Executare contract de achiziţie publică. Neîncheierea unui proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor într-un interval temporar de peste 5 ani de la terminarea lucrărilor. Restituirea garanţiei de bună execuţie.

-HG nr. 925/2006, art. 92 alin. 4

Rezumat

Pornind de la dispoziţiile art. 92 alin.4 al H.G. nr. 925/2006, garanţia de bună execuţie are un scop bine determinat, fiind evident că legiuitorul nu a urmărit blocarea pe durate semnificative de timp a unor resurse, ci pentru un interval determinat, cunoscut sau estimabil de părţi la momentul încheierii actului juridic. Totodată, scopul este acelea de a facilita remedierea pe cheltuiala executantului a acelor lucrări executate defectuos în termenul cel mai scurt, de vreme ce aceste resurse sunt la dispoziţia autorităţii. Este un mecanism instituit în favoarea autorităţii contractante, în considerarea caracterului special al contractelor ce intră sub incidenţa legii privind achiziţiile publice.

Însă, în cauză se observă că autoritatea, pe de-o parte, nu poate oferi nici la acest moment un orizont de timp pentru realizarea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, fiind posibilă reţinerea unei conduite pur potestative din partea ei, contrară legii, care pune executantul în imposibilitatea de a exercita dreptul de restituire, pe de altă parte nu a demonstrat interesul în accesarea acestor sume la dispoziţia sa pentru a obţine remedierea lucrărilor executare necorespunzător din perspectiva sa.

Lipsa interesului în utilizarea sumelor reţinute cu titlul de garanţie de bună execuţie coroborată cu elementul temporal caracterizat prin incertitudine (peste 5 ani), precum şi lipsa unui demers eficient la îndemâna părţii interesate să obţină eliberarea acestor sume, determină o reformare a soluţiei primei instanţe în sensul admiterii cererii de restituire formulate de reclamantă.

Prin sentinţa civilă nr. XXXX/02.12.2020, Tribunalul Harghita în dosarul nr. XXX/96/2020 a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A SRL împotriva pârâtului UAT Județul Harghita.

A reţinut prima instanţă că, între reclamanta A SRL, în calitate de executant, și pârâta U.A.T. Județul Harghita, în calitate de beneficiar, a fost încheiat acordul-contractual numărul xxx din 8 ianuarie 2015 care a avut drept obiect „Lucrări necesare finalizării proiectului Reabilitare DJ 132 limita jud. Brașov – Ocland – Merești – Lueta - Vlăhița, km.18+220 - 47+085”, cu o durată de execuție de 7 luni de la data începerii lucrărilor. În baza acestui acord contractual executantului i-a fost reținută garanția de bună execuție de 5% din valoarea contractului fără TVA. Având în vedere dispozițiile art. 92 aliniat 4 din HG nr.925/2006, în vigoare la momentul încheierii contractului dintre părți, autoritatea contractantă are obligația de a elibera garanția de bună execuție astfel: 70% din valoarea garanției în termen de 14 zile de la data încheierii procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor, dacă nu a ridicat până la acea dată pretenții asupra ei, iar riscul pentru vicii ascunse este minim. Restul de 30% din valoarea garanției de bună execuție se eliberează la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor executate pe baza procesului verbal de recepție finală.

În acord cu pârâta, tribunalul reține că pentru eliberarea a 70% din garanția de bună execuție este necesară îndeplinirea condiției existenței procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Reclamanta a finalizat lucrările ce au făcut obiectul contractului numărul xxx din 8 ianuarie 2015 la data de 15 decembrie 2015, înaintând pârâtei notificare prin adresa numărul xxx din 15 decembrie 2015 prin care a solicitat recepționarea lucrărilor. Autoritatea pârâtă a întocmit proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor cu numărul xxxxx din 1 noiembrie 2016 prin care au fost recepționate atât lucrările aferente contractului numărul xxx cât și cele aferente contractului numărul xxxx din 18 februarie 2009. Contractul nr. xxxx menționat fusese anterior reziliat prin acordul părților.

Prin sentința civilă numărul yyy din 7 iunie 2018 a Tribunalului Harghita, rămasă definitivă prin decizia civilă yyyy/R/18 septembrie 2018 a Curții de Apel Târgu Mureș a fost anulat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor numărul xxxxx din 1 noiembrie 2016. În esență, instanța a reținut că recepționarea lucrărilor aferente fiecăruia dintre contractele încheiate de părți trebuia să se realizeze prin procese verbale distincte.

Autoritatea contractantă a trecut la efectuarea recepției pentru fiecare dintre lucrări. Aferent contractului numărul xxx a fost întocmit procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor numărul zzzz din 28 ianuarie 2019. Acest proces verbal a fost contestat de către reclamantă. Prin sentința civilă numărul vvvv din 17 decembrie 2019 Tribunalul Harghita a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea parțială a procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor numărul zzzz din 28 ianuarie 2019, în esență cu privire la obiecțiunile menționate de către beneficiar în acest act. Sentința este definitivă.

Deși instanța a anulat procesul verbal de recepție doar cu privire la partea ce cuprinde obiecțiile, în hotărârea definitivă se reține cu autoritate de lucru judecat: ”... prin procesul verbal de recepție numărul zzzz/2019 recepția a fost admisă cu obiecțiile cuprinse în anexele 1, 3, 4, 5 și 6 (filele 52-60) ceea ce contravine prevederilor legale cuprinse în HG nr.343/2017, astfel că solicitarea reclamantei de anulare a acestui proces verbal este justificată. Cu privire la acest aspect trebuie însă menționat că anularea mențiunilor referitoare la obiecțiunile consemnate în procesul verbal numărul zzzz/2019 nu poate fi considerată ca o finalizare a recepției fără obiecții, așa cum a insinuat reclamanta prin concluziile sale scrise, ci are ca efect reluarea procedurii de recepție pentru a se aplica fie prevederile art. 17 referitoare la suspendare, fie prevederile art. 18 din HG nr. 343/2017 referitoare la finalizarea procedurii de recepție prin admiterea sau respingerea recepției”.

Față de aceste considerente ale instanței tribunalul reține că argumentele reclamantei referitoare la existența unei recepții a lucrărilor aferente contractului xxx sunt neîntemeiate. Instanța a arătat în mod expres faptul că este necesară realizarea unei proceduri de recepție potrivit dispozițiilor legale aplicabile la acest moment.

Față de dispozițiile legale exprese ale art. 92 aliniat 4 din HG nr. 925/2006 arătate mai sus, tribunalul a constatat că pentru eliberarea a 70% din garanția de bună execuție este necesară întocmirea valabilă a unui proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Legiuitorul a dat în competența comisiei prevăzute de lege atribuțiile privitoare la recepția lucrărilor și aprecierea asupra cantității și calității acestora. Tribunalul nu găsește niciun motiv pentru care instanța să se pronunțe cu privire la aceste aspecte înaintea unei comisii legal constituite, care să desfășoare o procedură corespunzătoare.

Argumentele reclamantei legate de reținerea unor sume nu sunt concludente. Aceste chestiuni pot face obiectul unui eventual litigiu între părți, reținerea sumelor nefiind un motiv pentru eliberarea garanției în lipsa unei recepții valabile.

Desigur că procedura de recepție a întârziat o perioadă foarte mare. În situația și în măsura în care se va constatat culpa autorității contractante, această împrejurare deschide calea unei cereri de despăgubiri dar nu pe aceea a eliberării garanției de bună execuție fără recepția lucrării.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal reclamanta A SRL, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată; obligarea pârâtei-intimate la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de recurs a arătat că prima instanţă a interpretat considerentele hotărârilor pronunţate în dosarul nr. aaa/96/2019 în sensul că deşi PVRTL nr. ZZZZ/28.01.2019 a fost anulat doar parţial, rămânând în circuitul civil, acesta nu ar putea genera obligaţia pârâtei de a restitui garanţia de bună execuţie, deoarece prin aceste considerente s-a stabilit obligaţia pârâtei de a relua procedura de recepţie, obligaţie neîndeplinită până la data pronunţări.

Această interpretare a primei instanţe este eronată, deoarece încalcă principiul nemo auditur propriam trupitudinem allegans.

Prima instanţă, deşi a admis că procedura de recepţie a întârziat o perioadă foarte mare (de la finalul anului 2015 trebuia realizată), a omis să observe că întârzierea este imputabilă pârâtei, deşi la dosar există probe indubitabile în acest sens.

Practic, prima instanţă, prin interpretarea oferită transformă obligaţia pârâtei de a elibera garanţia de bună execuţie într-o obligaţie pur potestativă din partea pârâtei, pentru că condiţionează această obligaţie a pârâtei de o altă obligaţie tot a pârâtei (obligaţia de a efectua recepţia).

Or, în această succesiune de obligaţii ale pârâtei, nu poate fi indiferentă culpa pârâtei în neexecutarea primei obligaţii.

Nu poate fi primită concluzia instanţei în sensul că nu ar exista o recepţie la terminarea lucrărilor „finalizată", faţă de următoarele aspecte:

PVRTL nr. ZZZZ/28.01.2019 a fost contestat doar de către SC A SRL (nu şi de către pârâtă) şi nu cu privire la recepţie, ci doar cu privire la obiecţiile din cadrul recepţiei, motiv pentru care instanţa în cadrul dosarului aaa /96/2019 a dispus doar anularea parţială a acestuia în partea care priveşte obiecţiile, nu anularea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, aspect ce rezultă dincolo de orice dubiu din dispozitivul sentinţei civile nr. VVVV/17.12.2019;

În considerentele hotărârilor pronunţate în dosarul nr. aaa /96/2019 s-a reţinut că pârâta a aplicat greşit prevederile HG nr. 343/2017 cu obligaţia pârâtei de a relua recepţia pentru a se aplica corect actul normativ, însă eliberarea garanţiilor nu împiedică pârâta să-şi exercite obligaţia stabilită în hotărârile din dosarul nr. aaa /96/2019;

În plus, aceste considerente nu stabilesc o restricţie pentru eliberarea garanţiei de bună execuţie şi nu pot fi interpretate în acest mod;

Apărarea pârâtei (în sensul că nu ar exista PVRTL "finalizat") este doar formală şi lipsită de interes întrucât atât cu ocazia recepţiei din 2016 (anulată tot din culpa pârâtei), cât şi cu ocazia recepţiei din 2019, s-au constatat de către comisia de recepţie următoarele:

„6.1. Lucrările executate pot fi date în folosinţa. Obiecţiile formulate în anexele nr. 1 şi 3 se consideră că nu sunt de natură să afecteze semnificativ utilizarea în ansamblu a lucrărilor conform destinaţiei sale, nu reprezintă vicii care nu pot fi înlăturare şi nu necesită reproiectări.

6.2. Lucrările au fost terminate în conformitate cu prevederile proiectului şi dispoziţiilor de şantier aprobate, cu excepţia unor modificări locale şi defecţiuni relativ minore care nu vor afecta semnificativ utilizarea lucrărilor în scopul destinat şi nu vor pune în pericol mai ales în condiţiile de drum înzăpezit, circulaţia rutieră până la remedierea problemelor constate”.

Dacă de două ori a concluzionat astfel însăşi pârâta, o eventuală nouă întâlnire a comisiei de recepţie pentru a da eficienţă considerentelor din hotărârile pronunţate în dosarul nr. aaa /96/2019 nu ar putea contrazice cele de mai sus (care oricum nu au fost anulate, rămânând obligatorii pentru părţi);

Din acest motiv, apărarea pârâtei este doar formală şi lipsită de interes, neexistând niciun argument întemeiat pentru a întârzia eliberarea garanţiei de bună execuţie, fiind o chestiune de timp (din păcate la discreţia pârâtei) pentru organizarea întâlnirii comisiei de recepţie până la care solicită amânarea;

Eliberarea garanţiilor nu depinde de considerentele din hotărârile pronunţate în dosarul nr. aaa /96/2019, deoarece:

a. este culpa pârâtei că nu a aplicat actul normativ corespunzător la efectuarea recepţiei; astfel, pârâta nu-şi poate invoca propria culpă pentru a obţine amânarea eliberării garanţiei de bună execuţie până la un moment nedefinit când pârâta binevoieşte să stabilească întâlnirea recepţiei;

b. nu există niciun motiv întemeiat pentru care pârâta nu realizează (nici după pronunţarea hotărârilor din aaa /96/2019) acea întâlnire de care se prevalează pentru a solicita respingerea acţiunii;

c. deşi lucrările sunt finalizate din 2015, fiind aproape 5 ani de la data finalizării, nu au fost ridicate pretenţii asupra acestei garanţii; nu are nicio logică reţinerea lor şi prelungirea situaţiei;

d. în tot acest interval, nu a existat nicio manifestare de voinţă în sensul că s-ar dori ridicarea de pretenţii asupra GBE;

e. oricum autoritatea rămâne cu 30% din garanţie, pentru eventualele vicii ascunse în perioada de garanţie;

f. potrivit legii 70% din garanţie vizează probleme din perioada execuţiei (or execuţia s-a finalizat din 2015), iar 30% vizează probleme din perioada de garanţie; aşadar, nu există nicio raţiune pentru care pârâta să reţină cei 70% solicitaţi de SC A SRL pe calea acţiunii, mai ales în contextul în care au trecut 5 ani de la terminarea lucrărilor, timp în care nu s-au ridicat pretenţii ce ţin de perioada execuţiei;

g. oricum pârâta s-a îndestulat cu valoarea obiecţiilor din PV (care oricum au fost anulate) din celelalte sume (sumele reţinute), existând două categorii de sume la dispoziţia pârâtei (garanţie de bună execuţie şi sume reţinute, astfel cum am arătat prin cererea de chemare în judecată - de aici rezultă din nou, o lipsă de interes a pârâtei);

h. între timp (în apel) a expirat chiar şi perioada de garanţie (5 ani) de la data terminării lucrărilor: 15.12.2015 - 15.12.2020, până la acest moment, nefiind restituiţi nici măcar cei 70% din GBE;

Nu se poate ignora faptul că există un proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor (PVRTL nr. ZZZZ/28.01.2019) neanulat de instanţă, act în circuitul civil care confirmă faptul că lucrările pot fi folosite conform destinaţiei şi eventualele obiecţii nu afectează utilizarea lucrărilor pentru scopul contractat, astfel că nu există nicio raţiune pentru care să se refuze eliberarea garanţiei de bună execuţie care în mod obişnuit trebuia eliberată la scurt timp după finalizarea lucrărilor în 2015; or, după 5 ani de zile încă nu avem eliberaţi cei 70% din această garanţie.

Considerentele instanţelor din dosarul nr. aaa/96/2019 nu stabilesc o restricţie cu privire la eliberarea garanţiei de bună execuţie şi nu pot fi interpretate în acest mod.

A solicitat să nu se ratifice un asemenea abuz, ci să se dispună admiterea apelului, SC A SRL fiind lipsită nejustificat de mult de folosinţa acestor bani care au fost reţinuţi de pârâtă din contravaloarea lucrărilor pentru a se garanta buna execuţie a lucrărilor până la finalizarea lucrărilor (or, lucrările au fost finalizate din 2015).

Raţiunea pentru care aceşti bani au fost reţinuţi (garanţia de bună execuţie a lucrărilor până la momentul finalizării lor) a fost atinsă încă de la sfârşitul anului 2015, nemaiexistând niciun motiv pentru care această sumă de bani să mai fie reţinută în continuare, mai ales în contextul în care pârâta oricum s-a îndestulat cu contravaloarea obiecţiilor din celelalte sume (sumele reţinute), astfel cum a arătat în cererea de chemare în judecată.

Cu privire la temeinicia acţiunii, a făcut trimitere integral la aceasta şi la probele de la dosar, pentru a nu încărca excesiv prezentul apel.

Intimata-pârâtă U.A.T. judeţul Harghita a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat, şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală,

Soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, aceasta fiind în concordanţă atât cu dispoziţiile legale cuprinse în art. 92 alin. (4) din HG nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în vigoare la data semnării contractului, cât şi cu prevederile contractuale cuprinse în Acordul-contractual nr. xxx/08.01.2015.

În consens cu reglementările legale în vigoare la data încheierii Acordului - contractul, în art. 3 a fost instituită reţinerea garanţiei de bună execuţie.

Pornind de la conţinutul dispoziţiilor art. 92 alin. (4) din HG nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în vigoare la data semnării contractului a reiterat condiţiile eliberării garanţiei de bună execuţie, în principal încheierea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, faţă de care argumentele prezentate de A S.R.L. sunt numai aprecieri subiective, care nu pot fi acceptate într-un domeniu care este reglementat prin norme legale clare, fără posibilitatea de interpretare.

Pentru a verifica îndeplinirea acestei condiţii, instanţa de judecată a procedat, în mod corect, la analizarea situaţiei de fapt prezentată de părţi raportat la existenţa unui proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor având ca obiect „Lucrări necesare finalizării proiectului Reabilitare DJ 132, Hm. jud. Braşov - Ocland - Mereşti - Lueta - Vlâhiţa, km 18+220-47+085.".În contextul litigiilor purtate de părţi asupra actelor de recepţie la finalizarea lucrărilor, autoritatea contractanta, UAT Judeţul Harghita are obligaţia de a relua procedura de recepţie a lucrărilor aferente acordului-contractual nr. xxx/08.01.2015, pentru a se aplica fie prevederile art. 17 referitoare la suspendare, fie prevederile art. 18 din HG nr. 343/2017 referitoare la finalizarea procedurii de recepţie prin admiterea sau respingerea recepţiei.

Deşi instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat existenţa autorităţii de lucru judecat cu privire la aspectul invocat de A S.R.L atât în cererea introductivă, cât şi în apel, respectiv existenţa, în formă finală, a PVRTL nr. zzzz/28.01.2019, în continuare, susţine existenţa unui proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

Mai mult, este de neacceptat argumentul prezentat de apelant, care, după ce invocă o parte din PVRTL nr. zzzz/28.01.2019, ajunge la concluzia că: „- dacă de două ori s-a constatat aceasta de însăşi pârâta, o eventuală nouă întâlnire a comisiei de recepţie pentru a da eficienţă considerentelor din hotărârile pronunţate în dosarul nr. aaa /96/2019 nu ar putea contrazice cele de mai sus."

Această concluzie a apelantei este în contradicţie cu prevederile art. 17 şi 18 din HG nr. 343/2017, care stabilesc că, o recepţie la terminarea lucrărilor poate fi admisă, respinsă sau suspendată, stabilind clar condiţiile în care se poate efectua fiecare modalitate a recepţiei în parte, nemaifiind admisă recepţia cu obiecţiuni. Or, în situaţia în care obiecţiile reţinute în PVRTL nr. zzzz/28.01.2019 - care au fost anulate de către instanţa de judecată din motive pur formale, nefiind analizată temeinicia acestora în cadrul dosarelor mai sus-indicate - vor subzista şi cu ocazia unei noi întâlniri în vederea întocmirii procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, recepţia nu mai poate fi admisă, aceasta putând fi suspendată ori respinsă, iar în aceste ultime situaţii eliberarea garanţiei de bună execuţie iarăşi nu va mai fi posibilă.

În concluzie, în speţa dedusă judecăţii, nu există o recepţie a lucrărilor aferente acordului-contractual nr. xxx/2015, astfel cum a reţinut, în mod întemeiat, atât instanţa de fond din prezentul dosar, cât şi instanţele de judecată din Dosarul nr. aaa/96/2019 al Tribunalului Harghita, reţinând, în mod expres, că „...este necesară realizarea unei proceduri de recepţie potrivit dispoziţiilor legale aplicabile la acest moment."

Referitor la solicitarea apelantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, acesta se impune a fi respinsă, având în vedere caracterul nefondat atât al acţiunii, cât şi al apelului conform celor prezentate.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de apel invocate şi în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac prevăzută de art. 476-478 Cod procedură civilă, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta apelantă A S.R.L. a executat lucrări în cadrul contractului nr. xxx din 08.01.2015, „Reabilitare DJ 132”, anunţând autoritatea contractantă Judeţul Harghita cu privire la finalizarea lucrărilor încă din 15.12.2015 prin adresa nr. 1657 (f.8).

Nu este contestată de către autoritatea contractantă înştiinţarea asupra finalizării lucrărilor, de altfel, pe acest fond, aceasta a convocat în două rânduri comisia de recepţie în vederea recepţionării lucrărilor.

Astfel, în 01.11.2016 a fost încheiat primul proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor. Însă acest proces-verbal a avut în vedere lucrări executate în temeiul a două contracte de lucrări distincte, cu doi executanţi diferiţi, prin urmare, la contestaţia reclamantei a fost anulat de instanţă în cadrul dosarului nr. bbbb/96/2016 (f.16-36, sentinţa nr. bbb/07.06.2018, decizia nr. bbbb/R/18.09.2018), fiind obligată autoritatea să încheie un proces verbal distinct, doar pentru contractul nr. xxx din 08.01.2015, în care executant a fost reclamanta apelantă din cauza de faţă.

Prin urmare, în 28.01.2019 a fost încheiat un nou proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. zzzz (f.37) prin care a fost admisă recepţia cu obiecţii.

Din primul proces-verbal a fost reluată existenţa unor lucrări ce necesitau remedieri, 7 poziţii redate în Anexa 3B, reluate şi în al doilea proces-verbal în Anexa nr. 3.

Însă la exercitarea controlului judecătoresc asupra primului proces verbal, în urma administrării unui raport de expertiză, la acel moment instanţa apreciase (în dosarul bbbb/96/2016), că deficienţele consemnate au fost remediate, cu excepţia refacerii unor marcaje rutiere şi a ridicării a şase capace de cămin, iar în raport de data constatării acestora 2017 faţă de anul finalizării 2015, nu a putut concluziona că acestea sunt apărute pe fondul culpei în execuţie sau pe fondul uzurii şi degradării naturale, în cadrul răspunderii pentru garanţie.

Cu toate că în al doilea proces-verbal de recepţie lucrări din 28.01.2019 comisia a reiterat lucrările ce se impuneau a fi remediate, constatate cel puţin la nivelul anului 2016 autoritatea nu a demonstrat accesarea sumelor reţinute cu titlul de garanţie de bună execuţie sau declanşarea mecanismului de remediere contractuală, nefiind lipsite de relevanţă, aşa cum a reţinut instanţa de judecată cu prilejul anulării primului proces-verbal efectele trecerii timpului, natura lucrărilor (reabilitare drum judeţean), utilizarea în tot acest timp a drumului ce a făcut obiect al contractului.

Relevante asupra stării de fapt şi necontestate de autoritate sunt şi reţinerile identice ale comisiilor de recepţie care au consemnat: „Lucrările executate pot fi date în folosinţă. Obiecţiile formulate în anexele nr. 1 şi 3 se consideră că nu sunt de natură să afecteze semnificativ utilizarea în ansamblu a lucrărilor conform destinaţiei sale, nu reprezintă vicii care nu pot fi înlăturare şi nu necesită reproiectări.

6.2. Lucrările au fost terminate în conformitate cu prevederile proiectului şi dispoziţiilor de şantier aprobate, cu excepţia unor modificări locale şi defecţiuni relativ minore care nu vor afecta semnificativ utilizarea lucrărilor în scopul destinat şi nu vor pune în pericol mai ales în condiţii de drum înzăpezit, circulaţia rutieră până la remedierea problemelor constate”.

În cadrul dosarului aaa/96/2019, la solicitarea executantului lucrărilor, A S.R.L. a fost anulat şi acest al doilea proces-verbal, fiind constatate neregularităţi de ordin procedural, nerespectarea cadrului legal aplicabil la momentul încheierii actului, legislaţia secundară - H.G. nr. 343/2017, care permitea trei tipuri de soluţii (respingerea, admiterea sau suspendarea procesului de recepţie) între care nu se regăsea şi cea adoptată de comisia întrunită, a recepţiei cu obiecţiuni.

Soluţia a rămas definitivă în 25.05.2020 în condiţiile în care finalizarea lucrărilor a fost anunţată în 15.12.2015, iar la momentul soluţionării prezentei căi de atac, comisia de recepţie nu era întrunită.

Pentru a răspunde criticilor enunţate de apelanta nemulţumită de soluţia primei instanţe şi apreciind argumentele avansate de autoritatea pârâtă drept formale, Curtea apreciază că se impune în primul rând a se observa finalitatea avută în vedere de legiuitor la instituirea garanţiei de bună execuţie mai apoi, efectele pe care le au circumstanţele particulare relevate de părţi cu privire la modul de executare a contractului de lucrări.

Pornind de la dispoziţiile art. 92 alin.4 al H.G. nr. 925/2006 enunţate de prima instanţă rezultă că această garanţie are un scop bine determinat, şi anume să confere posibilitatea beneficiarului de a recupera în mod facil contravaloarea oricăror lucrări neefectuate (este vorba despre acea parte din garanţie ce este reţinută până la încheierea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor) ori a deficienţelor sesizate în perioada de garanţie şi neremediate de către antreprenor (acea parte din garanţie reţinută până la expirarea perioadei de garanţie).

Deci, scopul acestei garanţii de bună execuţie nu este de a pune la dispoziţia beneficiarului, pe o perioadă nedefinită, anumite sume de bani, ci reprezintă o veritabilă asigurare că, pe parcursul executării lucrărilor sau la terminarea acestora până la momentul expirării perioadei de garanţie, lucrările care nu corespund din punct de vedere tehnic cu cerinţele agreate contractual pot fi remediate în termen util, fiind totodată o metodă de responsabilizare a executatului.

Or, din această perspectivă Curtea a reţinut că autoritatea, deşi în două rânduri a enunţat lucrări de remediat, încă din anul 2016 nu a manifestat nici o iniţiativă ulterior expirării termenului acordat pentru remediere (de exemplu o remediere pe cheltuiala executantului cu despăgubiri), nici nu a emis pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie, deşi asupra unor elemente menţionate în cuprinsul proceselor verbale (tuburile utilizate la realizarea anumitor poduri) autoritatea s-a manifestat activ, recuperând sumele evaluate drept lucrări executate din alt tip de sume reţinute în temeiul contractului distinct de garanţia de bună execuţie, „sume reţinute” conform art. 1.1.4.11 coroborate cu art.14.3 (şi 14.9 (plata sumelor reţinute) din convenţia părţilor şi anexa la ofertă (f.82).

Aceste elemente sunt reţinute de Curte în circumstanţierea comportamentului autorităţii şi nu au rolul de a reglementa modul în care lucrările au fost executate sau de a stabili o răspundere contractuală a uneia dintre părţi.

Deşi formal este corectă reţinerea primei instanţe, respectiv că eliberarea garanţiei de bună execuţie are loc în procent de 70% în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, iar în cauză nefiind încheiat în mod definitiv acest act, eliberarea garanţiei nu este posibilă, Curtea apreciază că nu pot fi ignorate circumstanţele relevate de reclamanta apelantă şi cărora pârâta intimată nu le-a opus un argument viabil.

Astfel, apelanta susţine încălcarea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu se poate prevala de propria culpă), pe fondul situaţiei create de autoritatea contractantă şi imputabilă acesteia, căci în cele două ocazii în care nu a respectat dispoziţii legale (din punct de vedere formal, cel puţin) a provocat reluarea procedurii de recepţie la terminarea lucrărilor.

Nu pot fi primite în acest context, reţinerile apelantei care apreciază că din analiza soluţiilor judecătoreşti rezultă că procesul verbal de recepţie nr. zzzz din 28.01.2019 a fost menţinut fără obiecţiuni (anexele care le conţineau fiind anulate în mod expres, fără a fi însoţită de o anulare formală a actului principal) căci considerentele instanţei de recurs nu susţin această interpretare, concluzia fiind expresă, neechivocă în sensul subzistenţei obligaţiei autorităţii de reluare a procedurii de recepţie la terminarea lucrărilor.

Este evident că legiuitorul nu a urmărit blocarea pe durate semnificative de timp a unor resurse, ci pentru un interval determinat, cunoscut sau estimabil de părţi la momentul încheierii actului juridic. Totodată, scopul este acelea de a facilita remedierea pe cheltuiala executantului a acelor lucrări executate defectuos în termenul cel mai scurt, de vreme ce aceste resurse sunt la dispoziţia autorităţii. Este un mecanism instituit în favoarea autorităţii contractante, în considerarea caracterului special al contractelor ce intră sub incidenţa legii privind achiziţiile publice.

Însă, în cauză se observă că autoritatea pe de-o parte nu poate oferi nici la acest moment un orizont de timp pentru realizarea acestui proces de recepţie, fiind posibilă reţinerea unei conduite pur potestative din partea ei, contrară legii, care pune executantul în imposibilitatea de a exercita dreptul de restituire, pe de altă parte nu a demonstrat interesul în accesarea acestor sume la dispoziţia sa pentru a obţine remedierea lucrărilor executare necorespunzător din perspectiva sa.

Or, acceptarea conduitei autorităţii contractante ar echivala cu validarea unui comportament ce deturnează scopul instituirii acestei garanţii.

Lipsa interesului în utilizarea sumelor reţinute cu titlul de garanţie de bună execuţie coroborată cu elementul temporal caracterizat prin incertitudine (peste 5 ani), precum şi lipsa unui demers eficient la îndemâna părţii interesate să obţină eliberarea acestor sume, determină o reformare a soluţiei primei instanţe în sensul admiterii cererii de restituire formulate de reclamantă.

Curtea reaminteşte părţilor că soluţionarea favorabilă a acestei cereri nu presupune, aşa cum a arătat deja, o substituire a comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor, ci o decădere a autorităţii pe fondul conduitei culpabile din beneficiul acordat de lege de a utiliza fondurile aflate deja la dispoziţia acesteia. În situaţia ipotetică în care se constată o culpă a executantului, autoritatea va avea posibilitatea de apela la condiţiile răspunderii contractuale însă cu pierderea acestei asigurări de a indisponibiliza aceste sume, fără a fi limitată urmărirea ulterioară a patrimoniului celui culpabil. 

Deci o eventuală constatare a unor nereguli în lucrările realizate mai poate fi opusă executantului dar nu cu consecinţa reţinerii garanţiei, ci cu consecinţa executării asupra patrimoniului debitorului.

Observând şi cererea accesorie a reclamantei, în temeiul dispoziţiilor art. 1522 alin.1 din Codul civil (efectele introducerii cererii de chemare în judecată având rolul unei puneri în întârziere) coroborate cu ale art. 1489 alin.2 din Codul civil, în determinarea datei scadente a obligaţiei, lipsind o dispoziţie contrară cu privire la momentul acesta, Curtea va obliga autoritatea şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data introducerii cererii de chemare în judecată (10.08.2020) până la momentul plăţii efective.

Dobânda legală este cea stabilită conform dispoziţiilor art. 4 ale Legii nr. 72/2013 cu trimitere la dispoziţiile O.G. nr. 13/2011.

În temeiul dispoziţiilor art. 452-453 din Codul de procedură civilă, fiind în culpă procesuală, partea căzută în pretenţii, UAT Judeţul Harghita va suporta cheltuielile de judecată, taxă de timbru achitată de reclamanta apelantă în cuantum de 7743 lei, în primă instanţă şi de 3781,31 lei, în apel.

Domenii speta

Spete similare