Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 16.11.2020 sub nr. 2272/40/2020, reclamanţii D.D., C.M., P.G., S.E., S.G., D.A. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi, solicitând obligarea acestora:
I. la emiterea adeverinței tip privind restabilirea/recalcularea bazei de calcul a pensiei de serviciu, bază care să cuprindă indemnizația de încadrare brută lunară calculată, pentru fiecare reclamant, prin raportare:
a. la coeficienții de multiplicare stabiliți prin sentința civilă nr. 748/23.05.2008 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr. 7633/99/2007, irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 510/2009 a Curții de Apel Iași, sentință lămurită prin Încheierea din 1 1.12.2019 pronunțată în dosarul nr. 7633/99/2007* al Tribunalului Botoșani, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 194/08.09.2020 a Curții de Apel Suceava, începând cu data eliberării din funcție prin pensionare, la care să se adauge sporurile cuvenite, potrivit art.82 alin. (I) și art. 85 alin (2) din Legea nr. 303/2004;
b. la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei începând cu data de 01.01.2017, la care să se adauge sporurile cuvenite, potrivit art. 82 alin. I și art. 85(2) din Legea 303/2004;
II. la plata de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare și a actualizării cu indicele de inflație, pentru fiecare reclamant:
a. pentru perioada începând cu data eliberării din funcție prin pensionare și data emiterii adeverinței tip cu stabilirea noii baze de calcul pentru drepturile de la pct. I. a., pentru fiecare reclamant.
b. începând cu data de 01.01.2017 și până la data emiterii adeverinței tip cu stabilirea noii baze de calcul pentru drepturile de la pct. I. b., pentru fiecare reclamant.
Pârâtul Ministerul Justiției, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Pârâta Curtea de Apel Iași a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește sumele de bani pentru perioada ce depășește 3 ani anterior introducerii acțiunii, fiind incidente dispozițiile legale din Codul Civil (art. 251 7 și art. 2526) și Codul Muncii (art. 171 ) privind prescripţia extinctivă a dreptului material la acțiune.
Prin sentinţa civilă nr. 473 din data de 09 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Botoşani - Secţia I Civilă, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii: D.D., C.M., P.G., S.E., S.G., D.A. în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta Curtea de Apel Iaşi şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii: D.D., C.M., P.G., S.E., S.G., D.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iaşi,
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esență, următoarele:
Analizând cu prioritate, conform art. 248 alin. 1 Cod proc.civ., exceptiile invocate, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției.
S-a avut în vedere faptul că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de obligarea pârâţilor (Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi) la emiterea adeverinţelor tip privind restabilirea/recalcularea bazei de calcul a pensiei de serviciu.
Potrivit art. 34 din lg. nr. 53/2003:
(5) La solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate.
De asemenea, conform art. 40 alin. 2 lit. h din același act normativ:
(2) Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:
h) să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului;
Totodată, potrivit art. 13 din Norme Metodologice din 2005 de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu si la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani (H.G. nr. 1275/2005)
(1) În vederea stabilirii pensiei de serviciu, dosarul de pensie trebuie să cuprindă:
b) adeverinţa-tip pentru pensia de serviciu, conform anexei nr. 1 sau, după caz, anexei nr. 2 la prezentele norme metodologice, întocmită de ultima unitate angajatoare, care va cuprinde vechimea în magistratură, vechimea numai în funcţiile de judecător şi de procuror, media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării şi venitul brut realizat la data pensionării.
Prin urmare, reţinând că ultima unitate angajatoare a reclamanţilor este Curtea de Apel Iaşi, instanţa a apreciat ca întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, ce a fost admisă, ca atare.
Pe cale de consecinţă, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamanţii D.D., C.M., P.G., S.E., S.G., D.A., în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Tribunalul a respins excepţia prescripției dreptului material la acțiune referitoare la pretențiile ce exced termenului de 3 ani (excepţie invocată de pârâta Curtea de Apel Iaşi), motivat de faptul că obiectul cauzei de faţă îl reprezintă obligaţia de a face - emitere adeverinţă, nu şi pretenţii băneşti. Ca atare, instanţa a apreciat că acţiunea nu este supusă unui termen de prescripţie şi pe cale de consecinţă, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că acțiunea dedusă judecății este neîntemeiată, pentru considerentele prezentate în continuare.
Aşa cum s-a menţionat anterior, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor (Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi) la emiterea adeverinţelor tip privind restabilirea/recalcularea bazei de calcul a pensiei de serviciu, precum şi plata de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare şi actualizarea cu indicele de inflaţie.
În ceea ce priveşte emiterea adeverinţelor - tip, reclamanţii au solicitat ca restabilirea/recalcularea bazei de calcul să aibă în vedere o indemnizaţie brută lunară, calculată prin raportare:
a) la coeficienții de multiplicare stabiliți prin sentința civilă nr. 748/23.05.2008 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr. 7633/99/2007, irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 510/2009 a Curții de Apel Iași, sentință lămurită prin Încheierea din 1 1.12.2019 pronunțată în dosarul nr. 7633/99/2007* al Tribunalului Botoșani, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 194/08.09.2020 a Curții de Apel Suceava, începând cu data eliberării din funcție prin pensionare, la care să se adauge sporurile cuvenite, potrivit art.82 alin. (1) și art. 85 alin (2) din Legea nr. 303/2004.
b) la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei începând cu data de 01.01.2017, Ia care să se adauge sporurile cuvenite, potrivit art. 82 alin. I și art. 85(2) din Legea 303/2004,
În drept, potrivit art. 82 din Legea nr. 303/2004 republicată cu modificările și completările ulterioare:
(1) Judecătorii, procurorii, (...), cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător ori procuror, (...) se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80 % din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
(2) Judecătorii, procurorii, (..) se pot pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător, procuror (...).
De asemenea, conform art. 85 din Legea nr. 303/2004 republicată cu modificările și completările ulterioare:
(2) Pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul îşi poate păstra pensia aflată în plată.
Potrivit precizărilor depuse la dosar, reclamanţii au ieşit la pensie în intervalul 30.01.2014 - 14.12.2017, astfel că la momentul respectiv nu existau hotărârile judecătoreşti invocate prin cererea de chemare în judecată (încheierea din 11.12.2019 pronunţată în dosarul nr. 7633/99/2007*, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 194/08.09.2020 a Curţii de Apel Suceava, precum şi cele pentru o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei).
De altfel, cu privire la acest din urmă aspect (VRS 605,225), prin precizările depuse la dosar (filele 166 - 165), reclamanţii recunosc că nu au o hotărâre judecătorescă în care să li se fi recunoscut acest drept, invocând doar jurisprudenţa naţională (recunoaşterea acestui drept unor judecători ai Curţii de Apel Iaşi, dar şi de la alte instanţe naţionale), precum şi anumite ordine de salarizare de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Însă, aşa cum s-a menţionat anterior, la momentul pensionării, pentru stabilirea bazei de calcul se au în vedere doar indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Ulterior pensionării, un judecător poate beneficia doar de actualizarea pensiei de serviciu, în condițiile prevăzute de art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, respectiv ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător în activitate, în condiţii identice de funcție, vechime și grad al instanței cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza dc calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime.
Un argument în plus, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor este şi cel privitor la natura juridică a drepturilor conferite reclamanţilor prin sentința civilă nr. 748/23.05.2008.
Potrivit acestei hotărâri judecătoreşti (filele 9 - 11 dosar) Curtea de Apel Iași a fost obligată să plătească reclamanţilor o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale calculate potrivit nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, începând cu data de 01.04.2006 și în continuare, pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin urmare, pârâta a fost obligată la plata unei despăgubiri, ceea ce nu afectează indemnizaţia de încadrare brută lunară sau salariul de bază brut lunar, nu reprezintă nici spor la salariu. Chiar dacă aceste drepturi au fost considerate de natură salarială şi au fost incluse în baza de calcul pentru stabilirea contribuţiei pentru asigurări sociale, pensia de care beneficiază reclamanţii nu se stabileşte proporţional cu valoarea contribuţiei plătite, ci prin raportare la indemnizaţia de încadrare brută lunară sau la salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Trebuie avut în vedere faptul că drepturile de pensie se stabilesc prin raportare la ultima lună de activitate, iar după aceasta pensia poate fi doar actualizată, în condiţiile art. 85 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.
În cazul concret, în ultima lună de activitate reclamanţii nu au avut incluse în indemnizaţiile de încadrare drepturile salariale stabilite prin sentinţa civilă nr. 748 din 23.05.2008 a Tribunalului Iaşi din dosarul nr. 7633/99/2007 şi nici o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei.
Este adevărat că, prin încheierea din 11.12.2019 a Tribunalului Botoşani s-a lămurit sentinţa civilă nr. 748 din 23.05.2008 a Tribunalului Iaşi, în sensul că drepturile salariale stabilite prin acea sentinţă au fost şi rămân incluse în indemnizaţia brută de încadrare „pentru viitor până la înlăturarea stării de discriminare”, însă această încheiere a fost pronunţată după ieşirea la pensie a reclamanţilor, deci după ultima lună de activitate, când a fost luată ca reper indemnizaţia de încadrare brută.
În plus, instanţa a apreciat că existenţa unei hotărâri judecătoreşti de recunoaştere a unui drept (în baza căreia au şi fost efectuate plăţi) nu poate determina, în acest cadru procesual (obligare emitere adeverinţă), în lipsa unor acte administrative (ordine de salarizare) care să transpună drepturile câştigate prin sentinţa civilă nr. 748 din 23.05.2008 a Tribunalului Iaşi, o altă soluţie decât cea de respingere a cererii.
În concluzie, apreciind că cererea reclamanţilor de obligare la emiterea unor noi adeverinţe tip este neîntemeiată, instanţa a pronunţat o soluţie de respingere. Ca şi consecinţă, instanţa a respins şi capătul de cerere accesoriu privind plata daunelor interese moratorii.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii: D.D., C.M., P.G., S.E., S.G., D.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelanţii susţin că sentinţa primei instanţe este nelegală şi netemeinică.
Prima critică vizează faptul că nu este motivată în acord cu exigentele cuprinse în art. 425 alin. l litera b din Codul de procedură civilă și în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, încălcându-li-se în mod grav dreptul la un proces echitabil.
Apelanţii arată că instanța de fond a expus considerentele care au fundamentat soluția pronunțată fără a face nici o referire concretă la numeroasele temeiuri de drept expuse în cererea de chemare în judecată și care îi îndreptățeau la acordarea drepturilor solicitate, la mijloacele de probă depuse în dovedirea acţiunii, nu a analizat cererea lor prin prisma solicitării de recalculare a bazei de calcul a pensiei de serviciu, s-a referit doar la actualizarea pensiei, fără a motiva de ce a înlăturat pretenţia de recalculare formulată.
O alta critică pe care au invocat-o apelanţii vizează reţinerea greşită de către prima instanţă a împrejurării că nu au avut incluse în indemnizaţiile de încadrare drepturile stabilite prin sentinţa civilă nr. 748 din 23.05.2008 a Tribunalului Iaşi.
Apelanţii susţin că prin sentința civilă nr. 748/23.05.2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi, irevocabilă prin Decizia nr. 510/2009 a Curţii de Apel Iași, pârâta Curtea de Apel Iași a fost obligată să le plătească diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din Anexa la OUG nr. 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcțiile pe care le deţin și drepturile salariale încasate efectiv, începând cu data de 01.04.2006 și în continuare, pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce sumele necesare plătii drepturilor bănești acordate lor.
Recursurile declarate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva acestei sentințe au fost respinse de Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr. 510/2009.
Sentința civilă nr. 748/23.05.2008 pronunțată în dosarul nr. 7633/99/2007 al Tribunalului Iași, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 510/08.05.2009 pronunțată în dosarul nr. 7633/99/2007 al Curții de Apel Iași a fost lămurită prin:
•încheierea nr. 819/01.10.2008 pronunțată în dosarul nr. 7633/99/2007 al Tribunalului Iași, rămasă irevocabilă;
•încheierea din data de 11.12.2019 pronunțată în dosarul nr. 7633/99/2007* al Tribunalului Botoșani, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 194/08.09.2020 a Curții de Apel Suceava.
Prin încheierea nr. 819/01.10.2008 pronunțată în dosarul nr. 7633/99/2007 al Tribunalului Iași, rămasă irevocabilă, s-a decis că drepturile salariale stabilite prin sentința nr. 748/23.05.2008-sunt datorate lor până la încetarea discriminării, iar prin încheierea din data de 11.12.2019 pronunțată în dosarul nr. 7633/99/2007* al Tribunalului Botoșani, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 194/08.09.2020 a Curții de Apel Suceava, s-a statuat că drepturile salariale stabilite prin această sentință au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare „pentru viitor până la înlăturarea stării de discriminare” fiind bază de referință salarială în aplicarea Legii nr. 330/2009 și a legilor ulterioare de salarizare, până în prezent.
Este de principiu că încheierea de lămurire face corp comun cu hotărârea lămurită, iar prin Decizia nr. 324 din 10 mai 2018, Curtea Constituțională a României a statuat că o „astfel de cerere nu afectează autoritatea de lucru judecat a hotărârii respective și nici caracterul executoriu al acesteia, neputându-se astfel prejudicia interesele părților, ci, dimpotrivă, se înlesnește punerea în executare a hotărârii judecătorești”.
Atât la data eliberării din funcție prin pensionare, cât şi ulterior, salarizarea nu s-a făcut prin valorificarea indemnizației de încadrare prevăzută de Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010 şi nici prin valorificarea indemnizației de încadrare prevăzută de Legea nr. 153/2017 (anexa V), şi în prezent drepturile sunt datorate și calculate prin raportare la indemnizația de încadrare care este rezultatul valorii de referință sectorială înmulțită cu coeficientul de multiplicare recunoscut prin hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu.
Aşadar, hotărârea judecătorească produce efecte juridice şi la data formulării acțiunii de faţă cât şi în prezent, până la înlăturarea stării de discriminare, constatată de instanţa de judecată cu autoritate de lucru judecat.
Prin acţiunea formulată a arătat ca la data de 23 iunie 2015, Înalta Curte de Casație si Justiţie, prin Decizia nr. 23/2015 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 7.340/9712013, obligatorie, potrivit art. 521 alin. 3 din Codul de procedură civilă, a stabilit că hotărârile judecătorești prin care au fost acordate aceste creșteri salariale nu au fost anulate printr-o altă hotărâre judecătorească ori prin vreun act normativ ulterior, deoarece atunci când s-a dorit suprimarea unui drept, chiar dobândit printr-o hotărâre judecătorească, legiuitorul a făcut-o prin legiferarea expresă. Pierderea unui drept nu se poate deduce pe cale de interpretare, ci se impune prin legiferare expresă.
Totodată, apelanţii arată că se impune, prin analogie, aplicarea acelorași principii de interpretare a legii, ubi eadem ratio, ibi idem jus și în cauza pendinte, întrucât problema de drept adusă în discuție este similară, și anume aceea de recunoaștere a drepturilor acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile până la data de 31.12.2009 ca fiind incluse în sintagma de „indemnizație avută” la data eliberării din funcție prin pensionare .
Cât privește cel de-al doilea aspect de clarificat, Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept stabilește că aceste drepturi trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților.
Instanța de fond, contrar principiului disponibilității în procesul civil și dreptului la un proces echitabil nu a analizat niciuna dintre aceste susțineri și nu le-a înlăturat motivat, astfel că a pronunțat o hotărâre care se impune a fi anulată de către instanța de control judiciar.
Pe lângă argumentele invocate în cererea de chemare în judecată și care nu au fost analizate de către tribunal, apelanţii solicită a fi avut în vedere și faptul că din analiza actelor normative ce s-au succedat OUG nr. 27/2006 rezultă că, deși începând cu data de 01.01.2010 indemnizația de încadrare brută lunară a avut ca referință indemnizația stabilită potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 și respectiv indemnizaţia de încadrare acordată în anul anterior, pârâții au calculat indemnizația de încadrare cu luarea în calcul a coeficienților astfel cum au fost stabiliți prin hotărâre doar până la data de 12.11.2009, deși, potrivit hotărârii judecătorești, astfel cum a fost lămurită, drepturile li se cuveneau inclusiv la data ieşirii la pensie și pe viitor până la înlăturarea stării de discriminare, constatată de instanţa de judecată prin sentința mai sus menționată.
Apelanţii arată că în susţinerea cererii de chemare în judecată fac referire la Decizia nr. 201/2016 , prin care Curtea Constituțională a reținut că: „pct. 29 (...) deși după anul 2010 legiuitorul și-a propus instituirea unui sistem de salarizare unic, care să aducă transparență și previzibilitate în materia salarizării, în fapt, drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislației anterioare, în fiecare an actele normative care au reglementat salarizarea personalului bugetar din fonduri publice făcând trimitere la cuantumul drepturilor salariale din anul precedent. Astfel, în prezent, stabilirea acestor drepturi este un proces dificil, care nu corespunde intențiilor pe care legiuitorul le-a avut atunci când a conceput sistemul unic de salarizare și care face greu de înțeles principiile avute în vedere în reglementarea drepturilor anumitor categorii socioprofesionale”. Pct. 31 „(...) Pentru motivele arătate mai sus, ce țin de istoricul legislativ, calculul drepturilor salariale se face, în prezent, pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislației anterioare anului 2010 )”.
Practic, niciun angajat bugetar nu a primit plăți salariale potrivit acestei legi, pentru că, prin acte normative anuale de salarizare, s-a derogat permanent, perpetuându-se starea de tranziție. Așadar, s-a procedat doar la o ”reîncadrare scriptică” a personalului potrivit noilor grile, dar plata salariilor s-a realizat faptic” la nivelul salariilor în plată din decembrie 2009.
Așadar, este de reținut faptul că, deși personalul bugetar a fost reîncadrat în conformitate cu dispozițiile legilor-cadru, el nu a fost salarizat în baza acestora, întrucât, la stabilirea salariului, nu au fost aplicate valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare, care, trimițând la cadrul normativ în vigoare la nivelul anului 2009, mențineau în plată cuantumul salarial din anii anteriori. ”
În aceste circumstanțe, indemnizațiile de încadrare brute lunare la 01.01.2010 erau cele stabilite la 31 decembrie 2009, respectiv cele rezultate din aplicarea valorii de referință la coeficienții de ierarhizare prevăzuți pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale de Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu adăugarea sporurilor prevăzute de lege.
În clarificarea acestor aspecte, apelanţii prezintă succesiunea legilor de salarizare care au reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice, categorie din care fac şi ei parte.
Toate actele normative s-au raportat la indemnizația de încadrare acordată în anul anterior, respectiv în luna decembrie 2009 pentru anul 2010, în luna octombrie 2010 pentru anul 2011, decembrie pentru anul 2012, decembrie 2012 pentru anul 2013, decembrie 2013 pentru anul 2014, decembrie 2014 pentru anul 2015 și decembrie 2015 pentru anul 2016, decembrie 2016 pentru ianuarieiunie 2017, iunie 2017 pentru iulie - decembrie 2017, decembrie 2017 pentru anul 2018, decembrie 2018 pentru anul 2019, decembne 2019 pentru anul 2020, deci la o indemnizație de încadrare brută lunară care trebuia să se calculeze prin raportare la coeficienții de multiplicare stabiliți prin Sentința civilă nr. 748/23.05.2008 a Tribunalului Iaşi, pronunțată în dosarul nr. 7633/99/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 510/2009 a Curții de Apel Iași.
De asemenea, apelanții concluzionează că prima instanta a expus considerentele care au fundamentat soluția pronunțată doar la modul generic fără a face nicio referire concretă la aceste temeiuri de drept expuse de ei în cererea de chemare în judecată și care susțin concluzia că drepturile acordate prin sentința civilă nr. 748/23.05.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, astfel cum a fost lămurită prin încheierea din 11.12.2019 a Tribunalului Botoșani sunt drepturi cuvenite lor, care se iau în calcul la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților, fiind întemeiată solicitarea lor de eliberare adeverințe în vederea recalculării pensiei de serviciu.
De altfel, susțin apelanții, prima instanță nici nu a analizat cererea lor prin prisma solicitării emiterii unei adeverințe în vederea recalculării pensiei de serviciu, ci s-a referit doar la actualizarea pensiei fără a motiva de ce a înlăturat posibilitatea recalculării acestei pensii.
În mod gresit prima instanță și-a întemeiat soluția de respingere a cererii formulate pe lipsa unor acte administrative (ordine de salarizare).
Astfel, susținerea privind lipsa unor ordine de salarizare care să prevadă coeficienții D.N.A. și D.I.I.C.O.T. , nu poate fi reținută raportat la decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 privind interpretarea dispozițiilor art. I alin. 5 ind. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Prin aceasta s-a stabilit de către Înalta Curte de Casație și Justiție cum că: „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. I alin. 5 ind. l din Ordonanța de urgență a Guvemului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.” În consecință, egalizarea indemnizațiilor la nivel maxim se va efectua indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare hotărârilor judecătorești obținute de unii magistrați.
Apelanții apreciază că nu li se poate opune inexistența acestor ordine, cât timp există o hotărâre judecătorească definitivă care stabilește îndreptățirea lor la plata diferențelor dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la OUG nr. 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcțiile pe care le-au deținut și drepturile salariale încasate efectiv, începând cu data de 10.04.2006 și în continuare, pentru viitor.
Apelanții arată că atât timp cât s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că drepturile salariale stabilite prin această sentință au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare „pentru viitor până la înlăturarea stării de discriminare”, este cert că erau incluse în ultima indemnizație avută anterior pensionării lor și constituia bază pentru recalcularea pensiei de serviciu, astfel că refuzul emiterii adeverinței este lipsit de fundament juridic, după cum și sentința de respingere a cererii lor este lipsită de temei legal și nesocotește puterea de lucru judecat a unei sentințe irevocabile.
Este de principiu că puterea lucrului judecat este o prezumție legală, iuris et de iure, în virtutea căreia ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
Susțin apelanții că această prezumție legală, iuris et de iure, este deplin aplicabilă în prezenta cauză în care au solicitat eliberarea unei adeverințe care să includă coeficienții de multiplicare DIICOT si DNA, cu privire la care s-a statuat în mod irevocabil că sunt îndreptățiți prin Sentinta civilă nr. 748/23.05.2008.
De asemenea, apelanții arată că nici argumentul primei instanțe privitor la natura juridică a drepturilor stabilite lor, reclamanților, prin sentința civilă nr. 748/23.05.2008 pronunțată în dosarul nr. 7633/99/2007 al Tribunalului Iași nu poate fi primit.
Dacă drepturile bănești obținute prin hotărâri judecătorești nu s-ar lua în calcul la stabilirea indemnizației de încadrare brute și a sporurilor pe baza cărora se stabilește pensia de serviciu, efectele hotărârilor judecătorești de acordare a respectivelor drepturi nu ar fi depline, deoarece s-ar recunoaște doar dreptul la plata lor dar nu și celelalte beneficii care rezultă din plată, cum este în speță dreptul de a beneficia de o pensie corespunzătoare contribuției la bugetul de asigurări sociale, potrivit principiului contributivității.
Apelanții arată că atunci când instanța a dispus plata drepturilor respective, a făcut-o în considerarea faptului că li se cuveneau anterior, ca și cum drepturile ar fi fost plătite regulat, prin urmare, ca și când încă de la acel moment s-ar fi plătit contribuția la asigurări, neputându-li-se imputa vreo culpă pentru neplata la timp a contribuțiilor.
Prin neeliberarea adeverinței-tip cu drepturile statuate prin hotărârile judecătorești, apelanții susțin că au fost lipsiți de acest bun câștigat, dat fiind faptul că drepturile de pensie nu pot fi recalculate fără acest act.
Pe lângă cele menționate deja, apelanții arată că și aprecierea tribunalului referitoare la împrejurarea că, prin sentința civila nr. 748/23.05.2008 a Tribunalului Iași, pârâta Curtea de Apel Iași ar fi fost obligată la plata unei despăgubiri ceea ce nu ar afecta indemnizația de încadrare brută lunară este profund eronată și încalcă puterea de lucru judecat a acestei hotărâri judecătorești irevocabile, așa cum a fost lămurită prin două încheieri ulterioare.
În ceea ce privește cererea de emitere a adeverinței tip privind restabilirea/recalcularea bazei de calcul a pensiei de serviciu, bază care să cuprindă indemnizația de încadrare brută lunară calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei începând cu data de 01.01 2017, la care să se adauge sporurile cuvenite, apelanții susțin că este justificată de majorarea indemnizației brute a judecătorilor în activitate, prin recunoașterea dreptului prin hotărâri judecătorești.
Cererea de emitere a adeverinței tip se impune așadar, ca urmare a apariției unei situații juridice neavute în vedere la emiterea inițială a adeverinței.
Și în această ipoteză se impune aplicarea prin analogie a Deciziei nr. 23/2015 pronunțată de ÎCCJ, astfel cum a fost prezentată anterior.
Potrivit textelor art. 82 si art. 85 din Legea nr. 303/2004, astfel cum acestea au fost interpretate de instanța supremă, indemnizația judecătorului din activitate semnifică indemnizația avută în drept (care cuprinde și drepturile stabilite prin hotărâri judecătorești), iar nu veniturile efectiv încasate și nici indemnizația stabilită prin ordin.
Apelanții arată că au depus la dosar hotărâri judecătorești prin care s-a recunoscut în favoarea judecătorilor în activitate dreptul la calculul și plata indemnizației de încadrare brute prin valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 lei.
Pe de alta parte, apelanții arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus prin acte administrative salarizarea judecătorilor și magistratilor asistenți prin raportare la o indemnizație de încadrare brută, calculata prin valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 lei.
Prin Ordinul nr. 221/26.10.2020 a stabilit ca judecatorii să fie salarizati începând cu data de 1.08.2016 la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei.
Prin Ordinul nr. 223/29.10.2020 a stabilit că magistratii-asistenți să fie salarizati începând cu data de 1.08.2016 la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei.
Pentru categorii profesionale, după emiterea ordinelor, Înalta Curte de Casatie si Justitie a făcut plata primei transe din drepturile datorate, potrivit dispozitiilor O.U.G. nr. 114/2018 (art. 39), astfel cum rezultă din conținutul ordinelor depuse la dosar.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea Curții de Apel Iaşi la plata de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare și a actualizării cu indicele de inflație, aplicate asupra diferenței dintre indemnizația stabilită inițial ca baza pentru calcularea pensiei de serviciu și indemnizația stabilită ca bază pentru calcularea pensiei de serviciu dupa valorificarea coeficientului de multiplicare 19 si a valorii de referință sectorială de 605,225 lei (solicitate prin capătul I de cerere) pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcție prin pensionare și data emiterii adeverinței tip cu stabilirea noii baze de calcul pentru drepturile de la pct. I.a și începând cu data de 01.01.2007 și până la data emiterii adeverinței tip cu stabilirea noii baze de calcul pentru drepturile de la pct.l.b., au precizat că se fundamentează pe răspunderea delictuală a instituției angajatoare, aceea de stabilire cu întârziere a bazei de calcul majorate, prin aplicarea valorii de referință sectorială de 605,225 si a coeficientului de multiplicare 19.
Daunele interese nu sunt solicitate ca un accesoriu debitului principal, ci reprezintă o despăgubire pentru fapta aceea de a nu elibera adeverința cu baza de calcul determinată potrivit algoritmului anterior menționat.
În rezolvarea acestei probleme litigioase, apelanții solicită a se avea în vedere mutatis mutandis argumentele instanței supreme din Decizia nr. 21/22.06.2015 - Complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și Decizia nr. 2/2014 pronunțată în recurs în interesul legii.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă.
De asemenea, apelanții au solicitat proba cu înscrisuri, sens în care au depus: Decizia civila nr. 2791/14 octombrie 2020 a Curții de Apel Piteşti; Sentinta civila nr. 853/15 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Iași; Sentinta civilă nr. 1148/12 mai 2021 pronunțată de Tribunalul Iaşi; Sentința civilă nr. 281/16 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Galaţi; Sentința civilă nr. 1456/14. 10.2020 a Tribunalului Iaşi, irevocabilă prin Decizia civila nr.698 din 5.10.2021 a Curţii de Apel Iaşi, Ordinul I.C.C.J. nr. 221 din 26. 10.2020, Ordinul I.C.C.J nr.223 din 29.10.2020; Ordinul I.C.C.J. nr.287 din 24. 122020, Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4182/13.08.2021.
Legal citat, intimatul pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare la apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinței nr. 473/09.04.2021, pronunțată de Tribunatul Botoșani.
Având în vedere admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției de către instanța de fond și faptul că apelanții nu critică soluția instanței cu privire la admiterea excepției, intimatul pârât a solicitat instanței de apel să constate că soluția primei instanțe a dobândit autoritate de lucru judecat, urmând ca indiferent de soluția instanței de apel, sentința primei instanțe să fie menținută ca fiind legală și temeinică în privința stabilirii cadrului procesual.
În raport de aceste considerentele exprimate, intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 473/09.04.2021 pronunțată de Tribunalul Botoșani, ca fiind legală și temeinică.
Legal citată, pârâta Curtea de Apel Iași a formulat întâmpinare la apelul formulat de reclamanții D.D., C.M., P.G., S.E., S.G. și D.A. și, totodată, a formulat apel incident împotriva Sentinței nr. 473/09.04.2021 a Tribunalului Botoșani.
Apelanta pârâtă a precizat că apelul formulat de reclamanții D.D., C.M., P.G., S.E., S.G. și D.A. împotriva Sentinței nr. 473/09.04.2021 a Tribunalului Botoșani este neîntemeiat și se impune a fi respins, pentru următoarele considerente:
Apelanta pârâtă a apreciat că se impune a se observa că reclamanții-apelanți au indicat, ca temeiuri legale ale acțiunii, prevederile art. 82 și ale art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
Prin urmare, un judecător beneficiază, la momentul pensionării, de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, fiind vorba, fără echivoc, de indemnizația de încadrare brută lunară și de sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării astfel cum au fost stabilite de ministrul justiției, prin emiterea actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale ale respectivului judecător.
În cazul reclamanților-apelanţi, apelanta pârâtă a precizat că, la data pensionării, aceștia au beneficiat de aplicarea prevederilor legale menționate și de indemnizația de încadrare brută lunară şi de sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, conform art. 82 din Legea nr. 303/2004.
Reclamanţii-apelanți nu aveau, în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, o indemnizație de încadrare brută lunară care să cuprindă coeficienții de multiplicare stabiliți prin decizia civilă nr. Sentința nr. 748/23.05.2008 a Tribunalului Iași sau valoarea de referință sectorială de lei.
Reclamanţii-apelanţi nu au contestat niciodată adeverinţele emise, până în prezent, pentru stabilirea sau actualizarea pensiilor de serviciu de care beneficiază.
Sunt de reținut dispozițiile art. 8 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu care indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale judecătorilor. ( ... ) se stabilesc, după caz, de ministrul justiţiei, ( ..)”.
Aşadar, atribuția stabilirii indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi ale judecătorilor, revenea şi revine exclusiv ministrului justiției.
Ca atare, indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării nu pot fi decât cele de care judecătorul pensionat beneficia, în mod concret, urmare stabilirii acestor drepturi prin ordine ale ministrului justiției.
Indemnizația de încadrare brută lunară şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării nu pot include drepturile salariale, de orice natură, pe care judecătorul pensionat nu le avea la momentul ieşirii la pensie.
La fel de importantă de reținut este rațiunea pentru care actualizarea pensiei de serviciu pentru un judecător se efectuează, cu respectarea strictă a prevederilor legale incidente, doar ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiţii identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime.
În condițiile în care, la stabilirea pensiei de serviciu a judecătorului pensionat, au fost avute în vedere indemnizația de încadrare brută lunară și de sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, așadar drepturile salariale de care beneficia potrivit ordinelor ministrului justiției corespunzătoare, este evident că majorarea indemnizaţiei brute lunare a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, care nu se poate face decât tot prin emiterea de ordine ale ministrului justiţiei, va atrage și modificarea, prin actualizare, a pensiei de serviciu de care beneficiază judecătorul pensionat.
La art. 82 și 85 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a prevăzut o legătură logică și temeinică între indemnizația de încadrare brută lunară și de sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării și baza de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu, respectiv între majorarea indemnizației brute lunare a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului și actualizarea pensiei de serviciu.
La stabilirea pensiei de serviciu nu pot fi avute în vedere drepturile salariale de care judecătorul pensionat ar fi putut sau ar putea să beneficieze, cum este cazul hotărârilor judecătorești pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 și lămurite ulterior.
Așadar, art. 82 și 85 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările
Reclamanții-apelanți reiau, în mod nelegal și nejustificat, Decizia nr. 23/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, față de care concluzionează că indemnizația avută de drept, deci potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009, se datorează și la data ieșirii la pensie prin raportare la coeficienții de multiplicare stabiliți prin Sentința nr. 748/23.05.2008 a Tribunalului Iași.
Or, în Decizia nr. 23/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost analizată strict situația titlurilor executorii prin care au fost acordate drepturi reprezentând creșteri salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, situația acestor hotărâri fiind diferită de cea a celorlalte tipuri de cauze, în condițiile în care este vorba de un caz special ce are aplicabilitate generală la nivelul personalului din Justiție.
Astfel, hotărârile prin care a fost recunoscută personalului din Justiție indexarea valorii de referință au aplicabilitate generală întrucât se refereau la un element de stabilire a salariului care trebuia să aibă aceeași valoare pentru întreg sectorul „Justiției” și la aceste hotărâri se referă deciziile menționate.
Pe de altă parte, coeficienții de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 reprezintă un alt element pe baza căruia era stabilit salariul, a cărui valoare concretă varia în funcție de situația particulară a persoanei (categorie profesională, funcție, grad, loc de muncă, vechime).
Mai mult, nu doar că reclamanții-apelanți nu beneficiau în ultima lună de activitate înainte de data pensionării de drepturile stabilite prin Sentința nr. 748/23.05.2008 a Tribunalului Iași, dar nu au probat faptul că au beneficiat sau vor beneficia de drepturile stabilite prin Sentința nr. 748/23.05.2008 a Tribunalului Iași.
Ca atare, solicitând instanței de judecată să dispună obligarea Curții de Apel Iași să emită câte o nouă adeverință tip privind baza de calcul a pensiei de serviciu care să cuprindă indemnizația de bază brută lunară prin raportare la coeficienții de multiplicare stabiliți prin Sentința nr. 748/23.05.2008 a Tribunalului Iași, reclamații-apelanți au solicitat, nejustificat, ca instanța să se pronunțe chiar asupra îndreptățirii lor la plata drepturilor salariale provenind din hotărârea judecătorească sus-menționată.
Simplul fapt că reclamanții-apelanți au invocat Sentința nr. 748/23.05.2008 a Tribunalului Iaşi nu semnifică, în mod necesar, îndreptățirea lor la plata drepturilor salariale acordate prin această hotărâre judecătorească.
Ca atare, instanța de judecată nu poate obliga la emiterea unui înscris cu încălcarea prevederilor legale incidente și fără a clarifica, în prealabil, dacă reclamanții-apelanți sunt îndreptățiți la plata unor drepturi salariale în baza hotărârii judecătorești menționate.
Tocmai de aceea, după cum s-a arătat mai sus, art. 82 și 85 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu permit stabilirea sau actualizarea pensiei de serviciu în funcție de elemente sau drepturi salariale care nu aveau o existență şi o întindere de necontestat la data stabilirii sau actualizării, existență și întindere care sunt atestate, dincolo de orice dubiu, de ordinele ministrului justiției care atestă indemnizația de încadrare și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării sau indemnizaţia brută lunară a unui judecător și procuror în activitate.
În ceea ce privește faptul că, potrivit reclamanților-apelanți, există hotărâri judecătorești definitive prin care Ministerul Justiției a fost obligat la emiterea de ordine de salarizare pentru judecători cu privire la coeficienții de multiplicare prevăzuți de nr. crt. 6-13 de la lit. A din OUG nr. 27/2006, apelanta pârâtă a apreciat că se impune a se reține că judecătorul în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, la care face referire art. 85 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu este un judecător care o obținut un anumit drept salarial, printr-o decizie de speță, într-o cauză care produce efecte doar între părți, ci este judecătorul avut în vedere într-un act administrativ de stabilire a drepturilor salariale pe funcții, vechime și grad, respectiv un ordin al ministrului justiției.
Evident, pronunțarea unor hotărâri judecătorești privind coeficienții de multiplicare prevăzuți de nr. crt. 6-13 de la lit. A din OUG nr. 27/2006 în beneficiul altor judecători nu semnifică majorarea indemnizației brute lunare a unui judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței cu sumele solicitate și nu poate atrage modificarea bazei de calcul a pensiei de serviciu a altor judecători, cum sunt reclamanții-apelanţi.
În ceea ce privește valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, până în prezent, reclamanţii-apelanți nu au beneficiat, în mod efectiv, şi nu au probat faptul că vor beneficia de diferențe salariale stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei.
Ulterior pensionării, un judecător poate beneficia doar de actualizarea pensiei de serviciu, în condițiile prevăzute de art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime.
Din nou, s-a precizat faptul că indemnizația brută lunară a unui judecător în activitate se stabilește de ministrul justiției, prin emiterea actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale corespunzătoare.
Pe cale de consecință, apelanta pârâtă a arătat că nu există niciun temei de drept care să permită restabilirea/recalcularea bazei de calcul avută în vedere la stabilirea pensiei de serviciu în temeiul unor hotărâri judecătorești cum sunt cele invocate în acțiune.
După cum reiese din înscrisul anexat, prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de ministrul justiției, s-a dispus ca, începând cu data ordinului, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și al curților de apel, precum și ale asistenților judiciari, să fie stabilite având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. 6 și ale art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Acest ordin reprezintă o majorare a indemnizației brute lunare a unui judecător în activitate în accepțiunea art. 85 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare și va fi avut în procedura de actualizare a pensiilor de serviciu ale judecătorilor pensionați, inclusiv pentru reclamanții-apelanți, actualizare care va opera, la fel ca și majorarea indemnizației brute lunare a unui judecător în activitate, respectiv de la data emiterii ordinului.
Art. 4 din ordin semnifică faptul că judecătorii care au obținut hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 lei vor beneficia de aceste drepturi salariale eșalonat, potrivit procedurii de plată a drepturilor izvorâte din hotărâri judecătorești (este vorba atât de judecătorii în activitate, cât și de cei pensionați), precum și faptul că stabilirea drepturilor salariale pentru judecătorii în activitate prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei operează de la data ordinului.
Ca atare, nici pentru judecătorii pensionați, majorarea indemnizației brute lunare a judecătorilor în activitate nu operează, din perspectiva actualizării pensiei de serviciu, anterior datei emiterii ordinului.
Un argument în plus, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor, este și cel privitor la natura juridică a drepturilor conferite reclamanţilor prin sentinţa civilă nr. 748/23.05.2008.
Potrivit acestei hotărâri judecătorești, „...a fost obligată să plătească reclamanţilor o despăgubire egală cu diferenţa dintre drepturile salariale calculate potrivit nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexa la OUG începând cu dala de 01.04.2006 şi în continuare, pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective”.
Prin urmare, pârâta a fost obligată la plata unei despăgubiri, ceea ce nu afectează indemnizaţia de încadrare brută lunară sau salariul de bază brut lunar, nu reprezintă nici spor la salariu, chiar dacă aceste drepturi au fost considerate de natură salarială și au fost incluse în baza de calcul pentru stabilirea contribuţiei pentru asigurări sociale, pensia de care beneficiază reclamanţii nu se stabilește proporţional cu valoarea contribuţiei plătite, ci prin raportare la indemnizaţia de încadrare brută lunară sau la salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Este adevărat că, prin încheierea din 11.12.2019 a Tribunalului s-a lămurit sentinţa civilă nr. 748 din 23.05.2008 a Tribunalului Iași, în sensul că drepturile salariale stabilite prin acea sentinţă au fost și rămân incluse în indemnizaţia brută de încadrare, pentru viitor până la înlăturarea stării de discriminare, însă această încheiere a fost pronunţată după ieșirea la pensie a reclamanţilor, deci după ultima lună de activitate, când a fost luată ca reper indemnizaţia de încadrare brută.
În plus, instanţa apreciază că existența unei hotărâri judecătorești de recunoaștere a unui drept (în baza căreia au și fost efectuate plăţi) nu poate determina, în acest cadru procesual (obligare emitere adeverinţă), în lipsa unor acte administrative (ordine de salarizare) care să transpună drepturile câștigate prin sentinţa civilă nr. 748 din 23.05.2008 a Tribunalului Iași, o altă soluţie decât cea de respingere a cererii.
Cu titlu de practică judiciară în sensul respingerii unor astfel de acțiuni, invocă sentința nr. 700/03.06.2021, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. 358/40/2021 anexată, prin care a fost respinsă o acțiune având un obiect identic cu cel din prezenta cauză.
Invocă și decizia civilă nr. 178/08.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 3324/111/2019.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare și a actualizării cu indicele de inflaţie, pentru fiecare reclamant, apelanta a arătat că sunt de observat următoarele aspecte:
Reclamanţii-apelanți invocă, în mod nejustificat, Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu se referă la actualizarea cu indicele de inflaţie, ci privește strict dobânda legală pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
Or, această decizie nu are nicio legătură cu obiectul cauzei, în condițiile în care nu este vorba despre plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale și nici măcar despre drepturi salariale.
În primul rând, reclamanții-apelanți nu au indicat care ar constitui debitul principal la care ar urma să se calculeze dobânda legală penalizatoare și actualizarea cu indicele de inflație.
În al doilea rând, o astfel de solicitare nu poate constitui un capăt de cerere într-o acțiune în care se solicită, în principal, obligarea la emiterea unei adeverințe tip privind restabilirea/stabilirea bazei de calcul a pensiei de serviciu, întrucât între cele două capete de cerere nu există nici un fel de legătură.
O astfel de solicitare nu este susținută de niciun fel de temei legal, iar reclamanţii-apelanţi nu pot solicita obligarea la plata de dobânzi legale și la actualizarea cu indicele de inflaţie într-o cauză în care instanța de judecată nu este (și nici nu poate fi) învestită cu analiza îndreptățirii reclamanților la un debit principal față de care dobânzile legale penalizatoare și actualizarea cu indicele de inflație solicitate să fie accesorii.
Susținerile reclamanților-apelanți în sensul că acest capăt de cerere se fundamentează pe răspunderea delictuală a instituției angajatoare, aceea de stabilire cu întârziere a bazei de calcul majorate, prin aplicarea valorii de referință sectorială de 605,225 lei și a coeficientului de multiplicare 19 sunt vădit eronate şi neprobate.
Astfel, eventualele sume plătite ca diferență între indemnizație stabilită inițial ca bază pentru calcularea pensiei de serviciu și indemnizația stabilită ca bază pentru calcularea pensiei de serviciu după valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 lei și a coeficientului de multiplicare 19 nu pot fi achitate de Curtea de Apel Iași, la care, ulterior pensionării reclamanții-apelanți nu au mai desfășurat activitate, ci de instituțiile care au competențe în plata pensiilor.
În prezenta cauză, reclamanții-apelanți nu au solicitat chiar calcularea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei și coeficienții de multiplicare menționați pentru a se putea reține că vor exista diferențe salariale pentru perioada în care au fost în activitate, diferențe cu privire la care se poate pune problema actualizării și a dobânzii legale. De altfel, reclamanții-apelanți nu au formulat nici măcar un capăt de cerere privind plata diferențelor rezultate, fată de care actualizarea și dobândă legală să constituie accesorii.
Ca atare, este vădit neîntemeiată și solicitarea de plata de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare și a actualizării cu indicele de inflație, pentru fiecare reclamant, începând cu data de 01.01.2017 și până la data emiterii adeverinței tip cu stabilirea noii baze de calcul pentru drepturile de la pct. I.b, pentru fiecare reclamant.
Dintr-o altă perspectivă, nu poate fi vorba despre răspunderea delictuală a instituției angajatoare, aceea de stabilire cu întârziere a bazei de calcul majorate, prin aplicarea valorii de referință sectorială de 605,225 lei și a coeficientului de multiplicare 19, în condițiile în care, pe de o parte, Curtea de Apel Iași nu are competența legală de stabilire a indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi ale judecătorilor și, așadar, a bazei de calcul pentru pensiile de serviciu, iar, pe de altă parte, reclamanții-apelanți nu au, nici în prezent, stabilită îndreptățirea la o bază de calcul majorată, prin aplicarea valorii de referință sectoriali de 605,225 lei și a coeficientului de multiplicare 19.
Pentru toate aceste considerente, apelanta pârâtă a solicitat respingerea apelului formulat de reclamanți.
În ceea ce privește apelul incident formulat împotriva Sentinței nr. 473/09.04.2021 a Tribunalului Botoșani, apelanta pârâtă a arătat că sunt de reținut prevederile art. 472 alin. (l) Cod procedură civilă, potrivit cu care intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.
După cum reiese din sentința apelată, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune referitoare la pretențiile ce exced termenului de 3 ani (excepție invocată de pârâta Curtea de Apel Iași), motivat de faptul că obiectul cauzei de față îl reprezintă obligaţia de a face - emitere adeverință, nu și pretenții bănești.
Ca atare, instanța de fond a apreciat că acțiunea nu este supusă unui termen de prescripție și pe cale de consecință, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Or, după cum s-a precizat, reclamanții-apelanți au solicitat, chiar şi nejustificat, după cum s-a arătat mai sus, plata de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare și a actualizării cu indicele de inflație, pentru fiecare reclamant.
Pentru toate aceste considerente, apelanta pârâtă a solicitat admiterea apelului incident, astfel cum a fost formulat, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune referitoare la pretențiile ce exced termenului de 3 ani și respingerea acțiunii reclamanților-apelanți în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iași în consecință.
În drept, a invocat dispoziţiile Codului de procedură civilă, Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.
Fiindu-le legal comunicată întâmpinarea şi cererea de apel incident formulată de către pârâta Curtea de Apel Iaşi, apelanţii reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinare şi întâmpinare.
Apelanţii reclamanţi au depus răspuns la întâmpinarea formulata de Curtea de Apel Iaşi solicitând respingerea apărărilor şi excepţiilor invocate de această pârâtă şi admiterea acţiunii reclamanţilor, reiterând considerentele și argumentele pe care le-au expus în sprijinul pretențiilor concrete deduse spre cercetare și dezlegare în fața instanței de judecată.
Au mai invocat apelanții, cu privire la criticile intimatei Curtea de Apel Iaşi referitoare la VRS de 605,225 lei, Ordinul nr.2295/7.02.2021 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, prin care s-a dispus recalcularea si plata drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie si Justiţie prin raportare la VRS de 605,225 lei, începând cu data de 1.12.2018 și Ordinul nr. 6245/C2021 din 30.12.2021 prin care Ministerul Justiţiei a dispus recalcularea si plata drepturilor salariale ale judecătorilor prin raportare la VRS de 605,225 lei, începând cu data de 30.12.2021.
Astfel, există si ordine de salarizare pentru judecătorii aflaţi in activitate prin luarea in calcul la stabilirea indemnizaţiei brute lunare a VRS 605,225 lei.
Referirile intimatei Curtea de Apel Iaşi la prevederile art. 38 alin. 6 din Legea 153 din 2017 nu pot fi primite de către instanţa de apel deoarece au fost invocate direct in calea de atac nefacând obiectul controlului judiciar exercitat de prima instanţa.
Apelanţii au apreciat că şi criticile din întâmpinare privind daunele-interese moratorii se impun a fi înlăturate ca neîntemeiate.
Contrar susţinerilor Curţii de Apel Iaşi, referitoare la neindicarea debitului principal, au arătat apelanţii ca suma de bani la care se aplica daunele interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare şi a actualizării cu indicele de inflaţie este determinabila fiind reprezentata de diferenţa dintre indemnizaţia stabilită iniţial ca bază pentru calcularea pensiei de serviciu şi indemnizaţia stabilită ca bază pentru calcularea pensiei de serviciu după stabilirea indemnizaţiei de bază potrivit coeficienţilor de multiplicare stabiliţi în Anexa la OUG nr. 27/2006, lit. A pct. 6-13, în raport cu funcţiile deţinute, si valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei, diferenţă datorată lună de lună, începând cu data de 01.01.2017 şi data emiterii adeverinţei tip cu stabilirea noii baze de calcul.
Daunele interese solicitate reprezintă o despăgubire pentru fapta ilicită a Curţii de Apel Iaşi, care, in ciuda unor hotărâri judecătoreşti definitive, în mod nejustificat, nu a eliberat adeverinţa cu baza de calcul determinată potrivit algoritmului anterior menţionat.
Apelanţii reclamanţi nu au solicitat și nu puteau solicita stabilirea indemnizaţiei de încadrare brută lunară calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, deoarece nu mai erau în activitate, însă art. 85 alin.2 din Legea 303/2004 le dă dreptul sa obţină de la instanţa în cadrul căreia au funcţionat adeverinţa tip privind restabilirea/recalcularea bazei de calcul a pensiei de serviciu, bază care să cuprindă indemnizaţia de încadrare brută lunară calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei,
În ceea ce priveşte apelul incident formulat de Curtea de Apel Iaşi, apelanţii reclamanţi au precizat că nu este întemeiat.
Motivul de apel incident este reprezentat de respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
În primul rând, este de observat că, la instanţa de fond, invocarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune de către intimată a fost una generală, formală, Curtea de Apel Iaşi neprecizând, în concret, cu privire la care capăt de cerere solicita constatarea intervenirii prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune și nedezvoltând motivele pentru care consideră că dreptul reclamanţilor la acţiune era prescris, astfel că prima instanță a fost în imposibilitate de a determina la care capăt de cerere se referă.
Prin cererea cu care au învestit instanţa de fond, apelanţii reclamanţi nu au solicitat vreo sumă de bani, iar acţiunea acestora nu este întemeiată în drept pe dispoziţiile Codului Muncii, pentru a fi incident art. 171 din acest act normativ.
În speţă, așa cum a reţinut și instanța de fond, obligaţia de a face din primul capăt de cerere este una care nu are caracter patrimonial, ci vizează un fapt personal al Curţii de Apel Iaşi, „intuitu personae", care constă în obligarea intimatei de a elibera adeverinţa tip privind restabilirea/recalcularea bazei de calcul a pensiei de serviciu.
Totodată, obligaţia de a face din primul capăt de cerere nu are un caracter succesiv, ci este una instantanee sau imediată, astfel că art. 2526 din Codul Civil, invocat de intimată prin întâmpinarea depusa in prima instanţă, nu este aplicabil în cauza pendinte.
Având in vedere că prin dezvoltarea laconică, deficitara a acestei excepţii, pârâta intimată nu s-a referit în niciun mod la al doilea capăt de cerere, aceasta nu poate veni pentru prima dată în apel să invoce prescripţia dreptului la acțiune în daune interese moratorii.
Drept consecință, apelanții reclamanți au solicitat respingerea apelului incident și păstrarea sentinţei de fond sub aspectul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
Examinând actele şi lucrările dosarului, asupra cererilor de apel, curtea a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte apelul principal care a fost declarat în cauză:
Curtea a constatat că prima instanță a respins cererea reclamanților, pronunțându-se astfel prin dispozitiv cu privire la toate pretențiile care au fost deduse judecății, doar că motivarea este incompletă, nu răspunde la toate argumentele invocate de reclamanți în sprijinul pretențiilor concrete care au fost supuse spre cercetare și dezlegare, hotărând ca va remedia deficiența prin decizia din apel.
Instanţa de control judiciar a analizat criticile care au fost formulate împotriva hotărârii pe care prima instanţă a pronunţat-o, aşa cum au fost ele structurate prin memoriul de apel, respectiv cu referire la pretenţia concretă cu caracter principal care a fost dezlegată de instanţa de fond şi cu privire la capătul de cerere accesoriu soluţionat prin sentinţa atacată.
Au solicitat în principal părţile reclamante apelante obligarea pârâtei Curtea de Apel Iaşi la emiterea adeverinței tip privind restabilirea/recalcularea bazei de calcul a pensiei de serviciu, bază care să cuprindă indemnizația de încadrare brută lunară calculată, pentru fiecare reclamant, prin raportare la două elemente: coeficienții de multiplicare stabiliți prin sentința civilă nr. 748/23.05.2008 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr. 7633/99/2007, irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 510/2009 a Curții de Apel Iași, sentință lămurită prin încheierea din 11.12.2019 pronunțată în dosarul nr. 7633/99/2007* al Tribunalului Botoșani, irevocabilă prin decizia civilă nr. 194/08.09.2020 a Curții de Apel Suceava, începând cu data eliberării din funcție prin pensionare, la care să se adauge sporurile cuvenite, potrivit art.82 alin. 1 și art. 85 alin 2 din Legea nr. 303/2004, respectiv la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei începând cu data de 01.01.2017, la care să se adauge sporurile cuvenite, potrivit art. 82 alin. 1 și art. 85 alin.2 din Legea 303/2004.
Având în vedere partea pârâtă în raport cu care prima instanţă a pronunţat dezlegarea pe fondul pretenţiilor care au fost deduse judecăţii, în condiţiile în care faţă de pârâtul Ministerul Justiţiei a fost reţinută excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar această dispoziţie a instanţei nu a fost atacată în calea ordinară a apelului, curtea a analizat pentru început îndreptăţirea părţilor apelante reclamante la emiterea adeverinţei tip privind baza de calcul a pensiei de serviciu, bază care să cuprindă indemnizația de încadrare brută lunară calculată, pentru fiecare reclamant, prin raportare la coeficienții de multiplicare stabiliți prin titlu executoriu, începând cu data eliberării din funcţie prin pensionare.
Practic ceea ce părţile apelante spun, este că baza de calcul înscrisă în adeverinţele tip emise de pârâta Curtea de Apel Suceava, în vederea stabilirii pensiei de serviciu, nu a fost corect stabilită de această parte, în calitate de ultimă instituţie angajator, înainte de momentul pensionării.
În aceste condiţii, trebuie să mergem la actele normative care reglementează această bază de calcul și modul în care această bază de calcul este stabilită, anume la Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor și la HG nr. 1275/2005, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor acestei legi.
Astfel potrivit prevederilor art. 82 alin.1 și 2 din Legea nr. 303/2004, judecătorii, cu o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, se pot pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani şi beneficiază de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
În veniturile brute realizate se includ, pe lângă indemnizaţia de încadrare brută lunară, sporurile cu caracter permanent sau nepermanent (art. 7 alin.3 teza I din HG nr. 1275/2005).
Art. 13 alin.1 lit.b din HG nr. 1275/2005 dispune în sensul că, în vederea stabilirii pensiei de serviciu, dosarul de pensie trebuie să cuprindă adeverinţa-tip pentru pensia de serviciu, conform anexei nr. 1 sau, după caz, anexei nr. 2 la aceste norme metodologice, întocmită de ultima unitate angajatoare.
Răspunderea cu privire la toate elementele pe care trebuie să le cuprindă această adeverinţă-tip revine instituţiei care o eliberează (art. 20 din HG nr. 1275/2005).
În continuare s-a cercetat titlul executoriu care stă la baza pretenţiei apelanţilor, respectiv trebuie s-a stabilit ce drepturi au fost recunoscute în favoarea părţilor reclamante prin această hotărâre judecătorească, aşa cum a fost ea lămurită în mod irevocabil.
Prin sentinţa civilă nr. 748 din data de 23 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosar nr. 7633/99/2007, a fost obligată Curtea de Apel Iași să plătească reclamanţilor o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale calculate potrivit nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, în raport cu funcţiile pe care le deţin şi drepturile salariale încasate efectiv începând cu data de 07.04.2006 și în continuare, pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Această hotărâre a rămas irevocabilă, urmare a respingerii recursurilor de către Curtea de Apel Iaşi, prin decizia civilă nr. 510 din 8.05.2009.
Prin încheierea din data de 11 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosar nr. 7633/99/2007*, a fost admisă cererea de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 748 din 23.05.2008, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 7633/99/2007 şi în consecinţă, s-a dispus lămurirea dispozitivului acestei hotărâri, în sensul că drepturile salariale stabilite prin această sentinţă au fost şi rămân incluse în indemnizaţia brută de încadrare ,,pentru viitor până la înlăturarea stării de discriminare” fiind bază de referinţă salarială în aplicarea Legii 330/2009 şi a legilor ulterioare de salarizare, până în prezent.
Această încheiere a rămas irevocabilă, urmare a deciziei civile nr. 194 din data de 8.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în dosar nr. 7633/99/2007*, prin care au fost respinse ca nefondate recursurile declarate.
Relevant este ceea ce instanţa de control judiciar a stabilit în cuprinsul acestei hotărâri, anume:
„Prin cererea pendinte, petenţii solicită lămurirea înţelesului şi întinderii dispozitivului sentinţei civile nr. 748 din 23.05.2008 a Tribunalului Iaşi, în sensul că drepturile salariale stabilite prin această hotărâre „pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare” sunt datorate în continuare, fiind bază de referinţă salarială în aplicarea Legii 330/2009 şi a legilor ulterioare de salarizare, până în prezent.
Altfel spus, petenţii solicită să se stabilească efectele în timp ale titlului executoriu, care derivă din natura juridică a sumelor acordate, de drepturi salariale, care li se cuvin şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009.”
De asemenea, s-a mai stabilit că :„în mod evident, lămurirea solicitată de reclamanţi ţine de natura însăşi a drepturilor câştigate prin hotărârea judecătorească irevocabilă, de drepturi salariale, cu impact asupra modului de aplicare a Legii nr. 330/2009 şi a legilor ulterioare privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, iar nu de modul în care hotărârea în discuţie a fost executată anterior acestor acte normative, intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 2811 Cod procedură civilă.
Atât timp cât prin hotărârea în discuţie pârâţii au fost obligaţi la plata unor diferenţe băneşti ce constau în diferenţa dintre indemnizaţiile procurorilor de la DNA şi DIICOT şi cele încasate de reclamanţi şi „pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare”, date fiind natura şi raţiunea acordării acestora, anterior redate, reiese cu claritate că aceste diferenţe salariale au devenit parte integrantă a indemnizaţiei reclamanţilor şi nu pot avea o altă semnificaţie decât aceea că au intrat şi au rămas incluse în indemnizaţia de bază brută lunară.”
Vorbim astfel, fără putinţă de tăgadă de stabilirea, cu caracter irevocabil, a naturii drepturilor care au fost recunoscute reclamanţilor apelanţi prin sentinţa civilă nr.748 din 23.05.2008 a Tribunalului Iaşi, anume aceea de drepturi salariale, astfel încât o nerecunoaştere a acestui caracter de drepturi salariale, o înlăturare, o eludare a acestui caracter, nu ar însemna decât o încălcare a puterii de lucru judecat care însoţeşte această hotărâre, ceea ce nu este posibil.
Avem în vedere aici prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, în acest caz nefiind necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât această rezolvare să nu mai poată fi contrazisă.
Astfel, instanţa nu mai poate lua în discuţie existenţa sau inexistenţa unui drept care a făcut obiectul unei alte judecăţi şi a primit o soluţionare definitivă.
Aspectul pozitiv apare dacă identitatea de obiect şi de cauză nu este decât parţială, ceea ce presupune că un lucru deja judecat este invocat, pe cale incidentală, într-un al doilea proces sau se valorifică pe cale principală un lucru judecat pe cale incidentală.
Prezumţia legală de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, în sensul că, prin reglementarea acestei prezumţii se urmăreşte să nu fie posibilă pronunţarea unor hotărâri care să fie contradictorii, fie că vorbim de dispozitiv sau de considerente, în sensul de a se nega sau, dimpotrivă, de a se afirma ceea ce s-a negat anterior asupra unei chestiuni litigioase care a făcut obiect al dezbaterilor şi al verificării jurisdicţionale.
Or, o asemenea contradicţie ar putea interveni în speţa de faţă, în condiţiile în care s-ar repune în discuţie un aspect care a primit practic o soluţie definitivă prin hotărârea pe care mai sus am enunţat-o, aşa cum a fost în mod irevocabil lămurită, hotărâre care a statuat practic asupra naturii drepturilor care au fost recunoscute reclamanţilor apelanţi şi asupra faptului că aceste drepturi constituie bază de referinţă salarială în aplicarea Legii 330/2009 şi a legilor ulterioare de salarizare.
Iar dacă s-a ajuns la modul în care şi-au găsit aplicare Legea nr. 330/2009 şi actele normative ulterioare care au reglementat asupra salarizării personalului plătit din fonduri publice, din 2010 şi până la nivelul anilor 2014 – 2017, când apelanţii au fost eliberaţi din funcţie prin pensionare, trebuie avute în vedere următoarele considerente:
Pentru anul 2010, Legea-cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, dispunea în cuprinsul Anexei VI a acestui act normativ - reglementări specifice personalului din justiţie, la art. 5, în sensul că indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază se stabilesc astfel: la indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile şi majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. 3 lit. a.
Pentru personalul prevăzut la art. 4 alin. 1, în funcţie la data de 31 decembrie 2009, drepturile salariale au fost stabilite potrivit prevederilor acestei anexe.
Începând cu data de 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15% (art. 1 alin.1 din Legea nr. 285/2011).
Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, dispunea la art. 1 alin.1 în sensul că în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, dispunea în cuprinsul art. 1 că în anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3 - 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.
OUG nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, dispunea în sensul că în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (art. 1 alin.1).
OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, a stabilit că în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (art. 1 alin.1).
OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, a stabilit că în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (art. 1 alin.1).
OUG nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, a dispus în sensul că în perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (art. 1 alin.1).
OUG nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, a stabilit că în perioada 1 martie - 31 decembrie 2017, se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna februarie 2017 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (art. 1 alin.1).
Legea nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prevede în mod clar şi neechivoc că prevederile acestui act normativ se aplică etapizat, începând cu data de 1.07.2017 (art. 38 alin.1 din Legea nr. 153/2017).
Începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii (art. 38 alin.2 lit.a din Legea nr. 153/2017).
Din toate aceste prevederi legale care mai sus, în cuprinsul acestor considerente au fost enunţate, rezultă, fără putinţă de tăgadă, că numitorul comun în stabilirea cuantumului indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a componentelor acesteia este dat practic de cele ce s-au stabilit odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 şi s-au perpetuat pe toată perioada de aplicare a actelor normative în legătură cu care mai sus s-a dezvoltat.
Este vorba de acte normative care au impus cu forţa legii modalitatea de calcul a salariul brut lunar, a indemnizaţiei brute de încadrare.
Astfel, în aplicarea prevederilor legale mai sus enunţate, în ultima lună de activitate, raportat la data eliberării din funcţie a fiecărui apelant în parte, reclamanţii au avut incluse în indemnizaţiile de încadrare drepturile salariale stabilite prin sentinţa civilă nr. 748 din 23.05.2008, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 7633/99/2007.
Sub acest aspect relevante sunt cele care au fost stabilite prin decizia nr. 23/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie prin care s-a stabilit că drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de „indemnizaţie avută” şi vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor.
Este vorba de alte drepturi salariale decât cele care au fost recunoscute prin titlul executoriu în legătură cu care s-a solicitat emiterea adeverinţelor în prezentul litigiu, însă ceea ce este relevant, ceea ce se impune instanţei de apel este raţionamentul pe care instanţa supremă l-a urmat, aşa cum este dezvoltat în cuprinsul considerentelor deciziei.
Astfel, ceea ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ne spune este că art. 82 din Legea nr. 303/2004 se referă la indemnizaţia avută de magistrat în ultima lună de activitate, or din interpretarea gramaticală a acestui text de lege, general acceptată şi confirmată de practica judecătorească, rezultă că legiuitorul a avut în vedere indemnizaţia avută în drept, iar nu veniturile efectiv încasate. De altfel, în activitatea de legiferare, este vizată întotdeauna o stare de drept, iar nu una de fapt.
În această situaţie rezultă că în momentul îndeplinirii condiţiilor de pensionare, magistraţii din prezenta cauză aveau în patrimoniu dreptul dobândit pe cale judecătorească.
Această interpretare corespunde întru totul noţiunii de „bun” în accepţiunea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, nu prezintă relevanţă drepturile salariale de plata cărora apelanţii reclamanţi au beneficiat efectiv în ultima lună de activitate, ci indemnizaţia de care în drept era necesar a beneficia.
De asemenea, nu pot fi reţinute nici considerentele primei instanţe, în sensul că nu pot fi valorificate la emiterea adeverinţei drepturile obţinute prin hotărârea judecătorească, în condiţiile în care nu au fost emise ordine de salarizare care să transpună drepturile câstigate, având în vedere că, adoptând această opinie, ar însemna a lăsa la latitudinea ordonatorilor de credite consecinţa respectării sau nerespectării unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, iar neexecutarea acestei hotărâri judecătoreşti să producă consecinţe juridice în sensul privării reclamanţilor apelanţi de drepturile lor specifice.
În ceea ce priveşte reţinerile instanţei de fond, în sensul că încheierea din 11.12.2019 a Tribunalului Botoşani, prin care s-a lămurit sentinţa civilă nr. 748 din 23.05.2008 a Tribunalului Iaşi, a fost pronunţată după ieşirea la pensie a reclamanţilor, deci după ultima lună de activitate, când a fost luată ca reper indemnizaţia de încadrare brută, a reţinut instanţa de control judiciar că, în acord cu prevederile art. 281 ind.1 din Codul de procedură civilă, în procedura de lămurire a hotărârii instanţa nu a făcut decât să expliciteze dispoziţiile acesteia, dându-le un înţeles clar şi fără echivoc şi nu a modificat hotărârea, nu a acordat părţilor reclamante alte drepturi decât cele recunoscute prin titlul executoriu a cărui lămurire s-a impus.
Au mai solicitat în continuare părţile reclamante apelante obligarea pârâtei Curtea de Apel Iaşi la emiterea adeverinței tip privind restabilirea/recalcularea bazei de calcul a pensiei de serviciu, bază care să cuprindă indemnizația de încadrare brută lunară calculată, pentru fiecare reclamant, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei începând cu data de 01.01.2017, la care să se adauge sporurile cuvenite, potrivit art. 82 alin. 1 și art. 85 alin.2 din Legea 303/2004.
Ceea ce părţile apelante ne spun, este că baza de calcul înscrisă în adeverinţele tip emise de pârâta Curtea de Apel Suceava, în vederea stabilirii pensiei de serviciu, nu a fost corect stabilită de această parte, în calitate de ultimă instituţie angajator, înainte de momentul pensionării, în condițiile în care această bază era necesar a fi calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei.
Toate considerentele mai sus dezvoltate şi care au atras caracterul temeinic al primei pretenţii principale a părţilor reclamante apelante, demonstrează caracterul nelegal şi netemeinic al acestei secund pretenţii, din următoarele considerente:
Indemnizația de încadrare brută de care reclamanţii au beneficiat în ultima lună de activitate, care constituie bază de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu, nu a fost calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei şi părțile reclamante nu erau beneficiarii nici ai unei hotărâri judecătoreşti care să le recunoască această valoare de referinţă sectorială, pentru a putea vorbi, ca în cazul anterior, de faptul că în momentul îndeplinirii condiţiilor de pensionare, părţile din prezenta cauză aveau în patrimoniu dreptul dobândit pe cale judecătorească.
De asemenea, prevederile art. 85 alin.2 din Legea nr. 303/2004 reglementează asupra unei proceduri de actualizare anuală a pensiei de serviciu, procedură expres reglementată de prevederile HG nr. 1275/2005 şi sub nicio formă nu se poate vorbi de o recalculare, de o reevaluare a bazei de calcul care a stat la baza stabilirii pensiei de serviciu, prin raportare la indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 85 alin.2 din Legea nr. 303/2004, pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul îşi poate păstra pensia aflată în plată.
În aplicarea acestor prevederi, HG nr. 1275/2005, în cuprinsul art. 18, dispune în sensul că sunt transmise de către Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Departamentului Naţional Anticorupţie şi Ministerului Justiţiei listele cu titularii pensiilor de serviciu aflaţi în plată în luna decembrie a fiecărui an.
Aceste instituţii transmit adeverinţele nominale, întocmite conform anexelor nr. 4 - 6, cu datele necesare actualizării pensiilor de serviciu, Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care le comunică caselor teritoriale de pensii în vederea punerii în aplicare.
Vorbim astfel de adeverinţele pentru actualizarea pensiilor de serviciu, nu de adeverinţa pentru stabilirea pensiei de serviciu, adeverinţă care cuprinde baza pentru stabilirea acestei categorii de pensie, în funcţie de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute de magistrat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Această bază nu se schimbă în urma procesului de actualizare a pensiei de serviciu, nu se impune recalcularea, reevaluarea acesteia, în urma actualizării.
Actualizarea pensiei de serviciu se face la începutul fiecărui an, în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii şi procurorii în activitate, însă ea nu impune recalcularea bazei avută în vedere la stabilirea pensiei de serviciu.
Prin urmare, nu putem spune că baza de calcul înscrisă în adeverinţele emise de pârâta Curtea de Apel Suceava, în vederea stabilirii pensiei de serviciu, nu a fost corect stabilită de această parte, prin raportare la o pretinsă valoare de referință sectorială de 605,225 lei.
5
De asemenea, aşa cum dispune fără putinţă de tăgadă dispoziţia legală mai sus amintită, cuantumul pensiilor de serviciu se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului şi nu invers.
În aceste condiţii, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că trebuie să avem mai întâi o majorare efectivă a indemnizaţiei brute lunare a personalului în activitate, pentru ca mai apoi să poată fi adusă în discuţie o eventuală actualizare a unei pensii de serviciu.
Nu poate fi acceptată și supusă analizei o eventuală actualizare a unei pensii de serviciu, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei, de care un pensionar consideră că ar trebui să beneficieze personalul activ, fără ca acea categorie profesională, la care încearcă să se raporteze în procesul de actualizare a pensiei, să beneficieze efectiv de respectivul drept.
Deşi au fost indicate de către reclamanţii apelanţi hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 lei, nu au fost stabilite efectiv drepturi salariale pentru judecătorii în activitate prin raportare la această valoare de referinţă sectorială, pentru a putea vorbi de o majorare a indemnizaţiei brute lunare a unui judecător în activitate, majorare care, în accepţiunea prevederilor art. 85 alin.2 din Legea nr. 303/2004, să fie avută în vedere la actualizarea pensiilor de serviciu ale personalului pensionat.
În ceea ce priveşte Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021, emis de Ministerul Justiţiei, invocat de ambele părţi litigante şi depus în copie la dosarul de apel, trebuie să reţinem că prin acest Ordin s-a stabilit că, începând cu data acestuia, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi ale curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciar se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, cu respectarea prevederilor art. 38 alin.6 şi ale art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
A fost dispusă de asemenea emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale individuale până la data de 4.02.2022, iar pentru perioada anterioară datei emiterii acestui Ordin, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti, având ca obiect acordarea valorii de referinţă sectorială, s-a stabilit a se face eşalonat, potrivit prevederilor legale incidente.
La acest moment, a reamintit curtea anume că procedura de actualizare a pensiilor de serviciu se realizează anual, debutează practic la începutul fiecărui an şi are în vedere media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii şi procurorii în activitate, astfel încât trebuie avută în vedere o majorare a veniturilor brute ale celor care sunt în activitate, pentru a fi în măsură să vorbim de o pretenţie de actualizare a pensiei de serviciu prin raportare la personalul activ.
În ceea ce priveşte invocatul Ordin al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau actele administrative prin care Înalta Curte de Casatie si Justitie a dispus asupra salarizării judecătorilor și magistratilor asistenți, trebuie să reamintim apelanţilor reclamanţi că beneficiază de pensie de serviciu în calitate de judecători pensionari, astfel încât o eventuală pretenţie de actualizare a acestei categorii de pensie se realizează prin raportare la o majorare a indemnizaţiei brute lunare a unui judecător în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei, majorare care aşa cum mai sus am stabilit este necesar să fie anterioară demarării procesului de actualizare.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea părții pârâte la plata de despăgubiri pentru prejudiciul pe care l-au încercat, urmare a neemiterii de către partea pârâtă a adeverinței privind restabilirea/recalcularea bazei de calcul a pensiei de serviciu, prin raportare la cele două componente indicate de părți, în legătură cu care mai sus s-a dezvoltat, instanţa de apel reţinând ca fiind întemeiată numai pretenţia de emitere a adeverinţei privind restabilirea/recalcularea bazei de calcul a pensiei de serviciu, bază care să cuprindă indemnizația de încadrare brută lunară calculată, pentru fiecare reclamant, prin raportare la coeficienții de multiplicare stabiliți prin sentința civilă nr. 748/23.05.2008 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr. 7633/99/2007, irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 510/2009 a Curții de Apel Iași, sentință lămurită prin încheierea din 11.12.2019 pronunțată în dosarul nr. 7633/99/2007* al Tribunalului Botoșani, irevocabilă prin decizia civilă nr. 194/08.09.2020 a Curții de Apel Suceava, a reţinut curtea că acest pretins prejudiciu a fost identificat de reclamanţii apelanţi ca fiind diferenţa dintre indemnizaţia stabilită iniţial ca bază pentru calculul pensiei de serviciu şi indemnizaţia stabilită ca bază de calcul pentru stabilirea aceleiaşi categorii de pensie, după stabilirea indemnizaţiei potrivit coeficienţilor de multiplicare stabiliţi în Anexa la OUG nr. 27/2006, lit.A, pct. 6 – 13, de care apreciază părțile că ar trebui să beneficieze lună de lună, începând cu data de 01.01.2017 şi până la data emiterii adeverinţei tip cu stabilirea noii baze de calcul.
Avem în vedere aici acea parte componentă a pretinsului prejudiciu solicitat în raport de pretenţia principală care a fost considerată ca fiind întemeiată, de instanţa de control judiciar.
Analizând şi apelul incident care a fost declarat de pârâta Curtea de Apel Suceava, apel prin care a fost reiterată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru drepturile băneşti solicitate de reclamanţi, drepturi actualizate în raport de indicele de inflaţie la data plăţii, la care să se adauge şi dobânda legală:
Potrivit prevederilor art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluţionării conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariaţi.
Vorbim practic de acelaşi termen general de prescripţie, de trei ani, pe care şi prevederile art. 2517 din Codul Civil îl reglementează.
Acţiunea introductivă de primă instanţă a fost înaintată Tribunalului Botoşani la data de 13.11.2020, potrivit ştampilei aplicată pe plicul aflat la fila 93 dosar fond, iar despăgubirile au fost solicitate de la data eliberării din funcţie a fiecărui reclamant în parte şi până la data emiterii adeverinţei cu stabilirea noii baze de calcul.
Prin urmare, în cauză a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune în plata despăgubirilor, pentru perioada anterioară datei de 13.11.2017, trei ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Susţinerea apelanţilor reclamanţi, în sensul că pârâta apelantă nu a invocat în faţa instanţei de fond excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru capătul doi de cerere, respectiv cel care privea plata despăgubirilor, nu poate fi reţinută de instanţa de control judiciar.
Aşa cum rezultă din cuprinsul întâmpinării pe care a formulat-o în faţa primei instanţe, pârâta Curtea de Apel Suceava a invocat în mod expres „prescripţia dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte sumele de bani pentru perioada ce depăşeşte 3 ani anterior introducerii acţiunii”.
Or, singurul capăt de cerere prin care reclamanţii solicitau obligarea pârâtei la plata vreunei sume de bani, este practic tocmai capătul doi din acţiunea introductivă de primă instanţă, prin care a fost invocată îndreptăţirea părţilor reclamante la plata despăgubirilor, identificate aşa cum mai sus s-a arătat.
Mergând în continuare la temeinicia acestei pretenţii concrete a părţilor reclamante apelante, trebuie să se observe că au înţeles, în mod expres, să o identifice cu diferenţa dintre indemnizaţia stabilită iniţial ca bază pentru calculul pensiei de serviciu şi indemnizaţia stabilită ca bază de calcul pentru stabilirea aceleiaşi categorii de pensie, după stabilirea indemnizaţiei potrivit coeficienţilor de multiplicare stabiliţi în Anexa la OUG nr. 27/2006, lit.A, pct. 6 – 13, de care apreciază părțile că ar trebui să beneficieze lună de lună, începând cu data de 01.01.2017 şi până la data emiterii adeverinţei tip cu stabilirea noii baze de calcul.
Prin urmare, ceea ce reclamanţii spun, este că, în patrimoniul lor s-a produs o pagubă, urmare a faptei angajatorului de a nu emite în mod corect adeverinţa pentru stabilirea pensiei de serviciu.
Însă invocatul prejudiciu pe care părţile l-au identificat nu poate fi reţinut şi de instanţa de control judiciar, în condiţiile în care intervalul temporal pentru care se solicită plata acestor drepturi este ulterior datelor la care reclamanţii au fost eliberaţi din funcţie prin pensionare, iar de la respectivele date ei nu mai beneficiau la plată de vreo indemnizaţie, ci de pensie de serviciu.
Prin urmare, în condiţiile în care nu au mai beneficiat în continuare de indemnizaţia de încadrare brută lunară avută în perioada în care s-au aflat în activitate, urmare a pierderii statului de salariaţi şi de câştigare în acelaşi timp a statutului de beneficiari ai pensiei de serviciu, reclamanţii apelanţi nu pot să susţină că au înregistrat vreo pierdere în patrimoniu, pierdere echivalentă cu o diferenţă stabilită la o indemnizaţie pe care oricum nu au mai avut-o în plată începând cu data înscrierii la pensie.
Producerea unei pagube în patrimoniul reclamanţilor este de esenţa răspunderii pârâtei.
Inexistenţa prejudiciului sau imposibilitatea dovedirii lui conduce la exonerarea de răspundere a celui în cauză.
Prejudiciul trebuie să fie real şi cert.
Evaluarea pagubei, întinderea despăgubirii, trebuie să se stabilească pe baza unor date economice concrete iar dovada certitudinii prejudiciului cade în sarcina reclamanţilor, fiind necesar ca din probele administrate să rezulte în mod neîndoielnic cuantumul pagubei.
Or, la acest moment, pretinsul prejudiciu invocat de reclamanţi, aşa cum au înţeles aceste părţi să îl individualizeze, nu poate fi reţinut ca fiind identificat în patrimoniul lor, pentru considerentul expus mai sus.
Cum nu avem obligaţie bănească stabilită în sarcina pârâtei, nu avem nici daune moratorii de recunoscut în favoarea apelanţilor reclamanţi.
Faţă de toate considerentele mai sus expuse, în temeiul prevederilor art. 480 alin.2 din Codul de procedură civilă, curtea a admis apelurile şi a schimbat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată; a obligat pârâta Curtea de Apel Iaşi să emită în favoarea reclamanţilor adeverinţa-tip pentru stabilirea pensiei de serviciu în care baza de calcul a pensiei de serviciu să cuprindă indemnizaţia de încadrare brută lunară calculată şi în raport de coeficienţii de multiplicare stabiliţi prin sentinţa civilă nr. 748/23.05.2008 a Tribunalului Iași, pronunţată în dosarul nr. 7633/99/2007, astfel cum a fost lămurită prin încheierea din 11.12.2019 pronunţată în dosarul nr. 7633/99/2007* al Tribunalului Botoşani, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.; a admis excepţia prescripției dreptului la acţiune şi a respins ca fiind prescrisă cererea de obligare a pârâtei la plata de daune pentru perioada anterioară datei de 13.11.2017; a respins cererea având ca obiect obligarea pârâtei Curtea de Apel Iaşi la plata despăgubirilor începând cu data de 13.11.2017 şi restul pretenţiilor, ca nefondate; a menținut dispoziţiile care nu sunt contrare prezentei decizii.
Curtea de Apel Iași
Drepturi salariale ale funcţionarilor publici. Indemnizaţia de dispozitiv în cuantum de 25% lunar, solicitată de funcţionari din administraţia publică locală. Recunoaşterea dreptului (cu opinie separată)
Curtea de Apel Iași
Funcţionari publici. Drepturi salariale constând în suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază. Condiţii de acordare
Curtea de Apel Iași
Litigiu privind funcţionarii publici. Sporul de dificultate pentru activitatea comisiilor de fond funciar
Curtea de Apel Galați
Dreptul muncii
Curtea de Apel Constanța
Dovada orelor suplimentare în condiţiile în care reclamanţii îşi desfăşoară activitatea de navigaţie la doi angajatori în aceeaşi perioadă de timp. Forţa probatorie a jurnalului de bord.