Dreptul la pensia de serviciu stabilită pentru funcţionarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului. Imposibilitatea extinderii la alte categorii de personal, în absenţa intervenţiei legiuitorului

Curtea a constatat faptul că însăşi instanţa constituţională, prin Decizia nr.77/2019, face distincţie între aspectele ce vizează salarizarea, domeniu în care există reglementare expresă ce asimilează funcţionarii publici din cadrul Instituţiei Avocatul Poporului cu cei din aparatul Parlamentului, şi aspectele ce vizează acordarea pensiei de serviciu, de care beneficiază exclusiv persoanele nominalizate, respectiv „Avocat al Poporului/adjunct al Avocatului Poporului”. Se reţine astfel că invocarea acestei decizii nu poate conduce în nici un caz la reglementarea şi adăugarea unei noi categorii de beneficiari ai pensiei de serviciu, în condiţiile în care atât reglementarea legală cât şi considerentele Curţii Constituţionale vizează o categorie limitată de beneficiari, în care nu este inclus reclamantul.

- art. 731, art. 94 alin. 1 din Legea nr. 7/2006,

- Decizia Curţii Constituţionale nr. 77/2019,

- Decizia ICCJ nr. 50/18.06.2018

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş la data de 10.02.2022, sub dosar nr. y/43/2022, reclamantul D a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A, B şi C, obligarea pârâţilor emitenţi ai Ordinului nr. 965/XXX V/3598/274/2015 din 25.08.2015, pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, privind statutul funcţionarului public parlamentar, modificat prin Ordinul nr. 2/2013/XXXV/266/12/2018, emis în conformitate cu dispoziţiile art. 731 alin 14 din Legea nr. 7/2006, republicată, privind funcţionarul public parlamentar, de a completa de îndată, cu o dispoziţie distinctă care să evidenţieze/nominalizeze ca beneficiari ai pensiei de serviciu conform „statutului juridic şi funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate al personalului instituţiei Avocatul Poporului, ca funcţii asimilate funcţionarului public parlamentar” aşa cum Curtea Constituţională prin Decizia nr. 77/2019 - pct. 108, constată definitiv existenţa acestei asimilări; recunoaşterea dreptului pretins şi interesului legitim privat în considerarea realizării dreptului subiectiv de a beneficia de pensie de serviciu ca funcţie asimilată. Reclamantul este încadrat pe funcţia de consilier în cadrul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial F din 15.06.2005 până în prezent (aproape 17 ani), având o vechime totală în muncă de peste 43 de ani; obligarea pârâţilor emitenţi ai ordinului menţionat mai sus, să respecte Decizia Curţii Constituţionale nr. 77/2019, (pct. 108 din considerentele deciziei), care are putere de lucru judecat, definitivă şi general obligatorie şi care a produs efecte de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial nr. 198/13.03.2019, prin care se evidenţiază statutul juridic al personalului de conducere şi de execuţie al instituţiei Avocatul Poporului, de asimilat „cu cele din aparatul Parlamentului, inclusiv sub aspectul salarizării”.

În motivarea cererii, reclamantul arată că, în calitate de persoană vătămată într-un drept recunoscut de lege, urmare a vătămării dreptului şi interesului legitim de a beneficia de pensie de serviciu „ca funcţie asimilată” conform dispoziţiilor art. 59 alin. 3 din Legea nr. 35/1997, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, asimilare constatată de către Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 77/30.01.2019 - pct. 108, publicată în Monitorul Oficial nr. 198 din 13.03.2019, decizie definitivă şi general obligatorie, a solicitat prin plângere prealabilă adresată celor trei pârâţi, (în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. 11 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ), să respecte întrutotul punctul 108 din considerentele şi dispozitivul Deciziei Curţii Constituţionale, prin completarea imediată, cu o dispoziţie distinctă care să evidenţieze/nominalizeze ca beneficiari ai pensiei de serviciu conform „statutului juridic şi funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate al personalului instituţiei Avocatul Poporului, ca funcţii asimilate funcţionarului public parlamentar" aşa cum Curtea Constituţională prin Decizia nr. 77/2019 - pct.108, constată definitiv existenţa acestei asimilări.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile CCR, se ataşează nu numai dispozitivului ci și considerentelor pe care se sprijină aceasta. În consecinţă, atât Parlamentul cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte întru totul atât considerentele cât şi dispozitivele acestora. Sunt relevante în acest sens Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. l/1995, Decizia nr. l415/2009, Decizia nr. 414/2010, Decizia nr. 415/2010.

Astfel, A, ca răspuns la plângerea prealabilă, prin adresa nr. 2/11779/07.12.2021, refuză să se conformeze respectării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 77/2019, apreciind că aceste dispoziţii nu au relevanţă.

Prin adresa nr. XXXV/6074/09.12.2021, B, ca răspuns la plângerea prealabilă, apreciază că, din dispoziţiile Legii nr. 35/1997, respectiv ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului „se desprinde concluzia că personalului instituţiei Avocatul Poporului … exercită funcţii asimilate celor din aparatul Parlamentului, aplicându-i-se statutul funcţionarilor publici parlamentari”. Cu privire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 77/2019, acesta face referire la aprecierile de la pct. 29 din considerentele deciziei, „... această asimilare există şi este recunoscută parţial de legea modificată, fiind detaliată în Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei”.

Concluzia răspunsului la plângerea prealabilă a Secretarului General al Senatului este că, completarea acestui ordin cu o dispoziţie distinctă care să nominalizeze ca beneficiari ai pensiei de serviciu şi personalul specializat din cadrul instituţiei Avocatul Poporului asimilat personalului din cadrul Parlamentului „se poate realiza numai prin procedura prin care normele au fost adoptate”, deci, răspunsul nu este unul de refuz, desprinzându-se ideea că se va conforma Deciziei CCR nr. 77/2019 şi celorlalte dispoziţii legale, condiţia fiind de realizare a procedurii de aprobare a normelor Ordinului nr. 65/XXXV/3598/274/2015 din 25.08.2015, cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006.

Prin răspunsul nr. B3108/DB/06.12.2021, C, face o descriere a dispoziţiilor legale existente din Legea nr. 7/2006. Concluzia acestuia este că „nu există temei legal pentru soluţionarea în mod favorabil a plângerii prealabile”.

Conform art. 59 alin. 3 din Legea nr. 35/1997 „funcţia de Avocat al Poporului este asimilată ca rang, salarizare şi condiţii de pensionare cu funcţia de ministru, iar funcţia de adjunct al Avocatului Poporului este asimilată ca rang, salarizare şi condiţii de pensionare cu funcţia de secretar de stat, beneficiind în mod corespunzător de toate drepturile acestora. Funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate sunt asimilate cu cele din aparatul Parlamentului[...]”.

Dreptul la pensie de serviciu cu condiţiile acordării acesteia pentru funcţionarii publici parlamentari sunt stabilite de art. 731 din Legea nr. 7/2006 şi Ordinul secretarului general al Camerei Deputaţilor, al secretarului general al Senatului şi al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice nr. 965/XXXV/3598/274/2015, pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.

Art. 97 din Legea nr. 7/2006, prevede că „prezenta lege se completează în mod corespunzător ... precum şi cu orice alte dispoziţii legale, în măsura în care nu contravin prezentei legi”.

Articolul II din Legea nr. 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar statuează că: „funcţionarii publici parlamentari şi asimilaţii acestora ...beneficiază, la cerere, de drepturile de pensie stabilite în prezenta lege ...”.

Articolul 94 alin. 1 din Legea nr. 7/2006 prevede în mod expres că prevederile art. 731 se aplică „în mod corespunzător şi funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului - şi membrilor acestuia, precum şi personalului Curţii Constituţionale asimilat, potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului”.

Prevederile art. 3 alin. 3 din Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015 pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, reglementează că „de pensie de serviciu beneficiază şi funcţionarii publici parlamentari şi asimilaţii acestora care sunt pensionari ai sistemului public de pensii şi îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)”, astfel că, în lipsa unor prevederi legale, se poate aprecia că dreptul la pensie de serviciu nu este recunoscut altor categorii care nu sunt menţionate de art. 94 alin. 1 din Legea nr. 7/2006.

Pornind de la art. 59 alin. 3 din Legea nr. 35/1997, care reglementează organizarea şi funcţionarea Instituţiei Avocatului Poporului, se poate observa faptul că există reglementare expresă prin care funcţiile de conducere şi de execuţie sunt asimilate funcţionarilor din aparatul parlamentului.

Legea nr. 7/2006 este o lege ulterioară şi faptul că Instituţia Avocatului Poporului nu este inserată între instituţiile menţionate ca fiind beneficiare de aceleaşi drepturi ca cele stabilite în favoarea funcţionarilor din cadrul aparatului Parlamentului nu conduce în mod absolut la excluderea acesteia dintâi din beneficiul unor condiţii de pensionare similare cu ale celor din urmă.

Lipsa unei prevederi exprese este justificată de faptul că Legea nr. 35/1997 cuprindea o astfel de reglementare care să stabilească asimilarea funcţionarilor din cadrul Instituţiei Avocatului Poporului cu cei din cadrul Parlamentului României.

Prin stabilirea unor norme identice atât în cuprinsul Legii nr. 35/1997, cât şi în cadrul Legii nr. 7/2006, respectiv în art. 94 al acesteia, s-ar aduce o încălcare a normelor de tehnică legislativă prevăzute de art. 16 din Legea nr. 24/2000 „(1) în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere. (2) În cazul existenţei unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice. (3) Se supun procesului de concentrare în reglementări unice şi reglementările din aceeaşi materie dispersate în legislaţia în vigoare. (4) Într-un act normativ emis pe baza şi în executarea altui act normativ de nivel superior nu se utilizează reproducerea unor dispoziţii din actul superior, fiind recomandabilă numai indicarea textelor de referinţă. În asemenea cazuri preluarea unor norme în actul inferior poate fi făcută numai pentru dezvoltarea ori detalierea soluţiilor din actul de bază”.

Categoriile de acte normative şi normele de competenţă privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituţia României, republicată, precum şi prin celelalte legi, astfel, actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor pe care le ordonă.

Ierarhizarea actelor normative, începând cu cele care au cea mai mare forţă juridică este următoarea: Constituţia României; legea constituţională; legea organică; legea ordinară; Ordonanţă de urgenţă a Guvernului; Ordonanţă a Guvernului emisă în temeiul unei legi de abilitare; Hotărâre a Guvernului; Ordin, Instrucţiune, Regulament, Circulară, Precizare, Normă, Normă metodologică. Normă tehnică, îndrumare metodologică, Decizie, Reglementări, Reguli.

Potrivit art. 73 alin. (3) lit. J) din Constituţia României, Legea 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar reprezintă o lege organică deoarece prin aceasta se reglementează statutul unei categorii de funcţionari publici din cadrul structurilor de specialitate ale Parlamentului României.

În continuare, reclamantul invocă dispozițiilor art. 59 alin. 3 din Legea nr. 35/1997 şi alineatul 14 al Legii 7/2006 şi arată că, în realitate, (chiar înainte de pronunţarea definitivă a Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 77/2019, care lămureşte definitiv această asimilare) prin Ordinul 965/2015 pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar s-au adus reglementări noi, respectiv limitări ale categoriilor socioprofesionale supuse aceluiaşi statut special, cu privire la acordarea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, care constituie o încălcare a principiului ierarhiei actelor administrative.

În egală măsură, art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative stabileşte că „ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora”.

De asemenea, reclamantul invocă si dispozițiile art. 3 din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar aprobate prin ordinul menţionat.

Normele metodologice sau normele de aplicare sunt acte administrative care au rolul de a clarifica şi detalia dispoziţiile actelor normative şi nu pot supralegifera dispoziţiile legii în scopul căreia au fost emise.

Se poate observa că, pe de o parte se recunoaşte prin lege asimilarea şi aplicarea aceluiaşi statut al funcţionarului public parlamentar şi pentru persoanele care ocupă funcţii de conducere şi de execuţie de specialitate în cadrul Instituţiei Avocatului Poporului, iar pe de altă parte, prin norme juridice cu o forţă juridică inferioară legii sunt restrânse aceste drepturi numai pentru o parte din funcţiile asimilate, şi anume cele din cadrul Consiliului Legislativ şi din cadrul Curţii Constituţionale a României.

Astfel, prin dispoziţiile cuprinse în actul normativ inferior în detrimentul Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, şi pe cale de consecinţă nerecunoaşterea dreptului la pensie de serviciu a reclamantului, se produce o încălcare a principiului ierarhiei actelor normative precum şi a cerinţelor echităţii în materie civilă.

Ca urmare a asimilării acestor funcţii cu cele din aparatul de specialitate al Parlamentului României, persoanele care au ocupat sau ocupă aceste funcţii în cadrul Instituţiei Avocatului Poporului beneficiază de acelaşi statut cu Statutul funcţionarului public parlamentar.

Aşadar, Legea nr. 35/1997 nu cuprinde dispoziţii care să reglementeze statutul personalului de conducere sau de execuţie, regulile care stabilesc raporturile de muncă fiind, prin asimilare, cele specifice aparatului Parlamentului României, beneficiind de toate drepturile, inclusiv dreptul la pensia de serviciu, şi având toate obligaţiile acestora din urmă.

Cel mai important aspect este cel referitor la aprecierile Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 77/2019, constată definitiv existenţa acestei asimilări a funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate din cadrul Instituţiei Avocatului Poporului cu cele din aparatul Parlamentului – pct. 108 „...Tot astfel este reglementată şi asimilarea funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate cu cele din, aparatul Parlamentului, inclusiv, sub aspectul salarizării. Art. 59 alin. 3 din Legea nr. 35/1997, republicată... stabileşte în acest sens că, funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate sunt asimilate cu cele din aparatul parlamentului”.

Un alt aspect relevant în analiza speţei este faptul că Avocatul Poporului încă din anul 2012, prin Ordinul nr. 17/15.02.2012 aprobă lista funcţiilor publice specifice din cadrul instituţiei Avocatul Poporului şi a funcţiilor publice parlamentare cu care se asimilează conform Legii nr. 7/2006, avizate favorabil prin adresa nr. 44449/VM/1821/1G/15.02.2012 de către Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale.

Soluţia legislativă privind asimilarea funcţiilor de conducere şi de execuţie la nivelul funcţiilor similare din cadrul Parlamentului este în concordanţă şi cu statutul de instituţie naţională pentru promovarea şi protecţia drepturilor omului, în sensul stabilit prin Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) nr. 48/134 din 20 decembrie 1993, prin care au fost adoptate Principiile de la Paris, stabilit prin prevederile art. 1 alin. (11) din Legea nr. 35/1997, republicată, astfel cum au fost acestea modificate recent prin Legea nr. 9/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 8 ianuarie 2018. Printre criteriile de acreditare se regăseşte şi acela al statutului personalului instituţiei pentru protecţia şi promovarea drepturilor omului.

În aceeaşi ordine de idei cu privire la regimul juridic al pensiilor de serviciu, în legislaţia naţională s-a reţinut, că acestea se acordă unor categorii socioprofesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupaţiei sau calificării îşi formează o carieră profesională în acel domeniu de activitate şi au obligaţia să se supună unor exigenţe inerente carierei profesionale asumate atât pe plan profesional cât şi pe plan personal.

Or, prin nerecunoaşterea condiţiilor de pensionare şi a acordării pensiei de serviciu unei categorii socioprofesionale care se supune aceluiaşi statut precum funcţionarii publici parlamentari, celelalte categorii socioprofesionale a funcţionarilor asimilaţi din cadrul Consiliului Legislativ şi a Curţii Constituţionale, se creează un tratament diferenţiat, lipsit de criterii obiective de departajare.

În cadrul aceleiaşi categorii de funcţionari publici, din cadrul Parlamentului României, a Consiliului Legislativ sau a Curţii Constituţionale, legiuitorul nu poate face nicio diferenţiere cu privire la îndreptăţirea unora sau altora de a beneficia de dreptul la pensie de serviciu decât cu încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţia României, conform căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, precum şi a art. 14 din Convenţie raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Astfel, prin recunoaşterea dreptului la pensie de serviciu doar în favoarea funcţionarilor publici parlamentari şi a funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ şi a Curţii Constituţionale asimilat, potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului României, se realizează o discriminare între persoanele aflate în aceeaşi situaţie ca urmare a asimilării şi a aplicării aceluiaşi Statut al funcţionarului public parlamentar.

Cel mai grav aspect care rezultă din analiza acestei speţe este evident cel referitor la nerespectarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 77/2019, care lămureşte definitiv această asimilare şi care anterior acesteia „era recunoscută parţial”, care genera diverse interpretări în detrimentul angajaţilor instituţiei Avocatul Poporului.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1, 8 şi 10 din Legea nr. 554/2004, Decizia CCR nr. 77/30.01.2019, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995, Decizia nr. l415/2009, Decizia nr. 414/20105, Decizia nr. 415/2010, Legea nr. 7/11.01.2006, republicată, Legea nr. 215/21.07.2015, Legea nr. 35/1997, Legea nr. 24/2000, Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015 din 25.08.2015, pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, privind statutul funcţionarului public parlamentar, modificat prin Ordinul nr. 2/2013/XXXV/266/12/2018 şi dispoziţiile art. l alin. 5, art. l6 alin. 1 şi 2, art. 52, art. 147 alin. 4 din Constituţia României.

La data de 8 martie 2022 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de A, prin care a solicitat, respingerea acţiunii reclamantului D de completare a Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, aprobate prin Ordinul nr. 965/XXX V/3598/274/2015: în principal, în temeiul art. 430 alin. (1) şi art. 431 alin. (2) Cod procedură civilă, pentru autoritatea de lucru judecat vizând chestiunea litigioasă tranşată definitiv prin sentinţa civilă nr. z/21.12.2020 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. v/102/2020, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. q/A din 12 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, Secţia I Civilă, şi anume că reclamantul D nu este o persoană îndreptăţită la pensia de serviciu în baza Legii nr. 7/2006 pentru că nu face parte din categoriile prevăzute în mod explicit la art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar; în subsidiar, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Cu titlu preliminar, pârâtul a solicitat, în considerarea dispoziţiilor art. 1 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, ca reclamantul să-şi precizeze cadrul procesual pasiv, având în vedere faptul că, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul „A”, constituie o acţiune informă întrucât A nu constituie o autoritate publică distinctă de Camera Deputaţilor care să-i confere astfel legitimitatea procesuală pasivă pretinsă de reclamant.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Totodată, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 defineşte „contenciosul administrativ” ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Rezultă din aceste reglementări pe care Legea nr. 554/2004 o dă cadrului procesual al acţiunii în contenciosul administrativ, faptul că raportul de drept administrativ, în cadrul unei cereri de chemare în judecată vizând un pretins refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, se formulează întotdeauna în contradictoriu cu autoritatea ori instituţia publică.

Prin urmare, procedural, în privinţa cadrului procesual pasiv, demersul judiciar al reclamantului ar trebui formulat în contradictoriu cu autoritatea publică Camera Deputaţilor prin Secretarul general şi nu A. Faptul că A este emitentul şi semnatarul actului administrativ cu caracter normativ în exercitarea competenţelor conferite de art. 731 alin. (14) din Legea nr. 7/2006, nu îl transformă într-o entitate juridică autonomă, independentă de autoritatea publică pe care o reprezintă. În acest sens, solicită ca instanţa să aibă în vedere chiar antetul actului normativ contestat, antet care cuprinde denumirea celor trei autorităţi publice emitente, respectiv Camera Deputaţilor, Senatul şi Casa Naţională de Pensii Publice.

În principal, în temeiul art. 430 alin. (1) şi art. 431 alin. (2) Cod procedură civilă, pârâtul solicită ca instanța să aibă în vedere, ca premisă de respingere a pretenţiilor reclamantului, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat vizând chestiunea litigioasă tranşată prin sentinţa civilă nr. z/21.12.2020 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. v/102/2020, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. q/A din 12 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, Secţia I Civilă, şi anume că reclamantul D nu este o persoană îndreptăţită la pensia de serviciu în baza Legii nr. 7/2006 pentru că nu face parte din categoriile prevăzute în mod explicit la art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 431 alin. (2) Cod procedură civilă, oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Aceste prevederi „reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat. Astfel, fiecare parte a unui litigiu are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă”.

În acest sens, pârâtul învederează următoarele:

- prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş sub nr. dosar v/102/2020, reclamantul D, în contradictoriu cu instituţia F, a solicitat instanţei de fond obligarea angajatorului la eliberarea adeverinţei care să cuprindă elementele necesare stabilirii pensiei de serviciu, invocând prevederile art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 cu raportare la dispoziţiile Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar şi ale art. 12 alin. 1, alin. 2 şi alin. 3 litera c) din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 aprobate prin Ordinul Secretarului general al Camerei Deputaţilor, al Secretarului general al Senatului şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice nr. 965/XXXV/3598/274/2015;

- prin sentinţa civilă nr. z/21.12.2020, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a reclamantului D întrucât nu este o persoană îndreptăţită la pensie de serviciu în baza Legii nr. 7/2006, reţinând că prevederile art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 nu asimilează funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate din cadrul instituţiei Avocatului Poporului şi condiţiile de pensionare cu cele din Legea nr. 7/2006, iar prevederile art. 3 alin. 3 din Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015 pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, nu acordă, în lipsa unor prevederi legale, dreptul la pensie de serviciu altor categorii care nu sunt menţionate la art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, respectiv funcţionarii publici din cadrul Consiliului Legislativ şi membrii acestuia şi personalul Curţii Constituţionale;

- în motivarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. z/21.12.2020, reclamantul-apelant D a invocat acelaşi temei de drept ca şi în prezenta cauză, respectiv art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997, art. 3 alin 3 din Normele privind stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, precum şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 77/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 198/13.03.2019 (paragrafele 50 şi 108 din decizie);

- prin Decizia civilă nr. q din 12 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. v/102/2020, instanţa de control judiciar a respins apelul declarat, reţinând că, în pofida a ceea ce susţine reclamantul în cererea de chemare în judecată, condiţiile de acordare a pensiei de serviciu nu sunt îndeplinite, instanţa de fond interpretând corect dispoziţiile legale incidente în cauză, simpla asimilare cu funcţiile de conducere sau de execuţie nu este suficientă, interpretarea fiind în concordanţă cu cea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 50/2018 prin care s-a stabilit că o categorie de funcţionari asimilată funcţionarilor publici din Parlament nu dă dreptul la pensia de serviciu (paragrafele 51-55 din decizie).

Pe fondul cauzei, referitor la actul normativ care face obiectul prezentei cauze, pârâtul arată că Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015 pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 /26 august 2015, constituie un act administrativ normativ legal, emis de cele trei autorităţi publice - Camera Deputaţilor, Senatul şi Casa Naţională de Pensii Publice prin reprezentanţii legali-, în temeiul şi cu respectarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 731 alin. (14) din Legea nr. 7/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „Normele ca privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege vor fi aprobate prin ordin comun al secretarilor generali ai celor două Camere ale Parlamentului şi al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice şi se publică în Monitorul Oficial”.

Contrar susţinerilor reclamantului, la emiterea acestor norme au fost respectate prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative precum şi cele cuprinse în Legea nr. 7/2006 şi nu cuprind dispoziţii noi, de completare a Legii nr. 7/2006, ci constituie normele de aplicare a acestei legi în privinţa dreptului la pensia de serviciu, asigurând cadrul necesar aplicării integrate şi unitare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 7/2006.

Or, Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar nu reglementează prin nicio normă legală pretenţiile reclamantului şi anume că personalul instituţiei Avocatul Poporului ar fi personal asimilat funcţionarului public parlamentar în privinţa dreptului la pensia de serviciu reglementată de art. 731 din Legea nr. 7/2006. Dimpotrivă, art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 reglementează foarte clar categoriile care nu fac parte din structurile Parlamentului dar care sunt beneficiare ale pensiei de serviciu: funcţionarii publici din cadrul Consiliului Legislativ şi membrii acestuia, precum şi personalul Curţii Constituţionale asimilat, potrivi legii, celui cu funcţii similar din structurile Parlamentului.

Mai mult, în motivarea cererii, reclamantul nu invocă încălcarea prin Normele adoptate prin Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015 a unor dispoziţii legale cuprinse în Legea nr. 7/2006 prin care se reglementează pensia de serviciu, ci solicită chiar completarea acestor norme cu o ipoteză nouă, nereglementată de Legea nr. 7/2006!

Însă, acest demers al reclamantului prin care solicită instanţei de fond crearea pe cale judecătorească a unei lex tertia care să recunoască dreptul la pensia de serviciu şi personalului instituţiei Avocatului Poporului, fără să existe o dispoziţie legală în acest sens, contravine nu numai principiului separaţiei puterilor în stat reglementat prin art. 1 alin. (4) din Constituţia României, republicată, prin transformarea organelor judiciare în autorităţi legiuitoare, cât şi prevederilor Legii nr. 24/2000. Potrivit prevederilor art. 77 şi ale art. 78 din Legea nr. 24/2000, republicată, ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza şi în executarea legilor şi trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.

Concluzionând, pârâtul arată următoarele:

- în ceea ce priveşte Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015 nu pot fi reţinute elemente de nelegalitate sau împrejurări de natură a crea o îndoială asupra legalităţii, veridicităţii şi autenticităţii actului administrativ cu caracter normativ, întrucât a fost emis de autorităţile competente prevăzute de legiuitor prin art. 731 alin. (14) din Legea nr. 7/2006, a fost publicat în Monitorul Oficial, iar conţinutul său este conform Legii nr. 7/2006 în baza căruia a fost adoptat. În privinţa scopului urmărit, acesta corespunde legii pe care o pune în executare, respectiv adoptarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar;

- Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015 ca act normativ care reglementează metodologia de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu cuprinse în Legea nr. 7/2006, nu poate crea o stare de discriminare având în vedere faptul că există condiţii specifice prevăzute de Legea nr. 7/2006 pentru stabilirea acestor drepturi de pensie, iar instituirea unor condiţii pentru acordarea pensiei de serviciu este atributul legiuitorului, el fiind singurul în măsură să determine condiţiile şi categoriile care beneficiază de pensia de serviciu a funcţionarului public parlamentar;

- practica constantă a instanţei de contencios constituţional în privinţa conţinutului unui act administrativ cu caracter normativ emis în executarea legii: „actele administrative cu caracter normativ pot organiza punerea în executare sau executarea acestora, după caz, fără ca ele însele să fie izvor primar de drept. Reglementarea unor norme primare în corpul unui act de reglementare secundară reprezintă o contradicţie în termeni. Astfel, acest din urmă act trebuie să se limiteze strict la organizarea punerii în executare sau la executarea dispoziţiilor primare, şi nu să reglementeze el însuşi astfel de dispoziţii”.( Decizia nr. 16/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59/19.01.2022).

Prin urmare, pârâtul solicită instanţei să constate netemeinicia cererii reclamantului de modificare a actului administrativ atacat, de cele 3 autorităţi publice emitente, în sensul de a nominaliza personalul cu funcţii de conducere şi de execuţie de specialitate din cadrul instituţiei Avocatul Poporului în categoria beneficiarilor pensiei de serviciu, în lipsa unei prevederi legale care să acorde dreptul la pensie şi acestei categorii de personal, întrucât ar echivala cu modificarea Legii nr. 7/2006 printr-un act administrativ, fie el şi cu caracter normativ, prin intervenţia legislativă a instanţei judecătoreşti şi nu prin adoptarea unei legi ca act al autorităţii legiuitoare.

În continuare, pârâtul este de părere că demersul judiciar al reclamantului nu face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ întrucât:

a) - răspunsul nr. 2/11779/07.12.22021 la plângerea prealabilă nu constituie un refuz nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim în sensul prevederilor legale.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Pentru ca un răspuns negativ să aibă caracter nejustificat, este esenţial ca autoritatea publică să fi acţionat cu exces de putere, definit la art. 2 alin. (1) lit. n) ca fiind exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Or, prin răspunsul nr. 2/11779/07.12.2202T la plângerea prealabilă, i s-a comunicat petentului faptul că solicitarea de reexaminare a ordinului contestat precum şi recunoaşterea calităţii de potenţial beneficiar al pensiei de serviciu ca funcţie asimilată potrivit Legii nr. 7/2006, este lipsită de fundament juridic pentru anumite considerente, respectiv:

- Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015 pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, emis de cele trei autorităţi publice - Camera Deputaţilor, Senatul şi Casa Naţională de Pensii Publice prin reprezentanţii legali - constituie un act administrativ normativ adoptat în temeiul şi cu respectarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 731 alin. (14) din Legea nr. 7/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege vor fi aprobate prin ordin comun al secretarilor generali ai celor două Camere ale Parlamentului şi al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice şi se publică în Monitorul Oficial”.

- dispoziţiile Legii nr. 7/2006 potrivit cărora pensia de serviciu şi altor categorii de personal decât funcţionarilor publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului şi anume:

•funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ şi membrilor acestuia precum şi personalului Curţii Constituţionale: art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006;

•personalul din structurile Parlamentului care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 5 alin. (4) din lege: art. 93 alin. (5) din Legea nr. 7/2006.

- Decizia Curţii Constituţionale nr. 77 din 30 ianuarie 2019 este interpretată pro causa, iar trimiterile punctuale din cuprinsul acestei decizii, respectiv la pct. 50 şi la punctul 108, nu au relevanţă faţă de obiectul cererii şi anume de a fi beneficiar al pensiei de serviciu prevăzută de art. 731 din Legea nr. 7/2006.

Astfel:

odacă punctul 50 conţine argumentaţia proprie a Avocatului Poporului transmisă prin punctul de vedere conform pct. 40, şi nu a Curţii Constituţionale,

opunctul 108 conţine considerentele instanţei de contencios constituţional asupra pensiei de serviciu a Avocatului Poporului, recunoscută chiar de legiuitor prin art. 9 alin. (4) din Legea nr. 35/1997, şi nu pentru întregul personal din serviciile instituţiei Avocatul Poporului.

- Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, republicată, prin normele conţinute în art. 59 alin. (3) teza a II-a, reglementează pentru personalul acestei instituţii faptul că: „Funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate sunt asimilate cu cele din aparatul Parlamentului”, fără să includă în mod expres şi dreptul la pensie, astfel cum a fost prevăzut pentru funcţia de Avocat al Poporului.

Prin urmare, nu suntem în prezenţa unui refuz nejustificat în condiţiile în care cererea reclamantului pentru recunoaşterea dreptului acestuia de a beneficia de pensia de serviciu nu se circumscrie ipotezelor prevăzute de art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, această dispoziţie legală reglementând foarte clar categoriile care nu fac parte din structurile Parlamentului dar care sunt beneficiare ale pensiei de serviciu: funcţionarii publici din cadrul Consiliului Legislativ şi membrii acestuia, precum şi personalul Curţii Constituţionale asimilat, potrivi legii, celui cu funcţii similar din structurile Parlamentului.

b)- reclamantul nu are calitatea de „parte vătămată”, întrucât prin adoptarea Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015 pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, nu a fost încălcat un drept subiectiv sau vreun interes legitim al acestuia, având în vedere că nu există o dispoziţie legală nici în Legea nr. 7/2006, şi nici în Legea nr. 35/1997 care să confere personalului din instituţia Avocatul Poporului recunoaşterea categoriei de „personal asimilat” pentru acordarea pensiei de serviciu potrivit prevederilor Legii nr. 7/2006.

În privinţa Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar:

■ potrivit art. 731 alin. (3) din Legea nr. 7/2006, la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public de pensii, funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puţin 14 ani în structurile Parlamentului beneficiază de pensie de serviciu;

■ de aceste prevederi beneficiază şi:

a) personalul prevăzut la art. 5 alin. (4) din lege, potrivit art. 93 alin. (5) din Legea nr. 7/2006;

b) funcţionarii publici din cadrul Consiliului Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului - şi membrilor acestuia, precum şi personalul Curţii Constituţionale asimilat potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului (art. 94 alin. 1 din Legea nr. 7/2006).

■ acest cadru normativ în privinţa „personalului asimilat” beneficiar al pensiei de serviciu prevăzut de art. 731 din Legea nr. 7/2006 a fost preluat şi în Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu aprobate prin Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015, cu referire la art. 3 alin. (3) şi (4) din acest act normativ.

În privinţa Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, republicată, singurele dispoziţii legale care fac trimitere la aparatul Parlamentului sunt cuprinse în art. 59 alin. (3) teza a II-a: Funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate sunt asimilate cu cele din aparatul Parlamentului.

Astfel, potrivit art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997, republicată în anul 2018: „Funcţia de Avocat al Poporului este asimilată ca rang, salarizare şi condiţii de pensionare cu funcţia de ministru, iar funcţia de adjunct al Avocatului Poporului este asimilată ca rang, salarizare şi condiţii de pensionare cu funcţia de secretar de stat, beneficiind în mod corespunzător de toate drepturile acestora. Funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate sunt asimilate cu cele din aparatul Parlamentului...”.

Or, asimilarea funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate din cadrul instituţiei Avocatul Poporului cu cele din aparatul Parlamentului nu semnifică şi acordarea condiţiilor de pensionare. Chiar norma enunţată evidenţiază faptul că, în cazul funcţiei de Avocat al Poporului, legea prevede în mod expres că este asimilată şi pentru condiţiile de pensionare cu funcţia de ministru, prevedere expresă referitoare la condiţiile de pensionare, prevedere care nu se mai regăseşte şi în privinţa funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate din cadrul instituţiei Avocatul Poporului.

Ca atare, este vorba despre principiul de drept „unde legea nu distinge, nici noi nu distingem” (ubi lex non distinquit, nec nos distinguere debemus) şi, prin urmare, nu există temei de a extinde aplicarea dispoziţiei legale în cauză, în sensul dorit de reclamant, respectiv de a se recunoaşte condiţiile de pensionare şi pentru funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate din cadrul instituţiei Avocatul Poporului, ipoteză nereglementate de art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997.

Totodată, aşa cum a statuat într-o speţă similară Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 50 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815/24.IX.2018: „împrejurarea că prin art. 102 alin. (4) din Legea nr. 208/2015 se reglementează salarizarea personalului de specialitate al Autorităţii Electorale Permanente la acelaşi nivel cu salarizarea prevăzută de lege pentru personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului nu presupune aplicarea aceleiaşi reguli si în cazul dreptului la pensie al primei categorii. (pct. 52.). Prin urmare, pensia de serviciu reglementată de lege în favoarea funcţionarilor publici parlamentari din structurile de specialitate s-ar cuveni şi altor categorii, în speţă Autorităţii Electorale Permanente, doar în cazul în care ar exista o dispoziţie legală în acest sens, care, în legislaţia actuală, nu se regăseşte pentru categoria de personal menţionată”.

Prin Decizia nr. 50 din 18 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat următoarele: „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 102 alin. (2) teza doua din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, pensia de serviciu reglementată de art. 731 din Legea nr. 7/2006 nu se cuvine personalului Autorităţii Electorale Permanente”. În conformitate cu prevederile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, decizia este obligatorie.

Motivarea Curţii Constituţionale cuprinsă la pct. 108 din Decizia nr. 77/30.01.2019 - temei legal invocat de reclamant - nu este incidentă cauzei pendinte întrucât nu se pronunţă asupra reglementării dreptului la pensie de serviciu pentru funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate din instituţia Avocatul Poporului, ci numai pentru funcţia de Avocat al Poporului şi adjuncţii Avocatului Poporului. Pct. 108: „Cu privire la aceste critici, Curtea a observat că pensia de serviciu a Avocatului Poporului este reglementată de legislaţia în vigoare [art. 9 alin. (4) din Legea nr. 35/1997]. Tot astfel este reglementată şi asimilarea funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate cu cele din aparatul Parlamentului, inclusiv sub aspectul salarizării. Art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, stabileşte în acest sens că „funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate sunt asimilate cu cele din aparatul Parlamentului”. Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatului Poporului, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 27 octombrie 2011, stabileşte în art. 30 că „salarizarea personalului cu funcţii de conducere şi de execuţie se face la nivelul prevăzut de lege pentru funcţiile Similare din aparatul Parlamentului”. Prin urmare, critica referitoare la creşterea cheltuielilor financiare este inexactă, creând impresia unei sporiri a cheltuielilor bugetare ce nu îşi are suport în realitate. Desigur însă că reglementarea de pensii de serviciu pentru adjuncţii Avocatului Poporului şi pentru persoanele care au ocupat aceste funcţii (Avocat al Poporului/adjunct al Avocatului Poporului), acordarea de sporuri şi creşterea nuE de posturi presupun cheltuieli bugetare, sens în care Guvernul s-a exprimat în punctul său de vedere, înregistrat la Camera Deputaţilor cu nr. 2/4852 din 18 mai 2018, însă a reţinut că susţine propunerea legislativă, cu propuneri şi observaţii. Tot astfel, Comisia de buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a dat aviz favorabil cu amendamente (nr. XXII/413/26 iunie 2018) propunerii legislative”.

La data de 24 februarie 2022 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de B, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâtul precizează, cu privire la solicitarea reclamantului de a completa de îndată Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015, pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, privind statutul funcţionarului public parlamentar, emis în conformitate cu dispoziţiile art. 731 alin. 14 din Legea nr. 7/2006, privind statutul funcţionarului public parlamentar republicată, cât şi recunoaşterea calităţii de potenţial beneficiar al pensiei de serviciu ca funcţie asimilată potrivit Legii nr. 7/2006, că Ordinul nr. 965/XXX V/3598/274/2015, pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, privind statutul funcţionarului public parlamentar, este emis de cele trei autorităţi publice - Camera Deputaţilor, Senatul României şi Casa Naţională de Pensii Publice prin reprezentanţii săi legali, că constituie un act administrativ normativ adoptat în temeiul şi cu respectarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 731 alin. (14) din Legea nr. 7/2006, republicată cu modificările şi completările ulterioare: „Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege vor fi aprobate prin Ordin comun al secretarilor generali ai celor două Camere ale Parlamentului şi al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice şi se publică în Monitorul Oficial”.

Pensia de serviciu reglementată de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, în favoarea funcţionarilor publici din structurile de specialitate ale Parlamentului României este recunoscută de legiuitor prin acest act normativ unor categorii determinate de personal şi anume:

- funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ şi membrilor acestuia precum şi personalului Curţii Constituţionale (art. 94 alin. (l) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată);

- personalului din structurile Parlamentului care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 5 alin. (4) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată şi art. 93 alin. (5) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată.

În lipsa unei prevederi legale care să acorde dreptul la pensie şi altor categorii de personal, Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015, ce are caracter de act administrativ normativ emis în aplicarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, nu ar putea să conţină dispoziţii contrare acesteia.

În ceea ce priveşte reexaminarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, aprobate prin Ordinul comun al secretarilor generali ai celor două Camere ale Parlamentului şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice nr. 965/ XXXV/3598/274/2015, în sensul completării cu o dispoziţie distinctă care să nominalizeze ca beneficiari ai pensiei de serviciu şi personalul specializat din cadrul instituţiei Avocatul Poporului asimilat personalului din cadrul Parlamentului României, se poate realiza numai prin procedura prin care normele au fost adoptate.

În ceea ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 77/30.01.2019 este interpretată pro causa, iar trimiterile punctuale din cuprinsul acestei decizii, respectiv pct. 50 şi pct. 108, nu au relevanţă faţă de obiectul acţiunii şi anume de a fi beneficiar al pensiei de serviciu prevăzută de art. 731 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată.

La data de 10 martie 2022 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de C care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că solicitarea reclamantului de a completa de îndată Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015, pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, privind statutul funcţionarului public parlamentar, emis în conformitate cu dispoziţiile art. 731 alin. (14) din Legea nr. 7/2006, privind statutul funcţionarului public parlamentar republicată, cât şi recunoaşterea calităţii de potenţial beneficiar al pensiei de serviciu ca funcţie asimilată potrivit Legii nr. 7/2006, este neîntemeiată şi solicită respingerea acesteia ca atare.

Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează statutul funcţionarului public parlamentar din cadrul structurilor de specialitate ale Parlamentului României (art. 1 alin. (1) din lege), şi în sensul acestui act normativ, prin structuri de specialitate ale Parlamentului României se înţeleg serviciile Camerei Deputaţilor şi Senatului (art. 1 alin. (2) din lege).

În cadrul art. 731 din Legea nr. 7/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este prevăzută pensia de serviciu pentru funcţionarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului şi condiţiile de acordare ale acesteia.

Totodată, la art. 93 alin. (5) şi art. 94 alin. (1) din acelaşi act normativ, se menţionează că de prevederile art. 731 beneficiază şi personalul prevăzut la art. 5 alin. (4) din lege şi funcţionarii publici din cadrul Consiliului Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului - şi membrii acestuia, precum şi personalul Curţii Constituţionale asimilat, potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului.

De asemenea, în cadrul art. 3 din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 aprobate prin Ordinul nr. 274/965/XXXV/3598/2015 se reglementează în mod clar categoriile de persoane care pot beneficia de pensie de serviciu, astfel: „(1) Conform Legii nr. 7/2006, beneficiază de pensie de serviciu următoarele categorii de persoane, dacă au desfăşurat activităţi în structurile de specialitate ale Parlamentului în baza unui raport de serviciu şi/sau în baza unui raport de muncă, astfel:

• funcţionarii publici parlamentari care, la data solicitării pensiei de serviciu, au un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care în structurile Parlamentului între 4-14 ani, şi care au vârsta de cel puţin 60 de ani;

• persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare prevăzute la lit. a) şi care, la data solicitării pensiei de serviciu, ocupă o altă funcţie sau au o altă ocupaţie, după caz, numai dacă raportul de serviciu în baza căruia şi-au desfăşurat activitatea în structurile Parlamentului a înDat în condiţiile art. 64 lit. a), b) şi e) din Legea nr. 7/2006.

(2) De pensie de serviciu beneficiază, în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b), după caz, şi următoarele categorii de persoane:

• personalul prevăzut la art. 5 alin. (4) din Legea nr. 7/2006, care desfăşoară activităţi administrative, de gospodărire, investiţii, întreţinere-reparaţii şi de deservire, pentru care încadrarea în muncă se face prin contract individual de muncă, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

• funcţionarii publici din cadrul Consiliului Legislativ şi membrii acestuia;

• personalul Curţii Constituţionale asimilat, potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 124/2000 privind structura personalului Curţii Constituţionale.

De pensie de serviciu beneficiază şi funcţionarii publici parlamentari şi asimilaţii acestora care sunt pensionari ai sistemului public de pensii şi îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a).

Prin personal asimilat, prevăzut la alin. (3), în sensul dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, se înţelege personalul prevăzut la art. 5 alin. (4) din Legea nr. 7/2006 şi personalul prevăzut la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 124/2000”.

Din analiza textului Legii nr. 7/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu se constată că aceste acte normative reglementează în mod expres categoriile de beneficiari de pensie de serviciu, reglementări care nu vizează personalul cu funcţii de conducere şi de execuţie de specialitate din cadrul Avocatului Poporului.

Prin urmare, acordarea pensiei de serviciu în cazul acestor persoane ar excede legii.

Privitor la aspectele invocate de reclamant cu privire la Decizia nr. 77/2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, Curtea Constituţională a decis: „Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că dispoziţiile art. I pct. 10 [cu referire la art. 9 alin. (6)], art. 65 [cu referire la art. 552 alin. (1), (2) şi (4)] şi art. I pct. 67 [cu referire la art. 57 alin. (2) şi (4)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, precum şi legea în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate”.

Referitor la art. I pct. 65 [art. 552 alin. (1), (2) şi (4)] Curtea a observat că este reglementată asimilarea funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate cu cele din aparatul Parlamentului, inclusiv sub aspectul salarizării.

În ceea ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 77/30.01.2019 este interpretată pro causa, iar trimiterile punctuale din cuprinsul acestei decizii, respectiv pct. 50 şi pct.108, nu au relevanţă faţă de obiectul acţiunii şi anume de a fi beneficiar al pensiei de serviciu prevăzută de art. 731 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată.

Astfel, punctul 50 conţine argumentaţia proprie a Avocatului Poporului transmisă prin punctul de vedere conform pct. 40, şi nu a Curţii Constituţionale. Punctul 108 conţine considerentele instanţei de contencios constituţional asupra pensiei de serviciu a Avocatului Poporului, recunoscută chiar de legiuitor prin art. 9 alin. (4) din Legea nr. 35/1997, şi nu pentru întregul personal din serviciile instituţiei Avocatului Poporului.

De altfel, Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, republicată, prin normele conţinute în art. 59 alin. (3) teza a II a, reglementează pentru personalul acestei instituţii faptul că: „Funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate sunt asimilate cu cele din aparatul Parlamentului”, fără să includă în mod expres şi dreptul la pensie, astfel cum a fost prevăzut pentru funcţia de Avocat al Poporului.

În consecinţa, prin Decizia nr. 77/2019, nu a fost analizat dreptul la pensie de serviciu în cazul persoanelor cu funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate din cadrul Avocatului Poporului.

Pe de altă parte, pârâta subliniază că într-o problemă de drept similară cu cea invocată de reclamant, privind asimilarea statutului cu cel al personalului din cadrul Parlamentului privind acordarea pensiei de serviciu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 50/2018 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 102 alin, (2) teza a doua din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, s-a pronunţat în sensul că pensia de serviciu reglementată de art. 731 din Legea nr. 7/2006 nu se cuvine personalului Autorităţii Electorale Permanente.

Prin urmare, ÎCCJ a precizat că, deşi beneficiază de un statut identic cu cel al personalului din aparatul celor două Camere ale Parlamentului, personalul Autorităţii Electorale Permanente nu este enunţat între categoriile speciale care au dreptul la pensia de serviciu stabilită pentru funcţionarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului în art. 731 din Legea nr. 7/2006.

De asemenea, ÎCCJ a menţionat că trimiterile făcute, în cazul personalului Autorităţii Electorale Permanente, la acelaşi statut cu cel al personalului din aparatul celor doua Camere ale Parlamentului şi la aplicarea, în mod corespunzător, a prevederilor Legii nr. 7/2006, conform art. 102 alin. (2) teza a doua şi alin. (6) din Legea nr. 208/2015 nu includ şi dreptul la pensia de serviciu stabilită pentru funcţionarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului.

La data de 28 martie 2022 a fost înregistrat la dosar răspunsul la întâmpinare formulat de reclamant prin care precizează că cererea de chemare în judecată este formulată în contradictoriu cu pârâţii A, B şi C. În acest sens invocă Decizia ÎCCJ nr. 28/2017.

Cu privire la întâmpinarea formulată de către pârâta Camera Deputaţilor prin Secretar general, reclamantul precizează următoarele:

-referitor la autoritatea de lucru judecat invocată, solicită respingerea acesteia. Potrivit Deciziei nr. 62/27.09.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 430 alin 1 şi 431 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a reţinut în titlul VIII, pct. 64 „... că prevederile art. 431 alin. 2 din Codul de procedură civilă, permit invocarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat în următoarele condiţii cumulative: a) hotărârea iniţială care produce efectele pozitive ale autorităţii lucrului judecat, să fie pronunţată după intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură civilă; b) această hotărâre să fie invocată de către o parte din litigiul iniţial, parte şi în noul litigiu, căreia hotărârea pronunţată îi este favorabilă; c) între primul şi cel de-al doilea litigiu să existe o legătură fără a fi necesară identitatea de obiect sau cauză, doar dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, hotărârea iniţială va produce efectele pozitive ale autorităţii de lucru judecat”- pct. 65 din aceeaşi decizie.

Aşadar, după cum se poate observa condiţiile b) şi c) nu sunt îndeplinite, astfel pârâta Camera Deputaţilor prin Secretar general, nu a fost parte în litigiul la care face referire, dosar nr. v/102/2020 ,în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. z/21/12/2020, a Tribunalului Mureş, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. q/A/12/05/2021 a Curţii de Apel Târgu-Mureş. Între litigiul invocat şi prezenta cauză nu există nici o legătură, deoarece primul litigiu viza eliberarea de către Avocatul Poporului a unei adeverinţe conform anexei 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 7/2006, privind Statutul Funcţionarului Public Parlamentar, iar al doilea litigiu vizează efectuarea unei operaţiuni administrative de completare a actului administrativ normativ în cauză, pentru respectarea caracterului erga omnes, pe care îl au deciziile Curţii Constituţionale. În cazul de faţă, Decizia nr. 77/30.01.2019, referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 35/1997, privind organizarea şi funcţionarea Instituţiei Avocatul Poporului, Curtea Constituţională la punctul 108 din dispozitivul acesteia reţine: „cu privire la aceste critici”, „...privind încălcarea art. 138 alin. (5) coroborat cu art. 111 alin. (l) din Constituţie, în sensul că legea generează noi cheltuieli din fonduri publice ...necesare plăţii unor categorii de pensii speciale ...”, observă „că tot astfel este reglementată şi asimilarea funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate cu cele din aparatul Parlamentului, inclusiv sub aspectul salarizării. Art. 59 alin. 3 din Legea nr. 35/1997, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, stabileşte în acest sens că funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate sunt asimilate cu cele din aparatul Parlamentului”. Astfel, se clarifică şi se statuează de către Curtea Constituţională definitiv, că această asimilare a acestei categorii de angajaţi din Instituţia Avocatul Poporului, are ca efect legal, aplicarea prevederilor art. 731 din Legea nr.  7/2006, republicată , beneficiind în mod corespunzător de dreptul de pensie de serviciu.

Conform doctrinei se precizează că: „nicio autoritate nu poate refuza aplicarea legii controlate constituţional”, forţa deciziilor Curţii Constituţionale neputând fi contestată sau confirmată de nimeni, întrucât acestea sunt emise în exercitarea unei atribuţii constituţionale.

În cazul prezentului litigiu pentru respectarea textelor constituţionale şi a celor cuprinse în Legea nr. 47/1992, care se referă la efectele deciziilor pe care curtea le pronunţă se înscrie ca demers absolut asigurarea conformităţii legilor cu Constituţia.

Caracteristica esenţială a statului de drept impune obligaţia respectării legii şi a supremaţiei Constituţiei, presupune investirea cu o anumită autoritate, cu o forţă juridică deosebită a actelor pe care le emit autorităţile publice care au misiunea de a respecta şi a realiza conformitatea legii cu Constituţia.

Tot ca o derivată din principiile statului de drept şi ale organizării judiciare, instanţele judecătoreşti sunt obligate prin Constituţie să se supună numai Constituţiei şi legii în soluţionarea litigiilor pe cale judecătorească şi în egală măsură supuse respectării deciziilor definitive şi obligatorii ale Curţii Constituţionale.

În plus, lipsa oricărei legături rezultă din faptul că litigiul al doilea, adică, cel ce face obiectul prezentei acţiunii, având ca obiect obligaţia de a face, (instanţa este chemată să protejeze dreptul subiectiv al subsemnatului şi care trebuie exercitat sub protecţia publică a statului), vizează nerespectarea de către pârâtă/pârâţi a dispoziţiilor art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „Ordinele, instrucţiunile şi altele asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele de bază şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora”, adică, a dispoziţiilor art. 59 alin. 3 din Legea nr. 35/1997 şi a dispoziţiilor art. 97 şi art. 731 din Legea nr. 7/2006, republicată.

Referitor la susţinerile pe fondul cauzei, urmare a refuzului nejustificat al pârâtei /pârâţilor de efectuare a unei operaţiuni administrative de completare a Ordinului 965/XXX/3598/274 din 25 august 2015, prin aplicarea dispoziţiilor art. 97 din Legea nr. 7/2006, republicată, şi ale art. 73 privind statutul funcţionarului public parlamentar pentru acordarea pensiei de serviciu ca funcţii asimilate, în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. 3 din Legea nr. 35 din 1997, privind organizarea şi funcţionarea Instituţiei Avocatul Poporului (asimilare constatată de către Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 77/30.01.2019 - pct. 108, publicată în Monitorul Oficial nr. 198 din 13.03.2019, decizie definitivă si general obligatorie), instanţa este chemată să constate că refuzul pârâţilor de a efectua operaţiunea administrativă de completare a actului administrativ normativ, motivată de inexistenţa unei dispoziţii legale cuprinse în Legea nr. 7/2006, susţinând că singura dispoziţie legală aplicabilă este cea reglementată de art. 94 din Legea nr. 7/2006, nu are niciun temei legal, aprecierea acestuia făcută cu rea-credinţă şi gravă confuzie, reclamantul nu a solicitat sub nicio formă completarea actului administrativ în temeiul acestui articol 94. Solicitarea reclamantului fiind clară, aceea de completare a actului administrativ normativ în cauză, urmare a dispoziţiilor Deciziei CCR nr. 77/2019, definitivă şi general obligatorie, prin care se constată că asimilarea funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate cu cele din aparatul Parlamentului, se referă la acordarea dreptului de pensie de serviciu, conform art. 731 din Legea nr. 7/2006, inclusiv, acordarea salarizării si ale art. 97 din Legea nr. 7/2006.

În contextul eludării şi nerespectării dispoziţiilor art. 97 din aceeaşi lege, (care permit completarea acesteia cu orice alte dispoziţii legale, care nu contravin acesteia), în contextul clarificării de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 77/2019, a faptului că, asimilarea funcţiilor de execuţie şi de conducere cu cele din aparatul Parlamentului conform dispoziţiilor art. 59 alin. 3 din Legea nr. 35/1997, vizează acordarea dreptului de pensie, acest aspect rezultând din sintagmele folosite şi înţelesul fără echivoc, raţiunea cu privire la această referire la categoria de personal asimilat, constatării, evidenţiate la pct. 108 din decizie cu referire clară la susţinerile/criticile formulate de iniţiatorul sesizării de neconstituţionalitate, cu referire, la acordarea de pensii speciale şi personalului încadrat prin contract individual de muncă şi care ar genera cheltuieli de natură să majoreze cheltuielile bugetului de stat; Curtea Constituţională apreciind cu privire la aceste critici că: „pensia de serviciu a Avocatului Poporului este reglementată de legislaţia în vigoare [art. 9 alin. 4 din Legea nr. 35/1997]. Tot astfel este reglementată şi asimilarea funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate cu cele din aparatul Parlamentului, inclusiv sub aspectul salarizării. Art. 59 alin. 3 din Legea nr. 35/1997 ...stabileşte în acest sens că funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate sunt asimilate cu cele din aparatul Parlamentului”. Aceste dispoziţii legale (în această formă şi conţinut) privind asimilarea existau în legea de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului, încă de la aprobarea acesteia, iar Curtea Constituţională „observând” că asimilarea se referă la acordarea dreptului de pensie de serviciu.

În acest caz, este lezat/vătămat şi interesul legitim public, care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale - conform dispoziţiilor art. 1 alin. 5 din Constituţia României „...respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi al legilor este obligatorie”. În cazul de faţă concretizarea caracterului general obligatoriu, erga omnes al efectelor acestei decizii pronunţate, care nu poate fi atacată şi care trebuie respectată, înscriindu-se ca demers absolut în asigurarea conformităţii legilor cu Constituţia.

În consecinţă, toate autorităţile publice sunt obligate să respecte deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale. Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicționale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. În consecinţă, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte întru totul atât considerentele, cât şi dispozitivele acestora. În acest sens sunt Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995, Decizia nr. 1415/2009, Decizia nr. 414/2010, Decizia nr. 415/2010.

Aprecierea pârâtei că demersul reclamantului generează crearea „pe cale judecătorească a unui lex tertia care să recunoască dreptul la pensia de serviciu... fără să existe o dispoziţie legală în acest sens contravine nu numai principiului separaţiei puterilor în stat cât şi prevederilor Legii nr. 24/2000” se situează în faptul că însăşi pârâta în calitatea ei de unică entitate (alături de ceilalţi doi emitenţi ai ordinului, B şi C), conform dispoziţiilor art. 731 alin.  14, din Legea nr. 7/2006, încalcă dispoziţiile art. 78 din Legea nr. 24/2000, prin refuzul efectiv de a se limita strict la aplicarea dispoziţiilor legale şi a cadrului stabilit de actele pe baza şi în executarea acestora, adică, dispoziţiile art. 97 din Legea nr.7/2006 şi dispoziţiile art. 59 alin. 3 din Legea nr. 35/1997, (asimilare constatată a funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate din cadrul Instituţiei Avocatul Poporului prin Decizia CCR nr. 77/2019, pct. 108).

Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, privind statutul funcţionarului public parlamentar, aprobate prin Ordinul comun nr. 965/XXXV/3598/274/2015, de către A, B şi C, nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora, nu pot supralegifera dispoziţiile legii în scopul căreia au fost emise (refuzul respectării dispoziţiilor art. 97 din Legea nr. 7/2006 şi art. 59 alin. 3 din Legea nr. 35/1997, ambele legi organice şi ce este mai grav, refuzul nerecunoaşterii şi nerespectării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 77/2019).

Cu privire la susţinerea pârâtei că în acţiune reclamantul a făcut trimitere la pct. 50 din Decizia CCR nr. 77/2019, acest aspect nu este real, trimiterea punctuală se referă la pct. 108 din această decizie şi care are relevanţă absolută faţă de obiectul cererii.

Enunţarea de către pârâtă a Deciziei nr. 50/18.06.2018, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi care a statuat că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar ...şi ale art. 102 alin 2, teza a doua din Legea nr. 208/2015, privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente... pensia de serviciu reglementată de art. 73 din Legea nr. 7/2006, nu se cuvine personalului Autorităţii Electorale Permanente”, este fără relevantă juridică, fiind inaplicabilă cauzei ce face obiectul prezentului dosar. Astfel, în speţă, este vorba despre caracterul obligatoriu pe care îl are decizia Curţii Constituţionale, nr. 77/2019, (pct. 108, din dispozitivul acesteia), care produc efecte absolute erga omnes, doctrina afirmând că, nicio autoritate nu poate refuza aplicarea legii controlate, art. 731 alin. 14 şi art.  97 din Legea nr. 7/2006, art. 59 alin. 3 din Legea nr. 35/1997 şi Ordinul nr.  965//XXXV/3598/274/2015, pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, privind statutul funcţionarului public parlamentar.

Chestiunea de drept a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în Decizia Î.C.C.J nr.  50/2018, viza disputarea dreptului la pensie de serviciu anulată printr-o decizie emisă de Casa de Pensii Bucureşti, pentru o reclamantă care a făcut parte din aparatul Autorităţii Electorale Permanente. Există dispoziţii legale în acest sens, astfel: în cazul funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate asimilate cu cele din aparatul Parlamentului, conform art. 59 alin. 3 din Legea nr. 35/1997, (asimilare constatată prin Decizia CCR nr. 77/2019, definitivă şi general obligatorie), art. 97 din Legea nr. 7/2006, motiv pentru care pensia de serviciu reglementată de lege, în favoarea funcţionarilor publici parlamentari, se regăseşte pentru categoria de personal din care fac parte, îndeplinind toate condiţiile legale pentru acordarea acesteia.

Nu în ultimul rând, nu există nicio incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecăţii.

Referitor la aprecierea pârâtei cu privire la motivarea Curţii Constituționale cuprinsă la pct. 108 din decizie, în sensul că, aceasta nu este incidentă cauzei, reclamantul menţionează că este făcută cu rea-credinţă şi cu o confuzie evidentă, de neînţeles. Astfel, structura logico-juridică a conţinutului pct. 108 din această decizie, rezultă fără echivoc, fiind de domeniul evidenţei că aprecierile şi observaţiile Curţii Constituţionale, se referă clar, fără alte înţelesuri, fără ambiguităţi la criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 138 alin. 5 coroborat cu art. 111 alin. 1 din Constituţie, în. sensul că, legea generează noi cheltuieli” necesare unor categorii de pensii speciale, pensii anticipate astfel, Curtea Constituţională observând că există în legislaţia în vigoare, adică în Legea nr. 35/1997, care are reglementări în legătură cu pensia de serviciu a Avocatului Poporului şi a asimilării din acest punct de vedere a funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate cu cele din aparatul Parlamentului folosind sintagma „tot astfel este reglementată şi asimilarea”, în mod clar făcând referire la pensiile speciale, finalizând observaţia/aprecierea în legătură cu funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate, pentru care există această asimilarea prin sintagma „inclusiv sub aspectul salarizării”.

Un alt argument în susţinerea instituirii de către legiuitor în considerarea statutului profesional al categoriei profesionale asimilate, al existenţei condiţiilor de pensionare şi salarizare-funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate cu cele din aparatul Parlamentului, inclusiv al existenţei acestei asimilări în legea Avocatului Poporului, este exprimată de către Preşedintele Camerei Deputaţilor, astfel:

- din punctul de vedere exprimat prin adresa nr. 2/10726 din 27 noiembrie 2018, cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate în care CCR a pronunţat Decizia nr. 77/2019 , apreciind că aceasta este neîntemeiată - pct. 24 din decizie.

- la pct. 29 din Decizia CCR nr. 77/2019, în punctul de vedere formulat de către Preşedintele Camerei Deputaţilor, se apreciază că: „Pensiile speciale aşa cum a arătat Curtea Constituţională în deciziile sale (Decizia nr. 871/25.06.2010, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 433/28.06.2010; Decizia nr. 873/25/06/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 433/28.06.2010; Decizia nr. 1237/06.10.2010, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 785/24.10.2010), sunt instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective... . Cu privire la statutul personalului Instituţiei Avocatul Poporului, s-a propus asimilarea personalului, ca rang, salarizare şi condiţii de pensionare cu funcţionarii publici parlamentari, beneficiind de toate drepturile şi având toate obligaţiile acestora. Această asimilare există deja şi este recunoscută parţial de legea modificată, fiind detaliată în Regulamentul de organizare şi funcţionare al instituţiei”.

După cum se poate observa Curtea Constituţională, prin această decizie, la pct. 108, observă/constată că această asimilare privind dreptul de pensie de serviciu, este reglementată prin art. 59 alin. 3 din Legea nr. 35/1997, reglementarea existentă fiind suficientă în ceea ce priveşte acordarea acestui drept şi condiţii de pensionare.

Cu privire la întâmpinarea depusă de către pârâtul B, reclamantul precizează că şi această autoritate invocă lipsa unei prevederi legale care să acorde dreptul la pensie şi altor categorii de personal, limitându-se doar la dispoziţiile art.94 alin. 1 din Legea nr. 7/2006, eludând pur şi simplu, dispoziţiile art. 97 din aceeaşi lege şi dispoziţiile art. 731.

De asemenea, sunt eludate şi încălcate dispoziţiile art. 59 alin. 3 din Legea nr. 35/1997, lege organică, dispoziţii care sunt apreciate de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 7/2019, că asimilarea funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate cu cele din aparatul Parlamentului se referă la acordarea dreptului de pensie de serviciu, inclusiv salarizarea, care completează conform art. 97 Legea nr.7/2006.

Aceeaşi nerespectare a dispoziţiilor legale, se referă şi la dispoziţiile art. 78 din Legea nr. 24/2000, republicată privind normele de tehnică legislative pentru elaborarea actelor normative şi care obligă pârâtul ca semnatar, ordinul trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.

Referitor la aprecierea pârâtului privind „reexaminarea notelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzută de Legea nr. 7/2006, aprobate prin ordinul comun al secretarilor generali ai celor două camera ale Parlamentului şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice... în sensul completării cu o dispoziţie distinctă care să nominalizeze ca beneficiari ai pensiei de serviciu şi personalul specializat din cadrul Instituţiei Avocatul Poporului, asimilat personalului din cadrul parlamentului, se poate realiza numai prin procedura prin care normele au fost adoptate”. După cum se poate observa pârâtul nu exclude, realizarea completării Ordinului comun nr. 965//XXXV/3598/274/2015, conform dispoziţiilor legale existente pentru aplicarea legii controlate constituţional - art. 59 alin. 3 din Legea nr. 35/1997 şi pentru respectarea caracterului obligatoriu al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 77/2019, care produce de la data publicării în Monitorul Oficial efecte absolute - erga omnes.

În legătură cu această aprecierea că, completarea ordinului „se poate realiza numai prin procedura prin care normele au fost adoptate”, că nu există niciun impediment de natură constituţională sau legală ca această completare să fie realizată, ba mai mult, aceasta trebuie efectuată conform dispoziţiilor constituţionale şi legale enunţate existente. Nu este prevăzută nicio procedură anume pentru realizarea completării acestui ordin, fiind suficientă realizarea acestei completări prin aplicarea dispoziţiilor legale existente enunţate şi semnarea efectivă de către cei trei emitenţi ai acestui ordin comun.

Referitor la aprecierile cu privire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 77/2019, că sunt fără relevanţă faţă de obiectul acţiunii, reclamantul solicită instanţe să reţină motivele detaliate de reclamant la pct. 1 din prezentul răspuns la întâmpinare, care vizează pârâta A, cu privire la aceleaşi aspecte invocate.

Cu privire la întâmpinarea depusă de către pârâta C, reclamantul precizează că prin invocarea dispoziţiilor art. 731, respectiv art. 94 din Legea nr. 7/2006 şi ale Normelor cu privire la stabilirea pensiei aprobate prin Ordinul comun nr. 965//XXXV/3598/274/2015, „nu vizează personalul cu funcţii de conducere şi de execuţie de specialitate din cadrul Avocatului Poporului”. Faţă de acestea, solicit instanţei să constate că sunt aplicabile motivele şi susţinerile reclamantului făcute/invocate în legătură cu acest aspect la pct. 1 şi 2.

În legătură cu aprecierile pârâtei referitoare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 77/2019, precum că nu a fost analizat dreptul la pensie de serviciu în cazul persoanelor cu funcţii de conducere şi de execuţie de specialitate din cadrul Avocatului Poporului, reclamantul invocă aceleaşi susţineri făcute la pct. 1 şi 2 din prezenta, cu menţiunea distinctă şi în acest caz că, reclamantul nu a invocat în cererea de chemare în judecată dispoziţiile pct. 50 din Decizia CCR nr. 77/2019, ci doar pct. 108 din aceasta.

Referitor la invocarea de către pârâtă a existenţei Deciziei Î.C.C.J. nr. 50/2018, reclamantul invocă şi susţine în totalitate aprecierile făcute la pct. 1 şi 2 din prezentul răspuns la întâmpinare.

În concluzie, având în vedere conţinutul întâmpinărilor formulate, reclamantul afirmă că, pârâţii se află în eroare şi confuzie, cu privire la aplicarea şi respectarea dispoziţiilor legale (aceştia înţeleg că cererea se referă la completarea art. 94 din Legea nr. 7/2006, nicidecum, sub nici o formă nu a solicitat acest lucru - a se vedea cerere de chemare în judecată), în speţă fiind aplicabile dispoziţiile legale a două legi organice - art. 97 din Legea nr. 7/2006, respectiv, art. 59 alin. 3 din Legea nr. 35/1997, asimilare a funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate cu cele din aparatul Parlamentului în ceea ce priveşte dreptul de pensie de serviciu şi dreptul de salarizare, constatată prin Decizia CCR nr. 77/2019, definitivă şi general obligatorie. Nu în ultimul rând ca emitenţi ai ordinului comun menţionat mai sus, aceştia trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora a fost emis acesta - art. 78 din Legea nr. 24/2000, republicată, astfel prin refuzul categoric de aplicare a dispoziţiilor legii controlate constituţional prin aplicarea dispoziţiilor art. 97 din Legea nr. 7/2006 şi refuzul de a se limita la cadrul legal stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora este emis, se poate aprecia că acest refuz nu este altceva decât o încercare de supra legiferare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 248 Cod procedură civilă, „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cerDarea în fond a cauzei.”

Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtul A prin reprezentant legal, se va constata că excepţia a fost invocată raportat la cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. v/102/2020 al Tribunalului Mureş. Se va reţine că în cadrul acestei cauze, finalizată prin pronunțarea Sentinţei civile nr. z/2020 a Tribunalului Mureş, rămasă definitivă prin Decizia nr. q/A/12.05.2021 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, prezentul reclamant a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul F, să se constate că vechimea în muncă realizată în calitate de angajat al acestei instituţii constituie vechime în muncă realizată pe posturi asimilate celor din aparatul Parlamentului, emiterea adeverinţei tip prevăzute de anexa nr. 2 la Legea nr. 7/2006, cu cheltuieli de judecată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 430 Cod procedură civilă, „ hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.”

Analizând  cele 2 litigii din perspectiva părţilor, obiectului şi cauzei, se va constata astfel că nu este întrunită nici una dintre condiţiile pentru a fi în prezenţa unei autorităţi de lucru judecat. În litigiul anterior reclamantul s-a judecat în contradictoriu cu instituţia la care are calitatea de angajat, respectiv expert, solicitând recunoaşterea unei anumite vechimi în muncă asimilate. În prezenta cauză acelaşi reclamant urmăreşte, în contradictoriu cu persoane juridice emitente ale Ordinului nr. 965/XXX V/3598/274/2015 din 25.08.2015, pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, privind statutul funcţionarului public parlamentar, modificat prin Ordinul nr. 2/2013/XXXV/266/12/2018, emis în conformitate cu dispoziţiile art. 731 alin. 14 din Legea nr. 7/2006, republicată, privind funcţionarul public parlamentar, obligarea acestora la modificarea ordinului în cauză în sensul completării acestuia cu dispoziţii care să evidenţieze ca beneficiari ai pensiei speciale de serviciu pe funcţionarii publici de conducere şi execuţie din cadrul Instituţiei Avocatul Poporului. În subsidiar, legat de această solicitare, se solicită recunoaşterea dreptului de a beneficia de pensie de serviciu ca funcţie asimilată.

Raportat la aceste aspecte, Curtea a constatat că nu sunt întrunite condiţiile pentru a fi în prezenţa unei autorităţi de lucru judecat, fiind evidentă diferenţa între un litigiu de muncă, chiar dacă este cazul unui funcţionar public, şi a unuia ce vizează anularea, respectiv modificarea unui act administrativ, cu atât mai mult cu cât nu coincid nici părţile şi nici cauza avută în vedere la formularea cererii de chemare în judecată. Având în vedere aceste aspecte, instanţa urmează a respinge excepţia autorităţii de lucru judecat astfel cum a fost formulată.

Referitor la fondul litigiului, Curtea a constatat că reclamantul solicită, în contradictoriu cu pârâţii, obligarea acestora la completarea Ordinului nr. 965/XXX V/3598/274/2015 din 25.08.2015, în sensul includerii ca beneficiari ai pensiei speciale de serviciu şi a personalului de conducere şi de execuţie din cadrul Instituţiei Avocatul Poporului, fiind invocate considerentele Curţii Constituţionale cuprinse în Decizia nr. 77/2019, pct. 108.

Curtea a constatat, sub un prim aspect, că în cuprinsul deciziei invocate în susţinerea acţiunii instanţa constituţională a reţinut că „pensia de serviciu a Avocatului Poporului este reglementată de legislaţia în vigoare [art. 9 alin. (4) din Legea nr. 35/1997]. Tot astfel este reglementată şi asimilarea funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate cu cele din aparatul Parlamentului, inclusiv sub aspectul salarizării. Art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, stabileşte în acest sens că "funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate sunt asimilate cu cele din aparatul Parlamentului". Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatului Poporului, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 27 octombrie 2011, stabileşte în art. 30 că "salarizarea personalului cu funcţii de conducere şi de execuţie se face la nivelul prevăzut de lege pentru funcţiile similare din aparatul Parlamentului". Prin urmare, critica referitoare la creşterea cheltuielilor financiare este inexactă, creând impresia unei sporiri a cheltuielilor bugetare ce nu îşi are suport în realitate. Desigur însă că reglementarea de pensii de serviciu pentru adjuncţii Avocatului Poporului şi pentru persoanele care au ocupat aceste funcţii (Avocat al Poporului/adjunct al Avocatului Poporului), acordarea de sporuri şi creşterea nuE de posturi presupun cheltuieli bugetare, sens în care Guvernul s-a exprimat în punctul său de vedere, înregistrat la Camera Deputaţilor cu nr. 2/4852 din 18 mai 2018, însă a reţinut că susţine propunerea legislativă, cu propuneri şi observaţii. Tot astfel, Comisia de buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a dat aviz favorabil cu amendamente (nr. XXII/413/26 iunie 2018) propunerii legislative.”

Analizând aceste considerente, Curtea a constatat faptul că însăşi instanţa constituţională face distincţie între aspectele ce vizează salarizarea, domeniu în care există reglementare expresă ce asimilează funcţionarii publici din cadrul Instituţiei Avocatul Poporului cu cei din aparatul Parlamentului, şi aspectele ce vizează acordarea pensiei de serviciu, de care beneficiază exclusiv persoanele nominalizate, respectiv „Avocat al Poporului/adjunct al Avocatului Poporului”. Se va reţine astfel că invocarea acestei decizii nu poate conduce în nici un caz la reglementarea şi adăugarea unei noi categorii de beneficiari ai pensiei de serviciu, în condiţiile în care atât reglementarea legală cât şi considerentele Curţii Constituţionale vizează o categorie limitată de beneficiari, în care nu este inclus reclamantul

În al doilea rând, raportat la petitul principal al cererii, Curtea a constatat că modificarea şi completarea respectiv adăugarea unor noi beneficiari în cuprinsul unui ordin este apanajul exclusiv al puterii legislative, admiterea unei astfel de cereri echivalând cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. O astfel de modificare a dispoziţiilor legale cuprinse în normele metodologice nu poate fi efectuată decât prin aceiaşi procedură prin care ele au fost adoptate, completarea în cauză urmând a exprimând voinţa legiuitorului de a adăuga o nouă categorie de funcţionari în textul a cărui modificare se solicită. Mai mult, un astfel de ordin cu caracter normativ ar urma a fi emis exclusiv în executarea legii, fără a putea depăşi cadrul legislativ stabilit prin legi emise în mod legal. Nu ar fi posibilă aşadar modificarea legii prin completarea adusă unor norme metodologice ce au doar rolul de a guverna punerea în aplicare a acesteia. Ori, în conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin. 1 din Legea nr. 7/2006, dispoziţiile art. 73 ind. 1 din lege referitoare la pensia de serviciu se aplică exclusiv funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului - şi membrilor acestuia, precum şi personalului Curţii Constituţionale asimilat, potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului. Aşa cum am arătat anterior, decizia Curţii Constituţionale invocată în susţinerea cererii nu contrazice cu nimic cadrul legislativ mai sus prezentat.

Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că asimilarea unor alte categorii de funcţionari celor reglementate de art. 73 ind. 1 coroborat cu art. 94 alin. 1 din Legea nr. 7/2006 a fost analizată de instanţa supremă anterior, fiind pronunţată Decizia nr. 50/18.06.2018. Deşi aceasta se referă la altă categorie de personal, iar nu la cel încadrat în cadrul Avocatului Poporului, consideraţiile cuprinse în această decizie sunt pe deplin aplicabile, situaţia juridică a acestora fiind similară cu cea din prezentul dosar. Astfel, ÎCCJ a reţinut că „este firesc ca nivelul de salarizare să fie acelaşi în condiţiile în care personalul din aparatul de specialitate al Autorităţii Electorale Permanente are acelaşi statut cu cel al personalului din aparatul celor două Camere ale Parlamentului, iar salarizarea vizează remuneraţia cuvenită în desfăşurarea raporturilor de serviciu.

Dreptul la pensia de serviciu excedează însă raporturilor de serviciu, care încetează de drept tocmai la împlinirea cumulativă a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, aşa încât nu se poate susţine că un regim de salarizare identic în cazul celor două categorii implică acelaşi regim juridic şi în cazul dreptului la pensie.

Prin urmare, pensia de serviciu reglementată de lege în favoarea funcţionarilor publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului s-ar cuveni şi altor categorii, în speţă Autorităţii Electorale Permanente, doar în cazul în care ar exista o dispoziţie legală în acest sens, care, în legislaţia actuală, nu se regăseşte pentru categoria de personal menţionată.

Deşi beneficiază de un statut identic cu cel al personalului din aparatul celor două Camere ale Parlamentului, personalul Autorităţii Electorale Permanente nu este enunţat între categoriile speciale care au dreptul la pensia de serviciu stabilită pentru funcţionarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului în art. 73^1 din Legea nr. 7/2006.

În acest caz, pentru ca personalul Autorităţii Electorale Permanente să beneficieze de pensie de serviciu este necesară intervenţia legislativului, autoritatea competentă să aprecieze asupra oportunităţii unui asemenea demers.”

Raportat la aceste consideraţii, Curtea a constatat că acestea sunt pe deplin aplicabile şi cu privire la alte categorii, astfel cum s-a exprimat chiar instanţa supremă, printre care şi cea din care face parte reclamantul, concluzia acesteia fiind că  o astfel de categorie nu poate beneficia de pensia de serviciu reglementată de dispoziţiile Legii nr. 7/2006.

Având în vedere aceste considerente, Curtea urmează a respinge cererea reclamantului astfel cum a fost formulată.

Domenii speta

Spete similare