Contestație la executare

Sentinţă civilă 8542 din 16.11.2020


Cod Ecli ECLI:RO:JDBRV:2020:001.######

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ######

CIVIL

Dosar nr. ####/197/2020

SENTINȚA CIVILĂ NR. ####

Şedinţa publică de la 16.11.2020

Completul compus din:

PREŞEDINTE : ###### #######

GREFIER : ###### #####

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea în cauza civilă de faţă, care s-a dezbătut în fond în şedinţa publică din data de 07.10.2020, când părţile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de şedinţă din aceea zi, care face parte integranta din prezenta sentinţă, iar instanţa din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunţarea pentru datele de 22.10.2020, 09.11.2020 şi 16.11.2020.

La apelul nominal făcut in şedinţa publică se constata lipsa părţilor.

Procedura este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanţa deliberând a pronunţat sentinţa de mai jos.

INSTANŢA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.04.2020 pe rolul Judecătoriei ######, sub nr. ####/197/2020, contestatorul ####### ####### în contradictoriu cu intimaţii Prosperocapital S.a.r.L. şi ##### ############ S.A., a solicitat ca instanța de judecată prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea tuturor actelor de executare silită întocmite în dosarul de executare cu nr. 557/2019 aflat pe rolul ### ####### ###### ######## pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 663 C.pr.civ. în ceea ce privește certitudinea creanței prin prisma caracterului abuziv al clauzelor contractuale, să constate caracterul abuziv şi nulitatea următoarelor clauze contractuale din contractul de împrumut pentru nevoi personale cu nr. 481CSI6081690003 încheiat în data de 17.06.2008, cu consecință obligării intimaților la modificarea contractului prin eliminarea clauzelor abuzive, la restituirea sumelor plătite cu titlu de dobândă variabilă, comision de administrare lunară, dobândă penalizatoare, dobânda/comisioanele modificate unilateral și la plata dobânzii legale calculate de la data plății fiecărei sume nedatorate și până la restituirea efectivă a acestor debite:

-art. 4.1. teza I : "creditul se acordă cu dobânda de 9,95% pe an valabilă în primele 90 de zile de la data acordării creditului. La încetarea acestei perioade, se va aplica dobânda variabilă pentru credite de nevoi personale în RON, în vigoare la acel moment (...)"

-art. 4.1. teza a II-a: clientul se obligă să plătească următoarele comisioane: (...) comision de administrare lunară a creditului de 0,45% aplicat la valoarea soldului creditului (...)

-art. 4.2. : "nerambursarea la termenul stabilit în contract a creditului angajat, atrage după sine plata de către împrumutat de dobânzi majorate cu 5 puncte procentuale pe an față de dobânda prevăzută la pct. 4.1."

-art. 4.3.: "pe parcursul derulării contractului, banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile și/sau comisioanele bancare."

Contestatorul a mai solicitat ca instanța de judecată prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună și întoarcerea executării silite, obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, precum și restituirea taxei judiciare de timbru.

Contestatorul a arătat că prin Ordonanța CJUE pronunțată în cauza C75/19, s-a statuat că Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contracte încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluție nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită și care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive.

S-a mai susținut că potrivit dispozițiilor art. 663 alin. 1 C.pr.civ., executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă lichidă și exigibilă, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol  creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.

Or, în speță, potrivit susținerilor contestatorului, creanța nu corespunde cerințelor expuse mai sus, suma pentru care acesta este executat silit, nu este certă fiind calculată și actualizată în baza unor clauze abuzive.

În fapt, s-a arătat că la data de 17.06.2008 între contestator și ######## SA a intervenit contractul de împrumut pentru nevoi personale cu nr. 481CSI6081690003 având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 25.800 lei, pe o perioadă de 96 luni.

În ceea ce privește clauza privind dobânda variabilă și modificarea unilaterală a ratelor de dobândă, contestatorul a arătat că aceasta este cuprinsă într-un contract preformulat, lipsindu-i caracterul negociat.

Totodată, aceasta crează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei credințe.

Această clauză contractuală vine în contradicție nu numai cu dispozițiile legislației protecției consumatorilor ci și cu prevederile Codului civil, conform cărora, pentru a fi valabil, obiectul actului juridic, respectiv dobânda, trebuie să fie determinată sau determinabilă.

În cazul de față este imposibil de determinat modalitatea în care intimata calculează în mod discreționar cuantumul dobânzii, fapt ce echivalează cu o nerespectare a caracterului determinat sau determinabil al dobânzii.

În plus, clauzele care permit băncii calculul dobânzii, în funcție de dobânda de referință variabilă, precum și clauzele care permit băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzilor, conțin o condiție pur potestativă pentru bancă, în calitatea sa de debitor al obligației, de a calcula corect și transparent cuantumul dobânzii.

De asemenea, alegerea tipului de contract financiar nu echivalează cu negocierea care se poartă asupra clauzelor contractuale, contractele de credit fiind contracte preformulate impuse de bancă clienților în baza unui model validat în prealabil de BNR, libertatea de voință a clientului rezumându-se la a semna sau nu contractul pe care l-a ales în prelabil, alegere care este și ea controlată de bancă, aceasta fiind cea care stabilește scoringul/ratingul clientului, elemente în funcție de care banca indică clientului tipul de credit în care se încadrează conform ratingului.

Potrivit susținerilor contestatorului banca ar trebui să facă dovada că s-a negociat natura clauzei, că a explicat consumatorului clauzele contractuale și că acesta, înțelegând despre ce este vorba a acceptat să semneze pentru o astfel de clauză, în cunoștință de cauză.

S-a mai arătat că negocierea este diferită de respectarea obligației de informare.

În ceea ce privește dobânda penalizatoare s-a arătat că această clauză este abuzivă prin raportare la dispozițiile legii cu nr. 193/2000, consumatorul fiind obligat la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, comparativ cu pagubele suferite de comercianți, clauza referitoare la dobânda penalizatoare constituind clauza penală, care este nulă, cu atât mai mult cu cât nici această clauză nu a fost negociată.

În ceea ce privește comisionul lunar de administrare și modificarea în mod unilateral a acestuia, s-a susținut că se crează un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților, întrucât nu se poate determina ce activități ale intimatei sunt acoperite exact de comisionul lunar de gestionare a creditului, atâta timp cât împrumutul este unul cu dobândă, în acest timp intimata acoperindu-și eventuale pierderi, și obținând totodată și un câștig.

Contestatorul a arătat că instituția bancară nu a făcut dovada unei contraprestații sau a unui cost căruia să îi corespundă aceste plăți, mai mult aceste sume sunt extrem de mari.

Clauza în discuție nu respectă nici exigențele bunei credințe, întrucât inserarea comisionului lunar de administrare a creditului a vătămat interesele legitime, patrimoniale ale contestatorului prin majorarea ratelor lunare.

Practic, prin inserarea comisionului lunar de administrare, intimata a urmărit să obțină un avantaj disproporționat în detrimentul părții reclamante, astfel încât dezechilibrul contractual s-a rupt nefiind îndeplinită cerința bunei credințe.

Cu privire la capătul de cerere privind restituirea sumelor achitate în plus, contestatorul a arătat că aceasta este o consecință firească a constatării caracterului abuziv al clauzelor anterior menționate, iar în ceea ce privește sumele care urmează să fie restituite, solicită obligarea intimatelor la plata dobânzii legale, calculată asupra sumelor încasate cu titlu de dobândă, comision de procesare, comision de administrare, calculată de la data plății lor până la achitarea integrală a sumelor anterior menționate.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 712 alin. 2 și 3, art. 706 C.pr.civ., art. 718 alin. 1 lit. a) -alin. 7  și art. 1578 C.civ., legea nr. 193/2000, OUG nr. 21/1992, precum și celelalte dispoziții menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

######## ##### ############ S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive, excepția tardivității și excepția inadmisibilității, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației la executare cu cheltuieli de judecată (fl. 44-56 vol. I).

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 şi urm. C.pr.civ.

Intimata Prosperocapital S.a.r.L a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant convențional, excepția netimbrării și excepția tardivității, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației la executare (fl. 84-108).

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 şi urm. din C.pr.civ. și dispozițiile legale menţionate în cadrul întâmpinării.

La termenul de judecată din data de 07.10.2020, instanța a respins excepția netimbrării și excepția lipsei calităţii de reprezentant convenţional, pentru considerentele expuse în respectiva încheiere de ședință.

Totodată, a calificat ca fiind o apărare de fond excepția inadmisibilității şi a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatei ##### ############ SA şi excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare.

La solicitarea instanţei, B.E.J. ####### ###### ########  a comunicat, în copie certificată, dos. de executare nr. 557/2019.

În probaţiune, instanţa a încuviinţat pentru părţi administrarea probei cu înscrisuri.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 și 2 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, iar în cazul în care  s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.

Instanţa de judecată reţine că la data de 11.03.2019 intimata Prosperocapital S.a.r.L. a formulat cerere de executare silită împotriva debitorului contestator ####### #######, pentru suma de 38.464,34 lei compusă din 20.059,03 lei reprezentând debit principal, 5.031,41 lei reprezentând dobândă aferentă creditului acordat, 1.734,05 lei reprezentând comision bancar restant, 11.639,85 lei reprezentând penalități aferente creditului acordat în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut pentru nevoi personale cu nr. 481CSI6081690003 încheiat în data de 17.06.2008 formându-se dosarul de executare nr. 557/2019 la B.E.J. ####### ###### ######## .

Prin încheierea din data de 11.03.2019 a fost admisă cererea formulată de către intimata Prosperocapital S.a.r.L. și s-a dispus deschiderea dosarului de executare silită cu nr. 557/2019 iar prin încheierea şedinţei camerei de consiliu din data de 18.03.2019, pronunţată în dosarul cu nr. ####/197/2019, Judecătoria ###### a încuviinţat executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut pentru nevoi personale cu nr. 481CSI6081690003 încheiat în data de 17.06.2008 prin toate formele de executare, până la realizarea creanţei cuprinse în titlul executoriu de 38.464,34 lei precum şi a cheltuielilor de executare (fl. 93 dosar executare silită).

Prin încheierea din data de 08.05.2019, executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare parțiale la suma de 4.773,40 lei, din care suma de 4.577,25 lei, onorariu executor (TVA inclus).

În data de 08.05.2019, executorul judecătoresc a emis înștiințarea privind declanșarea executării silite și somaţia de plată (fl. 99 dosar executare) prin care s-a pus în vedere debitorului ca în termen de 1 zi să procedeze la achitarea sumei de 43.237,74 lei care se va actualiza până la data plăţii integrale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 08.05.2019, executorul judecătoresc a emis înștiințarea şi adresele de înființare a popririi, terţi popriți fiind B.R.D. ###### ######## S.A., ### #### S.A. (fl. 101-103).

La data de 25.02.2020 în temeiul art. 820 rap. la art.668 C.pr.civ. a fost emisă somația imobiliară (fl. 118 dosar executare) prin care s-a adus la cunoştinţă debitorului obligaţia de a achita debitul în cuantum de 43.337,74 lei în termen de 15 zile, în caz contrar urmând a se proceda la urmărirea silită a imobilului înscris în CF 114965 ######, nr. top. 1283/1, fiind totodată notată și urmărirea silită imobiliară în cartea funciară cu privire la cota indiviză de 1/2 aparținând debitorului.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatei ##### ############ S.A., instanţa de judecată reţine din cuprinsul contractului de împrumut pentru nevoi personale cu nr. 481CSI6081690003 încheiat în data de 17.06.2008, că parte contractantă a fost ######## SA, în calitate de împrumutător.

Având în vedere că prin contestaţia formulată s-a invocat caracterul abuziv al unor clauze contractuale, instanţa de judecată apreciază că intimata ##### ############ S.A. (în calitate de societate absorbantă a ######## SA) justifică calitate procesual pasivă în ceea ce privește capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, obligarea acestei intimate la modificarea contractului prin eliminarea clauzelor abuzive, restituirea sumelor plătite cu titlu de dobândă variabilă, comision de administrare lunară, dobândă penalizatoare, dobânda/comisioanele modificate unilateral și la plata dobânzii legale calculate de la data plății fiecărei sume nedatorate și până la restituirea efectivă a acestor debite.

În schimb, această intimată nu justifică calitate procesual pasivă în ceea ce privește capetele de cerere privind anularea actelor de executare emise în cadrul dosarului execuțional cu nr. 557/2019 aflat pe rolul ### ####### ###### ######## și întoarcerea executării silite.

Pe cale de consecință, va admite excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei ##### ############ S.A.  cu privire la capetele de cerere formulate de către contestatorul ####### ####### privind anularea actelor de executare emise în cadrul dosarului execuțional cu nr. 557/2019 aflat pe rolul ### ####### ###### ######## și întoarcerea executării silite.

În ceea ce priveşte excepția tardivității, instanţa are în vedere cele statuate de Curte de Justiţie a Uniunii Europene prin Ordonanţa din data de 06.11.2019, în conformitate cu care „ Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contracte încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept naţional în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituţie de credit şi împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existenţa unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menţionată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziţie, în temeiul dreptului naţional, o acţiune în justiţie în scopul constatării existenţei unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluţie nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită şi care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluţionarea acţiunii în constatarea existenţei unor clauze abuzive. ”

Faţă de considerentele anterior redate, deşi în speţă termenul de 15 zile prevăzut de art 715 C.pr.civ a fost depăşit, în condiţiile în care debitorul invocă în cadrul contestaţiei la executare motive privind clauzele abuzive inserate într-un contract de credit, aplicând cu prioritate cele statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin intermediul Ordonanţei pronunţate în cauza C-75/19 din data de 06.11.2019, în temeiul art 3 şi 4 C.pr.civ şi art. 20 din Constituție, instanţa va respinge ca neîntemeiată excepţia tardivității invocată prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei, instanța de judecată reține că potrivit dispozițiilor art. 712 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii.

În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii invocată cu privire la capătul de cerere privind caracterul abuziv al clauzelor se va reţine că, într-adevăr, conform dispoziţiilor art. 713 alin. 2 C.pr.civ.: În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desființarea lui, inclusiv o acţiune de drept comun.

Instanţa de judecată va reţine însă că inadmisibilitatea invocării caracterului abuziv al clauzelor în cadrul contestaţiei la executare ar aduce atingere principiului efectivităţii drepturilor conferite consumatorilor în temeiul Directivei nr. 93/13.

În continuare, instanţa de judecată reţine că, în cuprinsul contractului de credit de consum 481CSI6081690003 încheiat în data de 17.06.2008, au fost stipulate următoarele clauze apreciate de contestator ca fiind abuzive:

-art. 4.1. teza I : "creditul se acordă cu o dobândă de 9,95% pe an valabilă în primele 90 de zile de la data acordării creditului. La încetarea acestei perioade, se va aplica dobânda variabilă pentru credite de nevoi personale în RON, în vigoare în acel moment (...)"

-art. 4.1. teza a II-a: clientul se obligă să plătească următoarele comisioane: (...) comision de administrare lunară a creditului de 0,45% aplicat la valoarea soldului creditului (...)

-art. 4.2. : "nerambursarea la termenul stabilit în contract a creditului angajat, atrage după sine plata de către împrumutat de dobânzi majorate cu 5 puncte procentuale pe an față de dobânda prevăzută la pct. 4.1."

-art. 4.3: "pe parcursul derulării contractului, banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile și/sau comisioanele bancare."

Instanța de judecată reține că potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

Instanţa reţine că pentru a fi în prezenţa unei clauze abuzive, trebuie îndeplinite următoarelor condiţii:

a)clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul;

b)clauzele au creat în detrimentul consumatorilor un dezechilibru semnificativ;

c)dezechilibrul semnificativ este rezultatul unui comportament al profesionistului contrar bunei - credinţe.

Instanţa reţine că toate contractele de credit sunt contracte de adeziune, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul, ci au fost preformulate de către instituţia de credit, în condiţiile generale de creditare practicate de aceasta, ceea ce atrage incidenţa prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

Faptul că debitorul ####### ####### a semnat contractul şi i s-a înmânat un exemplar din contract nu echivalează cu negocierea, instituţia de credit şi clientul nefiind pe poziţii de egalitate nici în ce priveşte cunoştinţele juridice şi economice, nici în ce priveşte puterea financiară şi nici în ce priveşte puterea de negociere.

Acelaşi este şi sensul art. 3 pct. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE prin care se prevede că „se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenţa conţinutul clauzei, în special în cazul contractelor de adeziune", aşa cum este şi contractul de credit din cauză.

Mai mult, potrivit unei jurisprudenţe constante a C.J.U.E., sistemul de protecţie pus în aplicare prin directiva menţionată se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de vânzător sau de furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi de nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil, rar putând exercita o influenţă asupra conţinutului acestora (Hot. din 27 iunie 2000. Oceano Editorial şi Solvat Editores şi Hot. din 26 octombrie 2006. Mostaza Claro) drept pentru care, pentru a asigura protecţia urmărită de Directiva nr. 93/13/CEE, C.J.U.E. a subliniat, în mai multe ocazii, că situaţia de inegalitate care există între consumator şi vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenţie pozitivă, exterioară părţilor din contract (Hot. Ocean Editorial).

În ceea ce priveşte posibilitatea instanţei de a analiza caracterul abuziv al clauzelor privind dobânda și comisioanele, instanţa de judecată reţine că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, nu exclud automat şi nediferenţiat de la controlul caracterului abuziv, clauzele referitoare la dobândă sau comisioane, ci fac referire la adecvarea dintre preţ şi serviciile sau produsele oferite, impunând în schimb necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preţ să fie exprimată în mod clar, inteligibil și să îndeplinească și criteriul predictibilității.

Totodată, potrivit considerentelor de la pct. 44 al Hotărârii C.J.U.E. - C - nr. 484/08 - #### de Ahorros Y Monte de Piedad de Machid Piedad „dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 8 din Directiva nr. 93/13CEE trebuie interpretate în sensul că „nu se opun unei reglementări (...) care autorizează un control jurisdicţional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al preţului, sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar şi inteligibil".

Problema a fost tranşată şi în jurisprudenţa C.J.U.E., unde, de exemplu, în cauza nr. C-484/08 se arată că: „dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 8 din Directiva nr. 93/13/CE, trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări care autorizează un control jurisdicţional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar şi inteligibil".

Prin urmare, instanţele au dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind preţul, chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar şi inteligibil, cu atât mai mult având acest drept atunci când aceste clauze nu sunt redactate într-un limbaj clar şi inteligibil, putându-se afirma că nu au doar dreptul, ci au chiar obligația de a face acest lucru.

Deşi în cuprinsul art. 4.1. din contract s-a stipulat o dobândă fixă pentru primele 90 zile de la data acordării de 9.95% pe an la data încheierii contractului, se prevede totodată că la încetarea acestei perioade, se va aplica dobânda variabilă pentru credite de nevoi personale in RON în vigoare la acel moment

Din această clauză nu reiese în mod clar dacă se are în vedere dobânda oferită de bancă pentru creditele de nevoi personale în RON, sau aceasta se poate raporta şi la dobânzile oferite de alte bănci pentru aceste credite, care ipotetic pot fi mai mari decât cele practicate de bancă.

În cuprinsul contractului nu se regăseşte vreo formulă de calcul a dobânzii variabile prin raportare la dobânda interbancară sau la alţi indicatori obiectivi determinabili, respectiv indicele de referinţă.

În aceste condiţii, instanța de judecată va constata caracterul abuziv şi nulitatea absolută a a clauzei prevăzute la art.4.1. din contractul de credit, conform căreia "la încetarea acestei perioade, se va aplica dobânda variabilă pentru credite de nevoi personale în RON, în vigoare în acel moment."

Deși intimata ##### ############ SA a susținut că începând cu data de 21.10.2010 modul de calcul al dobânzii a fost alineat la prevederile OUG nr. 50/2010 la dosarul cauzei nu a fost depus actul adiţional la contractul de credit bancar în vederea alinierii acestuia la prevederile Ordonanţei.

În privinţa comisionului de administrare, instanța de judecată reține că potrivit art. 4.1. teza a II-a: clientul se obligă să plătească următoarele comisioane: (...) comision de administrare lunară a creditului de 0,45% aplicat la valoarea soldului creditului (...)

Instanța de judecată reține că din cuprinsul acestor clauze contractuale nu se poate desprinde motivul și justificarea existenței acestui comision, iar de fapt, comisionul în cauză este o sumă lunară percepută cu rolul de a compensa, de fapt, riscul asumat de împrumutător în cazul neîndeplinirii de către împrumutat a obligației de achitare a ratelor lunare fixate.

Mai exact această sumă percepută lunar se dorește a fi o garanţie a îndeplinirii obligaţiilor contractuale de către împrumutat.

În atare condiţii, la o analiză mai atentă a modului de formulare a clauzei privind comisionul de administrare, instanţa constată că pe lângă caracterul de garanţie, cel puţin la suprafaţă, de fapt, acest comision prin perceperea lunară se constituie ca o dobândă mascată, adică la rata dobânzii lunare se mai adaugă 0,45% care se calculează prin aplicarea acestui procent la soldul creditului.

Raportând această clauză la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 reiese că acest comision de administrare reprezintă o clauză abuzivă, fiind impusă în mod unilateral de creditoare prin intermediul unui contract preformulat, fără a se da posibilitatea împrumutatului să influenţeze natura respectivei clauze. Valoarea comisionului nu este negociabilă, iar justificarea perceperii pretinsului risc purtat de bancă nu este întemeiat, buna-credinţă fiind în mod flagrant şi evident încălcată, astfel că între părţile contractante s-a creat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile acestora.

Aşadar faţă de cele de mai sus, instanţa de judecată va reţine caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 4.1. din contract, referitoare la comisionul de administrare lunară a creditului.

Potrivit dispozițiilor art. 4.2. din contract nerambursarea la termenul stabilit în contract a creditului angajat, atrage după sine plata de către împrumutat de dobânzi majorate cu 5 puncte procentuale pe an față de dobânda prevăzută la pct. 4.1.

Instanța de judecată reține că această clauză vizează exclusiv situațiile în care se înregistrează plata cu întârziere a ratelor, dând dreptul băncii de a percepe dobânda penalizatoare.

Perceperea unei astfel de dobânzi penalizatoare constituie o garanție a băncii pentru prejudiciile suferite ca urmare a neexecutării la timp a obligației consumatorului de plată a ratelor, clauza neavând un caracter abuziv.

Prin dispozițiile art. 4.3. din contract, "pe parcursul derulării contractului, banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile și/sau comisioanele bancare."

Instanța apreciază ca fiind abuzivă clauza prin care se prevede posibilitatea băncii de a modifica în mod unilateral dobânda şi comisioanele bancare, în condiţiile în care consumatorul nu are nicio posibilitatea de a influenţa manifestarea de voinţă unilaterală a instituţiei financiar-bancare, care nu specifică, în contractul încheiat, factori obiectivi la care ar urma să se raporteze la momentul modificării cuantumului dobânzii aplicat creditului acordat.

În condițiile în care modalitatea de exprimare face ca interpretarea clauzei să fie favorabilă numai băncii, servind exclusiv intereselor acesteia, fără a da obiectiv posibilitatea consumatorului să verifice dacă modificarea costurilor este judicioasă, necesară și proporțională scopului urmărit, atunci clauza analizată, în ceea ce privește dreptul băncii de a modifica unilateral dobânzile și comisioanele, apare ca fiind abuzivă raportat la dispozițiile art. 4 alin.1 din Legea nr.193/2000, urmând a se constata nulitatea absolută a acesteia.

Având în vedere că s-a constatat nulitatea absolută a acestor clauze, instanța de judecată apreciază că nu se mai impune a se dispune obligarea intimatelor la modificarea contractului prin eliminarea acestor clauze.

Având în vedere principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară (restitutio in integrum), instanţa va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul obligării intimatelor la plata sumelor plătite în plus de către contestator, ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor menționate, fiecare în măsura încasării acestor sume.

Cu privire la cererea contestatorului de obligare a intimatelor la plata dobânzii legale aferente acestor sume, instanţa reţine următoarele:

Conform art. 1082. C .civ de la 1864: „Debitorul este osandit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligatiei, sau pentru intarzierea executarii, cu toate ca nu este rea-credinta din parte-i, afara numai daca nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza straina, care nu-i poate fi imputata.”

Conform art. 1088. C.civ de la 1864:” La obligatiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune si societate. Aceste daune-interese se cuvin fara ca creditorul sa fie tinut a justifica despre vreo paguba; nu sunt debite decat din ziua cererii in judecata, afara de cazurile in care, dupa lege, dobanda curge de drept.”

Instanţa reţine că, întrucât, în cazul repunerii părţilor în situaţia anterioară, ca efect al constatării nulităţii clauzelor contractuale, obligaţia de a restitui suma în temeiul unei clauze nule se naşte de la data încasării sumei şi dobânda legală este datorată de debitorul obligaţiei de plată tot de la această dată.

Pe cale de consecință, va obliga intimata ##### ############ S.A. să plătească contestatorului sumele plătite în plus de către contestator către această intimată, ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor menționate, precum şi la plata dobânzii legale de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a debitului.

Totodată, va obliga intimata Prosperocapital S.a.r.L. să plătească contestatorului sumele plătite în plus de către contestator către această intimată ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor menționate, precum şi la plata dobânzii legale de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a debitului.

Faţă de soluţia pronunţată cu privire la capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor menţionate în cuprinsul cererii, instanţa de judecată va dispune anularea parțială a actelor de executare întocmite în cadrul dosarului execuțional nr. 557/2019 al B.E.J. ####### ###### ########, în ceea ce privește sumele pentru care s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale.

Totodată, instanţa de judecată va dispune anularea parțială a încheierii executorului judecătoresc din data de 08.05.2019 prin care au fost stabilite cheltuieli de executare silită în ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, acesta urmând a fi recalculat prin raportare la debitul urmărit care va fi stabilit prin scăderea sumelor pentru care s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale.

Cu privire la cererea contestatorului de întoarcere a executării, aceasta va fi respinsă la acest moment procesual întrucât nu rezultă că ar exista sume de bani încasate în dosarul execuțional cu nr. 557/2019.

Potrivit art. art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, „ Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: f) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă”.

Potrivit textului de lege menționat sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă.

Instanţa de judecată va face aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013 şi va dispune restituirea către contestator, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, a sumei de 1000 lei reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă contestaţiei la executare.

Instanța de judecată, reţinând dispoziţiile art. 453 C.pr.civ., va dispune obligarea intimatei Prosperocapital S.a.r.L la plata către contestator a sumei de 207,86 lei reprezentând cheltuieli de fotocopiere dosar execuțional, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Totodată, faţă de soluţia pronunțată cu privire la capătul de cerere privind întoarcerea executării, instanța de judecată va respinge capătul de cerere privind obligarea intimatei Prosperocapital S.a.r.L la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru aferentă cererii de întoarcere a executării.

Faţă de admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ##### ############ S.A. cu privire la capetele de cerere privind anularea actelor de executare emise în cadrul dosarului execuțional cu nr. 557/2019 aflat pe rolul ### ####### ###### ######## și întoarcerea executării silite, va respinge capătul de cerere privind obligarea acestei intimate la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, va respinge cererea intimatei ##### ############ S.A. privind obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, la dosarul cauzei nefiind depusă nicio dovada a acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei ##### ############ S.A., cu privire la capetele de cerere privind anularea actelor de executare emise în cadrul dosarului execuțional cu nr. 557/2019 aflat pe rolul ### ####### ###### ######## și întoarcerea executării silite.

Respinge capetele de cerere privind anularea actelor de executare emise în cadrul dosarului execuțional cu nr. 557/2019 aflat pe rolul ### ####### ###### ######## și întoarcerea executării silite formulate de contestatorul ####### ####### în contradictoriu cu intimata BANCA TRANSILVANIA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei ##### ############ S.A. cu privire la restul capetelor de cerere formulate.

Respinge ca neîntemeiată excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare.

Admite în parte contestația la executare astfel cum a fost formulată de contestatorul ####### ####### cu domiciliul procesual ales la SCPA ####### și Asociații în București, #### ######## ### ##, parter, ####, sector 2, în contradictoriu cu intimata ############### SARL cu sediul procesual ales la punctul de lucru al #### ####### S.A. în #### ##########, B-dul Independenţei, nr. 2C, jud. Dâmbovița şi intimata ##### ############ S.A. cu sediul ales la ##### ############ S.A.-Sucursala ###### în ######, #### ## ########## ### ##, #### ###### #### ##########:

Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinsă în art. 4.1 din contractul de împrumut pentru nevoi personale cu nr. 481CSI6081690003 din data de 17.06.2008, conform căreia "la încetarea acestei perioade, se va aplica dobânda variabilă pentru credite de nevoi persoanale în RON, în vigoare în acel moment."

Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinsă în art. 4.1 din contractul de împrumut pentru nevoi personale cu nr. 481CSI6081690003 din data de 17.06.2008, în ceea ce priveşte comisionul de administrare lunară a creditului.

Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinsă în art. 4.3 din contractul de împrumut pentru nevoi personale cu nr. 481CSI6081690003 din data de 17.06.2008 în ceea ce privește dreptul băncii de a modifica unilateral dobânzile și comisioanele.

Respinge capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinsă în art. 4.2. din contractul de împrumut pentru nevoi personale cu nr. 481CSI6081690003 din data de 17.06.2008.

Obligă intimata ##### ############ S.A. să plătească contestatorului sumele plătite în plus de către contestator către această intimată, ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor menționate, precum şi la plata dobânzii legale de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a debitului.

Obligă intimata ############### SARL să plătească contestatorului sumele plătite în plus de către contestator către această intimată, ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor menționate, precum şi la plata dobânzii legale de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a debitului.

Dispune anularea parțială a actelor de executare întocmite în cadrul dosarului execuțional nr. 557/2019 al B.E.J. ####### ###### ########  în ceea ce privește sumele pentru care s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale.

Dispune anularea parțială a încheierii executorului judecătoresc din data de 08.05.2019 prin care au fost stabilite cheltuieli de executare silită în ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, acesta urmând a fi recalculat prin raportare la debitul urmărit care va fi stabilit prin scăderea sumelor pentru care s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale.

Respinge în rest ca neîntemeiată contestația la executare.

Respinge capătul de cerere privind întoarcerea executării.

Face aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013 şi dispune restituirea către contestator, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, a sumei de 1000 lei reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă contestaţiei la executare.

Obligă intimata ############### SARL la plata către contestator a sumei de 207,86 lei reprezentând cheltuieli de fotocopiere dosar execuțional, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge capătul de cerere privind obligarea intimatei ############### SARL la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru aferentă cererii de întoarcere a executării.

Respinge capătul de cerere privind obligarea intimatei ##### ############ S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

Respinge cererea intimatei ##### ############ S.A. privind obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria ######.

Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi 16.11.2020.

PREŞEDINTE GREFIER

###### #######  ###### #####

Red. ####/17.11.2020/5ex.