Stimulent de risc Covid pentru asistentii personali ai propriilor copii sau ai altor membri ai familiei. Decretarea stării de urgentă. Desfăsurarea activitătii la domiciliu ?i nu în izolare la locul de muncă.

Legiuitorul a avut în vedere acordarea unei compensa?ii pentru persoanele care au fost nevoite, datorită specificul activitătii prestate, să stea în izolare la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă, fiind supuse astfel unor măsuri restrictive dure, care au impus restrângerea drepturilor legate de via?a privată desfă?urată împreună cu familia ?i lipsirea de confortul unei izolări la domiciliu, astfel că în privin?a lor, izolarea s-a dovedit a fi cu atât mai apăsătoare ?i restrictivă. Or, reclaman?ii nu s-au aflat în această situa?ie; ei s-au aflat la propriul domiciliu, împreună cu familia, având posibilitatea între?inerii rela?iilor specifice vie?ii de familie chiar dacă în acest timp îndeplineau ?i rolul de asistent personal al unui membru de familie.

Plata nu putea avea loc decât în condi?iile prevăzute de art. 7 alin. 8 din OUG nr. 43/2020, nemodificat prin Legea nr. 82/2020 de aprobare ?i modificare a ordonan?ei.

Or, în cauză, niciun element probator nu a relevat că reclaman?ii au fost nominaliza?i în lista personalului izolat la locul de muncă ?i că s-ar fi emis vreo decizie sau dispozitie cu privire la această nominalizare.

Decretele Presedintelui României nr. 195/16.03.2020 ?i nr. 240/14.04.2020

Legea nr. 166/2021

Decizia Cur?ii Constitu?ionale nr. 546/2005

Art. 7 alin. 8 din OUG nr. 43/2020

I.  Împrejurările faptice ale speţei;

 Prin sentin?a civilă nr. 421/10.02.2022, Tribunalul Constan?a a admis acţiunea formulată de reclamanţii ..., prin Sindicatul Asistenţei Sociale şi Protecţia Copilului Constanţa, în contradictoriu cu  pârâta Comuna [...] prin Primar. A obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant stimulentul de risc, în cuantum de 2.500 lei, pe lună, pentru perioada stării de urgen?ă cuprinsă în intervalul 16.03. – 14.05.2020, acordat în temeiul dispozi?iilor art. 7 alin. 5 din OUG nr. 43/2020, aprobată ?i completată prin Legea nr. 82/2020, sumă ce va fi actualizată cu rata infla?iei la data plă?ii, precum ?i dobânda legală penalizatoare, calculată de la data introducerii ac?iunii, 18.06.2021, până la data plă?ii efective a drepturilor acordate. A obligat pârâta Comuna [...] prin Primar către Sindicatul Asistenţei Sociale şi Protecţia Copilului Constanţa la  plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat.

 Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a avut în vedere că în perioada 16.03.2020 – 14.05.2020 pe teritoriul ?ării a fost decretată starea de urgen?ă, prin Decretele Pre?edintelui României nr.195/16.03.2020 ?i nr. 240/14.04.2020. Pe tot parcursul acestei perioade, reclamanţii ... au avut calitate de salariaţi ai pârâtei Comuna [...], în funcţia de asistent personal – persoane cu handicap, astfel cum rezultă din contractele de muncă depuse la dosar şi au desfă?urat efectiv activită?i specifice calită?ii asumate prin contract. Potrivit acestor contracte, obliga?ia de plată a drepturilor salariale, în condi?iile Legii 53/2003 Codul Muncii, revine pârâtei, în calitate de angajator.

În continuare, s-au invocat dispoziţiile art. 7 alin. 5 din OUG nr. 43/2020 modificat prin Legea nr. 82/2020, în forma în vigoare la data aplicării lor pentru starea de urgen?ă, instan?a re?inând că acordarea stimulentului de risc în cuantum de 2.500 lei brut/lună, pentru personalul din domeniul asisten?ei sociale ?i comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea ?i/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilită?i ?i a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgen?ă (...) a fost introdus prin Legea 82/2020 – publicată în Monitorul Oficial nr. 520 din 17 iunie 2020 – care a aprobat (cu modificări) OUG nr. 43/2020.

Instanţa a constatat că, dacă în situa?ia sferei persoanelor enumerate de textul art. 8 (1) al OUG 43/2020, acordarea beneficiului stimulentului de risc în cuantum de 2.500 lei brut/lună este condi?ionată de implicarea, contactul direct cu persoanele infectate cu COVID-19, situa?ii care generează riscul de infectare pentru personalul nominalizat de textul la care s-a făcut trimitere, pentru personalul vizat de disp. art. 7 (5) introdus prin Legea 82/2020 – de aprobare a OUG nr. 43/2020 – versiunea textului condi?ionează acordarea stimulentului de „implicarea directă în sprijinirea ?i/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilită?i ?i a altor grupuri vulnerabile – pe perioada stării de urgen?ă...”. Potrivit art. 8 alin. 8 din acela?i act normativ „Stimulentul de risc în cuantum de 2500 lei, prevăzut de prezenta ordonan?ă de urgen?ă, se acordă pentru toată perioada stării de urgen?ă, instituită prin decret potrivit art. 93 din Constitu?ia României, republicată”. Din normele legale mai sus enun?ate  reiese că de acest stimulent de risc beneficiază ?i reclamanţii, în calitate de personal din domeniul asisten?ei sociale ?i comunitare, neavând relevan?ă locul desfă?urării activită?ii, textul de lege citat reglementând în mod expres că beneficiază de acest stimulent indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale. De asemenea, rezultă din textul de lege precitat că plata se face din fondul de salarii al unită?ii angajatoare, chiar dacă aceste drepturi se asigură prin transferuri între unită?i ale administra?iei publice sau din alte titluri unde sunt bugetate sume de ordonatorii principali de credite sau din fonduri europene, raporturile subsidiare între diferite bugete locale ?i de stat în baza cărora banii necesari plă?ii vor ajunge în bugetul angajatorului nefiind opozabile reclamanţilor  îndreptă?iţi la plata drepturilor salariale. Se observă că art. 7 (5) din Legea nr. 82/2020 cuprinde dispozi?ii suficient de clare ?i cu privire la sursa de finan?are a stimulentului de risc în discu?ie precum ?i cu privire la autorită?ile/institu?iile cu obliga?ii în asigurarea achitării acestor drepturi băne?ti, nefiind identificate, sub acest aspect, dificultă?i de interpretare. Aşadar, problema fondurilor din care se face plata acestor sume, respectiv dacă ea se face din fondurile proprii ale unită?ii administrativ teritoriale sau din fonduri alocate de la bugetul de stat, nu este în măsură să schimbe sau să anihileze obliga?ia directă de plata drepturilor salariale către  reclamanţi, ce revine pârâtei angajatoare, care nu se poate sustrage de la îndeplinirea sa.

 S-au invocat art.278 Codul muncii, art.1530 ?i art.1531 alin.(1) C.civ. care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei, prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). În cazul de faţă, pentru remedierea pierderii efectiv suferite de reclamanţii creditori prin neplata drepturilor ce li se cuvin, se impune acordarea sumelor actualizate cu indicele de inflaţie, iar acoperirea beneficiului de care au fost lipsi?i se realizează prin acordarea de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale, cu aplicarea art.2 din OG nr.13/2011.

II.  Susţinerile păr?ilor din calea de atac;

Împotriva acestei soluţii a declarat apel pârâta Comuna [...] prin Primar, care a criticat hotărârea din perspectiva motivelor pe care le vom expune în continuare.

Solu?ia pronun?ată în cauza este în contradic?ie cu materialul probator existent la dosarul cauzei cat si cu temeiurile de drept aplicabile cauzei deduse judecă?ii. Analizând motivarea expusa la paginile 3-4 de către tribunal, se observă faptul ca se ignora de către instan?ă o serie de aspecte de ordin legal/tehnic/procedural, care prezintă în mod evident caracterul neîntemeiat al preten?iilor pe care reclaman?ii le-au formulat prin cererea de chemare în judecată. Aşa cum s-a arătat şi la fondul cauzei, prin Legea nr. 166/2021 privind modificarea ?i completarea art. 7 din OUG nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-13, pe perioada stării de urgen?ă, a fost stabilit că angajaţii centrelor reziden?iale de îngrijire ?i asisten?ă a persoanelor vârstnice, centrelor reziden?iale pentru copii ?i adul?i, cu ?i fără dizabilită?i, precum ?i pentru angaja?ii centrelor reziden?iale destinate altor categorii vulnerabile, private sau de stat, care au fost izolaţi preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă pot primi, o singură dată, un stimulent de risc în cuantum brut de 2.500 lei. La data de 04 august 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 757, Ordinul nr. 665/2021 privind aprobarea instruc?iunilor pentru acordarea unitară a stimulentului de risc prevăzut de art. 7 alin. (5) din Ordonan?a de urgen?ă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-18, pe perioada stării de urgen?ă. Astfel, Ministerul Muncii ?i Protecţiei Sociale a stabilit instrucţiunile pentru acordarea unitară a stimulentului, ceea ce permite plata efectivă a sumelor. Ordinul amintit stabileşte clar categoriile de beneficiari ai stimulentului de risc.  Ceea ce nu a în?eles instanţa de fond, de?i a fost învestită cu analiza in acest sens, este ?i faptul că legiuitorul a condi?ionat acordarea acestui spor, în sensul că acele persoane care se încadrează în una din categoriile de beneficiari enumerate va primi stimulentul doar în situa?ia în care au fost izolate preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgen?ă. A?a cum reiese atât din cuprinsul Legii nr. 166/2021, dar ?i din cuprinsul Ordinului nr. 665/2021, reclaman?ii în calitatea de asisten?i personali ai persoanelor cu handicap nu se încadrează în nici una dintre categoriile prevăzute, întrucât nu sunt angaja?i ai unui centru reziden?ial ?i, mai mult decât atât, legal nu au fost condi?iona?i să se izoleze la domiciliu pe perioada stării de urgentă. Bugetarea acordării acestui stimulent de risc asisten?ilor personali ai persoanelor cu handicap excedă legii, ordonatorul de credite fiind pasibil a i se imputa aceste sume cu ocazia controalelor periodice efectuate de Curtea de Conturi a României ?i în mod incorect tribunalul retine în motivare ca ar exista o pretinsă „sustragere” de la plata acestor drepturi salariale.

 Instanţa de fond eronat a efectuat o analiză ?i o interpretare a articolului în baza căruia reclaman?ii au solicitat preten?iile evocate în cererea de chemare in judecată. Urmează a se avea în vedere faptul că legiuitorul a prevăzut faptul că acest stimulent se acordă ”prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI Transferuri între unită?i ale administra?iei publice sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destina?ie, prin ordonatorul principal de credite sau din fonduri europene”. Or, analizând semantic textul de lege, se observă că în cauză nu există obligativitatea instituţiei de a achita stimulentul de risc solicitat de către părţi. Pârâta nu a efectuat vreun demers administrativ (emitere de HCL)/financiar (alocare bugetară), astfel încât să se nască in sarcina sa o obliga?ie de plată a stimulentului de risc solicitat de către pârâ?i, Mai mult, pentru perioada pe care reclamanta o invoca, nu exista a prevedere bugetara asupra acestor cheltuieli nu exista sursa de finan?are asupra acestor cheltuieli, nu exista alocate de la bugetul de stat aceste sume privind stimulentul de risc, după cum prevede însă?i textul de lege evocat de către reclaman?i. Bugetul anual de venituri si cheltuieli al institu?iei publice reprezintă totalitatea sumelor/cheltuielilor efectuate de entitate în cursul anului respectiv, iar dacă suma era datorată de către instituţie trebuia sa fie inclusă în bugetul de venituri ?i cheltuieli, aferent anului 2021. Mai mult, aceste sume de bani trebuie alocate către unită?ile administrativ teritoriale, de către autorită?ile centrale. În nici un paragraf al textelor de lege evocate de către pârâ?i nu exista o obliga?ie corelativa a institu?iei în a plăti drepturile salariale, ci prezenta cerere de chemare în judecata reprezintă o „inven?ie” ce - nu are nici o legătură judiciar/procedurală cu o pretinsa obliga?ie de a face (a acorda acest stimulent) a comunei, în calitate de institu?ie publică locală. În sensul celor expuse mai sus, se arată ca institu?ia s-a adresat ANAF-DGRFP Gala?i încă din anul 2020 din perspectiva clarificării asupra modului de acordare a stimulentului de risc de 2500 lei pentru categoriile de beneficiari, astfel cum acestea sunt definite prin Legea 82/2020, sens în care ANAF comunicat faptul că nu s-au înregistrat transferuri de la bugetul de stat şi nici nu s-au derulat prin trezorerie fonduri europene cu aceasta destina?ie. Mai mult, prin răspunsul Ministerului Muncii si Protec?iei Sociale-Autoritatea Na?ională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilită?i, Copii si Adop?ii, cu privire la punctul de vedere privind acordarea stimulentului de risc, precizează în mod concret faptul ca nu s-au identificat surse de finan?are. Or, sumele pe care le achita instituţia către asisten?ii personali reprezintă sume cu destina?ie specială, sume bugetate prin bugetul anual de venituri si cheltuieli, însă pentru sumele de bani solicitate prin cererea de chemare în judecată nu există sursa de finan?are eligibila nefiind bugetate de comună, tocmai din considerentul ca aceasta sursa bugetara (de la nivel de buget de stat) nu exista. Mai mult, având în vedere lipsa fondurilor bugetare, cât şi lipsa actului normativ care reglementează procedura de acordare şi finanţare a stimulentului de risc, instituţia nu poate fi obligată la plata stimulentului de risc. De altfel, reclaman?ii nici nu au temei de drept in concret, care să prevadă aceasta obliga?ie a pârâtei. De?i invocă diverse articole din legi, instanţa de fond nu indică nici un text de lege din care sa rezulte obliga?ia legală a instituţiei, corelativa din perspectiva acordării acestui stimulent de risc. Cu atât mai nefondat, cu cât instanţa analizează în pagina 4 ?i „problema” fondurilor acestei sume, precizând fără nici un fundament faptul ca ar exista o sustragere la plata din partea pârâtei. Atât Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale cât şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene au emis adrese către unită?ile administrativ teritoriale, din care rezultă că dispoziţiile normative invocate de reclaman?i în sus?inerea cererii de chemare în judecată sunt neclare, echivoce sub aspectul destinatarilor drepturilor şi a surselor de finan?are. În aceste condi?ii, se observă că responsabilitatea finanţării acestor stimulente este a Guvernului şi nu neapărat a bugetului local, aşa cum este de fapt descris şi de către dispoziţia legală în materie. La momentul apari?iei legii de modificare a OG nr. 43/2020, bugetul local anual al U.A.T. [...] „era aprobat, în conformitate cu dispoziţie art. 2 alin 1 pct. 1 din Legea nr. 273/2006 modificată prin Legea nr. 5/2020 şi doar prin rectificarea bugetară pot fi prevăzute suplimentări ale capitolelor bugetare cu obligativitatea menţinerii echilibrului bugetar, conform art. 2 pct. 47 din Legea 273/2006. Pe de altă parte, în raport de textul de lege invocat de contestatoare, urmează a se avea în vedere faptul că unitatea nu poate decide asupra constituirii unui supliment bugetar, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat bugetul anual al comunei fiind constituit şi aprobat, doar rectificarea bugetară venită de la bugetul de stat poate acoperi aceste necesităţi, însă de la bugetul de stat (Guvern) aceste sume nu au fost bugetate/alocate către institu?iile publice locale. Urmează a se reţine că reclamanţii ?i-au desfăşurat activitatea la domiciliu, nefiind supuşi nici unui risc de infectare. De asemenea, nu s-au aflat în carantină şi nu le-au fost impuse nici un fel de măsuri de restricţii. Pentru activitatea desfăşurată, au fost remunerate lunar. Dispoziţiile art. 7 alin. 5 din OUG nr. 43/2020 sunt aplicabile doar în cazul persoanelor aflate în carantină, izolare, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilită?i şi copiilor din centrele de îngrijire şi asistenţă socială. Stimulentul de risc se acordă doar personalului care î?i desfăşoară activitatea în cadrul centrelor instituţionalizate, unde există risc de infectare cu SARS COV 2, ?i nu reclaman?ilor. OUG nr. 43/2020 a avut în vedere acordarea stimulentului de risc acelor salaria?i din domeniul asisten?ei sociale implicaţi în sprijinirea a două mari categorii de popula?ie: sprijinirea persoanelor (copii afla?i în îngrijirea unor asisten?i maternali, persoane cu dizabilită?i afla?i in îngrijirea unor asistenţi personali la domiciliu) aflate in carantină, izolare, autoizolare, pentru care trebuie să se facă dovada că s-au aflat în această situa?ie şi că reclamanţii au desfăşurat activitate pentru ace?tia pe perioada carantinei, a izolării, a autoizolării; sprijinirea copiilor, a persoanelor vârstnice sau cu dizabilităţi, din centrele de tip reziden?ial, indiferent dacă sunt sau nu in carantină, izolare, autoizolare, pentru care trebuie să se facă dovada că reclamanţii au desfăşurat activitate pentru ace?tia pe perioada stării de urgenţă. Dispoziţiile OUG nr. 43/2020 invocate ca temei juridic al acţiunii au fost aprobate prin Legea nr 82/2020, fără ca legiuitorul să modifice, să adauge alte categorii de persoane „aflate în nevoie”, precum şi alte criterii pentru acordarea acestor sume de bani ca stimulent de risc decât cele avute în vedere de Guvern. Apelanta invocă art.61 din Legea nr 24/2000, solicitând a se avea în vedere ?i împrejurarea că din motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată lipseşte justificarea acestei condiţionalită?i, reclamanţii rezumându-se doar la a afirma necesitatea efectuării plăţilor stimulentului doar pe baza prevederilor legale şi doar în baza unei caracterizări generale a atribuţiilor asistenţilor sociali „dar fără a menţiona în concret în ce a constat implicarea directă a contestatoarelor în sprijinirea persoanelor vulnerabile, aşa cum acestea sunt definite de textul de lege. Institu?ia nu este acreditata ca serviciu social ?i nici ca furnizor de servicii sociale (după cum în mod nefondat se men?ionează în cererea de chemare în judecata). Având în vedere că reclaman?ii sunt asistenţi personali a unor persoane cu handicap, persoane pe care le îngrijesc la domiciliu, deci nu îşi desfăşoară activitatea într-un centru reziden?ial şi nu au făcut dovada că s-au aflat în carantină, izolare, autoizolare în perioada stării de urgenţă, reglementată de Decretele nr. 195/2020 şi 240/2020, aceştia nu pot beneficia de stimulentul de risc prevăzut de art. 7 alin.5, după cum în mod greşit a re?inut prima instanţă.

În ceea ce prive?te obligarea instituţiei la plata cheltuielilor de judecată, apelanta invocă împrejurarea că este o autoritate publică locală finan?ată în integralitate de la bugetul de stat, in scopul exercitării misiunii constitu?ionale, respectiv de a hotărî în toate problemele de interes local, cu excep?ia celor care sunt date prin lege in competenta altor autorită?i ale administra?iei publice locale sau centrale. Este firesc ca resursele financiare alocate func?ionarilor acestei autorită?i publice sa fie utilizate în concordan?ă cu misiunea sa legală pe care aceasta o are prin efectul legii, iar obligarea la suportarea unor eventuale cheltuieli de judecată de natura celor solicitate de reclamantă echivalează cu o utilizare nelegitimă, ineficientă ?i contrară interesului public acestor resurse. În cauza de fa?ă nu sunt incidente dispozi?iile art. 453 alin 1 Cod procedură civilă, în ceea ce prive?te o eventuală obligare a institu?iei la suportarea cheltuielilor de judecată, astfel cum se solicita prin intermediul cererii de chemare in judecată. Comuna [...] nu poate fi considerată o „parte care pierde procesul”, pentru că apărarea pe care intimata o formează in litigiul de faţă s-a născut din exercitarea atribu?iilor specifice pârâtei ?i misiunii pe care o îndepline?te, care consta în apărarea în instan?ă de judecata a intereselor legitime ale Primăriei Comunei [...]. A obliga primăria să plătească cheltuieli de judecata pentru activitatea pe care o desfă?oară, echivalează cu o sanc?iune implicita ca î?i face datoria sa formuleze apărările obligatorii prevăzute de lege (precum cea din spe?ă dedusa judecă?ii), în orice activitate pot exista ?i aspecte pe care o instan?ă judecătorească să le cenzureze în virtutea independentei ce guvernează puterea judecătorească, însă nici unul din aceste argumente nu justifica obligarea institu?iei sa plătească cheltuieli de judecata. Aceasta este si ra?iunea pentru care Legea 148/1997 şi ulterior OUG nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, scutesc primăriile de la plata taxei de timbru. Mutatis mutandis, acelea?i ra?ionamente obliga ca institu?iile publice sa fie scutite si de plata cheltuielilor de judecata. Are în acest sens aplica?ie principiul „idem jus edem ratio”, respectiv aceea?i solu?ie juridică pentru aceea?i situa?ie de fapt.

Pentru aceste motive, apelanta pârâtă solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Intimaţii reclamanţi nu au formulat întâmpinare.

În etapa apelului nu s-au administrat alte probe.

III.  Aprecierile Curţii;

Apelul este fondat şi va fi admis cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei civile apelate, pentru considerentele pe care le vom expune în continuare.

Reclaman?ii au calitatea de asisten?i personali ai propriilor copii sau al?i membri ai familiei, fiind angaja?i cu contract de muncă de către Primăria [...], potrivit contractelor ata?ate la dosarul cauzei. În perioada 16.03.2020 – 14.05.2020, pe teritoriul ?ării, a fost decretată starea de urgen?ă, prin Decretele Pre?edintelui României nr. 195/16.03.2020 ?i nr. 240/14.04.2020.

În acest interval, reclamantele şi-au desfăşurat activitatea la domiciliu, nu s-au aflat în carantină şi nu le-au fost impuse măsuri de restricţii, aspect necontestat în cauză.

La art. 7 alin. (5)  din OUG nr. 43/2020, în  forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, s-a prevăzut acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pe lună, pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea şi/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgenţă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI - Transferuri între unităţi ale administraţiei publice sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene.

În expunerea de motive a OUG nr. 43/2020 s-a arătat că măsurile dispuse, printre care ?i cea referitoare la stimulentul de risc, au în vedere: evoluţia situaţiei epidemiologice pe teritoriul României şi evaluarea riscului de afectare a sănătăţii publice; necesitatea adoptării actului normativ care conduce la luarea unor măsuri urgente, cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, care să sprijine populaţia afectată şi persoanele aflate în nevoie, respectiv persoane aflate în carantină, în izolare, autoizolare, precum şi copiii şi persoanele din centre de tip rezidenţial; necesitatea finanţării cheltuielilor salariale, transport, echipamente de protecţie medicală, precum şi alte categorii de cheltuieli cu personalul în domeniul asistenţei sociale şi comunitare implicat în sprijinirea persoanelor în vârstă aflate în izolare la domiciliu sau cu restricţii de deplasare, a persoanelor cu dizabilităţi şi a familiilor care au în îngrijire persoane cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile identificate, pe perioada de epidemie cu Covid-19, precum şi acordarea unui stimulent de risc pentru medici, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu Covid-19; neadoptarea tuturor măsurilor necesare pentru sprijinirea persoanelor aflate în prezent într-o situaţie de vulnerabilitate, şi anume aflate în carantină, în izolare, autoizolare, precum şi a persoanelor vârstnice din centre de îngrijire şi asistenţă, a copiilor şi a persoanelor adulte cu dizabilităţi instituţionalizate în centre rezidenţiale, a copiilor din sistemul de protecţie specială ar avea un impact deosebit de grav, în principal asupra dreptului la viaţă şi, în subsidiar, asupra dreptului la sănătate a populaţiei României.

Din interpretarea scopului pentru care a fost stabilită măsura plă?ii unui ajutor financiar sub forma stimulentului de risc prin OUG nr. 43/2020, în forma anterior indicată, dedusă din expunerea redată anterior rezultă că legiuitorul a avut în vedere ca dispoziţiile art. 7 alin. 5 să se aplice personalului din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, angajaţi ai unui furnizor de servicii sociale ?i nu tuturor categoriilor de personal implicat în acordarea asisten?ei sociale. De altfel, potrivit dispoziţiilor  art. 43 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 ,,La ordonanţele de urgenţă preambulul este obligatoriu şi cuprinde prezentarea elementelor de fapt şi de drept ale situaţiei extraordinare ce impune recurgerea la această cale de reglementare.”

În spe?ă, reclamantele nu sunt angajate ale unui astfel de furnizor, ci sunt angajatele autorităţilor administraţiei publice locale care, potrivit art. 33 alin. 1 din Legea nr 448/2006, au doar atribuţii în organizarea, administrarea şi finanţarea serviciilor sociale destinate persoanelor cu handicap, în condiţiile legii. Pârâta nu poate fi asimilată unui furnizor de servicii sociale. Că aceasta este interpretarea corectă rezultă ?i din enumerarea prevăzută la art. 4 din Legea nr. 448/2006 potrivit căreia ,,Autorităţile publice, furnizorii de servicii sociale, reprezentanţii societăţii civile, precum şi persoanele fizice şi juridice responsabile de aplicarea prezentei legi au obligaţia să promoveze, să respecte şi să garanteze drepturile persoanei cu handicap(...)”. Cu alte cuvinte, autorită?ile publice cu atribu?ii în domeniul asisten?ei sunt diferite de furnizorii de servicii la care se referă OUG nr. 43/2020 în preambulul său. De altfel, Primăria [...] nu este acreditată nici ca serviciu social ?i nici ca furnizor de servicii sociale.

Ulterior, după sesizarea instan?ei, dispozi?iile art. 7 din OUG nr. 43/2020 au fost modificate ?i completate prin Legea nr. 166/2021, în vigoare  din data de 26 iunie 2021.

Astfel, la art. 7 alin. (5) din OUG nr. 43/2020, în forma la data pronun?ării hotărârii de fond, se prevede că se acordă, o singură dată, un stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pentru angajaţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru angajaţii centrelor rezidenţiale destinate altor categorii vulnerabile, ale furnizorilor publici şi privaţi, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare, care au fost izolaţi preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă.

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (6) din OUG nr. 43/2020, stimulentul de risc acordat potrivit dispoziţiilor alin. (5) se plăte?te din fondul de salarii al furnizorului de servicii sociale. Sumele necesare plăţii stimulentului de risc se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Protec?iei Sociale, de la pozi?ii distincte de cheltuieli, respectiv transferuri către bugetele locale pentru furnizorii de servicii sociale publice şi transferuri către furnizorii de servicii sociale private.

Instan?a de fond nu a făcut aplicarea acestei din urmă norme, a?a cum era ea modificată la data pronun?ării hotărârii.

În spe?ă ne aflăm în situa?ia unei ac?iuni în justi?ie, aflată în curs de solu?ionare la data intrării în vigoare a Legii nr.166/2021 de modificare a OUG nr. 43/2020 privind delimitarea sferei angaja?ilor care beneficiază de stimulentul de risc. Această situa?ie este asimilabilă unei situa?ii juridice legale, în desfă?urare, surprinsă de legea nouă înaintea definitivării ei ?i de aceea, în mod corect, instan?a de fond a apreciat că intră sub inciden?a noului act normativ. Este vorba, în spe?ă, despre pretinse drepturi de crean?ă, a căror concretizare (sub aspectul îndeplinirii criteriilor de acordare prevăzute de lege ?i al apartenen?ei la sfera persoanelor îndreptă?ite) se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdic?ionale realizate de instan?ă.

Curtea învederează că, ţinând cont de principiul neretroactivităţii, cât şi de posibilitatea legiuitorului de a opta între aplicarea imediată a legii noi şi ultraactivitatea legii vechi, pot fi deosebite trei categorii de situaţii juridice:

1. facta praeterita, adică faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situaţii juridice, realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, cât şi efectele produse de acea situaţie juridică înainte de acest moment; în privinţa acestora, poate fi aplicată numai legea veche, adică legea în vigoare la data producerii faptei respective ori efectelor ei, deoarece, dacă s-ar aplica o lege ulterioară ar însemna să i se atribuie efect retroactiv. În consecinţă, faptele care nu au putut determina constituirea sau stingerea unei situaţii juridice potrivit legii în vigoare la data când ele s-au realizat nu pot să fie socotite de o lege ulterioară că au produs aceste efecte, ceea ce înseamnă că legea nouă nu poate atribui unui fapt trecut efecte pe care acest fapt nu le putea produce sub imperiul legii în vigoare în momentul realizării faptului.

2. facta pendentia, adică situaţiile juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare. În privinţa acestora, legiuitorul poate opta între aplicarea legii noi şi ultraactivitatea (supravieţuirea) legii vechi.

3. facta futura, adică situaţiile juridice care se vor naşte, modifica sau stinge după intrarea în vigoare a legii noi, precum şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice.

În spe?ă, pentru a determina situa?ia juridică în care reclaman?ii se află, trebuie avute în vedere prevederile art. III alin. 2 din Legea nr. 166/2021 care statuează expres că ”în situa?ia în care până la data intrării în vigoare a prezentei legi au fost efectuate plă?i în temeiul dispozi?iilor art.7 din Ordonan?a de urgen?ă a Guvernului nr.43/2020, aprobată cu modificări ?i completări prin Legea nr. 82/2020 cu modificările ulterioare, sumele acordate nu se recuperează”. De aici rezultă, folosind argumentul de interpretare per a contrario, că persoanelor cărora aceste sume nu le-au fost acordate până la data intrării în vigoare a legii noi, li se aplică art. 7 din OUG nr.43/2020, astfel cum a fost modificat ?i completat prin Legea nr.166/2021, adică legea nouă.

Prin urmare, legiuitorul a stabilit că în privin?a acordării stimulentului de risc, pentru plata acestuia unor categorii de persoane, suntem în prezen?a unor facta pendentia cărora li se aplică legea nouă, a?a cum rezultă fără echivoc din cuprinsul art. III alin. 2 din Legea nr. 166/2021.

Dispozi?iile legii noi, în spe?ă ale Legii nr. 166/2021, sunt aplicabile întrucât situa?ia juridică dedusă judecă?ii era în curs de constituire la momentul apari?iei noului act normativ, ea nu fusese finalizată sub imperiul legii vechi, constituind facta pendentia, căreia îi este aplicabilă legea în vigoare la data tran?ării acestei situa?ii pe cale jurisdic?ională.

Este de men?ionat, în acest context, ?i Decizia Cur?ii Constitu?ionale nr. 546/2005, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1.004 din 11 noiembrie 2005, prin care Curtea a statuat că, dacă reglementarea în discuţie se referă la o situaţie juridică cu caracter de continuitate, constitutivă de facta pendentia, asupra căreia legiuitorul poate interveni în viitor, nu poate fi vorba de o încălcare a principiului neretroactivităţii.

A?a fiind, Curtea va re?ine că instan?a de fond a făcut o aplicare gre?ită în timp a prevederilor legale incidente situa?iei reclaman?ilor.

Chiar ?i în măsura în care s-ar aprecia că în cauză trebuie aplicată norma legală, astfel cum era ea în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv: Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pe lună, pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea şi/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgenţă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice» sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene (art. 7 alin.5 după aprobarea prin Legea nr. 82 din 17 iunie 2020 a modificărilor ?i completărilor OUG nr. 43/2020), Curtea observă că în spe?ă, criteriile impuse de această prevedere nu sunt îndeplinite de către reclaman?i.

În primul rând, a?a cum am arătat ?i în precedent, unitatea administrativ teritorială nu are calitatea de furnizor de servicii sociale în în?elesul legii.

În al doilea rând, reclaman?ii nu au dovedit prin niciun mijloc de probă că au fost implica?i direct în sprijinirea şi/sau îngrijirea persoanelor men?ionate de norma anterior redată.

În al treilea rând, Curtea învederează că plata nu putea avea loc decât în condi?iile prevăzute de art. 7 alin. 8 din OUG nr. 43/2020, nemodificat prin Legea nr. 82/2020 de aprobare ?i modificare a ordonan?ei, respectiv: (8) Pentru a beneficia de sumele de la bugetul de stat prevăzute la alin. (6), furnizorul de servicii sociale transmite agenţiei pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială îşi are sediul social, în format electronic, direct sau prin punctul de contact unic electronic, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 922/2010 privind organizarea şi funcţionarea Punctului de contact unic electronic, o solicitare de alocare a fondurilor însoţită de lista nominală a personalului izolat la locul de muncă, stabilită prin decizie a conducătorului serviciului social sau, după caz, prin dispoziţie a autorităţii administraţiei publice locale.

Or, în cauză, niciun element probator nu a relevat că reclaman?ii au fost nominaliza?i în lista personalului izolat la locul de muncă ?i că s-ar fi emis vreo decizie sau dispozi?ie cu privire la această nominalizare.

Curtea observă că legiuitorul a avut în vedere acordarea unei compensa?ii pentru persoanele care au fost nevoite, datorită specificului activită?ii prestate, să stea în izolare la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă, fiind supuse astfel unor măsuri restrictive dure, care au impus restrângerea drepturilor legate de via?a privată desfă?urată împreună cu familia ?i lipsirea de confortul unei izolări la domiciliu, astfel că în privin?a lor, izolarea s-a dovedit a fi cu atât mai apăsătoare ?i restrictivă. Or, reclaman?ii nu s-au aflat în această situa?ie; ei s-au aflat la propriul domiciliu, împreună cu familia, având posibilitatea între?inerii rela?iilor specifice vie?ii de familie chiar dacă în acest timp îndeplineau ?i rolul de asistent personal al unui membru de familie.

Pentru considerentele expuse, re?inând că nu se mai impune ?i analiza motivului privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea va admite apelul, cu consecin?a schimbării solu?iei instantei de fond în sensul respingerii ac?iunii ca nefondate.

Domenii speta

Spete similare