Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.pr.civ.. Momentul curgerii termenului de prescripție a dreptului material la acțiune. Instanţa civilă specializată în litigii cu profesionişti nu poate fi învestită cu constatarea în mod direct a u

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.pr.civ.. Momentul curgerii termenului de prescripție a dreptului material la acțiune. Instanţa civilă specializată în litigii cu profesionişti nu poate fi învestită cu constatarea în mod direct a unei creanţe fiscale (sau a temeiniciei, legalităţii stabilirii acesteia).

-Codul de procedură civilă - art. 488 alin. (1) pct. 5

-C.civ. art. 2523

-art. 92 alin. (5) din Legea nr. 18/1991

-art. 110 Cod de procedură fiscală

„Presupusa nemotivare a hotărârii instanței de fond cu privire la termenul de prescripție de 5 ani al dreptului la acțiune al XXX nu poate fi reţinută; astfel, Tribunalul a făcut atât o descriere a ceea ce considera cauza juridică invocată, situaţia de fapt, cât şi a probatoriului din care a considerat că rezultă aceasta, precum şi a consecinţelor legale a situaţiei de fapt, aşa cum a fost ea stabilită, hotărârea fiind în mod evident motivată prin raportare la obiectul învestirii sale. Astfel, prezentul motiv este vădit nefondat, netrebuind a fi confundată nemotivarea sau motivarea contradictorie cu o motivare clară, completă, dar a cărei construcţie logică nu corespunde cu logica juridică pe care o propune (consideră corectă) una dintre părţi. (…)

În speţă, prin natura creditorului persoană juridică de drept public, care avea în obiectul de activitate exact astfel de activităţi, acesta era obligat să cunoască pertinenţa efectuării respectivei restituiri de la data efectuării ei, nefiind nevoie de un control terţ (al Curţii de Conturi, în speţă), pentru a se naşte necesitatea de a cunoaşte caracterul nedatorat – teza finală „trebuia să cunoască”. Deci, termenul de prescripție corect raportat la o sumă de bani pretins greşit restituită (care nu este, în acest fel, o creanţă „fiscală”), de 3 ani, se împlinise la 18.02.2017. (…)

Mai mult, în subsidiar, acest termen este împlinit chiar şi de la data Deciziei Curţii de Conturi 35/14.08.2015. Faptul că reclamanta nu a observat eventuala pertinenţă a constatărilor (fiind încă la acel moment înăuntrul termenului de prescripţie calculat de la data restituirii) şi a ales să conteste în integralitate respectiva decizie, nu înseamnă că termenul de prescripţie nu ar fi trebuit să înceapă că curgă cel târziu de la acel moment, ci că reclamanta interpretează greşit art. 2523 C.civ. care indică drept moment al începutului termenului acela în care, în mod obiectiv, fără culpă, creditorul avea datele pentru a şti de existenţa dreptului său – „trebuia să cunoască naşterea dreptului său”; or, acest moment nu poate fi bazat doar pe momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care să se refere la dreptul respectiv, o astfel de interpretare făcând din instituţia prescripţiei una superfluă. (…)

„Acceptând, în subsidiar, ca şi Tribunalul, că reclamanta dorea de fapt plata directă a unei astfel de taxe (care într-adevăr, în acest caz are natura unei creanţe fiscale) pe acest temei în mod legal s-a constata faptul că instanţa civilă cu profesionişti nu poate fi învestită cu constatarea în mod direct a unei creanţe fiscale (sau a temeiniciei, legalităţii stabilirii acesteia).”

(decizia civilă nr. 7 din data de 12 ianuarie 2021)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă la data de 22.01.2019 reclamanta XXX, a chemat în judecată pe pârâtă, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 834451,80 lei, reprezentând prejudiciul creat Fondului de ameliorare a fondului funciar, conform prevederilor art. 92 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991.

În motivare a susținut că, prin decizia nr. zzz/14.08.2015 a Curţii de Conturi a României, măsura II.2, s-a constatat abaterea constând în amplasarea unor construcţii noi (centrală fotovoltaică) pe teren agricol situat în extravilanul comunei Osica de Sus, jud. Olt, fără a se obţine în prealabil avizele şi aprobările necesare scoaterii definitive a terenului aferent din circuitul civil agricol şi fără achitarea către XXX a taxei prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991.

Valoarea abaterilor de la legalitate şi regularitate constatate este în sumă totală de 834.451,80 lei, reprezentând pagubă creată Fondului de ameliorare a fondului funciar (fond public la dispoziţia XXX, constituit în temeiul Legii nr. 18/1991, din care 663.000 lei, reprezintă debit principal, iar 171.451,80 lei reprezintă obligaţiile accesorii, respectiv dobânzile (103.162,80 lei) şi penalităţile de întârziere (68.289 lei), prevăzute de art. 731 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele din Codul de procedură fiscală, Curtea de Conturi a României dispunând la pct. II.2 din Decizia nr. 35/14.08.2015, efectuarea demersurilor ce se impun pentru recuperarea sumei.

Referitor la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, în aplicarea prevederilor art. 731 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, faţă de toate sumele reprezentând prejudicii/plăţi nelegale din fonduri publice stabilite de organele de control competente, indiferent dacă s-au realizat printr-un proces-verbal de contravenţie sau prin orice alt act administrativ, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, legiuitorul român a stabilit că se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform dispoziţiilor prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Decizia CCR nr. zzz/14.08.2015 a rămas definitivă la data de 11.12.2018, prin Decizia ÎCCJ nr. zzzz/11.12.2018, prin care s-a casat în parte sentinţa civilă nr. zzz/22.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. zzzz/2/2015 şi s-a menţinut măsura II.2 din decizia CCR.

Măsura II.2 din Decizia CCR nr.zzz/14.08.2015 a fost dispusă în baza Constatării nr. 5 din Procesul verbal de constatare din 17.07.2015, înregistrat la XXX sub nr. zzz/17.07.2015.

Nerecuperarea prejudiciului de către XXX poate atrage sancţiunile prevăzute în Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi a României, respectiv sesizarea organelor de urmărire penală, în cazul în care, prin raportul de follow-up întocmit de către Curtea de Conturi se consemnează faptul că nerecuperarea prejudiciului s-a datorat nedispunerii şi neurmăririi de către conducerea entităţii verificate a măsurilor dispuse prin decizie de către Curtea de Conturi.

Conform descrierii abaterii de la legalitate şi regularitate din cuprinsul Procesului verbal din 17.07.2015, Curtea de Conturi a României a constatat următoarele:

În scopul sprijinirii investiţiilor pentru modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producţie a energiei electrice şi termice în localitatea Osica de Sus, jud. Olt, prin Hotărârea Consiliului Local nr. zzz/25.06.2010 s-a aprobat „concesionarea unei suprafeţe de până la 25 ha de teren în regim extravilan, din domeniul privat al comunei, pe o perioadă de 49 ani", terenul având categoria de folosinţă păşune, iar în urma derulării procedurii de licitaţie a fost încheiat cu ofertantul câştigător YYY.

În sensul deficienţelor reţinute la nivelul XXX, s-au menţionat prevederile art. 17 alin.(8) din contractul de concesiune potrivit cărora: „conform prevederilor legale, concesionarul are obligaţia să își achite impozitele şi taxele datorate Consiliului Local Osica de Sus, pentru terenul şi construcţiile aferente executate de concesionar în vederea realizării obiectivului asumat după ce a schimbat, pe cheltuiala sa categoria de folosinţă a terenului".

Terenul în speţă, situat în Tarlaua xxx, Parcela xxx, a fost predat concesionarului YYY în data de 25.11.2010 (Procesul verbal de predare - primire nr.zzz/25.11,2010), iar în data de 20.03.2012, Consiliul Judeţean Olt a emis Autorizaţia de construire nr. zzz/20.03.2012 pe această suprafaţă de teren, pentru o centrală fotovoltaică.

Ulterior, contrar prevederilor legale în materie, precum şi ale art. 17 alin. (8) din contractul de concesiune, au fost începute lucrările de construcţie a obiectivului Centrala fotovoltaică …. I, recepţia la terminarea lucrărilor, inclusiv a lucrărilor de racordare la reţeaua de distribuţie, fiind efectuată la data de 05.03.2013, conform procesului-verbal de recepţie nr. zzz/05.03.2013.

Astfel, terenul în suprafaţă de 25 ha situat în extravilan, având clasa a III-a de calitate, conform Adresei nr. zzz/10.02.2011 privind studiul pedologie efectuat de Oficiul pentru Studii Pedologice şi Agrochimice Scorniceşti - Olt şi Extrasului de carte funciară din 12.09.2012, a fost scos din circuitul agricol (prin realizarea construcţiei Centrala fotovoltaică … I) fără a se achita în prealabil taxa prevăzută de art. 92 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 si fără avizele ori aprobările prevăzute de art. 94 lit. b) şi art. 96 alin. (l) din Legea nr. 18/1991, ale art. 1 şi art. 2 din Anexa la OMADR nr. 897/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind conţinutul documentaţiilor referitoare la scoaterea terenurilor din circuitul agricol, în vigoare la data ocupării terenului agricol, respectiv ale art. 60 alin. (4) din Normele de aplicare din 12 octombrie 2009 a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Potrivit art. 92 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, "Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a terenurilor agricole situate în extravilan, precum şi a terenurilor silvice se face cu plata tarifelor prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la prezenta lege de către beneficiari. Din aceste tarife se constituie Fondul de ameliorare a fondului funciar, aflat la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, (...)".

Totodată, potrivit art. 94 lit. b) din Legea nr. 18/1991, "Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a terenurilor agricole situate în extravilan se aprobă după cum urmează: (...); b) prin decizie a directorului direcţiei pentru agricultură judeţene, pentru terenurile agricole în suprafaţă de până la 100 ha, inclusiv, cu avizul structurii de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale".

"Aprobarea prevăzută la art. 94 (...) este condiţionată de acordul prealabil al deţinătorilor de terenuri. De asemenea, pentru obţinerea aprobării prevăzute la art. 94 lit. b) (...) este necesar avizul organelor agricole sau silvice judeţene şi al municipiului Bucureşti, după caz.", aşa cum dispune art.96 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.

Potrivit art. 60 (4) din Normele de aplicare din 12 octombrie 2009 a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, "Pe terenurile din extravilan, în condiţiile Legii şi ale art. 90 - 103 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se pot executa lucrări pentru reţele magistrale, căi de comunicaţie, îmbunătăţiri funciare, reţele de telecomunicaţii ori alte lucrări de infrastructură, construcţii/amenajări pentru combaterea şi prevenirea acţiunii factorilor naturali distructivi de origine naturală (inundaţii, alunecări de teren, eroziunea solului), anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole, precum şi construcţii şi amenajări speciale."

De asemenea, în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Anexa la OMADR nr. 897/2005, "Amplasarea construcţiilor de orice fel se face conform prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991, republicată, pe terenuri situate în intravilanul localităţilor stabilit conform legii; fac excepţie construcţiile prevăzute la alin. (2), (3) ale art. 91 din legea menţionată, care pot fi amplasate şi pe terenuri situate în extravilanul localităţilor, cu precădere pe cele cu folosinţe neagricole sau cu folosinţe inferioare şi slab productive, cu respectarea prevederilor art. 92 din aceeaşi lege."

Consiliul Local Osica de Sus a emis Hotărârea nr. zzz/17.06.2013, prin care a acordat „aviz favorabil schimbării destinaţiei terenului în suprafaţă de 250.000 mp teren situat în extravilanul comunei Osica de Sus, fără a se specifica natura schimbării, respectiv din extravilan în intravilan sau din teren cu destinaţie agricolă în teren cu o altă destinaţie (potrivit definiţiilor prevăzute la art.2 din Legea nr. 18/1991), dar cu invocarea prevederilor OMADR nr. 897/2005 - act normativ care se referă strict la scoaterea terenurilor din circuitul agricol.

De asemenea, prin Certificatul de Urbanism nr. zzzz/18.07.2013 (eliberat în scopul introducerii terenului în intravilan) se invocă regimul economic al terenului în mod contrar situaţiei de fapt, respectiv: „funcţiunea actuală - liber de construcţii, categoria de folosinţă - păşune".

Iniţial pârâta a achitat suma de 663.000 lei cu OP - zzz/20.06.2013, conform Notei de calcul nr. zzz/19.06.2013, iar prin demersurile ulterioare ale YYY în relaţia cu XXX, societatea pârâtă a obţinut restituirea taxei de 663.000 lei, prin OP - zzzz/18.02.2014.

Astfel, prin Adresa DADR - Olt, înregistrată la Direcţia Generală Buget Finanţe şi Fonduri Europene (DGBFFE) sub nr. zzzz/07.02.2014, s-a transmis Cererea de restituire a taxei de 663.000 lei, formulată de YYY. Prin Nota nr. 230/10.02.2014 a DADR - Olt, înregistrat sub nr.zzz/11.02.2014, retransmisă cu completări şi înregistrată sub nr. zzzz/14.02.2014 şi nr. zzzz/17.02.2014, s-a solicitat de către direcţia agricolă judeţeană, aprobarea restituirii sumei de 663.000 lei către YYY. În data de 18.02.2014 a fost restituită suma de 663.000 lei (OP nr.zzz0/18.02.2014), în baza centralizatorului aprobat de Direcţia Generală Buget Finanţe şi Fonduri Europene.

În consecinţă, terenul în suprafaţă de 25 ha (Tarlaua zzz, Parcela zzz), situat în extravilanul localităţii a fost scos din circuitul agricol fără a se achita în contul ministerului taxa prevăzută de art.92 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, pentru ca ulterior acesta să fie introdus în mod ilicit în intravilanul localităţii, Fondul de ameliorare a fondului funciar fiind în prezent păgubit cu suma datorată de beneficiarul investiţiei, în conformitate cu Anexa nr. 1 din Legea nr. 18/1991, precum şi ale art. 17 alin. (8) din Contractul de concesiune nr. 3914/11.10.2010.

Urmare a rămânerii definitive a măsurilor dispuse prin Decizia CCR nr. zzz/2015, XXX, în calitate de instituţie păgubită, a efectuat verificări proprii prin organele ei control din cadrul Direcţiei Generale de Control, Antifraudă şi Inspecţii, fiind emisă Nota de control nr.zzzz/4.01.2019.

Din Nota de control privind demersurile necesare punerii în aplicare a deciziei civile nr.zzz/11.12.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. zzz/2/2015 privind Decizia nr. zzz/2015 emisă de Curtea de Conturi a României, înregistrată sub nr. zzz/4.01.2019, pct.III şi pct. II din Concluzii, rezultă următoarele:

Cu privire la taxa aferentă Fondului de Ameliorare a Fondului Funciar datorată de YYY SA - măsura II. 2 din Decizia Curţii de Conturi a României nr. zzz/2015, pentru înlăturarea deficienţelor constatate de auditorii externi, Curtea de Conturi a dispus în sarcina XXX la pct. II.2 din decizia nr.zzz/2015, recuperarea şi virarea pe destinaţiile legale a sumei de 663.000,00 lei, reprezentând pagubă creată Fondului de ameliorare a fondului funciar, precum si obligaţiile accesorii aferente.

Din întreaga documentaţie şi desfăşurare a faptelor a reieşit că la momentul construirii Centralei fotovoltaice, societatea nu respectase Legea nr. 18/1991 conform căreia este interzisă construirea pe terenuri agricole din extravilan amenajate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare, iar pentru a putea construi era necesară scoaterea în prealabil a terenului din circuitul agricol, cu avizul XXX şi plata unei taxe, la Fondul de ameliorare a fondului funciar, aflat la dispoziţia XXX.

Documentele depuse pentru obţinerea avizului XXX de scoatere din circuitul agricol a terenului de 25 ha, după ce societatea construise obiectivul de investiţii, arată o simulare a îndeplinirii etapelor procedurale prevăzute de lege, cu scopul obţinerii acordurilor/avizelor prevăzute de lege care, în final, să conducă la autorizarea legală a construcţiei realizate.

Anterior solicitării YYY de a scoate din circuitul agricol terenul de 25 ha aflat în extravilan pe care construise deja obiectivul de investiţii, societatea obţinuse prin Decizia DAJ Olt nr.zzz/09.02.2012 scoaterea doar a 1.000 mp teren aferent întregii suprafeţe de 25 ha. Din verificarea documentelor a reieşit suspiciunea că DAJ Olt a emis nelegal Decizia nr. zzz de scoatere din circuitul agricol doar a terenului de 1.000 mp din aceeaşi tarla şi parcelă, fără a avea în vedere că acesta era amenajat cu lucrări de îmbunătăţiri funciare, pentru a se încadra în prevederile Art. 1 alin. (2) lit. a) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 897/2005, care permitea scoaterea terenului din circuitul agricol doar pe baza deciziei DAJ, fără a fi necesar avizul XXX.

Totodată, reiese şi suspiciunea că Decizia DAJ Olt nr. zzz a fost emisă în mod special pentru a-i favoriza YYY obţinerea autorizaţiei de construcţie a obiectivului de investiţii nr. 12/20.03.2012 emisă de Consiliul judeţean Olt, în care este specificată suprafaţa terenului de 25 ha, pentru executarea lucrărilor de construire Centrală fotovoltaică cu putere instalată de 10 MW … 1 si nu 1.000 mp, cum s-a aprobat de către DAJ Olt pentru scoaterea din circuitul agricol în vederea construirii obiectivului.

Din analiza documentelor nu reiese ce reprezintă suprafaţa de 1.000 mp, suprafaţă pe care DAJ Olt a decis să o scoată din circuitul agricol la solicitarea YYY, având în vedere că documentaţia tehnică împreună cu certificatul de urbanism stabilesc suprafaţa aferentă obiectivului de investiţii ca fiind 250.000 mp, gradul de ocupare fiind 100%, iar suprafaţa ocupată de panourile solare de aproximativ 7 ha (70.000 mp).

La cererea YYY din 02.02.2012, înregistrată la DAJ Olt sub nr. …/02.02.2012, prin care solicită scoaterea din circuitul agricol a unei suprafeţe de 1.000 mp teren există anexat un plan de situaţie din care reiese că suprafaţa propusă a fi construită = 170.000 mp, respectiv 17 ha, şi nicidecum 1.000 mp, cum a solicitat societatea pentru scoaterea din circuitul agricol.

La cererea de solicitare a scoaterii din circuitul agricol doar a suprafeţei de 1.000 mp este anexat un Memoriu tehnic întocmit de arhitect Gabriela Marioara Munteanu, prin care se încearcă justificarea suprafeţei de 1.000 mp ca fiind suficientă a fi scoasă din circuitul agricol pentru realizarea construcţiei (calculul suprafeţei însumând doar amprentele stâlpilor de iluminare, ale tijelor cadre susţinere cu cele ale stâlpilor securitate şi stâlpilor gard, împreună cu amprenta camerei de comandă, amprenta grupului sanitar, amprenta cadrelor de susţinere şi amprenta anvelopei beton).

Din documentele analizate, a reieşit suspiciunea că posibil YYY SRL să fi ataşat la cererea de autorizare a construirii investiţiei Decizia DAJ Olt nr. zzz/09.02.2012 pentru aprobarea scoaterii definitive din circuitul agricol a terenului în suprafaţă de doar 1.000 mp, iar în Certificatul de urbanism şi Autorizaţia de construire a obiectivului Centrală electrică Fotovoltaică, emise de Consiliul Judeţean Olt, este specificată suprafaţa terenului de 25 ha.

În consecinţă, Autorizaţia de construire s-a emis pe baza unei documentaţii incomplete, care nu conţinea toate avizele/acordurile emise în condiţiile legii şi stabilite de certificatul de urbanism, în scopul scoaterii din circuitul agricol a terenului pe care YYY deja construise centrala fotovoltaică.

Dată fiind construcţia deja realizată, rezultă că terenul respectiv nu mai putea fi folosit în scop agricol şi deci, nu mai putea fi considerat cu categoria de folosinţă păşune, astfel că scoaterea din circuitul agricol se realizase la momentul construirii efective a centralei fotovoltaice A… I, deţinută de YYY SRL.

La aproximativ 4 luni după ce a obţinut avizul de principiu al XXX de introducere în intravilan a terenului de 25 ha pe care construise centrala electrică fotovoltaică, YYY SRL a solicitat şi a obţinut restituirea taxei în valoare de 663.000,00 lei plătită pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului.

În concluzie, terenul în suprafaţă de 25 ha (Tarlaua = zz, Parcela = zz) situat în extravilanul localităţii a fost scos din circuitul agricol fără a se achita în contul ministerului taxa prevăzută de Art. 92 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, pentru ca ulterior acesta să fie introdus în mod ilicit în intravilanul localităţii, Fondul de ameliorare a fondului funciar fiind în prezent păgubit cu suma datorată de beneficiarul investiţiei, SC YYY SRL eludând în mod repetat prevederile legale, asigurându-şi obţinerea unor avize/autorizaţii/documente cu ajutorul instituţiilor şi persoanelor mai sus detaliate, în final îmbogăţindu-se fără un just temei, prin restituirea taxei de 663.000 lei.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 192 şi urm., art. 94 pct. 1 lit. k) C.pr.civ.; art. 1341, art.1345 şi urm., art. 1639 C.civ. art. 92 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991.

La data de 28.02.2019 parata SC YYY, a depus întâmpinare care a solicitat admiterea excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune al reclamantului privitor la obţinerea reparaţiei prejudiciului pretins sau la restituirea sumelor pretinse pe temeiul îmbogăţirii fără justa cauza sau al plaţii nedatorate; pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiata; cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, pârâta SC YYY a susținut că reclamantul pretinde ca in data de 18.02.2014 a rambursat – fără ca rambursarea sa fi fost datorata - suma de 663.000 Lei pe care anterior parata o achitase cu titlu de taxa pentru scoaterea din circuitul agricol a unui teren aflat in extravilan conform Legii nr. 18/1991 a fondului funciar. Totodată, reclamantul arata ca prin Decizia nr. zzz/14.08.2015 a Curţii de Conturi a României s-a constatat inter alia o abatere de la legalitate si regularitate constând intr-o paguba cauzata Fondului de ameliorare a fondului funciar (constituit la dispoziţia XXX, conform Legii nr.18/1991) prin nevărsarea de către parata a taxelor prevăzute de lege pentru scoaterea din circuitul agricol a unor suprafeţe de teren situate in extravilan.

Or, conform dispoziţiilor art. 2528 alin. (1) C.civ. „Prescripţia dreptului la acţiune in repararea unei pagube care a fost cauzata printr-o fapta ilicita începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba, cat si pe cel care răspunde de ea.", in timp potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege „dispoziţiile alin. 1 se aplica, in mod corespunzător, si in cazul acţiunii in restituire întemeiate pe îmbogăţirea fără justa cauza, plata nedatorata [...]." societate de avocaţi.

Este fără echivoc ca, indiferent de momentul la care ne-am raporta ca fiind cel la care reclamantul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba (sumele de care ar fi fost privat Fondul de ameliorare a fondului funciar) cat si pe cel care răspunde de ea (conform susţinerilor reclamantului, parata, ca titular al investiţiei si iniţiator al procedurii având ca finalitate scoaterea din circuitul agricol a suprafeţei de teren aferente investiţiei) - fie acesta cel al restituirii taxei (18.02.2014), fie cel al emiterii Deciziei Curţii de Conturi (14.08.2015) - dreptul material la acţiune al reclamantului, atât în repararea pagubei cauzate printr-o fapta pretins ilicită, cat si in restituire întemeiata pe îmbogăţirea fără justa cauza sau pe plata nedatorata, s-a prescris extinctiv anterior înregistrării pe rolul instanţei judecătoreşti a prezentei cereri de chemare in judecată (ianuarie 2019), termenul de prescripţie fiind cel de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C.civ..

Intimata este titulara investiţiei Centrala electrica fotovoltaică („Centrala") edificata pe terenul in suprafaţa totala de 25ha situat în Comuna Osica de Sus, judeţul Olt, tarlaua zz, parcela zz, înscris in cartea funciara nr. zzz a localităţii Osica de Sus (in continuare „Terenul"), pe care-l deţine în concesiune conform Contractului de concesiune nr. zzz/11.10.2010 încheiat cu proprietarul, Comuna Osica de Sus. Centrala a fost edificata in baza autorizaţiei de construire nr. zzz/20.03.2012 („Autorizaţia de Construire", ataşata in copie ca Anexa 2) emisa, conform competentelor stabilite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii in forma de la acel moment, de către Preşedintele Consiliului Judeţean Olt.

Astfel cum precizează si reclamantul, in vederea obţinerii Autorizaţiei de Construire şi conform cerinţelor stabilite prin certificatul de urbanism în baza căruia fusese demarata procedura de autorizare, a parcurs procedura prevăzuta de legea în vigoare la acel moment pentru scoaterea din circuitul agricol a unei suprafeţe iniţiale de 1.000 mp, suprafaţa care, conform memoriului tehnic întocmit de către Arh. zzzz (Anexa 3), urma sa fie ocupata in mod definitiv de elementele componente fixate la sol ale Centralei. Scoaterea din circuitul civil a acestei suprafeţe de teren a fost realizata cu obţinerea tuturor avizelor necesare şi plaţii taxelor aferente, conform legii in vigoare la acel moment.

Ulterior edificării Centralei, constatând că la nivelul autorităţilor centrale cu atribuţii în gestionarea fondului funciar naţional (XXX, ANCPI etc.) sunt vehiculate opinii diferite şi chiar divergente cu privire la suprafeţele de teren ce ar trebui considerate pentru scoaterea din circuitul agricol cu ocazia amplasării unor investiţii de genul Centralei pe terenurile din extravilan, din dorinţa de a nu expune societatea şi investiţia realizată unor posibile riscuri de reinterpretare a legii, am luat decizia de a demara, ex post, o procedura de extindere a suprafeţei destinate activităţii Centralei prin scoaterea din circuitul agricol a unei suprafeţe de teren suplimentare celei avute in vedere iniţial si care era in continuare cea efectiv ocupata de elementele de ancorare la sol ale construcţiei Centrala (in principal stâlpi de susţinere ai structurii pe care sunt montate panourile fotovoltaice şi fundaţiile cabinelor de transformare).

În acest scop, la data de 19.06.2013 a înregistrat la XXX, prin mijlocirea Direcţiei pentru Agricultura Olt (aflata in subordinea XXX), sub nr. zzz, împreuna cu toate celelalte avize prealabile necesare conform Legii nr. 18/1991 a fondului funciar în forma în vigoare la acel moment, solicitarea de aprobare a scoaterii din circuitul agricol a întregii suprafeţe a terenului. În data de 20.06.2013 subscrisa am vărsat suma de 663.000 lei în contul XXX, cu titlu de taxa procentuală datorata pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului, conform dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 şi Notei de Calcul întocmite de Direcţia pentru Agricultura Olt.

Plata taxei a fost solicitata si efectuata in considerarea situării la acel moment a terenului în extravilanul (agricol) al localităţii Osica de Sus, judeţul Olt, împrejurare care atrăgea plata taxelor prevăzute la acel moment de Legea nr. 18/1991 a fondului funciar.

Prin Adresa de răspuns nr. zzz/10.07.2013, XXX a dat aviz negativ solicitării de scoatere a Terenului din circuitul agricol, motivând că: „nu emite aviz retroactiv de scoatere din circuitul agricol a terenului situat în extravilan" şi a comunicat Direcţiei pentru Agricultura Olt să procedeze la restituirea documentaţiei către subscrisa, ceea ce s-a şi realizat prin adresa nr. zzz/11.07.2013 a Direcţiei.

Având in vedere refuzul XXX de emitere a avizului de scoatere din circuitul agricol pe care-l solicitasem în virtutea Legii nr. 18/1991, a solicitat restituirea taxei în cuantum de 663.000 lei pe care o vărsase în contul XXX, din moment ce, in lipsa emiterii avizului, aceasta echivala cu o plata nedatorata conform art. 1341 alin. (1) din C.civ.

Ulterior primirii avizului negativ al XXX, a continuat cu buna-credinţă demersurile pentru evita echivocul posibilelor interpretări ale legii si a ne asigura ca amplasarea Centralei pe Teren nu va ridica în viitor vreo posibilă problema de legalitate, sens în care am demarat procedura de elaborare si aprobare a unui Plan Urbanistic Zonal având ca scop introducerea in intravilan a întregii suprafeţe de teren de 25ha, conform reglementarii legale in vigoare la acel moment, Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul. Procedura a fost desfăşurata in acord cu cele stabilite prin Certificatul de Urbanism emis de Preşedintele Consiliului Judeţean Olt nr.zzz/18.07.2013 (Anexa 4) si a fost finalizata cu emiterea avizului nr. zzz/23.10.2013 a Consiliului Judeţean Olt (Anexa 5), ca urmare a aprobării documentaţiei de către Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului si Urbanism constituită la nivelul Consiliului Judeţean Olt, în şedinţa din data de 23.10.2013.

În procedura de elaborare şi aprobare a Planului Urbanistic Zonal, a obţinut toate avizele si autorizările necesare conform legii si prevăzute in Certificatul de Urbanism eliberat in acest scop de Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, inclusiv avizul XXX nr. zzz din 11.09.2013 (Anexa 6).

Reclamantul făcea precizarea in cuprinsul avizului de principiu favorabil eliberat in data de 11.09.2013 pentru Planul Urbanistic Zonal având ca scop introducerea in intravilan a Terenului, ca se vor avea in vedere ia elaborarea documentaţiei tehnico-economice pentru realizarea investiţiei pe Teren prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (republicata, cu modificările si completările ulterioare) .

Totodată, XXX reamintea ca prin Legea nr. 219/2012 pentru aprobarea O.U.G. nr.81/2011 privind trecerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din subordinea Ministerului Administraţiei si Internelor in subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale si Turismului, precum si pentru modificarea unor acte normative fuseseră amendate inclusiv.

De altfel, ca urmare a modificărilor normative mai sus citate, Directorii Direcţiei Cadastru şi Geodezie si Direcţiei de Publicitate Imobiliară din cadrul ANCPI emiteau in data de 18.09.2012 o Decizie (ataşata ca Anexa 7 la prezenta) privind scoaterea din circuitul agricol a terenurilor în scopul declarat de asigurare a aplicării in mod unitar a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/1996 si art. 23 alin. (3) din Legea nr. 50/1991. La art. 1 alin.(1) din Decizie se stabilea ca „Scoaterea definitiva din circuitul agricol a imobilelor situate in intravilan, aprobat potrivit legii, se face prin autorizaţia de construire", iar la alin. (3) se statua că „Imobilele din intravilanul localităţilor, aprobat potrivit legii, prin PUG şi/sau PUZ, pentru care s-au emis autorizaţii de construire se considera scoase din circuitul agricol în întregime [...]."

Practic, dând efect prevederilor legale mai sus citate, a luat iniţiativa demarării procedurii de introducere in intravilan a Terenului, prin introducerea in intravilan a terenului ca urmare a elaborării si aprobării, conform legii, a Planului Urbanistic Zonal, scoaterea definitivă a Terenului din circuitul agricol s-a produs la momentul aprobării Planului Urbanistic Zonal la nivelul Consiliului Judeţean Olt, 23.10.2013, data la care se putea constata coexistenta unui teren introdus in mod legal in intravilan si pe care fusese emisa in mod valabil o autorizaţie de construire, respectiv cea prin care fusese autorizata construirea Centralei. Publicitatea si legala înscriere a operaţiunii de modificare a categoriei de folosinţa si a destinaţiei Terenului au fost finalizate prin notările aferente efectuate în Cartea Funciară a Terenului (Anexa 8).

Potrivit Legii nr. 18/1991 în forma în vigoare la momentul elaborării şi aprobării Planului Urbanistic Zonal, procedura de introducere in intravilan a terenului nu presupunea plata vreunei taxe către Fondul de ameliorare a fondului funciar. De asemenea, pentru situaţia scoaterii terenului din circuitul agricol prin autorizaţia de construire, în acord cu recentele modificări ale legii si aplicabilă la acel moment, nu era datorată vreo taxa către Fondul de ameliorare a fondului funciar, din moment ce aceste taxe erau datorate numai pentru terenurile din extravilan, or terenul a fost considerat scos din circuitul agricol posterior aducerii sale in intravilan, prin efectul coexistentei unei autorizaţii de construire valabile. De altfel, în acelaşi sens au fost şi susţinerile XXX pe care le reţine Curtea de Apel Bucureşti la pag. 15 din sentinţa civilă nr. 976 din data de 22.03.2016, ataşată cererii de chemare in judecata.

În acelaşi sens, ne apar ca elocvente pentru modul de interpretare si aplicare a dispoziţiilor legale in vigoare la acel moment si răspunsurile oferite de funcţionarul din cadrul XXX - DADR Olt, doamna PM, care la interpelările Curţii de Conturi a precizat printre altele ca „Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale nu a dat avizul pentru scoaterea terenului din circuitul agricol, pentru care primise taxele, ci a dat avizul de principiu pentru PUZ, taxa respectiva pentru scoaterea terenului din circuitul agricol fiind in contul XXX. [...]' (a se vedea pct. 3 din Răspuns la Nota de relaţii, ataşata ca Anexa 48 la cererea de chemare in judecata a reclamantei).

Cu alte cuvinte, nici Curtea de Conturi, care ar fi constatat producerea unui prejudiciu la Fondul de ameliorare a fondului funciar, si nici XXX, care promovează prezenta cerere, nu reuşesc, se pare, sa facă distincţia între cele doua proceduri care, conform legii in vigoare la acel moment, puteau fi urmate pentru scoaterea din circuitul agricol a unui teren, dintre care numai procedura „clasica" - pe care si subscrisa a parcurs-o iniţial, dar nefinalizata ca urmare a refuzului XXX de eliberare a avizului - presupunea achitarea taxei către Fondul de ameliorare a fondului funciar, in timp ce nicio taxa nu era prevăzuta pentru situaţia  scoaterii din circuitul agricol a unui teren (chiar agricol) situat in intravilan, prin însăşi autorizaţia de construire. Aceasta diferenţa si realitatea procedurii urmate de subscrisa constituie „cheia de bolta" a înţelegerii si justei soluţionări a prezentei cauze, iar nu susţinerile superficiale si necoerente cuprinse in Decizia Curţii de Conturi si preluate tale quale de către XXX in cuprinsul cererii de chemare in judecata.

Pârâta a invocat inopozabilitatea Deciziei Curţii de Conturi nr. 35/14.08.2015 și inopozabilitatea Deciziei ICCJ NR. 4446/11.12.2018 susținând că subscrisa nu poate fi parte a raportului juridic de drept public care se naşte prin efectul Legii nr. 500/2002 a finanţelor publice si al Legii nr. 94/1992 privind organizarea si funcţionarea Curţii de Conturi numai intre Curtea de Conturi si autorităţile sau instituţiile publice a căror activitate cade sub competenta de control a Curţii de Conturi, cum este si cazul reclamantului.

Totodată, nici cele statuate in mod definitiv de către ICCJ prin Decizia nr. zzz/11.12.2018 (incă neredactata la acest moment) in cauza ce a avut ca obiect contestarea de către XXX a masurilor dispuse de către Curtea de Conturi prin Decizia 35/14.08.2015 nu le-ar putea fi opusa, din moment ce parata nu a fost parte in cauza in care acesta hotărâre a fost pronunţata potrivit dispoziţiilor art. 435 C.pr.civ.

Fără a cunoaşte la acest moment considerentele ICCJ pentru care a fost casata parţial hotărârea instanţei de fond si, in rejudecare, respinsa acţiunea XXX cu privire la masurile dispuse de Curtea de Conturi la pct. II.2 din Decizia nr. zzz/14.08.2015 (care vizau situaţia subscrisei), putem anticipa doar ca au fost înlăturate argumentele pentru care instanţa de fond găsise nelegale aceleaşi masuri dispuse de Curtea de Conturi. Cu toate acestea, astfel cum am arătat si la punctul A. de mai sus, consideram ca nici instanţa de fond nu reţinuse o situaţie de fapt conforma realităţii si nici nu realizase o interpretare si aplicare corecta a normelor de drept material aplicabile in speţa, astfel cum vom proba cu ocazia cercetării fondului prezentei cauze.

Mai mult, respingerea acţiunii XXX în privinţa măsurilor dispuse de Curtea de Conturi prin Decizia nr. 35/14.08.2014 nu poate atrage în mod automat obligarea subscrisei la plata sumelor pretinse de către XXX. Trebuie reamintit că prin efectul respingerii acţiunii promovate de către XXX au fost consolidate exclusiv reţinerile Curţii de Conturi în privinţa abaterilor de la legalitate şi regularitate constatate la nivelul XXX, iar nu culpa sau contribuţia subscrisei in săvârşirea unor asemenea abateri la nivelul XXX si cu atât mai puţin în producerea unui prejudiciu Fondului de ameliorare a fondului funciar, proba acestor elemente revenind exclusiv reclamantului in prezenta cauza.

Pârâta a susținut și că nu sunt îndeplinite condiţiile plaţii nedatorate.

În speţa reclamantul era obligat la restituire având în vedere ca:

(i)taxa ar fi fost datorata de către subscrisa numai in ipoteza scoaterii terenului din circuitul agricol in conformitate cu art. 92 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar;

(ii)solicitarea subscrisei de scoatere a terenului din circuitul agricol a fost respinsa de către XXX;

(iii)restituirea taxei a fost solicitată si, respectiv, dispusă chiar de către reclamant, tocmai pentru ca reţinerea acesteia ar fi fost lipsită de cauză, din moment ce scoaterea a fost respinsă prin respingerea avizării.

Legea nr. 18/1991 în forma în vigoare la momentul restituirii taxei vărsate de subscrisa nu conţinea vreo prevedere care sa fi îndreptăţit reclamantului sa retina taxa in ciuda neemiterii avizului pentru scoaterea definitiva a terenului din circuitul agricol.

Având in vedere ca in situaţia data, nu exista o obligaţie ce necesita a fi stinsa, cererea de aprobare a scoaterii din circuitul agricol fiind respinsa iar documentaţia aferenta restituita, rezulta ca plata taxei in valoare de 663.000 lei pe care o vărsase in contul XXX a rămas astfel fără cauza, nefiind justificata niciun o eventuala reţinere a sa.

Netemeinic identifica reclamantul ca restituirea taxei menţionate reprezintă o plata nedatorata in conformitate cu art. 1341 C.civ., ţinând cont ca restituirea (interpretata ca plata) a fost făcuta corect, pentru stingerea unei obligaţii care aparţinea reclamantului si al cărei creditor era chiar parata, respectiv obligaţia de restituire a unei taxe pentru a cărei reţinere nu mai exista cauza.

După cum am menţionat, art. 1470 C.civ. stabileşte ca temeiul plaţii il reprezintă existenta unei datorii. Or, subscrisei i-a fost refuzată cererea de scoatere a terenului din circuitul agricol, cu consecinţa menţinerii terenului in circuitul agricol, pana la momentul ulterior al aprobării Planului Urbanistic Zonal si introducerea Terenului in intravilan cu urmarea unei noi proceduri, diferite de cea in cadrul căreia s-a impus plata taxei.

Nefiind întrunite condiţiile legale ale plaţii nedatorate, nu se poate justifica obligarea pe acest temei la restituirea sumelor pe care subscrisa le-a primit de la reclamant cu titlu de taxa rambursata ca urmare a neemiterii avizului de scoatere din circuitul agricol pentru care aceeaşi taxa fusese vărsata anterior.

Pârâta a susținut că nu sunt îndeplinite nici condiţiile privind îmbogăţirea fără justa cauza nu sunt îndeplinite.

In conformitate cu prevederile art. 1345 C.civ., cel care s-a îmbogăţit fără justa cauza si a păgubit pe altcineva, este obligat la restituire in măsura pierderii patrimoniale ale celuilalt. Condiţiile juridice ale acţiunii in restituire fundamentate pe îmbogăţirea fără justa cauza sunt: (i) îmbogăţirea si, respectiv, însărăcirea corelativă sa fie lipsite de o cauza justa, de un temei juridic justificativ; (ii) îmbogăţitul să fie de bună-credinţă; (iii) însărăcitul să nu aibă la dispoziţie o alta acţiune in justiţie pentru realizarea dreptului sau de creanţa împotriva celuilalt.

Este fără echivoc ca în speţă nu poate fi susţinută ideea unei îmbogăţiri a pârâtei prin reîntoarcerea în patrimoniul sau a sumei anterior ieşite din acelaşi patrimoniu cu titlu de taxa si in schimbul căreia ar fi urmat sa fie primita o prestaţie, respectiv emiterea unui aviz si scoaterea efectiva din circuitul agricol a suprafeţei de teren avute in vedere, prestaţie care însă a fost refuzata chiar de către cel care pretinde însărăcirea prevăzute de Legea nr. 18/1991 care ar fi putut da naştere dreptului MADR la încasarea sau reţinerea taxei respective nu au fost îndeplinite.

Tribunalul a luat act de modificarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă, prin încheierea de şedinţă din data de 20.06.2020, prin care a adăugat un nou temei juridic respectiv art. 92 alin. (5) din Legea  nr. 18/1991.

Prin sentinţa civila nr. 3545 din data de 28.11.2019, pronunțata de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ce priveşte cererea de restituire întemeiată pe plata nedatorată şi îmbogăţirea fără justă cauză şi s-a respins cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă pentru cele 2 temeiuri invocate; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată pe temeiul art. 92 alin. (5) din legea fondului funciar nr. 18/1991, ca nefondată; a fost obligata reclamanta la plata către pârâta a sumei de 15.756 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivare Tribunalul București a arătat că:

În fapt, pârâta  obţinut în anul 2010 de la unitatea administrativ teritorială localitatea Osica de Sus, jud. Olt concesionarea unei suprafeţe de până la 25 ha de teren în regim extravilan, din domeniul privat al comunei, pe o perioadă de 49 ani", terenul având categoria de folosinţă păşune,

Terenul în speţă, a fost predat concesionarului SC YYY SRL în data de 25.11.2010, iar în data de 20.03.2012, Consiliul Judeţean Olt a emis Autorizaţia de construire nr.zz/20.03.2012 pe această suprafaţă de teren, pentru o centrală fotovoltaică.

Ulterior au fost începute lucrările de construcţie a obiectivului Centrala fotovoltaică A….I, recepţia la terminarea lucrărilor, inclusiv a lucrărilor de racordare la reţeaua de distribuţie, fiind efectuată la data de 05.03.2013.

Astfel, terenul în suprafaţă de 25 ha situat în extravilan, având clasa a III-a de calitate, conform Adresei nr. zzz/10.02.2011 privind studiul pedologie efectuat de Oficiul pentru Studii Pedologice şi Agrochimice Scorniceşti - Olt şi Extrasului de carte funciară din 12.09.2012, a fost scos din circuitul agricol (prin realizarea construcţiei Centrala fotovoltaică Arinna I)

Pentru această operaţiune de scoatere din circuitul civil se plăteşte o taxă prevăzută de art. 92 (5) din Legea nr. 18/1991 către Ministerul reclamant prin organele judeţene.

Iniţial pârâta a achitat cu titlu de taxă de scoatere din circuitul civil suma de 663.000 lei cu OP - zzz/20.06.2013, conform Notei de calcul nr. 1326/19.06.2013, însă prin demersurile ulterioare ale SC YYY SRL în relaţia cu XXX, societatea pârâtă a obţinut restituirea taxei de 663.000 lei, prin OP - zzz/18.02.2014.

Ulterior s-a efectuat un control de către Curtea de conturi care prin Decizia Curţii de Conturi a României nr. zzz/2015 a constat că trebuia plătită de către pârâtă taxa de 663.000 lei şi a dispus recuperarea de către reclamant a acestei sume inclusiv de la persoanele care şi-au îndeplinit sau nu şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile specifice şi competenţele stabilite prin fişa postului, dacă va fi cazul.

Decizia Curţii de Conturi a României nr. zzz/2015 a fost atacată de către reclamant în contencios administrativ unde prin decizia definitivă a ICCJ - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal nr. zzz/11.12.2018 s-a menţinut măsura de recuperare a taxei reţinând, în esenţă, faptul că aceasta taxă ar fi trebuit achitată.

Analizând excepţia prescripţiei dreptul la acţiune în ce priveşte cererea de restituire întemeiată pe plata nedatorată şi îmbogăţire fără just temei, dat fiind vorba că este o taxă ce ar fi trebuit achitată în anul 2013 sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil referitoare la prescripţie din Noul C.civ..

Art. 2.500. - ,,(1) Dreptul material la acţiune, denumit în continuare drept la acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. (2) În sensul prezentului titlu, prin drept la acţiune se înţelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forţei publice, să execute o anumită prestaţie, să respecte o anumită situaţie juridică sau să suporte orice altă sancţiune civilă, după caz.,,

În speţă, termenul de prescripţie este de 3 ani conform art. 2517 C.civ. şi începe să curgă conform art. 2523 C.civ. ,,de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui,,

Termenul de prescripţie este de 3 ani şi nu de 5 ani cum pretinde reclamanta prin raportare la aceste 2 temeiuri – plata nedatorată şi îmbogăţire fără justă cauză întrucât s-au invocat 2 temeiuri din dreptul comun cărora le sunt aplicabile termenul de prescripţie din dreptul comun şi nu termenul de prescripţie din dreptul fiscal. 

În speţă prin plata se înţelege suma de bani pe care pârâta a încasat-o de la reclamanta ca urmare a formulării cererii de restituire a taxei, aşadar data plăţii este 18.02.2014 când s-a emis Ordinul de plată de către reclamantă prin care s-a virat restituirea taxei. În speţă, reclamanta trebuia să cunoască că plata era nedatorată de la însăşi momentul plăţi şi nu de la momentul efectuării Controlului Curţii de Conturi, a emiterii Deciziei sale  sau de la momentul pronunţării deciziei ÎCCJ. La data plăţii reclamanta în calitate de autoritate în domeniul de specialitate al terenurilor agricole putea şi trebuia să cunoască că pârâta datora taxa specială şi că astfel nu trebuia  restituită sau că s-ar fi realizat o îmbogăţire fără justă cauză.

Termenul de prescripţie se împlineşte la data de 18.04.2017 iar prezenta acţiune este introdusă la data de 26.02.2019 deci cu depăşirea acestui termen, motiv pentru care excepţia prescripţiei va fi admisă şi cererea întemeiată pe aceste 2 temeiuri va fi respinsă ca prescrisă.

În ce priveşte cererea de restituire întemeiată direct pe art. 92 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 ,,Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a terenurilor agricole situate în extravilan, precum şi a terenurilor silvice se face cu plata tarifelor prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la prezenta lege de către beneficiari. Din aceste tarife se constituie Fondul de ameliorare a fondului funciar, aflat la dispoziţia XXX,, Tribunalul reţine în primul rând că acest text de lege face vorbire de obligaţia plăţii unei taxe şi nu de restituirea unei taxe plătite de încasator XXX dintr-o eventuală eroare, ori în speţă acţiunea reclamantei este de restituirea a unei taxe şi nu de plată directă, în anul 2019, a acestei taxe.

În al doilea rând chiar dacă s-ar admite (ss ceea ce nu este dat fiind precizările reclamantei în faţa instanţei de judecată din data de 20.06.2019 şi 17.10.2019 ) că reclamanta solicită prin prezenta acţiune direct plata în anul 2019 (data introducerii acţiunii) a unei taxe datorate în anul 2013 aceasta nu s-ar putea acorda decât în urma emiterii unei decizii de către autoritatea competentă, caz în care s-ar putea pune probleme specifice contenciosului administrativ dacă taxa mai poate fi cerută prin prisma prescripţiei, etc., ori în speţă nu s-a depus la dosar vreo decizie prin care să se stabilească o nouă taxă, iar acţiunea ar ţine de domeniul contenciosului administrativ şi nu civil.

În concluzie, pentru motivele de fapt şi de drept sus menţionate va respinge cererea ca nefondată întemeiată  pe art. 92 alin. (5) din Legea  nr. 18/1991. În temeiul art. 451 - 453 din C.pr.civ. reţinând culpa reclamantei în declanşarea prezentului proces va admite cererea pârâtei şi va obliga reclamanta la plata către pârâta a sumei de 15.756 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta, arătând ca aduce critici sentinței de fond în raport de:

Nemotivarea cu privire la termenul de prescripție de 5 ani al dreptului la acțiune;

Nemotivarea deciziei privind acordarea întregului cuantum al cheltuielilor de judecată;

Motivarea eronată a deciziei privind constatarea prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond reținând în mod greșit faptul că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile C.civ. referitoare la prescripția extinctivă, fără a fi avute în vedere dispozițiile art. 110 alin. (1) și (2) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, art. 2 pct. 42 din Legea nr. 500/2012 privind finanțele publice, respectiv art. 92 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, în raport de caracterul creanței datorate, ca fiind bugetară și nu civilă.

Instanța de fond nu a avut în vedere că suma pretinsă de XXX, instituție publică ce administrează exclusiv venituri publice, reprezintă o creanță datorată Bugetului de Stat, respectiv Fondului de ameliorare a fondului funciar, în temeiul prevederilor art. 92 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991.

Astfel, în speță, intimata SC YYY SRL, așa cum a reținut și Curtea de Conturi prin Decizia nr. zzz/2015, datorează bugetului de stat taxa prevăzută de art. 92 alin. (5) din Legea nr. 18/1991.

Față de aceste aspecte, instanța de fond avea obligația de a motiva cele reținute cu privire la faptul că "termenul de prescripție este de 3 ani și nu de 5 ani cum pretinde reclamanta întrucât s-au invocat 2 temeiuri din dreptul comun cărora le sunt aplicabile termenul de prescripție din dreptul comun și nu termenul de prescripție din dreptul fiscal".

Instanța de fond a ignorant cu desăvârșire textele legale, pronunțând o soluție fără să facă o analiză a aplicabilității acestor dispoziții legale, astfel: - art. 2 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora, - art. 3 pct. 2 din Legea nr. 69/2010, - art. 2 pct. 42 din Legea  nr. 500/2012.

Prin neanalizarea cererii introductive în raport de dispozițiile legale invocate anterior, instanța de fond a reținut în mod greșit că reclamantul ar fi invocat termenul de prescripție de 5 ani în raport de dreptul civil, deși în mod evident în toate actele de procedură depuse în cauză reclamantul a susținut 3 teze referitoare la prescripția dreptului la acțiune.

Astfel, teza I se întemeiază pe dreptul comun, respectiv art. 1341 și art. 1345 și urm. C.civ., sens în care termenul de prescripție se calculează de la data când creanța a devenit certă.

Creanța a devenit certă la data rămânerii definitive a Deciziei nr. zz/14.08.2015 a Curții de Conturi a României, prin Decizia ÎCCJ nr. zzz/11.12.2018, prin care s-a casat în parte Sentința nr. zzz/22.03.2016 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. zzz/2/2015.

Decizia CCR nr. zzz/14.08.2015 a fost anulată sub aspectul măsurii 11.2 prin sentința nr.zzz/22.03.2016 a Curții de Apel București, astfel încât prescripția a început să curgă de la data pronunțării Deciziei ÎCCJ nr. zzz/11.12.2018, când titularul dreptului la acțiune a cunoscut împrejurarea potrivit căreia în fapt a operat o veritabilă scoatere din circuitul agricol, la momentul edificării construcțiilor de către intimată, nefiind împlinit nici termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 C.civ..

Urmare a rămânerii definitive a măsurilor dispuse prin Decizia CCR nr. zzz/2015, XXX, în calitate de instituție păgubită, a efectuat verificări proprii prin organele ei control din cadrul Direcției Generale de Control, Antifraudă și Inspecții, fiind emisă Nota de control nr.zzz/4.01.2019.

Prin Decizia ÎCCJ nr. zzz/11.12.2018, instanța a casat în parte hotărârea primei instanțe, a rejudecat cauza pe fond și menținut măsura 11.2 din Decizia CCR nr. zzz/14.08.2015, reținând cu putere de lucru judecat faptul că deși în mod strict formal, taxa datorată Fondului de ameliorare a fondului funciar se percepe exclusiv la scoaterea definitivă a terenului din circuitul agricol, iar nu la trecerea acestuia în intravilan, în fapt a operat o veritabilă scoatere din circuitul agricol, la momentul edificării construcțiilor de către intimată.

Teza II se întemeiază pe dispozițiile art. 1, art. 2 pct. 28, art. 2 pct. 42 din Legea nr.500/2002, art. 92 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 și cele ale Codului de procedură fiscală, sens în care termenul de prescripție este de 5 ani, calculat conform art. 110 Cod procedură fiscală.

Întrucât XXX este administratorul Fondului de ameliorare a fondului funciar, parte a bugetului general consolidat, această instituție este cea care trebuie să recupereze suma datorată de intimată, sumă ce are caracterul unei creanțe bugetare.

Teza III se întemeiază pe art. 110 alin. (3) C.pr.fisc., sens în care termenul de prescripție este de 10 ani, calculat conform art. 110 C.pr.fisc.

Deși instituția apelantă a invocat art. 110 alin. (3) C.pr.fisc., potrivit căruia, ”Dreptul de a stabili creanțe fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.”, care ”curge de la data săvârșirii faptei ce constituie infracțiune sancționată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă", potrivit alin. (4), cu trimitere la adresa din 11.02.2019, emisă de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, prin care s-a făcut cunoscut faptul că în evidența organului de urmărire penală a fost înregistrat dosarul penal nr. zzz/P/2018, având ca obiect verificarea aspectelor cuprinse în Nota de control nr. zzz/10/30.08.2018, dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale ”în rem", instanța de fond nu a făcut nicio cercetare cu privire la rezultatul urmăririi penale.

Totodată, instanța de fond a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 92 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, reținând în mod eronat faptul că acestea ar face referire doar la obligația efectuării plății taxei pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol al terenului și nu la restituirea unei taxe plătite nedatorat, în condițiile în care textul de lege invocat în cauză, reprezintă temeiul de drept în baza căruia intimatul datorează încă taxa către Fondul de ameliorare a fondului funciar, față de care sunt aplicabile dispozițiile dreptului fiscal cu privire la prescripția de 5 ani a dreptului la acțiune.

Referitor la propria culpă a XXX, aceasta a fost reținută în mod greșit de prima instanță, întrucât, una dintre condițiile plății nedatorate, așa cum este reglementată de art. 1341 alin. (1) C.civ., este ca acesta să fi fost făcută din eroare.

Astfel, prin plata efectuată prin OP nr. zzz/18.02.2014, pârâta a devenit debitoarea unei obligații de restituire a sumei de 663.000 lei și a obligațiilor accesorii acesteia, întrucât aceasta a primit o plată în condițiile în care știa că nu îi este datorată.

În lumina celor expuse, învederează pe de o parte nemotivarea sentinței de fond cu privire la încadrarea pretențiilor în categoria creanțelor bugetare și implicit la aplicabilitatea termenului de prescripție prevăzut pentru acestea în Codul de procedură fiscală, pe de altă parte motivarea lapidară a instanței de fond cu privire la momentul de timp de la care se calculează termenul de prescripție.

Cu privire la cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond în cuantum exagerat de 15.756 lei, instanța de fond nu a motivat decizia de acordare a cheltuielilor de judecată în acest cuantum, cu atât mai mult cu cât avea această obligație ca răspuns la solicitarea instituției reclamante de a verifica și reduce cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate în raport de anumite criterii (complexitatea cauzei, numărul de termene, etc.). De asemenea, la dosarul cauzei, nu se află probe care să susțină acest cuantum. Cheltuielile de judecată trebuie dovedite de partea care le solicită. Chitanța reprezentând onorariu de avocat, care nu poartă nicio dată, nu poate fi considerată un act justificativ care poate sta la baza stabilirii și acordării cheltuielilor de judecată, în lipsa unor elemente esențiale din care să rezulte că plata a fost făcută pentru serviciile prestate în etapa procesuală în care s-a solicitat acea cheltuială

În cauză nu au fost aplicate dispozițiile art. 451 alin. (2), art. 452 și art. 455 C.pr.civ. instanța de fond menținând în mod nejustificat acordarea unui onorariu de avocat în cuantum excesiv de 15.756 lei, mult disproporționat în raport de complexitatea cauzei si activitatea depusă de apărător.

Deși onorariile avocaților se stabilesc în mod liber, prin negociere cu clientul care a angajat cauza, instanța este datoare să cenzureze un onorariu nejustificat de mare, solicitat în scopul îmbogățirii fără just temei, prin aceasta neconsiderându-se că intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client, care se menține în integralitate.

Deși judecătorul cauzei este ținut să aprecieze cuantumul onorariului avocațial din prisma ”valorii sau complexității cauzei (...), activității desfășurate de avocat [și] circumstanțelor cauzei", el este totodată ținut ca aprecierea să fie realizată fie în sensul constatării rezonabilității onorariului, fie în sensul constatării cuantumului său exagerat.

Pe cale de consecință, fără a aduce atingere clauzelor contractului de asistență juridică, instanța poate să reducă cuantumul onorariului avocațial solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată dacă apreciază disproporționalitatea acestuia în raport cu limitele pricinii.

În sensul celor arătate anterior, instanța de fond nu a analizat deloc cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, nici în raport de faptul că au fost acordate două termene de judecată, s-au administrat doar înscrisuri, avocatul nu a fost nevoit să se deplaseze în altă localitate, cauza s-a soluționat pe excepție, nici chiar că munca depusă de avocat s-a limitat la prezenta la termen, întocmirea și depunerea actelor de procedură, nefiind justificat onorariul de avocat excesiv de 15.756 lei.

Pentru a aprecia temeinicia cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, solicită instanței de control judiciar verificarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei care dovedesc efectuarea acestora și reducerea cuantumului în raport de complexitatea cauzei, munca depusă de apărător: numărul termenelor, numărul amânărilor solicitate de pârât. Astfel, apreciază că un cuantum de 2000 lei ar fi rezonabil.

Referitor la plata cheltuielilor de judecată care ar putea fi pretinse în apel de către intimată solicita respingerea acestei solicitări sau analizarea înscrisurilor care dovedesc cheltuielile solicitate și cenzurarea lor în raport de dispozițiile art. 451 alin. (2) C.pr.civ..

În drept, apelanta a invocat art. 466 și urm. C.pr.civ., Legea fondului funciar nr.18/1991, cu modificările și completările ulterioare, Legea 500/2012 privind finanțele publice, Codul de procedură fiscală.

Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare, depunând concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apelului.

Prin decizia, Curtea de apel secția a V-a a respins apelul formulat de apelantul reclamant XXX ca nefondat.

În motivare, curtea a arătat că, primele două motive de recurs, ce vizează nemotivarea sentinţei instanţei de fond, cu privire la termenul de prescripție de 5 ani al dreptului la acțiune al XXX şi respectiv la acordarea întregului cuantum al cheltuielilor de judecată, le constată ca fiind nefondate (cu precizarea necesară că, în cazul în care ar fi fost fondate, oricum nu ar fi putut atrage per se schimbarea hotărârii, cum solicită apelanta, ci anularea cu rejudecarea aspectului respectiv pe fondul său).

Presupusa nemotivare a hotărârii instanței de fond cu privire la termenul de prescripție de 5 ani al dreptului la acțiune al XXX nu poate fi reţinută; astfel, Tribunalul a făcut atât o descriere a ceea ce considera cauza juridică invocată, situaţia de fapt, cât şi a probatoriului din care a considerat că rezultă aceasta, precum şi a consecinţelor legale a situaţiei de fapt, aşa cum a fost ea stabilită, hotărârea fiind în mod evident motivată prin raportare la obiectul învestirii sale.

Astfel, prezentul motiv este vădit nefondat, netrebuind a fi confundată nemotivarea sau motivarea contradictorie cu o motivare clară, completă, dar a cărei construcţie logică nu corespunde cu logica juridică pe care o propune (consideră corectă) una dintre părţi.

Instanţa de fond a arătat expres de ce nu consideră aplicabil termenul de prescripţie de 5 ani pentru acţiunea întemeiată pe plată nedatorată/îmbogăţire fără justă cauză invocat de reclamantă, atât prin raportare la situaţia de fapt, aşa cum a fost ea descrisă/stabilită, cât şi prin raportare la normele juridice pe care le-a considerat incidente. În aceste condiţii nu poate fi vorba de o lipsă de motivare a respingerii tezei propuse de reclamantă.

În ceea ce priveşte acordarea în întregime a cheltuielilor de judecată acest aspect este motivat prin raportare la culpa procesuală şi natura cheltuielilor dovedite în termen (onorariul de avocat); din moment ce nu le-a considerat exagerate (ceea ce putea, e adevărat, şi din oficiu să facă), instanţa nu era obligată de nicio normă să motiveze de ce nu le-a considerat prea mari – „vădit disproporționate” conform art. 451 C.pr.civ. În mod evident, dacă le-ar fi redus din oficiu, trebuia să indice pe ce şi-a bazat această aplicare a unei dispoziţii de excepţie.

Cât priveşte fondul speţei, legalitatea şi temeinicia reţinerilor instanţei asupra situaţie de fapt şi de drept, aşa cum a fost ea devoluată de părţi, trebuie observat că, deşi apelantul reclamant amalgamează constant (inclusiv prin apel) temeiuri de drept diferite pentru a obţine restituirea pretins temeinică a sumei solicitate, de 834.451,80 lei, instanţa de fond a reuşit să stabilească cele două posibile invocări (teze) care ar rezulta din cauza juridică astfel prezentată.

În ceea ce priveşte prima teză, a plăţii nedatorate/îmbogăţirii fără justă cauză, aceasta în mod evident nu poate proveni din neplata unei obligaţii contractuale sau legale (instituţiile juridice enumerate în final excluzând prin definiţie plata nedatorată sau îmbogăţirea fără justă cauză), nici dintr-un fapt ilicit civil (ce poate avea şi conotaţii penale) – şi acesta din urmă excluzând ipoteza plăţii nedatorate şi îmbogăţirii fără justă cauză ce sunt fapte juridice civile licite, creatoare de drepturi şi obligaţii.

Or, cum corect a constatat instanţa de fond, ele nu pot izvorî din natura fiscală a unei presupuse obligaţii legale, faţă de descrierea situaţiei de fapt făcută de reclamantă ele neputând proveni (de fapt plata nedatorată, îmbogăţirea fără justă cauză nefiind în nici un mod argumentată de o manieră inteligibilă) decât din restituirea presupus eronată făcută de reclamantă la 18.02.2014.

Or, cum corect a constatat instanţa de fond, o astfel de restituire („plată”), dacă ar fi fost din eroare, nu poate naşte decât o obligaţie civilă de restituire a sumei de către accipiens. Această obligaţie este supusă termenului general de prescripţie de 3 ani (art. 2517 C.civ.), care curge de la data când creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască naşterea dreptului său – art. 2523 C.civ..

În speţă, prin natura creditorului persoană juridică de drept public, care avea în obiectul de activitate exact astfel de activităţi, acesta era obligat să cunoască pertinenţa efectuării respectivei restituiri de la data efectuării ei, nefiind nevoie de un control terţ (al Curţii de Conturi, în speţă), pentru a se naşte necesitatea de a cunoaşte caracterul nedatorat – teza finală „trebuia să cunoască”. Deci, termenul de prescripție corect raportat la o sumă de bani pretins greşit restituită (care nu este, în acest fel, o creanţă „fiscală”), de 3 ani, se împlinise la 18.02.2017.

Mai mult, în subsidiar, acest termen este împlinit chiar şi de la data Deciziei Curţii de Conturi nr.35/14.08.2015.

Faptul că reclamanta nu a observat eventuala pertinenţă a constatărilor (fiind încă la acel moment înăuntrul termenului de prescripţie calculat de la data restituirii) şi a ales să conteste în integralitate respectiva decizie, nu înseamnă că termenul de prescripţie nu ar fi trebuit să înceapă că curgă cel târziu de la acel moment, ci că reclamanta interpretează greşit art. 2523 C.civ. care indică drept moment al începutului termenului acela în care, în mod obiectiv, fără culpă, creditorul avea datele pentru a şti de existenţa dreptului său – „trebuia să cunoască naşterea dreptului său”; or, acest moment nu poate fi bazat doar pe momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care să se refere la dreptul respectiv, o astfel de interpretare făcând din instituţia prescripţiei una superfluă.

În ceea ce priveşte fundamentarea solicitării direct pe o obligație de plată legală – ex lege – rezultând din art. 92 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, în mod corect a constatat Tribunalul că respectivul articol nu are în vedere recuperarea restituirii greşite a unei taxe (nefiind reglementată o astfel de obligaţie ex lege separat de plata nedatorată), ceea ce a cerut reclamanta.

Acceptând, în subsidiar, ca şi Tribunalul, că reclamanta dorea de fapt plata directă a unei astfel de taxe (care într-adevăr, în acest caz are natura unei creanţe fiscale) pe acest temei în mod legal s-a constata faptul că instanţa civilă cu profesionişti nu poate fi învestită cu constatarea în mod direct a unei creanţe fiscale (sau a temeiniciei, legalităţii stabilirii acesteia).

Astfel regimul juridic al creanţelor bugetare impune emiterea de acte administrative (administrativ-fiscale) cu propriul regim juridic cât priveşte posibilitatea de stabilire, contestare prealabilă (administrativă) şi eventual judiciară. Or, în aceste condiţii, creanţa invocată de o manieră generală în baza art. 92 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, ca reprezentând o taxă datorată de pârâtă încă din 2013 (dar pentru care nu se prezintă deciziile administrativ fiscale de stabilire a acesteia) nu poate reprezenta, în sensul dreptului civil la care apelează reclamanta, o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, care să fie constatată/acordată ca atare.

Totodată, separat de acest aspect se reproşează instanţei de fond faptul că, deşi s-ar fi invocat termenul de prescripţie de 10 ani prevăzut de art. 110 alin. (3) C.pr.fisc., instanţa nu a făcut nicio cercetare cu privire la rezultatul anchetei penale. Or, în mod evident, nu era necesară nicio cercetare a instanţei pe acest aspect, întrucât instanţa era chemată să stabilească o obligaţie existentă, actuală, nu una care s-ar putea naşte în urma constatării unor fapte penale.

Astfel, art. 110 alin. (3) C.pr.fisc. prevede posibilitatea de a stabili creanţe fiscale în 10 ani când acestea rezultă din fapte prevăzute de legea penală. Dar existenţa unor fapte prevăzute de legea penală trebuie stabilită mai întâi de organele de urmărire penală şi apoi certificată de instanţele penale, până la acel moment invocarea unei presupuse astfel de creanţe direct în faţa instanţelor civile fiind evident nepertinentă.

Totodată, reclamanta amalgamează şi în acest caz termenii juridici, pe de o parte pentru că în speţă nu s-a invocat nici un moment răspunderea civilă delictuală, care ar fi subsecventă unui ilicit penal (ci plata nedatorată, respectiv naşterea ex lege a unei creanţe în patrimoniul său, ceea ce e cu totul diferit), pe de altă parte pentru că respectiva prescripţie vizează stabilirea unei creanţe fiscale de către organele abilitate, iar nu solicitarea unei creanţe direct instanţei civile.

Cât priveşte fondul problemei cheltuielilor de judecată acordate de Tribunal, reanalizând cuantumul acestora prin prisma criteriilor impuse de art. 451 C.pr.civ., Curtea constată că acestea au fost dovedite ca atare (f. 153-154 vol. 2 dosar fond) şi nu pot fi socotite drept exagerate („vădit disproporţionate cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat – în exprimarea legiuitorului). Astfel, valoarea litigiului era importantă (cheltuielile fiind sub 2% din valoarea acestuia), iar complexitatea lui a fost suficient de mare, ţinând cont de faptul că reclamanta a intentat practic două acţiuni într-una singură în urma modificării cererii iniţiale, fundamentându-se (aşa cum rezultă şi din analiza de mai sus) pe două temeiuri juridice total diferite, ce necesitau apărări cu totul diferite; de asemenea pe lângă problemele juridice principale au fost antamate multiple aspecte secundare ce erau, în viziunea reclamantei, esenţiale (efectul deciziilor CCR asupra terţilor, efectul acestora sau a deciziilor instanţelor asupra termenului de prescripţie, etc.) aspecte la care în mod firesc partea adversă trebuia să-şi formuleze apărări pertinente. Deci, în mod corect, instanţa de fond nu a considerat necesară reducerea cheltuielilor solicitate.

Domenii speta

Spete similare