Decizie de respingere, ca nedepusă în termen, a contestaţiei administrative formulate împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare. Procedura de comunicare a deciziei de angajare a răspunderii solidare. Legalitate.

- art. 47 din Legea nr. 207/2015

Decizia de angajare a răspunderii solidare a fost transmisă prin poştă cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, la adresa de domiciliu a reclamantei, astfel cum aceasta era înregistrată în evidenţele publice, respectiv conform informaţiilor deţinute de organul fiscal din evidenţele Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazei de Date şi întrucât corespondenţa a fost returnată de oficiul poştal cu menţiunea „avizat/reavizat, expirat termen de păstrare”, în mod legal, organul fiscal a procedat, ulterior, la comunicarea prin publicitate, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, decizia fiind considerată comunicată, în termen de 15 zile de la data afişării anunţului, termenul calculându-se conform art. 75 Cod de procedură fiscală.

Art. 47 din Legea nr. 207/2015 este o normă specială în raport cu normele Codului de procedură civilă – normă generală şi se aplică cu prioritate, prin aplicarea regulii de interpretare – norma specială derogă de la norma generală (specialia generalibus derogant). Prin urmare, nu se poate considera, ca dată a începerii curgerii termenului de contestare a deciziei de angajare a răspunderii solidare data la care acest act a fost comunicat, la solicitarea contribuabilului, prin e-mail, ci termenul de contestare curge de la data expirării termenului de 15 zile de la data comunicării deciziei prin publicitate.

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 714/CA/14.10.2020 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B..

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi admiterea acţiunii.

În motivare, a arătat că, raportat la data de 02.08.2020 şi data comunicării deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. xxxx/20.02.2019 prin e-mail, se poate constata că a formulat contestaţia împotriva acestui act în termen. Mai mult, a considerat că instanţa de fond nu a analizat în mod corect prevederile art. 47 din Legea nr. 207/2015, care statuează că actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat, la domiciliul fiscal, direct dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire şi, numai în cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate, prin afişarea anunţului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a autorităţii fiscale respective.

Recurenta a mai arătat că anunţul prevăzut la alin. (5) se menţine afişat cel puţin 60 de zile de la data publicării acestuia şi conţine următoarele elemente: numele şi prenumele sau denumirea contribuabilului/plătitorului; domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului; denumirea; numărul şi data emiterii actului administrativ fiscal, iar, în cazul în care actul administrativ fiscal se comunică prin publicitate, acesta se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului. În plus, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data emiterii actului administrativ fiscal, organul fiscal trebuie să iniţieze acţiunile pentru comunicarea actului.

Astfel, recurenta a invocat faptul că Decizia nr. xxxx/20.02.2019 emisă de pârâtă nu a fost comunicată nici la domiciliul ales şi nici la domiciliul său, astfel că organul fiscal trebuie să facă dovada faptului că această decizie i-au fost transmisă în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă în materia comunicării actelor de procedură. Or, deşi pârâta a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte, aşa cum susţine aceasta, că a fost făcută comunicarea în mod valabil, din formularul ce se completează de lucrătorul poştal nu rezultă modalitatea în care s-a realizat comunicarea, în sensul înmânării actului comunicat sau al refuzului destinatarului de a-l prelua sau daca destinatarul este lipsă sau mutat de la domiciliu. Or, doar în situaţia în care comunicarea nu a fost posibilă în aceste condiţii se poate declanşa procedura comunicării prin publicitate.

Recurenta a susţinut că, în opinia sa, nu se poate reţine ca fiind legală procedura de comunicare prin publicitate a titlurilor de creanţă, întrucât o asemenea modalitate de comunicare este una excepţională, subsidiară comunicărilor cu confirmare de primire, care, în speţă, nu s-a realizat în mod legal, astfel că a contestat în termen decizia de angajare a răspunderii solidare.

În ceea ce priveşte apărările de fond, recurenta a solicitat să se aibă în vedere că, deşi instanţa de fond nu le-a analizat în nici un fel, acestea sunt întemeiate. Astfel, în urma analizei efectuate de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C. a situaţiei obligaţiilor fiscale înregistrate de Societatea D. SRL, a rezultat că societatea înregistra la data de 11.01.2019 obligaţii fiscale în sumă totală de 668.634 lei, constând în: impozit pe salarii, impozit profit, impozit microîntreprindere, amenzi, etc., respectiv 492.372 lei debit principal, 62.791 lei dobânda/majorări de întârziere şi 59.471 lei penalităţi de întârziere şi amendă 54.0001ei.

Recurenta a arătat că netemeinicia şi nelegalitatea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. xxxx/20.02.2019 rezultă, în primul rând, din aceea că organul constatator a mai emis anterior, pentru obligaţiile fiscale în sumă de 148.316 1ei, decizia de angajare a răspunderii solidare nr. xxxxx/07.11.2017, care a fost însă anulată prin sentinţa civilă nr. 769/05.10.2018 pronunţată de Tribunalul Covasna, definitivă prin decizia nr. 140/R/18.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. xxx/119/2018. Or, raportat la această situaţie, şi prezenta decizie de angajarea a răspunderii solidare este netemeinică şi nelegală, instanţele de judecată, anterior, arătând că nu se impune obligarea sa la plata vreunei sume de bani.

Recurenta a mai susţinut că dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală impun ca şi condiţie esenţială în atragerea răspunderii solidare reaua-credinţă. Însă, în opinia sa, din analiza întregii decizii, rezultă că organul fiscal se raportează la împrejurări de fapt contrare realităţii, pe supoziţii şi stricte interpretări ale normelor legale aplicabile, iar reaua sa credinţă nu poate fi prezumată, ci trebuie dovedit, reprezentând o starea de fapt. Legiuitorul nu a instituit o prezumţie legală de vinovăţie şi de răspundere în sarcina organelor de conducere ale societăţii, prevăzând numai posibilitatea atragerii acestei răspunderi, invocarea acestora neatrăgând automat răspunderea sa, fiind necesară administrarea unor dovezi pertinente şi concludente în acest sens, care să confirme săvârşirea faptelor, enumerate limitativ de legiuitor şi să probeze existenţa raportului de cauzalitate între faptele ilicite şi starea de insolvabilitate a societăţii.

Recurenta a menţionat că organul fiscal, face confuzie cu privire la condiţiile în care are loc atragerea răspunderii solidare, aceasta bazându-se strict pe prevederile art. 25 din Legea nr. 207/2015. În opinia sa, nu pot fi extrapolate prevederile Legii nr. 31/1991 şi nu pot fi interpretate după bunul plac al organului fiscal, răspunderea solidara fiind reglementata în mod clar de prevederile Legii nr. 207/2015, prevederi ce nu pot fi interpretate prin analogie, acestea fiind de strictă interpretare şi aplicare.

Recurenta a precizat că nu este reală afirmaţia organului fiscal potrivit căreia nu a fost solicitată o eşalonare la plată a tuturor creanţelor fiscale, acest lucru făcându-se încă din anul 2017, de către E., în scris, însă organul fiscal a refuzat orice discuţie în acest sens. Faptul că organul fiscal nu a răspuns nici până în prezent la cererea de eşalonare formulată din anul 2017, nu poate fi reţinut în culpa sa sau a altui reprezentant al societăţii.

De asemenea, simpla interpretare a relei credinţe dată de organul fiscal, din calitatea sa de asociat, este eronată, fiind de notorietate că sunt situaţii în care asociaţii, chiar şi majoritari, nu sunt implicaţi în activitatea efectivă a societăţii. În plus, nu s-a demonstrat că societatea, vreun moment, a acţionat cu rea-credinţă pentru ca să fie transferată apoi către părţile implicate în actul de administrare.

Recurenta a mai invocat hotărârile pronunţate de Tribunalul Covasna în dosarul nr. xxxx/119/2017 şi constatările lichidatorului judiciar referitoare la cauzele care au dus la insolvabilitatea societăţii, conform cărora nu sunt indicii ca asociaţii/administratorul sau alţi reprezentanţi au acţionat cu rea credinţă în ceea ce priveşte administrarea societăţii.

În drept, a fost invocată aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, art. 453 Cod de procedură civilă, art. 270 şi urm. din Legea nr. 207/2015.

Cererea de recurs a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 100 lei, conform art. 24 alin. (2) din OUG nr. 80/2013.

Intimata pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C., în nume propriu şi în numele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B., prin întâmpinare formulată în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471¹ alin. (3) Cod de procedură civilă (filele 28-38), a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimata a arătat că, în opinia sa, comunicarea deciziei ce face obiectul acţiunii s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, respectiv prin poştă, cu scrisoare recomandată, la adresa de domiciliu a reclamantei, conform informaţiilor deţinute de organul fiscal din evidenţele Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazei de Date, respectiv municipiul B., strada F., numărul xx, bloc xxx, scara x, apartament x, judeţul B.. Întrucât decizia comunicată a fost returnată de Oficiul poştal la data de 06.03.2019, cu menţiunea „avizat, reavizat, expirat termen de păstrare”, intimata a arătat că organul fiscal a procedat, în data de 13.03.2019, la comunicarea prin publicitate a deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. xxxx/20.02.2019, în conformitate cu dispoziţiile art. 47 alin. (5) Cod de procedură fiscală, fiind considerată comunicată în termen de 15 zile de la data afişării anunţului nr. 3333/13.03.2019.

Raportat acestor aspecte, intimata a susţinut că recurenta reclamantă nu a depus contestaţia în termenul legal de 45 de zile prevăzut de art. 270 alin. (1) Cod de procedură fiscală, aceasta fiind înregistrată la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C. în data de 02.08.2019, deşi norma evocată are caracter imperativ, iar, conform art. 75 Cod de procedură fiscală, modul de calcul este cel reglementat de Cod de procedură civilă.

Pentru aceste considerente, intimata pârâtă a precizat că, în mod corect, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B., prin Decizia nr. xxxx/03.09.2019, a respins ca nedepusă în termen a contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. xxxx/20.02.2019 de angajare a răspunderii solidare pentru suma de 520.482 lei.

Intimata a mai invocat că procedura plângerii prealabile trebuie îndeplinită în cazul actelor pe care autoritatea publică emitentă le poate revoca în tot sau în parte, reglementarea fiind pe deplin justificată, întrucât instituie o cale rapidă de restabilire a legalităţii, având ca scop atât protecţia autorităţii publice emitente care, prin repararea eventualelor erori săvârşite cu ocazia emiterii actului, poate evita chemarea sa în judecată în calitate de pârât, suportarea unor cheltuieli suplimentare ori plata unor daune mai mari şi chiar lezarea prestigiului său prin pierderea unui proces public, cât şi pe cea a particularului care are posibilitatea de a obţine anularea actului printr-o procedură administrativă mai simplă şi scutită de taxă de timbru. Procedura administrativă prealabilă reprezintă o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, motiv pentru care neîndeplinirea acesteia atrage inadmisibilitatea acţiunii. În acelaşi sens, a invocat Decizia nr. 1224/2011 a Curţii Constituţionale şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994 privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime.

Intimata a mai arătat că formularea plângerii administrative peste termenul prevăzut de lege echivalează practic cu neîndeplinirea acestei proceduri prealabile obligatorii.

În plus, în cauză, intimata a menţionat că motivele de recurs formulate de către reclamantă nu sunt întemeiate, instituţia intimată dovedind prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei că s-a încercat comunicarea actului administrativ atacat prin Poşta Română, comunicare care nu s-a finalizat, motiv pentru care a procedat la comunicarea actului administrativ prin publicitate, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.

Pe fond, intimata a reiterat apărările formulate prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, respectiv faptul că Societatea D. SRL a fost declarată insolvabilă cu bunuri, venituri urmăribile, prin procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. xxxx/24.03.2017 emis de AJFP C., comunicat societăţii prin poştă, cu scrisoarea recomandată, cu confirmare de primire, iar, în vederea identificării de bunuri urmăribile, au fost solicitate relaţii de la Primăria G. şi OCPI, la data de 11.01.2019, societatea figurând cu debite restante în cuantum de 668.634 lei.

Intimata a mai arătat că decizia de angajare a răspunderii solidare se bazează pe constatările cuprinse în Raportul de inspecţie fiscală nr. F-XX nr. xx/04.07.2018 şi decizia de impunere nr. xx/04.07.2018, ce reprezintă acte constatatoare privind situaţia contribuabilului, din punct de vedere contabil. Împotriva acestor acte administrativ fiscale debitoarea nu a formulat contestaţii sau obiecţiuni, administratorului societăţii fiind-i pusă la dispoziţie posibilitatea de a-şi preciza poziţia.

Astfel, cu ocazia inspecţiilor fiscale derulate, s-a constatat prin utilizarea aplicaţiei FISCNET că există neconcordanţe între tranzacţiile declarate de către societate şi cele declarate de către partenerii comerciali-furnizori ai societăţii şi, în vederea clarificării acestor neconcordanţe, organele de control au solicitat lămuriri şi, întrucât au fost înregistrate în evidenţa contabilă cheltuieli fără a exista şi documente justificative, s-a stabilit un impozit suplimentar în cuantum de 87.757 lei şi un TVA suplimentar în cuantum de 289.496 lei, operaţiunile în cauză fiind considerate ca operaţiuni fără scop economic, ce au avut drept consecinţă diminuarea impozitului pe profit şi a TVA ului, pentru aceste operaţiuni neputând fi justificată realitatea.

Intimata a menţionat că, întrucât obligaţiile de plată stabilite suplimentar nu au fost achitate la timp, au fost calculate cu privire la acestea dobânzi şi penalităţi în cuantum de 112.959 lei, administratorul societăţii, asociaţii şi mandatarul omiţând să îşi îndeplinească obligaţia legală de a conduce şi organiza evidenţa contabilă conform prevederilor Legii nr. 82/1991. Totodată, conform Legii nr. 31/1990, asociaţii au atribuţii de deliberare şi decizie cu privire la societatea cu răspundere limitată, decizând în toate problemele esenţiale ale societăţii.

Referitor la elementele care au conturat comportamentul fiscal din care rezultă reaua credinţă, intimata a arătat A., în calitate de asociat majoritar şi administrator, E., în calitate de mandatar şi H. în calitate de asociat, au procedat la înregistrarea în evidenţa contabilă a unor cheltuieli în valoare de 947.215 lei, fără documente legale, în scopul evident urmărit de a diminua baza de impunere, raportul de cauzalitate între fapta comisă şi efectul acesteia fiind întemeiat pe dispoziţiile legale reţinute.

Intimata a menţionat că cei trei asociaţi/administratori au fost notificaţi în vederea audierii şi li s-au adus la cunoştinţă toate cele constatate, mandatarul E. declarând că nu are cunoştinţă de obligaţiile fiscale stabilite suplimentar de către organele de control, deşi din RIF rezultă contrariul. S-a constatat astfel neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 73 din Legea nr. 31/1990, prin răspunsul la întrebările formulate în nota explicativă, numitul E. asumându-şi faptele şi deciziile luate în cadrul S.C. D. S.R.L., toate aceste fapte asumate îndeplinind condiţiile în vederea angajării răspunderii solidare.

Totodată, intimata a precizat că, împotriva administratorului S.C. D. S.R.L., a fost formulată şi o sesizare penală pentru activităţile desfăşurate, respectiv pentru înregistrările contabile neconforme cu realitatea, toate activităţi conducând la insolvabilitatea societăţii, numita A. neputând fi exonerată de răspunderea legală pe motiv că a mandatat o altă persoană în vederea îndeplinirii atribuţiilor ce îi reveneau. Intimata a concluzionat că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile fiscale, dând dovadă de pasivitate şi dezinteres în gestionarea patrimoniului societăţii.

Recurenta reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471¹ alin. (4) Cod de procedură civilă.

Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.

Analizând recursul declarat de reclamanta A., prin prisma dispoziţiilor art. 488 Cod de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Recurenta reclamantă invocă drept motiv principal de reformare a sentinţei primei instanţe greşita aplicare a legii, respectiv greşita aplicare a prevederilor art. 47 din Legea nr. 207/2015, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, dar care nu este fondat.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, intimata reclamantă a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C., anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. xxxx/20.02.2019 prin care s-a dispus angajarea răspunderii sale solidare, în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) Cod de procedură fiscală, pentru suma de 520.482 lei, debite restante ale S.C. D. S.R.L., societate la care a avut calitatea de asociat şi administrator, precum şi anularea Deciziei nr. xxxx/03.09.2019, prin care a fost respinsă ca nedepusă în termen contestaţia administrativă formulată împotriva deciziei anterioare.

Prima instanţă a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că decizia de angajare a răspunderii solidare contestată a fost comunicată reclamantei A. la data de 21.02.2019, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la adresa de domiciliu, astfel cum era înregistrată în evidenţele publice, iar, ca urmare a faptului că a fost returnată corespondenţa cu menţiunea „avizat. reavizat. Expirat termenul de păstrare”, au devenit incidente dispoziţiile art. 47 alin. (4) din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora comunicarea se realizează prin publicitate, respectiv prin afişarea actului administrativ fiscal contestat conform anunţului nr. 3333 din 19.03.2019, fiind respectate dispoziţiile art. 47 din actul normativ anterior menţionat. Astfel, cum decizia de impunere a fost comunicată la data expirării termenului de 15 zile de la publicarea anunţului - 19.03.2019, iar contestaţia a fost formulată la data de 01.08.2019, prima instanţă a conchis că, în mod corect, contestaţia administrativă formulată de reclamantă a fost respinsă, ca nefiind formulată în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015

Recurenta reclamantă critică soluţia primei instanţe, menţionând că organul fiscal trebuia să facă dovada faptului că această decizie i-au fost transmisă în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă în materia comunicării actelor de procedură, respectiv în sensul înmânării actului comunicat sau al menţionării refuzului destinatarului de a-l prelua sau, dacă destinatarul este lipsă sau mutat de la domiciliu şi că, doar în situaţia în care comunicarea nu a fost posibilă în aceste condiţii, se poate declanşa procedura comunicării prin publicitate. În plus, raportat la data de 02.08.2020 şi data comunicării deciziei de angajare a răspunderii solidare prin e-mail, a susţinut că a formulat contestaţia împotriva acestui act în termen.

Aceste critici nu sunt însă fondate, instanţa de recurs urmând a valida raţionamentul juridic al primei instanţe, care a aplicat corect prevederile art. 47 din Legea nr. 207/2015.

În mod just, în baza probatoriului administrat, evocat în considerentele sentinţei recurate, prima instanţă a reţinut că decizia de angajare a răspunderii solidare nr. xxxx/20.02.2019 a fost transmisă prin poştă cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, la adresa de domiciliu a reclamantei, astfel cum aceasta era înregistrată în evidenţele publice, respectiv conform informaţiilor deţinute de organul fiscal din evidenţele Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazei de Date.

Întrucât corespondenţa a fost returnată de oficiul poştal cu menţiunea „avizat/reavizat, expirat termen de păstrare”, în mod legal a reţinut tribunalul că organul fiscal a procedat, corect, în data de 19.03.2019, la comunicarea prin publicitate a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. xxxx/20.02.2019, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, decizia fiind considerată comunicată, în termen de 15 zile de la data afişării anunţului – 06.04.2020, termenul de 15 zile calculându-se conform art. 75 Cod de procedură fiscală.

Prima instanţă a analizat judicios că, în speţă, s-a realizat o comunicare valabilă a deciziei contestate. Astfel, art. 47 alin. (1), (2)-(4) şi (14) din Legea nr. 207/2015 stabileşte că „actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat (…)”, că „actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie poate fi comunicat fie prin poştă potrivit alin. (3) - (7), fie prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestuia potrivit alin. (8) - (12), fie prin remitere la sediul organului fiscal potrivit alin. (13)”, că „actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestora, la domiciliul fiscal, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire”, că „în cazul în care comunicarea potrivit alin. (3) nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate potrivit alin. (5) - (7)” şi că „ori de câte ori comunicarea se realizează prin publicitate, potrivit alin. (5) sau prin afişare potrivit alin. (9), organul fiscal întocmeşte un proces-verbal (…)”.

Curtea nu poate valida critica recurentei în sensul că organul fiscal era obligat să realizeze comunicarea în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă în materia comunicării actelor de procedură, respectiv prin înmânarea actului comunicat sau menţionarea refuzului destinatarului de a-l prelua sau, daca destinatarul este lipsă sau mutat de la domiciliu şi că, doar în situaţia în care comunicarea nu a fost posibilă în aceste condiţii se poate declanşa procedura comunicării prin publicitate.

Această critică nu ţine cont de faptul că art. 47 din Legea nr. 207/2015 este o normă specială în raport cu normele Codului de procedură civilă – normă generală şi se aplică cu prioritate, prin aplicarea regulii de interpretare – norma specială derogă de la norma generală (specialia generalibus derogant). Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei, nu se poate considera, ca dată a începerii curgerii termenului de contestare a deciziei de angajare a răspunderii solidare data la care acest act a fost comunicat, la solicitarea contribuabilului, prin e-mail, ci termenul de contestare curge de la data expirării termenului de 15 zile de la data comunicării deciziei prin publicitate.

În cauză, Curtea constată, în acord cu prima instanţă, că, în mod corect, pârâtele au dispus comunicarea prin publicitate a actului fiscal contestat, în condiţiile în care scrisoarea recomandată cu confirmare de primire adresată reclamantei nu a fost ridicată de aceasta de la oficiul poştal. În plus, comunicarea prin publicitate realizată a respectat dispoziţiile art. 47 alin. (14) din Legea nr. 207/2015, respectiv a fost ataşat anunţului colectiv nr. 3333/13.03.2019 şi procesul verbal care atestă comunicarea efectivă prin publicitate a deciziei respective (filele 60-62 dosar tribunal).

În aceste condiţii, fiind respectate toate formalităţile reglementate explicit de art. 47 Cod de procedură fiscală, în mod corect a constatat prima instanţă că procedura de comunicare prin publicitate realizată de către pârâte a fost legală, soluţia de respingere a contestaţiei administrative formulată de către reclamantă, ca nedepusă la termen, prin decizia nr. xxxx/03.09.2019 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. fiind legală, deoarece termenul de 45 de zile, care a început să curgă la data de 06.04.2020 era împlinit la data depunerii acestei contestaţii, respectiv 02.08.2020.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 714/CA/14.10.2020 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va menţine.

Nefiind solicitate cheltuieli de judecată în recurs,

Domenii speta

Spete similare