Plângere împotriva încheierii de carte funciară

Sentinţă civilă 6517 din 13.07.2021


Cod ECLI ECLI:RO:JDBRV:2021:001. #######

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRAŞOV - SECŢIA CIVILĂ

DOSAR  CIVIL NR. #######

SENTINŢA CIVILĂ NR. #######

Şedinţa publică din data de 13 07 2021

Preşedinte:  #######– judecător

Grefier: #######

Pentru azi fiind amânată pronunţarea în cauza civilă de faţă,  care s-a dezbătut în fond în şedinţa publică din data de 12 05 2021, când cei prezenţi au pus concluzii conform încheierii de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, iar instanţa, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru data de 27 05 2021,11 06 2021,28 06 2021 și 13 07 2021.

INSTANŢA

Constată că, prin plângerea înregistrată sub nr. #######, petenta ####### a solicitat admiterea plângerii împotriva  încheierii de respingere de reexaminare nr. #######/21 09 2020  și respingerea cererii de strămutare a dreptului de ipotecă.

În motivarea plângerii, în esenţă, petenta a arătat că

În esență, a invocat faptul că petenta are calitatea de debitor cedat, ca efect al unei hotărâri judecătorești de validare a popririi, prin raportare la creditorii ####### și #######. Respectiv, prin hotărârea nr. #######/AP/2019 a Tribunalului Brașov s-a stabilit că petenta este debitoarea lui #######, care la rândul său este debitorul creditorilor #######și ######.

Petenta a concluzionat că debitorul #######nu are împotriva ei o creanță garantată ipotecar, ci este  un creditor chirografar al acesteia şi prin efectul validării de poprire, a devenit din terț poprit debitor cedat  conform art. 972 al.1 C.pr.civ.  raportat la art. 1582 NCCiv., iar registratorul cf  a făcut o confuzie  cu raportul obligaţional  existent între petentă şi debitorul  #######, în care ea are calitatea de creditor şi deţine împotriva acestuia o creanţă garantată  cu ipotecă şi în acest fel a strămutat  nu ipoteca debitorului poprit, care nu există, ci ipoteca terţului poprit deţinută din alt raport juridic.

În condiţiile art. 530 al.1 C.pr.civ. au fost citaţi în cauză în calitate de persoane interesate pe  inţimaţii ####### şi ####### care au formulat întâmpinare prin care au solicitat anularea plângerii pentru neîndeplinirea cerinţelor art. 194 al.1 lit.a, c, d şi e C.pr.civ. , iar pe fondul plângerii au concluzionat că hotărârea de validare a popririi este definitivă şi invocând prevederile art. 792 C.pr.civ. au considerat că în mod egal s-a dispus strămutarea ipotecilor deţinute de petentă în favoarea lor.

Instanţa a pus în discuţie cererea de anulare a plângerii , iar după luarea concluziilor părţilor , pentru considerentele consemnate în încheierea de şedinţă din data de 12 052021 a respins cererea.

În probaţiune a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar inclusiv cele din dosarele CF comunicate în copie conformă la dosar.

Analizând actele dosarului, instanţa constată următoarele:

Prin încheierea cf nr. #######/15 04 2020 a O.C.P.I. Braşov – B.C.P.I. Braşov a fost admisă cererea formulată de BEJ ####### în temeiul art. 792 al. 4 C.pr.civ. în baza deciziei civile nr. #######Ap/24 10 2019 a Tribunalului Braşov cu privire la imobilul înscris în CF nr. #######-C1-U72 Braşov cu nr. cadastral #######-C1-U72/ nr. topografic #######/1/a/1/3, #######/1/a/1/3, #######/2/2/B/13, având ca proprietari pe ####### cu cota de ½ de sub B.1şi ####### cu cota de ½ de sub B.2, respectiv s-a notată strămutarea interdicţiilor de înstrăinare şi grevare de sub B3 de la petentă  la intimaţii ####### şi #######, ca urmare a rămânerii  definitive a hotărârii de validare a popririi asupra A.1 sub B.6 din CF ####### C1-U72 Braşov  şi s-a notat strămutarea dreptului de ipotecă de sub C.1 şi C.3 de la petentă la intimaţii ####### şi #######, ca urmare a rămânerii  definitive a hotărârii de validare  a popririi asupra A.1 sub C.13 din CF #######-C1-U72 Braşov, fiind reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.29 din Legea nr. 7/1996.

Împotriva acestei încheieri petenta a formulat cerere de reexaminare întemeiată pe aceleaşi motive de fapt şi de drept pe care a fost întemeiată şi plângerea, arătând că hotărârea de validare a popririi a avut în vedere creanţa pe care aceasta o datora debitorului ####### în temeiul contractului de cesiune de creanţă  nr. 1/26 05 2016, iar ipoteca şi interdicţia  notate în CF în favoarea sa pentru a garanta creanţa din actul autentificat cu nr. #######/2014 şi nr. #######/2010, iar art. 792 al.4 C.pr.civ. nu priveşte o creanţă a terţului poprit  ci o creanţă a debitorului împotriva terţului poprit.

Cererea de reexaminare a fost respinsă prin încheierea cf nr. #######/21 09 2020 , fiind reţinut că ipoteca înscrisă în CF #######-C1-U72 în favoare petentei garantează o creanţă a debitorului şiu astfel sunt aplicabile prevederile art. 781 al.1 şi art. 792 C.pr.civ.

Împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare, petenta a formulat prezenta plângere pe care instanţa o constată întemeiată şi o va admite.

În acest sens, se constată că teza reglementată de art. 792 al.4 C.pr.civ.  este cea în conformitate cu care „În cazul în care creanţa debitorului poprit este garantată cu ipotecă, după ce hotărârea de validare a devenit definitivă, se va intabula în cartea funciară strămutarea dreptului de ipotecă în favoarea tuturor creditorilor care au obţinut validarea”.

În cauză, observând pe de o parte, că din considerentele sentinţei civile nr. #######/22 10 2018 şi deciziei civile nr. #######/Ap/24 10 2019 reiese că raportul juridic obligaţional dintre debitorul #######şi terţul poprit, în persoana petentei a rezultat dintr-un contract de cesiune de creanţă  nr. #######/26 05 2016 , în care acesta din urmă are calitatea de debitor faţă de  #######, titularul dreptului de creanţă din contractul menţionat, iar pe de o parte, că înscrierile din CF #######-C1-U72 asupra imobilul înscris în CF nr. #######-C1-U72 Braşov cu nr. cadastral #######-C1-U72/nr. topografic #######/1/a/1/3, #######/1/a/1/3, #######/2/2/B/13 (având ca proprietari pe #######cu cota de ½ de sub B.1şi #######cu cota de ½ de sub B.2), privind interdicției de înstrăinare şi grevare de la B.3 şi dreptul de ipotecă de la C.3 s în favoarea petentei s-au notat în baza actului notarial nr. #######/2014 , iar dreptul de ipotecă de la C.1 în baza contractului de vânzare – cumpărare cu nr. #######/2010, în care acesta din urmă are calitatea de creditor faţă de debitorul proprietar tabular, se constată că sunt două raporturi juridice distincte, care nu se confundă pentru a se putea considera că este în discuţie art. 792 al.4 C.pr.civ., dat fiind că obiectul validării de poprire l-a constituit creanţa din contractul de cesiune de creanţă, este o creanţă garantată cu un drept de ipotecă înscris în CF, deoarece nu se regăseşte printre titlurile prin care s-a înscris un astfel de drept tabular, aşa încât în mod nelegal s-a admis cererea de strămutare în favoarea intimaţilor care au obţinut validarea de poprire.

În consecinţă, în considerarea celor expuse, instanţa va dispune conform cu dispozitivul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite plângerea formulată şi completată de petenta Focșa Simona Georgeta în contradictoriu cu persoanele interesate ####### şi ####### şi în consecinţă:

Anulează încheierea de respingere de reexaminare nr. #######/21 09 2020 a încheierii cf nr. #######/15 04 2020  şi încheierea cf nr. #######/15 04 2020 ale O.C.P.I. Braşov – B.C.P.I. Braşov şi prin urmare respinge cererea de formulată de BEJ #######şi în CF nr. #######-C1-U72 Braşov cu privire la imobilul cu nr. cadastral #######-C1-U72/ nr. topografic #######/1/a/1/3, #######/1/a/1/3, #######/2/2/B/13, sub B 3 , C1şi C3  şi se revine la situația anterioară încheierii cf nr. #######/15 04 2020 şi se radiază menţiunile de la B.6 şi C.13.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Brașov.

Pronunţată azi, 13 07 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 al.2 C.pr.civ. .

PREŞEDINTE GREFIER

####### #######