângă prevederea că probele trebuie să fie obţinute din mijloacele prevăzute de lege, se impune ca acestea să fie obţinute în mod legal, altfel nu pot fi folosite nici în dovedirea învinuirii, nici a apărării (în procesul penal, la judecata în fond a cauzei). Când ne referim la obţinerea lor în mod „nelegal”, se impune a se face trimitere la dispoziţiile legale care prevăd cum sunt administrate aceste mijloace de probă şi care trebuie respectate întocmai. Prin urmare, pe de o parte, se dă efect procesual (art.101 Cod procedură penală) interdicţiei de a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe, de a se folosi metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntar faptele care constituie obiectul probei şi ca organele judiciare penale sau alte persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue comiterea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe. Pe de altă parte, se dă efect procesual şi altor situaţii în care devine ilegală obţinerea unor mijloace de probă, cum ar fi o percheziţie neautorizată, interceptarea neautori¬zată a unei convorbiri tele¬fonice etc.

Se instituie, aşadar competenţa judecătorului de cameră preliminară în verificarea conformităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanţiile de echitabilitate a procedurii. Sub acest aspect, legalitatea administrării probelor este strâns şi exclusiv legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal. În acest context, dacă judecătorul va constata că se impune înlăturarea unui mijloc de probă, deoarece a produs o vătămare esenţială drepturilor procesuale ale unei părţi, îl va exclude. Excluderea este o sancţiune procesuală specifică, aplicabilă în materia probelor administrate cu încălcarea principiului legalităţii, loialităţii. Această sancţiune are un domeniu de aplicare special, deosebindu-se, astfel, de sancţiunea nulităţii ce se aplică numai actelor procesuale sau procedurale.

Se reţine cu titlu concluziv de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond că în cauza instrumentată s-a respectat principiul loialităţii administrării probelor, acestea au fost în mod legal obţinute, iar actele de urmărire penală au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

Aşa fiind, s-a evidenţiat în acest cadru, că judecătorul de cameră preliminară este abilitat să sancţioneze doar deciziile luate de procuror în măsura în care acestea sunt abuzive ori ilegale, ceea ce nu este cazul în prezenta speţă, nu şi pertinenţa ori concludenţa probelor administrate, acestea putând fi luate în considerare sau înlăturate de judecătorul fondului în procesul final de apreciere a valorii lor probatorii.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava a reţinut că în cursul urmăririi penale prerogativa strângerii mijloacelor de probă şi aprecierea asupra oportunităţii trimiterii în judecată, netrimiterii în judecată sau disjungerii cu privire la anumite fapte sau anumite persoane, în cazul în care această soluţie e necesară, aparţine exclusiv procurorului. În faţa instanţei de judecată pot fi administrate şi alte probe în afara celor din timpul urmăririi penale, în cazul în care se apreciază necesar, în prezenta procedură nefiind posibil a se antama vinovăţia ori nevinovăţia unei persoane. Totodată, a reţinut judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava, că încadrarea juridică dată unei fapte prin rechizitoriu este întotdeauna provizorie, putând fi modificată până la pronunţarea unei hotărâri definitive.

În conformitate cu dispoziţiile art. 10, 83, 108 alin. 2-4 precum şi art. 307 Cpp., s-a arătat că inculpata a fost audiată cu respectarea dreptului la apărare și a dispozițiilor prevăzute de Codul de procedură penală.

Analizând din oficiu respectarea dispoziţiilor legale cu privire la strângerea şi administrarea mijloacelor de probă s-a constatat că au fost respectate toate prevederile legale în materie.

De asemenea, s-a constatat că nu se impun a fi invocate cereri şi excepţii din oficiu.

Asupra cererilor formulate de inculpata S.E., cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 31/D/P/2011 al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a reţinut următoarele:

Astfel, a arătat că o primă excepţie vizează nulitatea interceptărilor pentru motivele expuse atât oral cât şi în scris, solicitând înlăturarea de la dosarul cauzei atât a interceptărilor cât şi a CD-ului care le conţine, ca urmare a faptului că nu au fost menţionate în rechizitoriu, iar parchetul a menţionat în mod expres că nu înţelege să folosească alte mijloace materiale de probă în demonstrarea vinovăţiei inculpatei S.E., în afara celor menţionate la fila 3 din Rechizitoriu.

Cea de-a doua excepţie a vizat nulitatea absolută a procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 06.06.2012 întocmit de agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Liteni, întrucât acesta a fost obţinut cu încălcarea prevederilor legale în materie, solicitând în consecinţă excluderea acestuia de la dosarul cauzei.

Totodată, a considerat că toată urmărirea penală efectuată în dosarul penal nr.31/D/P/2012al D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Suceava este lovită de nulitate, având în vedere că inculpatei i-au fost încălcate drepturile şi garanţiile prevăzute de art.6 alin. 1 si 3 din CEDO, art.5 din CEDO, art.8 CEDO, art.10 din CPP privind dreptul al apărare, art. 44 privind prezumția de nevinovăţie din CPP având în vedere faptul că domnul procuror de caz nu a administrat nicio probă în apărarea inculpatei şi nici nu i-a conferit timpul necesar în vederea pregătirii apătării, avocatul acesteia neparticipând la toate celelalte acte de procedură efectuate în prezentul dosar, întrucât nu a fost încunoştinţat şi nici i-a fost conferită posibilitatea de a-l anunţa, art. 100 si 101 din CPP privind administrarea probelor şi principiul loialităţii administrării probelor, art.148 din CPP privind utilizarea investigatorilor sub acoperire, prev.art.142 si 142 indice 1 din Cod procedură penală.

Mai mult, a arătat că parchetul invocă o singură probă împotriva inculpatei respectiv declaraţia dată de aceasta în calitate de făptuitor la data de 06.06.2012, în lipsa unui apărător ales, în condiţiile în care avea în maşină 2 minori, declaraţie dată sub presiune şi sub promisiunea neluării vreunei măsuri preventive faţă de aceasta, şi sub constrângerea morală că trebuie să se întoarcă acasă cu cei doi minori pe care îi avea în custodie. A arătat faptul că inculpata a scris mot-a-mot ceea ce i s-a dictat, iar ceea ce este scris în declaraţie nu se coroborează cu ceea ce reiese din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, ceea ce denotă că declaraţia din data de 06.06.2012 nu corespunde realităţii. De asemenea, a arătat că nu există niciun proces verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de făptuitor şi a drepturilor şi nu i s-a acordat timp să sune avocatul, ba mai mult i s-a luat telefonul pentru a nu putea contacta pe nimeni.

Prin urmare, a arătat că solicită admiterea tuturor excepţiilor invocate, iar pe cale de consecinţă înlăturarea declaraţiei din data de 06.06.2012, interceptările şi procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 06.06.2012 şi restituirea dosarului la organul de urmărire penală în vederea refacerii anchetei.

În drept, au fost invocate prev. art. 344, 345 alin.2 si 3, 346 alin.3 lit. a si c, alin.4 NCPP, coroborate cu prev. art.5 alin 1,2, art. 10 alin. 5, art. 92, art. 97 alin. 1, 2 lit. b si d, art. 94 art. 99 alin.1,3, art. 100 alin. 1, art. 131, art,193, 101, 100, 145, 280-282 din NCPP, art. 6 alin. 1,2,3 din CEDO, Jurisprudenţă CEDO invocata în cuprinsul prezentelor excepţii, Decizia Curţii Constituţionale nr. 558 din 16.10.2014, Decizia CCR nr.802/2017, Decizia CCR nr.641/2014, Decizia nr.169/2016 a CCR, Decizia nr,51/2016 a CCR, Decizia 383/2015 a CCR, Jurisprudenţa CCR în materie.

Analizând cererile şi excepţiile formulate de inculpata S.E., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava a constatat că acestea sunt nefondate, din următoarele considerente:

Neîncunoştiinţarea apărătorului ales al inculpatului despre efectuarea oricărui act de urmărire penală este sancţionată de legiuitor cu nulitatea relativă condiţionată de existenţa unei vătămări. În prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a reţinut că apărătorul inculpatului nu a făcut dovada existenţei unei vătămări şi că această vătămare nu putea fi înlăturată decât prin anularea acelor acte. Totodată, nu există o solicitare a apărătorilor de înștiințare în vederea participării la efectuarea oricărui act de urmărire penală.

În ceea ce priveşte neparticiparea unui apărător la efectuarea actelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava a reţinut faptul că inculpata a fost asistată de un avocat ales la momentul audierii sale în calitate de învinuit şi inculpat, declaraţiile sale fiind semnate şi de către acesta, astfel că nu se poate reţine că actele de urmărire penală efectuate în această perioadă ar fi nelegale, prin raportare la aspectele invocate de către apărătorul inculpatului.

În ceea ce priveşte verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava a constatat că aceasta operaţiune presupune verificarea respectării dispoziţiilor legale cu privire la strângerea şi administrarea mijloacelor de probă, probele obţinute în mod nelegal, în conformitate cu dispoziţiile art. 102 Cod procedură penală, neputând fi folosite în cadrul procesului penal.

Principiul legalităţii în administrarea probelor presupune administrarea numai a mijloacelor de probă prevăzute de lege, în condiţiile stabilite de noul Cod de procedură penală, legislaţia specială şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Dintre atribuţiile care îi lipsesc judecătorului de cameră preliminară se aminteşte imposibilitatea de a statua asupra temeiniciei acuzaţiilor aduse împotriva inculpatului. Aceste restricţii vin să sublinieze caracterul limitat al controlului de legalitate exercitat de către judecător în această procedură preliminară, precum şi lipsa funcţiei de instrucţie. Este exprimat, astfel, principiul separaţiei funcţiilor judiciare în procesul penal, legiuitorul Noului Cod de procedură penală statuând, aşadar, că prerogativa strângerii mijloacelor de probă şi aprecierea asupra oportunităţii trimiterii în judecată aparţin exclusiv Ministerului Public.

În acord cu voinţa legiuitorului, pe lângă prevederea că probele trebuie să fie obţinute din mijloacele prevăzute de lege, se impune ca acestea să fie obţinute în mod legal, altfel nu pot fi folosite nici în dovedirea învinuirii, nici a apărării (în procesul penal, la judecata în fond a cauzei). Când ne referim la obţinerea lor în mod „nelegal”, se impune a se face trimitere la dispoziţiile legale care prevăd cum sunt administrate aceste mijloace de probă şi care trebuie respectate întocmai. Prin urmare, pe de o parte, se dă efect procesual (art.101 Cod procedură penală) interdicţiei de a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe, de a se folosi metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntar faptele care constituie obiectul probei şi ca organele judiciare penale sau alte persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe. Pe de altă parte, se dă efect procesual şi altor situaţii în care devine ilegală obţinerea unor mijloace de probă, cum ar fi o percheziţie neautorizată, interceptarea neautorizată a unei convorbiri telefonice etc.

Exercitând un control strict prin prisma dispoziţiilor legale despre care s-a făcut anterior vorbire, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava a reţinut cu titlu concluziv că în cauza instrumentată s-a respectat principiului loialităţii administrării probelor, acestea au fost în mod legal obţinute, iar actele de urmărire penală au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale în materie la data desfăşurării primei faze procesuale.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava a dispus restituirea numai în cazurile expres şi limitativ reglementate de art. 346 al. 3 Cod procedură penală, mai exact în acele situaţii în care consideră că neregularitatea constatată atrage imposibilitatea soluţionării de către instanţă a acţiunii penale. De asemenea, a restituit cauza la parchet dacă exclude toate probele administrate în cursul urmăririi penale.

În ceea ce priveşte nulitatea mandatelor de interceptare, a interceptărilor efectuate în cauză, a proceselor verbale de redare a conversaţiilor și a probelor derivate din acestea astfel cum au fost solicitate de inculpata S.E. prin apărător ales, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava a constatat că acestea nu fac obiectul prezentei cauze.

În prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava a făcut verificări solicitând informaţii de la D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, SRI Suceava, I.P.J. Suceava – Serviciul Resurse Umane şi cu privire la actele efectuate în cauză şi la existenţa avizelor de poliţie judiciară a agenţilor care au pus în executare mandatele de supraveghere tehnică.

Prin adresa nr. 1212/III-13/2020 din data de 27.07.2020, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava a arătat faptul că punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică a fost realizată de ofiţeri care deţineau aviz de poliţie judiciară.

Prin adresa nr. 220719 din data de 17.09.2020, S.R.I. Suceava a arătat că, în dosarul nr. 18/D/P/2012, instrumentat de D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Suceava, doar a acordat sprijin tehnic conform solicitărilor formulate de organele de cercetare penală, respectiv de Direcţia de Operaţiuni Speciale / Serviciul de Operaţiuni Speciale Suceava. În concret, a arătat că acest sprijin tehnic a constat exclusiv în transmiterea semnalului interceptat de la Centrul Naţional de Interceptarea Comunicaţiilor către structurile de exploatare tehnică ale Direcţia de Operaţiuni Speciale / Serviciul de Operaţiuni Speciale, Suceava pentru un număr de 3 acte de autorizare.

Prin adresa nr. 11452/SRU/U.P./26.08.2020, I.G.P.R. – I.P.J. Suceava – Serviciul Resurse Umane a arătat că, raportat la dosarul nr. 18/D/P/2012, agenţii de poliţie care au pus în executare mandatele de supraveghere deţineau aviz de poliţie judiciară.

Totodată, faţă de adresele înaintate la dosarul cauzei de instituţiile interpelate, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava a făcut verificări solicitând informaţii suplimentare de la D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, SRI Suceava.

Prin adresa nr. 1812/III-13/2020 din data de 20.11.2020, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava a arătat faptul că ordonanţa provizorie din data de 06.06.2012 a fost pusă în executare de S.O.S. Suceava. Totodată, s-a arătat faptul că supravegherea audio-video autorizată prin ordonanţa din 13.07.2012 a fost pusă în executare de D.G.I.P.I., iar cea autorizată prin ordonanţa din 05.04.2012 a fost pusă în executare de I.P.J. Suceava – S.I.F.

Prin adresa nr. 274207 din data de 24.11.2020, S.R.I. Suceava a reiterat că, în dosarul nr. 18/D/P/2012, instrumentat de D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Suceava, doar a acordat sprijin tehnic conform solicitărilor formulate de organele de cercetare penală, respectiv de Direcţia de Operaţiuni Speciale / Serviciul de Operaţiuni Speciale Suceava. În concret, a arătat că acest sprijin tehnic a constat exclusiv în transmiterea semnalului interceptat de la Centrul Naţional de Interceptarea Comunicaţiilor către structurile de exploatare tehnică ale Direcţia de Operaţiuni Speciale / Serviciul de Operaţiuni Speciale, Suceava pentru un număr de 3 acte de autorizare, acestea din urmă punând în executare activităţile dispuse prin autorizaţiile emise de instanţă efectuând recepţionarea semnalului şi transcrierea conţinutului comunicaţiilor interceptate.

Prin adresa nr. 1812/III-13/2020 din data de 11.01.2021, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava a arătat faptul că mijloacele de probă enumerate la fila 3 din Rechizitoriul nr. 31/D/P/2011 din data de 28.01.2021 privind pe inculpata S.E. sunt singurele mijloace de probă pe care se întemeiază trimiterea acesteia în judecată, printre care nu se regăsesc și convorbirile telefonice, astfel încât acestea nu vor fi avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei, nefiind necesar a mai fi analizate de către judecătorul de cameră preliminară.

În ceea ce privește declarația dată de către inculpata S.E., în calitate de făptuitoare, nu există nicio probă sau element din care să rezultă că a existat vreo constrângere asupra acesteia atunci când i s-a luat acea declarație și prin raportare la dispozițiile procedurare aplicabile la acea dată nu era necesară asistarea de către apărător la întocmirea actului anterior menționat.

Privitor la nulitatea procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând vreo vătămare care să conducă la anularea sa, autoturismul condus de către inculpată și în care se presupune că transporta țigarete fiind oprit în trafic de către lucrători de poliție pentru control.

În ceea ce privește celelalte aspecte invocate de către apărătorul inculpatei, acestea exced obiectului procedurii de cameră preliminară, fiind chestiuni ce țin de judecata în fond a cauzei, privitor la acuzația reținută în sarcina sa.

Pentru aceste motive, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava a respins cererile şi excepţiile invocate de către inculpata S.E.

În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, a constatat legalitatea sesizării Tribunalului Suceava cu rechizitoriul nr. 31D/P/2011 din data de 28.01.2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, privind pe inculpata S.E., pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin.3 C.vam., precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

A dispus începerea judecării cauzei privind pe inculpata S.E. cu datele de stare civilă mai sus-menţionate.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpata S.E., motivele fiind expuse în scris dar şi oral de către apărătorul ales al acesteia cu ocazia dezbaterilor, astfel cum au fost consemnate în încheierea de dezbateri din data de 13 septembrie 2021 când au avut loc dezbaterile.

Analizând contestația formulată prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 347 Cod procedură penală, judecătorii de cameră preliminară ai curţii au constatat următoarele:

I. Cu privire la cererile şi excepţiile formulate în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond:

a) O primă excepţie invocată de inculpată în procedura de cameră preliminară derulată în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond a vizat nulitatea absolută a interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de inculpată efectuate în cauză şi a proceselor verbale de redare a conversaţiilor, invocând, pe de o parte, că acestea au fost puse în executare de SRI, iar pe de altă parte, faptul că inculpata nu a fost informată despre împrejurarea că a fost supusă supravegherii tehnice în termen de 10 zile de la finalizarea supravegherii, aşa cum prevăd disp. art. 145 alin.1 Cod procedură penală, astfel încât dreptul său la apărare a fost încălcat.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava a apreciat că nu se impune a fi analizată această excepţie întrucât prin adresa nr. 1812/III-13/2020 din data de 11.01.2021 D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava a arătat faptul că mijloacele de probă enumerate la fila 3 din Rechizitoriul nr. 31/D/P/2011 din data de 28.01.2021 privind pe inculpata S.E. sunt singurele mijloace de probă pe care se întemeiază trimiterea acesteia în judecată, printre care nu se regăsesc și convorbirile telefonice, astfel încât acestea nu vor fi avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei, nefiind necesar a mai fi analizate de către judecătorul de cameră preliminară.

Judecătorii de cameră preliminară învestiţi cu prezenta contestaţie constată că raţionamentul judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond în legătură cu această excepţie este greşit.

Astfel, judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar constată că în prezentul dosar de urmărire penală se regăsesc la filele 226-253 autorizaţiile de interceptare a convorbirilor telefonice şi procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpată. Faptul că procurorul nu a înţeles să susţină acuzarea inculpatei cu probele reprezentate de procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice nu prezintă nicio relevanţă din perspectiva analizării legalităţii probatoriului administrat în cursul urmăririi penale. Atâta timp cât o probă a fost administrată în cauză ea este supusă analizei legalităţii, indiferent dacă actul de acuzare se sprijină sau nu pe acea probă, întrucât potrivit art. 306 alin. 3 Cod procedură penală organele de cercetare penală strâng şi administrează probele, atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului ori inculpatului. A aprecia că sunt supuse analizei legalităţii doar probele pe care se susţine acuzarea ar constitui o încălcare a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare al inculpatului, întrucât acesta nu s-ar putea folosi pe parcursul procesului penal de probele administrate în cursul urmăririi penale şi care ar putea folosi la dovedirea nevinovăţiei sale.

În prezenta cauză în cursul urmăririi penale inculpata S.E. a fost cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin.1 şi 2 Cod penal, constând în aceea că în perioada mai-iunie 2012, S.E.a aderat la gruparea infracţională organizată condusă de numitul S.M.M. ce are ca principal scop procurarea şi colectarea unor cantităţi însemnate de ţigări de provenienţă extracomunitară, în cadrul grupului asumându-şi rolul de transportator al ţigaretelor, pentru segmentul care se ocupă cu valorificarea acestora pe piaţa neagră din România, şi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin.3 C.vam., cu aplic. art.35 alin. 1 Cod penal (trei acte materiale, respectiv actele materiale din 15.05.2012, 30.05.2012 şi 06.06.2012).

Prin rechizitoriu inculpata a fost însă trimisă în judecată doar pentru infracţiunea de contrabandă – actul material din 06.06.2012, dispunându-se clasarea pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin.1 şi 2 Cod penal şi pentru actele materiale ale infracţiunii de contrabandă din datele de 15.05.2012 şi 30.05.2012.

În acest context, judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar apreciază că se impune doar verificarea legalităţii proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpată vizând fapta de contrabandă din data de 06.06.2012 întrucât doar această faptă face obiectul trimiterii în judecată a inculpatei. Procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice vizând actele materiale ale infracţiunii de contrabandă pentru care s-a dispus clasarea, deşi se află la dosarul prezentei cauze, nu pot face obiectul analizei legalităţii lor întrucât nu constituie probe în prezenta cauză, iar înlăturarea lor de la dosarul cauzei nu este posibilă întrucât sunt probe care vizează soluţiile de clasare date prin acelaşi act procesual cu soluţia de trimitere în judecată (rechizitoriu).

Prin urmare, întrucât judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond nu a procedat la analiza excepţiei nulităţii interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de inculpată în data de 06.06.2012, completul de judecători de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar va compliniri această omisiune, urmând să analizeze excepţia invocată.

Astfel, judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar constată că în ceea ce priveşte fapta de contrabandă din data de 06.06.2012 ce face obiectul prezentei cauzei prin Ordonanţa procurorului din data de 06.06.2012 s-a autorizat provizoriu pe o durată de 48 de ore, începând cu data de 06.06.2012, orele 12.00, şi până la data de 08.06.2012, orele 12.00, interceptarea convorbirilor telefonice ale utilizatorului postului telefonic cu nr. de apel 0749......, arătându-se în cuprinsul autorizaţiei că „aceste activităţi vor fi aduse la îndeplinire de SRI – Secţia Judeţeană Suceava şi DOS- SOS Suceava care vor efectua interceptarea şi localizarea convorbirilor şi comunicărilor, iar transcrierile vor fi efectuate de către ofiţerii de poliţie judiciară delegaţi prin dispoziţia procurorului.”

Autorizaţia provizorie menţionată a fost confirmată prin Încheierea nr. 1176/12.06.2012 a Tribunalului Suceava.

În baza autorizaţiei provizorii au fost obţinute convorbirile telefonice purtate de inculpată în data de 06.06.2012, aşa cum sunt redate în procesele verbale de transcriere a convorbirilor aflate la filele 293-311 dup.

Principalul argument în critica inculpatei referitoare la procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice îl reprezintă punerea în executare a autorizaţiei de interceptare de către SRI, fiind invocate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/16.03.2016 prin care a fost declarată neconstituţională sintagma „alte organe specializate ale statului” din disp. art. 142 alin. 1 din Codul de procedură penală care, la momentul analizării excepţiei de neconstituţionalitate, avea următorul conţinut „procurorul pune în executare supravegherea tehnică şi poate dispune ca aceasta să fie executată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului”.

La solicitarea expresă a judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond, prin adresa nr. 1812/III-13/2020 din data de 20.11.2020, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava a arătat faptul că ordonanţa provizorie din data de 06.06.2012 a fost pusă în executare de S.O.S. Suceava.

Analizând Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/16.03.2016, judecătorii de cameră preliminară învestiţi cu prezenta contestaţie au constatat că, în esenţă, Curtea Constituţională a reţinut că punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către alte organe specializate ale statului încalcă dispoziţiile constituționale cuprinse în art.1 alin. 3 referitoare la statul de drept în componenta sa privind garantarea drepturilor cetățenilor și în art.1 alin. 5 care consacră principiul legalității.

Relevant în motivarea Curţii Constituţionale este paragraful 37 în care Curtea constată că „legiuitorul a inclus, în cuprinsul art. 142 alin. 1 din Codul de procedură penală, pe lângă procuror, organul de cercetare penală și lucrătorii specializați din cadrul poliției și al altor organe specializate ale statului. Aceste organe specializate ale statului nu sunt definite nici în mod expres, nici în mod indirect în cuprinsul Codului de procedură penală. De asemenea, norma criticată nu prevede nici domeniul de activitate specific acestora, în condițiile în care, în România, activează, potrivit unor reglementări speciale, numeroase organe specializate în diverse domenii. Astfel, în afara Serviciului Român de Informații, la care fac referire autorii excepției, care, potrivit art.1 și art.2 din Legea nr.14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.33 din 3 martie 1992, și art.6 și art.8 din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.190 din 18 martie 2014, are atribuții exclusiv în domeniul siguranței naționale, neavând atribuții de cercetare penală, conform art.13 din Legea nr.14/1992, există și alte servicii cu atribuții în domeniul securității naționale, precum și o multitudine de organe specializate ale statului cu atribuții în varii domenii, cum sunt, cu titlu exemplificativ, Garda Națională de Mediu, Gărzile Forestiere, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Inspectoratul de Stat în Construcții, Consiliul Concurenței sau Autoritatea de Supraveghere Financiară, niciuna dintre acestea neavând atribuții de cercetare penală”.

Având în vedere aceste argumente, Curtea Constituţională a reținut că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” apare ca fiind lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, nepermițând subiecților să înțeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viața privată a persoanelor.

Totodată s-a menţionat că standardul constituțional de protecție a libertății individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de limitare a acestei valori constituționale, iar, pe de altă parte, să prevadă într-un mod clar, precis și previzibil, aceste cazuri. Așadar, standardul constituțional de protecție a vieții intime, familiale și private și a secretului corespondenței impune ca limitarea acestora să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres, într-un mod clar, precis și previzibil care sunt organele abilitate să efectueze operațiunile care constituie ingerințe în sfera protejată a drepturilor.

Pornind de la comunicările DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava privind organele care au pus în executare autorizaţia de interceptare a convorbirilor telefonice din prezenta cauză judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar constată că măsurile au fost dispuse şi administrate în baza Codului de procedură penală din 1968, astfel încât în susţinerea nelegalităţii modalităţii de punere în executare a autorizaţiilor nu poate fi invocată Decizia nr. 51/16.02.2016 a Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial nr. 190/14.03.2016.

Aşa cum s-a arătat în paragrafele anterioare obiectul deciziei de constituţionalitate l-au făcut dispoziţiile referitoare la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică din noul Cod de procedură penală (art. 142 alin. 1), în vreme ce punerea în executare a ordonanţelor de autorizare provizorie şi a autorizaţiilor emise de judecători s-a făcut în baza dispoziţiilor Codului de procedură penală din 1968.

Potrivit art. 91² din Codul de procedură penală din 1968 care avea titlul marginal organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea „procurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările prevăzute în art. 91¹ sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii efectuate”

Aşadar faţă de dispoziţiile noului Cod de procedură penală care prevedeau la momentul analizării excepţiei de neconstituţionalitate că mandatele de supraveghere tehnică putea fi puse în executare de procuror, organul de cercetare penală, lucrătorii specializați din cadrul poliției ori de alte organe specializate ale statului, Codul de procedură penală din 1968 prevedea doar posibilitatea ca autorizaţiile de interceptare a convorbirilor telefonice şi ambientale să fie puse în executare de procuror şi de organul de cercetare penală. Aşadar vechiul Cod de procedură penală nu prevedea posibilitatea ca autorizaţiile de interceptare a convorbirilor telefonice şi ambientale să fie puse în executare de alte organe specializate ale statului, expresie ce a fost declarată neconstituţională prin decizia invocată de inculpaţi, motiv pentru care în cazul analizat nu poate fi vorba de incidenţa deciziei de neconstituţionalitate invocată.

Cu toate acestea, în virtutea principiului de drept procesual penal tempus regit actum potrivit căruia actele procesuale şi procedurale se îndeplinesc în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la momentul realizării lor, şi a disp. art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea 255/2013 de punere în aplicare a Legii 135/2010 privind noul Cod de procedură penală în conformitate cu care actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege, iar nulitatea oricărui act efectuat înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condiţiile noului Cod de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară este obligat să verifice în procedura de cameră preliminară dacă actul de punere în executare a ordonanţei de autorizare provizorie de interceptare a convorbirilor telefonice purtate de inculpată s-a făcut de organele prevăzute de art. 91² din Codul de procedură penală din 1968, în vigoare la momentul punerii în executare a acestor autorizaţii.

Aşa cum a comunicat DIICOT-Serviciul Teritorial Suceava prin înscrisurile depuse la dosar Ordonanţa provizorie din data de 06.06.2012 a fost pusă în executare de S.O.S. Suceava, iar S.R.I. Suceava doar a acordat sprijin tehnic conform solicitărilor formulate de organele de cercetare penală, respectiv de Direcţia de Operaţiuni Speciale / Serviciul de Operaţiuni Speciale Suceava. În concret, a arătat că acest sprijin tehnic a constat exclusiv în transmiterea semnalului interceptat de la Centrul Naţional de Interceptarea Comunicaţiilor către structurile de exploatare tehnică ale Direcţia de Operaţiuni Speciale / Serviciul de Operaţiuni Speciale Suceava, acestea din urmă punând în executare activităţile dispuse prin autorizaţiile emise de instanţă efectuând recepţionarea semnalului şi transcrierea conţinutului comunicaţiilor interceptate.

Judecătorii de cameră preliminară au reţinut aşadar că în prezenta cauză SRI a acordat exclusiv un sprijin de ordin tehnic permis de disp. art. 91² Cod procedură penală din 1968, sprijin care a fost validat ca fiind în concordanţă cu exigenţele constituţionale de instanţa de contencios constituţional în paragraful 155 din considerentele Deciziei nr. 26/16.01.2019: „Din cele de mai sus rezultă că, la data încheierii protocolului de cooperare analizat, Serviciul Român de Informații nu avea atribuții de cercetare penală (a se vedea și Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 37) și, prin urmare, nu avea calitatea de organ de cercetare penală, activitatea sa mărginindu-se la asigurarea unui sprijin tehnic „la realizarea unor activități de cercetare penală pentru infracțiuni privind siguranța națională" (a se vedea mutatis mutandis și Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 23 aprilie 2018, paragrafele 17-18). În consecință, sprijinul/suportul/concursul tehnic nu poate fi echivalat cu o activitate de cercetare penală, specifică organelor de urmărire penală. De aceea, indiferent de faptul că sprijinul tehnic, acordat în temeiul Legii nr. 14/1992, a vizat perioada de activitate a Codului de procedură penală din 1968 sau a noului Cod de procedură penală, curtea a reținut că acest sprijin nu putea fi valorizat ca o activitate de cercetare penală”

Prin urmare, cum în prezenta cauză SRI nu a exercitat atribuţii de organ de cercetare penală, contribuţia sa fiind doar de acordare a unui concurs tehnic la punerea în executare a autorizaţiei provizorii, validată ulterior de instanţa de judecată, şi judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar au apreciat că nu este dat motivul de nulitate absolută invocat de contestatoare vizând înregistrările convorbirilor telefonice.

Totodată s-a reţinut că prin adresa nr. 11452/SRU/U.P./26.08.2020, I.G.P.R. – I.P.J. Suceava – Serviciul Resurse Umane a arătat că, raportat la dosarul nr. 18/D/P/2012 agenţii de poliţie care au pus în executare mandatele de supraveghere deţineau aviz de poliţie judiciară.

Potrivit art. 201 alin. 2 Cod de procedură penală din 1968 organele de cercetare penală sunt organele de cercetare ale poliţiei judiciare (care erau lucrători specializaţi din MAI desemnaţi nominal de ministrul administraţiei şi internelor cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi organele de cercetare speciale (enumerate în art. 208 al aceluiaşi cod).

Cum lucrătorii Brigăzii Operaţiuni Speciale Suceava au deţinut la momentul punerii în executare a autorizaţiei de interceptare aviz de poliţie judiciară aceştia făceau parte din categoria organelor de cercetare ale poliţiei judiciare care puteau pune în executare autorizaţiile de interceptare a convorbirilor telefonice.

În ceea ce priveşte critica inculpatei privind omisiunea procurorului de a fi informată despre interceptarea convorbirilor telefonice în termen de 10 zile de la finalizarea supravegherii, judecătorii de cameră preliminară de la Curtea de Apel au constat că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, potrivit art. 145 alin. 1 Cod procedură penală, după încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privinţa sa.

Judecătorii de cameră preliminară au constatat însă că în prezenta cauză nu sunt aplicabile disp. art. 145 alin. 1 Cod procedură penală întrucât interceptarea convorbirilor telefonice din prezenta cauză a avut loc în perioada în care în vigoare erau dispoziţiile vechiului Cod de procedură penală, iar conform art. 13 Cod procedură penală legea procesual penală se aplică actelor efectuate şi măsurilor dispuse de la intrarea ei în vigoare, iar potrivit art. 4 din Legea 255/2013 de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile.

b) Cea de-a doua excepţie invocată de inculpata S.E.vizează nulitatea absolută a procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 06.06.2012 întocmit de agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Liteni, cu motivarea că în cauză a fost folosit mijlocul de supraveghere constând în utilizarea de investigatori sub acoperire, cu privire la care nu există vreo dispoziţie a procurorului în acest sens, ceea ce ar conduce la concluzia imposibilităţii reţinerii unui flagrant.

Judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, au constatat că în susţinerea nelegalităţii procesului verbal de constatare inculpata nu a invocat încălcarea niciunei dispoziţii legale, iar judecătorii nu identifică vreo încălcare a disp. art. 90 şi 91 din Codul de procedură penală din 1968 vizând cuprinsul şi forma proceselor verbale încheiate de organele de urmărire penală şi care pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal.

Posibilitatea ca inculpata să fi fost supusă supravegherii, folosindu-se investigatori sub acoperire, pe de o parte, nu poate fi stabilită în lipsa de la dosarul cauzei a unor acte în acest sens, procurorul comunicând că toate actele de procedură şi de urmărire penală efectuate în cauză se regăsesc la dosarul cauzei, iar pe de altă parte legalitatea procesului verbal de constatare nu poate fi raportată la acte a căror existenţă nu poate fi dovedită.

c) Şi în ceea ce priveşte excepţia nulităţii tuturor actelor de urmărire penală invocată de inculpata contestatoare judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar au apreciat că în mod corect aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond.

S-a invocat de către inculpată în susţinerea nulităţii tuturor actelor de urmărire penală nerespectarea dreptului său la apărare, prin aceea că nu s-au administrat probe în apărarea inculpatei, acesteia nu i s-a acordat timpul necesar pregătirii apărării, iar apărătorul său nu a fost încunoştiinţat pentru a participa la actele de urmărire penală.

În ceea ce priveşte dreptul la apărare al inculpatei după începerea urmăririi penale, judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar constată că, odată cu începerea urmăririi penale cu privire la fapta din 06.06.2012, prin Rezoluţia organului de urmărire penală din 07.06.2012, ora 1.20, (fila 15 dup) confirmată prin Rezoluţia procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava din 07.06.2012 (fila 16 dup), învinuitei/inculpatei S.E. i-a fost adusă la cunoştinţă acuzarea, dreptul la tăcere şi dreptul la apărător ales (conform procesului verbal din 07.06.2012 – fila 132 dup), inculpata valorificându-şi acele drepturi, astfel încât în prezenţa avocatului ales a refuzat să dea declaraţii. Cu privire la împrejurarea că apărătorul ales al inculpatei nu a fost înştiinţat despre actele de urmărire penală, judecătorii de cameră preliminară reţin că la dosarul cauzei nu există o cerere prin care apărătorul ales al inculpatei solicita să îi fie aduse la cunoştinţă datele când se vor desfăşura acte de urmărire penală, asistenţa juridică a inculpatei nefiind obligatorie. De asemenea, la dosarul cauzei nu există o cerere de probe din partea inculpatei, motiv pentru care nu se poate susţine că procurorul nu a administrat probe în apărare.

d) În procedura de cameră preliminară derulată în faţa judecătorului de cameră preliminară de la Tribunal inculpata a solicitat constatarea nulităţii declaraţiei dată de aceasta în calitate de făptuitor la data de 06.06.2012, menţionând că această declaraţie a fost dată în lipsa unui apărător ales, fiind dată sub presiune şi sub promisiunea neluării vreunei măsuri preventive faţă de aceasta, şi sub constrângerea morală că trebuie să se întoarcă acasă cu cei doi minori pe care îi avea în custodie. De asemenea, a arătat că nu există niciun proces verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de făptuitor şi a drepturilor şi nu i s-a acordat timp să sune avocatul, ba mai mult, i s-a luat telefonul pentru a nu putea contacta pe nimeni.

Cu privire la această excepţie, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a apreciat că nu există nicio probă sau element din care să rezultă că a existat vreo constrângere asupra acesteia atunci când i s-a luat acea declarație și, prin raportare la dispozițiile procedurare aplicabile la acea dată, nu era necesară asistarea de către apărător la întocmirea actului anterior menționat.

Făcând propria analiză asupra declaraţiei dată de numita S.E. în data de 06.06.2012 (fila 130 dup), judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar au apreciat că declaraţia a fost obţinută în mod neloial, însă nu din considerentele invocate de inculpată.

Astfel, judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar au constatat că în ceea ce priveşte infracţiunea de contrabandă din data de 06.06.2012 pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei s-a dispus începerea urmăririi penale prin Rezoluţia organului de cercetare penală din data de 07.06.2012, ora 01.20, (fila 15 dup), rezoluţie care a fost confirmată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava prin Rezoluţia din 07.06.2012 (fila 16 dup).

După începerea urmăririi penale, prin procesul verbal din data de 07.06.2012, ora 02.40, (fila 132 dup) învinuitei S.E. i s-a adus la cunoştinţă, în prezenţa avocatului ales, acuzaţia, dreptul la apărător ales, dreptul de a nu da declaraţii şi că tot ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa. Tot în prezenţa avocatului ales, învinuita a arătat că nu doreşte să dea declaraţii, procesul verbal fiind semnat de organul de urmărire penală, de învinuită şi de apărătorul său ales.

Înainte de a se începe urmărirea penală, respectiv în data de 06.06.2012, numitei S.E., care la acel moment nu avea nicio calitate procesuală, i s-a luat o declaraţie cu privire la prinderea sa conducând un autovehicul în care s-au găsit ţigarete provenite din contrabandă, declaraţie în care, fără a i se aduce la cunoştinţă că are dreptul de a nu se autoincrimina, în prezenţa agentului de poliţie, S.E. arăta că a transportat cu autoturismul propriu ţigările despre care ştia că sunt introduse ilegal în ţară, acestea fiind încărcate şi ascunse de o altă persoană în banchete, făcând acest lucru întrucât avea nevoie de bani.

Faptul că la momentul luării declaraţiei olografe din 06.06.2012 organele de cercetare penală aveau suficiente date privind caracterul infracţional al faptei numitei S.E. rezultă chiar din procesul verbal de constatare a faptei din 06.06.2012 (filele 35-36 dup) în care s-a menţionat că faţă de numita S.E. urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 şi a infracţiunii prev. de art. 296 ind. 1 lit. l din Legea 571/2003.

Imediat după luarea declaraţiei prin care S.E. recunoştea săvârşirea faptei de contrabandă, organele de cercetare penală au dispus începerea urmăririi penale, aducându-i la cunoştinţă acesteia calitatea de învinuit şi drepturile procesuale, context în care, în prezenţa apărătorului ales, învinuita a înţeles să-şi valorifice dreptul la tăcere, atitudine pe care a avut-o ulterior pe tot parcursul procesului penal.

Judecătorii de cameră preliminară au reţinut că potrivit art. 224 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală din 1968 (actul de procedură penală în vigoare la momentul începerii urmării penale în prezenta cauză) în vederea începerii urmăririi penale organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, iar procesul verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă.

Prin urmare s-a constatat că declaraţia dată de S.E. în data de 06.06.2012 a fost dată înainte de începerea urmăririi penale, fiind astfel un act premergător consemnat în procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (fila 20 dup) devenind astfel mijloc de probă în cauză.

Judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar au observat că atât Codul de procedură penală din 1968 cât şi actualul Cod de procedură penală conferă garanţii procesuale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil (dreptul la apărător, dreptul la tăcere) doar persoanelor care dobânedsc calitatea de învinuit/inculpat, respectiv suspect/inculpat, nu şi în situaţia în care o persoană are calitatea de făptuitor sau martor. Or, declaraţia dată de S.E. în prezentul proces penal la data de 06.06.2012 în care aceasta se incrimina este folosită de organul de urmărire penală ca probă în acuzare, aceasta fiind singura declaraţie autoincriminatoare pe care inculpata a dat-o în procesul penal.

În acest context judecătorii de cameră preliminară au observat că dreptul inculpatei S.E. la un proces echitabil a fost încălcat, declaraţia din 06.06.2012 fiind luată inculpatei fără a i se aduce la cunoştinţă dreptul de a nu se autoincrimina.

Cu privire la dreptul martorului de a nu se incrimina şi de a păstra tăcerea relevante sunt considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 236 din 02.06.2020 prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 118 din Codul de procedură penală care nu reglementează dreptul martorului la tăcere şi la neautoincriminare este neconstituţională.

Realizând o amplă analiză a jurispundenţei Curţii de Justiţiei a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională a statuat că dreptul la tăcere și dreptul de a nu contribui la propria incriminare sunt atât o consecință directă a prezumției de nevinovăție, cât și o garanție a echității procedurii, consacrate în par.1 și 2 ale art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în condițiile în care par.1 cuprinde garanții ale „acuzatului” în materie penală, iar câmpul de aplicare ratione personae al par.2 al art.6 din Convenție are o sferă mai largă, incluzând și martorul. În context, Curtea a observat că, în ceea ce priveşte noţiunea de „martor”, instanța europeană a reţinut că aceasta are un înţeles autonom în sistemul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, independent de calificarea sa în norma naţională (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, par. 45). Astfel, din moment ce o depoziţie, fie că ea este făcută de un martor - stricto sensu - sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanţial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o „mărturie în acuzare”, fiindu-i aplicabile garanţiile prevăzute de art.6 par.1 şi 3 lit.d) din Convenţie (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Kaste şi Mathisen împotriva Norvegiei, par.53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunţată în Cauza Luca împotriva Italiei, par.41). 39.

Totodată, s-a arătat că în Hotărârea din 18 decembrie 2008, pronunțată în Cauza Loutsenko împotriva Ucrainei, Curtea a subliniat vulnerabilitatea poziției procesuale a celui ascultat în calitate de martor în primele faze ale procesului penal, lipsit de orice garanții juridice fundamentale, recunoscute doar pentru suspect și acuzat. În acest sens, în par. 50 al hotărârii precitate, „Curtea notează că, spre deosebire de un suspect sau un acuzat, care se bucură, potrivit legii aplicabile, de dreptul de a păstra tăcerea, martorul are obligația să dezvăluie orice informație pe care o cunoștea, sub sancțiunea răspunderii penale. Mai mult, spre deosebire de un suspect sau un acuzat, martorul nu avea niciun drept legal de a consulta un avocat înainte de prima interogare.

Însă, atunci când se examinează problema de a şti dacă dreptul la tăcere - în manifestarea sa directă de a refuza îndeplinirea obligaţiei de a da declaraţii - poate fi invocat de către martor, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se realizează, tangenţial, o analiză prin raportare la situaţia concretă a persoanei, reţinându-se că, dacă la momentul audierii, organele judiciare o suspectau pe respectiva persoană de săvârşirea infracţiunii, având în vedere celelalte mijloace de probă deja administrate în cauză, existând, aşadar, nişte suspiciuni, atunci toate drepturile prevăzute de art.6 în materia acuzaţiei în materie penală sunt incidente, inclusiv dreptul la tăcere, chiar dacă organele judiciare nu dispun efectuarea în continuare a urmăririi penale şi audiază persoana în calitate de martor (Hotărârea din 15 noiembrie 2012, pronunțată în Cauza Sergey Afanasyev împotriva Ucrainei, par.58)

Aşadar, constatând că declaraţia dată de S.E. în data de 06.06.2012 a fost obţinută în mod neloial, cu încălcarea dreptului acesteia de a nu se autoincrimina, judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar au constatat nulitatea acestei declaraţii, urmând să o înlăture din materialul probator.

II. Cu privire la cererile şi excepţiile formulate de inculpată în faţa judecătorilor de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar:

a) O primă excepţie invocată de inculpata S.E. direct în calea de atac a contestaţiei este aceea a nelegalităţii probelor constând în declaraţiile martorilor T.P. şi C.M.P., martorii asistenţi la întocmirea procesului verbal de constatare, apreciind că există suspiciuni că declaraţiile acestora au fost luate prin constrângere.

Înainte de a proceda la temeinicia excepţiei invocate direct în calea de atac a contestaţiei judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar trebuie să verifice dacă este admisibilă invocarea unei astfel de excepţii pentru prima oară în calea de atac a contestaţiei.

Potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. 4 Cod procedură penală în soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.

În speţa de faţă contestatoarea a invocat în susţinerea nelegalităţii probelor constând în declaraţiile martorilor T.P. şi C.M.P. motivul de nulitate absolută prev. de art. 101 alin. 1 Cod procedură penală (este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi îndemnuri sau promisiuni în scopul de a se obţine probe).

Deşi încălcarea disp. art. 101 alin. 1 Cod procedură penală nu este sancţionată potrivit art. 281 alin. 1 Cod procedură penală cu nulitatea absolută, o astfel de sancţiune decurge din analiza Curții Constituționale făcută prin Decizia nr. 802/05.12.2017: „În aceste condiţii, Curtea constată că nerespectarea interdicţiei absolute statuată în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 102 alin. (1) - potrivit căreia probele obţinute prin tortură, precum şi probele derivate din acestea nu pot fi folosite «în cadrul procesului penal» - şi a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) - (3) din Codul de procedură penală privind interzicerea explicită a administrării probelor prin practici neloiale atrage nulitatea absolută a actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate şi excluderea necondiţionată a probei în faza camerei preliminare”.

Prin urmare, aflându-ne în situaţia expresă a unui caz de nulitate absolută invocat din oficiu de inculpată direct în calea de atac a contestaţiei, judecătorii de cameră preliminară de la Curtea de apel sunt obligaţi să analizeze temeinicia excepţiei invocate.

Procedând astfel la verificarea legalităţii declaraţiilor martorilor T.P. şi C.M.P., judecătorii de cameră preliminară au constatat că inculpata apreciază că declaraţiile martorilor au fost obţinute prin constrângere, această apreciere întemeindu-se pe faptul că „I se pare extrem de suspect că s-au aflat acolo, iar din aşa zisa declaraţie este clar că a fost dictată de poliţie şi pusă să semneze, pentru că este o exprimare juridică în acea declaraţie a martorilor T.P. şi C.M. Aceste declaraţii se găsesc la filele 43 – 45 dosar urmărire penală, care conţin contradicţii şi care susţin că au văzut că a fost oprit în trafic autoturismul condus de contestatoare, că a fost întrebată dacă deţine şi transportă bunuri de contrabandă, că aceasta a indicat că nu, după care s-a deschis portbagajul şi i s-a găsit în sacul de box, dar nu se mai prevede în ce condiţii şi unde a fost deschisă maşina”. Totodată, inculpata a solicitat audierea de către judecătorii de cameră preliminară a acestor martori dorind „să clarifice modul în care li s-a luat declaraţia, dacă li s-a pus în faţă şi au semnat-o sau dacă au fost obligaţi în vreun fel, dacă au fost aduşi de agenţii de poliţie”.

Prin urmare, suspiciunea inculpatei de supunere a martorilor la constrângeri menite să conducă la obţinerea de declaraţii decurge din împrejurarea existenţei unor contradicţii între declaraţii. O astfel de suspiciune a inculpatei, întemeiată pe simpla existenţă a unor presupuse contradicţii, nu poate conduce la aprecierea că declaraţiile martorilor au fost obţinute prin constrângere şi nu poate justifica audierea în procedura de cameră preliminară a martorilor pentru a fi întrebaţi care sunt împrejurările în care au ajuns să semneze procesul verbal de constatare şi dacă declaraţiile date corespund adevărului sau au fost constrânşi în vreun fel la darea şi semnarea acelor declaraţii. Dacă s-ar admite această ipoteză ar însemna ca în procedura de cameră preliminară să fie audiaţi toţi martorii ale căror declaraţii constituie mijloace de probă în cauză pentru a se stabili cu certitudine că nu au fost supuşi unor constrângeri pentru a da acele declaraţii.

Pe de altă parte, judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar au constatat că, fiind vorba de un motiv de nulitate absolută, acesta ar putea fi invocat şi în faţa instanţei de judecată în situaţia în care, după audierea nemijlocită a martorilor, aceştia ar arăta că au fost constrânşi la obţinerea de declaraţii.

Acest fapt rezultă tot din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 802/05.12.2017. „Întrucât nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în normele precitate cade sub incidenţa inadmisibilităţii care produce efecte prin intermediul nulităţii absolute, Curtea constată, totodată, că o verificare a loialităţii/legalităţii administrării probelor, din această perspectivă, este admisă şi în cursul judecăţii, aplicându-se, în acest mod, regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal.

Aşadar, interdicţia categorică a legii în obţinerea probelor prin practici/procedee neloiale/nelegale justifică competenţa judecătorului de fond de a examina şi în cursul judecăţii aceste aspecte.”

b) Inculpata S.E. a invocat direct în calea de atac a contestaţiei şi excepţia nelegalităţii procesului verbal de calcul al prejudiciului, arătând că lipseşte indicarea temeiului de drept în baza căruia s-a stabilit acest calcul, a prevederilor legale cu privire la stabilirea accizei, a taxelor vamale şi a bunurilor în cauză.

Cu privire la această excepţie judecătorii de cameră preliminară de la Curtea de Apel au constatat că ne aflăm în prezenţa unui motiv de nulitate relativă care nu poate fi invocat pentru prima dată în calea de atac a contestaţiei, conform art. 374 alin. 4 Cod procedură penală.

Prin urmare, judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar au respins, ca neîntemeiată, excepţia nelegalităţii probelor constând în declaraţiile martorilor T.P. şi C.M.P., invocată în calea de atac a contestaţiei şi au respins, ca inadmisibilă, excepţia nelegalităţii procesului verbal de calcul al prejudiciului invocată în calea de atac a contestaţiei.

De asemenea, în baza art. 347 alin. 3 Cod procedură penală au admis contestaţia formulată de inculpata contestatoare S.E. împotriva Încheierii din 12.02.2021 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava - Secţia penală în dosarul nr. 640/86/2020/a1.

În baza art. 347 alin. 3 rap. la art. 345 alin. 3 Cod procedură penală au admis excepţia nelegalităţii probei cu declaraţia olografă din data de 06.06.2012 dată de S.E. invocată de inculpata contestatoare, au constatat nulitatea probei cu declaraţia olografă din data de 06.06.2012 dată de S.E. şi au înlăturat din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale acest mijloc de probă.

Totodată judecătorii au dispus înlăturarea fizică din dosar a mijlocului de probă exclus şi, în baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, au dispus comunicarea de îndată a încheierii motivate către DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, urmând ca în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii motivate procurorul să comunice judecătorilor de cameră preliminară de la Curtea de Apel Suceava dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei; au dispus şi comunicarea unei copii de pe încheierea motivată inculpatei şi părţii civile.

Domenii speta

Probe, dovezi

Nulitatea declaraţiei date în calitate de făptuitor în etapa actelor premergătoare (sub incidenţa Codului de procedură penală din 1968), ca urmare a încălcării dreptului martorului de a nu se autoincrimina

Domenii speta

Spete similare

Decizie - 28.11.2006

Decizie - 02.11.2009

Decizie - 12.09.2008

Decizie - 18.03.2004

Decizie - 28.02.2011