Recurs. Pretenții. Cerere de chemare în judecată pentru repararea prejudiciului, formulată împotriva societății de asigurare, în principal, iar în subsidiar, împotriva persoanei vinovate de producerea prejudiciului

LITIGII CU PROFESIONIȘTI

Recurs. Pretenții. Cerere de chemare în judecată pentru repararea prejudiciului, formulată împotriva societății de asigurare, în principal, iar în subsidiar, împotriva persoanei vinovate de producerea prejudiciului. Acțiune admisă în primă instanță împotriva societății de asigurare. Apel formulat de aceasta din urmă, admis, cu consecința respingerii acțiunii împotriva pârâtei apelante. Recurs exercitat de reclamantă, cu solicitarea de casare a Deciziei instanței de apel, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, în vederea analizării și pronunțării asupra cererii subsidiare, de obligare a persoanei vinovate de producerea pagubei la repararea ei. Netemeinicia recursului, în lipsa exercitării unui apel provocat de către reclamantă

- art. 473, art. 476 alin. 1, art. 477 alin. 1 Cod de procedură civilă

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă

Decizia nr. 8 din 26 ianuarie 2021

Prin Sentința civilă nr. (...)/01.03.2017, Judecătoria (...) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC (P2) SA, invocată de către aceasta, ca neîntemeiată.

A admis cererea formulată de către reclamanta SC (R) SRL în contradictoriu cu pârâta SC (P1) SA (...) și pârâta SC (P2) SA (...).

A obligat pârâta SC (P1) la plata către reclamantă a sumei de 13.808,64 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat la data de 06 05 2015, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 22.10.2015 și până la achitarea întregului debit.

A obligat pârâta SC (P1), la plata către reclamantă a sumei de 796 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta (P1), solicitând modificarea în totalitate a acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin Decizia nr. (...)/LP din 26 februarie 2018 Tribunalul (...) a admis apelul formulat de apelanta (P1), în contradictoriu cu intimații (R) SRL, (P2) SA, împotriva Sentinței civile nr. (...)/2017 pronunțată de Judecătoria (...), pe care a schimbat-o în parte în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta (R) SRL în contradictoriu cu pârâta (P1) SA.

A obligat intimata (R) SRL să plătească apelantei (P1) suma de 398 lei cheltuieli de judecată în apel și a înlăturat dispoziția din sentință privind obligarea (P1) SA la plata de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

În ce privește starea de fapt, în acord cu prima instanță, în data de 06.05.2015, reclamanta a acceptat comanda de transport nr. (...)/06.05.2015 de la societatea (S), asumându-și astfel obligația de a transporta 25 de paleți de bere, din localitatea (X) până în localitatea (Y). La punctul de lucru al SC (P2) SA a fost trimis ansamblul rutier format din camionul cu nr. de înmatriculare (I1) și semiremorca cu nr. de înmatriculare (I2), condus de d-nul. (C), angajat al reclamantei (audiat ca martor în apel).

Așa cum se desprinde din declarațiile martorilor, pe parcursul transportului, cu ocazia efectuării unui simplu viraj, prelata semiremorcii s-a rupt și au început să cadă navetele cu bere din interiorul acesteia, deși acestea fuseseră ancorate cu chingi. Conform explicației oferite de șoferul ansamblului rutier, căderea mărfii a fost cauzată de faptul că aceasta era umedă (fiind spălată de expeditor chiar înaintea încărcării), ceea ce a facilitat alunecarea acesteia.

Între reclamantă și pârâta SC (P1) s-a încheiat polița de asigurare pentru marfa transportată seria TR nr. (...), încheiată la data de 04.03.2015. Pagubele produse au fost constatate de către reprezentantul asigurătorului la locul descărcării, respectiv în (Y), fiind întocmit dosarul de daună nr. (...).

Pârâta, în calitate de asigurător, i-a comunicat reclamantei, în calitate de asigurat, că deși s-a produs riscul asigurat, nu poate fi efectuată plata sumei reprezentând despăgubirea ca urmare a producerii riscului asigurat, deoarece în speță sunt incidente prevederile condițiilor de asigurare EUROTRANS art. 16.1.4 și art. 16.1.5. (fila 60 dosar fond).

Contrar celor reținute de prima instanță, instanța de apel a apreciat că este vorba de un caz de excludere a răspunderii asigurătorului, respectiv cel prevăzut de art. 16.1.5. din contract: „Manipularea, încărcarea, descărcarea și FIXAREA (ANCORAREA) necorespunzătoare în autovehicul a mărfii dacă asiguratul nu stabilește, astfel, în scris, cu asigurătorul” (fila 26 dosar fond).

Căderea mărfii și prejudiciul au fost cauzate doar de fixarea necorespunzătoare a mărfii în interiorul camionului, deoarece lipsește orice altă cauză exterioară pentru producerea prejudiciului; indiferent că era mai mult sau mai puțin udă marfa, indiferent de numărul chingilor cu care era legată, fixarea și ancorarea mărfii trebuia să fie suficient de temeinică pentru a preveni căderea acesteia cu ocazia efectuării unui viraj normal; de vreme ce prejudiciul s-a produs în condițiile unei deplasări normale, marfa nu a fost fixată suficient de bine în raport de caracteristicile ei. Nu s-a putut reține că ruperea prelatei a cauzat căderea mărfii, deoarece prelata nu avea un rol de fixare/ancorare a mărfii.

Pentru aceste motive a fost admis apelul declarat, sentința a fost modificată în parte în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta (R) SRL în contradictoriu cu pârâta (P1) SA.

În baza art. 451 Noul Cod de procedură civilă, a obligat intimata (R) SRL să plătească apelantei (P1) suma de 398 lei cheltuieli de judecată în apel, înlăturând dispoziția din sentință privind obligarea (P1) SA la plata de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Împotriva acestei hotărârii, în termen, legal timbrat, a declarat recurs recurenta SC (R) SRL, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului (...).

Arată că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea atacată fiind pronunțată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 476 alin. (1) și art. 477 alin. (1) din Codul de procedură civilă, referitoare la caracterul devolutiv și extensiv al apelului.

În motivare arată că la data de 16.11.2016 recurenta a înregistrat pe rolul Judecătoriei (...) o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta de rândul 1, SC (P1) SA, prin care a solicitat obligarea pârâtei de rândul 1 la repararea prejudiciului în cuantum de 13.808.64 RON, cu dobândă legală, de la data producerii acestuia și până la data plății efective, iar în subsidiar, în măsura în care se va aprecia că nu se impune admiterea acțiunii față de pârâta de rândul 1, obligarea pârâtei de rândul 2 la repararea prejudiciului, inclusiv la plata dobânzii legale, de la data producerii acestuia și până la data plății efective.

Prima instanță s-a pronunțat prin Sentința civilă nr. (...)/2017 din data de 01.03.2017, în sensul admiterii acțiunii recurentei așa cum a fost formulată, dispunând: “obligarea pârâtei SC (P1) SA, la plata către reclamantă a sumei de 13.808,64 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat la data de 06.05.2015, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 22.10.2015 și până la achitarea întregului debit” și la plata în favoarea recurentei a cheltuielilor de judecată, iar în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S.C. (P2) S.A, instanța a respins această excepție ca neîntemeiată, apreciind că aceasta are calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe, în data de 04.05.2017 pârâta de rândul 1 S.C. (P1) S.A. a declarat apel, prin care a solicitat Tribunalului (...) ca, în urma rejudecării sub toate aspectele de fapt și de drept, să dispună modificarea în totalitate a hotărârii apelate și, în consecință, respingerea acțiunii deduse judecății, acțiune care este în afara răspunderii sale contractuale, apreciind în motivarea apelului formulat că hotărârea instanței de fond este profund eronată, rezultat al unei aprecieri și analize complet greșite asupra aspectelor de fapt și de drept pe care le ridică prezentul litigiu dedus judecății.

În data de 12.06.2017 recurenta în calitate de intimată a depus o întâmpinare, prin care a solicitat Tribunalului (...) ca în temeiul art. 480 alin. (1) din Codul de procedură civilă, să dispună respingerea apelului ca nefondat, iar pe cale de consecință, să mențină în integralitate Sentința civilă nr. (...)/01.03.2017, pronunțată de Judecătoria (...).

Recurenta arată că nu a atacat cu apel această sentință, deoarece nu avea interes să conteste motivele pe care și-a întemeiat hotărârea judecătorul de la primă instanță, având câștig de cauză.

În urma rejudecării cauzei, instanța de apel a admis ca fondat apelul formulat de apelanta-pârâtă de rândul 1. S.C. (P1) S.A. pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta (R) SRL în contradictoriu cu pârâta (P1) SA și a obligat intimata (R) SRL să plătească apelantei (P1) SA suma de 398 lei cheltuieli de judecată în apel, înlăturând dispoziția din sentință privind obligarea (P1) S.A. la plata de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Recurenta apreciază că sentința recurată este nelegală pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (1) Cod procedură civilă: “(1)

Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept.”

Conform art. 477 alin. (1) din Codul de procedură civilă: “(1) Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.”

Prin cererea de chemare în judecată, recurenta a chemat în judecată doi pârâți, respectiv: SC (P1) SA și SC (P2) SA, iar prin Sentința civilă nr. (...)/2017 din data de 01.03.2017 Judecătoria (...) a admis solicitarea principală a recurentei reclamante, apreciind că pârâtul de rândul 1, S.C. (P1) S.A. trebuie să-i plătească integral prejudiciul.

Cu toate acestea, instanța de apel, prin decizia pronunțată, deși a admis apelul pârâtului de rândul 1, SC (P1) SA nu a avut în vedere solicitarea subsidiară a recurentei reclamante referitoare la pârâtul de rândul 2, SC (P2) SA, apreciind că judecata în apel s-a făcut cu încălcarea normelor de procedură referitoare la efectul devolutiv și extensiv al apelului, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Deși apelanta SC (P1) SA a contestat întreaga hotărâre a primei instanțe, apreciind-o eronată, instanța de control judiciar nu a rejudecat fondul în integralitatea lui, respectiv și cu privire la solicitarea subsidiară, referitoare la pârâtul de rândul 2, SC (P2) SA, acest pârât fiind considerat inexistent în cadrul procesual, nefiind respectat în totalitate caracterul devolutiv al apelului.

Având în vedere dispozițiile art. 477 alin. (1) din Codul de procedură

civilă consideră că instanța de control judiciar era obligată, având în vedere caracterul

extensiv al apelului să procedeze: “la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit de către apelant”, adică în totalitate, “precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată”, iar în situația în care a admis apelul apreciază că trebuia să se pronunțe și asupra cererii subsidiare a recurentei reclamante, referitoare la obligarea pârâtului de rândul 2 – SC (P2) SA la repararea prejudiciului, inclusiv la plata dobânzii legale, de la data producerii acestuia și până la data plății efective, această solicitare devenind actuală în situația în care s-a respins capătul principal din cererea de chemare în judecată. În susținerea acestui punct de vedere invocă și doctrină elocventă în materie, care este în același sens:

Apelul provoacă, dacă este exercitat în termen, o nouă judecată asupra fondului, deci instanța de apel asigură – când este cazul – dublul grad de jurisdicție, deoarece statuează atât în fapt, cât și în drept. Acest efect, specific apelului, se cheamă efect devolutiv. Limitele în care se face din nou judecata în fond sunt arătate în art. 477 și art. 478.

De reținut însă în legătură cu această dispoziție de principiu care consacră în mod expres efectul devolutiv este că instanța de apel are obligația să se pronunțe în fond, deci să facă o nouă judecată în fapt și în drept, chiar și atunci când apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, situații în care, potrivit art. 476 alin. (2), judecata în apel se va face numai în baza celor invocate la prima instanță.

Apelul are un caracter devolutiv, în sensul că, dacă este exercitat în termen, provoacă o nouă judecată asupra fondului, fiind readuse în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept ce au făcut obiectul dezbaterilor la prima instanță.

Astfel, instanța de apel va verifica soluția atacată atât din punct de vedere al temeiniciei, statuând dacă situația de fapt reținută prin hotărâre este concordantă cu probele administrate în cauză și a fost corespunzător stabilită, după cum hotărârea apelată este verificată și sub aspectul legalității, respectiv dacă prima instanță a identificat, interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente situației de fapt deduse judecății.

În ceea ce privește caracterul extensiv al apelului, ceea ce aduce nou art. 477 alin. (1) este extinderea explicită a efectului devolutiv al apelului “și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată”, prin această normă instituindu-se caracterul extensiv al apelului, caracter recunoscut de o parte a doctrinei și sub imperiul codului anterior.

Potrivit acestui text, chiar dacă apelantul nu a formulat critici prin motivele de apel decât cu privire la o parte din soluțiile din dispozitiv sau din considerentele hotărârii atacate, conform art. 461 alin. (2), instanța de apel va fi ținută să analizeze și dezlegările date de prima instanță care se află în dependență cu partea din hotărâre pe care apelantul o supune controlului judiciar în mod explicit.

Apreciază că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură referitoare la efectul devolutiv și extensiv al apelului, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, recurenta a invocat prevederile art. 488 alin. (l) pct. 5 din Codul de procedură civilă.

Intimata SC (P1) SA (...) – Agenția (...), prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului, constatarea ca fiind legală și definitivă a deciziei pronunțate în apel.

Intimata a invocat excepția inadmisibilității recursului prin raportare la momentul înregistrării litigiului pe rolul primei instanței de fond (16.11.2016) coroborat cu prevederile limitative exprese ale art. 27 Cod procedură civilă și cu momentul pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, decizie publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017 ale cărei efecte nu pot fi aplicabile retroactiv în considerarea prevederilor art. 147 alin. 4 teza a II-a din Constituție, potrivit căruia: “Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”

Arată că prin mai multe decizii ale sale (exemplu Decizia nr. 838/2009), Curtea Constituțională a arătat faptul că efectul ex nunc, al actelor instanței de contencios constituțional “constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, de natură a contribui la consolidarea statului de drept. Efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor.” Pentru toate aceste considerente apreciază că decizia Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017 nu este incidentă în cauză, decizia recurată fiind definitivă în sensul art. 634 alin. 1 punctul 4 Cod procedură civilă și nu poate fi supusă recursului, având în vedere data declanșării prezentei cauze. Prin Decizia nr. 52/18.06.2018 pronunțată în dosarul nr. 866/1/2018, ICCJ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a apreciat și a dispus în sensul celor de mai sus. Nu poate fi nesocotit, într-un stat de drept, un text constituțional clar și explicit.

Recurenta SC (R) SRL a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 și 483 din Noul Cod de procedură civilă, raportat la art. 147 alineat 4 din Constituția României.

Prin Încheierea de ședință din data de 16 octombrie 2018 a fost sesizată Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 și 483 din Noul Cod de procedură civilă, raportat la art. 147 alineat 4 din Constituția României, excepție invocată de recurenta reclamantă.

În baza dispozițiilor art. 413 alin. 1 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă, s-a dispus suspendarea cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Prin Decizia nr. 733/8 octombrie 2020, Curtea Constituțională a respins ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Piraeus Bank România S.A. în Dosarul nr. 320/318/2016 al Curții de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și de Societatea (R) S.R.L. în Dosarul nr. (...)/C/2016-R al Curții de Apel (...) - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. A respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma „precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”, excepție ridicată de aceleași părți și în aceleași dosare ale acelorași instanțe.

La termenul de judecată din data de 26.01.2021, Curtea de Apel a respins excepția inadmisibilității recursului raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 874/2018 prin care instanța constituțională a constatat că dispozițiile art. 27 Cod procedură civilă în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 52/2018 sunt neconstituționale.

În recurs nu au fost administrate probe.

Examinând recursul formulat, prin prisma motivului invocat de recurentă, Curtea de Apel a constatat că acesta nu este fondat și drept urmare l-a respins, pentru următoarele considerente:

Recurenta consideră că în speță este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alineat 1 pct. 5 Cod de procedură civilă, instanța de apel încălcând, în opinia sa, prevederile art. 476 alin. (1) și art. 477 alin. (1) din Codul de procedură civilă, referitoare la caracterul devolutiv și extensiv al apelului, prin aceea că, în condițiile în care reclamanta a chemat în judecată doi pârâți, solicitând, în principal, obligarea unuia dintre ei la plata despăgubirilor, iar în subsidiar a celui de-al doilea, rejudecând cauza, a dispus numai cu privire la acțiunea formulată împotriva primului pârât.

Curtea de Apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (1) Cod procedură civilă,

apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept.

Conform art. 477 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres au implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă că efectul devolutiv al apelului este limitat la ceea ce se apelează, instanța de apel având obligația să se raporteze la criticile apelantului și să nu rejudece cauza dincolo de aceste limite.

Prin urmare, într-o situație precum cea din speță, instanța de apel era limitată la a analiza doar apelul formulat de primul pârât față de care s-a admis acțiunea în primă instanță, analizând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, însă numai cu privire la cererea de chemare de judecată formulată în principal, pentru că numai soluția dată acestei cereri s-a apelat. Pârâtul apelant nu avea nici un interes să apeleze sentința și în privința cererii subsidiare, și nici pârâtul chemat în judecată în subsidiar nu avea acest interes întrucât, deși instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive și a admis acțiunea și în contradictoriu cu acest pârât, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței, nu a stabilit nici o obligație în sarcina sa.

În schimb, deși susține contrariul, reclamanta recurentă este partea care putea și avea interesul de a formula apel provocat în cauză, solicitând instanței de apel ca, în situația în care va admite apelul pârâtei chemată în principal în judecată și va respinge acțiunea față de aceasta, să judece cererea formulată în subsidiar și să admită acțiunea față de cel de-al doilea pârât.

Tocmai pentru o situație precum cea din cauză legiuitorul a prevăzut posibilitatea formulării apelului provocat. Astfel, potrivit art. 473 Cod de procedură civilă, în caz de coparticipare procesuală, precum și atunci când la prima instanță au intervenit terțe persoane în proces, intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să declare în scris apel împotriva altui intimat sau a unei alte persoane care a figurat în primă instanță și care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecințe asupra situației sale juridice în proces.

Or, în speță, cel de-al doilea pârât nu a fost parte în apelul principal întrucât apelul viza soluția dată de instanța de fond cererii principale, iar admiterea apelului era de natură să producă consecințe asupra situației juridice a reclamantei.

Este nefondată susținerea recurentei în sensul că efectul devolutiv al apelului se extinde și asupra cererii formulate în subsidiar, în temeiul art. 477 alineat 1 Cod de procedură civilă, întrucât soluția asupra cererii formulate în subsidiar nu era dependentă de partea din hotărâre care a fost atacată.

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, într-o decizie de speță, că nu poate fi aplicat caracterul extensiv al apelului nici măcar în ipoteza unei cereri incidentale, deși soluția ce se va da acesteia este dependentă se soluția pronunțată asupra cererii principale, partea interesată având obligația de a formula un apel principal sau un apel provocat.

Astfel, prin Decizia nr. 2358 din 12.12.2019, instanța supremă a reținut că, în ipoteza în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă la prima instanță, iar cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca rămasă fără obiect, nu va opera caracterul extensiv al apelului, deși soluția ce se va da cererii de chemare în garanție este dependentă de soluția pronunțată în ceea ce privește cererea principală, însă pârâta avea obligația formulării unui apel principal sau apel provocat împotriva intimatului pe care l-a introdus în cauză prin cererea de chemare în garanție.

În consecință, Curtea de Apel a constatat că instanța de apel nu a încălcat prevederile art. 476 alin. (1) și art. 477 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ci, dimpotrivă, le-a aplicat și interpretat în mod corect, pronunțând o hotărâre legală sub aspectul respectării principiului disponibilității, dar și caracterului devolutiv al apelului, limitat însă de principiul disponibilității procesului civil.

În cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alineat 1 pct. 5 Cod de procedură civilă, invocat de recurentă, astfel încât, constatând netemeinicia recursului formulat, în baza art. 496 din același act normativ, a dispus respingerea acestuia.

Domenii speta

Spete similare