Răspunderea practicianul în insolvenţă pentru exercitarea atribuţiilor cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă

Rezumat:

Dispoziţiile art. 182 din Legea nr. 85/2014 instituie, prin norme fără corespondent în reglementarea anterioară, un regim de protecţie în favoarea practicianului în insolvenţă din perspectiva a două aspecte: calitatea sa de reprezentant al debitorului şi modalitatea de exercitare a atribuţiilor în procedură. Astfel, a fost reglementată protecţia practicianului în insolvenţă care acţionează cu bună-credinţă, în limitele atribuţiilor prevăzute de lege şi a informaţiilor disponibile, pentru actele procesuale efectuate ori pentru conţinutul înscrisurilor întocmite în cadrul procedurii, acesta răspunzând din punct de vedere juridic numai pentru exercitarea atribuţiilor cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

În cauză nu s-a făcut dovada relei credinţe ori neglijenţei grave cu care a acţionat practicianul în insolvenţă, deşi sarcina probei revenea titularului pretenţiei dedusă judecăţii, în aplicarea principiului general potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. Altfel spus, reclamanta-apelantă nu a produs probe pertinente şi concludente care să demonstreze faptul că administratorul judiciar a încălcat norme de drept material, urmărind sau acceptând vătămarea unui interes legitim al acesteia, ori că nu a îndeplinit sau a îndeplinit defectuos o obligaţie legală şi prin aceasta a determinat vătămarea intereselor sale legitime, simplele afirmaţii superflue în sensul neîndeplinirii obligaţiei de supraveghere a activităţii debitoarei neputându-se constitui ca argumente solide în susţinerea cererii.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată la data de 22.10.2019, în dosarul nr. .../40/2015/a11, creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, în temeiul art.182 din Legea nr. 85/2014, art 1349,1357-1359 , 1381 Cod Civil, a solicitat obligarea administratorului judiciar A. SPRL la acoperirea prejudiciului produs în dosarul de insolventă nr.2505/40/2015, în sumă de 102.608 lei, întrucât acesta nu şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute de lege.

Prin sentinţa nr. 45 din 27 februarie 2020, Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a civilă a respins, ca nefondată, cererea reţinând, în esenţă că, deși nu a fost încadrată în drept, cererea  formulată de petentă poate fi calificată ca fiind întemeiată pe dispozițiile art.182 din Legea nr. 85/2014, care dau posibilitatea judecătorului sindic de a sancționa administratorul judiciar care din culpă sau din rea credință nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit cu întârziere obligațiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic; totodată, dacă prin fapta sa administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu, va putea fi obligat la repararea acestuia; că, stabilirea faptei culpabile prejudiciabile este verificată prin aplicarea principiilor răspunderii civile delictuale și prin verificarea îndeplinirii de către pârât a atribuțiilor prevăzute de art. 58, respectiv art. 64 din Legea nr.85/2014; că, în cauză, reclamanta a susținut că se impune obligarea la despăgubiri deoarece rapoartele de activitate depuse și publicate în BPI au fost întocmite sumar fără a cuprinde explicații concrete asupra activității debitoarei, dar, trebuie remarcat faptul că, raportul prevăzut de art.59 din Legea nr.85/2014 putea fi contestat de către reclamantă în procedura specială a dispozițiilor art.59 alin.5 din lege; că, reclamanta a indicat disp. art.182 din Legea nr.85/2015, invocând că nu au fost respectate de către administratorul/ lichidatorul judiciar atribuțiile prevăzute de lege, dar nu a motivat cu niciun aspect concret care este fapta culpabilă din care rezultă prejudiciul solicitat; că, în ceea ce privește contractul de cesiune autentificat sub nr.5404/2017, prin care... Bank SA a cesionat creanța în cuantum de 395904,92 lei deținută împotriva debitoarei către B., este de remarcat că cesionara nu a achitat întreg prețul, acesta fiind achitat de către C., iar prin precizările depuse la dosar a invocat un conflict de interese între administratorul special și calitatea de creditor al debitoarei deținută de către acesta în baza cesiunii, dar a omis a avea în vedere că dispozițiile art. 52 alin. 2 din Legea nr.84/2014 au fost introduse prin OUG nr.88/2018, iar contractul de cesiune a fost încheiat la data de 10.10.2017, neexistând la acea dată vreo interdicție legală şi de altfel, modalitatea de achitare a creanței către.. Bank a fost contestată de către reclamantă, contestarea raportului publicat în BPI nr. ..din 14.05.2019, raport nr...

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel creditoarea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a reiterat susţinerile din cererea de chemare în judecată şi a arătat, în esenţă, că hotărârea tribunalului a fost dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale în condiţiile în care administratorul judiciar avea obligaţia de a întreprinde măsurile necesare atât în ceea ce priveşte contractul de cesiune, cât şi în ceea ce priveşte starea de incompatibilitate a administratorului special; că, întrucât administratorul judiciar a arătat în rapoartele întocmite în cauză că debitoarea a respectat graficul de plăţi din planul de reorganizare, rezultă că din creanţa ... Bank SA mai era de plată suma de 111404,14 lei şi nu suma de 285104,93 lei, aşa cum apare că a plătit doamna C.; că, din punctul de vedere al administratorului judiciar rezultă că a existat doar un singur creditor, respectiv ... Bank SA în favoarea căruia s-au făcut toate demersurile posibile pentru stingerea creanţei, ignorându-se creditorul bugetar care, de altfel, a formulat 8 cereri de plată, contestaţii şi cerere de deschidere a procedurii falimentului, întrucât nu a fost respectat graficul de plăţi; că, practicianul în insolvenţă nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege, nu a verificat actele întocmite şi plăţile efectuate, nu a adus la cunoştinţa creditorilor situaţia financiară a debitoarei, motiv pentru care s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile legale privind atragerea răspunderii acestuia.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a prev. art. 476 NCod de proc. civ. care consacră efectul devolutiv al prezentei căi de atac, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 182 din Legea nr. 85/2014, „(1) Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate fi tras la răspundere pentru exercitarea atribuţiilor cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Există rea-credinţă atunci când administratorul judiciar/lichidatorul judiciar încalcă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unui interes legitim. Există gravă neglijenţă atunci când administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu îndeplineşte sau îndeplineşte defectuos o obligaţie legală şi prin aceasta determină vătămarea unui interes legitim. (2) În afara dispoziţiilor alineatului precedent, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate fi tras la răspundere civilă, penală, administrativă sau disciplinară pentru actele efectuate în cursul procedurii, potrivit normelor de drept comun. (3) Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar care acţionează cu bună-credinţă, în limitele atribuţiilor prevăzute de lege şi a informaţiilor disponibile, nu poate fi tras la răspundere pentru actele procesuale efectuate ori pentru conţinutul înscrisurilor întocmite în cadrul procedurii”.

Jurisprudenţa şi doctrina în materie sunt cvasiunanime în aprecierea împrejurării că practicianul în insolvenţă îndeplineşte funcţia de reprezentant al justiţiei deoarece reprezintă şi apără nu numai interesele debitorului şi ale creditorilor, dar, alături de judecătorul sindic, oferă garanţia respectării prevederilor legale şi coordonează, supraveghează şi acţionează în vederea derulării procedurii.

Textul legal citat instituie, prin norme fără corespondent în reglementarea anterioară, un regim de protecţie în favoarea practicianului în insolvenţă din perspectiva a două aspecte: calitatea sa de reprezentant al debitorului şi modalitatea de exercitare a atribuţiilor în procedură. Astfel, prin disp. art. 182 alin. 3 din legea cadru a fost reglementată protecţia practicianului în insolvenţă care acţionează cu bună-credinţă, în limitele atribuţiilor prevăzute de lege şi a informaţiilor disponibile, pentru actele procesuale efectuate ori pentru conţinutul înscrisurilor întocmite în cadrul procedurii, acesta răspunzând din punct de vedere juridic numai pentru exercitarea atribuţiilor cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Din ansamblul probator al cauzei rezultă în mod evident faptul că, în cauză nu s-a făcut dovada relei credinţe ori neglijenţei grave cu care a acţionat practicianul în insolvenţă, deşi sarcina probei revenea titularului pretenţiei dedusă judecăţii, în aplicarea principiului general potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. Altfel spus, reclamanta-apelantă nu a produs probe pertinente şi concludente care să demonstreze faptul că administratorul judiciar a încălcat norme de drept material, urmărind sau acceptând vătămarea unui interes legitim al acesteia, ori că nu a îndeplinit sau a îndeplinit defectuos o obligaţie legală şi prin aceasta a determinat vătămarea intereselor sale legitime, simplele afirmaţii superflue în sensul neîndeplinirii obligaţiei de supraveghere a activităţii debitoarei neputându-se constitui ca argumente solide în susţinerea cererii.

Mai mult, însăşi reclamanta-apelantă confirmă faptul că nemulţumirile invocate la adresa administratorului judiciar au făcut obiect de analiză în faţa instanţei de judecată, în mai multe dosare vizând cereri de plată şi contestaţii formulate împotriva măsurilor administratorului judiciar, acestea din urmă fiind supuse aşadar, prin hotărâri definitive de respingere, cenzurii judecătorului sindic, chemat să efectueze un control de legalitate în cadrul procedurii, în contextul în care atribuţiile manageriale, verificate sub aspectul oportunităţii de către creditori, aparţin practicianului.

Pe de altă parte, actele procesuale ori măsurile pretins prejudiciabile şi necontestate intră în sfera celor asumate de reclamanta-apelantă, echivalând practic cu invocarea propriei culpe de către aceasta, ceea ce nu poate fi primit.

De menţionat este şi faptul că, la data de 1.10.2019, judecătorul sindic a procedat la admiterea cererii aceleiaşi reclamante, dispunând deschiderea procedurii generale de faliment împotriva debitoarei, cu desemnarea în calitate de lichidator judiciar a aceluiaşi practician, respectiv A. SPRL, sentinţa fiind definitivă prin neapelare, după cum rezultă din informaţiile obţinute din fişa dosarului anexată, aspect de natură a reconfirma postura procesuală culpabilă a reclamantei-apelante.

Faţă de cele ce preced, văzând că nu sunt date motivele de apel invocate şi că, nici din oficiu nu există motive de nulitate a sentinţei, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 din NCod proc. civ., va respinge apelul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare