Refuz de emitere a autorizaţiei de procurare armă. Aprecierea stării de pericol pentru ordine publică

Legalitatea dispoziției atacate a fost corect constatată de către instanța de fond, în baza elementelor obiective care se regăsesc în documentaţia ce a stat la baza emiterii actului atacat respectiv a raportului şi a existenţei unui cazier judiciar , care a fost valorificat nu din perspectiva art. 14 al. 1 litera c din Legea 295/2004 ci din perspectiva noţiunii de pericol, putând fi considerat un indiciu al comportamentului anterior al reclamantului. Pe cale de consecinţă referirile recurentului la efectele reabilitării sunt nerelevante în cauză deoarece nu sunt puse în discuţie eventuale interdicţii sau decăderi – în sensul art. 14 al. 1 litera c din Legea 295/2004 ci existenţa unor informaţii relevante pentru aprecierea noţiunii de pericol.

Aspectele privind nemotivarea actului administrativ nu fi reținute ca motiv de anulare a acestuia în condițiile în care reclamantului i s-au comunicat în cursul procesului toate actele care au stat la baza emiterii dispoziției atacate, având așadar posibilitatea de a formula apărări în cauză, contrar celor susținute în memoriu de recurs. De altfel caracterizările la care reclamantul face referire în recurs pentru a combate susţinerile părţii adverse au fost avute în vedere de instanţa de fond şi motivat înlăturate din ansamblul probator.

- art. 14 al. 1 litera c din Legea 295/2004,

- art. 13 din Legea 554/2004,

- art. 6 din HG 11/2018

Deliberând asupra recursului de faţă, se constată că prin sentinţa nr. x/23.09.2021 pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. y/102/2021 s-a admis excepţia invocată de pârât şi s-a respins cererea reclamantului de anulare a răspunsului nr. 125933/08 aprilie 2021, ca inadmisibilă. S-a respins cererea de anulare a actului administrativ individual nr. 129.631/25 ianuarie 2021, formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean B – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs reclamantul A, solicitând admiterea căii de atac şi, pe cale de consecinţă, casarea în tot a hotărârii recurate şi admiterea acţiunii introductive.

În motivare, recurentul a arătat faptul că, Tribunalul Mureş, prin Sentinţa civilă nr. x/23.09.2021, a respins cererea sa, invocând, în esenţă, că exercitarea dreptului de apreciere de către instituţia intimată nu a avut un caracter nerezonabil prin raportare la probatoriul administrat analizat, potrivit disp. art. 14, alin. (1) din Legea nr. 295/2004.

Consideră că decizia recurată este nelegală, prin raportare la motivul de casare prev. de art. 488 alin. 1, pct. 8 C. proc. civ. şi anume, „hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material".

Contrar aprecierii primei instanţe, soluţia cuprinsă în actul administrativ individual care face obiectul prezentei acţiuni, precum şi răspunsul pârâtei în calea administrativă de atac, vatămă într-un mod flagrant drepturile reclamantului recunoscute prin Legea nr. 295/2004, republicată, în esenţă prin refuzul nejustificat privind admiterea cererii şi în mod special prin nemotivarea în concret a soluţiei dispuse.

În continuare, a reiterat faptul că motivarea soluţiei lipseşte cu desăvârşire din cuprinsul actului administrativ individual nr. 129631/25.01.2021, organul emitent limitându-se la simpla reproducere a textului legal, fără ca aceasta să fie urmată de o argumentaţie logico-juridică care să justifice soluţia dispusă.

Nu poate fi de acord cu modul de aplicare, de către prima instanţă, a dispoziţiilor de drept material privind obligativitatea motivării actului administrativ câtă vreme, motivarea trebuia să fie redată de instituţia intimată iar nu suplinită de către instanța (aşa cum s-a realizat în prezenta speţă).

În actul administrativ, nu există nici o probă şi nici nu a fost invocată vreo probă administrată pe care se fundamentează respingerea cererii reclamantului, astfel cum, soluţia instituţiei intimate, a fost menţinută de către prima instanţă fiind aşadar una discreţionară şi abuzivă, nefiind indicate motivele care au determinat decizia autorităţii.

Prima instanţă a omis cu desăvârşire aplicarea dispoziţiile de drept material cuprinse în art. 14 alin. (3) din Legea 295/2004, potrivit cărora: „dacă autoritatea competentă cu soluţionarea cererii constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), solicitantului i se refuză autorizarea de procurare a armei şi i se comunică, în scris, în termenul prevăzut la alin. (2), soluţia adoptată, precum şi motivele care au stat la baza acesteia”.

În cuprinsul actului emis este indicată doar soluţia de respingere, temeiul de drept al soluţiei, respectiv art. 14 alin. 1 fit. f) din Legea nr. 95/2004, însă lipsesc cu desăvârşire motivele de fapt care au stat la baza soluţiei, care astfel devine nelegală, fiind lovită de nulitate, întrucât nu au fost respectate exigenţele art. 14 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Motivarea unui act administrativ constă atât în indicarea textelor legale aplicabile situaţiei date, precum şi indicarea împrejurărilor de fapt pe baza cărora s-a reţinut aplicabilitatea acelor texte legale.

În privinţa obligaţiei autorităţilor administrative de a-și motiva deciziile, se observă că, în conformitate cu art. 31 alin. (2) din Constituţia României, „autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.”

Or, câtă vreme, autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora, în condiţiile în care deciziile acestor autorităţi sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate susţine că este permisă absenţa motivării explicite a actului administrativ atacat.

Motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ. Ea reprezintă o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri în concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.

Extrem de important în soluţionarea prezentei căi extraordinare de atac este faptul că, în lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiţie este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură.

Absenţa oricărei motivări este echivalentă cu emiterea unor acte administrative abuzive, discreţionare de vreme ce absenţa motivării lipseşte de orice eficienţă controlul judecătoresc al actelor administrative.

Or, prima instanţă a suplinit practic, motivarea instituţiei intimate, împrejurare care, din punctul lor de vedere, atrage nelegalitatea hotărârii recurate.

În măsura în care s-ar reţine ca nefiind îndeplinite disp. art. 14 alin. lit. f din Legea nr. 295/2004, pe considerentul instanței (antecedente penale) s-ar considera că fiind lipsit de orice efecte cazierul judiciar depus la dosarul cauzei.

Practic, motivarea instanței (ce suplineşte motivarea actului administrativ), în afara unor pretinse antecedente penale (inexistente) şi săvârşirea unor contravenţii, nu aduce niciun argument convingător cu privire la legalitatea actului administrativ atacat.

Soluţia de respingere a cererii de către instituţia intimată, astfel cum a fost menţinută de prima instanţă, este discreţionară, nelegală şi neîntemeiată.

Recurentul a mai reiterat faptul că la cererea pentru emiterea autorizaţiei pentru procurarea unei arme letale de vânătoare, au fost ataşate toate documentele justificative, care dovedesc îndeplinirea, în mod cumulativ, a tuturor condiţiilor edictate de art. 14 din Legea nr. 295/2004, republicată.

 În măsura în care instituţia emitentă a considerat că se impune prezentarea unor dovezi suplimentare în acest sens, avea obligaţia să le solicite pentru o rezolvare temeinică a solicitării reclamantului.

În lumina acestor considerente şi având la bază documentele justificative menţionate anterior, precum şi mijloacele de probă administrate în faţa instanţei de fond opinează în sensul îndeplinirii, în mod cumulativ, a tuturor condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 295/2004, în mod contrar, reţinerii de către prima instanţă.

Raţionamentul instanţei de fond care şi-a întemeiat hotărârea pe faptul că reclamantul are antecedente penale, în condiţiile în care în certificatul de cazier judiciar depus la dosarul cauzei, nu apar niciun fel de înscrieri (instituţia reabilitării având ca efect în conformitate cu dispoziţiile art. 169 C proc. penală încetarea decăderilor şi a interdicţiilor, precum şi a incapacităților ce rezultă din condamnare), respectiv pe faptul că membrii de familie au un comportament conflictual, fără a i se imputa în vreun fel personal reclamantului un astfel de comportament, aplicând o prezumţie, în mod nejustificat, este în opinia reclamantului eronat printr-o greşită aplicarea a legii în cauza dedusă judecăţii.

Concluzionând, pentru motivele de drept indicate în cele precedente, reclamantul a solicitat admiterea recursului în sensul celor arătate în petitele cererii.

În drept, recurentul-reclamant a invocat prevederile art. 488, alin. (1) pct. 8 alin. C.proc. civ., art. 14 din Legea nr. 295/2004, art. 31 alin. (2) din Constituţia României.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean B a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Prin actul administrativ indicat la punctul 2.  a fost adus la cunoştinţă reclamantului recurent faptul că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 şi, prin urmare, nu îi poate fi acordată autorizaţia pentru procurarea armelor letale de vânătoare.

Având în vedere cererea de autorizare procurare armă formulată de reclamant, lucrătorii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au procedat la efectuarea de verificări cu privire la persoana reclamantului, solicitând informaţii lucrătorilor din cadrul Secţiei nr. 1 Poliție Rurală C. Astfel, din verificările efectuate de aceştia din urmă materializate în raportul întocmit de Agent şef de poliţie D a rezultat faptul că numitul A nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 295/2004.

Consideră că actul administrativ a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, fiindu-i comunicate reclamantului atât soluţia adoptată cât şi motivele care au stat la baza acesteia: neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor întrucât reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor. Se observă că art. 14 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 nu impune prezentarea exhaustivă a motivelor de fapt şi de drept care au stat la baza refuzului. Prin urmare, actul administrativ cu nr. 129631 din 25.01.2021 a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Caracterizările anexate de recurent cererii de recurs nu sunt de natură să dovedească o eventuală nelegalitate a soluţiei pronunţate de instanţa de prim rang, implicând analizarea fondului, aspect ce excede competenţei instanţei de recurs.

Astfel, aşa cum în mod corect a concluzionat şi instanţa de prim rang, consideră că primează interesul general, al ordinii publice, în detrimentul interesului particular al reclamantului, date fiind circumstanţele cauzei.

Având în vedere motivele expuse anterior, opinează că nu sunt întrunite condiţiile art. 486, pct. 8 din Codul de procedură civilă, respectiv hotărârea nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material din moment ce au fost respectate întru totul atât prevederile Legii 295/2004-privind regimul armelor şi muniţiilor, cât şi ale Hotărârii de Guvern nr. 11/2018, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Având în vedere aspectele expuse, intimatul a solicitat respingerea cererii de recurs ca fiind nefondată.

Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate conform art. 488 pct. 8 Cod proc.civ., Curtea a apreciat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Principala critică adusă sentinţei atacate vizează greşita analiză a obligaţiei generale ce incumbă autorităţii publice de a motiva actele administrative emise, ca o garanţie împotriva arbitrariului.

Cu privire la acest aspect, Curtea subliniază că nu se poate stabili o regulă generală cu privire la limitele şi modalitatea de motivare a actelor administrative, în special în considerarea diversităţii acestora. De asemenea nu se poate ignora faptul că actele emise de autorităţi publice în exercitarea unui drept de apreciere recunoscut de legiuitor implică o posibilitate semnificativ redusă de motivare, nefiind necesară o justificare exhaustivă a opţiunii ci identificarea unor elemente minime, obiective, de natură să justifice manifestarea de voinţă.

Suplimentar trebuie menţionat faptul că, în cazul actelor administrative a căror procedură de emitere implică realizarea unor acte premergătoare, acestea din urmă se impun a fi avute în vedere ca atare, completând în mod necesar actul emis, sens în care de altfel art. 13 din legea 554/2004 impune obligaţia autorităţii de a comunica  împreună cu întâmpinarea actul atacat împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui.

În cazul dedus judecăţii, actul a fost emis în temeiul art. 14 al. 1 litera f din Legea 295/2004 (text de lege indicat precis în adresa comunicată recurentului) care prevede ca şi condiţie de  acordare a autorizaţiei de procurare a armelor letale, ca solicitantul să nu prezinte pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor.

Formularea utilizată de legiuitor dovedeşte că s-a acordat autorităţii competente o marjă de apreciere considerabilă, noţiunea de „pericol ” nefiind definită ca atare de actul normativ, sens în care revine autorităţii ca în baza informaţiilor pe care le deţine, să decidă unilateral dacă această condiţie este sau nu îndeplinită de solicitant, proces care nu poate fi reflectat ca atare în motivarea actului. Ceea ce poate fi verificabil nu este în sine opţiunea ci elementele obiective care au stat la baza acesteia şi exclud discreţionarul.

Privită din această perspectivă, obligaţia autorităţii de a indica motivele care stau la baza refuzului acordării autorizaţiei poate fi considerată îndeplinită în măsura în care este identificabil motivul de fapt şi de drept al refuzului.

 De asemenea reţinem că potrivit art. 6 din HG 11/2018 “  organele de poliţie competente sunt obligate să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) din Lege, pe baza documentelor depuse de solicitant la dosar şi a datelor şi informaţiilor cuprinse în evidenţele proprii, precum şi a condiţiilor de păstrare şi asigurare a securităţii armelor, conform prevederilor prezentelor norme metodologice.”

În aplicarea dispoziţiilor anterior indicate,  au fost efectuate verificări concretizate în raportul aflat la fila 54 dosar fond şi care cuprinde propunerea neacordării autorizaţiei de procurare armă, act premergător care împreună cu copia cazierului judiciar au stat la baza refuzului autorităţii competente şi se impuneau a fi avute în vedere ca atare de judecătorul fondului în soluţionarea acţiunii în contencios administrativ.

Suplimentar, în condiţiile în care legea nu prevede expres o sancţiune în cazul neîndeplinirii obligaţiei prevăzute de art. 14 al. 3 din Legea 295/2004,  se impun a fi verificate susţinerile recurentului privind producerea unei vătămări, constând în imposibilitatea de a formula apărări în cauză. Cu privire la acest aspect, contrar susţinerilor recurentului constatăm că în fapt, odată cu întâmpinarea, la dosarul cauzei au fost depuse toate actele care au stat la baza emiterii actului atacat, înscrisuri comunicate reclamantului care, putea să se prevaleze de dispoziţiile art. 204 al. 1 Cod procedură civilă. De altfel, la termenul de judecată din data de 09.09.2021 reclamantul a solicitat administrarea probei cu martori, probă respinsă de judecătorul fondului din perspectiva utilităţii în considerarea faptului că la dosar se află înscrisuri care caracterizează comportamentul reclamantului.

 Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine o vătămare procesuală constând în imposibilitatea administrării probelor testimoniale în recurs, în condiţiile în care reclamantul a avut posibilitatea reală de a formula aceste cereri în probaţiune în faţa instanţei de fond, având cunoştinţă atât de actul atacat cât şi de apărările părţii adverse şi de înscrisurile care au stat la baza refuzului emiterii autorizaţiei.

Curtea a reţinut totodată că sunt nefondate criticile recurentului în sensul că instanţa de fond a complinit motivarea actului administrativ, aspecte cu privire la care nu s-a putut apăra decât direct în recurs. Din conţinutul sentinţei atacate rezultă cu evidenţă că instanţa de fond a avut în vedere înscrisurile care au stat la baza emiterii actului atacat şi de care reclamantul avea cunoştinţă, concluzia instanţei care confirmă faptul că reclamantul ar prezenta pericol pentru ordinea publică fiind rezultatul procesului de coroborare şi aprecierii a probaţiunii administrate şi nu o complinire a motivării actului administrativ.

Curtea subliniază că în condiţiile în care autoritatea competentă a efectuat verificările impuse de actul normativ şi a dispus soluţia administrativă în baza unor elemente obiective şi verificabile, care puteau fi combătute din punct de vedere probatoriu de partea interesată, nu pot fi reţinute susţinerile privind nulitatea actului pentru lipsa motivării.

Raţionamentul instanţei de fond cu privire la lipsa unei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului este corect; concluzia primei instanţe cu privire la faptul că reclamantul nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 14 al. 1 litera f din Legea 295/2004 este rezultatul unei aprecieri proprii asupra situaţiei de fapt deduse judecăţii şi stabilite în urma administrării probatoriului, apreciere care se reflectă în motivarea sentinţei cu respectarea exigenţelor art. 425 Cod procedură civilă şi nu reprezintă o substituire a motivelor autorităţii competente.

În concluzie, legalitatea dispoziției atacate a fost corect constatată de către instanța de fond, în baza elementelor obiective care se regăsesc în documentaţia ce a stat la baza emiterii actului atacat respectiv a raportului şi a existenţei unui cazier judiciar , care a fost valorificat nu din perspectiva art. 14 al. 1 litera c din Legea 295/2004 ci din perspectiva noţiunii de pericol, putând fi considerat un indiciu al comportamentului anterior al reclamantului. Pe cale de consecinţă referirile recurentului la efectele reabilitării sunt nerelevante în cauză deoarece nu sunt puse în discuţie eventuale interdicţii sau decăderi – în sensul art. 14 al. 1 litera c din legea 295/2004 ci existenţa unor informaţii relevante pentru aprecierea noţiunii de pericol. Aspectele privind nemotivarea actului administrativ nu fi reținute ca motiv de anulare a acestuia în condițiile în care reclamantului i s-au comunicat în cursul procesului toate actele care au stat la baza emiterii dispoziției atacate, având așadar posibilitatea de a formula apărări în cauză, contrar celor susținute în memoriu de recurs. De altfel caracterizările la care reclamantul face referire în recurs pentru a combate susţinerile părţii adverse au fost avute în vedere de instanţa de fond şi motivat înlăturate din ansamblul probator.

În raport de cele ce preced, Curtea a reţinut că sentința primei instanţe face o corectă aplicare a prevederilor legale fiind motivată în fapt şi în drept, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurent, astfel încât, în baza art. 496  Cod proc.civ recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare