Necomunicarea deciziei de concediere de către angajator salariatului concediat. Nulitate absolută a decizie de concediere.

Decizie 1287 din 21.10.2020


Necomunicarea deciziei de concediere de către angajator salariatului concediat. Nulitate absolută a decizie de concediere.

Potrivit dispozițiilor art. 77 din Codul muncii, decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei.

Scopul dispoziției menționate constă, de asemenea, în protejarea salariaților concediați. Nu are nicio importanță când a fost emisă decizia de concediere de către angajator, importantă este comunicarea acesteia către salariatul afectat de măsură.

Cum comunicarea deciziei de concediere reprezintă o parte a procedurii desfacerii contractului de muncă, lipsa comunicării unei decizii puse în executare se sancționează cu nulitatea absolută.

Secţia I Civilă, Decizia civilă nr. 1287 din 21 octombrie 2020.

Prin acţiunea în conflict individual de muncă înregistrată la Tribunalul Hunedoara în data de 11.04.2019, sub nr…/97/2019, reclamantul C. a chemat în judecată pe pârâta SC S.T.P. SRL, solicitând obligarea acesteia să achite reclamantului - sumele datorate cu titlu de salariu neachitat, începând cu drepturile aferente lunii octombrie 2018 până la zi, sumele datorate cu titlu de indemnizație de deplasare în afara țării - diurnă, în cuantum de 1.080 euro, în echivalent lei la data plății, dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor datorate conform art.3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, pentru întârzierea în efectuarea plăților salariale și pentru modul în care reprezentanții pârâtului s-au comportat față de acesta.

Reclamantul a solicitat de asemenea şi anularea deciziei prin care a încetat contractul individual de muncă, emisă fără număr cunoscut și fără să-i  fi fost comunicată, reintegrarea și acordarea tuturor drepturilor salariale de la data încetării contractului și până la data reintegrării efectiv şi plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamant cu ocazia judecării prezentului litigiu, constând în onorariu de avocat.

Prin sentința civilă nr. 1367/2019, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, s-a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul C., în contradictoriu cu pârâtul SC S.T.P. SRL.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 4450 lei net reprezentând drepturi salariale aferente perioadei 01.10.2018 – 25.01.2019.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1080 euro cu titlu de contravaloare diurnă aferentă perioadei 05.11.2018 – 22.11.2018.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a dobânzii legale penalizatoare ce se va calcula asupra sumelor de mai sus, de la data scadenţei drepturilor şi până la data plăţii efective.

S-a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel ambele părți:

Reclamantul a solicitat schimbarea soluției, în sensul admiterii în întregime a acțiunii.

 În dezvoltarea motivelor de apel a susținut că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 425 din Codul de procedură civilă,  neargumentând în cuprinsul sentinței motivul pentru care nu a dat curs solicitării reclamantului de a obliga pârâta la plata drepturilor salariale la zi, în  lipsa unei decizii de încetare a raportului de muncă.

 Reținerile primei instanțe, în sensul că din verificările efectuate de ITM a rezultat că raportul de muncă a încetat la data de 25.01.2019 sunt nelegale, în condițiile în care nu s-a depus o decizie în acest sens, care să-i fie comunicată, iar instanța nu a analizat legalitatea măsurii din perspectiva dispozițiilor art. 55 și ale art. 77 din Codul muncii.

Din punctul său de vedere, decizia de încetare a raportului de muncă, chiar dacă există și a fost operată în REVISAL, în lipsa comunicării, nu este producătoare de efecte juridice, astfel încât, este îndreptățit la plata drepturilor salariale la zi.

În ce privește capetele de cerere vizând anularea deciziei de concediere și reintegrarea sa, au fost formulate în subsidiar și se impunea a fi motivate în ipoteza în care ar fi existat o decizie care să pună capăt raporturilor de muncă care să-i fie comunicată. În lipsa comunicării nu a fost în măsură să indice alte motive de nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 1287/21.10.2020 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamantul C., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a anulat decizia nr…/24.01.2019 de încetare a contractului de muncă al reclamantului, a dispus reintegrarea reclamantului în postul deţinut anterior, începând cu data de 25.01.2019, a obligat pârâta SC S.T.P. SRL să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

Cu privire la apelul reclamantului.

Ca urmare a solicitării instanței de apel, ITM H. a comunicat la dosar decizia din 24.01.2019, prin care pârâta a încetat contractul de muncă al reclamantului.

 Decizia menționată a fost pusă în executare, fiind comunicată de angajator ITM, iar în temeiul ei pârâta a considerat încetat raportul contractual cu reclamantul.

În aceste condiții, existența deciziei nu mai poate fi ignorată, cu consecința aprecierii existenței în derulare a unui contract de muncă, cum greșit susține reclamantul, impunându-se examinarea capetelor de cerere subsidiare, vizând anularea deciziei și reintegrarea reclamantului.

În mod greșit capătul de cerere vizând anularea deciziei a fost respins de către prima instanță, cu motivarea că reclamantul nu a indicat motivele de nelegalitate sau de netemeinicie ale acesteia, instanța ignorând susținerea din cuprinsul cererii de chemare în judecată, în sensul că decizia nu i s-a comunicat.

 Potrivit dispozițiilor art. 272  din Codul muncii, în litigiile de muncă sarcina probei este inversată, în sensul că  angajatorul este obligat să depună până la primul termen toate înscrisurile cu care înțelege să-și dovedească îndeplinirea obligațiilor.

În speță, pârâta nu a depus la dosar niciun înscris. Mai mult, nu a răspuns nici solicitărilor instanței de fond și celei de apel de a comunica la dosar decizia de încetare a contractului de muncă și dovada de comunicare a acesteia către reclamant.

 În aceste condiții, se impune analiza legalității deciziei, din perspectiva neîndeplinirii obligației angajatorului de a o comunica salariatului, aspect învederat de către reclamant chiar prin cererea de chemare în judecată, neputându-se reține aprecierea  tribunalului în sensul că reclamantul nu a motivat în niciun fel cererea sa.

 Potrivit dispozițiilor art. 77 din Codul muncii, decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei.

 Scopul dispoziției menționate constă, de asemenea, în protejarea salariaților concediați. Nu are nicio importanță când a fost emisă decizia de concediere de către angajator, importantă este comunicarea acesteia către salariatul afectat de măsură.

 În cauză, pârâta nu a făcut dovada comunicării deciziei către reclamant, îngrădindu-i astfel orice drept la apărare. Mai mult, a pus în executare măsura, apreciind încetat contactul de muncă al reclamantului, comunicând acest aspect autorității în măsură să efectueze controale în legătură cu derularea raporturilor de muncă – ITM.

 Se poate observa că dovada de comunicare înaintată la dosar de către ITM nu are nicio legătură cu decizia de concediere, fiind anterioară acesteia și vizează convocarea la cercetare disciplinară. O astfel de comunicare nu suplinește obligația de a comunica însăși decizia luată  de angajator ca urmare a derulării cercetării disciplinare.

 Potrivit dispozițiilor art.78 din Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.

 Cum comunicarea deciziei de concediere reprezintă o parte a procedurii desfacerii contractului de muncă, lipsa comunicării unei decizii puse în executare se sancționează cu nulitatea absolută.

Pentru acest considerent, se impune anularea deciziei din 24.01.2019, emisă de pârâtă,  privind concedierea reclamantului din motive disciplinare.

 Ca o consecință, în aplicarea dispozițiilor art. 80 Codul muncii, se impune obligarea pârâtei la reintegrarea reclamantului  pe postul deținut anterior, precum și la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.