Protectia garanţiei creditorului în procedura insolvenței în cazul în care, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, debitoarea a încasat sume de bani care erau garanția creditoarei. Efectele în timp ale denunțării contractelor asupra garanției credit

Rezumat:

Din perspectiva procedurii insolvenței, care este, în principal, o procedură execuțională colectivă, cesiunea de creanță este asimilată ipotecii mobiliare prin dispozițiile art. 2347 C. civ. în ceea ce privește ordinea de preferință și executarea creanței. Creditorii beneficiari ai unor astfel de cauze de preferință sunt titularii unor creanțe asupra averii debitorului în favoarea cărora debitorul a constituit ipoteci mobiliare sau a cedat creanțe asupra unor terți cu titlu de garanție, creanța unui astfel de creditor înscriindu-se drept creanță garantată sub condiție, condiția suspensivă afectând caracterul garantat al creanței.

Până la denunțarea contractelor, acestea au produs efecte, creditoarea bucurându-se de toate privilegiile garanției pe perioada cât au fost valabile respectivele contracte. Astfel, până la denunțare, care a operat pentru viitor nu și pentru trecut, orice sumă de bani plătită în contul celor patru contracte se cuvenea creditoarei având în vedere garanția privilegiată a acesteia.

Hotărârea:

Prin sentinţa nr. 37 din 23.07.2020, Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de contestatoarea Banca A. SA în contradictoriu cu debitoarea SC B. SRL- prin administrator judiciar C.I.I. D. şi comitetul creditorilor Banca C. SA, Banca A. SA şi DGRFP -AJFP, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pentru garantarea obligațiilor rezultate din Contractul de credit nr. 243/14.2017, SC B. SRL, în calitate de cedent, a cesionat Băncii A. SA – Sucursala.., în calitate de cesionar, prin Contractul de cesiune de creanță nr. 243/CES/02/ 14.09.2017, drepturile sale de creanță în valoare totală de 8.000.000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții care fac obiectul contractelor nr. 161/29.06.2017, nr.163/29.06.2017, nr.164/29.06.2017, respectiv nr.180/19.07.2017.

Prin sentința nr. 107/2019 din 12.04.2019, pronunțată de Tribunalul Botoşani, în dosarul nr. 668/40/2019, s-a deschis procedura insolvenței față de cedenta B. SRL.

În exercitarea atribuțiilor legale, în vederea maximizării averii debitoarei, administratorul judiciar al debitoarei a procedat la denunțarea următoarelor contracte, în temeiul art.123 din Legea nr.85/2014, astfel:

-prin notificarea nr. 21/18.06.2019 a fost denunțat contractul nr. 180/19.07.2017, referitor la obiectivul „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, județul Ilfov, orașul …”;

-prin notificarea nr. 24/18.06.2019 a fost denunțat contractul de lucrări nr. 163/29.06.2017 referitor la obiectivul „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, județul Bacău, municipiul …”,;

-prin notificarea nr. 25/18.06.2019, a fost denunțat contractul de lucrări nr. 164/29.06.2017, referitor la obiectivul „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, județul Bacău, municipiul …” ;

-prin notificarea nr. 26/18.06.2019, a fost denunțat contractul de lucrări nr. 161/29.06.2017, referitor la obiectivul „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, județul Neamț, comuna ..”, măsura denunțării acestora nefiind contestată.

Prin adresa nr. 814177 din 25.06.2019, contestatoarea Banca A. S.A. a solicitat asigurarea unei protecții corespunzătoare pentru garanțiile constituite în favoarea sa, de către debitoare, constând în cesionarea creanțelor din contractele de lucrări nr. 163/29.06.2017, încheiat cu ANL .. și 164/29.06.2017, încheiat cu ANL ..., în temeiul art.87 alin.3 din Legea nr. 85/2014, în considerația sumelor încasate în cursul procedurii de insolvență, mai exact în intervalul 12.04.2019 - 31.05.2019, respectiv a sumei de 191.715,77 RON, din contractul 164/29.06.2017 și a sumei de 258.834,75 RON din contractul nr. 163/29.06.2017. Creditoarea a precizat că sumele încasate din contractele cesionate i se cuveneau, întrucât poartă un drept de garanție asupra acestora.

Prin adresa nr. 14/11.05.2020, administratorul judiciar al B. SRL a răspuns la adresa contestatoarei, răspunsul fiind unul negativ, motivându-se în esență că nu sunt incidente dispozițiile art.75 alin.9 din Legea nr.85/2014.

Măsura administratorului judiciar cuprinsă în Raportul nr. 16/11.05.2020, publicat în BPI nr. 7387/15.05.2020 a fost contestată de către creditoarea Banca A. SA, invocându-se încălcarea dispozițiilor art. 87 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, apreciind că refuzul administratorului judiciar se întemeiază pe un eveniment viitor și nesigur, respectiv că se va îndestula prin plăți în cadrul planului de reorganizare.

Judecătorul sindic a constat că Banca A. SA, în calitate de creditor, nu a solicitat acordarea unei protecții corespunzătoare de natura celei prevăzute de art.78 alin.2 ca urmare a formulării unei cereri de ridicare a suspendării prevăzute de art.75 alin.1 cu privire la creanța sa și de valorificare imediată, în cadrul procedurii, ci dispozițiile art.78 alin.2 din lege au fost invocate întrucât acestea reglementează măsurile menite să ofere protecție corespunzătoare creanței garantate a creditorului despre care face vorbire art.87 alin.3 din lege, iar ceea ce solicită creditoarea implicit, este ca în temeiul art.87 alin.3 să i se distribuie sumele încasate în temeiul celor două contracte nr.164 și nr.163.

Or pentru a se încuviința astfel de distribuiri, se impune verificarea mai multor condiții, astfel cum rezultă din art.87 alin.3 din lege:

- să se intenționeze de către administratorul judiciar înstrăinarea bunurilor din averea debitoarei grevate de cauze de preferință,

- creditorului titular al creanței garantate să nu i se poată asigura protecția corespunzătoare a creanței prin una dintre măsurilor prevăzute de art.78 alin. 3 (efectuarea de plăți periodice în favoarea creditorului pentru acoperirea diminuării valorii obiectului garanției ori a valorii părții garantate dintr-o creanță cu rang inferior; efectuarea de plăți periodice în favoarea creditorului pentru satisfacerea dobânzilor, majorărilor, penalităților de orice fel și respectiv, pentru reducerea capitalului creanței sub cota de diminuare a valorii obiectului garanției ori a valorii părții garantate dintr-o creanță cu rang inferior; novația obligației de garanție prin constituirea unei garanții suplimentare, reale sau personale ori prin substituirea obiectului garanției cu un alt obiect.)

În opinia contestatoarei, utilizarea sumelor provenite din încasarea de creanțe cesionate în favoarea sa, reprezintă o înstrăinarea a bunurilor, în sensul art. 87 alin. 3 din lege.

Într-adevăr, sumele de bani reprezintă și ele bunuri în sensul art. 535 C.civ., iar întrebuințarea acestora implică înstrăinarea acestora, astfel că aparent rezultă că ar putea invoca dispozițiile art.87 alin.3 și creditorul al cărui drept de preferință poartă asupra unor sume de bani care sunt utilizate în activitatea curentă a debitoarei aflate în insolvență.

Cu toate acestea, nu pot fi ignorate dispozițiile art.75 alin.8 și 9 din Legea nr.85/2014, care reglementează regimul sumelor de bani asupra cărora sunt instituite drepturi de preferință existente în contul debitorului la data deschiderii procedurii, iar art. 9 reglementează dreptul administratorului judiciar de a folosi sumele de bani asupra cărora sunt instituite drepturi de preferință numai cu acordul creditorului sau în cazul refuzului acestui acord, cu autorizarea judecătorului sindic și acordarea protecției, privesc numai sumele de bani asupra cărora sunt instituite drepturi de preferință existente în contul debitorului de la data deschiderii procedurii, nu și sumele de bani ce se vor încasa în conturile debitorului ulterior deschiderii procedurii.

Pentru sumele de bani ce se vor încasa în conturile debitorului ulterior deschiderii procedurii (cum este ipoteza dedusă judecății) operează interdicția dedusă din art.75 alin.1, în sensul că nicio altă acțiune judiciară, extrajudiciară sau măsură de executare silită nu va putea fi exercitată, respectiv luată pentru aproprierea acestora de către vreun creditor, acestea fiind destinate, de regulă plăților către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente sau plăților încuviințate în condițiile art.87 alin.2 , în cadrul perioadei de observație, realizării de reorganizare, sau distribuirii în condițiile art.159 după deschiderea procedurii falimentului.

Judecătorul sindic a concluzionat că utilizarea sumelor de bani încasate de către debitor în cursul procedurii nu reprezintă o înstrăinare de bunuri în sensul Legii nr.85/2014.

Rezultă cu evidență din modul de redactare al art.87 alin.3 lit.b) că sumele din care se fac respectivele distribuiri sunt sume rezultate din înstrăinarea bunurilor din averea debitorului grevate de cauze de preferință, ceea ce presupune ca înstrăinarea să se facă în schimbul unui preț, în cauză fiind vorba de utilizarea sumelor în derularea activității curente.

Față de toate considerentele expuse, apreciind că nu sunt incidente dispozițiile art.87 alin.3 din Legea nr.85/2014, invocate de contestatoare, tribunalul a respins contestația ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel contestatoarea Banca A. SA, criticând sentinţa raportat la aplicarea greşita a dispoziţiilor legale.

Astfel, deşi a susţinut şi probat la fond că baza la care se referă în solicitările sale sunt cesiunile de creanţa aferente contractelor de lucrări nr.163/29.06.2017 şi nr.164/29.06.2017 (contracte de lucrări aduse în garanţie la contractul de credit 243/2017; contract de cesiune de creanţa nr.243/CES/2017), instanţa şi-a întemeiat în mod greşit soluţia pe ideea de ipotecă mobiliară.

Cesiunile de creanţa la care a făcut referire presupun ca banii viraţi de către debitorul cedat sunt în realitate banii băncii.

Băncile utilizează frecvent în activitatea de creditare cesiunea de creanţa în vederea garantării rambursării creditelor acordate clienţilor.

Cesiunea de creanţa reprezintă un transfer de proprietate asupra dreptului de creanţa, în timp ce garanţia reală mobiliară are doar natura unui drept real accesoriu care grevează creanţa până la îndeplinirea obligaţiei principale.

Între aceste două categorii, se poate identifica şi existenta unei categorii speciale, respectiv cea a cesiunii de creanţa în scop de garanţie, operaţiune asimilată de Codul civil (art. 2347 alin. 2)

unei garanţii reale. Specificitatea acestei categorii rezultă tocmai din aceea că ea împrumută regimul juridic al uneia dintre cele doua categorii principale - cesiunea de creanţa sau garanţia mobiliara asupra creanţei, în funcţie de calificarea concreta a operaţiunii.

Instanţa în mod eronat face aplicarea art.75 alin.l din lege.

Solicitările sale de distribuire a sumelor de bani care i se cuveneau în baza cesiunilor de creanţă nu reprezintă o acţiune judiciară sau o măsura de executare silită, ci un drept al băncii conform dispoziţiilor contractuale stabilite de părţi în contractul de credit şi celelalte documente aferente finanţării.

A mai arătat apelanta că, utilizarea sumelor provenite din încasarea de creanţe cesionate în favoarea băncii reprezintă o înstrăinare de bunuri (banii fiind bunuri în sensul dispoziţiilor Codului Civil). În speţa supusă judecăţii, banca a rămas atât fără garanţie (sumele de bani care i se cuveneau au fost destinate de administratorul judiciar activităţii curente), cât şi fără protecţie corespunzătoare, adecvată.

S-a ajuns până într-acolo încât banca nu mai este în măsura să atingă scopul urmărit la momentul încheierii contractelor de credit, în sensul în care facilitatea de credit acordată debitoarei nu mai este garantată, existând riscul ca aceste contracte să fie în realitate lipsite de cauza juridică.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, C.I.I. D., în calitate de administrator judiciar al S.C. B. S.R.L, a arătat că art. 5 pct.15 din Legea nr. 85/2014, defineşte creanţele care beneficiază de o cauză de preferinţă, ca fiind acelea care sunt însoţite de un privilegiu şi sau de drepturi asimilate ipotecii, potrivit art. 2347 C. civ. şi/sau de un drept de gaj asupra bunurilor din patrimoniul debitoarei, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garant faţă de persoanele-beneficiare ale cauzelor de preferinţă, iar potrivit art. 2327 C. civ., cauzele de preferinţă sunt privilegiile, ipotecile, respectiv operaţiunile prevăzute de art. 2347 C. civ., şi gajul.

 Raportat la situaţia de faţă, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, consideră că pentru a exista un drept de preferinţă, trebuie să existe un bun sau o valoare care să fie obiectul garanţiei care îl grevează.

Or, prin denunţarea contractelor, garanţia apelantei creditoare contestatoare a rămas fără obiect, astfel încât nu se poate pune în discuţie asigurarea de către administratorul judiciar a protecţiei corespunzătoare solicitate de aceasta, impunându-se, în consecinţă, înscrierea creanţei în totalitate ca o creanţă chirografară.

Caracterul garantat al unei creanţe, se apreciază prin prisma garanţiei acesteia. Or, dacă nu mai există garanţie, ca urmare a rămânerii fără obiect a acesteia, prin prisma economiei Codului insolvenţei, creanţa rămâne o creanţă chirografară.

Acesta este şi motivul pentru care, cererea apelantei creditoare contestatoare nu a putut fi soluţionată favorabil, intervenind modificarea înscrierii creanţei acesteia în tabelul preliminar, ca urmare a evoluţiei în timp a garanţiilor aduse, mai precis a denunţării contractelor ce au făcut obiectul garanţiei.

Este important de remarcat faptul că cesiunea de creanţă care a fost încheiată în scop de garanţie, operaţiune asimilată ipotecii, ca şi ipoteca pe stocul de marfă sau pe un fond de comerţ, (o universalitate de fapt sau un bun mobil fără corporalitate), sunt garanţii cu eficienţă redusă.

Aceasta cu atât mai mult cu cât ipoteca pe toate aceste valori sau bunuri incorporale este pur iluzorie în procedura insolvenţei, întrucât în insolvenţă nu există dreptul de urmărire, iar dreptul de preferinţă se exercită doar asupra sumei rezultate din vânzarea/ lichidarea bunului sau a valorii grevate de garanţie, conform art. 159 alin. (1), teza iniţială din Legea 85/2014. În raport de celelalte bunuri, negrevate de garanţii, creditorul cu drept de preferinţă pe astfel de valori sau bunuri incorporale este, aşa cum rezultă din art. 159 alin. (2) şi (3) din Legea 85/2014, în aceeaşi poziţie cu creditorii de la art. 161 pot. 9 din Legea 85/2014.

Or, în contextul în care creditoarea Banca A. S.A., a consimţit ca garantarea creditelor acordate debitoarei S.C. B. S.R.L. să se facă prin constituirea de ipoteci asupra creanţelor viitoare (bunuri mobile incorporale) ale debitoarei, izvorând din contractele de antrepriză aflate în derulare, cunoscând eficienţa redusă a acestui tip de garanţii, este evident că şi-a asumat implicit şi riscul volatilităţii acesteia, derivând din denunţarea/rezilierea contractelor de lucrări ori deschiderea procedurii de insolvenţă a debitoarei, caz în care dreptul de ipotecă va fi limitat doar asupra diferenţei rezultate între sumele încasate din executarea lucrărilor efectuate în cadrul perioadei de observaţie sau reorganizare şi cheltuielile necesitate de realizarea lucrărilor (materii prime, materiale, muncă vie etc, ) adică asupra cotei de beneficiu (profit) real obţinut.

Ca atare, chiar şi în situaţia în care contractele de lucrări nu ar fi fost denunţate, trebuie avut în vedere că, dreptul de preferinţă pe care îl deţine apelanta creditoare contestatoare, nu poate fi exercitat decât asupra eventualului beneficiu obţinut din executarea contractului, determinat prin scăderea cheltuielilor efectuate pentru realizarea lucrărilor (materiale, cheltuieli cu munca vie, etc), din veniturile obţinute.

Numai în această situaţie particulară, în care eventualul beneficiu obţinut ar fi utilizat pentru desfăşurarea activităţii curente, creditorul poate cere, în temeiul art. 78 din Legea 85/2014, o protecţie corespunzătoare pentru diminuarea valorii obiectului garanţiei, ceea ce nu este cazul în speţă. În cauză, debitoarea nu a înregistrat niciun beneficiu ca urmare a executării parţiale a celor două contracte, fiind, dimpotrivă, în situaţia de a suporta, din fonduri proprii, sumele de 258.047,27 (pentru contractul nr. 163/29.06.2017), respectiv 64.371,11 RON (pentru contractul nr. 164/ 29.06.2017).

Astfel, astfel cum reiese din situaţia cheltuielilor totale care au fost transmise apelantei creditoare contestatoare, pentru contractele de lucrări nr. 163/ 29.06.2017 şi 164/29.06.2017, la data denunţării, debitoarea S.C. B S.R.L. nu a înregistrat un sold pozitiv, cheltuielile efectuate depăşind încasările.

În aceste condiţii, nu poate fi acceptată teza îmbrăţişată de apelanta creditoare contestatoare, conform căreia dreptul de ipotecă asupra creanţelor ipotecate, se exercită asupra veniturilor integrale obţinute ca urmare a executării lucrărilor, fără a se ţine cont de necesitatea şi obligativitatea achitării cheltuielilor curente ocazionate de executarea contractelor în discuţie până la momentul denunţării acestora, deoarece s-ar ajunge la situaţia absurdă în care apelanta creditoare contestatoare s-ar îmbogăţi în detrimentul celorlalţi creditori de la masa credală, care ar fi nevoiţi să suporte aceste cheltuieli făcute pentru executarea contractelor care au diminuat patrimoniul debitoarei definit de art. 5 alin. (1) pct.5 din Codul insolvenţei.

Astfel cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, din modul de redactare al art. 87 alin. 3 lit. b), reiese cu evidenţă că sumele din care se fac distribuirile conform acestui text normativ, sunt sume rezultate din înstrăinarea bunurilor din averea debitorului grevate de cauze de preferinţă, ceea ce presupune ca înstrăinarea să se facă în schimbul unui preţ, în cauză fiind vorba despre utilizarea sumelor în derularea activităţii curente şi, mai mult, despre cheltuieli suportate de debitoare pentru executarea contractelor cesionate.

Cesiunea de creanţă în scop de garanţie este operaţiune asimilata ipotecii, conform art. 2347 alin. (2) C. civ., transferul creanţei fiind afectat de condiţia suspensivă a neîndeplinirii de către cedent a obligaţiei principale, moment în care cesiunea ar deveni perfecta, creditorii fiind îndreptăţiţi să solicite debitorului cedat plata creanţei.

În ipoteza în care, obligaţia principală a devenit scadentă înainte de deschiderea procedurii de insolvenţă, astfel încât cesiunea de creanţă a devenit perfectă, însă terţul debitor al garanţiei a efectuat plata către debitor, devin incidente dispoziţiile art. 75 alin. (7) din Legea 85/2014, condiţii în care, suma de bani existentă în contul debitoarei la data deschiderii procedurii, care constituie obiect al garanţiei, poate fi distribuită în termen de 5 zile la simpla cerere a creditorului titular al ipotecii mobiliare.

În ceea ce priveşte folosirea sumelor de bani care fac obiectul cauzelor de preferinţă sus menţionate, în vederea continuării activităţilor curente a debitoarei, aceasta este permisă, în perioada de observaţie, numai în condiţiile limitative ale alin. 9 al art. 75 din Legea 85/2014, respectiv cu acordul creditorului titular al garanţiei ori, în cazul refuzului acestui acord, cu autorizarea judecătorului sindic, cu acordarea unei protecţii corespunzătoare creditorului titular al garanţiei.

Contrar susţinerilor contestatoarei, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 87 alin. (3) din Legea 85/2014, referitor la propunerile de înstrăinare a bunurilor din averea debitorului grevate dc cauze de preferinţă, având în vedere că, astfel cum a reţinut, în mod corect şi legal, instanţa de fond, aceste dispoziţii reglementează regimul sumelor de bani asupra cărora sunt instituite drepturi de preferinţă existente în contul debitoarei la data deschiderii procedurii, conform art. 75 alin. (9) din Legea 85/2014. |

Or, în speţă, sumele de bani încasate în baza celor două contracte la care se referă apelanta, creditoare contestatoare au fost achitate de beneficiarii lucrărilor după momentul deschiderii procedurii, astfel încât, astfel cum a reţinut, în mod corect şi legal, instanţa de fond nu sunt incidente dispoziţiile art. 75 alin. (7) şi (9) din Legea 85/2014.

Ca atare, utilizarea acestor sume de bani intrate în contul unic al procedurii în vederea desfăşurării activităţilor curente, nu este condiţionată de acordul creditorului garantat, fiind permisă în condiţiile reglementate de art. 5 din Legea 85/2014.

Nu pot fi primite nici criticile apelantei creditoare contestatoare, referitoare la momentul transferului creanţei ca efect al cesionării contractului şi înstrăinarea de bunuri, de vreme ce, în cauză se impun cu precădere dispoziţiile normative speciale ale Codului insolvenţei. Aceleaşi prevederi, aşa cum invocă instanţa de fond cu titlu subsidiar, interzic, de altfel, şi exercitarea oricărei acţiuni judiciare, extrajudiciare sau măsuri de executare silită, în vedea realizării creanţei asupra averii debitoarei, după data deschiderii procedurii.

Faţă de această situaţie şi de normele legale incidente în speţă, este fără echivoc că, administratorul judiciar a respins, în mod corect şi legal, cererea formulată de creditoarea contestatoare.

Examinând legalitatea şi temeinici sentinţei apelate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de apel formulate, Curtea constată:

Prin adresa nr. 814177/25.06.2019 creditoarea Banca A. a solicitat administratorului judiciar al soc. B. SRL protecție corespunzătoare raportat la faptul că, deşi au fost încasate sume din contractele comerciale nr. 164/29.06.2017 şi nr. 163/29.06.2017, sume care erau cesionate în favoarea băncii, totuși nu au fost realizate distribuiri de sume pentru creditorul Banca A. SA, perioada în care s-au încasat sume de bani fiind 12.04.2019 - 31.05.2019, adică suma de 191.715,77 lei din contractul nr. 164/29.06.2017; suma de 258.834,75 lei din contractul nr. 163/29.06.2017.

Ca și instanța de fond, Curtea reține că pentru garantarea obligațiilor rezultate din Contractul de credit nr. 243/14.2017, societatea debitoare B. SRL, în calitate de cedent, a cesionat Băncii A. SA – Sucursala .., în calitate de cesionar, prin Contractul de cesiune de creanță nr. 243/CES/02/14.09.2017, drepturile sale de creanță în valoare totală de 8.000.000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții care fac obiectul contractelor nr.161/29.06.2017, nr.163/29.06.2017, nr.164/29.06.2017, respectiv nr.180/19.07.2017.

Prin sentința nr. 107/2019 din 12.04.2019, pronunțată de Tribunalul Botoşani, în dosarul nr. ../40/2019, s-a deschis procedura insolvenței față de cedenta B. SRL iar în vederea maximizării averii debitoarei, administratorul judiciar al debitoarei a procedat și la denunțarea contractelor nr. 161/29.06.2017, nr. 163/29.06.2017, nr. 164/29.06.2017, respectiv nr. 180/19.07.2017, notificarea denunțării datând din 18.06.2019.

Curtea reține că din perspectiva procedurii insolvenței, care este, în principal, o procedură execuțională colectivă, cesiunea de creanță este asimilată ipotecii mobiliare prin dispozițiile art. 2347 C. civ. în ceea ce privește ordinea de preferință și executarea creanței.

În cadrul procedurii insolvenței, creditorii beneficiari ai unor astfel de cauze de preferință sunt titularii unor creanțe asupra averii debitorului în favoarea cărora debitorul a constituit ipoteci mobiliare sau a cedat creanțe asupra unor terți cu titlu de garanție, creanța unui astfel de creditor înscriindu-se drept creanță garantată sub condiție, condiția suspensivă afectând caracterul garantat al creanței.

Ceea ce este de reținut este că ulterior deschiderii procedurii insolvenței, debitoarea a încasat sumele de 191.715,77 lei din contractul nr. 164/29.06.2017 și de 258.834,75 lei din contractul nr. 163/29.06.2017 în perioada 12.04.2019 - 31.05.2019, sume care potrivit contractelor de cesiune de mai sus erau garanția creditoarei Banca A., aceasta având un drept de garanție asupra acestor sume de bani.

Curtea reține că până la denunțarea contractelor, acestea au produs efecte, creditoarea bucurându-se de toate privilegiile garanției pe perioada cât au fost valabile respectivele contracte.

Astfel, până la denunțare, care a operat pentru viitor nu și pentru trecut, orice sumă de bani plătită în contul celor patru contracte se cuvenea creditoarei având în vedere garanția privilegiată a acesteia.

Curtea reține că instanța de fond a reținut că administratorul judiciar a răspuns creditoarei la solicitarea de acordare protectie în sens negativ, susținând că sumele respective au fost folosite în activitatea curentă a debitoarei potrivit art. 5 din Legea 85/2014, motivând administratorul în esență că nu sunt incidente dispozițiile art.75 alin.9 din Legea nr.85/2014.

Curtea reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 75 alin.7, 9 din Legea 85/2014, motivat de faptul că sumele de bani aferente garanției nu se regăseau în conturile debitorului la momentul deschiderii procedurii dar sunt incidente în cauză dispozițiile art. 87 alin.1-3 din Legea 85/2014.

Astfel, potrivit art. 87 din Legea nr. 85/2014 (1) în perioada de observație, debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, după cum urmează:

a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 67 alin. (1) lit. g), și nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;

b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.

(2) Actele, operațiunile și plățile care depășesc condițiile prevăzute la alin. (1) vor putea fi autorizate în exercitarea atribuțiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o ședință a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia. În cazul în care o anumită operațiune care excedează activității curente este recomandată de către administratorul judiciar, iar propunerea este aprobată de către comitetul creditorilor, aceasta va fi îndeplinită obligatoriu de administratorul special. În cazul în care activitatea este condusă de către administratorul judiciar, operațiunea va fi efectuată de către acesta cu aprobarea comitetului creditorilor, fără a fi necesară cererea administratorului special.

(3) În cazul propunerilor de înstrăinare a bunurilor din averea debitorului grevate de cauze de preferință, creditorul titular are următoarele drepturi:

a) dreptul de a beneficia de o protecție corespunzătoare a creanței sale, potrivit prevederilor art. 78;

b) dreptul de a beneficia de distribuiri de sume în condițiile art. 159 alin. (1) pct. 3 și art. 161 pct. 1, în condițiile în care nu poate beneficia de o protecție corespunzătoare a creanței, beneficiind de o cauză de preferință, conform prevederilor art. 78.

Or, sumele invocate de către creditoare au fost încasate de debitoare după deschiderea insolvenței și au fost plătite potrivit susținerilor administratorului judiciar pentru cheltuielile aferente obținerii acestor venituri invocate de apelantă, respectiv cheltuielilor efectuate pentru realizarea lucrărilor (materiale, cheltuieli cu munca vie, etc).

Dar, Curtea reține că dispozițiile art. 5 din Legea nr. 85/2014 și respectiv 87 alin.1 lit. b nu înlătură aplicabilitatea dispozițiilor art. 87 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, fiind de esență faptul că administratorul judiciar a efectuat niște plăți din sumele încasate de debitoare după deschiderea insolvenței sume ce constituiau garanția apelantei creditoare.

Curtea reține că plățile invocate de administratorul judiciar echivalează cu o înstrăinare de bunuri din patrimoniul debitoarei (sumele de bani fiind bunuri mobile), bunurile respective fiind afectate de privilegiul creditoarei Banca A. până la data denunțării contractului, astfel că administratorul judiciar trebuia să aducă la cunoștința creditoarei garantate încasarea sumelor respective, iar nu aceasta să afle aceste aspecte abia la un an de la încasarea și de la cheltuirea lor.

Curtea reține că chiar și judecătorul sindic reține că sumele de bani reprezintă și ele bunuri în sensul art. 535 C.civ., iar întrebuințarea acestora implică înstrăinarea acestora, astfel că aparent rezultă că ar putea invoca dispozițiile art. 87 alin. 3 și creditorul al cărui drept de preferință poartă asupra unor sume de bani care sunt utilizate în activitatea curentă a debitoarei aflate în insolvență.

Dar, deși reține că se pot invoca dispozițiile art. 87 alin.3 din Legea 85/2014, judecătorul sindic apreciază apoi că cu toate acestea, nu pot fi ignorate dispozițiile art.75 alin.8 și 9 din Legea nr. 85/2014.

Or, în mod greșit se rețin dispozițiile art. 75 alin.8, 9 din Legea 85/2014, motivat de faptul că aceste dispoziții legale vizează sumele de bani aferente creanței obiect al garanției ce se regăsesc în contul debitorului la momentul deschiderii procedurii, ceea ce nu este dat în cauza de față.

Ceea ce este definitoriu ipotezei în care debitorul cedat a efectuat plata către debitorul cedent după deschiderea insolvenței, suma de bani aferente creanței obiect al cesiunii intrând în contul unic al procedurii, este faptul că creditorul cesionar garantat nu va putea solicita plata în condițiile art. 75 alin.7 ci vor deveni aplicabile dispozițiile art. 87 alin.1-3 din Legea 85/2014.

Raportat la dispozițiile art. 87 alin. 3 din Legea 85/2014, creditoarei trebuia să i se asigure, având în vedere solicitarea acesteia, dreptul de a beneficia de o protecție corespunzătoare pentru creanţa garantată în sumă de 450.550,52 lei încasată de debitoare în perioada 12.04.2019-31.05.2019 din contractele de lucrări 164/29.06.2017 şi 163 din 29.06.2017.

Curtea nu poate reține apărările administratorului judiciar, privind faptul că dreptul de preferinţă pe care îl deţine apelanta creditoare contestatoare nu poate fi exercitat decât asupra eventualului beneficiu obţinut din executarea contractului, determinat prin scăderea cheltuielilor efectuate pentru realizarea lucrărilor (materiale, cheltuieli cu munca vie, etc), din veniturile obţinute, aceste afirmații neavând suport juridic.

Astfel, în mod neîntemeiat a susținut administratorul judiciar că numai în această situaţie particulară, în care eventualul beneficiu obţinut ar fi utilizat pentru desfăşurarea activităţii curente, creditorul poate cere, în temeiul art. 78 din Legea 85/2014, o protecţie corespunzătoare pentru diminuarea valorii obiectului garanţiei, ceea ce nu este cazul în speţă.

Administratorul judiciar a susținut că debitoarea nu a înregistrat niciun beneficiu ca urmare a executării parţiale a celor două contracte, fiind, dimpotrivă, în situaţia de a suporta, din fonduri proprii, sumele de 258.047,27 (pentru contractul nr. 163/29.06.2017), respectiv 64.371,11 RON (pentru contractul nr. 164/29,06.2017). S-a susținut că pentru contractele de lucrări nr. 163/ 29.06.2017 şi 164/29.06.2017, la data denunţării, debitoarea S.C. B. S.R.L. nu a înregistrat un sold pozitiv, cheltuielile efectuate depăşind încasările.

Curtea reține însă că potrivit C.civ. privilegiul, garanția vizează întreaga sumă ce constituie obiect al garanției mobiliare, iar nu doar beneficiul net rămas după scăderea cheltuielilor legate de obținerea acestuia, neputând fi imputată asupra întinderii garanției creditoarei proasta/slaba gestionare a afacerilor debitorului ce a instituit garanția.

De asemenea, Curtea nu va avea în vedere alegațiile administratorului judiciar pe marginea dispozițiilor art. 75 din Legea 85/2014, motivat de faptul că dispozițiile alin. 7, 8, 9 din aceste texte de lege vizează o altă situație faptică decât cea din prezenta cauză având ca situație premisă existența unei sume de bani în contul debitoarei la data deschiderii procedurii asupra căreia un creditor are un privilegiu, or în cauză sumele de bani au fost încasate după deschiderea procedurii insolvenței și până la momentul denuntării contractelor garanție.

Nici afirmația că înstrăinările de bunuri avute în vedere de art. 87 alin.3 se raportează la sume de bani asupra cărora sunt instituite drepturi de preferință existente în contul debitoarei la data deschiderii procedurii nu poate fi reținută în cauză, motivat de faptul că textul de lege nu vizează doar bunurile existente la data deschiderii insolvenţei, ci și cele viitoare asupra cărora creditorul are o garanție din partea debitorului.

De asemenea, Curtea nu poate reține afirmațiile administratorului judiciar precum că garanția creditorului era una iluzorie ce a dispărut ca efect al denunțării, raportat la faptul că până la momentul rămânerii definitive a măsurii denunțării, garantia creditoarei A. a devenit parțial concretă în limita sumei de 450.550,52 lei, având în vedere faptul că din contractul de lucrări 164/29.06.2017 şi 163/29.06.2017 debitoarea a încasat efectiv în perioada dintre deschiderea insolvenței și cea a definitivării denunțării, suma de 450.550,52 lei.

 Chiar dacă C.pr.civ. nu prevede regula precedentului judiciar, Curtea reține că și practica judiciară invocată de administratorul judiciar la instanța de fond relevă respectarea de către administratorul judiciar a regimului juridic de protectie corespunzătoare cauzei de preferință.

Curtea reține că principiul instituit de art. 87 alin.1-3 din Legea nr. 85/2014 este acela al continuării de către debitor a activității curente, sub supravegherea administratorului judiciar sau sub conducerea acestuia după caz, dar cu respectarea protectiei garantiei creditorului.

Față de cele de mai sus, în baza art. 480 C.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 87 alin.3 din Legea nr. 85/2014, Curtea va admite apelul declarat de contestatoarea Banca A. SA împotriva sentinţei nr. 37 din 23.07.2020 pronunţată de Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va schimba în tot sentinţa apelată, va admite contestaţia creditorului la raportul de activitate nr.16/11.05.2020 publicat în BPI nr.7387/15.05.2020 și va obliga administratorul judiciar să acorde o măsură de protecţie corespunzătoare creditorului BT pentru creanţa garantată în sumă de 450.550,52 lei încasată de debitoare în perioada 12.04.2019-31.05.2019 din contractele de lucrări 164/29.06.2017 şi 163 din 29.06.2017.

Domenii speta

Spete similare