Vătămare corporală din culpă. Accident de circulaţie. Cheltuieli judiciare suportate de partea civilă. Obligaţia asigurătorului de a suporta cheltuielile judiciare ale părţii civile în temeiul contractului de asigurare

art. 11 al. 2 lit. e din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie

Cod civil art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1385 şi art. 1391

Date fiind dispozițiile art. 11 al. 2 lit. e din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie (în vigoare la data faptei), asiguratorul RCA, în calitate de parte responsabilă civilmente în procesul penal, este cel angajat să acorde părții civile despăgubirile în bani pentru cheltuielile judiciare pe care partea -persoana prejudiciată prin accidentul rutier- le-a efectuat în proces.

1. Prezentarea sesizării. Prin cererea înregistrată sub nr. x/320/2019, partea civilă  S.A. a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 198/4 martie 2021 pronunţate de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. x/320/2019.

În motivarea apelului, partea civilă a criticat legalitatea şi temeinicia sentinţei Judecătoriei Târgu Mureş.

Pe de o parte, s-a subliniat în esenţă că, în latura penală a cauzei, infracţiunea de vătămare corporală a fost comisă de inculpatul D.A. cu intenţie şi nu din culpă. Apoi, aplicându-se procedura simplificată, consideră că s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil, că tratamentul sancționator aplicat inculpatului este nejustificat de blând și că oricum nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 Cod penal, pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.

Pe de altă parte, s-a menţionat că, în mod neîntemeiat prima instanţă nu i-a acordat cheltuielile judiciare pe care le-a avansat în proces. În plus, s-a precizat că este nelegală în raport cu principiile menite să asigure repararea integrală a prejudiciului soluţia judecătoriei de respingere în totalitate a cererii privind obligarea inculpatului la plata daunelor materiale (însemnând cheltuieli de spitalizare, pierderile materiale cauzate de lipsa prestării muncilor în gospodărie şi lipsa de la locul de muncă, cheltuieli cu angajarea altor persoane în treburile gospodăreşti şi pierderea lunară de 500 euro, cât câştiga partea la firma de construcţii unde muncea). Totodată, în opinia părţii civile, date fiind întinderea şi intensitatea suferinţelor fizice şi psihice îndurate ca urmare a accidentului rutier provocat de inculpat, sunt subevaluate daunele morale stabilite prin hotărârea atacată.

Analizând apelul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. x/320/2019 al Judecătoriei Târgu Mureş, a motivelor invocate, a susţinerilor şi concluziilor părţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:

2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin sentinţa penală nr. x/4 martie 2021, Judecătoria Târgu Mureş, între altele:

-în temeiul art. 396 al. 1, al. 2 și al. 10 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 374 al. 4 din Codul de procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul D.A. la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 al. 1 din Codul penal.

-în baza art. 396 al. 1, al. 2 și al. 10 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 374 al. 4 din Codul de procedură penală, l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 335 al. 2 din Codul penal.

-în temeiul art. 38 din Codul penal a constatat că infracțiunile ce constituie obiectul prezentei cauze sunt concurente între ele, dar și cu infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, prevăzută de art. 335 al. 2 din Codul penal care a făcut obiectul sentinţei penale nr. 56 din data de 14.09.2017 pronunţată de Judecătoria Saliște, definitivă prin neapelare la data de 29.09.2017.

-în baza art. 89 al. 1 din Codul penal a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 6 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală menționată în paragraful anterior, şi a stabilit această pedeapsă de 6 luni închisoare, întocmai cum a fost stabilită prin respectiva sentință, față de inculpatul D.A..

-în temeiul art. 38 din Codul penal raportat la art. 39 al. 1 lit. b) din Codul penal, a contopit pedepsele menționate în paragrafele anterioare și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv un spor de 4 luni și 10 zile închisoare, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an o lună și 10 zile închisoare.

-în baza art. 89 din Codul penal coroborat cu art. 91 din Codul penal, a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante de 1 an o lună și 10 zile închisoare sub supraveghere și a stabilit în condiţiile art. 92 al.1 și al. 2 din Codul penal, un termen de supraveghere de 4 ani, care curge de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 56 din data de 14.09.2017 pronunţată de Judecătoria Saliște, respectiv 29.09.2017.

-în temeiul art. 93 al. 1 din Codul penal, a pus în vedere inculpatului D.A. ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

•să se prezinte la Serviciul de Probațiune Hunedoara, la datele fixate de acesta;

•să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

•să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

•să comunice schimbarea locului de muncă;

•să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

-în baza art. 93 al. 2 lit. b) din Codul penal, a impus inculpatului să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

-în conformitate cu prevederile art. 94 al. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, a dispus ca datele prevăzute în art. 93 al. 1 lit. c)-e) din Codul penal să se comunice Serviciului de probaţiune Hunedoara.

-în temeiul art. 93 al. 3 din Codul penal, l-a obligat pe inculpatul D.A. ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Hunedoara, județul Hunedoara sau în cadrul Primăriei orașului Călan, județul Hunedoara.

-a menţinut dispozițiile hotărârii penale indicată în paragrafele anterioare care nu contravin prezentei hotărâri.

-a dispus anularea formelor de executare emise în baza hotărârii penale indicată mai sus şi emiterea unor noi forme de executare la rămânerea definitivă a sentinței.

-în temeiul art. 7 al. 1 raportat la art. 4 al. 1 lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în sistemul naţional de date genetice naţionale.

-în baza art. 5 al. 5 din Legea nr.76/2008, l-a informat pe inculpat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

-în temeiul art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 19 al. 1, al. 2 și al. 5 și art. 25 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1385 şi art. 1391 din Codul civil şi a deciziei nr. 1/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a admis în parte acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă S.A. şi a obligat partea responsabilă civilmente B.B. S.A.-prin reprezentant S.C. A.I. S.R.L. la plata în favoarea acesteia a sumei de 10.000 de euro (sau echivalentul în lei la data plăţii) cu titlu de daune morale, respingând ca neîntemeiate restul pretenţiilor solicitate.

-în baza art. 276 al. 1 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 404 al. 4 lit. e) din Codul de procedură penală şi art. 398 din Codul de procedură penală, a admis în parte cererea formulată de partea civilă S.A. și a dispus obligarea inculpatului la plata în favoarea acesteia a sumei de 129,96 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

-în baza art. 274 al. 1 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 404 al. 4 lit. e) din Codul de procedură penală şi art. 398 din Codul de procedură penală, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

-în temeiul art. 274 al. 1 din Codul de procedură penală, a dispus ca suma de 800 de lei reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu să rămână în sarcina statului și să se suporte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că, în fapt, în data de 4 august 2017, în jurul orei 22:02, inculpatul D.A. a condus autoturismul marca Opel Vectra cu numărul de înmatriculare XXX (Belgia) pe D-dul 22 Decembrie 1989 din Târgu Mureş, iar în momentul în care a ajuns la trecerea pentru pietoni din dreptul imobilului cu nr. 64, a accidentat persoana vătămată S.A. care a suferit leziuni traumatice care au necesitat 45 – 50 de zile de îngrijire medicală, în condiţiile în care inculpatul avea permis de conducere doar pentru categoria C de vehicule, iar dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice îi era suspendat pentru comiterea la data de 29 iulie 2016 a infracţiunii prevăzută de art. 335 al. 2 din Codul penal.

La producerea accidentului, inculpatul D.A. nu a respectat prevederile art. 35 al. 1 din O.U.G. nr.  195/2002 privind circulația pe drumurile publice, referitoare la conduita preventivă, astfel încât să aibă un comportament care să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, dar și pe cele ale art. 135 al. 1 lit. h) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind obligaţia de a acorda prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului.

În drept, prima instanţă a reţinut că faptele inculpatului D.A. care la data de 4 august 2017, în jurul orei 22.02, a condus autoturismul marca Opel Vectra cu numărul de înmatriculare XXX (Belgia) pe B-dul 22 Decembrie 1989 din Târgu Mureş, iar în momentul în care a ajuns la trecerea pentru pietoni din dreptul imobilului cu nr. 64 a accidentat persoana vătămată S.A., în timp ce aceasta se afla în traversarea străzii pe marcajul pietonal, marcat și semnalizat corespunzător, iar persoana vătămată a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijire medicală, în condiţiile în care inculpatul avea permis de conducere doar pentru categoria C, iar dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice îi era suspendat pentru comiterea la data de 29 iulie 2016 a infracţiunii prevăzută de art. 335 al. 2 din Codul penal constituie infracţiunile de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 al. 1 din Codul penal şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 335 al. 2 din Codul penal.

La individualizarea tratamentului sancționator aplicat inculpatului în raport cu fiecare infracţiune pentru care este judecat, instanţa a ţinut cont cu prioritate de prevederile art. 374 al. 4 raportat la art. 396 al. 10 din Codul de procedură penală, dispoziții care instituie reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi respectiv, reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii.

Luând în considerare faptul că inculpatul a recunoscut în întregime învinuirea care i se aduce şi a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 374 al. 4 din Codul de procedură penală, instanţa a aplicat în privința acestuia beneficiile care decurg din cauza de atenuare a răspunderii penale indicată.

De asemenea, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din Codul penal, respectiv, gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcţie de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi de mijloacele folosite, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Instanța a luat în considerare că inculpatul, la momentul comiterii faptelor, nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, testarea sa cu aparatul alcooltest în acest sens, evidențiind un rezultat negativ.

De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că inculpatul a manifestat o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale și a colaborat cu organele de cercetare penală. Totodată, a luat în considerare şi conduita inculpatului reliefată prin atitudinea sa procesuală concretizată în prezentarea în faţa organelor judiciare, contribuind astfel în mod nemijlocit la soluţionarea justă şi cu celeritate a cauzei şi la aflarea adevărului.

Faţă de menţiunile din fişa de cazier judiciar al inculpatului, în temeiul art. 38 din Codul penal instanţa a constatat că infracțiunile ce constituie obiectul prezentei cauze sunt concurente între ele, dar și cu infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, prevăzută de art. 335 al. 2 din Codul penal care a făcut obiectul sentinţei penale nr. 56 din data de 14.09.2017 pronunţată de Judecătoria Saliște, definitivă prin neapelare la data de 29.09.2017.

Prin urmare, în baza art. 89 al. 1 din Codul penal a anulat amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală menționată în paragraful anterior, şi a stabilit (în realitate a aplicat –s.n.) această pedeapsă de 6 luni închisoare, iar în temeiul art. 38 din Codul penal raportat la art. 39 al. 1 lit. b) din Codul penal, i-a aplicat inculpatului pedeapsa principală rezultantă de 1 an o lună și 10 zile închisoare.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante, în raport cu criteriile anterior menţionate și reținute în cauză, cu pedepsele aplicate inculpatului, cu atitudinea procesuală a acestuia, dar și cu faptul că inculpatul și-a dat acordul cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, în special faţă de circumstanţele personale ale acestuia, de conduita avută anterior și ulterior săvârșirii infracțiunilor, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, prima instanţă a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni, fiind însă necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, astfel că, în temeiul art. 91 din Codul penal, a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante de 1 an o lună și 10 zile închisoare sub supraveghere și a stabilit în condiţiile art. 92 al.1 și al. 2 din Codul penal, un termen de supraveghere de 4 ani, care va curge de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 56 din data de 14.09.2017 pronunţată de Judecătoria Saliște, respectiv 29.09.2017.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, judecătoria a constatat că, pe lângă părţile civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș şi Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyan Kristof” (acţiuni civile care nu au fost devoluate în al doilea grad, astfel că instanţa de apel nu le va analiza în substanţă), la data de 10 martie 2020, la dosarul cauzei, a fost depusă cererea de constituire de parte civilă formulată de către S.A., prin mijlocirea apărătorului ales, prin intermediul căreia a solicitat obligarea, în solidar, a inculpatului, a părţii responsabile civilmente B.I. Belgia şi a numitului D.V.N., la plata sumei de 75000 euro (la valoarea în lei), respectiv 5000 euro cu titlu de daune materiale şi 25000 euro cu titlu de daune morale, la plata de penalităţi de întârziere de 100 lei/zi, de la data punerii în întârziere şi până la data plăţii efective a debitului şi la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 22 septembrie 2020, la dosarul cauzei, a fost depusă cererea de precizare a pretenţiilor formulate de către partea civilă S.A., prin intermediul căreia a solicitat obligarea la plata unei prestaţii periodice lunare de 500 euro/lună până la găsirea de către victimă a situaţiei de sănătate fizică anterioară accidentului.

Potrivit art. 19 din Codul de procedură penală, acțiunea civilă în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspunderea civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

În privința soluționării laturii civile a cauzei, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 1357 şi art. 1349 al. 1 şi 2 din Codul civil, dispoziţii care consacră regula, potrivit căreia, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, fiind obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai uşoară culpă.

Astfel, pentru a fi justificată angajarea răspunderii civile a inculpatului trebuie să fie întrunite toate cele patru condiţii ale răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa faptei ilicite constând într-o infracţiune, infracţiunea să fi produs un prejudiciu material sau moral, să existe o legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei făptuitorului în producerea prejudiciului.

În speţă, aceste condiţii sunt în esenţă îndeplinite, existenţa lor rezultând din interpretarea situaţiei de fapt descrise, probatoriul administrat, şi care a impus soluţia condamnării inculpatului în raport de infracţiunea de vătămare corporală din culpă, justificând şi pe latură civilă, reţinerea existenţei unei fapte ilicite săvârșită de inculpat, a existenţei vinovăţiei acestuia sub forma culpei fără prevedere, precum şi a existenţei unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi urmările în concret produse.

Văzând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, instanţa a reţinut că, potrivit art. 1381 al. 1 din Codul civil, orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, iar potrivit al. 2, dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

De asemenea, judecătoria a avut în vedere dispoziţiile art. 1385 din Codul civil care stabilesc că prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.

În continuare, instanţa  a reţinut cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1/2016, în conformitate cu care „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, în cazul asigurării de răspundere civilă pentru prejudicii produse de accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitatea de parte responsabilă civilmente şi are obligaţia de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă”.

Faţă de înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală instanța constată că la data producerii accidentului, pentru maşina condusă de inculpatul D.A. era încheiată poliţa de asigurare de răspundere civilă auto cu societatea B.B. S.A., societatea de asigurare, prin reprezentant S.C. A.I. S.R.L., fiind introdusă în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente.

Ca atare, pentru prejudiciile de care se face vinovat inculpatul D.A. în prezenta cauză, instanța a dispus obligarea asigurătorului autoturismului condus de acesta, în limita contractului de asigurare.

În ceea ce priveşte sumele de bani solicitate de către partea civilă S.A. cu titlu de daune materiale, instanţa a avut în vedere că acestea nu au fost dovedite în vreun fel, dar şi faptul că aceasta nu a evidenţiat în ce anume ar consta aceste daune materiale.

În privinţa sumei de 25.000 de euro solicitată de către partea civilă S.A. cu titlu de daune morale, judecătoria a reţinut că daunele morale sunt consecinţele dăunătoare suferite de către o persoană, consecinţe care nu au valoare economică şi care nu pot fi cuantificate. În egală măsură, instanţa a avut în vedere faptul că prejudiciile morale constau în dureri fizice sau psihice ale victimei, fiind, în principiu, urmarea încălcării drepturilor personale nepatrimoniale care definesc personalitatea umană, în tripla sa dimensiune, respectiv cea fizică, morală şi socială.

Cu privire la întinderea prejudiciului suferit de aceasta, instanţa a reţinut cu valoare de principiu faptul că prejudiciul trebuie integral reparat, indiferent de starea materială a autorului sau a victimei dar, totodată, o asemenea măsură trebuie să fie corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale. Dat fiind specificul daunelor cu caracter moral, nu pot fi stabilite aprioric criterii de evaluare a suferinţei fizice și psihice cauzate unei persoane, revenind instanţei de judecată sarcina de a stabili în concret o despăgubire cu caracter patrimonial prin raportare la toate circumstanţele cauzei, atât la momentul producerii faptei ilicite, cât şi ulterior.

Ca un criteriu orientativ de care trebuie să se ţină seama este echitatea. Astfel, despăgubirea trebuie să fie pe măsura gravităţii, să fie justă, raţională, echitabilă, adică să fie în aşa fel încât să asigure o compensaţie suficientă a prejudiciului moral suferit.

Având în vedere împrejurările de fapt ale cauzei care au dus la vătămarea integrităţii fizice a părţii civile, modalitatea de producere a accidentului rutier şi concluziile actelor medico-legale depuse în cursul urmăririi penale şi în faza de judecată, care reliefează cauzarea unor leziuni traumatice ce au necesitat 45-50 de zile de îngrijire medicală, dar şi faptul că mobilitatea în articulaţia scapulo-humerală stângă este afectată algic-funcţional în proporţie de cca. 60% care reprezintă un deficit de manipulaţie uşoară, cu incapacitate adaptivă de până la  30%, astfel că partea civilă S.A. trebuie să depună un efort suplimentar de până la 30% pentru efectuarea unor munci în gospodărie şi autoservire, instanţa a constatat că partea civilă a suferit un prejudiciu moral substanţial ca urmare a suferințelor determinate de leziunile traumatice cauzate în urma producerii accidentului rutier cauzat de inculpat şi de consecinţele create în viaţa socială şi familială a părţii civile.

Sub acest aspect, instanța a avut în vedere și declaraţia martorului D.T. din care rezultă că viaţa socială şi familială a părţii civile a suferit modificări după producerea accidentului, dar şi că aceasta a fost supusă unor diverse proceduri medicale.

În raport cu aspectele declarate de către martor, dar şi cu înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei, instanţa a apreciat că este fără putinţă de tăgadă că partea civilă S.A. a suferit traume fizice şi psihice ca urmare a vătămării integrităţii sale corporale cu ocazia producerii accidentului din data de 4 august 2017, iar în raport cu toate elementele de la dosar instanţa a constatat că suferinţele acesteia au fost de o intensitate relativ ridicată.

Pornind de la aceste aprecieri de ordin faptic, instanţa a considerat că suma de 10.000 de euro este suficientă pentru a compensa suferinţa morală cauzată părţii civile S.A. şi nu tinde către o îmbogăţire fără just temei.

În ceea ce priveşte solicitarea părţii civile de obligare la plata unei prestaţii periodice lunare, instanţa a luat în considerare prevederile art. 1386 al. 3 din Codul civil, care stabilesc că dacă prejudiciul are un caracter de continuitate, despăgubirea se acordă sub formă de prestaţii periodice, dar şi pe cele ale art. 1387 al. 2 din Codul civil, conform cărora, despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câştigului din muncă se acordă, ţinându-se seama şi de sporirea nevoilor de viaţă ale celui prejudiciat, sub formă de prestaţii băneşti periodice.

Faţă de înscrisurile depuse la dosar instanţa a constatat că, la data producerii accidentului rutier, partea civilă S.A. beneficia de pensie, aceasta nefăcând dovada că la acel moment realiza venituri din muncă, altele decât cele provenite din pensie, de care continuă să beneficieze.

Aşadar, judecătoria a reţinut că nu s-a făcut dovada că la momentul producerii evenimentului rutier partea civilă beneficia de alte venituri în afară de cele provenite din pensie, venituri pe care, din cauza stării de sănătate, nu le-a mai putut obţine de atunci.

În ceea ce priveşte solicitarea părţii civile privind plata de penalităţi de întârziere de 100 de lei/zi, de la data punerii în întârziere şi până la data plăţii efective a debitului, în raport cu aspectele precizate în paragrafele anterioare, instanţa a reţinut că penalitățile de întârziere se acordă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești întrucât până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești asigurătorul, chiar dacă ar dori să plătească, nu cunoaște întinderea prejudiciului care va fi stabilit de către instanță, până la acest moment prejudiciul moral neavând un caracter cert, iar prejudiciul material fiind considerat nedovedit.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare solicitate de partea civilă S.A., instanţa a apreciat această cerere ca fiind întemeiată numai în raport cu suma de 129,96 lei, date fiind dispoziţiile art. 276 al. 1 din Codul de procedură penală care stabilesc că în caz de condamnare, renunţare la urmărirea penală, renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, inculpatul este obligat să plătească persoanei vătămate, precum şi părţii civile căreia i s-a admis acţiunea civilă cheltuielile judiciare făcute de acestea, dar şi faptul că până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei nu au fost depuse dovezi în acest sens, în afara bonului nr. 0884-00116.

Cu toate acestea, instanţa a apreciat că suma totală indicată în cadrul respectivului bon de carburant, şi anume suma de 369,42 de lei, este nejustificată, luând în considerare media de 7l carburant/100 km, dar şi distanţa parcursă de apărătorul părţii civile pentru a se prezenta în faţa instanţei.

3. Considerentele instanţei de apel. S-a constatat, pentru început, că este la adăpost de critici hotărârea apelată în ceea ce priveşte expunerea stării de fapt; analiza detaliată a probelor; constatarea existenţei faptelor deduse judecăţii, a săvârşirii lor la data de 4 august 2017 de către inculpatul D.A. şi a împrejurării că acestea constituie infracţiunile de vătămare corporală din culpă şi de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv; încadrarea juridică dată faptelor; natura şi durata pedepselor principale stabilite şi aplicate pentru comiterea celor două infracţiuni; anularea amânării aplicării pedepsei dispusă prin sentinţa penală nr. 56/14 septembrie 2017 a Judecătoriei Sălişte şi aplicarea pedepsei de 6 luni stabilite prin hotărârea indicată; constatările privind natura pluralităţii de infracţiuni săvârşite de inculpat; natura şi durata pedepsei principale rezultante aplicate pentru concurs; suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de un an, o lună şi 10 zile închisoare; durata termenului de supraveghere; natura şi întinderea măsurilor şi a obligaţiilor de supraveghere impuse inculpatului; anularea formelor de executare emise în baza sentinţei nr. 56/14 septembrie 2017; aplicarea dispoziţiilor art. 7 al. 1, art. 4 al. 1 lit. b şi art. 5 al. 5 din Legea nr. 76/2008; modalitatea de soluţionare a acţiunilor civile alăturate acţiunii penale; aplicarea prevederilor art. 274 al. 1 Cod procedură penală, referitor la suportarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului parţial al avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi cuantumul acestor cheltuieli.

Cu toate acestea, apelul declarat de partea civilă S.A. împotriva sentinţei penale nr. 198/4 martie 2021 este fondat, iar considerentele expuse în continuare determină, în temeiul art. 421 al. 1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admiterea căii ordinare de atac, cu consecinţele desfiinţării parţiale a hotărârii şi rejudecării în apel a pricinii, în următoarele limite:

a) Referitor la calculul termenului de supraveghere a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi necesitatea atenţionării inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal În primul rând, instanţa de al doilea grad reţine că Judecătoria Târgu Mureş în mod legal a anulat amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 56/14 septembrie 2017 a Judecătoriei Sălişte, în condiţiile în care infracţiunea care a format obiectul hotărârii menţionate şi infracţiunile din prezenta cauză sunt în concurs real, iar pentru cele din urmă instanţa a dispus o soluţie de condamnare şi ele au fost descoperite chiar înainte să rămână definitivă hotărârea de amânare a aplicării pedepsei. Totodată, date fiind natura şi gravitatea ridicată a infracţiunilor săvârşite de inculpatul D.A., persoana acestuia şi realele lui perspective de reinserţie socială, temeinic judecătoria a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de un an, o lună şi 10 zile închisoare pe durata termenului maxim de supraveghere prevăzut de art. 92 al. 1 Cod penal, mai exact de 4 ani.

În schimb, în mod greşit prima instanţă a indicat data a quo a termenului de supraveghere ca fiind 29 septembrie 2017 –când a rămas definitivă sentinţa nr. 56 de amânare a aplicării pedepsei. Judecătoria trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 92 al. 2 Cod penal (potrivit cărora „termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă” şi să dea eficienţă celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 13/2019 (publicată în „Monitorul oficial al României”, Partea I, nr. 479/12 iunie 2019), după care „în cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante”.

Neregula semnalată a putut să fie corectată în apelul părţii civile, care prin cererea introductivă nu şi-a limitat calea de atac doar la latura civilă a cauzei. Astfel, în rejudecare în considerarea prevederilor art. 92 al. 2 Cod penal şi a celor dispuse de Instanţa Supremă prin Decizia nr. 13/2019 citată, Curtea va stabili că termenul de supraveghere de 4 ani al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de un an, o lună şi 10 zile închisoare, aplicate inculpatului D.A. prin sentinţa penală apelată, se calculează începând cu data de astăzi -28 mai 2021, a rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

b) Referitor la întinderea cheltuielilor judiciare avansate de partea civilă S.A. în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în primă instanţă, acestea constau în onorariul plătit avocatului ales şi cheltuielile de deplasare ale avocatului pe ruta Braşov -Târgu Mureş şi retur.

Între partea civilă și d-l avocat s-a încheiat în faza de urmărire penală, la data de 9 februarie 2018, contractul de asistență juridică seria 104256. La aceeași dată, partea civilă a achitat un avans din onorariul avocațial convenit, în sumă de 2.700 lei, potrivit chitanței seria BV, nr. 104286. Totodată, conform chitanței nr. 32, în 7 ianuarie 2020 partea civilă a plătit cu titlu de onorariu avocațial suplimentar și suma de 5.900 lei. De asemenea, în baza contractului de asistență juridică, partea civilă s-a obligat să achite și contravaloarea deplasărilor d-lui avocat la sediul organelor judiciare în vederea susținerii cauzei. În acest sens, la termenul din 12 ianuarie 2021, d-l avocat a depus la dosar bonul fiscal nr. 0884-00116 din aceeași dată, în valoare de 369,42 lei.

Cât privește onorariul avocațial plătit de partea civilă, acesta se încadrează în categoria cheltuielilor judiciare, partea civilă fiind în drept să recupereze întreaga sumă de 8.600 lei achitată și dovedită prin depunerea copiilor chitanțelor nominalizate supra.

Este adevărat că cele două înscrisuri au fost transmise la dosar în copie simplă necertificată și după închiderea dezbaterilor judiciare în primă instanță, însă la termenul de judecată fixat în apel în 12 mai 2021, d-l avocat a confirmat conformitatea copiilor cu originalul, iar părțile și procurorul au avut ocazia să le discute odată cu dezbaterile purtate în al doilea grad.

Cât privește cheltuielile ocazionate de deplasarea d-lui avocat la sediul autorităților judiciare pentru asigurarea apărării părții civile, materialul de urmărire penală nu certifică că acesta s-a prezentat în fața procurorului sau a organului de cercetare penală, cererile și memoriile făcute în numele și pe seama părții civile putând să fie comunicate și prin mijloace electronice.

În etapa judecății în primă instanță, însă, d-l avocat a compărut și a asigurat apărarea părții civile la termenele din 10 martie 2020, 14 iulie 2020, 22 septembrie 2020 şi 12 ianuarie 2021, așa cum rezultă din încheierile de ședință aferente acestor termene. Este necontestat că prezența lui în fața Judecătoriei Târgu Mureş a implicat inerent și costuri de deplasare pe ruta Brașov-Târgu Mureş și retur, constând în contravaloarea combustibilului cu care a alimentat autoturismul. Cât timp deplasările au avut loc și cheltuielile aferente au fost făcute, este lipsit de importanță că partea civilă sau d-l avocat nu a depus câte un bon de combustibil distinct aferent fiecărui termen de judecată și această instanță acceptă, contrar judecătoriei, că este suficient pe plan probator un singur document care să ateste întinderea costului tuturor celor patru deplasări.

Aplicând algoritmul operat de prima instanță -stabilirea întinderii cheltuielilor în discuție în funcție de distanța rutieră (tur-retur) dintre cele două localități și până la/de la sediul Judecătoriei Târgu Mureş, costul combustibilului/litru și consumul de 7 litri/suta de kilometri, Curtea a constatat că suma de 369,42 lei justificată cu bonul fiscal nr. 0884-00116 acoperă costurile de transport ocazionate de înfățișarea d-lui avocat la cele patru termene specificate mai sus.

În acest context, instanţa de apel a reamintiti că, potrivit art. 276 al. 1 Cod procedură penală, „în caz de condamnare…, inculpatul este obligat să plătească persoanei vătămate, precum şi părţii civile căreia i s-a admis acţiunea civilă, cheltuielile judiciare făcute de acestea”. În acest caz, legea prezumă culpa procesuală în care se află inculpatul în privinţa căruia instanţa dispune o soluţie de condamnare.

Conform art. 276 al. 2 Cod procedură penală, „când acţiunea civilă este admisă numai în parte, instanţa îl poate obliga pe inculpat la plata totală sau parţială a cheltuielilor judiciare”, iar în baza art. 276 al. 4 Cod procedură penală”în situaţiile prevăzute la al. 1 şi 2, ….dacă există şi parte responsabilă civilmente, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 274 al. 2”.

De aici, rezultă că, în ipoteza admiterii în parte a acţiunii civile, instanţa nu reduce automat cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de partea civilă, ci este lăsată instanţei o marjă de apreciere dacă îl obligă pe inculpat sau după caz pe partea responsabilă civilmente să plătească integral sau în parte cheltuielile făcute în proces de partea civilă.

În prezenta cauză, partea civilă a avansat în proces –atât în latura penală finalizată cu o soluţie de condamnare a inculpatului, cât şi în latura civilă finalizată cu o soluţie de admitere în parte a acţiunii civile- suma totală de 8.969,42 lei  dovedită, aşa cum Curtea a constatat anterior. În plus, instanţa de gradul al doilea nu a identificat vreo culpă a părţii civile la producerea accidentului şi nici vreo conduită dilatorie a acesteia pe durata procesului. De aceea, partea civilă este îndreptățită să recupereze integral această câtime.

Cât privește debitorul obligației de plată a cheltuielilor judiciare, date fiind dispozițiile art. 11 al. 2 lit. e din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie (în vigoare la data faptei), asiguratorul RCA, în calitate de parte responsabilă civilmente în procesul penal, este cel angajat să acorde părții civile despăgubirile în bani pentru cheltuielile judiciare pe care partea -persoana prejudiciată prin accidentul rutier- le-a efectuat în proces.

În lumina ideilor enunțate, în rejudecare, instanța de apel, în temeiul art. 276 al. 1, 2 şi 4 Cod procedură penală, a obligat partea responsabilă civilmente B.B. S.A., prin mandatar S.C. A.I. S.R.L. să plătească părţii civile S.A. suma de 8.969,42 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de partea civilă în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în primă instanţă.

Celelalte motive de apel ale părţii civile, nu au fost primite.

Domenii speta

Spete similare