Instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaţilor si angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Acordare somaj tehnic pe perioada stării de urgentă sau de alertă

Dispozi?iile art. II din OUG nr. 92/2020 nu impun obligaţia plăţii, la momentul formulării cererii de decontare, a obligaţiilor fiscale aferente lunii/trimestrului pentru care solicită decontarea, ci obligaţia de a depune trei documente: 1. o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal; 2. o declaraţie pe propria răspundere; 3. lista persoanelor care beneficiază de suma solicitată.

De realizarea şi momentul plăţii este legată, însă, exclusiv decontarea efectivă de către institu?ia pârâtă şi nu formularea cererii de decontare.

Data limită a formulării cererii de decontare nu este însă determinată în raport de data efectuării plăţii contribuţiilor, ci este situată în intervalul 1 - 25 al lunii următoare perioadei de raportare căreia îi sunt aferente veniturile.

Măsura de sprijin prevăzută de art. I alin. 1 din OUG nr. 92/2020 se aplică inclusiv celor care au beneficiat de măsura de sprijin prevăzută de OUG nr. 30/2020, atât timp cât este vorba de perioade diferite, în cauza de fa?ă fiind vorba de intervale de timp unul în continuarea celuilalt. Pe cale de interpretare logică, rezultă că cele două măsuri de sprijin nu ar putea fi solicitate de către acela?i beneficiar pentru acela?i interval de timp, ceea ce nu este însă cazul în spe?ă.

OUG nr. 92/2020

Art. XI alin. 1 din OUG nr. 30/2020

I. Procedura în faţa primei instanţe

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constan?a la data de 29.10.2020 sub nr. .../212/2020, reclamanta [...] a formulat acţiune în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa, prin care a solicitat instanţei să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 25.893 lei reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat pentru un număr de 26 de persoane aferent lunii iulie 2020, plata sumei de 19.19 lei reprezentând 41,5% din salariul de baza brut corespunzător locului de muncă ocupat pentru un număr de 27 persoane aferent lunii iunie 2020, precum ?i obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat, în esenţă, că a depus documentaţia cerută de legisla?ia specifică pentru plata unei păr?i din salariu reprezent?nd 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câ?tigul brut salarial mediu prevazut de Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2020 nr. 6/2020, dar cererile au fost respinse la plată întrucât s-a constatat faptul că plata obliga?iilor fiscale aferente lunii/trimestrului pentru care s-a solicitat decontarea este ulterioară cererii.

Reclamanta a susţinut că refuzul pârâtei de a efectua plata sumelor pretinse este nejustificat, în raport de prevederile O.U.G. nr. 92/2020, ce au fost expuse în cuprinsul cererii.

În drept au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 92/2020.

Pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constan?a şi inadmisibilitatea introducerii cererii de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În cuprinsul întâmpinării, pârâta a dezvoltat argumentele aduse în susţinerea excepţiilor invocate, iar în referire la fondul cauzei, a expus în detaliu situaţia de fapt ce a generat existenţa litigiului dintre părţi, cu referire la motivele care fac dovada netemeiniciei preten?iilor reclamantei şi cu trimitere la dispoziţiile legale aplicabile

Prin sentinţa civilă nr. 3282/24.03.2021, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constan?a - Sec?ia I Civilă.

La data de 17.05.2021 cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, cu acelaşi număr de dosar.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 4480 din 9 decembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. .../212/2020, s-a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de reclamanta [...] în contradictoriu cu pârâta Agen?ia Jude?eană pentru Ocuparea For?ei de Muncă Constan?a.

Considerentele tribunalului:

Reclamanta a solicitat plata sumei de 25.893 lei, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat pentru un număr de 26 persoane aferent lunii iulie 2020.

Temeiul pretenţiilor reclamantei sunt prevederile art. I şi II din OUG nr.92/2020, care prevăd: „Art. I (1) Începând cu data de 1 iunie 2020, angajatorii ai căror angajaţi au beneficiat de prevederile art. XI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, precum şi angajatorii ai căror angajaţi au avut contractele individuale de muncă suspendate în conformitate cu prevederile art.52 alin. (1) lit. c) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au beneficiat de prevederile art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, în perioada stării de urgenţă sau alertă, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, de decontarea unei părţi din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020, cu modificările ulterioare.

(2) Angajatorii prevăzuţi la alin. (1) au obligaţia menţinerii raporturilor de muncă până la data de 31 decembrie 2020, cu excepţia lucrătorilor sezonieri.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică numai persoanelor care au avut o durată a suspendării a contractului individual de muncă de minimum 15 zile în perioada stării de urgenţă sau de alertă şi au beneficiat fie de indemnizaţiile prevăzute de art. XI şi XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, fie de prevederile art. 53 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Angajatorii care au mai multe obiecte de activitate dintre care cel puţin unul se află sub incidenţa restricţiilor stabilite prin acte ale autorităţilor competente optează fie pentru aplicarea prevederilor alin. (1), fie pentru aplicarea art. X din prezenta ordonanţă de urgenţă.

(5) De prevederile alin. (1) beneficiază şi persoanele care au convenţii individuale de muncă încheiate în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare.

(6) Obligaţia prevăzută la alin. (2) nu se aplică în cazul în care încetarea contractului de muncă intervine din motive neimputabile angajatorului.

Art. II (1) Sumele prevăzute la art. I alin. (1) se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în limita bugetului aprobat.

(2) În vederea decontării sumelor prevăzute la art. I alin. (1), angajatorii suportă integral contravaloarea salariilor angajaţilor care beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ulterior, începând cu data de întâi până la data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare căreia îi sunt aferente veniturile, depun, prin mijloace electronice, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora îşi au sediul social, o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care beneficiază de această sumă, asumată de reprezentantul legal al angajatorului, conform modelului care va fi aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 (3) Angajatorii îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea şi pentru veridicitatea datelor înscrise în documentele prevăzute la alin. (2).

(4) Decontarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a sumelor prevăzute la art. I alin. (1) se efectuează în termen de cel mult 10 zile de la data îndeplinirii de către angajatori, potrivit legii, a obligaţiilor declarative şi de plată aferente veniturilor din salarii şi asimilate salariilor din perioada de raportare pentru care se face solicitarea.

(5) Plata sumelor prevăzute la art. I alin. (1) se face prin virament în conturile deschise de angajatori la instituţiile de credit, după verificarea de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti a îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (4).”

În raport cu aceste dispoziţii normative şi cu prevederile Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă nr.457 din 3 iunie 2020, societatea reclamantă avea obligaţia de a anexa la cererea de decontare o copie a documentului din care rezultă dovada plăţii.

La dosar a fost depusă copia unui înscris prin care se face dovada plăţii de către societatea reclamantă, a sumelor ce reprezintă contribuţia asiguratorie pentru muncă aferentă lunii iulie 2020, data emiterii fiind 24.08.2020.

De asemenea, a fost depusă copia unui extras de cont emis de Credit Europe Bank SA din care rezultă că societatea a efectuat plata sumelor aferente lunii iulie 2020, data efectuării acestei operaţiuni fiind 24.08.2020.

În consecinţă, tribunalul a constatat că la data de 20.08.2020 reclamanta a depus cererea semnată de reprezentantul legal, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care beneficiază de această sumă, dar plata obligaţiilor fiscale aferente lunii pentru care solicită decontarea este ulterioară datei depunerii acestei cereri.

 Reclamanta nu a respectat dispoziţiile OUG nr.92/2020, în sensul că nu a făcut dovada că a suportat anterior integral contravaloarea salariilor angajaţilor, pentru ca ulterior, începând cu data de întâi până la data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare căreia îi sunt aferente veniturile, să depună cererea de decontare.

Al doilea capăt al cererii reclamantei are ca obiect plata sumei de 19.19 lei, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat pentru un număr de 27 persoane aferent lunii iunie 2020.

Se învederează că la data de 24.07.2020 a depus o cerere prin care a solicitat acordarea sumei de 19.194 reprezentând 41,5% din salariul de baza brut corespunzător locului de munca ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul brut salarial mediu prevăzut de legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020 nr.6/2020, cu modificările ulterioare, pentru un număr de 27 persoane, aferenta luna iunie 2020.

Prin adresa 6883/10.08.2020 AJFOM Constanta a comunicat ca se afla in imposibilitate de a solu?iona favorabil cererea societăţii, întrucât „prin cererea din 7.07.2020 a solicitat acordarea indemniza?iei specifice prevăzute de art. XI din OUG 30/2020, cerere solu?ionată favorabil prin Decizia 9747/16-07-2020”.

Aceste acte normative prevăd:

Art. X din OUG nr.92/2020:

La articolul 1 alineatul (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

"- Art. 1

(1) Acordarea indemnizaţiilor prevăzute la art. XI şi art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, pentru toate domeniile de activitate în care se menţin restricţii în condiţiile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, se prelungeşte şi după data de 31 mai 2020, până la ridicarea acestor restricţii."

Art. XI din OUG 30/2020:

„(1) Pe perioada stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, indemnizaţiile de care beneficiază salariaţii se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat şi se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020.

(2) De prevederile alin. (1) beneficiază salariaţii angajatorilor care îndeplinesc una din următoarele condiţii:

a) întrerup activitatea total sau parţial în baza deciziilor emise de autorităţile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate, şi deţin certificatul de situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, prevăzut la art. 12 din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României. Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri eliberează certificatul de situaţii de urgenţă conform metodologiei aprobate prin ordin;

b) reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 şi nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaţilor lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizaţiei prevăzute la alin. (1) pentru cel mult 75% dintre angajaţii care au contracte individuale de muncă active la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Pentru angajatorii menţionaţi la alin. (2) lit. b), plata indemnizaţiei prevăzute la alin. (1) se va realiza în baza unei declaraţii pe propria răspundere din care să reiasă faptul că angajatorul înregistrează o diminuare a încasărilor din luna anterioară depunerii declaraţiei pe propria răspundere, cu un procent de minimum 25% faţă de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020, şi că nu are capacitate financiară pentru a plăti toţi salariaţii.

(4) Indemnizaţia prevăzută la alin. (1) este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor sociale obligatorii, conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) În cazul indemnizaţiei prevăzute la alin. (1), calculul, reţinerea şi plata impozitului pe venit, a contribuţiei de asigurări sociale de stat şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se realizează de către angajator din indemnizaţiile încasate din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

(6) Pentru calculul impozitului pe venit prevăzut la alin. (5) se aplică prevederile art. 78 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Declararea impozitului pe venit, a contribuţiei de asigurări sociale de stat şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se realizează de angajator prin depunerea declaraţiei prevăzute la art. 147 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(7) Termenul de plată şi declarare a obligaţiilor fiscale prevăzute conform alin. (5) este data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei în care se face plata din bugetul asigurărilor de şomaj.

(8) Pentru indemnizaţia prevăzută la alin. (1) nu se datorează contribuţie asiguratorie pentru muncă conform prevederilor art. 2205 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare”.

Din analiza înscrisurilor depuse s-a constatat că societatea a solicitat acordarea indemnizaţiei specifice prevăzute de art. XI din OUG 30/2020 pentru luna iunie 2020 (la dosar de află copia declaraţiei reprezentantului societăţii din data de 24.07.2020, prin care se atestă că salariaţii au beneficiat de aceste prevederi), motiv pentru care nu poate solicita şi decontarea procentului de 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat pentru un număr de 27 persoane aferent lunii iunie 2020.

Raportat la considerentele expuse, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamantă.

II.  Procedura în faţa instanţei de apel

Reclamanta [...] a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 4480 din 09.12.2021 pronunţate de Tribunalul Constan?a, pe care o consideră ca nelegală.

Hotărârea apelată este una nemotivată/insuficient motivată. In mod evident se remarcă reluarea textelor legale incidente in cauză ?i preluarea punctului de vedere al pârâtei, fără să se argumenteze in vreun fel de ce poziţia acesteia nu ar putea fi avută in vedere.

În orice caz, cele două considerente - câte unul pentru fiecare capăt de cerere, nu le permite să deceleze ra?ionamentul instanţei de fond, cu atât mai mult cu cât nu este expus vreun argument care să fi condus instanţa la soluţia la care s-a oprit.

În ce priveşte punctul 1 al cererii sale introductive, situaţia de fapt nu este contestată, însă aplicarea legii este criticabilă, din punctul său de vedere.

A făcut dovada plăţii obligaţiilor sale anterior datei de 25 ale lunii ?i, prin urmare, se încadrează în categoria celor ale căror cereri trebuiau decontate.

Cererea apelantei reclamante a fost respinsă la plată, aşa cum rezulta din răspunsul paratei din 09.09.2020, întrucât ”s-a constatat faptul că plata obligaţiilor fiscale aferente lunii/trimestrului pentru care aţi solicitat decontarea este ulterioară cererii, astfel încât solicitarea dumneavoastră nu corespunde prevederilor legale menţionate anterior”.

Prin Ordinul 457/6-2020, privind aprobarea modelului documentelor prevăzute de art. II alin.2 din OUG 92/2020 pentru instituirea unor masuri active de sprijin destinate angajaţilor si angajatorilor in contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-COV-2, precum si pentru modificarea unor acte normative, art.1: „Se aprobă modelul documentelor prev. la art. II alin.2 din OUG 92/2020, respectiv al cererii, al declaraţiei pe proprie răspundere si al listei persoanelor care beneficiază de prevederile art. I alin.1 din OUG nr. 92/2020, prevăzut in anexele 1-3 care fac parte integranta din prezentul ordin.”

Aşadar, aşa cum rezultă explicit din titlul ?i cuprinsul acestui Ordin, s-a aprobat un model de document, fără a se institui condiţii de plata noi fa?ă de cele prevăzute in cuprinsul OUG nr. 92/2020, act normativ de rang superior, pe care nu-1 putea modifica sau completa ?i nici interpreta in sensul in care se relevă in răspunsul AJFOM Constan?a.

Ordonanţa de Urgen?ă nr. 92/2020 instituie obligaţia in sarcina angajatorului de a suporta integral salariile angajaţilor care beneficiază de prevederile acestei ordonanţe de urgen?ă - alin.1, decontarea făcându-se in termen de 10 zile de la data îndeplinirii de către angajator a obligaţiilor declarative si de plata aferente veniturilor din salarii si asimilate salariilor - alin.4.

Prin urmare, îndeplinirea de către angajator a obligaţiilor declarative ?i de plată in intervalul cuprins intre 1 si 25 a lunii următoare perioadei de raportare căreia îi sunt aferente veniturile, naşte dreptul acestuia de a-i fi decontată o parte din salariul angajatului, respectiv 41,5% din salariul de baza brut corespunzător locului de muncă.

Astfel cum rezultă din cuprinsul documentelor, cererea s-a depus la data de 20.08.2020, iar Ordinul de Plată către buget pentru sumele din contribuţia asiguratorie pentru muncă - iulie 2020 - datează din 24.08.2020, aşa cum ?i Ordinul de Plată către Buget - datorii buget iulie - este tot din 24.08.2020.

Este, prin urmare, făcută plata anterior datei de 25 august, data limită până la care se putea efectua această plată.

A interpreta textul ordonanţei astfel cum a făcut-o Agenţia judeţeană, punct de vedere preluat, necritic, de tribunal într-un singur considerent - care constituie si motivarea hotărârii - ar conduce la o decădere a angajatorului din dreptul instituit in favoarea sa pentru nedepunerea documentului de plata, deşi plata este făcută in interiorul termenului, adică anterior datei de 25 a lunii.

Pe de altă parte, se observă că măsurile de sprijin nu îl vizează exclusiv pe angajator, ci si pe angajaţi.

Interpretarea dată de Agenţia judeţeană, însuşită de instanţa de fond, ar lăsa fără sprijin tocmai persoanele care sunt protejate legal in contextul pandemiei, persoane vulnerabile, deşi angajatorul si-a îndeplinit obligaţia de salarizare ?i de plată aferente veniturilor anterior datei limită.

Altfel privind lucrurile, dacă cererea ar fi fost depusă la 24.08.2020, data la care s-a făcut si plata aferenta veniturilor, ea ar fi fost admisă. Condiţia impusă de legiuitor, alături de plata salariilor, vizează îndeplinirea obligaţiei de plata aferente, intr-un termen care sa fie anterior datei de 25 a lunii, si nu de depunere concomitenta a ordinului de plata cu cererea de decontare.

Este imposibil de admis că prin Anexa 1- Cerere din Ordinul 457/2020, s-a instituit o condiţie nouă ce trebuie îndeplinită pentru decontare, cât timp, aşa cum s-a arătat, prin Ordin s-a aprobat numai un model de cerere.

O atare interpretare s-ar îndepărta de la însuşi scopul actului normativ - OUG 90/2020 - care instituie măsuri de sprijin pentru angajatori ?i angajaţi si nu creează, artificial, obstacole.

În ce priveşte capătul 2 al cererii introductive, motivarea rezidând într-un singur considerent, reia punctul de vedere al pârâtei.

Situaţia de fapt pare din nou necontestată ?i ea rezidă in faptul că la data de 24-07-2020 reclamanta a depus o cerere prin care a solicitat acordarea sumei de 19.194 lei, reprezentând 41,5% din salariul de baza brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul brut salarial mediu prevăzut de legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020, nr. 6/2020, cu modificările ulterioare, pentru un număr de 27 persoane, aferentă lunii iunie 2020.

Prin adresa 6883/10.08.2020, AJFOM Constanţa a comunicat că se afla in imposibilitate de a soluţiona favorabil cererea sa întrucât „prin cererea numărul …/07-07-2020 a solicitat acordarea indemnizaţiei specifice prevăzute de art. XI din OUG 30/2020, cerere soluţionată favorabil prin Decizia 9747/16.07.2020”.

La data de 01.09.2020 a comunicat AJFOM Constanţa poziţia sa, arătând ca ”noi avem cod caen 6612” activită?i de intermediere a tranzacţiilor financiare” si având puncte de schimb valutar in centrele comerciale am fost afectaţi direct de închiderea acestora. Menţionează faptul că pentru luna iunie a solicitat si a primit ?omaj tehnic pentru un număr de 19 angajaţi, iar începând cu data de 15.06.2020 au revenit la muncă ?i au solicitat decontarea a 41,5% pentru perioada muncită, atât pentru ei, cât ?i pentru ceilalţi angajaţi care, începând cu data de 01.04.2020, au fost in şomaj tehnic minimum 15 zile.”

Potrivit art. XI din OUG 30/2020: „Pe perioada stării de urgen?ă instituite prin D. 195/2020 privind instituirea stării de urgenta pe teritoriul României, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, potrivit art.51 alin.l lit.c) din L.53/2003 - Codul muncii -...., ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-COV-2, indemnizaţiile de care beneficiază salariaţii se stabilesc la 75 % din salariul de baza corespunzător locului de munca ocupat si se suporta din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dar nu mai mult de 75 % din câştigul salarial mediu brut prevăzut de L. bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, L.6/2020”.

După data de 1 iunie, potrivit art. I din OUG 92/2020, angajatorii care au beneficiat de disp. art. XI din OUG nr. 30/2020 beneficiază de o altă măsură de sprijin, respectiv decontarea unei părţi din salariu reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul brut salarial mediu prevăzut de legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020 nr.6/2020, cu modificările ulterioare.

Aşa cum a arătat, a beneficiat de măsura instituită prin art. XI din OUG nr. 30/2020 pentru un număr de 19 salariaţi din cei 27, pentru care s-a depus cererea de decontare in temeiul art. I din OUG 92/2020.

Cum de la 15.06.2020, toţi salariaţii - inclusiv cei 19 pentru care se acordase măsură de sprijin prev. de art. XI din OUG 30/2020 - au reluat activitatea, se încadrează în categoria angajatorilor care pot beneficia de măsura de sprijin prevăzută de art. I din OUG nr. 92/2020 pentru toţi cei 27 de salariaţi, pentru perioada 16.06 - 30.06.2020.

Este vizibil că cele două acte normative - OUG 30/2020 ?i OUG 92/2020 - reglementează măsuri de sprijin diferite ?i pentru perioade diferite si nu interzice acordarea măsurii de sprijin prevăzută de OUG nr. 90/2020 celor care au beneficiat de măsură de sprijin prevăzute de OUG nr. 30/2020.

În consecinţă, refuzul de a soluţiona cererea apelantei, cu motivarea arătată anterior, era unul nelegal ?i trebuia sancţionat de tribunal, ca atare.

Cel mult, crede, dar într-o interpretare for?ată a actelor normative evocate, că respingerea cererii de către Agenţie nu putea fi decât parţială, adică pentru cei 19 salariaţi care beneficiaseră de măsură de sprijin in temeiul art. XI din OUG 30/2020, si nu pentru toţi salariaţii.

Interpretarea aceasta este, însă, contrazisă si de art. X din OUG 92/2020 prin care s-a modificat art.1 din OUG 70/2020, arătându-se ca „Acordarea indemnizaţiilor prevăzute de art. XI si XV din OUG 30/2020 pentru toate domeniile de activitate in care se menţin restricţiile in condiţiile Legii nr.55/2020...., se prelungeşte si după data de 31.05.2020, pana la ridicarea acestor restricţii”.

Era, prin urmare, îndrituită să ceară acordarea măsurii de sprijin potrivit art. XI din OUG 30/2020 ?i după data de 31.05.2020, in condiţiile in care centrele comerciale in interiorul cărora se desfă?oară activitatea sa au rămas închise până la data de 15-06-2020.

După 15.06.2020, când activitatea s-a reluat, beneficia de o altă măsură de sprijin, cea prevăzută de art. I din OUG 90/2020.

Sigur că, in absenţa oricărei motivări, este imposibil să deceleze raţionamentul instanţei de fond, însă crede că soluţia pronunţată este una nelegală din perspectiva expusă de aceasta.

Solicită, prin urmare, admiterea apelului si anularea hotărârii, solicitând rejudecarea cu evocarea fondului. Crede că absenţa oricărei motivări a hotărârii este echivalentă cu nejudecarea fondului, fiind incidente ?i dispozi?iile art. 6 din CEDO.

În subsidiar, solicită schimbarea în tot a hotărârii, cu consecinţa admiterii integrale a cererii sale, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat - fond si apel.

În drept: art. 466, art.451 - 453 c.pr.civ.

Intimata pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa (AJOFM Constanţa) a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat şi neîntemeiat deoarece, în mod corect instanţa de fond, raportat la prevederile legale incidente, probatoriul administrat şi situaţia de fapt dedusă judecăţii, a dispus respingerea acţiunii ca nefondată.

Hotărârea este motivată atât în fapt cât şi în drept.

Astfel, raportat la prevederile legale aplicabile - OUG 92/2020 şi Ordinul 457/20202, instanţa de fond a analizat probatoriul administrat de către reclamantă si a constatat faptul că la dosar a fost depusă copia unui înscris, prin care se face dovada plăţii de către societatea reclamantă a sumelor ce reprezintă contribuţia asiguratorie pentru munca aferentă lunii iulie 2020, data emiterii fiind 24.08.2020.

În consecinţă, tribunalul constată că la data de 20.08.2020 reclamanta a depus cererea semnată de reprezentantul legal, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care beneficiază de această sumă, dar plata obligaţiilor fiscale aferente lunii pentru care solicită decontarea este ulterioară datei depunerii acestei cereri.

Reclamanta nu a respectat dispoziţiile OUG nr. 9212020, în sensul că nu a făcut dovada că a suportat anterior integral contravaloarea salariilor angajaţilor, pentru ca ulterior, începând cu data de întâi până la data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare căreia îi sunt aferente veniturile, să depună cererea de decontare.

Învederează instanţei că, aşa cum rezultă din probatoriul administrat, apelantul, prin reprezentantul legal a declarat, contrar adevărului, potrivit Declaraţiei pe propria răspundere, declaraţie dată sub sancţiunile prevăzute de art. 326 din Codul penal, faptul că: „angajatorul a îndeplinit obligaţiile declarative şi de plată aferente veniturilor din salarii şi asimilate salariilor din perioada de raportare pentru care se face solicitarea”.

Această situaţie a fost reţinută şi de către instanţa de fond, aşa cum rezultă şi din motivarea sentinţei apelate.

În consecinţă, tribunalul constată că la data de 20.08.2020 reclamanta a depus cererea semnată de reprezentantul legal, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care beneficiază de această sumă, dar plata obligaţiilor fiscale aferente lunii pentru care solicită decontarea este ulterioară datei depunerii acestei cereri.

Reclamanta nu a respectat dispoziţiile OUG nr. 92/2020, în sensul că nu a făcut dovada că a suportat anterior integral contravaloarea salariilor angajaţilor, pentru ca ulterior, începând cu data de întâi până la data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare căreia îi sunt aferente veniturile, să depună cererea de decontare.

Mai mult, potrivit prevederilor Ordinului 457/2020, la cererea de decontare angajatorii au obligaţia anexării copiei documentului din care rezultă dovada plăţii.

Potrivit alin. 3 al art. 2 din OUG nr. 92/2020, „Angajatorii îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea şi pentru veridicitatea datelor înscrise în documentele prevăzute la alin. (2)- cerere, declaraţie şi listă”.

Conform prevederilor exprese ale art. II alin 5 din OUG 92/2020: Plata sumelor prevăzute la art. I alin. (1) se face prin virament în conturile deschise de angajatori la instituţiile de credit, după verificarea de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti a îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. 4 (la data depunerii cererii angajatorii şi-au îndeplinit obligaţiile declarative si de plată aferente veniturilor din salarii şi asimilate salariilor din perioada de raportare pentru care se face solicitarea).

Analizând documentele transmise de către reclamantă, s-a constat faptul că la data depunerii cererii nr..../20.08.2020 aceasta nu făcea dovada plăţii obligaţiilor fiscale aferente lunii iulie pentru care a solicitat decontarea, astfel încât solicitarea sa excedea cadrului legal.

Măsurile nu vizează direct salariaţii, ci reprezintă un sprijin oferit angajatorilor aşa cum rezultă chiar din cuprinsul OUG 92/2020 „.... luând în considerare necesitatea adoptării unor măsuri active de sprijin imediat pentru angajatorii a căror activitate a fost redusă sau întreruptă total sau parţial ca urmare a efectelor răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 şi de stimulare a angajatorilor care încadrează în muncă persoane”, sumele fiind acordate direct acestora după plata salariilor, depunerea declaraţiei 112 şi plata contribuţiilor (anterior depunerii cererii) şi a menţinerii raporturilor de muncă până la 31.12.2020.

Referitor la afirmaţia conform căreia interpretarea dată de AJOFM şi însuşită de instanţa de fond ar lăsa fără sprijin tocmai persoanele care sunt protejate legal in contextul pandemiei, persoane vulnerabile, nu are temei de drept atâta timp cât banii respectivi nu erau viraţi salariaţilor, ci rămâneau în contul angajatorului.

Referitor la capătul doi de cerere, conform prevederilor exprese ale art. I alin.4 din OUG 92/2020: „Angajatorii care au mai multe obiecte de activitate dintre care cel puţin unul se afla sub incidenţa restricţiilor stabilite prin acte ale autorităţilor competente optează fie pentru aplicarea prevederilor alin. II decontarea a 41,5%, fie pentru aplicarea art. X din prezenta ordonanţă de urgenţă (acordarea indemnizaţiilor prevăzute la art. XI din OUG nr. 30/2020).

Din informaţiile furnizate de către ONRC, rezultă faptul că reclamanta nu are un singur obiect de activitate, motiv pentru care în aceeaşi lună nu poate beneficia de ambele măsuri prevăzute de OUG nr. 92/2020.

Şi de această dată, reprezentantul legal declară, contrar adevărului (deşi declaraţia era dată sub sancţiunile prevăzute de art.326 din Codul penal, faptul că „angajatorul nu a optat pentru aplicarea prevederilor art. X din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2020 pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea unor acte normative”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca în aceeaşi lună un angajator să beneficieze de două măsuri de sprijin (OUG 30/2020 si OUG 92/2020), ar fi precizat în mod expres acest lucru în cuprinsul actelor normative. Un exemplu în acest sens îl constituie OUG 111/2021 - act normativ care la art. 4 prevede posibilitatea unui angajator de a beneficia într-o lună de 2 măsuri de sprijin: „(1) Într-o lună calendaristică, angajatorii pot solicita pentru aceeaşi perioadă din lună, pentru salariaţi diferiţi, acordarea indemnizaţiei reglementată la art. 1 alin. (1) şi decontarea indemnizaţiei reglementată la art. 1 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 282/2020, cu modificările ulterioare, în condiţiile legii.

(2) În cursul aceleiaşi luni calendaristice, angajatorii pot beneficia pentru acelaşi salariat, pentru perioade diferite din lună, de indemnizaţia reglementată la art. 1 alin. (1) şi de decontarea indemnizaţiei reglementată la art. 1 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 282/2020, cu modificările ulterioare, în condiţiile legii”.

În speţa dedusă judecăţii nu ne aflăm într-o astfel de situaţie.

Pentru motivele prezentate anterior, apreciază că sentinţa apelată este motivată, cu atât mai mult cu cât aceasta este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele si actele de la dosar, astfel încât se circumscrie noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa de fond a analizat observaţiile părţilor şi a procedat la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă dispunând în conformitate cu prevederile legale.

Cât priveşte cheltuielile de judecată, solicită:

- scutirea instituţiei de la plata acestora având în vedere faptul că în conformitate cu prevederile exprese ale art.30 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, instituţiile publice sunt scutite de taxa judiciară de timbru. Mutatis mutandis, acelaşi raţionament obligă ca instituţiile publice, din care face parte şi AJOFM Constanţa, să fie scutite şi de la plata cheltuielilor de judecată, fiind aplicabil principiul „aceeaşi soluţie juridică pentru aceeaşi situaţie de fapt“ („idem jus edem ratio“) .

- reducerea cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaţial, pentru a proteja partea care a căzut în pretenţii de instituirea unei obligaţii excesiv de oneroase.

- în aprecierea cuantumului onorariului, se are în vedere atât valoarea pricinii, cât şi proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului, elemente recunoscute de doctrina juridică în aprecierea volumului de muncă al avocatului.

Potrivit art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă, onorariile avocaţiale pot fi micşorate de instanţă „chiar şi din oficiu”. Simpla utilizare a acestei sintagme instituie regula implicită a posibilităţii de a reduce onorariile avocaţiale la cererea părţii adverse, accentuarea „chiar şi din oficiu” subliniind faptul că, în virtutea rolului activ, judecătorul poate să suplinească absenţa acestei cereri atunci când observă lipsa de proporţionalitate dintre „circumstanţele cauzei” şi cuantumul sumei achitate cu titlu de onorariu avocaţial, împiedicând astfel abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească.

În drept, îşi întemeiază susţinerile pe următoarele dispoziţii legale:

- Legea nr.554/2004 (actualizata) a contenciosului administrativ;

- OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

- Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare;

- OUG nr.92/2020 pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea unor acte normative;

- Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă nr. 457 privind aprobarea modelului documentelor prevăzute de art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2020.

III. Solu?ia ?i considerentele instan?ei de apel

Analizând sentin?a apelată în raport de criticile formulate, Curtea constată că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:

1. Dispozi?iile art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă, referindu-se la considerentele hotărârii judecătore?ti, prevăd că acestea trebuie să arate motivele de fapt ?i de drept pe care se întemeiază solu?ia, men?ionându-se argumentele pentru care s-au admis ?i, respectiv, s-au înlăturat cererile păr?ilor. Motivarea hotărârii este un atribut esen?ial al acesteia, de natură să explice păr?ilor ?i să le determine să accepte solu?ia primită, o garan?ie puternică împotriva unui eventual arbitrar al judecătorului, dar ?i o condi?ie necesară pentru a se putea realiza controlul judiciar de către instan?a superioară ?i nu în ultimul rând o garan?ie a păr?ilor de respectare a dreptului lor la un proces echitabil prevăzut de art.6 din Conven?ia europeană a drepturilor omului.

Dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Hotărârea Perez împotriva Franţei şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei din 19 aprilie 1994, Hotărârea Albina împotriva României din 28 aprilie 2005).

Aşadar, conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune că o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Pe de altă parte, chiar în jurispruden?a Cur?ii Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că obliga?ia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instan?elor na?ionale, de a-?i motiva deciziile, nu presupune existen?a unui răspuns detaliat la fiecare argument (cauza Albina contra României, paragraful 33).

A?a fiind, se constată că, de?i hotărârea primei instan?e se constituie în mare parte din redarea textelor legale, stufoase, incidente cauzei, dată fiind ?i noutatea problemelor de drept ridicate, se constată totu?i că aceasta corespunde exigen?elor men?ionate mai sus, fiind redată situa?ia de fapt re?inută, normele legale incidente în cauză ?i solu?ia adoptată pentru fiecare capăt de cerere.

2. În ceea ce prive?te primul petit al cererii de chemare în judecată, Curtea constată că societatea reclamantă a solicitat instan?ei să oblige pe pârâta AJOFM Constan?a la plata sumei de 25.893 lei, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, pentru un număr de 26 de salaria?i, aferent lunii iulie 2020, invocând dispozi?iile OUG nr. 92/2020 pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

Potrivit art. I alin. (1) din acest act normativ: „Începând cu data de 1 iunie 2020, angajatorii ai căror angajaţi au beneficiat de prevederile art. XI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, precum şi angajatorii ai căror angajaţi au avut contractele individuale de muncă suspendate în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au beneficiat de prevederile art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, în perioada stării de urgenţă sau alertă, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, de decontarea unei părţi din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020, cu modificările ulterioare”.

Mai departe, la art. II sunt prevăzute condi?iile în care angajatorii beneficiază de acest ajutor acordat de către stat, astfel:

„(1) Sumele prevăzute la art. I alin. (1) se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în limita bugetului aprobat.

 (2) În vederea decontării sumelor prevăzute la art. I alin. (1), angajatorii suportă integral contravaloarea salariilor angajaţilor care beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ulterior, începând cu data de întâi până la data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare căreia îi sunt aferente veniturile, depun, prin mijloace electronice, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora îşi au sediul social, o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care beneficiază de această sumă, asumată de reprezentantul legal al angajatorului, conform modelului care va fi aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Angajatorii îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea şi pentru veridicitatea datelor înscrise în documentele prevăzute la alin. (2).

(4) Decontarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a sumelor prevăzute la art. I alin. (1) se efectuează în termen de cel mult 10 zile de la data îndeplinirii de către angajatori, potrivit legii, a obligaţiilor declarative şi de plată aferente veniturilor din salarii şi asimilate salariilor din perioada de raportare pentru care se face solicitarea.

(5) Plata sumelor prevăzute la art. I alin. (1) se face prin virament în conturile deschise de angajatori la instituţiile de credit, după verificarea de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, a îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (4)”.

Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă nr. 457/2020 aprobă modelul documentelor prevăzute de art. II alin. (2) din OUG nr. 92/2020, respectiv al cererii, al declaraţiei pe propria răspundere şi al listei persoanelor care beneficiază de prevederile art. I alin. (1) din ordonanţă.

În cuprinsul modelului de cerere există menţiunea: Anexez copia documentului din care rezultă dovada plăţii (ordin de plată/extras de cont etc.) obligaţiilor fiscale aferente lunii/trimestrului ....................... respectiv(e).

În cuprinsul declaraţiei pe proprie răspundere există menţiunea:  Subsemnatul/Subsemnata (…)  cunoscând prevederile art. 326 din Legea nr. 286/2009 - Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere că: 2. angajatorul a îndeplinit obligaţiile declarative şi de plată aferente veniturilor din salarii şi asimilate salariilor din perioada de raportare pentru care se face solicitarea.

În spe?ă, pârâta a respins cererea de decontare prin adresa nr. 8390/9.09.2020 cu motivarea că „plata obligaţiilor fiscale aferente lunii/trimestrului pentru care solicita?i decontarea este ulterioară cererii”.

Contrar susţinerilor intimatei pârâte, instanţa de fond a interpretat în mod eronat disp. art. II din OUG nr. 92/2020, întrucât actul normativ nu impune obligaţia plăţii, la momentul formulării cererii de decontare, a obligaţiilor fiscale aferente lunii/trimestrului pentru care solicită decontarea, ci obligaţia de a depune trei documente: 1. o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal; 2. o declaraţie pe propria răspundere; 3. lista persoanelor care beneficiază de suma solicitată.

Or, la data de 20.08.2020 reclamanta a depus în termenul legal aceste trei înscrisuri.

Într-adevăr, OUG nr. 92/2020 condiţionează plata sumelor prevăzute la art. I alin. (1) de îndeplinirea obligaţiilor de plată aferente veniturilor din salarii şi asimilate salariilor din perioada de raportare pentru care se face solicitarea.

De realizarea şi momentul plăţii este legată, însă, exclusiv decontarea efectivă de către institu?ia pârâtă şi nu formularea cererii de decontare, întrucât legiuitorul secundar a prevăzut la art. II alin. 4 că decontarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a sumelor prevăzute la art. I alin. (1) se efectuează în termen de cel mult 10 zile de la data îndeplinirii de către angajatori, potrivit legii, a obligaţiilor declarative şi de plată aferente veniturilor din salarii şi asimilate salariilor din perioada de raportare pentru care se face solicitarea.

Data limită a formulării cererii de decontare nu este însă determinată în raport de data efectuării plăţii contribuţiilor, ci este situată în intervalul 1 - 25 al lunii următoare perioadei de raportare căreia îi sunt aferente veniturile.

Dacă legiuitorul secundar ar fi dorit ca plata contribuţiilor să fi fost anterioară sau efectuată în aceeaşi zi cu înregistrarea cererii, ar fi prevăzut într-o exprimare clară că decontarea se efectuează în termen de cel mult 10 zile de la data înregistrării cererii, după verificarea de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă a îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (4).

Pe de altă parte, condiţiile de fond care se cer a fi verificate, potrivit art. II alin. 5, sunt cele prevăzute la alin.4, şi anume îndeplinirea de către angajatori, potrivit legii, a obligaţiilor declarative şi de plată aferente veniturilor din salarii şi asimilate salariilor din perioada de raportare pentru care se face solicitarea, ?i nu neîndeplinirea altor condiţii de fond.

Potrivit OUG nr. 92/2020, Ordinul nr. 457/2020 are rolul de a aproba modelul documentelor prevăzute de art. II alin. (2) din OUG nr. 92/2020, şi nu instituirea unor condiţii suplimentare de fond pentru admiterea cererii.

Chiar dacă acest Ordin instituie obligaţia anexării la cerere a dovezii plăţii contribuţiilor, nici OUG nr. 92/2020 şi nici Ordinul însuşi nu prevăd sanc?iunea respingerii cererii pentru neîndeplinirea obligaţiei de a anexa dovada plăţii la cererea formulată.

La momentul soluţionării cererii – 09.09.2020, obligaţiile de plată ale solicitantei reclamante erau îndeplinite, astfel cum rezultă din ordinul de plată din 24.08.2020, astfel că în mod nelegal pârâta nu a solu?ionat favorabil solicitarea formulată.

3. În ceea ce prive?te cel de al doilea capăt de cerere, în cadrul acestuia reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 19.194 lei reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, pentru un număr de 27 persoane, pentru perioada 16.06.2020 – 30.06.2020. 

Este real că în partea introductivă a cererii de chemare în judecată s-a înscris suma de „19.19 lei”, însă în dezvoltarea acestui petit, la pct. II din cerere, fila 11 dosar judecătorie, s-a men?ionat suma de 19.194 lei ?i s-a făcut trimitere la cererea adresată pârâtei la data de 24.07.2020, în care se men?ionează această sumă de 19.194 lei, astfel încât în mod evident este vorba de o eroare materială, de tehnoredactare, a?a cum a sus?inut ?i apelanta reclamantă prin apărător.

Fondul preten?iei se întemeiază pe disp. art. I alin. 1 ?i 4 din OUG nr. 92/2020:

„(1) Începând cu data de 1 iunie 2020, angajatorii ai căror angajaţi au beneficiat de prevederile art. XI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, precum şi angajatorii ai căror angajaţi au avut contractele individuale de muncă suspendate în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au beneficiat de prevederile art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, în perioada stării de urgenţă sau alertă, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, de decontarea unei părţi din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020, cu modificările ulterioare.

(4) Angajatorii care au mai multe obiecte de activitate dintre care cel puţin unul se află sub incidenţa restricţiilor stabilite prin acte ale autorităţilor competente optează fie pentru aplicarea prevederilor alin. (1), fie pentru aplicarea art. X din prezenta ordonanţă de urgenţă”.

Art. XI alin. 1 din OUG nr. 30/2020, la care face trimitere textul citat mai sus, are următorul con?inut:

„(1) Pe perioada stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, indemnizaţiile de care beneficiază salariaţii se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat şi se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020”.

Potrivit situa?iei de fapt din cauză, pentru perioada 01.06 – 15.06.2020, un număr de 19 angaja?i ai societă?ii au beneficiat de ?omaj tehnic în baza art. XI alin. 1 din OUG nr. 30/2020, iar după acest interval to?i cei 27 de angaja?i au reluat activitatea, inclusiv cei 19 pentru care s-a acordat măsura de sprijin men?ionată.

Ca urmare, reclamanta a solicitat acordarea în continuare, pentru intervalul 16.06 – 30.06.2020, a măsurii de sprijin prevăzută de art. I alin. 1 din OUG nr. 92/2020, sub forma decontării unei păr?i din salariu, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020.

Prin adresa nr. 6883/10.08.2020 pârâta a comunicat că nu poate solu?iona favorabil cererea, având în vedere dispozi?iile art. I alin. 4 din OUG nr. 92/2020 ?i faptul că a fost deja solu?ionată favorabil cererea nr. …/7.07.2020 privind acordarea indemniza?iei prevăzute de art. XI din OUG nr. 30/2020. Cererea men?ionată a vizat acordarea indemniza?iei pentru 19 persoane, aferentă primei jumătă?i a lunii iunie 2020, a?a cum s-a arătat mai sus.

Potrivit declara?iei de proprie răspundere a administratorului/reprezentantului legal al angajatorului, anexată la cererea din 7.07.2020, singura activitate restric?ionată este „activitatea desfă?urată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care nu au accesul asigurat direct din exteriorul incintei ?i pentru care nu este întreruptă comunicarea cu restul complexului”, corespunzătoare codului CAEN 6612 „Activită?i de intermediere a tranzac?iilor financiare”.

Reclamanta a sus?inut că acest cod CAEN este unic, aspect confirmat ?i prin accesarea site-urilor de specialitate, iar pârâta nu a făcut dovada contrară.

Din analiza textelor de lege citate, rezultă că măsura de sprijin prevăzută de art. I alin. 1 din OUG nr. 92/2020 se aplică inclusiv celor care au beneficiat de măsura de sprijin prevăzută de OUG nr. 30/2020, atât timp cât este vorba de perioade diferite, în cauza de fa?ă fiind vorba de intervale de timp unul în continuarea celuilalt. Pe cale de interpretare logică, rezultă că cele două măsuri de sprijin nu ar putea fi solicitate de către acela?i beneficiar pentru acela?i interval de timp, ceea ce nu este însă cazul în spe?ă.

În consecin?ă, se constată că ?i acest capăt de cerere este întemeiat, solu?ia primei instan?e fiind gre?ită ?i sub acest aspect.

Pentru considerentele de fapt ?i de drept expuse, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul ?i va schimba în tot sentinţa apelată, în sensul că va admite acţiunea ?i va obliga pârâta în favoarea reclamantei la plata sumei de 25.893 lei, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, pentru un număr de 26 persoane, aferentă lunii iulie 2020, precum ?i la plata sumei de 19.194 lei, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, pentru un număr de 27 persoane, aferentă perioadei 16.06.2020 – 30.06.2020.

Totodată, pe temeiul conferit de art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă,se va dispune obligarea pârâtei către reclamantă la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Domenii speta

Spete similare